Pretenţii. Decizia nr. 145/2013. Tribunalul BRAŞOV

Tribunalul BRAŞOV - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 145/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 145/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA a I-a CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 145

Ședința publică din data de 05.02.013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. D.

JUDECĂTOR M. B.

JUDECĂTOR F. N.

GREFIER P. L.

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți B. E., B. V. L., Z. C., L. M. F., O. S. E., M. N. M., G. M. H. M., F. R. I., B. V., P. M. B. L. A., M. V., A. E., P. D. M., B. M., împotriva Sentinței Civile nr. 3790/16.03.2012, pronunțate de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. F. P., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. B., C. N. P. C. D., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2012 fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2013, 29.01.2013, 05.02.2013, când:

TRIBUNALUL

P. sentința civilă nr. 3790/16.03.2013, Judecătoria B. a respins acțiunea formulată de reclamanții B. E., Bărbier V. L., Z. C., L. M. F., O. S. E., M. N. M., G. M., H. M., F. R. I., B. V., P. M., B. L. A., M. V., A. E., P. D. M., Barcurteanu M. în contradictoriu cu pârâții M. Finanțelor P., Direcția G. a Finanțelor P. B. și C. Național P. C. D..

P. a se pronunța în acest sens, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

P. acțiunea formulată reclamanții au solicitat instanței să constate că au fost supuși unui tratament discriminatoriu prin refuzul pârâților de a pune în executare dispozițiile sentinței civile nr. 781/CA/02.12.2008 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia 143/R/20.02.2009 a Curții de Apel B., pronunțată în dosarul nr._ față de alte persoane care au aceeași calitate ca și ei, respectiv funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finațelor P. B. și care au beneficiat de punerea în executare a unor hotărâri judecătorești identice (pronunțate în dosarele nr._ și nr._

ale Tribunalului B.), fiindu-le acordate sporurile suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare în cuantum de câte 25 % fiecare.

În baza art. 27 din OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, reclamanții au solicitat înlăturarea stării de discriminare, solicitând instanței să oblige pârâții să le plătească cu titlu de despăgubiri sume echivalente celor două suplimente, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază și să dispună completarea carnetelor de muncă ale reclamanților prin menționarea celor două suplimente in cuantum de câte 25% din salariul de bază

Conform jurisprudenței CEDO relativă la aplicarea art. 14, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind o faptă de discriminare trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Din analiza hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr._, nr._ și nr._ ale Tribunalului B., rezultă că atât reclamanților cât și celorlalți colegi ai lor, le-au fost admise în parte acțiunile formulate, pârâta Direcția G. a Finanțelor P. B. fiind obligată să plătească reclamanților din dosarele respective, drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioadele menționate în hotărârile judecătorești.

Ca urmare, instanța a constatat că reclamanții din prezenta cauză, prin obținerea sentinței civile nr. 781/CA/02.12.2008 a Tribunalului B., se află într-o situație similară cu cea a colegilor lor care au obținut sentințele civile nr. 757/CA/17.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. și nr. 655/CA/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., fiind îndeplinită prima condiție pentru constatarea unei fapte de discriminare.

P. prezenta acțiune, reclamanții au susținut că pârâții au aplicat un tratament preferențial reclamanților din dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului B., respectiv au pus în executare hotărârile judecătorești obținute în aceste dosare prin plata celor două sporuri în procent de 25 % fiecare și au refuzat executarea în aceeași manieră a dispozițiilor sentinței civile nr. 781/CA/02.12.2008 a Tribunalului B. obținută de reclamanții din prezenta cauză.

P. întâmpinarea formulată și răspunsurile la interogatoriu, pârâții au arătat că au refuzat să pună în executare dispozițiile sentinței civile nr. 781/CA/02.12.2008 a Tribunalului B. în modalitatea solicitată de reclamați, respectiv plata celor 2 sporuri în procent de 25 % fiecare și așa cum s-a procedat în dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului B., întrucât prin hotărârea obținută de reclamanți a fost respinsă în mod irevocabil cererea acestora de acordare a celor 2 sporuri în procentul menționat, situație în care nu se poate constata că pârâții au creat o stare de discriminare.

