Fond funciar. Decizia nr. 320/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 320/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 320/R
Ședința publică din 18 iunie 2015
Completul de judecată FF3 compus din:
PREȘEDINTE – C. F.– judecător
Judecător – N. F.
Judecător – D. O. P.
Grefier - V. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut in ședința publică din data de 11 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii potrivit celor consemnate in încheierea de ședința din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință si când, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18 iunie 2015.
La apelul nominal făcut in ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
In urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
T R I B U NA L U L,
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1204/11.12.2014 a Judecătoriei Zărnești a fost respinsă excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, invocată de către pârâții U. V., U. C. C., U. M., RÂȘNOVEAN C., U. I. C., U. F. G., U. I., T. S. C.; a fost admisă excepția lipsei de interes a acțiunii, invocată de către instanța de judecată din oficiu, și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanții DUȘESCU G. și DUȘESCU R. în contradictoriu cu pârâții U. V., U. C. C., U. M., RÂȘNOVEAN C., U. I. C., U. F. G., U. I., U. C., T. S. C., C. L. DE APLICARE A L. F. F. ZĂRNEȘTI și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII F. F. B., ca lipsită de interes, fiind obligați reclamanții la plata către pârâți a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că în cauză sunt incidente dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, care reglementează obiectul acțiunii în constatarea nulității absolute și condițiile de exercițiu al acțiunii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât reclamanții au legitimare procesuală în cauză, față de invocarea nulității absolute. Aceasta regula își găsește justificarea în faptul că nulitatea absoluta este menită să ocrotească interese generale.
Prin urmare, câtă vreme reclamanții pretind că un drept al acestora de proprietate asupra imobilului înscris în CF 1743 N Tohanul Nou, nr. top. 775/1 și 775/2, le-a fost încălcat prin emiterea Titlului de proprietate nr._/09.08.1999, aceștia au deschisă calea prevăzuta de art. III din Legea nr. 169/1997, existând identitatea necesară între subiectul raportului juridic dedus judecății și titularul acțiunii în justiție, rațiuni pentru care instanța a respins această excepție.
Cu toate acestea, instanța a reținut că titularii demersului procesual de față nu justifică interesul, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, câtă vreme, prin prisma argumentelor invocate, nu rezultă care ar fi folosul practic susceptibil de a fi obținut de către petenți, ca o consecință nemijlocită a recunoașterii pe cale judiciară a pretențiilor lor.
În acest sens, s-a reținut că, pentru promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a actelor de constituire a dreptului de proprietate, este necesar ca persoana reclamantă să justifice un interes, iar interesul pe care se fundamentează acțiunea trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie legitim, să fie personal și să fie născut și actual.
Actualitatea interesului derivă din existența în patrimoniul reclamantului a unui drept subiectiv, încălcat prin emiterea actului juridic atacat, fie a dreptului de proprietate, fie a unui drept de creanță, echivalând cu propria vocație la reconstituirea dreptului de proprietate prin procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991.
Or, instanța a constatat că reclamanții nu au făcut dovada unui drept de proprietate sau creanță cu privire la imobilul înscris în CF 1743 N Tohanul Nou, nr. top. 775/1, 775/2, iar în ceea ce privește Adeverințele de proprietate invocate de aceștia, a constatat că titularii Adeverinței nr. 823/23.10.1991 sunt R. A., Dușescu V. și S. M., iar conform Adresei nr._/11.08.2014 emisă de Biroul de Fond F. Zărnești, nu s-a întocmit documentație pentru emiterea titlului de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 0,58 ha, care se află în sola cu denumirea toponimică Tohănița și nu se suprapune cu terenurile ce fac obiectul Titlului de proprietate nr._/09.08.1999.
În ceea ce privește Adeverința nr. 156/15.09.1991, avându-l ca titular pe Dușescu G., prin aceeași Adresă nr._/11.08.2014 emisă de Biroul de Fond F. Zărnești, se arată că pentru terenul în suprafață de 0,30 ha s-au propus pentru restituire parcelele cu nr. top. F 4619/31, F 4624/44 și F 4624/45, parcele care nu se suprapun cu terenurile ce fac obiectul Titlului de proprietate nr._/09.08.1999.
