Obligaţie de a face. Decizia nr. 3349/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Tribunalul BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 3349/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 3349/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A III- A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.3349A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 06.10.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :

PREȘEDINTE: A. D. B.

JUDECĂTOR: C. V. A.

GREFIER: G. S.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantele-reclamante P. A.-A. și P. A.-A., împotriva sentinței civile nr.9979/29.09.2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți U. M. și U. D., în cauza având ca obiect - obligația de a face.

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc si au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 29.09.2015 și ulterior la 06.10.2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 20.08.2013 sub număr de dosar_, reclamantele P. A.-A. si P. A.-A. au chemat în judecată pe pârâtii U. M. si U. D., solicitând instantei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunta, să dispună 1. obligarea pârâtilor la înmânarea certificatului de deces în original, eliberat ca urmare a decesului bunicului lor, P. I., decedat la data de 09.08.2013, 2.constatarea nulitătii absolute a contractului de întretinere autentificat cu nr. 524/10.04.2013 de BNP Mândruta G. si rezolutiunea acestui contract, 3. constatarea nerespectării de către pârâti a obligatiilor de întretinere asumate prin contractul de întretinere, 4. evacuarea pârâtilor pentru lipsa de titlu, din imobilul mentionat, ca urmare a admiterii capătului 2 sau 3 de cerere.

Prin sentința civilă nr. 9979/29.09.2014, Judecătoria Sectorului 2 București a respins acțiunea formulată de reclamantele P. A.-A. si P. A.-A. în contradictoriu cu pârâții U. M. si U. D., ca neîntemeiată.

A respins cererea reclamantelor privind obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ din data de 01.04.1992 (la dosar, fil. 140), încheiat între . calitate de vânzător si P. I., în calitate de cumpărător, defunctul P. I. dobândit locuinta-imobil situată în . ., ., locuinta fiind ocupată de cumpărător în baza contractului de închiriere nr. 1024/29.06.1984 si fiind compusă din 3 camere de locuit cu o suprafată de 63,21 mp. În contractul de vânzare-cumpărare nu se mentionează că defunctul era căsătorit. Prin contractul de întretinere încheiat între P. I., în calitate de beneficiar al obligatiei de întretinere si U. M. si U. P., autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 524 din 10.04.2013 defunctul P. I. a înstrăinat nuda proprietate asupra apartamentului nr. 14, situat în Bucuresti ., ., ., cu rezerva dreptului de uzufruct viager asupra apartamentului ce face obiectul acestui înscris. În contractul de întretinere astfel încheiat se prevede expres că defunctul-înstrăinător P. I. era necăsătorit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare si că acest imobil a fost dobândit prin cumpărare, necăsătorit fiind, în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ din data de 01.04.1992 având procesul-verbal de predare-primire inclus act încheiat cu . corectat prin actul aditional nr._ din data de 17.06.2002, apartament achitat integral de către P. I., astfel cum rezultă din adresa nr._ din 08.11.2000 emisă de PMB-DGAFI.

În contract se mentionează că obligatia de întretinere si îngrijire asumată de către soti să constea în achitare tuturor utilitătilor aferente imobilului, efectuarea menajului întregii gospodării, respectiv asigurarea conditiilor corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar a locuintei defunctului, efectuarea cumpărăturilor de hrană, îmbrăcăminte si medicamente, gătit, spălat, îngrijire personală si asigurarea tratamentului familial pe toată durata vietii uzufructuarului.

În ceea ce priveste situatia de fapt, instanta a constatat că, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie . nr._ din data de 08.08.1958, defunctul P. I. s-a căsătorit cu P. GHERGHITA, aceasta din urmă decedând la data de 16.11.2009, astfel cum rezultă din certificatul de deces . nr._ (fil. 122). Din înscrisurile existente la dosarul cauzei (datele trimise privind eventualele modificări ale stării civile), instanta retine că nu au existat asemenea modificări, de la data încheierii căsătoriei si până la data decesului numitei P. G. defunctul P. I. fiind căsătorit cu aceasta. Din certificatul de calitate nr. 18 din data de 05.09.2013 (la dosar, fil. 119) rezultă că reclamantele sunt mostenitoarele defunctului, în calitate de nepoate de fiu predecedat.

Instanța a avut în vedere la soluționarea cauzei de față prevederile legale din materia contractului de întretinere, precum si cele referitoare la lipsa discernământului. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1205 NCC (1) Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale. (2) Contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție poate fi anulat dacă, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște cunoscut. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 1206 NCC Consimțământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență. (2) De asemenea, consimțământul este viciat în caz de leziune.

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea formulată de către reclamante este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă. Soluția instanței de judecată s-a întemeiat pe următoarele argumente, hotărâtoare în formarea convingerii instanței de judecată:

Instanta a avut în vedere motivele invocate de către reclamante, raportat la dispozitiile legale incidente în cauză. Astfel, s-a invocat în cererea precizată că se solicită nulitatea absolută pentru lipsa totală a consimtământului mostenitoarelor defunctei P. G., coproprietara apartamentului bun comun dobândit în timpul căsătoriei, constatarea nulitătii relative pentru lipsa discernământului defunctului la momentul Încheierii contractului, precum si rezolutiunea pentru neîndeplinirea obligatiilor de către pârâti.

Instanța a avut în vedere probele administrate în prezenta cauză, respectiv proba testimonială si proba cu interogatoriul. Astfel, în ceea ce priveste martorii audiati în cauză, din declaratia martorului VOTIS P. (fil. 170), instanta a retinut că martorul a declarat că acesta a fost foarte bun vecin cu defunctul P. I. si că de îngrijirea defunctului s-a ocupat nora lui, iar începând cu anul 2012 si pârâtul U. M.. De asemenea, martorul a relatat că pârâtul venea la defunct si dimineata si seara, iar singura boală pe care a avut-o P. I. a fost bătrânetea si singurătatea. A mai relatat martorul faptul că defunctul a locuit singur vreo 10 ani, iar din 2011 a venit nora lui si a locuit cu el, defunctul nu avea voie să bea alcool. Totodată, din declaratia martorului rezultă că acesta nu le cunostea pe relamante, că le-a văzut pentru prima dată în instantă, precum si faptul că pârâta a plătit restantele la întretinere.

În ceea ce priveste declaratia martorului B. A., (fil. 171 dosar), instanta a reținut că acesta este vecin cu pârâtii si nu le cunoaste pe reclamante, a fost vecin si cu defunctul si că în ultimii doi ani din viata acestuia de îngrijirea lui s-a ocupat pârâtul. De asemenea, martorul a relatat faptul că nu cunoaste ca defunctul să fi fost bolnav si nu stie în ce măsură acesta consuma alcool, pentru că nu îl vizita; de asemenea, a învederat faptul că cu 3-4 ani înainte de deces cu defunctul s-a mutat si nora acestuia, pârâtul fiind cel care a achitat restanta de 100 milioane si ceva a defunctului la întretinere.

Instanța a reținut că puterea doveditoare a mărturiei este lăsată la libera apreciere a judecătorului, care nu reprezintă însă o simplă abstracțiune, întrucât judecătorul este chemat să evalueze toate dovezile pe baza intimei sale convingeri, dar în toate cazurile în concordanță cu realitatea faptelor și cu respectarea legii. Sinceritatea martorilor se apreciază cu ajutorul unor aspecte de fapt variabile de la o cauză la alta, precum măsura în care martorul este interesat de proces, afecțiunea sau dușmănia dintre martor și una dintre părți, gradul de rudenie sau de afinitate, izvorul informațiilor martorului, dar și prin confruntarea depoziției martorului cu împrejurările de fapt ale cauzei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă.

Instanța a reținut că simpla legătură de rudenie dintre martor și una dintre părți nu creează prezumția de lipsă de obiectivitate, întrucât la o asemenea concluzie nu se poate ajunge decât în urma analizei declarațiilor martorului în complexul materialului probator, cu atât mai mult cu cât în unele procese sunt greu de produs alte probe în afară de declarațiile martorilor respectivi. Așadar, credibilitatea susținerilor unui martor trebuie apreciată, de la caz la caz, în funcție de factorii perturbatori care afectează capacitatea acestuia de conservare a informației dar și de reproceucere a informației stocate.

Față de declarația martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că nu existe inadvertențe între declarațiile martorilor, astfel că nu se poate reține că declarațiile acestora sunt subiective.

Cu privire la proba cu interogatoriul, a reținut instanța că reclamanta P. A. A. a învederat că nu avea cunostinta de faptul că pârâtii se ocupă de defunct, aflând acest aspect a doua zi după deces. De asemenea, reclamanta a arătat că s-a întâlnit cu bunicul ei de multe ori la restaurantul unde acesta mânca. A învederat de asemenea că a păstrat legătura cu bunicul său. În ceea ce o priveste pe reclamanta P. A. A., retine instanta că aceasta a învederat faptul că a aflat în ziua decesului lui P. I. de faptul că pârâtii se ocupau de îngrijirea acestuia.