Față de considerentele sentinței civile nr. 781/CA/02.12.2008 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia 143/R/20.02.2009 a Curții de Apel B., conform cărora acordarea procentului de 25 % pentru cele două suplimente salariale nu este prevăzută de nici un act normativ iar stabilirea unui astfel de cuantum de către instanța de judecată, contravine principiului separației puterilor în stat, s-a constatat că susținerile pârâților sunt întemeiate iar refuzul acestora de a pune în executare dispozițiile unei hotărâri judecătorești în care nu a fost stabilită întinderea obligației de plată a sumelor de bani datorate reclamanților sau modalitatea de calcul a acestora și în condițiile existenței unui vid legislativ referitor la cuantumul acestor sporuri, este unul justificat.

În contextul menționat, simplul fapt că în dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului B., pârâții au procedat la executare prin plata sporurilor în cuantum de 25 %, nu constituie un argument pentru a se reține existența unui tratament

discriminatoriu, în favoarea persoanelor ce au beneficiat de executarea acestor hotărâri și în defavoarea reclamanților din prezenta cauză.

Referitor la modul în care s-au pus în executare hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului B., din analiza considerentelor acestora, se reține că în dosarul nr._, nici instanța de fond și nici instanța de recurs nu s-au pronunțat cu privire la cuantumul sporurilor la plata cărora pârâta a fost obligată deși prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat o valoare de câte 25 % pentru fiecare spor, situație în care interpretarea dată de pârâte în sensul că au fost obligate la plata sporurilor cu valoarea de 25 % este una pertinentă.

În dosarul nr._, atât instanța de fond cât și instanța de recurs, au reținut că, deși cele două sporuri sunt recunoscute de lege, totuși în prezent nu este reglementat cuantumul sau criteriile de cuantificare ale acestora. În ciuda acestor considerente, pârâții au procedat la executare prin plata sporurilor în valoare de 25 % fiecare, interpretarea dată de către pârâți fiind în acest caz criticabilă și deci nesusceptibilă să stea la baza solicitării reclamanților de constatare a stării de discriminare invocate

Totodată, se reține că încercarea reclamanților de a obține cu titlu de despăgubiri sume calculate prin aplicarea procentului de 25 % din salariul de bază, contravine considerentelor sentinței civile nr. 781/CA/02.12.2008 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia 143/R/20.02.2009 a Curții de Apel B., intrată în autoritatea de lucru judecat.

Împotriva sentinței de mai sus au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță, analizând condițiile legale pentru reținerea tratamentului discriminatoriu, a apreciat că cerințele în chestiune nu ar fi îndeplinite în cauză, motiv pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

În temeiul probatoriului analizat, judecătorul fondului a reținut cu acuratețe împrejurarea că, pe de o parte, situația juridică a recurenților este identică cu cea a reclamanților care s-au bucurat de dispozițiile Sentinței civile nr. 757/CA/2008 a Tribunalului B., modificată prin Decizia nr. 43/R/2009 a Curții de Apel B..

De asemenea, s-a constatat că, într-adevăr, a existat o diferențiere de tratament juridic între recurenți și beneficiarii hotărârilor judecătorești citate anterior, în ce privește punerea în executare a acestora.

Totuși, instanța de fond a apreciat că, deși efectele Sentinței civile nr. 757/CA/17.11.2008 (modificată în parte prin Decizia nr. 43/R/20.01.2009 a Curții de Apel B.) au fost aduse la îndeplinire prin achitarea efectivă a sumelor corespunzătoare celor două suplimente salariale în discuție, fără ca respectivele hotărâri judecătorești să cuantifice procentual respectivele suplimente, condițiile declanșării răspunderii în condițiile O.G. nr. 137/2000 nu ar fi îndeplinite.

Rațiunile avute în vedere de instanță pentru a adopta soluția respingerii acțiunii se întemeiază pe analiza dispozițiilor art. 2 al. 1 și 3 din O.G. nr. 137/2000.

