Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 10/2016. Tribunalul pentru minori şi familie BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2016 pronunțată de Tribunalul pentru minori şi familie BRAŞOV la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 10/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA TRIBUNALUL PENTRU MINORI ȘI FAMILIE B. |
DECIZIA CIVILĂ NR 10/A
Ședința publică din data de 18.01.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE –I. N. I. – judecător
JUDECĂTOR – A. I.
Grefier – E. L. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă C. T., în contradictoriu cu intimatului-pârât C. D. T. împotriva sentinței civile nr.9747/15.10.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr. _, având ca obiect “ordonanță președințială”.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat in conformitate cu dispozițiile art. 231 alin. (2) Cod procedură civilă, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale instanței au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimatul pârât C. D. T. avocat ales S. R., lipsă fiind apelanta reclamantă C. T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanța procedează din oficiu la verificarea competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul apel, în temeiul art. 95 alin. (2) Cod procedură civilă, art. 482 Cod procedură civilă, și art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Se constată că apelanta reclamantă C. T., deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 20 lei, nu s-a conformat acestei dispoziții.
Avocat S. R. pentruintimatul pârât C. D. T. solicită admiterea excepției de netimbrare și anularea apelului ca netimbrat.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 9747/15.10.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta C. T. în contradictoriu cu pârâtul C. D. T. având ca obiect „ordonanță președințială”.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar instanța a reținut că minora C. A., născută la data de 15.12.2009, este fiica reclamantei și a pârâtului, așa cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosarul cauzei la fila 7. Căsătoria părților a fost desfăcută prin acordul părților în fața notarului, conform certificatului de divorț nr._/18.11.2013. Potrivit convenției încheiate în procedura divorțului, autentificată sub nr. 1824/18.11.2013 de către Biroul Notarilor Publici Asociați AEQVITAS, părțile au hotărât ca locuința minorei să fie stabilită la mamă, autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată în comun. În ceea ce privește modalitatea de păstrare a legăturilor cu părintele C. D. T., s-a stabilit, prin același act, că tatăl va putea vizita minora sâmbăta de la ora 10.00 – 13.00 și de la ora 17.00-20.00, duminica de la 10.30-13.00 și de la 17.00-20.00, în vacanța de vară trei săptămâni iar în vacanța de iarnă – o săptămână.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către reclamantă obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru deplasarea copilului minor C. A. însoțită de reclamantă sau de mama acesteia, Carniciu L., în străinătate, respectiv în Uniunea Europeană și în Africa – Maroc, pentru perioada 29.09.2015 – 29.09.2016, iar în subsidiar, pronunțarea unei hotărâri care să suplinească consimțământul pârâtului în acest sens, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Din înscrisurile depuse la dosar (f. 22-25) rezultă că reclamanta are asigurat un loc de muncă în Tanger, Maroc. Din luna martie 2015, minora C. T. este înscrisă, în conformitate cu certificatul școlar depus la dosar (f. 27), la o unitate de învățământ din această țară.
Prin declarația autentificată sub nr. 1512/29.09.2014 de către Societatea Profesională Notarială G. M. și V. H., pârâtul C. D. T. și reclamanta C. T. și-au dat acordul ca fiica lor minoră să efectueze multiple călătorii în Uniunea Europeană și în Africa – Maroc, în scop turistic, în perioada 29.09.2014/29.09.2015, însoțită de bunica maternă C. Leonor, cu mențiunea ca minora să se întoarcă în țară însoțită de aceeași persoană. Prin declarația autentificată sub nr. 1513/29.09.2014 de către Societatea Profesională Notarială G. M. și V. H., pârâtul C. D. T. și-a dat acordul ca fiica sa minoră să efectueze multiple călătorii în Uniunea Europeană și în Africa – Maroc, în scop turistic, în perioada 29.09.2014/29.09.2015, însoțită de mama sa C. T., cu mențiunea ca minora să se întoarcă în țară însoțită de aceeași persoană.
În drept, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art.997 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora “ instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar înlătura piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
De asemenea, reține prevederile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare; în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile legii iar în sensul legii, prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de minor.
Întrucât prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată pe calea ordonanței președințiale, instanța a analizat condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 997 din Codul de procedură civilă.
Referitor la condițiile de admisibilitate a acțiunii reclamantei, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 997 Cod procedură civilă, procedura ordonanței președințiale este admisibilă pentru măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Astfel, textul legal prevede pentru admisibilitatea ordonanței președințiale îndeplinirea cumulativă a trei cerințe, respectiv să existe urgență, măsura solicitată să fie vremelnică și să nu se prejudece fondul.
Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginește să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept.
Din analiza art. 997 Cod procedură civilă rezultă două situații în care instanța poate aprecia situația urgenței și anume păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Raportat la aceste criterii, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgența. De asemenea, în cadrul ordonanței președințiale, urgența se apreciază în raport de situația de fapt la momentul introducerii cererii, precum și la momentul judecării cauzei.
