Pretenţii. Decizia nr. 1330/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1330/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 1330/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1330/R.
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier D. Litescu P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul reclamant M. M. în contradictoriu cu intimat P. ORAȘULUI R., P. P., împotriva sentinței civile nr. 9066/30.0._ pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, în cauză s-a solicitat judecata în lipsă.
De asemenea reține că, recurentul reclamant avea obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, conform dispozițiilor din rezoluția președintelui completului de judecată.
Având în vedere că pentru prezentul termen de judecată recurentul reclamant nu a făcut dovada achitării timbrării cererii de recurs, instanța, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a recursului, asupra acesteia.
TRIBUNALUL
P. sentința civilă nr. 9066/30.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare in judecata invocata din oficiu și s-a anulat ca netimbrata acțiunea formulata de reclamantul M. M., deținut in Penitenciarul Margineni in contradictoriu cu P. Or. R..
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele, că, având in vedere că reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de a timbra cererea de chemare in judecata cu taxa de timbru in cuantum de 59 lei si timbru judiciar in cuantum de 1,5 lei, obligație prevăzută de art.2 alin 1 lit c din legea nr. 146/1997 modificată si de art. 3 alin 2 din OG 32/1995, taxa de timbru, timbrul judiciar precum si sancțiunea neexecutării obligației fiind aduse la cunoștința acestuia,văzând art.137 C.pr. civ. raportat la art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul.
Deoarece recursul nu a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru si timbru judiciar în cuantum legal, prin rezoluția președintelui completului de judecată s-a dispus ca recurentul să depună taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 RON si timbru judiciar de 0, 15 lei până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, despre această obligație fiind încunoștințat recurentul pârât prin citația ce i-a fost comunicată.
La termenul de judecată din 05.11.2013, constatându-se că recurentul nu a depus taxa judiciară de timbru si timbrul judiciar ce i-au fost indicate pentru calea de atac promovată, instanța, a rămas in pronunțare fata de excepția de netimbrare a recursului care primează oricărei alte chestiuni, reținând următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 1 și 2 din O.M.J. nr.7 60/1999, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, în cazul acțiunilor netimbrate sau insuficient timbrate partea urmând a fi obligată să plătească până la primul termen de judecată.
Totodată, art. 20 alin. 3, respectiv, art. 35 alin. 5 din actele normative sus-menționate prevăd că neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
Având în vedere dispozițiile legale anterior evocate, constatând că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a depune taxa judiciară de timbru datorata pentru calea de atac promovată, deși i s-a indicat cuantumul taxei ce o are de achitat și s-a acordat termen în acest sens, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul va admite excepția invocată și pe cale de consecință, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 va anula recursul declarat de recurent, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului.
Anulează recursul declarat de recurentul reclamant M. M. împotriva sentinței civile nr. 9006/30.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05 noiembrie 2013.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. I. | Judecător, C. R. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red. AI 05.11.2013
Tehnored. DLP. 05.11.2013
Jud fond I. V.
| ← Anulare somaţie de plată. Decizia nr. 1327/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1490/2013. Tribunalul... → |
|---|