1. Sub un prim aspect, s-a reținut că, raportat la alineatul 1 al textului citat, tratamentul diferențiat la care recurenții au fost supuși în raport de colegii lor nu ar fi avut ca efect „restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege”. Așadar, pornind de la ideea că acordarea suplimentelor salariale cuantificate la 25 de procente din salariul de bază nu constituia un drept al reclamanților, nefiind reglementată ca atare de lege, instanța a apreciat că una din condițiile prevăzute de art. 2 al. 1 din O.G. nr. 137/2000 în definiția discriminării nu s-ar regăsi în speță.

Interpretarea la care s-a oprit Judecătoria B. este însă inexactă, dat fiind ca, după cum au subliniat în repetate rânduri, drepturile prin raportare la care recurenții s-au considerat discriminați nu derivă din dispozițiile art. 31 ai. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, care instituiau

cele două suplimente salariale în chestiune, ci din prevederile normative enumerate expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată și reluate in cele ce urmează.

Într-adevăr, în cauză a fost încălcat principiul egalității între cetățeni și cel al excluderii privilegiilor și discriminării, astfel cum acestea sunt consacrate prin dispozițiile art. 1 al. 2 din aceeași O.G. nr. 137/2000. În contextul prevederilor art. 1 al. 2 lit. e pct. (i) din Ordonanță, este garantat dreptul nostru la un salariu egal pentru muncă egală, drept ce subzistă întotdeauna în favoarea persoanelor aflate în situații comparabile (conform alineatului 3 al articolului citat). Or, ipotezele faptice și legale din cele două spețe prezentate sunt nu numai comparabile, ci chiar identice cu cele în care se găsesc reclamanții.

Conform prevederilor art. 6 lit. b din O.G. nr. 137/2000, sunt sancționate tratamentele discriminatoare manifestate în ceea ce privește "stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului”. De asemenea, dispozițiile art.10 lit. h ale aceluiași act normativ califică ca faptă de discriminare "refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități".

Chiar și actul normativ special, dedicat Statutului funcționarilor publici (Legea nr. 188/1999) arată, prin textul art. 27 al. 2, că "este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură".

2. O a doua condiție legală pe care instanța de fond a considerat-o ca fiind neîndeplinită în speță impune ca practica discriminatorie să nu fie justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Legat de această chestiune, s-a reținut (pornind de la textul alineatului 3 al art. 2 din O.G. nr. 137/2000), că "aplicarea unui tratament distinct în cauza analizată a urmărit un scop legitim, respectiv apărarea securității juridice care tinde să fie pusă în pericol prin perpetuarea unor situații de încălcare a prevederilor legale".

În interpretarea pe care o consideră justă, dispozițiile art. 2 al. 1 și respectiv cele ale art. 2 al. 3 din O.G. nr. 137/2000 se referă la ipoteze distincte, sens în care apreciază că starea de fapt a speței este compatibilă doar cu prevederile alineatului 1, iar nu și cu cele ale alineatului 3 din norma analizată.

Astfel, art. 2 al. 3 din O.G. nr. 137/2000 are în vedere prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane" (...). Reglementând separat de alineatul 1 situațiile acoperite de alineatul 3 al textului în discuție, legiuitorul a avut de astă dată în vedere doar acele practici, criterii sau prevederi (așadar cu grad mai larg de aplicabilitate) care sunt în aparență neutre. În cauza de față însă, nu suntem în prezența unor practici neutre, nici măcar în mod aparent, atât timp cât refuzul pârâtului intimat de a-i achita sume echivalente celor de care au beneficiat funcționari publici aflați în situații identice a fost expres și neechivoc. În speța de față nu putem vorbi așadar, nici măcar la nivel teoretic, despre o practică aparent neutră în raport de cea de care s-au bucurat persoanele cărora suplimentele salariale le-au fost achitate

P. urmare, textul art. 2 al. 3 din O.G. nr. 137/2000 nu are incidență în cauză, astfel că nici distincția legată de presupusul "scop legitim" al tratamentului diferențiat nu poate fi avută în vedere, fiind irelevantă. Într-adevăr, o astfel de condiție suplimentară nu este prezentă și în cuprinsul primului alineat al art. 2, sens în care ea nu poate fi impusă prin analogie.

