Legea 10/2001. Sentința nr. 112/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 112/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 112/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.112/S
Ședința publică din data de 22.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE –V. M.
GREFIER- D. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării contestației formulată in temeiul Legii nr.10/2001 de către contestatorul C. H. F. K. prin mandatar R. N., în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 25.06.2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de de 08.06.2015 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 15.06.201 și respectiv pentru data de 22.06.2015.
T.
P. contestația precizată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, contestatorul C. H. Friedrich K. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul Municipiului B., prin P., să dispună:
a) - obligarea intimatului M. B., prin P., să-i restituie în natură prin dispoziție motivată suprafața de 5476,00 mp, teren situat în B., . în CF 1257 B., nr. top 7261/1/a/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1, nr. top 7261/1/c/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1 și nr. top 7260/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1, conform RET întocmit de expert tehnic ing. M. C.;
b) - obligarea intimatului M. B., prin P., să-i acorde un alt imobil teren la schimb sau echivalent în bani pentru restul de teren ce nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament, înscris în CF 1257 B., nr. top 7261/1/a/2/1/1/1/1/1/1/1/1/2, nr. top 7261/1/c/2/1/1/1/1/1/1/1/1/2 și nr. top 7260/2/1/1/1/1/1/1/1/1/2, în suprafață de 88.873,70 mp, conform RET întocmit de expert tehnic ing. M. C.;
c) – obligarea intimatului la plata de penalități în valoare de 100 lei pe zi de întârziere pentru neîndeplinirea obligației de emitere a dispoziției după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;
d) – constatarea nevalabilității titlului statului respectiv a Decretului-lege nr. 119/1948 privind naționalizarea bunului imobil ce face obiectul acestui dosar;
e) – constatarea faptului că are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului situat în B., Calea București, cu datele de identificare de mai sus;
f) - obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ce le va face cu acest proces.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că a formulat Notificarea nr. 32/01.06.2001 depusă prin intermediul Executorului Judecătoresc Dutceac loan, care face obiectul dosarului administrativ nr._/2001 și prin care a notificat Primăria Municipiului B. să procedeze la identificarea și comunicarea elementelor de identificare a imobilului Fabrica de B. A. B., fosta proprietate a tatălui și unchiului său C. R. și C. E..
Expertul a identificat scriptic și faptic partea de teren ce aparține Fabricii de B. A. B., acestea au fost naționalizate în baza Legii 119/1948, contestatorul fiind singurul moștenitor care a formulat notificări în baza Legii 10/2001.
Preluarea a fost abuzivă după cum prevede Legea 10/2001 în art. 2 al. 1 lit. a, b și al. 2, precum și art. 3al. 1 lit. b și art. 4 (1) al. 4.
Dispozițiile art. 6 alin. d) din Legea nr.213/1998 oferă posibilitatea instanțelor de judecată de a verifica valabilitatea titlului statului cu privire la imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 din perspectiva conformității acestora cu normele constituționale și ale Tratatelor internaționale la care România era parte.
Imobilul ce face obiectul acestui dosar a fost proprietatea familiei C., familie în care se încadrează și defunctul său tată dr. R. Heinrich V. C., acesta fiind denunțat și acuzat de dezastrul țării și crime de război și închis în lagărul de muncă între 23 august 1944 – octombrie 945, familia fiind deportată în afara țării.
Imobilul revendicat figurează că a trecut în proprietatea Statului Român în baza art.4 din Legea nr.119/1948, așa cum reiese din Anexa nr.16 la procesul - verbal de predare - primire nr.1/11 iunie 1948 însă anterior naționalizării s-a emis mandatul de arestare și s-a dispus confiscarea întregii averi .
Potrivit art.6 din Legea nr.213/1998. privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia „ Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale si bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat", iar potrivit alin.3 al aceleași dispoziții legale „ instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului".
Critică în continuare modul în care au fost eludate prevederile Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea fabricilor de bere, în sensul că nu există o anexă în care să fíe specificate acestea, preluarea făcându-se făcut unilateral și abuziv, procesul - verbal fiind semnat după cum rezultă din date de Frederich Fabricius care avea o singură acțiune și o persoană necunoscută și inexistentă în acte în calitate de reprezentanți legali ai firmei Frederich C. și Fii SA. și nu au fost primite despăgubiri, naționalizarea fiind abuzivă.
Din dispozițiile art.2 alin (1) din Legea nr.10/2001. rezultă că statul are titlul valabil dacă naționalizarea, în baza Legii nr. 119/1948 s-a făcut cu respectarea acestei legi, și nu are titlul valabil dacă nu s-au respectat dispozițiile acestei legi.