Instanța a avut în vedere de asemenea și faptul că reclamanții au invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că folosesc terenul în litigiu și nu că dețin un drept de proprietate cu privire la acesta.
Mai mult decât atât, reclamanții au încercat obținerea unui drept de proprietate asupra terenului prin invocarea prescripției achizitive, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. 666/1999 și care a fost respinsă definitiv și irevocabil, motivat tocmai de faptul că pentru imobilul cu privire la care se formulase cererea de uzucapiune, în care era cuprins și terenul înscris în CF 341 Tohanul Nou, cu nr. top. 775 a fost eliberată Adeverința nr. 203/1991 pe numele moștenitorilor U. I., U. C. și L. A., care stă la baza eliberării titlului de proprietate contestat prin prezenta acțiune.
Astfel, instanța a reținut că lipsa propriei îndreptățiri la reconstituirea dreptului de proprietate constatat prin Titlului de proprietate nr._/09.08.1999 cu privire la tarlaua 143, . suprafață de 1214 mp și tarlaua 143, . suprafață de 1676 mp, echivalează cu neputința atacării drepturilor pârâților în condițiile în care constatarea nulității titlului impune ca efect asigurarea valorificării dreptului în persoana reclamantului.
Instanța a apreciat că interesul invocat de către reclamanți nu este unul legitim, deoarece aceștia nu au la rândul lor reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, astfel că nu pot obține un folos practic prin în urma anulării parțiale a titlului de proprietate al pârâților, pentru că nu se poate emite un titlu de proprietate în favoarea lor.
Reclamanții nu obțin nici un folos practic prin promovarea acestei cereri de constatare a nulității absolute a Titlului de proprietate nr._/09.08.1999, deoarece reconstituirea dreptului de proprietate funciară pentru terenurile care intră sub incidența Legii nr. 18/1991 se face la cerere, introdusă în termenul stabilit expres de lege, termen de decădere a cărui nerespectare atrage, din perspectiva faptului că este si un termen de drept substanțial, stingerea dreptului subiectiv concret de reconstituire in patrimoniul persoanei posibil îndreptățite la reconstituire.
S-a considerat de către prima instanță că problemele privind limitele de hotar ale terenurilor învecinate cu terenuri ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 sau suprapunerea acestora nu pot fi valorificate pe calea acțiunilor în anularea titlurilor de proprietate, acțiuni de fond funciar, reglementate printr-o lege specială, ci trebuie valorificate pe calea dreptului comun, în cadrul unor acțiuni în grănițuire sau revendicare.
D. urmare, instanța a reținut faptul că reclamanții nu au dovedit un folos practic prin promovarea acțiunii, astfel cum a fost formulată, motiv pentru care excepția de fond, absolută si peremptorie a lipsei de interes a fost admisă.
În conformitate cu prevederile art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat reclamanții să plătească, în solidar, pârâților U. V., U. C. C., U. M., Râșnovean C., U. I. C., U. F. G., U. I., T. S. C. suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, atât în primul ciclu procesual în fața instanței de fond, cât și în al doilea ciclu procesual.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceștia au arătat că instanța de fond a admis în mod greșit excepția lipsei de interes, precum și că aceasta nu a ținut seama de nici una din îndrumările cuprinse în decizia de casare nr. 1200/R/15.10.2013 a Tribunalului B., prin care s-a reținut că prima instanță nu a analizat fondul pricinii, precum și că în cauză se impunea întocmirea unui raport de expertiză, reținându-se de asemenea că, în mod corect, reclamanții au atacat titlul de proprietate emis pe numele pârâților, aceasta fiind calea legală de urmat.
Au mai arătat că, în al doilea ciclu procesual, instanța de fond, deși avea obligația să respecte dispozițiile cuprinse în decizia de casare, a refuzat să administreze proba cu expertiza topografică, deși inițial a încuviințat-o.