În altă ordine de idei, argumentarea primei instanțe pleacă de la premisa că

punerea în plată a Sentinței civile nr.757/CA/17.11.2008 a Tribunalului B. a fost nelegală.

Într-adevăr, judecătorul fondului apreciază că tratamentul discriminatoriu la care recurenții au fost supuși ar fi fost justificat de un deziderat legitim, respectiv de necesitatea de a se evita perpetuarea unei „situații de încălcare vădită a prevederilor legale". O astfel de argumentare nu poate fi însă primită, dat fiind că analizarea legalității modului în care a fost executată hotărârea judecătorească amintită nu face obiectul prezentei cauze, instanța neavând posibilitatea de a se pronunța în legătură cu aspectele juridice respective. Aceasta în condițiile în care Judecătoria B. nu a fost sesizată cu un astfel de capăt de cerere.

În plus, un raționament de tipul celui susținut de instanța de fond conduce la consecințe cel puțin bizare, presupunând că, la momentul punerii în plată a dispozițiilor Sentinței civile nr. CA/2008 a Tribunalului B. ar fi fost încălcată legea (printr-o conduită culpabilă a debitorului M. Finanțelor P.), o astfel de nesocotire a ordinii de drept este folosită în prezent ca argument în favoarea respingerii demersului nostru judiciar. Astfel, la adăpostul caracterului așa-zis nelegal al achitării suplimentelor salariale către beneficiarii Sentinței civile nr.757CA/17.11.2008 a Tribunalului B., li se refuză astăzi recunoașterea dreptului de a beneficia de un tratament egal și nediscriminatoriu în raport de alți colegi. Pe de altă parte insă, intimatul M. Finanțelor P. nu a solicitat niciodată restituirea sumelor achitate în temeiul hotărârii judecătorești citate, sens în care nu a contestat legalitatea plăților efectuate.

Recurenții nu solicită, așadar, cuantificarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ci solicită instanței repararea prejudiciului care le-a fost cauzat ca efect al discriminării. Or, acest prejudiciu este echivalent cu diferența procentuală dintre nivelul salarial al recurenților și cel de care s-au bucurat colegii care au obținut punerea în executare a hotărârii judecătorești de care domniile lor au beneficiat.

Într-o speță asemănătoare, Curtea de Apel Timișoara a reținut, prin Decizia nr. 589/2008, că "tratamentul diferențiat aplicat reclamanților constituie o faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și contravine prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 212/1974 pentru ratificarea Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și a Pactului cu privire la drepturile civile și politice, art. 4 pct. 3 din Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite și art. 1 alin. (2) lit. e (i) din Legea nr. 103/2006 pentru ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Toate aceste acte normative au în vedere principiul excluderii discriminării în exercitarea dreptului la muncă și asigurarea unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fară nici o discriminare. De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de funcționari publici, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, se impune ca pârâtul recurent să acorde drepturile solicitate de reclamanți pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu"" (subl. n.).

"Concluzia se impune și în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României și art. 23 alin. (2) din Declarația universală a drepturilor omului, care instituie obligația respectării dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică" a mai punctat Curtea de Apel Timișoara, în cuprinsul deciziei prezentate.

În același sens, prin Decizia nr. 434/R /2008, Curtea de Apel B. a făcut trimitere la una dintre deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza B. contra României, hotărâre prin care se reține că dacă anumitor categorii de persoane le-au fost recunoscute anumite drepturi patrimoniale, cu trimitere la drepturi de natura salarială, atunci nerecunoașterea pentru categorii similare de reclamanți a acelorași drepturi ar reprezenta o discriminare.

În fine, pentru a evita orice dubiu sub acest aspect, recurenții arată că cel de al doilea capăt de cerere al acțiunii viza acordarea de despăgubiri calculate atât prin raportare la perioada trecută (cu începere de la data consemnată în cuprinsul petitului), dar și pentru viitor, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept.

Sub acest aspect, este evident că . data de 1 ianuarie 2010, a dispozițiilor Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice constituie o modificare a situației de drept a speței, sens în care cuantumul

despăgubirilor solicitate ar urma a fi calculat (în ipoteza admiterii recursului) doar până la data de 31 decembrie 2009.

