Reparare prejudicii erori judiciare. Sentința nr. 162/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 162/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 162/2013
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 162/S
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul Civ. D1 compus din:
PREȘEDINTE - C. F. - judecător
Grefier - I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul P. A. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. FINANȚELOR P., prin reprezentant legal, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, în prezentul dosar, pârâtul M. Finanțelor P. nu a depus întâmpinare, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 208 alin. (2) Cod procedură civilă, aceasta este decăzută din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții.
În vederea aplicării prevederilor cuprinse în art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța, respectând principiul instituit de dispozițiile cuprinse în art. 14 alin. 4 din același act normativ, pune în discuția părții prezente chestiunea referitoare la competența instanței.
Reclamantul apreciază că T. B. este instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu.
În urma deliberării asupra acestei chestiuni prealabile, tribunalul stabilește că este competent, atât general, material cât și teritorial să soluționeze prezenta cauză, față de dispozițiile cuprinse în art. 95 pct. 4 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu cele existente în art. 506 alin. (3) Cod procedură penală.
În temeiul dispozițiilor art. 219 alin. (1) Cod procedură civilă, având în vedere că partea reclamantă nu este reprezentată de avocat, solicită reclamantului să prezinte, spre identificare, un act de identitate.
Reclamantul prezintă CI . nr._, eliberată de S.C.E.L.P. B., la data de 2.08.2012.
În temeiul dispozițiilor art. 238 alin. (1) Cod procedură civilă, pune în vedere reclamantului să comunice instanței durata necesară pentru cercetarea procesului.
Reclamantul apreciază că dosarul se poate soluționa la acest termen de judecată.
Instanța estimează durata de soluționare a prezentei cauze la o lună.
Reclamantul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, astfel cum a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță, înscrisuri pe care le-a depus la dosar odată cu acțiunea.
În urma deliberării, în considerarea și aplicarea dispozițiilor art. 255 Cod procedură civilă, admite pentru reclamant proba cu înscrisuri și constată că acestea au fost comunicate pârâtului odată cu acțiunea.
Nemaifiind alte acte de depus, cereri de formulat și alte probe de administrat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și acordă părții prezente cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
După strigarea cauzei se prezintă reprezentanta Ministerului Public, procuror U. C., căreia i s-au comunicat măsurile luate.
Având cuvântul asupra fondului cauzei, reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea acțiunii, motivat de faptul că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 504 Cod procedură penală.
Arată că, propunerea de arestare preventivă a reclamantului a fost respinsă constatându-se lipsa de indicii, însă împotriva măsurii administrative luate de procuror de reținere în cursul urmăririi penale nu a fost atacată și a fost menținută pe toată perioada de 24 de ore.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul P. A. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei cu titlul de daune materiale, precum și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Ordonanța din data de 7.03.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul penal nr. 10/P/2012, a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, respectiv de la data de 7.03.2012, ora 16,43, până la data de 8.03.2012, ora 16,43, reținându-se în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 din Codul penal – favorizarea infractorului, și două infracțiuni de mărturie mincinoasă, în calitate de instigator, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu aplicarea art. 33 lit. a și b – concursul de infracțiuni.
A mai arătat că propunerea de arestare preventivă ce a fost formulată cu privire la persoana sa a fost respinsă prin încheierea nr. 2/8.03.2012 a Curții de Apel B., recursul declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel B. împotriva acestei încheieri fiind respins prin încheierea nr. 924/23.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamantul a arătat de asemenea că, prin Ordonanța din 17.12.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor.
În continuare, reclamantul a arătat că, având calitatea de ofițer I, a fost detașat de la Penitenciarul Timișoara la Penitenciarul C., în funcția de director adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, reținerea sa fiind dispusă în urma unei anchete abuzive și dușmănoase, în urma căreia s-a reținut că reclamantul ar fi favorizat pe învinuitul U. S., prin determinarea a doi martori să declare mincinos, precum și că ar fi făcut abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin neprezentarea unei persoane private de libertate la Serviciul de Medicină Legală B..