Recurenții au arătat de asemenea că analiza efectuată cu privire la excepția lipsei de interes este superficială și lipsită de suport legal, reținându-se că interesul nu este actual deoarece reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în c.f. 1743 Tohanul Nou, nr. top. 775/1, 775/2, în condițiile în care reclamanții nici nu aveau cum să dovedească, pe parcursul soluționării cauzei, calitatea lor de proprietari asupra imobilului, câtă vreme din înscrisurile depuse la dosar rezultă că parcelele cu nr. topografice menționate au fost create de pârâți prin comasarea cu nr. top. 774, 775, prin sistarea vechilor cărți funciare, înființarea unor noi cărți funciare și realizarea unei dezmembrări.
În continuare, au arătat că interesul lor legitim, actual, născut și personal este dat de adeverința de proprietate nr. 156/15.09.1991 emisă pe numele reclamantului Dușescu G., privind o suprafață de 0,30 ha, din care 0,05 ha curți și 0,25 ha fânețe, suprafață care cuprinde casa reclamantului, curtea acestuia și terenul din vecinătatea acestora, având destinația de fâneață, precum și că suprafața de 3000 mp, cuprinsă în adeverință și pentru care Comisiile de aplicare a legilor fondului funciar sunt obligate să elibereze titlu de proprietate se suprapune cel puțin cu ., în suprafață de 1214 mp.
Recurenții-reclamanți au mai arătat că din actele depuse la dosar rezultă că autorii reclamantului au fost deposedați de mai mult de 8000 mp teren în zona localității Tohanul Nou, iar raportat la înscrierile din Registrul agricol și din extrasele de c.f. au fost emise adeverințele de proprietate nr. 156/1991 și 823/1991.
Au arătat de asemenea că pârâții erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1188 mp, corespunzătoare nr. top. 774, după autorul lor U. I., însă titlul de proprietate le-a fost eliberat pentru suprafața de 2900 mp, în mod fraudulos, precum și că folosul practic pe care reclamanții îl obțin în urma constatării nulității titlului de proprietate rezidă în aceea că numai în această modalitate își pot recupera suprafața de teren cu privire la care comisiile refuză eliberarea titlului de proprietate, pe motiv că u emis titluri pe numele altor persoane.
Au mai susținut reclamanții că parcelele cadastrale menționate în adresa nr._/11.08.2014 nu acoperă suprafața de 3000 mp propusă spre atribuire către reclamant, în baza Legii nr. 18/1991, iar la C. Județeană a fost înaintată documentația necesară pentru emiterea titlului de proprietate pe numele acestuia numai pentru o suprafață de 1200 mp, aferentă casei și curții, care cuprinde doar două parcele cadastrale.
Recurenții au mai arătat că din răspunsurile la interogatoriu ale pârâților rezultă că din anul 1990 și până în prezent aceștia nu au folosit terenul din zona Funicele, pentru care au primit titlu de proprietate, fapt din care rezultă că nu au fost puși în posesia acestuia, chiar dacă au primit titlu de proprietate.
Au arătat de asemenea că instanța de fond nu a analizat probele administrate în cauză și a dat o dezlegare greșită pricinii, omițând să observe că U. C. și L. A. (mama intimatelor V. și T.) nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru nici un teren situat în zona toponimică Funicele, deși în cadrul litigiului au arătat că autorul lor a deținut teren în această zonă, precum și că cererea de reconstituire formulată de U. I. vizează o suprafață de 0,40 ha în zona Funicele, însă această cerere nu a fost dovedită cu nici un act.
În continuare, recurenții au susținut că din copiile c.f. cu privire la nr. top. 774, 775 rezultă că autorul intimaților, U. I., a deținut în proprietate doar imobilul înscris în c.f. 898 Tohanul Nou, nr. top. 774, în suprafață de 1080 mp, care a fost predată la C.A.P., după cum reiese din cererea formulată de acesta, iar în ceea ce privește imobilul înscris în c.f. 341 Tohanul Nou, nr. top. 775, în suprafață de 1080 mp, acesta a fost proprietatea numitului Zernovean I., persoană față de care intimații U. nu au calitatea de moștenitori.