În drept recurenții au invocat prevederile art.304 ind.1 C.proc.civ., art.27 alin.1 din O.G. nr.137/2000.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe.

Examinând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs, având în vedere actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, instanța constată următoarele:

P. sentințele civile nr. 757/2008 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 43/2009 a Curții de Apel B.) și nr. 781/2008 (rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 143/2009 a Curții de Apel B.), au fost stabilite în favoarea aceleiași categorii din care fac parte și intimații reclamanți – funcționari publici, drepturi de natură salarială, constând în suplimentul postului și a suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fără ca instanța de judecată să stabilească aceste drepturi în procent, din salariul de bază, cum în mod eronat susțin intimatele. Cu toate acestea, intimatele au pus în executare aceste hotărâri judecătorești, refuzând în mod nejustificat executarea unei hotărâri prin care au fost stabilite drepturi identice.

Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 3 sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Conform art. 27 alin. 4 din OG nr. 37/2000, persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.

Condițiile necesare angajării răspunderii pentru tratamentul discriminatoriu trebuie așadar dovedite de reclamanți iar acestea se desprind din prevederile sus citate și constau în: 1.existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire de tratament, excludere, restricție sau preferință, existența unui criteriu de discriminare, 2.tratamentul diferențiat să aibă drept scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței ori exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; 3. aceste prevederi, criterii sau practici să nu fie justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

În cauză reclamanții au dovedit că se află într-o situație identică cu reclamanții menționați în sentința civilă nr. 757/CA din 17.11.2008 a Tribunalului B., astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 43/R din 20.01.2009 a Curții de Apel B. și respectiv cei din sentința civilă 781/2008 (rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 143/2009 a Curții de Apel B.).

Pârâții au recunoscut punerea în plată a acestor hotărâri, prin cuantificarea fiecărui supliment la 25%, deși potrivit celor arătate la situația de fapt, instanțele respinseseră solicitarea privind stabilirea sporului la acest nivel pe motivul că legea nu prevedea această modalitate de cuantificare.

Astfel cum a reținut și judecătorul fondului prima condiție enunțată pentru antrenarea răspunderii pârâților se verifică. Astfel, deși există identitate de situație între reclamanții din cauză și cei avuți în vedere ca element de comparație, pârâții au refuzat executarea sentinței civile nr. 828/CA din 17.12.2008 a Tribunalului B..

Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor care sunt egali în drepturi.

În speță, discriminarea reclamanților este invocată prin prisma disp. art. 6 și art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, fiind întemeiată pe diferențele constatate în privința executării hotărârilor judecătorești irevocabile, ca parte integrantă a procesului civil.

În ceea ce privește criteriul de discriminare, acesta trebuie apreciat nuanțat, în funcție de tipul de discriminare incident în speță, în cauză, neexistând o discriminare directă, bazată pe unul dintre criteriile expres enumerate de art. 2 din OG nr. 37/2000.

Discriminarea reclamanților este una indirectă și constă în comportamentul activ al pârâților, care refuză față de aceștia, achitarea unor sume pe care le-au plătit altor persoane, aflate într-o situație identică.

Acest comportament, prin efectele lui defavorizează nejustificat reclamanții din cauza prezentă față de reclamanții menționați în sentința civilă nr. 757/CA din 17.11.2008 a Tribunalului B., astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 43/R din 20.01.2009 a Curții de Apel B..

Efectul acestui refuz constă în îngrădirea dreptului reclamanților la executare și nu a fost justificat obiectiv de pârâtă.

Legalitatea ori nelegalitatea punerii în executare nu interesează în cauza de față, discriminarea reclamanților menținându-se atât timp cât, față de celelalte persoane aflate într-o situație identică este continuată executarea iar acestora le este refuzată.

Respingerea cererii privind cuantificarea celor două suplimente nu are nici o relevanță în speța de față întrucât instanța de judecată nu a fost investită în speță cu analizarea pe fond a îndreptățirii recurenților la plata suplimentului în sine, ca drept salarial, ori la acordarea acestuia într-un anumit cuantum. Orice considerații sub acest aspect depășesc cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată și încalcă prevederile art.129 alin. ultim C.proc.civ.