Instanța a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză, nefiind dovedite în cauză existența unor împrejurări care să justifice urgența pentru luarea măsurii privind deplasarea în străinătate a minorei pentru un an de zile.
În ceea ce privește vremelnicia, pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive care privesc rezolvarea fondului, ci numai măsuri provizorii care tind să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă. Vremelnicia măsurii luate reprezintă doar o condiție a ordonanței președințiale care se află în strânsă legătură cu neprejudecarea fondului. Astfel, instanța este datoare să evite orice măsuri care rezolvă fondul litigiului și fac imposibilă eventuala restabilire a situației de fapt anterioare.
În cazul de față, reclamanta a solicitat luarea unei măsuri aparent provizorii, de obligarea a pârâtului să-și dea consimțământul sau de suplinire a consimțământului pârâtului, având în vedere că reclamanta a susținut că solicită luarea măsurii pentru perioada 29.09.2015 – 29.09.2016. Prin stabilirea măsurii solicitate, instanța a apreciat însă că ar pronunța o măsură cu caracter definitiv, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada obținerii unei prelungiri a contractului de muncă în Tanger, Maroc pentru o perioadă de un an de zile, iar permisul de ședere depus la dosar eliberat de autoritățile statului Maroc este eliberat pentru o durată de 5 ani.
În concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Instanța a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 263 alin.1 NCC, potrivit cărora „orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.”
Potrivit art. 2 alin. 6 din Legea nr. 272/2004, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective. Altfel spus, în aprecierea interesului superior al minorului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.
În ceea ce privește prezenta cauză, instanța a constatat că solicitarea reclamantei este una nefondată, față de împrejurarea că dorește să se deplaseze în străinătate împreună cu minora pentru o perioadă mai îndelungată, caz în care se produce o schimbare a domiciliului părintelui și implicit și a locuinței minorului, schimbare supusă condițiilor prevăzute de art. 496 și art. 497 din Codul civil.
Față de cele menționate anterior, instanța a reținut că, în condițiile în care dorește să se stabilească în Maroc pentru o perioadă de 1 an, cu posibilitatea prelungirii acestei șederi, reclamanta tinde în realitate să obțină schimbarea locuinței minorului, precum și că această schimbare este, pe de-o parte, supusă cerințelor probatorii prevăzute de art. 496 și art. 497 din Codul civil, respectiv impune efectuarea unei anchete sociale la noua locuință a minorului, iar pe de altă parte reprezintă o măsură definitivă, care pentru acest motiv nu poate fi dispusă pe calea procedurii ordonanței președințiale, procedură care, potrivit art. 997 din Codul de procedură civilă, nu poate privi decât măsuri provizorii în cazuri grabnice.
Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă, instanța a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă pe calea ordonanței președințiale.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere soluția de respingere a cererii formulate, instanța a obligat-o pe reclamantă la plata către pârât a cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite, respectiv la suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta C. T., fără să-l motiveze.
Intimatul-pârât C. D. T. nu a depus întâmpinare în cauză.
Atât prin rezoluția judecătorului care a primit cererea de apel, cât și prin încheierea de ședință din data de 14.12.2015 i s-a pus în vedere apelantei, care a fost citată cu această mențiune, să achite o taxă judiciară de timbru de 20 lei, sub sancțiunea anulării cererii de apel ca netimbrată.
La termenul de judecată din data de 14.12.2015 intimatul-pârât C. D. T., prin avocat, a invocat excepția de netimbrare a apelului.
Analizând cu prioritate această excepție absolută și dirimantă, tribunalul specializat constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 32 din O.U.G. nr.80/2013 taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, iar art.33 din același act normativ prevede că, dacă cererea nu este timbrată i se va acorda reclamantului un termen de cel mult 10 zile pentru a face dovada achitării taxei de timbru.
În speță, se constată că apelanta-reclamantă C. T. a fost citată cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru de 20 lei, conform art.6 alin.4 raportat la art.23 alin.1 lit a din O.U.G. nr.80/2013, însă nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
În concluzie, instanța de apel va anula apelul ca netimbrat.
În baza art.453 alin.1 Cod procedură civilă o va obliga pe apelanta-reclamantă C. T. să plătească intimatului-pârât C. D. T. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, justificat prin chitanță, conform art.452 Cod procedură civilă ( fila 26 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelanta-reclamantă C. T. împotriva sentinței civile nr.9747/15.10.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr. _, pe care o păstrează.
Obligă pe apelanta-reclamantă C. T. să plătească intimatului-pârât C. D. T. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel ( onorariu de avocat).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. N. I. A. I.
GREFIER
E. L. Ș.
Red., dact. INI 19.01.2016
Dact. ELS 19.01.2016/4EX
Jud. fond. S. M. I.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 98/2016. Tribunalul BRAŞOV | Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 31/2016.... → |
|---|
