Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 826/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 826/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 826/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 826/2015

Ședința publică de la 22 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. M.

Judecător A. G.

Grefier E. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta reclamantă . SRL P. L. J. CONTINENTAL 2000 SPRL, împotriva sentinței civile nr._/06.10.2014, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimații pârâți . P. L. J. M. UV IPURL, . SRL, ., ., P. R.. L., ., B. N. I., B. G., B. C., M. C., R. D. V., R. E., ., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015, conform consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru prezentul termen de judecată, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:

P. Sentința Civilă nr._ din data de 06.10.2014, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă plângerea formulată de petenta S.C.B. G. 3000 S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar Continental 2000 SPRL în contradictoriu cu persoanele interesate S.C. G. T. S.R.L., S.C. G. Architects & C. S.R.L., S.C. C. P. S.R.L., S.C. RO -S. S.R.L., S.C. G. L. S.R.L., B. N. I., B. G., B. C., M. C., R. D. V., R. E. și S.C. E. I. S.R.L. împotriva Încheierii nr._/20 02 2014 a O.C.P.I. B..

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 4788/20 01 2014 la OCPI B., Continental 2000 SPRL, în calitatea de lichidator judiciar al . SRL a solicitat radierea din cartea funciară nr_, nr top 9420/1/1/1 a antecontractelor nr 2769/ 30 07 2008, 3777, 3775, 3417, 3776, antecontract nr 3921/27 10 2008, 2902, 2771, 3037, 2332, 3013, 2817, 2770/2008.

P. Încheierea nr 4788/4 02 2014 OCPI B. a respins cererea formulată de petentă.În considerentele încheierii se reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art 906 al 3 NCC și art 76 al 1 din Ordinul nr 633 ANCPI.

Petenta a formulat cerere de reexaminare, cerere ce este identică cu plângerea formulată la instanță.P. Încheierea de respingere nr_/20 02 2014 a OCPI B. a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petentă, întrucât art 76 al 1 indice 2 din Ordinul 633/2006 al ANCPI invocat de petentă nu este incident în cauză.Din studiul antecontractelor se constată faptul că în cuprinsul acestora nu este indicat termenul stabilit pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

P. plângerea adresată instanței petenta solicită admiterea plângerii formulate și pe cale de consecință să se dispună radierea notării celor 13 antecontracte de vânzare cumpărare din Cartea funciară nr_ B., nr top 9420/1/1/1, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art 76 pct 1^2 .

Instanța a reținut faptul că petenta a încheiat în cursul anului 2008 mai multe antecontracte de vânzare cumpărare, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unor apartamente, pe care petenta urma să le construiască în cadrul proiectului imobiliar B. G..

Spre exemplu, în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu intimatul B. N. I., la art 1 este prevăzut faptul că vânzătoarea se obligă să vândă, iar cumpărătorul să cumpere . la etaj 2, clădirea 6A, ce se va construi pe terenul situat în B., . B., înscris în CF_ B., nr top 9420/1/1/1.

Prețul imobilului este de 36 593,25 euro, din care se scade suma de 2000 euro achitați cu titlu de rezervare. De asemenea, cumpărătorul a mai achitat cu titlu de avans suma de 51 230,55 lei, cu titlu de avans.

Potrivit ART. 76 din Ordinul nr. 633/2006 al ANCPI

(1) Radierea notărilor care și-au pierdut efectul se va hotărî de către registratorul de carte funciară, la cerere sau din oficiu, în funcție de datele înscrise în cartea funciară, prin încheiere motivată, care se va comunica părților.

(1^1) Radierea notării antecontractului din cartea funciară se va realiza din oficiu la înscrierea contractului încheiat între aceleași părți. În situația în care contractul nu se încheie, radierea notării antecontractului se face, după caz:

a) cu acordul părților exprimat în formă autentică;

b) în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile;

c) la cererea părții, în baza încheierii notariale de certificare de fapte, care atestă că, deși somată, cealaltă parte nu s-a prezentat la notarul public în vederea încheierii contractului, fie s-a prezentat și a refuzat să încheie contractul.

(1^2) Antecontractul se va putea radia și după trecerea unui termen de 3 ani de la împlinirea termenului stabilit pentru încheierea contractului, dacă cel în drept n-a cerut notarea litigiului privitor la executarea acestuia.

Deși la art. 14 din contract s-a convenit faptul că vânzătoarea se obligă să finalizeze apartamentul până la data de 30 11 2009, conform art. 18 din contract-prin procesul verbal final Părțile vor agrea data, locul, ora la care se vor prezenta în fața notarului în scopul încheierii contractului de vânzare cumpărare.

Pe de altă parte, ÎCCJ (Secția Civilă, decizia nr.5499/07.10.2004), a statuat că ,,abilitatea judecătorului de a verifica valabilitatea actului este limitată la condițiile de formă și respectarea condițiilor esențiale de fond ale actului, ca înscris, și nu ca o operațiune juridică, judecătorul neputând examina valabilitatea operațiunii juridice, acesta fiind atributul exclusiv al instanței în cadrul procedurii contencioase,, .