Obiectul cercetării judecătorești vizează stabilirea existenței ori nu a unui tratament diferențiat al angajaților-funcționari publici ai intimaților-pârâți, în materia salarizării acestora și al caracterului discriminatoriu ori justificat al acestui tratament.

Cu privire la justificarea tratamentului diferențiat, tribunalul constată că a avut ca efect înlăturarea recunoașterii exercitării, în condiții de legalitate a unor drepturi recunoscut de lege. Nu este vorba despre dreptul la un supliment al postului sau la un supliment corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25%, ci de dreptul recurenților-reclamanți de a beneficia de un salariu egal la muncă egal, raportat la colegii care au aceeași încadrare pe post, aceleași studii, aceleași sarcini de serviciu etc., dar beneficiază, fără o bază legală ori contractuală, de un salariu superior cu 25%, precum și de dreptul de a se pune în executare de către intimații-pârâți, în mod benevol, titlurile executorii de care beneficiază, în mod similar oricăror alți angajați care au calitatea de creditori ai intimatelor în temeiul unor titluri

executorii similare și anume în aceleași condiții, respectiv prin achitarea în cuantum de 25% a suplimentelor stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Sub acest aspect se reține că respectivul cuantum nu este unul stabilit prin lege ori prin titluri executorii în beneficiul niciunui angajat al intimaților-pârâți și nu este solicitat cu un astfel de titlu de către recurenții-reclamanți. Este stabilit voluntar de către intimați, printr-un act propriu de voință, care în baza principiului nediscriminării trebuie aplicat nediferențiat tuturor salariaților acestora aflați în aceeași situație cu cei în favoarea cărora a fost aplicat benevol.

P. aceste motive, văzând și prevederile art.304 ind.1 și art.321 alin.1-3 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de către recurenții reclamanți B.

E., BĂRBIER V. L., Z. C., L. M. F., O. S. E., M. N. M., G. M., H. M., F. R. I., B. V., P. M., B. L. A., M. V., A. E., P. D. M. și B. M. împotriva Sentinței civile nr. 3790 pronunțată de Judecătoria B. la data de 16.03.2012, în dosarul nr._, pe care o va modifica în tot, în sensul că:

Va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B. E., BĂRBIER V. L., Z. C., L. M. F., O. S. E., M. N. M., G. M., H. M., F. R. I., B. V., P. M., B. L. A., M. V., A. E., P. D. M. și B. M. toate cu domiciliul procesual în mun. B., . A, ., în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR P. cu sediul în București, ., sector 5 și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI B., cu sediul în mun. B., .. 7, jud. B..

Va constata, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, reclamantele au fost supuse unui tratament discriminatoriu, determinat de refuzul pârâtului M. FINANȚELOR P. de a le achita sumele (actualizate cu indicele inflației, plus dobânda legală) aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de textul art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, sume datorate pentru perioada 24 octombrie 2005 - 2 decembrie 2008 (sau în funcție de data numirii și cea a încetării raporturilor de serviciu).

Va obliga pârâții, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, să achite reclamanților cu titlu de despăgubiri sumele echivalente celor aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de textul art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, calculate prin aplicarea unui procent de 25 % din salariul de bază în considerarea fiecăruia dintre cele două suplimente neacordate, începând cu data de 24 octombrie 2005 și până la . legii unice de salarizare, respectiv 01.01.2010.

Va obliga pârâtul M. FINANȚELOR P. să aloce fondurile necesare achitării către reclamanți a despăgubirilor pretinse.

Va obliga, ca măsură de înlăturare a tratamentului discriminatoriu, completarea carnetelor de muncă ale reclamanților prin menționarea beneficiului suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25 % din salariul de bază.

