Pretenţii. Decizia nr. 4830/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4830/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 4830/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4830 A
Ședința publică de la 09.12.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. T. E.
JUDECĂTOR: C. R. R.
GREFIER: M. V.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta-reclamantă Asociația de proprietari . apelanta-pârâtă S. E. împotriva sentinței civile nr.6282/03.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă Asociația de Proprietari . președinte G. S. și administrator M. V., și apelanta-pârâtă S. E., personal.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Președintele Asociației de P. mandatează oral în ședință publică pe administratorul M. V. în vederea reprezentării.
Tribunalul i-a act de mandatul acordat în ședință publică d-nei administrator M. V..
Apelanta-pârâtă S. E., personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri reprezentând copii ale listelor de întreținere și proba cu expertiză.
Apelanta – reclamantă, prin administrator, solicită proba cu înscrisuri. Se opune probelor solicitate de partea adversă.
Tribunalul, deliberând, în temeiul art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă încuviințează la solicitarea ambelor părți proba cu înscrisuri. În ceea ce privește proba cu expertiză, în același temei legal tribunalul o respinge ca neutilă în acest stadiu procesual, constatând că motivele de apel se referă, în parte, și la dispozițiile instanței de fond de respingere a obiecțiunilor formulate de pârâtă în raport de expertiza administrată la fond, impunându-se ca, în prealabil, tribunalul să examineze aceste motive de apel.
Apelanta-pârâtă S. E., personal, învederează tribunalului faptul că a formulat o plângere penală pentru fals, depunând la dosar dovada înregistrării plângerii, motiv pentru care solicită suspendarea cauzei până la soluționarea respectivei plângeri penale.
Apelanta-reclamantă, prin administrator, se opune suspendării cauzei, arătând că nu s-a făcut nici un fals, întrucât lucrarea a fost realizată.
Tribunalul, deliberând asupra cererii de suspendare, o respinge ca neîntemeiată apreciind că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 413 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, nefăcându-se dovada existenței unui dosar penal cu privire la o infracțiune care să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei de față.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe cele două apeluri declarate.
Apelanta-reclamantă, prin administrator, solicită admiterea propriului apel și obligarea pârâtei la plata sumei de 144,27 lei reprezentând lucrări de reparații și 38 lei reprezentând fond de reparații aferent lunii septembrie 2011, cu cheltuieli de judecată.
Apelanta-pârâtă, personal, solicită anularea hotărârii pronunțată de instanța de fond întrucât nu se bazează pe nimic concret. În esență, solicită admiterea propriului apel și respingerea apelului părții adverse.
Apelanta-reclamantă, prin administrator, solicită respingerea apelului declarat de pârâtă ca nefondat.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6282/03.06.2015, Judecătoria Sectorului 2 București a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâta S. E., a obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: 42,36 lei, reprezentând cote de întreținere aferente lunilor octombrie 2011 și februarie 2012; 104,66 lei, reprezentând cheltuieli reparații aferente perioadei mai 2011-septembrie 2014; 1.047,68 lei, reprezentând fond de reparații aferent perioadei iulie 2011-septembrie 2014; 25,60 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta este proprietarul imobilului situat în București, .. 13, ., sector 2, astfel cum reiese din titlul de proprietate și că din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune, stabilite și afișate lunar de către reclamantă, a rezultat că pârâta nu a achitat integral și în termen cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere, reparații, fond de reparații, sens în care s-au calculat inclusiv penalități de întârziere.
Cu privire la sumele pretinse, instanța de fond a reținut că reclamanta a reușit să efectueze dovada pozitivă și verosimilă a faptului alegat, în sensul probării existenței obligației de plată în sarcina pârâtei a sumei de 42,36, reprezentând cote de întreținere restante, aferente lunilor octombrie 2011 și februarie 2012. Dovada faptului pozitiv, respectiv plata acestei sume, revenind pârâtei, care însă nu a fost în măsură să probeze că a achitat suma în discuție sau că nu o datorează.
