Rectificare carte funciară. Decizia nr. 405/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 405/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 405/. publică din 29.04.2015
PREȘEDINTE – D. M.
JUDECĂTOR –M. B.
Grefier – C. Ș.
Pe rol este soluționarea apelurilor declarate de apelantul intervenient R. L. în contradictoriu cu intimații pârâți V.-S. S. COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ, A. O. V., A. C. L., D. D. P., D. V. și intimatul reclamant M. F., prin P., împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria F., în dosarul nr._, la data de 09.03.2015, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015 încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, instanța constată că:
P. încheierea de ședință din data de 09.03.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, instanța a respins cererea de intervenție principală formulată de pretinsa intervenientă R. L. ca inadmisibilă.
În acest sens, instanța a reținut că pentru a interveni, autorul cererii de intervenție trebuie să justifice un interes actual și să pretindă un drept propriu. Faptul că a depus o notificarea fără a face dovada demersurilor ulterioare și faptul că nu a pretins un drept de proprietate în legătură cu imobilul dedus judecății, instanța a constatat lipsa interesului actual, hotărând respingerea intervenției.
Împotriva acestei dispoziții din încheierea mai sus amintită a declarat apel intimata R. L.. În esență, apelanta a arătat că pentru imobilul în litigiu compus din teren și construcții a depus o notificare în anul 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare care nu a fost soluționată, iar prin dispunerea de imobil i s-a încălcat dreptul de proprietate.
P. urmare, în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție.
În drept,au fost invocate dispozițiile art. 64 alin. 4 Cod procedură civilă .
În probațiune, au fost atașate înscrisuri doveditoare, în apel a depus întâmpinare intimata V. S. S. Cooperativă Meșteșugărească,prin care a invocat excepția nulității apelului, excepția lipsei calității de reprezentant a intervenientului, excepția netimbrării și excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului.
Toate excepțiile au fost puse în discuție și respinse conform dispozițiilor din încheierea din 27.04.2015.
Analizând cererea de apel, în raport cu motivele invocate de apelant, apărările intimatului care a depus întâmpinare, actele și lucrările dosarului,precum și dispozițiile legale incidente, instanța constată că apelul este nefundat.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că notificarea depusă de pretinsa intervenientă în anul 2001 vizează despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu,iar nu o restituire în natură a acestuia.
P. urmare, indiferent dacă notificarea a fost sau nu soluționată, în raport cu solicitarea apelantului de a primi despăgubiri pentru imobil, acesta nu justifică un interes actual relativ la imobilul respectiv. P. urmare, în mod legal și temeinic, prima instanță a respins cererea de intervenție principală formulată de apelant.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă rezultă că cererea de apel va fi respinsă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de apel formulată de apelanta R. L., cu domiciliul procesual în F., .. 56, la Cabinet de avocat H. A., împotriva Încheierii Ședinței publice din 09.03.2015, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr. 1008&226/2014, prin ar s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de pretinsa intervenientă R. L..
Cheltuielile de judecată efectuate în apel vor fi avute în vedere de către prima instanță cu ocazia soluționării fondului cauzei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. M. M. B.
GREFIER
C. Ș.
Red. D.M./06.08.2015
Tehnored.C.S./06.08.2015
Jud. de fond- Boștean O. M. L.
7 ex
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 439/2014.... | Fond funciar. Decizia nr. 320/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