Legat de aceste aspecte, recurenții au concluzionat în sensul că intimații nu erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. top. 775, nefiind moștenitorii proprietarului tabular, precum și că, atâta timp cât U. I. a deținut în proprietate doar terenul cu nr. top. 774, în suprafață de 1080 mp, intimații erau îndreptățiți să primească numai acest teren și nicidecum suprafața de 3000 mp menționată în titlul de proprietate, act care, în aceste condiții, este lovit de nulitate absolută parțială.
În continuare, au arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că pârâții au fost puși în posesie la data de 5.06.1998, în condițiile în care procesul-verbal încheiat la această dată nu se referă la nici una dintre parcelele cadastrale cuprinse în titlul de proprietate atacat (4619/23, 4624/42), ci la alte parcele cadastrale, precum și că intimații au depus la dosar adresa nr. 6865/14.12.1998 emisă de Primăria Zărnești, din care rezultă că U. I. nu a fost pus în posesie asupra terenului de 0,30 ha din zona Funicele, cuprins în adeverința de proprietate ce a stat la baza emiterii titlului, iar această adresă este ulterioară procesului-verbal încheiat la data de 5.06.1998.
Recurenții au mai arătat că procesul-verbal încheiat la data de 5.06.1998 nu poate produce efecte juridice, deoarece nu cuprinde datele de identificare și semnăturile persoanelor pretins puse în posesie, datele de identificare ale parcelelor învecinate și datele de identificare și semnăturile proprietarilor acestora, actul fiind nul din punct de vedere juridic, întrucât nu respectă condițiile de fond și de formă pentru încheierea sa valabilă.
Au arătat de asemenea că instanța de fond nu a analizat nici răspunsurile la interogatoriu ale intimatului U. I., care a recunoscut că nu este moștenitorul defunctului proprietar tabular Zernoveanu I., înscris asupra nr. top. 775, că nu a formulat cerere de reconstituire decât pentru o singură parcelă, dar i s-au atribuit două, pentru că erau învecinate, iar din anul 1991 și până în prezent nu a folosit imobilul în litigiu, iar prin expertiza efectuată în vederea intabulării a comasat nr. top. 774 și 775 pentru a fi acoperită suprafața cuprinsă în titlul de proprietate.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimații U. V., U. C.-C., U. M., R. C.-B., U. I.-C., U. F.-Gerogiana, U. I. și T. S.-C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, și arătând în esență că neefectuarea expertizei topografice, indicată de instanța de recurs cu ocazia casării, s-a datorat imposibilității administrării acestei probe, pentru motivele arătate în răspunsurile experților desemnați, iar pe de altă parte administrarea acestei probe era inutilă în condițiile în care se impunea cu prioritate soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, calificată de instanță ca excepția lipsei de interes.
Intimații au mai arătat că reclamanții au obținut în mod repetat amânarea cauzei pentru a dovedi că li se va emite titlul de proprietate pentru terenul stăpânit în mod abuziv, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent, precum și că terenul revendicat de aceștia nu se suprapune cu terenul ce face obiectul titlului de proprietate atacat, motiv pentru care pe numele reclamanților nu s-a întocmit documentația pentru eliberarea titlului de proprietate.
Au arătat de asemenea că, potrivit Comisiei Locale Zărnești, nu se poate întocmi documentația necesară emiterii titlului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul adeverinței nr. 156/1991 până la finalizarea lucrărilor prevăzute de Legea nr. 165/2013.
În ceea ce privește condiția interesului, intimații au arătat că recurenții nu se găsesc în ipoteza reconstituirii dreptului de proprietate, cererea formulată de reclamant dovedind că acesta a cerut constituirea dreptului de proprietate pentru că pe terenul respectiv a construit casa, în mod ilegal, în anul 1981, precum și că în respectiva cerere aceasta a invocat o pretinsă „donație”atestată de un act sub semnătură privată care privește însă un teren cu un alt amplasament, respectiv lângă „Pașalică” și nu vis-a-vis de acest loc, după cum reclamanții au recunoscut la interogatoriu.