De asemenea, sub aspectul cheltuielilor cu titlu de reparații, din ansamblul probator administrat (înscrisuri și expertiză) a reieșit că pârâta datorează suma de 104,66 lei, cu titlu de cheltuieli reparații aferente perioadei mai 2011-septembrie 2014, iar nu suma solicitată de reclamantă (248,93 lei). Astfel cum a reieșit din concluziile raportului de expertiză, pentru perioada mai 2011-septembrie 2014, pârâta avea obligația de a achita cu titlu de reparații suma de 230,11 lei, din care suma de 125,45 lei nu este confirmată de procese verbale de recepție, iar procesul verbal din data de 15.01.2015 care recepționează lucrări din iunie 2011-septembrie 2014 nu poate fi avut în vedere, fiind întocmit pro causa (special pentru această cauză). În atare condiții, critica pârâtei privind neefectuarea lucrărilor de reparații a fost reținută de prima instanță ca neîntemeiată, fiind nu doar lipsită de suport probator ci contrazisă de înscrisurile din dosar și raportul de expertiză întocmit în cauză.
Totodată, instanța a constatat că reclamanta a stabilit un sistem propriu de penalizări, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, potrivit procesului verbal al Adunării Generale a Asociației de P. din data de 08.07.2008 (f. 9), cu respectarea art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, sens în care pârâta datorează suma de 25,60 lei, reprezentând penalități de întârziere, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, iar nu 27 lei cât a solicitat reclamanta prin cererea modificatoare.
În același sens, s-a reținut că reclamanta a stabilit un fond de reparații, potrivit procesului verbal al Adunării Generale a Asociației de P. din data de 05.04.2011, cu respectarea art. 45 alin. 3 din Legea nr. 230/2007 și art. 24 alin. 1 și 2 din Norme, sens în care pârâta datorează suma de 1.047,68 lei, reprezentând fond de reparații aferent perioadei iulie 2011-septembrie 2014, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, cererile fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub același nr. unic de dosar_, la data de 28.08.2015.
Prin apelul declarat de apelanta pârâtă s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivele de apel s-a invocat, în esență, că în mod nelegal prima instanță a respins cererea pârâtei de efectuare a unei contraexpertize, în condițiile în care expertul judiciar nu lămurise toate aspectele semnalate de pârâtă. S-a mai argumentat că sumele pretinse nu sunt reale, Asociația împovărând-o pe pârâtă cu sume nereale. Apelanta – pârâtă a mai apreciat că instanța de fond nu a extins obiectivele expertizei și la alte perioade și sume care i-au fost imputate de către Asociație în mod nelegal. Totodată, apelanta – pârâtă a mai susținut că a formulat plângeri penale împotriva conducerii Asociației de proprietari pentru infracțiuni de fals și delapidare.
Prin apelul declarat de apelanta reclamantă s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și modificată.
În motivele de apel s-a invocat, în esență, că în mod nelegal prima instanță nu a acordat și sumele de bani pentru care nu s-au întocmit procese verbale de recepție deși pentru fiecare dintre acele lucrări s-au întocmit facturi fiscale și chitanțe ce atestă plățile și efectuarea acelor lucrări.
În apel s-a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și precizată pe parcursul litigiului la fond, apelanta – reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 42,36 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunilor octombrie 2011 și februarie 2012; 248,93 lei, reprezentând cheltuieli reparații; 1.085,68 lei, reprezentând fond de reparații aferent perioadei iulie 2011-septembrie 2014; 27 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
Reținând concluziile expertizei judiciare, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: 42,36 lei, reprezentând cote de întreținere aferente lunilor octombrie 2011 și februarie 2012; 104,66 lei, reprezentând cheltuieli reparații aferente perioadei mai 2011-septembrie 2014; 1.047,68 lei, reprezentând fond de reparații aferent perioadei iulie 2011-septembrie 2014; 25,60 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta – reclamantă, tribunalul constată că partea în cauză solicită schimbarea sentinței atacate în sensul obligării părții adverse și la plata sumelor de 144,27 lei reprezentând lucrări de reparații și 38 lei reprezentând fond de reparații aferent lunii septembrie 2011.
Astfel cum a reținut în mod corect prima instanță, în plan probator, pentru suma de 144,27 lei reprezentând lucrări de reparații nu au fost întocmite procese verbale de recepție, iar procesul verbal din data de 15.01.2015 care recepționează lucrări din iunie 2011-septembrie 2014 nu poate fi avut în vedere, fiind întocmit pro causa. În acest sens, tribunalul observă că și înscrisurile depuse de apelanta – reclamantă în dosarul de apel au fost întocmite tot pro causa de vreme ce nu au fost prezentate expertului judiciar la momentul efectuării expertizei contabile în faza procesuală a fondului.