În temeiul art.274 alin. 1 din codul de procedură civilă intimații pârâți vor fi obligați să plătească reclamantelor suma de 1.368,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de recurs formulată de recurentele B. E., BĂRBIER V. L., Z. C., L. M. F., O. S. E., M. N. M., G. M., H. M., F. R. I., B. V., P. M., B. L. A., M. V., A. E., P. D. M. și B. M. împotriva Sentinței civile nr. 3790 pronunțată de Judecătoria B. la data de 16.03.2012, în dosarul nr._, pe care o modifică în tot, după cum urmează:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B. E., BĂRBIER V. L., Z. C., L. M. F., O. S. E., M. N. M., G. M., H. M., F. R. I., B. V., P. M., B. L. A., M. V., A. E., P. D. M. și B. M. toate cu domiciliul procesual în mun. B., . A, ., în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR P. cu sediul în București, ., sector 5 și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI B., cu sediul în mun. B., .. 7, jud. B..

- constată, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, reclamantele au fost supuse unui tratament discriminatoriu, determinat de refuzul pârâtului M. FINANȚELOR P. de a le achita sumele (actualizate cu indicele inflației, plus dobânda legală) aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de textul art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, sume datorate pentru perioada 24 octombrie 2005 - 2 decembrie 2008 (sau în funcție de data numirii și cea a încetării raporturilor de serviciu).

- obligă pârâții, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, să achite reclamanților cu titlu de despăgubiri sumele echivalente celor aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de textul art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, calculate prin aplicarea unui procent de 25 % din salariul de bază în considerarea fiecăruia dintre cele două suplimente neacordate, începând cu data de 24 octombrie 2005 și până la . legii unice de salarizare, respectiv 01.01.2010.

- obligă pârâtul M. FINANȚELOR P. să aloce fondurile necesare achitării către reclamanți a despăgubirilor pretinse.

- obligă, ca măsură de înlăturare a tratamentului discriminatoriu, completarea carnetelor de muncă ale reclamanților prin menționarea beneficiului suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25 % din salariul de bază.

Obligă pârâții să plătească reclamantelor suma de 1.368,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 februarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. M. N. F.

GREFIER

L. P.

Cu opinia separată a doamnei judecător M. B., în sensul respingerii cererii de recurs formulată de recurente și menținerii sentinței recurate.

În motivarea opiniei separate în sensul respingerii cererii de recurs și menținerii sentinței atacate, se rețin următoarele:

Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu manifestat de intimații-pârâți la adresa recurenților-reclamanți. Astfel, pentru a reține existența stării de discriminare, trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții: existența unei inegalități de tratament manifestat prin deosebire de tratament, excludere, restricție sau preferință; tratamentul diferențiat să aibă drept scop și efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței ori exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege și practica discriminatorie să nu fie justificată de un obiectiv legitim, inexistența raportului de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit.

Dacă în alineatul 1 al art. 2 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt enumerate criteriile de discriminare și se menționează care este efectul tratamentului discriminatoriu, în alineatul 3 din același articol este prevăzută situația de excepție în care un asemenea tratament ar putea fi permis într-o societate democratică. Deci, condițiile discriminării rezultă din analiza întregului articol 2 din OG nr. 137/2000, acesta neputând fi reținut trunchiat, ci în ansamblul întregii reglementări a acestui drept.

În același mod se reglementează interzicerea discriminării și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede în art. 14 o clauză de nediscriminare pentru ca în art. 18 să vină cu o completare și să precizeze că restricțiile care, potrivit convenției, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăți, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute. De altfel, în raport de conexiunile clauzei de nediscriminare din art. 14 cu celelalte prevederi ale Convenției, instanța europeană a considerat că acest articol completează toate celelalte prevederi ale Convenției și face parte integrantă din fiecare dintre dispozițiile ce garantează drepturi și libertăți. (Cauza Marcks).

S-a apreciat astfel că diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă. O astfel de justificare este cea care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.

Revenind la motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți, se constată că prima instanță a reținut în mod corect că în dosarul nr._ al Tribunalului B., nici instanța de fond și nici instanța de recurs nu s-au pronunțat cu privire la cuantumul sporurilor la plata cărora pârâta a fost obligată deși prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat o valoare de câte 25 % pentru fiecare spor, situație în care interpretarea dată de pârâte în sensul că au fost obligate la plata sporurilor cu valoarea de 25 % nu este una pertinentă.