Din interogatoriul luat pârâtului U. M., instanta a reținut că acesta locuia în apartamentul defunctului de aproximativ 1 an si jumătate-2 ani înainte de data decesului. De asemenea, pârâtul a învederat că nu i-a permis defunctului să consume băuturi alcoolice, iar în ziua decesului nu a mai fost timp să sune la serviciul de urgentă 112, întrucât defunctul nu dădea semne că ar putea interveni decesul. Instanta se va raporta si la celelalte răspunsuri din cuprinsul interogatoriilor luate pârâtilor.

Noul Cod nu prevede o putere probatorie deosibită probei cu interogatoriu. Este de resortul instanței de fond să interpreteze declarația părții, care nu poate fi cenzurată de instanțele superioare, atunci când interpretarea nu denaturează răspunsul dat la interogatoriu. În trecut mărturisirea judiciară era considerată regina probelor, probatio probatissima, judecătorul având obligația legală de a considera ca adevărat faptul mărturisit în fața sa. Prin Decretul nr. 205/1950, „mărturisirea judiciară a fost transformată dintr-o probă legală ce făcea deplină dovadă într-o probă obișnuită, lăsată la aprecierea instanței”. Astfel, după ce judecătorul face verificări cu privire la sinceritatea și veridicitatea ei, în raport de celelalte probe administrate în cauză, o va putea reține ca o probă deplină, ca o probă susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară ori ca un început de dovadă, sau o va înlătura motivat dacă își formează convingerea că mărturisirea nu corespunde adevărul.

Analizând răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților, declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța a apreciat că actiunea este neîntemeiată.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ din data de 01.04.1992 (la dosar, fil. 140), încheiat între . calitate de vânzător si P. I., în calitate de cumpărător, defunctul P. I. dobândit locuinta-imobil situată în . ., . sector 2, locuinta fiind ocupată de cumpărător în baza contractului de închiriere nr. 1024/29.06.1984 si fiind compusă din 3 camere de locuit cu o suprafată de 63,21 mp. În contractul de vânzare-cumpărare nu se mentionează că defunctul era căsătorit.Prin contractul de întretinere încheiat între P. I., în calitate de beneficiar al obligatiei de întretinere si U. M. si U. P., autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 524 din 10.04.2013 defunctul P. I. a înstrăinat nuda proprietate asupra apartamentului nr. 14, situat în Bucuresti ., ., ., cu rezerva dreptului de uzufruct viager asupra apartamentului ce face obiectul acestui înscris. În contractul de întretinere astfel încheiat se prevede expres că defunctul-înstrăinător P. I. era necăsătorit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare si că acest imobil a fost dobândit prin cumpărare, necăsătorit fiind, în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ din data de 01.04.1992 având procesul-verbal de predare-primire inclus act încheiat cu . corectat prin actul aditional nr._ din data de 17.06.2002, apartament achitat integral de către P. I., astfel cum rezultă din adresa nr._ din 08.11.2000 emisă de PMB-DGAFI.

Astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie . nr._ din data de 08.08.1958, defunctul P. I. s-a căsătorit cu P. GHERGHITA, aceasta din urmă decedând la data de 16.11.2009, astfel cum rezultă din certificatul de deces . nr._ (fil. 122). Din înscrisurile existente la dosarul cauzei (datele trimise privind eventualele modificări ale stării civile), instanta a reținut că nu au existat asemenea modificări, de la data încheierii căsătoriei si până la data decesului numitei P. G. defunctul P. I. fiind căsătorit cu aceasta. Din certificatul de calitate nr. 18 din data de 05.09.2013 (la dosar, fil. 119) rezultă că reclamantele sunt mostenitoarele defunctului, în calitate de nepoate de fiu predecedat.

În ceea ce priveste nulitatea absolută si relativă solicitate de către reclamante, pentru lipsa discernământului defunctului la momentul încheierii contractului, precum si pentru lipsa consimtământului exprimat de reclamante în calitate de mostenitoare ale sotiei predecedate a defunctului, instanta a apreciat că se face o confuzie de către reclamante.

Astfel, prin consimtămât se întelege exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, aceasta fiind o conditie de fond, esentială, de validitate si generală a actului juridic civil.

Pentru a fi valabil, consimtământul trebuie să fie exprimat în cunostintă de cauză, adică să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice si să fie liber.

Instanta a retinut faptul că lipsa discernământului la încheierea unui act juridic atrage sanctiunea nulitătii relative, iar nu a nulitătii absolute. Mai mult, din înscrisurile existente la dosarul cauzei (înscrisuri privind starea medicală si istoricul medical al defunctului) rezultă că într-adevăr acesta suferea de o . afectiuni (suferise inclusiv un AVC care ar fi putut să conducă la agravarea stării generale cu trecerea timpului). Cu toate acestea, având în vedere si declaratiile martorilor audiati, chiar si răspunsurile la interogatoriu ale reclamantelor (se întâlnea cu bunicul său la restaurantul unde mânca), instanta retine că afectiunile de care suferea defunctul P. I. nu au condus la lipsirea totală a discernământului acestuia la momentul încheierii contractului, pentru ca acesta să nu mai aibă prefigurarea faptelor sale.

Instanta a avut în vedere si faptul că afirmatiile făcute de către reclamante în cererea introductivă de instantă referitoare la consumul de alcool nu îsi au corespondent în realitate, nefiind administrată nici o probă în acest sens. Instanta a avut în vedere si faptul că CD-ul cu înregistrarea momentului perfectării contractului a fost vizionat în sala de judecată si din acest CD rezultă foarte clar că defunctul a citit contractul si a semnat fără ca o tertă persoană (în spetă pârâtul să fi semnat pentru el). Instanta a constatat că sustinerile reclamantelor privind faptul că nu se poate vedea din înregistrare dacă s-a citit în întregime contractul de către P. I. sau dacă acesta avea reprezentarea a ceea ce semnează nu pot fi luate în considerare, fiind aspecte care se bazează pe un grad mare de probabilitate, care nu poate conduce la admiterea actiunii.

În ceea ce priveste lipsa consimtământului, instanta a apreciat că doar dacă s-ar fi pus problema lipsei de consimtământ a defunctului la semnarea contractului s-ar fi putut vorbi într-adevăr de o nulitate absolută a actului. În acest caz, se aduce în discutie lipsa consimtământului mostenitoarelor sotiei predecedate ale defunctului la încheierea contractului, fiind vorba despre o altă institutie de drept.

Instanta a reținut că, într-adevăr actul întocmit în formă notarială face referire la faptul că defunctul era necăsătorit la momentul încheierii contractului (desi în realitate acesta era văduv), precum si că bunul a fost dobândit în calitate de persoană necăsătorită, desi la momentul încheieiri contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate acesta era căsătorit. Cu toate acestea, instanta a apreciat că este posibil ca defunctul să fi ascuns acest aspect, ceea ce nu atrage însă nulitatea actului.

Instanta a constatat că nu s-a retinut calitatea de bun comun sau propriu, nu s-au făcut verificări privind plata ratelor imobilului, nu s-a deschis succesiunea după P. G., toate aceste aspecte conducând la imposibilitatea retinerii acestor argmente ca fiind unele de natură să răstoarne valabilitatea actului.

În ceea ce priveste rezolutiunea contractului, a reținut instanta că din probele administrate la dosar rezultă că pârâtii si-au îndeplinit obligatia de întretinere fată de defunct conform prevederilor contractuale. Astfel, declaratiile martorilor coroborate cu înscrisurile care atestă plăti făcute de către pârât pentru defunct reliefează o stare de fapt contrară sustinerilor reclamantelor.

Instanta a reținut că nu se poate dispune rezolutiunea unui contract în baza unor simple presupuneri, bănuieli (reclamantele prin apărător au încercat să sugereze faptul că pârâtul nu a chemat intentionat ambulanta la momentul decesului defunctului, desi avea această obligatie), fiind necesare probe temeinicie care să ateste neîndeplinirea culpabilă si gravă a obligatiilor contractuale asumate. Instanta a apreciat că pârâtii si-au îndeplinit obligatiile fată de defunct, atât în timpul vietii acestuia, cât si ulterior (înmormânare, parastase etc.)

În ceea ce priveste cererea privind predarea certificatului de deces în original, instanta a apreciat că nu există vreun text de lege care să îi oblige pe pârâti în acest sens; mai mult, instanta a reținut că reclamantele nu au negat faptul că detin o copie a certificatului de deces. Instanta a constatat că nu sunt îndeplinite conditiile răspunderii civile delictuale pentru acest capăt de cerere.