A mai arătat că abuzurile săvârșite de procurorul care a instrumentat ancheta i-au creat suferințe de ordin psihic, afectarea imaginii publice și a statutului la locul de muncă, având în vedere că ancheta desfășurată împotriva sa a fost în mod vădit abuzivă, întrucât, pentru a se lua măsura reținerii și arestării preventive, pedeapsa închisorii pentru infracțiunile reținute în sarcina sa trebuia să fie de minimum 4 ani, în timp ce privitor la toate părțile din dosar pedeapsa care putea fi aplicată era de la 6 luni la 3 ani sau amenda; procurorul care l-a anchetat i-a încălcat dreptul la apărare, omițând să îl înștiințeze că va fi audiat, pentru ca ulterior să propună arestarea sa preventivă pentru 9 zile; în propunerea de arestare preventivă s-a făcut referire la interceptări ambientale care nu au existat la dosar în momentul judecării propunerii de arestare, lipsind și certificarea procurorului pentru autenticitatea proceselor-verbale de interceptare; autorizația de interceptare a fost dată la 1.03.2012, dar din materialul probator rezultă că s-au efectuat interceptări anterior datei menționate, fiindu-i astfel încălcat dreptul la viața personală; materialul probator este lipsit de probe concrete și credibile, de indicii temeinice, iar propunerea de arestare preventivă a fost formulată fără să se fi lămurit cauza sub toate aspectele, sens în care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. a și dispus infirmarea parțială, din oficiu, a actului de sesizare a instanței atât sub aspectul nelegalității cât și sub acela al netemeiniciei.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor materiale și morale, reclamantul a arătat că instanța trebuie să ia în considerare impactul asupra reclamantului și a familiei sale, scăderea autorității sale în fața persoanelor private de libertate, acestea făcând afirmații răutăcioase cu privire la reclamant, precum și diminuarea salariului său, concomitent cu plata onorariului de avocat, ocazionat de procesul penal.
A mai arătat că se consideră îndreptățit la plata daunelor morale având în vedere și modalitatea nelegală în care a procedat procurorul de caz, prin încălcarea flagrantă a unor dispoziții legale (interceptări nelegale, încălcarea dreptului la apărare), ceea ce a generat reclamantului o stare de stres, anxietate, depresie, fiind afectată și familia acestuia.
Reclamantul a arătat de asemenea că a fost nevoit să efectueze deplasări la Comisia de disciplină din cadrul administrației Naționale a Penitenciarelor, să formuleze contestație împotriva sancțiunii disciplinare care i-a fost aplicată, aceasta fiind anulată, note de ședință, întâmpinări etc., ceea ce i-a întreținut stresul și starea de nervozitate.
Sub aspectul valorilor personal-nepatrimoniale încălcare, reclamantul a menționat cinstea, onoarea, demnitatea, imaginea, reputația profesională, arătând că avea o carieră în plină ascensiune, fiind avansat în grad în mod excepțional de două ori.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 504 alin. 1 C.pr.pen., pe care le-a citat integral, precum și dispozițiile art. 52 alin. 3 din Constituția României, art. 5 pct. 5 și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate, a arătat că despăgubirile pentru prejudicii nepatrimoniale includ o doză de apreciere, însă trebuie să se aibă în vedere încălcarea valorii fundamentale care este demnitatea persoanei, în practica instanței europene a drepturilor omului apreciindu-se că este suficient ca persoana să fie umilită în proprii ei ochi, pentru a se constata existența unui tratament degradant.
În final, a arătat că și în practica instanței supreme s-a reținut în mod constant că se impune repararea prejudiciilor create prin lezarea reputației și onoarei persoanei.
În probațiune au fost depuse la dosar copiile hotărârilor judecătorești penale menționate mai sus, ordonanța procurorului din 7.03.2012, dată în dosarul penal nr. 20/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., referatul cu propunerea de arestare preventivă formulat în același dosar, ordonanța privind scoaterea reclamantului de sub urmărire penală, din data de 17.12.2012, copiile contractelor de asistență juridică încheiate de reclamant cu Cabinetul de avocat Alboni I. F., caracterizare emisă de conducerea Penitenciarului C., alte acte și înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 29 alin. 1 lit. d din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâtul a formulat întâmpinarea în afara termenului legal prevăzut de art. 201 alin. 1 C.pr.civ., sens în care s-a dispus decăderea acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 alin. 2 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. ordonanța dată la 7.03.2012 în dosarul nr. 20/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. s-a dispus reținerea reclamantului din cauza de față, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 Cod penal și două infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 Cod penal, art. 246 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod penal, pe timp de 24 ore, începând cu data de 7.03.2012, ora 16,43.
P. referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit la data de 8.03.2012 în dosarul nr. 20/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. s-a propus, arestarea preventivă a reclamantului din cauza de față, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus, pe o durată de 9 zile, începând cu data de 8.03.2012.
P. încheierea nr. 2/8.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel B. această propunere a fost respinsă, recursul declarat împotriva acesteia fiind respins prin încheierea nr. 924/23.08.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel B. a reținut în esență că nu este îndeplinită condiția privitoare la pericolul concret pentru ordinea publică și nici aceea a existenței indiciilor temeinice, precum și că anumite reguli de procedură nu au fost respectate, în sensul că învinuiții nu au fost audiați sub aspectul eventualei formulări a propunerii de arestare preventivă, propunerea de arestare preventivă era inadmisibilă, în ceea ce îl privește pe reclamant, raportat la limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, în cele două volume de urmărire penală nu au fost redate, sub nici o formă, convorbirile ambientale interceptate, procesul-verbal de interceptare nu a fost certificat pentru autenticitate de procuror, și de asemenea au fost efectuate interceptări în afara intervalului de timp pentru care s-a dispus interceptarea provizorie a convorbirilor de către procuror.