P. urmare, acțiunea în plângere împotriva încheierii de carte funciară poate avea drept obiect doar verificarea legalității încheierilor emise de O.C.P.I., din prisma depunerii actelor ce au stat la baza efectuării operațiunilor respective. Orice alte aspecte nu pot fi soluționate pe calea plângerii împotriva încheierii de CF, ci eventual a unor acțiuni separate pe calea dreptului comun.

Astfel, instanța a apreciat faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale mai sus menționate și că în mod corect O.C.P.I. B. a emis Încheierea de respingere nr._/20 02 2014, pe cale de consecință respingând plângerea formulată de petentă, ca neîntemeiată.

Petenta S.C.B. G. 3000 S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar Continental 2000 SPRL, a formulat apel împotriva acestei sentințe, solicitând admiterea lui și schimbarea în tot a hotărârii care este criticabilă sub aspectul temeiniciei și legalității, susținând că prima instanță a interpretat eronat situația de fapt odată cu aprecierea ca nefiind incidente dispozițiile legale în temeiul cărora lichidatorul judiciar a formulat plângerea împotriva încheierii de respingere.

Prima instanță a omis a se pronunța asupra faptului că prevederile art. 906 din Codul civil nu sunt aplicabile în raport de împrejurarea încheierii antecontractelor în anul 2008 și . Codului civil la data de 01.10.2011.

Din dispozițiile art. 6 al. 2 și 3 și art. 4 din Legea 71/2011, rezultă aplicarea legii în vigoare la datat încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea acestuia, pentru alte cauze de ineficacitate, interpretarea actului și efectele sale juridice, executarea obligațiilor asumate de părți și încetarea actului juridic.

Bunurile ce fac obiectul antecontractelor de vânzare-cumpărarea nu au fost finalizate, cum s-a constatat și prin raportul de evaluare depus la dosarul cauzei, nciunul dintre cei 13 promitenți cumpărători nu s-a adresat lichidatorului judiciar pentru a face aplicarea prevederilor art. 93 ind. 1 din Legea 85/2006 care prevăd executarea antecontractelor de către acesta.

În drept, cererea de apel a fost motivată pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 77 din Legea 85/2006.

Intimata S.C. C. P. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru motivele reținute de prima instanță în considerentele sentinței sale, ceilelați intimațoi nedepunând întâmpinare.

Analizând sentința apelată, din perspectiva dispozițiilor legale în materie și a criticilor formulate prin cererea de apel, instanța reține că apelul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează .

Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale în materie, vizând posibilitatea radierii din oficiu a înscrierii antecontractelor de vânzare-cumpărare.

În mod legal s-a constat neîndeplinirea condițiilor care reglementează o astfel de operațiune de către registratorul judiciar, pentru motivul inexistenței unui termen limită de încheiere a contractului asupra imobilului, respectiv prevederile art. 76 al. 1^1 privind radierea notării antecontractului din oficiu și art. 76 al. 1^2 care vizează posibilitatea radierii și după trecerea unui termen de 3 ani de la împlinirea termenului stabilit pentru încheierea contractului, dacă cel în drept n-a cerut notarea litigiului privitor la executarea acestuia.

Corect s-a reținut și obligația vânzătoarei de a finaliza apartamentul până la data de 30.11.2009 ( art. 15 din antecontract), precum și agrearea de către părți a datei, locului și orei la care se vor prezenta în fața notarului în scopul încheierii contractului de vânzare cumpărare, cum rezultă din art. 18.

Pe de altă parte, apelanta invocă propria culpă a societății aflate în procedură de lichidare judiciară în nerespectarea clauzelor antecontractului, vizând termenul de finalizare a lucrării și predarea imobilului către promitenții-cumpărători.

Prima instanță a fost investită cu soluționarea unei plângeri de carte funciară, procedură necontencioasă, iar nu cu o acțiune vizând rezoluționarea antecontractului sau constatarea unor alte motive de ineficacitate a acestuia, pentru a-i putea analiza clauzele.

Susținerile apelantei în sensul aplicării dispozițiilor legale ce reglementează cenzurarea validității antecontractelor, din perspectiva prevederilor legale aplicabile în raport cu data încheierii actelor, sunt incompatibile cu caracterul necontencios al procedurii în fața primei instanțe.

D. în cadrul unor acțiuni de drept comun se poate stabili modul de executare a obligațiilor părților, asumate prin antecontracte, cu consecințe asupra rămânerii acestora în ființă juridică sau încetarea valabilității lor pentru neexecutarea clauzelor stipulate prin voința părților, nu și pe calea procedurii necontencioase aleasă de apelantă.

Raportat la soluția de respingere a apelului, în temeiul art. 453 al. 1 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta S.C. B. G. 3000 S.R.L. prin lichidator Continental 2000 S.P.R.L. împotriva Sentinței civile nr._ din data de 06.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. .

Obligă apelanta la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, către intimata S.C. C. P. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22.06.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

V. MoșAna G.

GREFIER,

E. M.

Red. V.M./11.08.2015

Tehnored. E.M./15.08.2015

- 16 ex. -

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 826/2015. Tribunalul BRAŞOV