S-a reținut de asemenea că relatiile dintre reclamante si defunctul P. I. nu au fost unele sustinute de către acestea, nicio probă administrată în cauză neconducând la ideea că reclamantele s-au interesat de starea de sănătate a bunicului, l-au vizitat, au avut vreo întâlnire cu acesta etc. Instanta a constatat că se invocă necesitatea detinerii de către familie a certificatului de deces în original, aspect care are o înrâurire morală, iar nu legală. Cu toate acestea, era de asemenea o obligatie morală care incumba reclamantelor necesitatea de a păstra o legătură cu bunicul lor, precum si de a avea grijă de acesta atât în timpul vietii cât si ulterior (parastase, etc.)

Fată de toate considerentele expuse, instanta a repsins ca neîntemeiată actiunea formulată de către reclamantele P. A.-A. si P. A.-A. în contradictoriu cu pârâtii U. M. si U. D..

Instanța a reținut că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel și art. 453 alin. (1) NCPC. Cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest caz, partea îndreptățită va depune acte doveditoare.

Fată de solutia la care a ajuns cu privire la prezenta actiune, în lumina principiului accesorium sequitur principale, instanta a respins si cererea de obligarea a pârârtilor la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantele ai căzut în culpă procesuală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele P. A.-A. și P. A.-A..

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, sub nr._ la data de 14.11.2014.

Prin motivele de apel formulate, apelantele-reclamante P. A.-A. și P. A.-A. au solicitat admiterea apelului, anularea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată formulată, pentru încălcarea principiului continuității instanței de judecată; alternativ, schimbarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii si obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În fapt, au arătat că sunt nepoatele de fiu ale defunctului P. I.. Bunicul lor, P. I., născut la data de 13 martie 1931, s-a căsătorit la data de 8 august 1958 cu P. G., aceștia rămânând căsătoriți până la decesul bunicii la data de 15 noiembrie 2009.

La data de 1 aprilie 1992, P. I. a dobândit în timpul căsătoriei cu bunica lor, prin contractul nr._ încheiat cu . apartament de 3 camere, situat în București, ., blocul nr. D14, scara A, etaj 2, sector 2. În anul 2002, bunicul lor a suferit un accident vascular cerebral, fiind diagnosticat în anul 2003 cu tulburări cognitive și cu recomandarea medicală de ajutor permanent în acțiunile de autoîngrijire, precum si de supraveghere permanentă din cauza periculozității, prin scăderea discernământului.

Ulterior acestui accident, bunicul lor a întâmpinat și probleme cu alcoolul, probleme ce i-au înrăutățit starea generală de sănătate și discernământul în ultimii ani de viață, pe acest fond, fiind diagnosticat în anul 2008 și cu tuberculoză pulmonară.

În anul 2010, după decesul tatălui lor, P. A., divorțat de mama lor de 22 de ani și recăsătorit cu M. Botogan, aceasta din urmă s-a mutat cu bunicul lor în apartamentul din ., unde a locuit continuu până la decesul acesteia în februarie 2013.

În această perioadă, bunicul lor a început să aibă restanțe la întreținere, pe fondul consumului de alcool și al influenței nurorii sale, de asemenea cunoscută cu probleme în acest sens. Din cauza datoriilor acumulate, Asociația de proprietari l-a acționat în instanța, datoriile fiind plătite, în cele din urmă de pârâții din prezenta cauză.

La data de 10 aprilie 2013, P. I. a semnat un contract de întreținere cu pârâții, persoane necunoscute apelantelor la acea dată, autentificat sub nr. 524 de Biroul Notarului Public Mândruța G. (în continuare „Contractul"). Prin acest Contract, bunicul a transmis nuda proprietate asupra întregului apartament situat în ., în schimbul prestării întreținerii și îngrijirii de către Pârâți. În cadrul acestui contract, bunicul a declarat că este necăsătorit, în realitate, la acea dată fiind văduv.

La aceeași dată, bunicul și cu pârâtul, U. M., s-au prezentat la banca Libra Bank unde bunicul a lichidat un cont aparținând bunicii sale.

În luna iulie 2013, U. M. a întreprins, în numele bunicului lor, demersuri pentru dezbaterea succesiunii bunicii, P. G., în ceea ce privește garsoniera din Șoseaua P. nr. 256, ., București, însă, acestea au fost sistate, atunci când Pârâtul a descoperit că acea garsonieră era înscrisă în evidențele fiscale și de publicitate imobiliară ca fiind deținută de bunicul împreună cu bunica în coproprietate și că succesiunea acesteia fusese deja deschisă de apelante.

Ulterior datei semnării contractului, starea bunicului a continuat să se deterioreze, sub îngrijirea pârâților din prezenta cauză, aspect pe care l-au cunoscut în mod direct cu ocazia efectuării unei vizite a apelantelor în apartamentul bunicului la data de 9 august 2013. La această dată, apelantele i-au cunoscut pentru prima dată pe pârâți.

La data de 10 august 2013, apelantele au aflat de decesul bunicului de la un vecin al acestuia.

Decesul a survenit la data de 9 august 2013, după vizita efectuată de apelante. Este necontestat faptul că U. M. nu a telefonat la serviciul 112 în încercarea de a salva viața bunicului și că a fost prezent la momentul morții. Decesul a fost pronunțat de o firmă particulară.

Contactat telefonic de către apelante, U. M. a acceptat cu greu să le precizeze la ce capelă a fost depus trupul neînsuflețit al bunicului și locul unde urma să aibă loc înmormântarea. La insistențele apelantelor, înmormântarea a fost amânată cu o zi, pentru a permite participarea rudelor din alte orașe.

Pârâții au refuzat să le predea, ulterior decesului bunicului, atât bunurile mobile din apartamentul bunicului, precum și cheile de la garsoniera bunicii din Șoseaua P. sau certificatul de deces al bunicului în original.

Începând cu data de 10 august 2013, față de această atitudine a pârâților, apelantele au depus o . plângeri la organele de poliție împotriva acestora. Ca urmare a acestor demersuri, pârâtul le-a înmânat cheile garsonierei, fără a ne mai preda alte bunuri personale ale bunicului sau acte de stare civilă.

Apelantele-reclamante au mai arătat că în ședința publică din data de 14.04.2014, instanța de fond, constituită din președinte B. R. M., a admis probele cu înscrisuri și interogatoriu solicitate de părți, a încuviințat proba testimonială solicitată de pârâți și a respins proba testimonială solicitată de reclamante.

La termenul din data de 26.05.2014, instanța de fond, același președinte, a administrat probele încredințate, prorogând discutarea probei cu expertiză medico-legală psihiatrică după depunerea la dosar a actelor medicale solicitate.

La termenul din data de 22.09.2014, instanța de fond a fost constituită din alt președinte, judecător V. G., care a respins proba cu expertiză medico-legală psihiatrică și a reținut cauza spre soluționare.

Motive de netemeinicie și nelegalitate a sentinței atacate se referă la faptul că la judecarea procesului în fond s-a încălcat principiul continuității instanței, ceea ce atrage nulitatea necondiționată a sentinței atacate sau, în subsidiar, nulitatea ca urmare a producerii unei vătămări apelantelor.

Astfel, la termenul din data de 22.09.2014, ultimul termen de judecată, instanța de fond a fost constituită din alt judecător decât cel care a participat la administrarea probei și la judecarea dosarului până în acel moment.

Mai precis, până la termenul din data de 22.09.2014, la judecarea pricinii și administrarea probelor a participat judecătorul B. R. M., iar la termenul din data de 22.09.2014, termen de judecată, pronunțarea și redactarea sentinței au fost realizate de judecător V. G..

Or, în prezenta cauză, principiul continuității nu a fost respectat, judecătorul dosarului fiind înlocuit la termenul de judecată și la redactarea sentinței atacate.

Mai mult, chiar dacă înlocuirea este permisă în mod excepțional, potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, aceasta se poate face numai pentru motive temeinice, în condițiile legii. Or, la dosarul cauzei nu există vreo justificare a acestei înlocuiri.

Cum principiul continuității instanței se referă la constituirea instanței, încălcarea acestui principiu reprezintă o încălcare a unei dispoziții legale referitoare la constituirea instanței și este sancționat cu nulitatea necondiționată.

Prin urmare, sentința atacată este nulă în totalitate, ca urmare a nerespectării acestui principiu.

Apelantele-reclamante au mai arătat că instanța de fond a încălcat principiul fundamental al procesului civil de a soluționa cererea de chemare în judecată potrivit legii, folosind aprecieri exclusiv morale pentru judecarea cererii de predare a certificatului de deces, considerând că nu există niciun text de lege care să impună obligarea pârâților la predarea certificatului de deces în original către reclamante.

Astfel că, instanța de fond nu aplică niciun text legal, ci procedează la aplicarea unor aprecieri „morale" care să justifice că reclamantele nu au dreptul a deține certificatul de deces al bunicului lor.