Au mai arătat că autoarea donației nu a avut teren în zonă, ci în Tohanul Vechi, precum și că reclamanții nu dovedesc calitatea lor de moștenitori ai proprietarului tabular, în timp ce intimații dovedesc că autorul lor a dobândit terenul de la Zernoveanu I. și l-a înscris în registrul agricol la data de 1.01.1959, la poziția 7 în zona Funicele, Coomisia L. Zărnești reținând că reconstituirea s-a făcut după evidența din registrul agricol, conform prevederilor Legii nr. 18/1991.
Intimații au arătat de asemenea că cei trei moștenitori ai defunctului U. I. au formulat cereri în mod independent, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu privire la suprafața de 2,64 ha, teren cu care acesta s-a înscris în cooperativă în anul 1962, aceeași suprafață fiind menționată și în registrul agricol.
Analizând sentința Judecătoriei Zărnești în raport cu probele dosarului și cu motivele de recurs, Tribunalul constată că acesta este nefondat.
Instanța de fond a procedat în mod corect admițând excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea cererii de chemare în judecată, această excepție fiind una de fond, în analizarea căreia instanța a analizat, în temeiul înscrisurilor depuse la dosar, existența sau inexistența îndreptățirii reclamanților la o eventuală reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, ce face obiectul titlului de proprietate atacat.
Prima instanță a reținut în mod corect că reclamanții nu fac dovada unui interes legitim, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în condițiile în care și-au întemeiat cererea dedusă judecății pe prevederile art. III din Legea nr. 169/1997.
Potrivit alin. 2 al acestui text de lege, nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim.
În mod constant, doctrina și jurisprudența au circumscris sfera persoanelor care justifică un interes legitim aceleia a persoanelor care au formulat la rândul lor cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului care face obiectul titlului de proprietate atacat, având în vedere că numai aceste persoane ar putea avea un folos practic ca urmare a unei eventuale admiteri a acțiunii; mai mult, simpla formulare a cererii nu este suficientă, fiind necesar ca partea reclamantă însăși să facă dovada existenței vocației proprii la reconstituirea dreptului de proprietate.
Instanța de fond a motivat în mod judicios adoptarea acestei opinii, la care Tribunalul subscrie și care se încadrează în practica judiciară constantă a acestei instanțe, soluția fiind justificată prin aceea că, în temeiul normei speciale invocată de reclamanți, cuprinsă în Legea nr. 169/1997, prin „persoană care justifică un interes legitim” nu se poate înțelege decât acea persoană care, în urma constatării nulității unui titlu de proprietate emis pe numele altei persoane, ar obține un folos personal, în sensul de a putea beneficia ea însăși de constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil, întrucât simpla revenire la situația anterioară emiterii titlului, ca efect al constatării nulității acestui act, nu ar aduce reclamantului nici un folos practic, întrucât imobilul ar reveni în proprietatea Statului sau a unității administrativ-teritoriale.
În speță, din înscrisurile depuse la dosar de reclamanți nu rezultă că aceștia au vocație la reconstituirea dreptului de proprietate asupra parcelei în litigiu, în sensul de a îndeplini condițiile legale prevăzute de lege specială.
Din chiar cererea formulată de reclamantul Dușescu G., înregistrată sub nr. 127/13.03.1991 (fila 118 din dosarul Judecătoriei Zărnești, primul ciclu procesual) rezultă că acesta a solicitat „a-mi aproba act de proprietate pentru suprafața de 25 ari pe care în anul 1981 am construit casă”, partea menționând că pentru respectivul teren deține un act de mână, încheiat între acesta și bunica sa Dușescu M., cu martori, și arătând că aceasta a deținut terenul în schimbul unui alt teren, pe care l-a avut în zona „Păduricea lui M.”.
La finalul cererii, titularul acesteia a arătat că nu deține nici o altă suprafață de teren „și de aceea vă rog a-mi aproba, în limitele posibilităților, cererea pentru 30 ari arabil și 40 ari fânețe”.