De asemenea, în dosarul 7078/_ având ca obiect acțiunea formulată de reclamanți s-a reținut, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 781/CA/02.12.2008 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia 143/R/20.02.2009 a

Curții de Apel B., că acordarea procentului de 25 % pentru cele două suplimente salariale nu este prevăzută de nici un act normativ iar stabilirea unui astfel de cuantum de către instanța de judecată, contravine principiului separației puterilor în stat.

Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat și nu putea fi contrazisă de o altă hotărâre judecătorească, astfel că prima instanța nu a făcut în cuprinsul considerentelor nicio referire la dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 118/1999, deci susținerea recurenților este inexactă.

Recurenții-reclamanți au precizat în cererea de chemare în judecată că tratamentul discriminatoriu constă în modul diferit de punere în executare a unor hotărâri judecătorești prin care au fost recunoscute aceleași drepturi. În aceste condiții nu se mai poate recurge la analiza îndreptățirii recurenților de a beneficia de anumite drepturi salariale, pentru că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.

Astfel, art. 6 lit. b din OG 137/2000 nu are incidență în cauză pentru că „stabilirea și modificarea salariului” nu s-a realizat de către pârâți cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătorești, ci de către instanțele de judecată atunci când au stabilit dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Totodată considerăm că nici art. 1 alin. 2 lit. e pct. 1 din OG nr. 137/2000 care garantează dreptul la un salariu egal pentru muncă egală nu este incident în speță, deoarece recurenții nu au dedus judecății împrejurarea că pârâții au stabilit salarii diferite pentru funcționari publici aflați în aceeași situație. În cererea de chemare în judecată s-a arătat că situația discriminatorie a intervenit în momentul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care se acordau niște sporuri salariale, iar nu la momentul stabilirii salariului..

Împrejurările că instanțele nu au cuantificat aceste sporuri nu îi îndreptățește pe reclamanți să le solicite din nou în acest proces, este adevărat, cu titlu de despăgubiri potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, deoarece ei au deschisă calea executării silite, după ce, eventual, solicită lămurirea dispozitivului titlului executoriu. Aceasta în virtutea principiului exprimat în adagiul „electa una via, non datur recursus ad alteram”.

Refuzul intimaților-pârâți de a executa în continuare asemenea hotărâri în care nu se prevede în mod expres cuantumul suplimentelor, acest cuantum nefiind prevăzut nici în lege, este justificat de un scop legitim și anume acela de intrare în legalitate. Mai mult decât atât, constatăm că acel criteriu ce a stat la baza diferenței de tratament a fost unul obiectiv, iar nu subiectiv, intimații-pârâți realizând că nu au un temei legal pentru cuantificarea uno la nesfârșit numai pe considerentul că la un moment dat s-a făcut o plată greșită, intimații acordând ceea ce o instanță a refuzat să cuantifice. P. urmare, faptul că la un moment dat s-a stopat plata unor sume de bani care nu erau prevăzute în titlul executoriu, neavând caracter cert, a fost justificat obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestui scop a fost adecvată și necesară.

Mai mult decât atât, apreciem că nu apartenența la o categorie socio-profesională ori alte criterii determinabile au constituit motivul refuzului intimaților-pârâți de a acorda acele sporuri salariale, ci exclusiv necuantificarea explicită și expresă a sporurilor în cauză prin dispozitivul hotărârilor judecătorești, fiind vorba în esență de problematica executării unei hotărâri judecătorești care naște o creanță imprecisă, văduvită de câtimea indispensabilă. Acesta este și punctul de vedere al Consiliului Național pentru C. D., autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării.

Este importantă în speță și împrejurarea că ulterior manifestării refuzului pârâților au fot pronunțate decizia nr. 20/21.09.2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii care practic a confirmat atitudinea acestora de a nu pune în aplicare niște hotărâri în care au fost recunoscute niște „drepturi virtuale”, în absența unor criterii pentru calcularea lor.

Judecător,

M. B.,

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Anulare act. Decizia nr. 42/2013. Tribunalul BRAŞOV →

Pretenţii. Decizia nr. 145/2013. Tribunalul BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 145/2013. Tribunalul BRAŞOV