Astfel că instanța de judecată nu face o aplicare a legii, ci se transformă într-o instanță care aplică reguli morale, penalizând reclamantele pentru un presupus abandon al bunicului acestora, refuzându-le dreptul de a deține certificatul de deces în original.

Procedând în acest mod, instanța de fond încalcă un principiu esențial al procesului civil, acela privind soluționare cererilor de chemare în judecată potrivit legii.

în conformitate cu art. 5 C.pr.civ:„(1) Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. (2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".

Dar, instanța de fond tocmai acest lucru îl face, anume, consideră că nu există vreun text de lege care să se aplice pretențiilor reclamantelor și judecă conform aprecierilor morale.

Or, în acest sens, există o . texte legale relevante și perfect aplicabile în prezenta speță:

• „Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptățite. Certificatele de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială. în certificatele de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă." - art. 10 alin. 1 din Legea nr. 119 din 1996 cu privire la actele de stare civilă, astfel cum a fost modificată și republicată

• „Este interzisă reținerea certificatelor de stare civilă de către orice persoană, cu excepția cazurilor prevăzute de lege" - art. 11 alin. 1 din Legea nr. 119 din 1996.

• „Certificatul de deces se eliberează membrilor familiei sau persoanei îndreptățite" - art. 160 alin. 1 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă

Prin urmare, certificatul de deces aparține, conform legii, membrilor familiei sau persoanelor îndreptățite. Deținerea lor de către orice altă persoană decât membrii familiei sau persoanele îndreptățite este interzisă imperativ de lege.

Noțiunea de persoană îndreptățită reprezintă o noțiune juridică, care trebuie interpretată în sensul legii, iar nu în sens moral. Persoana îndreptățită este o persoană al cărei drept de a i se elibera certificatul de deces rezultă din convenție sau din lege, iar nu din aprecieri morale, întrucât organele administrative, la eliberarea certificatelor nu sunt nici în drept, nici nu au posibilitatea de a face aprecieri morale cu privire la îndreptățirea unei persoane de a deține certificatul de deces.

Acest lucru rezultă cu evidență din prevederile legii nr. 119 din 1996 care leagă noțiunea de persoană îndreptățită de aceea a persoanei cu privire la care se stabilește starea civilă.

De asemenea, acest lucru rezultă din noțiunea însăși de stare civilă, ca drept subiectiv civil nepatrimonial, care semnifică „mijlocul de identificare a persoanei fizice prin indicarea calităților personale având această semnificație, potrivit legii" (G. B., D. civil. Partea generală. Persoanele, ediția a Il-a, AII B., pag. 344).

Or, pârâții nu au calitatea de persoană îndreptățită de a deține certificatul de deces în original, întrucât acest drept nu izvorăște din nicio lege sau convenție încheiată de pârâți. Astfel că singurele persoane care trebuie să dețină acest certificat sunt membrii familiei, în speță reclamantele.

Faptul deținerii unei copii a acestui certificat de către reclamante nu poate reprezenta un argument serios, întrucât legea este clară în a preciza că membrilor familiei li se eliberează certificatul de deces, care este un act de stare civilă, având un anumit regim juridic și care nu poate fi substituit printr-o copie.

Apelantele-reclamante au mai arătat că instanța de fond nu a procedat la o temeinică cercetare a fondului, nestabilind în mod corect situația de fapt și fără a clarifica calificarea juridică a faptelor deduse judecății.

Doctrina specializată în materia drepturilor omului a subliniat că „atât în privința contestațiilor în materia drepturilor și obligațiilor civile, cât și privitor la acuzațiile penale, exercițiul dreptului la un tribunal prevăzut de art. 6 parag. 1 privește atât problemele de fapt, cât și cele de drept pe care le pun cauzele în discuție, textul nefăcând nicio distincție în acest sens"2.

Aceeași concluzie poate fi desprinsă și din prevederile art. 124 coroborate cu art. 126 alin. 1 din Constituție, potrivit cărora Justiția se realizează în numele legii. Astfel, cerința accesului este mutată spre latura acesteia calitativă, iar nu cantitativă, spre efectivitate, iar nu formalism. Justiție în sens constituțional înseamnă judecarea fondului, realizarea drepturilor și obligațiilor.

Potrivit art. 480 alin 3 C.pr.civ., instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare atunci când prima instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului atunci când se solicită acest lucru prin cererea de apel.

Importanța stabilirii situației de fapt de către prima instanță și a administării tuturor probelor necesare deslușirii acesteia rezultă și din faptul că judecătorul nu poate respinge acțiunea unei părți ca fiind neprobată, ci doar ca neîntemeiată.

În prezenta cauză, următoarele argumente susțin necercetarea fondului de către instanța de judecată:

Instanța de fond a făcut o confuzie cu privire la motivele de nulitate absolută - lipsa consimțământului moștenitorilor lui P. G., ca urmare a fraudei realizate de pârâți, și cele de nulitate relativă a Contractului - lipsa discernământului, nerealizând diferențierile legale și faptice necesare și nestăruind în calificarea corectă juridic a faptelor deduse judecății, deși avea toate elementele și premisele necesare.

•Instanța de fond nu a procedat la administrarea probatoriului solicitat de reclamante și necesar unei clarificări a situației de fapt deduse judecății, ceea ce a generat o . confuzii cu privire la stabilirea situației de fapt.

Instanța de fond nu a procedat la o calificare corectă juridic a faptelor, deși reclamantele au furnizat toate elementele necesare în acest scop.

Au mai arătat că s-a realizat o dublă calificare eronată a pretențiilor reclamantelor și a faptelor deduse judecății.

În primul rând, s-a considerat în mod eronat că au solicitat declararea nulității absolute pentru lipsa discernământului, când prin răspunsul și precizarea aflate la fila 91 din dosar, reclamantele au arătat în mod clar că este vorba de nulitatea relativă având în vedere lipsa discernământului defunctului I. P..

În al doilea rând, instanța de judecată, deși reține că reclamantele critică, în realitate, validitatea contractului de întreținere pentru lipsa consimțământului acestora, consideră criticile reclamantelor ca încadrându-se într-o „alta instituție de drept", dar fără a trage calificarea juridică pe care o consideră corectă.

Or, potrivit art. 22 alin. 4 C.pr.civ, Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat altă denumire". Trebuie remarcat că legiuitorul prevede recalificarea juridică precum o obligație a judecătorului, iar nu un drept, astfel cum este prevăzut la alin. 3 al aceluiași articol: „judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris...".

Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât părțile au conferit judecătorului toate elementele faptice pentru care au solicitat anularea Contractului, rămânând instanței doar să le încadreze potrivit instituției juridice aplicabile.

Or, instanța de fond nu a procedat în acest fel, ci doar a constatat că argumentele și faptele aduse de reclamante se încadrează în altă instituție juridică decât lipsa consimțământului moștenitoarelor la încheierea Contractului.

Pentru aceste motive, arată că se impune anularea sentinței atacate și valorificarea argumentelor reclamantelor conform dispozițiilor legale aplicabile: lipsa discernământului defunctului și înstrăinarea unui bun imobil aparținând altei persoane decât proprietarul.

Au mai arătat că instanța de fond nu a administrat probele necesare unei stabiliri temeinice a situației de fapt și nu a clarificat aspectele contradictorii care reies din probatoriul administrat.

Astfel, nu a clarificat chestiunea esențială a stabilirii discernământului defunctului I. P. în ceea ce privește lipsa discernământului bunicului lor, instanța de fond limitându-se la o analiză incompletă a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și la declarațiile martorilor, deși stabilirea existenței discernământului este o chestiune medicală, care presupune un anumit grad de specialitate și tehnicitate.

Or, instanța de fond trece cu vederea detaliul esențial conform căruia, ulterior survenirii accidentului vascular cerebral, diagnosticul stabilit pentru bunicul lor a fost acela de tulburări cognitive, fiind recomandată supravegherea acestuia permanentă, deoarece manifesta periculozitate prin scăderea discernământului. Or, acest diagnostic a fost stabilit la un an de la data intervenind AVC-ului (fila 211 din dosarul de fond).

Prin urmare, scăderea discernământului bunicului si necesitatea supravegherii permanente este o realitate medicală, trecută cu vederea de instanța de fond, care dă importanță mai mare unor opinii nespecialiste, mai precis declarațiilor martorilor.

Pe de altă parte, la termenul de judecată, instanța de fond a respins proba cu expertiză medico-legală psihiatrică, motivat de dificultatea stabilirii discernământului unei persoanei decedate. Astfel, instanța de fond înlătură singurele mijloace de probă de specialitate care ar fi putut clarifica existența discernământului.