Din modul de formulare a cererii rezultă cu claritate că aceasta reprezintă o cerere de constituire, iar nu de reconstituire a dreptului de proprietate, partea nefiind în măsură să facă dovada pretinsului drept de proprietate al autoarei sale.
Actul încheiat cu numita Dușescu M., depus în copie la fila 287 din același dosar (intitulat de părți „donație” dar având caracterul unei rente viagere, dat fiind că „donația” se făcea condiționat de achitarea sumei de 100 lei lunar pentru tot restul vieții numitei Dușescu M.) constituie un act sub semnătură privată care nu este apt a face dovada dreptului de proprietate, având în vedere mijloacele de probă – și implicit ierarhia acestora – prevăzute de art. 11 alin. 1, art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și care rezultă și din economia H.G. nr. 890/2005 – cu care se poate face dovada dreptului pretins.
Așa fiind, rezultă că reclamantul nu este în măsură să facă dovada existenței vreunui drept de proprietate al autoarei sale asupra suprafeței de teren solicitată prin cererea formulată la data de 13.03.1991 și, implicit, nici a vocației sale la reconstituirea acestui drept.
În consecință, prin prisma celor mai sus expuse, referitoare la interesul formulării cererii în constatarea nulității (parțiale) a titlului de proprietate, rezultă că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul nu ar putea dobândi dreptul de proprietate cu privire la terenul pentru care a fost emis titlul atacat, și în consecință nu are interes în atacarea acestui act.
Mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond, împrejurarea că reclamanții au încercat în trecut dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă asupra imobilului în litigiu face dovada că aceștia nu dețin și nu au deținut nici un titlu asupra imobilului, întrucât uzucapiunea se întemeiază pe o stare de fapt, respectiv posesia, simpla folosință exercitată asupra unui bun neputând constitui temei pentru dobândirea bunului pe calea Legii nr. 18/1991.
Faptul că în cuprinsul deciziei de casare s-a reținut că reclamanții au alea calea procedurală corectă nu înseamnă că acțiunea formulată de aceștia este și întemeiată, întrucât, adoptând soluția casării cu trimiterea spre rejudecare, instanța de recurs nu face nici un fel de aprecieri cu privire la fondul raportului litigios.
În ceea ce privește critica referitoare la neadministrarea probei cu expertiza topografică, așa cum s-a stabilit prin aceeași decizie de casare, Tribunalul constată că instanța de fond a încuviințat această probă, însă, în urma adreselor emise către doi experți topografi și a răspunsurilor acestora, s-a constatat că administrarea probei este obiectiv imposibilă, ambii experți arătând că identificarea imobilelor nu se poate face decât prin măsurarea acestora, iar lucrările nu pot fi efectuate în baza schiței c.f., ci numai față de planul parcelar al localității, schițele c.f. fiind vechi și având caracter concretual, iar situația de fapt fiind diferită, întrucât imobilele au fost cooperativizate.
Experții au mai arătat că pentru identificarea numerelor topografice este necesară studierea unei zone extinse (aproximativ 80 imobile), acestea nefiind identificate cadastral și neavând limite recunoscute atât de proprietari, cât și de C. L..
În fine, au arătat că titlurile de proprietate au fost eliberate pe baza planurilor cadastrale, iar nu pe baza evidențelor de carte funciară, lucrarea fiind imposibil de efectuat fără accesul direct la parcele și fără măsurarea acestora, precum și că, chiar dacă identificarea celor 80 imobile s-ar face doar scriptic, fără măsurători, ar fi imposibilă reconstituirea vechilor limite de carte funciară, deoarece schița veche este întocmită fără scară.