Deși, ambele situații sunt caracterizate ca fiind abuzive, distincția are importanță, în cazul în care statul a avut titlu valabil măsura restituirii în natură nu are prioritate, persoana îndreptățită având dreptul la măsuri reparatorii iar „per a contrario". dacă nu a avut titlul valabil constituit, primează restituirea în natură.
Titlul statului - Legea de naționalizare, a fost emis sub prevederile Constituției din 1948, care la art. 8 prevedea că „ dreptul de proprietate este recunoscut si garantat prin lege " iar la art. 10 că „orice expropriere se poate face cu o dreaptă despăgubire", imobilul în litigiu a fost preluat de către stat, fără îndeplinirea condițiile de legalitate, în contradicție flagrantă cu prevederile Constituției de la 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.480 si 481 din Codul Civil, cu prevederile art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O. și ratificată de România la data de 10.12.1948 în raport cu care „ orice persoană are dreptul la proprietate; nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Deși Statul Român a recunoscut dreptul de petiție individuală precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, doar la data de 20.06.1994-deci ulterior măsurii preluării, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a statuat în decizia V. contra României că, în condițiile în care situația ce vizează încălcarea Convenției persistă și în prezent, având deci caracter continuu, instanța de judecată este obligată să aplice într-un proces cum este cel de față dispozițiile CEDO, în același sens fiind și hotărârile Papamichalopoulus și alții contra Greciei din data de 24.06.1993 și Loizidou contra Turciei din data de 18.12.1994.
Măsura preluării fiind dispusă, în baza Legii nr. 119/1948, a avut loc cu încălcarea evidentă a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale " și „ Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitatea publică si în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional " .
Fiind preluat fără titlul valabil, imobilului în litigiu îi sunt aplicabile prin analogie prevederile art. 2 alin.2 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „ persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlul valabil își păstrează calitatea de proprietari avută înaintea preluării ".
Instanța de fond are plenitudinea de competentă să analizeze Dosarul Administrativ depus la intimat și în baza probelor existente și a celor care urmează a fi administrate, dacă le găsește întemeiate, poate dispune obligarea acestuia să emită o nouă decizie indicând modul de soluționare, respectiv restituirea în natură, în conformitate cu Decizia nr. 20 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii.
Ulterior depunerii răspunsului solicitat de către A., contestatorul a prezentat o lucrare de expertiză extrajudiciară privind identificarea actuală a imobilului sub aspectul suprafețelor libere și ocupate din perspectiva prevederilor legale în materie.
În drept, contestația a fost motivată pe prevederile art. 20-26 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 250/2007-Norme Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și practica judiciară a instanței supreme.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației susținând că nu i-a fost adresată vreo notificare de restituire a imobilului de către contestator ci una prin care acesta solicita identificarea unității deținătoare și comunicarea acestor date.
Aceste date au fost comunicate prin Adresa din 16.07.2001 în sensul identificării unității deținătoare în persoana Societății Comerciale A. S.A. căreia i-a fost comunicată notificare 32/2001 prin adresa nr._ din 07.02.2003.
La rândul său, Societății Comerciale A. S.A. a retransmis notificarea către Agenția pentru Valorificarea Activelor Statului care confirmă prin adresa nr._ din 01.06.2007 soluționarea notificării după completarea dosarului administrativ.
Face un istoric al cărții funciare în care a fost înscris dreptul antecesorului reclamantului anterior preluării de către stat și susține că reclamantul nu poate pretinde obligarea Municipiului B. la restituirea bunurilor prin decizie motivată în condițiile Legii 10/2001 atâta timp cât nu a formulat o asemenea notificare.
Întrucât M. B. nu a fost niciodată titularul vreunui drept real principal sau dezmembrământ al acestuia asupra imobilului în litigiu, nu a deținut imobilul în baza vreunui act juridic și nici nu a exercitat vreodată posesia, folosința ori dispoziția asupra acestui imobil și nici alte atribute, invocă lipsa calității sale procesuale pasive.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Analizând excepția invocată și contestația formulată în raport cu dispozițiile legale în materie și probele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului M. B. care se dovedește neîntemeiată și va fi respinsă, calitatea procesuală a intimatului fiind justificată de depunerea inițial a adresei menționate și care, chiar dacă nu are caracterul unei notificări din perspectiva prevederilor Legii 10/2001, a determinat o conduită legală a intimatului urmare obligaților legale stabilite
în sarcina acestei părți, pe care le-a și îndeplinit, de altfel, potrivit înscrisurilor ce vor fi analizat în continuare.