Dificultatea stabilirii discernământului, motivat de decesul bunicului, nu poate anula necesitatea stabilirii pe calea unei expertize medicale de specialitate sau a unei alte opinii de specialitate, a naturii afecțiunii lui P. I. și a influenței acesteia asupra discernământului acestuia.

De altfel, chiar și instanța de fond recunoaște în motivarea Sentinței Atacate că elementele pe baza cărora s-a pronunțat în acest sens se bazează pe „un grad mare de probabilitate", ceea ce arată că situația de fapt nu a fost clarificată complet în opinia judecătorului.

Pentru aceste motive apelantele apreciază că se impune o readministrarea a probatoriului de către instanța de apel, în sensul clarificării existenței sau nu a discernământului lui I. P..

Apelantele-reclamante au susținut și că instanța de fond nu a clarificat aspecte esențiale cu privire la discernământul lui P. I. si cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâți.

Plecând de la premisa că o corectă stabilire a situației de fapt semnifică o condiție esențială a pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale, instanța de fond a trecut cu vederea și nu a clarificat contradicții evidente în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, cu referire la probele administrate în cauză și la susținerile părților.

Conform Scrisorii medicale din 10.09.2007, defunctul P. I. suferea de tulburări afectiv-depresive (fila 187), dar din declarațiile martorilor, instanța de fond reține că defunctul nu suferea de nici o boală - aspect esențial în stabilirea existenței discernământului.

Conform Anexei nr. 4 - Riscograma individuală lui P. I., completată în 2007, rezultă că P. I. consuma alcool, răspunzând afirmativ la întrebarea „Ați simțit vreodată că ar trebui să nu mai beți" (fila 189), dar în Sentința Atacată, instanța reține că nu s-a administrat nici o probă nu privire la consumul de alcool și că pârâții nu au permis bunicului să bea alcool (punctul 28 din Sentința Atacată) - aspect esențial în stabilirea discernământului lui P. I. și a modului în care Pârâții și-au îndeplinit obligațiile contractuale.

Conform punctului 28 din Sentința Atacată, instanța reține că U. M. locuia în apartamentul defunctului de aproximativ un an și jumătate - doi ani, dar în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și din răspunsul la întrebarea 18 a interogatoriului, pârâții afirmă că bunicul a locuit cu fosta noră, pană în perioada ianuarie - februarie 2013, când aceasta a decedat. În același timp, la întrebarea nr. 3 a interogatoriului, U. M. afirmă că locuia în apartamentul bunicului de un an și jumătate la decesul acestuia.

În întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, U. M. afirmă că îl cunoștea pe P. I. și că era bun prieten cu acesta din anul 1984, dar în interogatoriu și în Sentința Atacată se reține că U. M. nu cunoștea nici mărcar faptul că P. I. era căsătorit - aspect esențial cu privire la buna-credință a Pârâtului la semnarea Contractului și la modul în care și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Instanța de fond a reținut că Pârâtul l-a întreținut pe P. I. începând cu anul 2012, dar toate înscrisurile care atestă întreținerea prestată (chitanțele de întreținere) sunt ulterioare semnării Contractului și momentului la care Pârâtul a recunoscut că s-a deplasat cu bunicul la Libra Bank pentru a lichida un cont al bunicii.

Toate aceste aspecte relevă că instanța de fond nu a procedat la o verificare temeinică a situației de fapt și s-a întemeiat în motivarea Sentinței pe anumite aspecte de fapt neclarificate sau contradictorii. Or, pentru acest motiv se impune anularea Sentinței Atacate și o readministrare adecvată a probatoriului.

Au mai susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit valabilitatea Contractului raportat la motivele de nulitate invocate.

Astfel, înstrăinarea întregului imobil prin Contract de către P. I., fără acordul reclamantelor, nu este valabilă, fiind aplicabilă regula vânzării bunului altuia.

In Sentința Atacată, instanța de fond a reținut că apartamentul înstrăinat prin Contract a fost dobândit de către P. I. în timpul căsătoriei, dar a fost înstrăinat în integralitate prin Contract. Tot în cadrul Sentinței, instanța de fond consideră că este posibil ca P. I. să fi ascuns că este căsătorit, dar acest lucru, în opinia instanței, nu atrage nulitatea Contractului, considerând că nu poate reține calitatea de bun comun sau propriu, deoarece nu s-au făcut verificări privind plata imobilului și nu se deschisese succesiunea după G. P. la data încheierii Contractului

Raționamentul instanței nu este numai contradictoriu și bazat pe elemente nerelevante, dar este și profund fals.

Conform art. 339 C.civ, precum și conform art 31 din vechiul Cod al familiei, bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune în proprietate devălmașă de la data dobândirii lor.

Întrucât apartamentul din . dobândit de P. I. în timpul căsătoriei cu P. G., acesta este bun comun al soților, neexistând vreo rațiune pentru care instanța de fond să considere că există posibilitatea ca acesta să fie bun propriu, nefiind efectuat niciun partaj cu privire la acest apartament.

La data decesului soției acestuia, P. G., comunitatea legală a bunurilor a încetat, prin urmare, P. I. se afla în proprietatea unei cote-părți din apartamentul situat în . aparținând moștenitorilor bunicii, mai precis reclamantele din prezenta cauză. Astfel încât, bunicul lor nu a fost în niciun moment proprietar exclusiv asupra apartamentului din .> În acest sens, în Sentința Atacată se reține în mod complet eronat că „nu s-a deschis succesiunea după P. G.", întrucât, potrivit art. 954 alin. 1 C.dv., „Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia", mai mult, reclamantele efectuând acte exprese de acceptare.

La data semnării Contractului de întreținere, P. I. a înstrăinat nuda proprietate asupra întregului imobil, transferul proprietății producându-se, conform Contractului, la data semnării acestuia. Or, față de aceste aspecte, rezultă că bunicul nostru a înstrăinat fără acordul lor, nuda proprietate asupra unui bun comun.

Prin urmare, regulile aplicabile în prezenta situație sunt cele specifice înstrăinării bunului altuia, mai precis, art. 1683 C.civ. Aceste reguli sunt aplicabile în temeiul art. 1651 C. civ., potrivit cărora regulile referitoare la obligațiile vânzătorului sunt aplicabile și înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, or, art. 1683 C.civ. privește obligațiile vânzătorului în contractul de întreținere (M. G. și colectiv, Noul Cod Civil, comentarii, doctrină și jurisprudență, Voi. III, Hamangiu 2012, pag. 4).

Conform acestor reguli, astfel cum au fost interpretate de doctrină și jurisprudență, „în vânzările în care părțile au convenit ca strămutarea proprietății să se facă în momentul acordului de voință, contractul este nul, fiindcă vânzătorul nefiind proprietar al bunului în acei moment, nu a putut să fie realizat unul din elementele esențiale ale contractului, transferarea proprietății" (M. G. și colectiv, Noul cod civil, comentarii, doctrină și jurisprudență, Voi. in, Hamangiu 2012, pag. 51).

În aceste condiții, sancțiunea care intervine este nulitatea relativă potrivit art. 1207 alin. 1 C.civ.

Întrucât, în Contractul de întreținere părțile au prevăzut că nuda proprietate se transferă la data semnării și autentificării, și la această dată P. I. nu era proprietar asupra întregului imobil, rezultă că acesta este lovit de nulitate relativă, nefiind posibilă strămutarea nudei proprietăți. În această ipoteză nu este relevant dacă Perjoîu ion a ascuns sau nu că este căsătorit, sancțiunea nulității relative intervenind indiferent de buna sau de reaua credință a părților la Contract, contrar celor reținute în sentința atacată.

Pe de altă parte, instanța de apel va ține seama că în cuprinsul Contractului, bunicul lor a declarat că nu a fost căsătorit, ascunzând acest fapt.

Mai mult, pârâții din prezenta cauză cunoșteau faptul că imobilul nu se află în proprietatea exclusivă a bunicului, datorită faptului ca acesta a fost căsătorit. Pârâții din prezenta cauză nu se pot apăra invocând buna credință, în condițiile în care aceștia au afirmat că sunt buni prieteni cu P. I. încă din anul 1984 (deci de peste 20 de ani) și în condițiile în care prima înscriere în cartea funciară a apartamentului din . realizată de către U. M., apartamentul nefiind înscris până în acel moment. De aceea, U. M. nu se poate prevala de conținutul Cărții Funciare, pentru a-și invoca buna credință, cât timp el a fost acela care a solicitat înscrierea doar pe numele bunicului, în deplină cunoștință de cauză.

În ceea ce îl privește pe P. I., ascunderea faptului că a fost căsătorit poate fi interpretată în două maniere: fie acesta a ascuns intenționat faptul că este căsătorit pentru a eluda dispozițiile legale privind înstrăinarea bunului altuia, ceea ce semnifică intenția fraudării legii; fie acesta își pierduse complet discernământul și nu mai cunoștea faptul că a fost căsătorit.

