Rectificare carte funciară. Decizia nr. 276/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 276/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 276/2013
Dosar nr._
Disjuns din dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA a I-a CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 276
Ședința publică de la data de 25.02.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR M. B.
JUDECĂTOR N. F.
GREFIER L. P.
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul I. F. V. în contradictoriu cu intimata reclamantă R. A. G. și intimații pârâți C. L. ORĂȘTIE prin reprezentant legal, M. ORĂȘTIE prin reprezentant legal, împotriva Încheierii de șediță pronuntată la 09.09.2010 de Judecătoria Orăștie și împotriva Deciziei Civile numărul 1572/30.06.2011 pronunțată de Judecatoria Zărnesti în dosarul nr._, având ca obiect „rectificare carte funciară”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, revizuentul, prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 25 din dosar și intimata reclamantă, prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 19 din dosar, lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul față de dispozițiile art. 323 alin. 1 Cod procedură civilă invocă din oficiu și pune în discuția părților excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire îndreptată asupra Încheierii de șediță pronuntată la 09.09.2010 de Judecătoria Orăștie și împotriva Deciziei Civile numărul 1572/30.06.2011 pronunțată de Judecatoria Zărnesti în dosarul nr._ și necesitatea disjungerii cererii de revizuire în ceea ce priveste cele două acte anterior evocate.
Revizuentul, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Brasov și declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Judecătoriei Zărnești.
Intimata reclamantă, prin avocat, având cuvântul pe excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, arată că” revizuentul numai în motivare a arătat că nu este multumit”.
Tribunalul rămane în pronunțare pe exceptia necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire îndreptată asupra Încheierii de șediță pronuntată la 09.09.2010 de Judecătoria Orăștie și împotriva Deciziei Civile numărul 1572/30.06.2011 pronunțată de Judecatoria Zărnesti în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
P. Încheierea de ședință din data de 9.09.2010 s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul I. F. V. iar prin sentința civilă nr.1573/30.06.2011 s-a admis în parte acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta R. A.-G., în contradictoriu cu pârâții C. L. Orăștie și M. Orăștie, prin primar. S-a constatat că parcelele înscrise titlurile de proprietate_/149/09.08.2005 și 20/1089/30.08.2007 emise de Comisia Județeană de aplicare a legilor fondului funciar Hunedoara, identificate cu numere cadastral-topografice în CF 791 N-Orăștie, 792 N-Orăștie, 793 N-Orăștie, 794 N-Orăștie, 797 N-Orăștie se identifică cu terenul înscris în CF 5089/1 Orăștie, nr. top. 2798/2/4/1 în suprafață tabulară de 10.579 mp. S-a constatat că imobilul construcție aflat în proprietatea lui I. F. V. este situat în întregime pe parcelele 2439/1, 2439/2, 2439/3 înscrise în titlul de proprietate 20/1089/30.08.2007, parțial pe parcelele 2439/4, 2439/5 înscrise în titlul de proprietate 20/1089/30.08.2007 și parțial pe . titlul de proprietate_/149/09.08.2005. S-a dispus rectificarea CF nr. 5089 Orăștie în sensul radierii înscrierilor efectuate de la B17 la B21, urmând ca aceste înscrieri cu privire la parcelele din titlurile de proprietate_/149/09.08.2005 și 20/1089/30.08.2007 emise de Comisia Județeană de aplicare a legilor fondului funciar Hunedoara sa fie efectuate în CF 5089/1 Orăștie, nr. top. 2798/2/4/1, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar I. D. I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre. S-a dispus rectificarea suprafeței CF 5089/1 Orăștie, nr. top. 2798/2/4/1 potrivit suprafeței parcelelor înscrise în titlurile de proprietate_/149/09.08.2005 și 20/1089/30.08.2007 emise de Comisia Județeană de aplicare a legilor fondului funciar Hunedoara, respectiv 11.500 mp.
Împotriva acestei încheierii și respectiv sentințe s-a formulat cerere de revizuire de către I. F. V..
În ședința publică din data de 25.02.3013, Tribunalul, a invocat excepția de necompetență materială a instanței în privința cererii de revizuire având ca obiect încheierea pronunțată de Judecătoria Orăstie la data de 09.09.2010 și sentința civilă nr. 1572/30.06.2011 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr._, în favoarea Judecătoriei Zărnești.
Potrivit dispozițiilor art. 323 din codul de procedură civilă: ,, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”
Tribunalul mai reține că, art.158 alin.1 C.proc.civ. prevede că, atunci „când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, art.159 pct.2 C.proc.civ. prevăzând că necompetența este de ordine publică atunci „ când pricina este de competența unei instanțe de alt grad ”.
Având în vedere dispozițiile legale imperative precizate, constatând că, în speță, este vorba despre exercitarea unei cereri de revizuire îndreptată împotriva unei încheieri și respectiv sentințe pronunțate de judecătorie, Tribunalul, în temeiul art.137 alin.1 coroborat cu art.323 C.proc.civ., va admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va declina competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Judecătoriei Zărnești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite exceptia necompetentei materiale a instanței si în consecință:
Declină competenta de soluționare a cererii de revizuire având ca obiect încheierea pronunțată de Judecătoria Orăstie la data de 09.09.2010 și sentința civilă nr. 1573/30.06.2011 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr._, în favoarea Judecătoriei Zărnești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2013
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. M. B. N. F.
GREFIER
L. P.
Red. NF/5.03.2013
Dact. LP/5.03.2013
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 272/2013. Tribunalul... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