Ulterior, prin ordonanța procurorului din data de 17.12.2012, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, cu motivarea că nu sunt întrunite elemente constitutive ale infracțiunilor puse în sarcina sa.
Potrivit prevederilor art. 504 alin. 1 C.pr.pen.,persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
A.. 2 al textului de lege prevede că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Potrivit alin. 3, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Pentru a putea fi antrenată răspunderea Statului, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: împotriva persoanei să se fi luat o măsură de privare ori restrângere a libertății, iar ulterior aceasta să fi fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată, fără a se face distincție între motivele scoaterii de sub urmărire penală sau achitării.
În speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege-sus citat pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a Statului în vederea reparării erorii judiciare săvârșite, în sensul că reclamantul a fost privat de libertate în cursul procesului penal, fiind reținut pentru 24 ore, iar caracterul nelegal al privării de libertate a fost stabilit implicit prin ordonanța din data de 17.12.2012, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, întrucât nu sunt întrunite elemente constitutive ale infracțiunilor puse în sarcina sa.
După cum rezultă din ordonanța din data de 7.02.2013, plângerea formulată de petentul M. M. împotriva sus-menționatei ordonanțe a fost respinsă, iar din datele furnizate de Curtea de Apel B. rezultă că petentul nu a formulat plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată (filele 66-68, 72 din dosar), astfel încât soluția de scoatere a reclamantului de sub urmărire penală a rămas definitivă.
Instanța consideră că nu se poate reține teza potrivit căreia măsurile preventive de libertate sunt luate în considerarea situației de fapt existente la data luării măsurii și cu respectarea formală a prevederilor legale, având în vedere că, prin încheierea Curții de Apel B., menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit lipsa indiciilor temeinice la formularea propunerii de arestare preventivă, precum și săvârșirea unor nereguli de ordin procedural în ceea ce privește formularea acestei propuneri.
O atare interpretare ar fi contrară dispozițiilor art. 504 C.pr.pen., care nu distinge după cum măsura arestării preventive a fost sau nu legală sub aspect formal, ci pune doar condiția ca persoana privată de libertate să fi fost ulterior scoasă de sub urmărire penală sau achitată prin hotărâre judecătorească definitivă, condiție care, în speță, este îndeplinită.
Instanța consideră de asemenea că nu este necesară stabilirea ad literam a caracterului nelegal al măsurii preventive, prin actul de scoatere de sub urmărire penală sau prin hotărârea judecătorească de achitare, deoarece lipsirea de libertate a unei persoane învinuite de săvârșirea unei infracțiuni și scoaterea ulterioară a acesteia de sub urmărire penală se exclud, prin ordonanța procurorului din data de 17.12.2012 stabilindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina reclamantului, așadar lipsirea acestuia de libertate nu avea cum să aibă caracter legal, acceptarea concluziei contrare conducând la o contradicție logică și juridică, și, în final, la negarea dreptului persoanei prejudiciate prin săvârșirea unei erori judiciare la repararea prejudiciului suferit, ceea ce este de natură a goli de conținut dispoziția legală care conferă acest drept.
Art. 504 C.pr.pen., reglementând obligația de plată a daunelor de către Stat în cazul erorilor judiciare, are în vedere reparația integrală a prejudiciului cauzat, despăgubirile trebuind să acopere atât prejudiciul material, cât și pe cel moral, fără însă a se putea acorda sume nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei.
În acest sens, art. 505 C.pr.pen. stabilește o . criterii în vederea stabilirii reparației, cum ar fi durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
În raport cu probele administrate în cauză, acțiunea reclamantului apare ca fiind parțial întemeiată, pentru considerentele care urmează:
În ceea ce privește daunele materiale solicitate, instanța reține că reclamantul a făcut dovada achitării sumelor de 1000 și respectiv 2000 lei către Cabinetul de avocat Alboni I. F., potrivit contractelor de asistență juridică încheiate cu acesta (filele 73, 74 din dosar), alte prejudicii de ordin material nefiind dovedite.
Deși a făcut afirmația că i s-a aplicat o sancțiune disciplinară, în urma căreia i-a fost diminuat salariul, reclamantul nu a făcut această dovadă, însă, raportat la afirmația aceleiași părți în sensul că acțiunea pe care a formulat-o împotriva acestei măsuri a fost admisă, instanța apreciază că acesta avea posibilitatea de a obține, în cadrul acțiunii în contencios administrativ formulată, și repararea prejudiciului material creat prin diminuarea veniturilor salariale.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța constată că, în afara înscrisurilor enumerate mai sus, reclamantul nu a propus nici un fel de probe din care să rezulte consecințele generate de măsura reținerii, pe planul drepturilor personal-nepatrimoniale ale acestuia.