În prima interpretare, Contractul este fondat pe o cauză ilicită, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a acestuia, ambele părți, P. I. și Pârâții cunoscând că bunul aparține altei persoane. Aceasta soluție a fost recunoscută și în doctrina de specialitate (CA Suceava, dec nr. 14/2009, portal.just.ro).

În a doua interpretare, instanța de fond trebuia să admită capătul de cerere referitor la anularea Contractului pentru lipsa discernământului.

Pentru toate aceste motive, instanța de apel va observa că instanța de fond a realizat o greșită aplicare a legii, Contractul fiind lovit de nulitate absolută, respectiv relativă (ținând seama de cele două ipoteze invocate: existența sau nu a fraudei la lege - cauzei ilicite).

Apelantele-reclamante au susținut că, Contractul este lovit de nulitate pentru lipsa discernământului lui P. I..

Or, așa cum a arătat în cuprinsul prezentului apel și precum rezultă din probatoriul administrat până în acest moment, precum și în cel ce va fi administrat în prezenta fază procesuală, instanța de apel va concluziona că bunicul lor a fost lipsit de discernământ la momentul încheierii Contractului, ceea ce atrage anularea acestuia.

Instanța de fond a considerat în mod greșit că pârâții și-au îndeplinit obligațiile contractuale în sentința atacată; a aplicat în mod greșit atât prevederile contractuale cât și prevederile legale care reglementează Contractul de întreținere, cât și regulile care guvernează răspunderea civilă contractuală.

Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit Contractul de întreținere și prevederile legale aplicabile acestui Contract, neavând în vedere tocmai obligațiile esențiale ale întreținerii, îngrijirea sănătății și vieții creditorului.

Astfel, prin Sentința Atacată, instanța minimizează în mod nepermis efectele și obligațiile părților într-un contract de întreținere și omite să aibă în vedere tocmai obligația esențială a unui astfel de contract: asigurarea condițiilor vitale elementare ale creditorului obligației de întreținere. Asigurarea condițiilor vitale și cotidiene este vastă, de aceea contractul de întreținere, prin natura sa, „trebuie interpretat în sensul producerii tuturor efectelor care țin de însăși natura contractului, pe lângă cele arătate expres de părți" (D. G. și colectiv, Noul cod civil, comentarii, doctrină și jurisprudență, Voi. III, Hamangiu 2012, pag. 645).

Prin urmare, în aprecierea îndeplinirii obligațiilor rezultând din Contract, instanța de apel trebuie să aibă în vedere exigențele imprevizibile a stării și nevoilor cotidiene de întreținere a creditorului, de nevoile sale speciale, de boala sa, de modul în care a trăit debitorul înainte de încheierea acestui Contract și dupa încheierea sa, iar nu numai de prestațiile enumerate în cadrul Contractului de întreținere.

Sub acest aspect, instanța de apel nu va putea să nu aibă în balanță faptul că deși aflat într-o stare de sănătate precară, bunicul lor a supraviețuit 11 ani accidentului vascular cerebral, însă a decedat la 4 luni de la încheierea Contractului de întreținere.

De asemenea, instanța de apel va observa că deși au îndeplinit anumite obligații ale Contractului (în special cele privind achitarea datoriilor de la întreținere, cu toate că nu există vreo dovadă că banii folosiți în acest scop au provenit de la Pârâți și nu de la bunicul lor), Pârâții nu au îndeplinit acele obligații esențiale ale Contractului, precum îngrijirea sănătății, iar restul obligațiilor au fost îndeplinite necorespunzător, existând un decalaj semnificativ între întreținerea efectiv prestată și condițiile de viață anterioare ale bunicului reclamantelor.

Potrivit art. 2257 alin. 2 C.civ., „Debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, precum și folosința unei locuințe corespunzătoare. întreținerea cuprinde, de asemenea, îngrijire și cheltuielile în caz de boală".

Or, așa cum rezultă din probele administrate în prezentă cauză, în principiu chiar interogatoriul Pârâților:

•Pârâții nuau asigurat medicamentația lui P. I., indicând că acesta nu dorea să ia niciun tratament și cu toate că P. I. suferea de tulburări cognitive.

•Pârâții nuau asigurat și nu s-au îngrijit ca P. I. să meargă la vizitele medicale necesare stării de sănătate în care se afla,

•Pârâții nicinu au încercat să sune la serviciul de urgență 112 pentru a salva viața lui P. I., chiar dacă au recunoscut că au fost prezenți în momentul morții.

•în afară deplata utilităților, Pârâții nu au demonstrat că ar fi prestat în vreun fel întreținere față de P. I..

Or, îngrijirea sănătății și a vieții sunt aspecte elementare și determinante ale contractului de întreținere, iar în decursul celor 4 luni de Contract, Pârâții nu au îndeplinit niciuna din aceste obligații.

Justificarea în sensul efectuării plăților la întreținere, și efectuarea menajului nu pot susține concluzia respectării Contractului, cât timp, potrivit art. 2257 alin. 1 C.civ. „Debitorul întreținerii datorează creditorului prestații stabilite în mod echitabil ținându-se seama de valoarea capitalului și de condiția socială anterioară a creditorului". Astfel, nu pot determina înclinarea balanței în sensul respectării Contractului de întreținere, aspecte materiale cuantificabile, precum curățenia și plata întreținerii, în detrimentul aspectelor mai greu cuantificabile, mai precis, menținerea sănătății și speranței de viață a creditorului întreținerii.

Or, din acest punct de vedere, instanța de fond greșește când apreciază că sunt simple bănuieli susținerile că „reclamantele prin apărător au încercat să sugereze faptul că pârâtul nu a chemat intenționat ambulanța la momentul decesului defunctului", întrucât îngrijirea vieții este de esența contractului de întreținere.

Din cele prezentate mai sus, instanța de apel va concluziona că Pârâții nu și-au îndeplinit obligații elementare privind Contractul de întreținere sau le-au îndeplinit în mod defectuos, întrucât nu au adecvat întreținerea prestată nevoilor speciale ale lui P. I. (medicație, vizite medicale, consum de alcool). Or, acest aspect atrage răspunderea civilă contractuală a Pârâților și rezoluțiunea Contractului.

Apelantele-reclamante au arătat că instanța de fond a considerat în mod greșit condițiile răspunderii civile contractuale a Pârâților, impunând creditorului să dovedească neexecutarea debitorului și culpa acestuia, care este prezumată.

Sub acest aspect, se impune a se constata că instanța de fond aplică în mod greșit regulile privind sarcina probei în cazul răspunderii civile contractuale. Astfel, instanța consideră că sunt necesare „probe temeinice care să ateste neîndeplinirea culpabilă și gravă a obligațiilor contractuale asumate". Or, instanța de fond face două mari confuzii:

Potrivit regulilor răspunderii civile contractuale, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, neexecutarea fiind prezumată, cât timp debitorul nu dovedește executarea (C.S., C.B., D. Civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a VlII-a, ALL B., pag. 347). Prin urmare, Pârâții trebuie să dovedească faptul că au prestat întreținerea, ceea ce nu a avut loc.

Culpa debitorului este prezumată (C.S., C.B., D. Civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a VlII-a, ALL B., pag. 347), acesta putându-se exonera de răspundere doar dovedind cauzele exoneratoare specifice.

Prin urmare, Sentința Atacată este nelegală, impunând reclamantelor efectuarea unor probe a căror sarcină nu le incumbă și impunând dovedirea unei culpe grave a Pârâților, în condițiile în care culpa este prezumată, cât timp debitorul nu dovedește executarea.

Or, Pârâții nu au dovedit că au îndeplinit obligațiile elementare rezultând din Contractul de întreținere, iar culpa acestora este prezumată, nerealizând dovada unei cauze exoneratoare de răspundere.

Rezultă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, și că rezoluțiunea Contractului de întreținere trebuie pronunțată de instanța de judecată.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, au invocat art. 466 și urm. C.pr.civ, precum și dispozițiile legale citate în prezentul apel

In dovedirea apelului au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză de specialitate, precum și orice alte probe a căror necesitate reiese din dezbateri.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.

La data de 02.03.2015 apelantele-reclamante au formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor intimaților, arătând că și-au precizat acțiunea la data de 27.02.2014.

La termenul de judecată din data de 26.05.2015 tribunalul a respins probele solicitate de apelantele-reclamante ca neîntemeiate. Referitor la proba testimonială a constatat că nu au fost respectate dispozițiile art. 254 și art. 194 Cod de procedură civilă, astfel că reclamantele sunt decăzute din dreptul de a formula o astfel de probă în acest stadiu procesual. Referitor la expertiza medico-legală, tribunalul a apreciat că nu este utilă soluționării cererii de apel în raport de înscrisurile pe care le invocă apelantele care să fie avute în vedere la efectuarea expertizei, înscrisuri emise în anii 2003, 2005 și 2007. Nici unul dintre înscrisurile menționate nu sunt emise la un moment apropiat încheierii contractului ce se solicită a fi anulat astfel încât examinarea acestor înscrisuri este considerată e tribunal ca nefiind utilă soluționării cererii de apel.