În aceste condiții, raportat și la prevederile art. 137 C.pr.civ., instanța de fond a procedat în mod corect acordând prioritate excepției lipsei calității procesuale active, pe care a calificat-o drept excepția lipsei de interes, dat fiind că admiterea unei excepții peremptorii face de prisos cercetarea fondului, ori, așa cum s-a arătat mai sus, excepția este întemeiată și a fost în mod corect soluționată de instanța de fond.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că interesul lor rezidă în menționarea în adeverința de proprietate a suprafeței de 0,30 ha, Tribunalul constată că, în înțelesul restrâns pe care practica și doctrina l-au dat noțiunii de „interes”, în domeniul aplicării prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, este necesar ca partea reclamantă să facă dovada că ea însăși ar fi îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul titlului de proprietate emis pe numele părții pârâte și atacat în constatarea nulității; așadar, ceea ce are relevanță este amplasamentul imobilului, iar nu întinderea dreptului de proprietate ce rezultă – în mod provizoriu – din adeverință, acest din urmă act nefăcând dovada amplasamentului terenului.
Sunt de asemenea neîntemeiate motivele de recurs referitoare la comasarea și intabularea dreptului de proprietate al pârâților asupra parcelelor cu nr. top. 775/1, 775/2, atâta timp cât reclamanții sunt cei care au obligația de a face dovada vocației la reconstituire asupra imobilului pretins, prin mijloacele de probă prevăzute de lege, ori o atare dovadă nu a fost făcută, referirea reclamanților la suprafața de 3000 mp teren, pretins deținută de autorii lor, fiind generică, fără indicarea dovezilor concrete din care rezultă acest drept; mai mult, din titlul de proprietate emis pe numele reclamantului Dușescu G. pe parcursul procesului rezultă că dreptul de proprietate a fost reconstituit exclusiv asupra suprafeței de 1264 mp (fila 38 din prezentul dosar).
În contextul regimului probatoriu reglementat de Legea nr. 18/1991 și de H.G. nr. 890/2005 sunt lipsite de relevanță răspunsurile părților pârâte la interogatoriu, dreptul de proprietate și vocația la reconstituire nefiind apte de a fi dovedite cu acest mijloc de probă.
De asemenea, faptul posesiei asupra imobilului în litigiu nu are nici o legătură cu dreptul de proprietate și nu produce nici un efect juridic cu excepția materiei uzucapiunii, după cum în speță nu interesează nici procesul-verbal de punere în posesie încheiat pe numele pârâților câtă vreme cât acțiunea dedusă judecății a fost soluționată în temeiul excepției lipsei de interes, iar interesul în această materie constă exclusiv în dovedirea vocației proprii la reconstituire.
Nu mai puțin, susținerea recurenților în sensul că autorul pârâților, U. I., nu este moștenitorul lui Zernovean I., nu este de natură a conduce la modificarea soluției pronunțate atâta vreme cât reclamanții înșiși nu sunt moștenitorii acestei persoane și nici nu au dovedit vreo altă modalitate legală de transmitere a dreptului de proprietate din patrimoniul acestuia în patrimoniul autoarei reclamantului.
Cu alte cuvinte, orice critici referitoare la neîndreptățirea pârâților la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței ce face obiectul titlului de proprietate atacat, inclusiv cu privire la întinderea dreptului acestora, sunt lipsite de eficiență atâta timp cât reclamanții înșiși nu fac dovada existenței interesului lor legitim, constând în mod precis și concret în propria vocație la reconstituire, pe același amplasament.
Față de aceste considerente, reținând caracterul nefondat al căii de atac promovate, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge recursul declarat de reclamanții Dușescu G. și Dușescu R. împotriva sentinței civile nr. 1204/11.12.2014 a Judecătoriei Zărnești, care va fi menținută.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga recurenții-reclamanți să plătească intimaților-pârâți U. V., U. C.-C., U. M., R. C.-B., U. I.-C., U. F.-Gerogiana, U. I. și T. S.-C. suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții DUȘESCU G. și DUȘESCU R. împotriva sentinței civile nr. 1204/11.12.2014 a Judecătoriei Zărnești, pe care o menține.
Obligă recurenții-reclamanți să plătească intimaților-pârâți U. V., U. C.-C., U. M., R. C.-B., U. I.-C., U. F.-GEROGIANA, U. I. și T. S.-C. suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. F. N. F. D. O. P.
GREFIER
V. P.
Red.C.F./23.06.2015
Dact.V.P./24.06.2015
- 2 ex -
Jud.fond C. A.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 405/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 07/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