În consecință, instanța urmează a aprecia temeinicia cererii numai în raport cu aceste înscrisuri, precum și cu statutul socio-profesional al reclamantului, care are calitatea de ofițer detașat în cadrul Penitenciarului C., fiind caracterizat de conducerea acestei instituții ca fiind un bun organizator și coordonator al activităților de siguranță și regim penitenciar, având reale calități manageriale, o mare capacitate de analiză și sinteză și fiind apreciat cu calificativele profesionale de „foarte bun” și „excepțional” (fila 75 din dosar).
În raport cu cele ce preced, instanța se va raporta la consecințele pe care măsura reținerii le-ar produce oricărei persoane aflate în situația reclamantului, având în vedere că acesta nu a propus probe în dovedirea afirmațiilor relative la starea de sănătate a acestuia și la raporturile familiale.
Daunele morale – ca echivalent al prejudiciului moral – constituie o componentă a pagubei invocate de reclamant, pentru că vătămarea intereselor sale personale nepatrimoniale – onoare, demnitate, reputație, imagine, încredere acordată de societate – determină efecte directe în fondul existenței materiale.
În doctrină și în jurisprudență s-a considerat că dauna morală constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea personală, sensibilitate fizică și psihică, cinste, demnitate, onoare, prestigiu social și profesional și alte valori similare.
În speță, prin privarea de libertate a reclamantului pe durata de 24 ore, acestuia i-au fost afectate demnitatea, onoarea și reputația, iar suferințele psihice provocate de această măsură trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri, simplul fapt al privării de libertate fiind de natură să producă celui în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional și constituind în sine o lezare a demnității și a onoarei, a libertății individuale și a celorlalte drepturi personal-nepatrimoniale ocrotite de lege.
Totodată, instanța va avea în vedere statutul profesional al reclamantului, având în vedere că exercitarea unei asemenea funcții presupune existența unei autorități și a unei reputații neștirbite, fiind evident ecoul pe care îl produce în mediul penitenciar faptul reținerii unui ofițer, cu consecințe directe în ceea ce privește autoritatea acestuia asupra persoanelor lipsite de libertate, afectarea renumelui, prestigiului și a reputației acestuia, precum și în ceea ce privește cariera sa, ireproșabilă până în acel moment.
În consecință, daunele morale ce vor fi acordate vor ține seama de lezarea valorilor personal-nepatrimoniale referitoare la cinste, onoare, demnitate, reputație, prestigiu social și profesional.
Cu referire la prejudiciile produse prin modalitatea de desfășurare a anchetei penale (încălcarea dreptului la apărare și a celui la viața personală al reclamantului), instanța civilă reține că nu are competența materială de a se pronunța asupra legalității desfășurării acestei faze a procesului penal, apreciind totodată că starea de fapt relatată de reclamant a fost analizată și se reflectă în încheierile pronunțate de Curtea de Apel B., respectiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și că pronunțarea acestor hotărâri, cu analizarea neregulilor procedurale reclamate, constituie în sine o reparație echitabilă a prejudiciilor morale create.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar trebuie să se aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care persoanei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, aceste criterii fiind consacrate ca atare în practica instanțelor, inclusiv a instanței supreme.
În speță, singurul aspect dovedit de reclamant este acela că, anterior luării măsurii preventive a reținerii, acesta se bucura de o reputație profesională neștirbită, care, în mod evident, i-a fost afectată de măsura privativă de libertate, prin însăși natura acesteia, care este incompatibilă cu exercițiul funcției deținute de reclamant.
În raport cu probele administrate în cauză, precum și cu jurisprudența și doctrina existente în materie, instanța apreciază că suma de 10.000 lei constituie o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit, pretențiile în cuantum de 1.000.000 euro fiind disproporționate în raport cu durata lipsirii de libertate și cu consecințele produse.
Totodată, instanța reține că daunele morale trebuie să constituie o satisfacție echitabilă și nu pot fi deturnate de la scopul lor, pentru a se conferi un folos material nejustificat.
Față de aceste considerente, în baza art. 504, 505 C. pr. pen, T. urmează a admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul P. A. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., și în consecință urmează a obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 3000 lei cu titlul de daune materiale și suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale, respingând restul pretențiilor reclamantului.
În baza art. 453 C.pr.civ., instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul nu a dovedit efectuarea unor cheltuieli de această natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. A. M., domiciliat în C., ./41, ., . cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., sector 5, și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3000 lei cu titlul de daune materiale și suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale.
Respinge restul pretențiilor reclamantului.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2013
PREȘEDINTE, judecător C. F. | ||
Grefier, I. M. |
Red. C.F.- 21.11.2013
Tehnored. I.M.-21.11.2013
6 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1320/2013. Tribunalul... → |
|---|