În fapt, prin notificarea înregistrată sub nr. 283/30.07.2001 la B.E.J. Dutceac I., notificatorul H. Frederich K. C. s-a adresat Agenției pentru Valorificarea Activelor Statului cu solicitarea de a dispune măsurile reparatorii prevăzute de lege urmare preluării S.C. Frederich C. & Fii (fila 116), iar prin Notificarea nr. 32/01.06.2001 depusă prin intermediul Executorului Judecătoresc Dutceac loan, a solicitat Primăriei Municipiului B. să procedeze la identificarea și comunicarea elementelor de identificare ale unității care deține în prezent imobilul Fabrica de B. C. aparținând S.C. Frederich C. & Fii, actuala Fabrică de B. A. B., ce a consitiuit proprietatea tatălui său dr. jur. C. R. și unchiului său C. E. al căror succesor unic este (fila 8).
P. precizarea depusă la fila 114, contestatorul a făcut trimitere la această notificare cu nr. 283 din 2001 aflată în procedura ce se derulează în fața A., această instituție comunicând instanței prin răspunsul său în sensul că notificarea se află în lucru dar este suspendată procedura administrativă, în temeiul art. 46 din Legea 10/2001, datoriită litigiilor aflate pe rolul instanțșelor (fila 107).
Mai arată că a solicitat notificatorului să depună ultimul bilanț contabil al fostei fabrici, prin Adresa nr. CB/_/2007, adresă existentă la fila 109 și prin care s-au solicitat și alte documente necesare soluționării notificării.
P. răspunsul dat contestatorului, sub nr._ din 26.03.2014, se aduce la cunoștința acestuia că dosarele aflate în evidența acestei instituții ar putea fi soluționate în temeiul art. 31 din Legea 10/2001, după depunerea documentelor solicitate, făcându-se trimitere și la dispozițiile Legii 368/2013.
Din analiza acestor înscrisuri, rezultă că notificarea contestatorului se află în procedură specială în fața A., este posibilă soluționarea acesteia din perspectiva Legii 10/2001, Legii 165 și Legii 368/2013, acestea prevăzând modalității de soluționare în raport de situația juridică a imobilului la data apariției Legii 10/2001 și modificărilor juridice ulterioare ale acestuia.
Chiar dacă instanța a constatat calitatea procesuală a intimatului Municipiului B. în raport de solicitarea depusă de notificator la această instituție, unitate investită cu soluționarea notificării este A., aceasta urmând a emite decizia prevăzută de lege, decizie ce poate fi cenzurată de instanță la solictarea contestatorului.
În speță nu a fost chemată în judecată unitatea investită cu soluționarea notificării și nu se poate reține refuzul acesteia de a soluționa notificarea pentru a fi aplicabile statuările Deciziei nr. 20 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii și potrivit cărora instanța de fond are plenitudinea de competentă să analizeze dosarul administrativ depus la intimată și în baza probelor existente și a celor care urmează a fi administrate, dacă le găsește întemeiate, poate dispune obligarea acestuia să emită o nouă decizie indicând modul de soluționare, cum susține contestatorul.
Aceste susțineri rămân valabile pentru ipoteza în care se va constat refuzul de soluționare a notificării de către această instituție abilitată să se pronunțe asupra acesteia, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, instanța reține că prin motivele cererii sale, contestatorul face trimiteri la dreptul comun în materie de revendicare a proprietății, la legislația privind domeniul public și regimul juridic al acestor proprietăți, la nelegalitatea titlului cu care statul a preluat imobilul în litigiu din perspectiva prevederilor Constituției, cu referiri la practica CEDO în materie.
Toate aceste analize urmează a fi făcute în cadrul procedurii administrative aflate în fața A. și, eventual, de către instanța competentă urmare promovării contestației legale împotriva deciziei ce urmează a fi emisă după depunerea documentației solicitate, cum rezultă din adresele mai sus evidențiate.
Tot în același cadru al procedurii administrative urmează a fi analizate și aspectele legate de modalitățile de restituire în natură sau echivalent urmare constatărilor privind situația reală a imobilului în ce privește suprafețele libere din perspectiva dispozițiilor legii speciale.
Pentru aceste considerente, contestația se dovedește neîntemeiată și va fi respinsă, contestatorul având posibilitatea valorificării drepturilor sale în cadrul procedurii prevăzute de Legea 10/2001, ca și
în baza prevederilor Legilor 165/2013 și 368/2013, având și posibilitatea apelării la instanța de judecată în condițiile în care soluția dată notificării nu va fi agreată.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va obliga contestatorul să plătească intimatului suma de 2400 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (filele 200) .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului M. B., prin P., invocată de acesta prin întâmpinare.
Respinge contestația formulată de contestatorul C. H. Friedrich K., cu domiciliul ales în B., ., ., . Cabinetului de avocat S. D., în contradictoriu cu intimatul M. B., prin P., cu sediul în B., ., ca neîntemeiată.
Obligă contestatorul să plătească intimatului suma de 2400 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, depus la T. B..
Pronunțată în ședință publică din 22.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. M. D. A.
Red. VM/29.10.2015
Dact.AD/30.10.2015
Ex.5
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 844/2015.... → |
|---|