La termenul de judecată din data de 22.09.2015 apelantele-reclamante prin apărător au arătat că nu mai susțin motivul de apel referitor la completul de judecată față de răspunsul comunicat de instanța de fond.

Analizând actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de apel, tribunalul retine următoarele:

Potrivit art. 479 Noul Cod de procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică putând fi invocate și din oficiu.

Prin cererea de apel apelantele-reclamate au invocat mai multe motive de nelegalitate ale sentinței civile nr. 9979/29.09.2014 solicitând anularea în tot a acesteia.

Un prim motiv de nelegalitate se referă la faptul că la judecarea procesului în fond s-a încălcat principiul continuității completului de judecată.

La acest motiv de apel s-a renunțat de către apărătorul apelantelor-reclamante la termenul de judecată din data de 22.09.2015, astfel că nu va mai fi analizat de tribunal, având în vedere principiul disponibilității și prevederile art. 406 C.proc.civ.

Un alt motiv de apel se referă la faptul că instanța de fond a încălcat principiul fundamental al procesului civil de a soluționa cererea de chemare în judecată potrivit legii, folosind aprecieri exclusiv morale pentru judecarea cererii de predare a certificatului de deces, considerând că nu există niciun text de lege care să impună obligarea pârâților la predarea certificatului de deces în original către reclamante.

Au arătat apelantele-reclamante că instanța de fond nu aplică niciun text legal, ci procedează la aplicarea unor aprecieri „morale" care să justifice că reclamantele nu au dreptul a deține certificatul de deces al bunicului lor.

Procedând în acest mod, instanța de fond încalcă un principiu esențial al procesului civil, acela privind soluționare cererilor de chemare în judecată potrivit legii.

Or, în acest sens, există o . texte legale relevante și perfect aplicabile în prezenta speță:

• „Este interzisă reținerea certificatelor de stare civilă de către orice persoană, cu excepția cazurilor prevăzute de lege" - art. 11 alin. 1 din Legea nr. 119 din 1996.

Prin urmare, apreciază apelantele, certificatul de deces aparține, conform legii, membrilor familiei sau persoanelor îndreptățite. Deținerea lor de către orice altă persoană decât membrii familiei sau persoanele îndreptățite este interzisă imperativ de lege.

Acest lucru rezultă cu evidență din prevederile legii nr. 119 din 1996 care leagă noțiunea de persoană îndreptățită de aceea a persoanei cu privire la care se stabilește starea civilă.

Privitor la acest motiv de apel, tribunalul reține că prin cererea inițială apelantele-reclamante au solicitat obligarea pârâților la înmânarea certificatului de deces al defunctului P. I. în original, temeiul de drept invocat pentru toate capetele de cerere fiind art. 1205, art. 1206, art. 1350, art. 2263 Cod civil. Vol. I f. 4

La data de 17.02.2014 apelantele-reclamante au depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției inadmisibilității acțiunii având în vedere că certificatul de deces în original este un act de stare civilă care trebuie să rămână în posesia mostenitorilor defunctului P. I., împreună cu toate celelalte înscrisuri, amintiri de familie, bunuri mobile si imobile aflate în patrimoniul defunctului la momentul decesului si nu în posesia pârâtului care nu are o asemenea calitate. Vol. I f. 91

Cu privire la primul capăt de cerere instanța de fond l-a respins reținând că „ În ceea ce priveste cererea privind predarea certificatului de deces în original, instanta apreciază că nu există vreun text de lege care să îi oblige pe pârâti în acest sens; mai mult, instanta retine că reclamantele nu au negat faptul că detin o copie a certificatului de deces. Instanta constată că nu sunt îndeplinite conditiile răspunderii civile delictuale pentru acest capăt de cerere. Instanta retine de asemenea că relatiile dintre reclamante si defunctul P. I. nu au fost unele sustinute de către acestea, nicio probă administrată în cauză neconducând la ideea că reclamantele s-au interesat de starea de sănătate a bunicului, l-au vizitat, au avut vreo întâlnire cu acesta etc. Instanta constată că se invocă necesitatea detinerii de către familie a certificatului de deces în original, aspect care are o înrâurire morală, iar nu legală. Cu toate acestea, era de asemenea o obligatie morală care incumba reclamantelor necesitatea de a păstra o legătură cu bunicul lor, precum si de a avea grijă de acesta atât în timpul vietii cât si ulterior (parastase, etc.)”

Privitor la acest motiv de apel, tribunalul reține că reclamantele fiind cele care pornesc acțiunea, stabilesc obiectul și limitele procesului prin cererile lor și au obligația să-și probeze pretențiile și apărările, în acest sens fiind dispozițiile art. 9 și art. 10 C.proc.civ.

Apelantele-reclamante au indicat ca și temei de drept pentru acest capăt de cerere art. 1205, art. 1206, art. 1350, art. 2263 Cod civil, iar ca motive de fapt au arătat că certificatul de deces în original este un act de stare civilă care trebuie să rămână în posesia mostenitorilor defunctului P. I., împreună cu toate celelalte înscrisuri, amintiri de familie, bunuri mobile si imobile aflate în patrimoniul defunctului la momentul decesului si nu în posesia pârâtului care nu are o asemenea calitate.

Instanța de fond în mod corect s-a pronunțat în limitele investirii indicate de reclamante. Astfel, temeiul de drept invocat, respectiv art. 1205, art. 1206, art. 1350, art. 2263 cod civil nu se referă la obligația de a preda certificatul de deces în original, iar motivele de fapt fac trimitere la considerații de ordin moral pentru a justifica predarea acestui original.

Numai în fața instanței de apel apelantele-reclamante au indicat dispozițiile legale aplicabile ca fiind art. 10 alin. 1 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 119/1996.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările ulterioare, pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptățite. Certificatele de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială, iar art. 11 din același act normativ prevede că „Este interzisă reținerea certificatelor de stare civilă de către orice persoană, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. ”

Intimații-pârâți au justificat calitatea de persoane îndreptățite să dețină certificatul de deces al defunctului P. I. în original prin aceea că sunt titularii nudei proprietăți asupra apartamentului nr. 14 din București, ., . în baza contractului de întreținere autentificat sub nr. 524 din data de 10.04.2013 și au nevoie de acest act în original pentru a radia uzufructul viager de la OCPI sector 2 și pentru procedurile necesare înmormântării.

Pentru aceste considerente, tribunalul va înlătura criticile apelantelor-reclamante cu privire la modul de soluționare a acestei cereri, instanța de fond în mod corect respingând această cerere, ca neîntemeiată.

Un alt treilea motiv de apel privește necercetarea fondului de către prima instanță, nestabilirea în mod corect a situației de fapt și neclarificarea calificării juridice a faptelor deduse judecății.

Apelantele-reclamante au arătat că instanța de fond a făcut o confuzie cu privire la motivele de nulitate absolută - lipsa consimțământului moștenitorilor lui P. G., ca urmare a fraudei realizate de pârâți, și cele de nulitate relativă a Contractului - lipsa discernământului, nerealizând diferențierile legale și faptice necesare și nestăruind în calificarea corectă juridic a faptelor deduse judecății, deși avea toate elementele și premisele necesare.

Instanța de fond nu a procedat la administrarea probatoriului solicitat de reclamante și necesar unei clarificări a situației de fapt deduse judecății, ceea ce a generat o . confuzii cu privire la stabilirea situației de fapt.

Au mai arătat că s-a realizat o dublă calificare eronată a pretențiilor reclamantelor și a faptelor deduse judecății.

Tribunalul reține că prin acest motiv de apel se critică calificarea juridică a faptelor de către instanța de fond.

Art. 22 alin. 2 teza I C.proc.civ. evocă silogismul judiciar care constituie esența rolului judecătorului în activitatea de înfăptuire a justiției: stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate, aplicarea normelor de drept substanțial incidente situației de fapt respective și deducerea de efecte juridice, adică pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Un aspect al rolului activ al judecătorului este reliefat de art. 22 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ. și constă în dreptul judecătorului de a cere părților explicații, oral sau în scris, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.

Potrivit acestor dispoziții legale judecătorul are obligația de a cere explicații și a pune în dezbaterea părților împrejurări de fapt sau de drept, dacă nu este lămurit de împrejurările de fapt ale speței sau în privința motivării în drept.