Suma de 144,27 lei pretinsă cu titlu de lucrări de reparații a fost infirmată și prin raportul de expertiză efectuat la fond, concluziile expertului fiind menținute și după răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanța de fond. Or, la termenul de judecată de la 3.06.2015, în fața Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanta a acceptat, implicit, răspunsul expertului la obiecțiuni apreciind că nu este necesară efectuarea unei alte expertize.
De asemenea, referitor la fondul de reparații aferent lunii septembrie 2011, din concluziile aceluiași raport de expertiză contabilă administrat la fond, după răspunsul la obiecțiunile încuviințate, a rezultat că pârâta datorează suma de 1.047,68 lei, reprezentând fond de reparații aferent perioadei iulie 2011-septembrie 2014, astfel că suma de 38 lei pretinsă de apelanta – reclamantă este nejustificată.
Examinând motivele de apel formulate de apelanta – pârâtă, tribunalul constată că raportul de expertiză judiciară contabilă a fost depus la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 4.03.2015. La termenul de judecată de la 11.03.2015 judecătorul fondului a admis cererile ambelor părți de amânare pentru a lua cunoștință de raport. Ulterior, ambele părți au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, în ședința publică de la 22.04.2015 instanța de fond încuviințând ambele seturi de obiecțiuni (deci, și cele formulate de pârâtă) astfel cum au fost formulate. Răspunsul expertului judiciar la obiecțiunile formulate a fost depus la dosarul de fond la data de 28.05.2015.
La ultimul termen de judecată în fața instanței de fond, pârâta a solicitat încuviințarea unei contraexpertize pentru motivul că expertul judiciar nu a precizat dacă înscrisurile avute în vedere la efectuarea raportului sunt sau nu false.
Instanța de fond a respins această cerere a pârâtei, reținând că nu se impune efectuarea unei contraexpertize în speță, câtă vreme expertul a răspuns în mod complet, detaliat și argumentat tuturor obiectivelor stabilite de către instanță, precum și obiecțiunilor părților. Totodată, instanța a mai constatat că pârâta nu a invocat motive temeinice de natură a justifica efectuarea unei contraexpertize, în sensul art. 338 C.proc.civ., simpla nemulțumire cu privire la concluziile raportului de expertiză și a răspunsului la obiecțiuni neconducând în mod automat la admiterea cererii privind efectuarea unei noi expertize.
Față de aceste considerente ale judecătoriei, tribunalul constată că măsura luată de prima instanță a fost corectă și deplin justificată. Astfel, solicitările apelantei – pârâte depășesc competența expertului judiciar, acesta din urmă neputând formula concluzii cu privire la falsificarea sau nu a anumitor înscrisuri de către membrii conducerii Asociației reclamante, acest aspect fiind de competența organelor penale, la care, de altfel, pârâta a și apelat. De asemenea, în condițiile în care prima instanță încuviințase, deja, un set de obiecțiuni formulate de pârâtă la raportul de expertiză inițial iar răspunsul la obiecțiunile încuviințate, formulat de expert, a fost pertinent și pe deplin lămuritor nu mai era necesară o nouă expertiză. Simpla nemulțumire a uneia dintre părți cu privire la concluziile expertizei care îi sunt nefavorabile nu justifică efectuarea de noi expertize în cauză, nereprezentând un motiv temeinic impus de prevederile art. 338 alin. 1 NCPC.
Cu privire la faptul că instanța de fond nu ar fi extins obiectivele expertizei și la alte perioade și sume care i-au fost imputate apelantei – pârâte de către Asociație, tribunalul constată că, potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța se poate pronunța numai în limitele învestiri. Ca atare, judecătorul fondului nu putea extinde obiectul cu care a fost învestit de către reclamantă la alte perioade și la alte sume, argumentele apelantei – pârâte nefiind întemeiate.
În considerarea acestor aspecte, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, va respinge ca nefondate ambele apeluri formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelanta-reclamantă Asociația de Proprietari . în sector 2, București, .. 13, și de apelanta-pârâtă S. E., domiciliată în sector 2, București, .. 13, ., împotriva sentinței civile nr. 6282/03.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A.T. E. C.R. R. M. V.
Red./Dact. Jud. A.T.E.; 15.02.2016; 4 exemplare
Judecătoria Sectorului 2 București/judecător A. B. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3349/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 4759/2015. Tribunalul... → |
|---|
