Cereri. Decizia nr. 918/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 918/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 918/2015

Dosar nr._

ROMANIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A V - A CIVILĂ

Decizia civilă nr.918 R

Ședința publică din data de 30.03.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: C. M. F.

JUDECĂTOR: A. M. B.

JUDECĂTOR: M. S.

GREFIER: A. V. I.

Pe rolul Tribunalului se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta M. B. M. prin reprezentant legal M. P. - Pachetul de pe lângă Tribunalul București și recurenta-pârâtă M. V. împotriva Încheierii din data de 06.05.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. H. și M. M., având ca obiect „alte cereri-încheiere preschimbare termen, ajutor public judiciar” .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra admisibilității căii de atac în raport de dispozițiile art. 15 alin.2 din OUG 51/2008.

TRIBUNALUL

P. Încheierea civilă pronunțată la data de 06.05.2014, în dosar nr._, Judecătoria sectorului 4 București a admis in parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul H. M., a scutit petentul de la plata taxei de timbru de 388,75 euro, a acordat ajutor public judiciar in forma asistarii de catre un avocat din oficiu al carui onorariu va fi de 500 lei, a dispus efectuarea unei adrese catre Baroul Bucuresti pentru numirea unui avocat din oficiu care sa il asiste H. M. pentru exercitarea caii de atac in dosarul_ 12, respingând cererea in sensul scutirii de plata taxei de timbru, a timbrului judiciar si a cheltuielilor de deplasare si traducere.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs M. B. M. prin reprezentant legal M. P. - Pachetul de pe lângă Tribunalul București și M. V., apreciind nelegală și netemeinică încheierea recurată.

La termenul de judecată din data de 30.03.2015, tribunalul a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității căii de atac în raport de dispozițiile art. 15 alin.2 din OUG 51/2008.

Examinând recursul formulat, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul expune următoarele considerente:

Art. 15 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, prevede că împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

Conform alin. 3 al aceluiași text de lege, cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.

Totodată, dispozițiile art. 17. alin. 1 stabilesc faptul că orice persoană interesată va putea sesiza oricând instanța care a încuviințat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situația reală a celui căruia i s-a încuviințat cererea.

În consecință, prin prisma dispozițiilor legale enunțate, calea de atac a recursului promovată de persoana interesată împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar este inadmisibilă, câtă vreme normele speciale cuprinse în OUG nr. 51/2008 prevăd că aceasta poate fi supusă doar reexaminării, conform art. 15 alin. 2 din același act normativ, existând, de asemenea, posibilitatea sesizării instanței investite cu soluționarea cererii de chemare în judecată, în sensul consacrat de art. 17 alin. 1 din OUG nr. 51/2008.

Față de considerentele expuse, tribunalul va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurenții M. B. M. prin reprezentant legal M. P. - Pachetul de pe lângă Tribunalul București și M. V. împotriva Încheierii civile din data de 06.05.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. H. și M. M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. F. A. M. B. M. S.

GREFIER,

A. V. I.

red./th.redC.M.F./2 ex.

JUD.S.4 /jud. L. D. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 918/2015. Tribunalul BUCUREŞTI