În speță, prin acțiune s-a solicitat constatarea nulitătii absolute a contractului de întretinere autentificat cu nr. 524/10.04.2013 de BNP Mândruta G. si rezolutiunea acestui contract și constatarea nerespectării de către pârâti a obligatiilor de întretinere asumate prin contractul de întretinere, temeiul de drept invocat fiind art. art. 1205, art. 1206, art. 1350 si art. 2263 NCC, iar prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 17.02.2014 apelantele-reclamante au arătat că în ceea ce priveste contractul încheiat, acesta este lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimtământului mostenitoarelor defunctei P. G. coproprietara apartamentului bun comun, dobândit în timpul căsătoriei, aspect cunoscut de către pârât; de asemenea, s-a arătat că respectivul contract este lovit de nulitate relativă pentru lipsa discernământului defunctului datorită unor afectiuni vascular-cerebrale cunoscute încă din anul 2003, afecțiune degenerativă (în evoluție). Vol. I f. 91

Instanța de fond s-a pronunțat în raport de obiectul acțiunii astfel cum a fost precizat de apelantele-reclamante, respectiv nulitatea absolută pentru lipsa totală a consimtământului mostenitoarelor defunctei P. G., coproprietara apartamentului bun comun dobândit în timpul căsătoriei, constatarea nulitătii relative pentru lipsa discernământului defunctului la momentul încheierii contractului, precum si rezolutiunea pentru neîndeplinirea obligatiilor de către pârâti. (fila 5, paragraful 21 din sentința apelată).

Prin urmare, contrar celor susținute de apelantele-reclamante instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii, în raport de temeiul de drept invocat de reclamante, respectiv nulitatea absolută a contractului de întreținere pentru lipsa totală a consimtământului mostenitoarelor defunctei P. G., coproprietara apartamentului bun comun dobândit în timpul căsătoriei, constatarea nulitătii relative pentru lipsa discernământului defunctului la momentul încheierii contractului, precum si rezolutiunea pentru neîndeplinirea obligatiilor de către pârâti și a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art. 1205 și art. 1206 NCC.

Tribunalul apreciază că acest motiv de nelegalitate este neîntemeiat, motiv pentru care va fi respins.

Apelantele-reclamante au mai arătat că instanța de fond nu a administrat probele necesare unei stabiliri temeinice a situației de fapt și nu a clarificat aspectele contradictorii care reies din probatoriul administrat.

De altfel, chiar și instanța de fond recunoaște în motivarea sentinței că elementele pe baza cărora s-a pronunțat în acest sens se bazează pe „un grad mare de probabilitate", ceea ce arată că situația de fapt nu a fost clarificată complet în opinia judecătorului.

Referitor la acest motiv de apel, tribunalul reține că, potrivit art. 10 și art. 11 C.proc.civ. în procesul civil părțile au obligația de a-și proba pretențiile și apărările; art. 254 alin. 1 C.proc.civ. prevede că probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, dacă legea nu dispune altfel, putând fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege, iar alin. 2 prevede că dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului, în afară de cazurile în care:

1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;

2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea;

3. partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;

4. administrarea probei nu duce la amânarea judecății;

5. există acordul expres al tuturor părților.

Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

În speță, reclamantele prin cererea introductivă nu au indicat probele de care înțeles să se folosească, deși aveau această obligație potrivit art. 194 lit. e C.proc.civ. și nu le-au indicat nici prin răspunsul la întâmpinare.

Prin citația primită la data de 28.02.2014 apelantelor-reclamante li s-a pus în vedere ca în termen de 10 zile de la primire să indice probele de care înțeleg să se folosească în prezenta cauză, înscrisurile în două exemplare și numele și adresa martorilor.

La data de 27.02.2014 apelantele-reclamante au depus un set de înscrisuri în combaterea acțiunii principale: respectiv contract de întretinere (fil. 5-6), încheiere de autentificare nr. 524 din 10.04.2013 (fil. 7-8), certificat de încadrare în grad de handicap nr. 194/02.06.2013 (fil. 9 dosar); copie CI pârât (fil. 26), Încheiere OCPI nr._ din 22.08.2013 privind imobilul în litigiu (fil. 27), extras de informare pentru CF (fil. 28), taxa judiciară de timbru în valoare de 4366 lei, chitanta nr._ din data de 30.12.2013 fiind anulată si atasată la dosarul cauzei (fil. 30). De asemenea, pe parcursul judecării cauzei reclamantele au depus la dosar certificat de calitate nr. 18 din data de 05.09.2013 privind deschidere succesiune P. I. (fil. 119-120 dosar), certificat de căsătorie P. I.-P. G. din data de 08.08.1958 (fil. 121 dosar), certificat de deces P. G. din data de 15.11.2009 (fil. 122 dosar), adresa camera Notarilor Publici privind dezbatere succesiune P. G. (fil. 123), certificat de atestare fiscală (fil. 124), bilet trimitere analize (fil. 125).

La termenul din data de 14.04.2014 apelantele au depus cerere de probatorii solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, proba testimonială cu doi martori, fără indicarea numelui și adresei acestora și prorogarea unei expertize medico-legale psihiatrice având ca obiectiv să se stabilească dacă defunctul avea discernământ la data semnării contractului.

Raportând dispozițiile art. 204 alin. 1 și art. 254 alin. 1 și 2 C.proc.civ. la speța de față, tribunalul reține că la primul termen de judecată la care au fost legal citate, respectiv 14.04.2014, reclamantele puteau să propună probe noi, dar probele noi nu sunt dovezile pe care, din varii motive, reclamantul nu le-a menționat în cererea de chemare în judecată, ci este vorba despre dovezi a căror necesitate a rezultat din întâmpinare sau din modificarea cererii de chemare în judecată.

A fost opțiunea reclamantelor de a nu indica prin cererea introductivă probele de care înțeleg să se folosească, la primul termen de judecată putând să propună numai probe noi, sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a propune probe.

Judecătorul fondului nu a aplicat sancțiunea decăderii reclamantelor din proba cu înscrisuri și interogatoriu, apreciind că necesitatea acestora reiese din dezbateri, fiind incidente dispozițiile art. 204 alin. 1 și art. 254 alin. 2 C.proc.civ., dar în mod corect a respins proba testimonială cu doi martori, teza probatorie fiind neîndeplinirea obligațiilor contractuale de întreținere față de defunct și lipsa de discernământ a acestuia la momentul contractului, având în vedere că această probă nu a fost solicitată prin acțiunea introductivă și răspunsul la întâmpinare, reclamantele fiind decăzute din dreptul de a administra această probă conform art. 254 alin. 1 C.proc.civ.

În ceea ce privește proba cu expertiză medico-legală psihiatrică solicitată de reclamante având ca obiectiv să se stabilească dacă defunctul avea discernământ la data semnării contractului, tribunalul reține că în mod legal a fost respinsă această probă de către instanța de fond ca nefiind utilă soluționării cauzei, dar nu „ pentru că este dificil a se stabili discernământul pe care îl avea o persoană decedată la un moment anterior”, cum a arătat instanța de fond, ci nu este utilă în raport de înscrisurile pe care le invocă apelantele-reclamante pentru a fi avute în vedere la efectuarea expertizei, înscrisuri emise în anii 2003, 2005, 2007, 2011 (buletin de computer tomografie nr._ din 03.03.2003, bilet de trimitere din 11.03.2003, buletin de ieșire din spital din 22.03.2002, 23.10.2011 f. 210-219 dosar fond) nici unul dintre înscrisurile menționate nefiind emise la un moment apropiat încheierii contractului ce se solicită a fi anulat, respectiv data de 10.04.2013.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a încuviințat reclamantelor probele cu inscrisuri și interogatoriul pârâților, discernământul putând fi dovedit și cu alte probe decât expertiza medico-legală, motiv pentru care va fi înlăturată această critică a sentinței apelate și argumentele apelantelor.

Apelantele-reclamante au susținut că instanța de fond nu a clarificat aspecte esențiale cu privire la discernământul lui P. I. si cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâți.

Au arătat că instanța de fond a trecut cu vederea și nu a clarificat contradicții evidente în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, cu referire la probele administrate în cauză și la susținerile părților.

Aceste susținerile ale apelantelor-reclamantei vor fi înlăturate de către tribunal, instanța de fond făcând o corectă apreciere a probelor administrate în cauză și aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente.

Astfel, în cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantelor și pârâților și proba testimonială cu doi martori, Votș P. și B. A..

Analizând probele cu înscrisuri administrate în cauză, tribunalul reține că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ din data de 01.04.1992 (la dosar, fl. 140), încheiat între . calitate de vânzător si P. I., în calitate de cumpărător, defunctul P. I. dobândit locuinta-imobil situată în . ., ., deținută de cumpărător în baza contractului de închiriere nr. 1024/29.06.1984 si fiind compusă din 3 camere de locuit cu o suprafată de 63,21 mp.

În contractul de vânzare-cumpărare nu se mentionează că defunctul era căsătorit.

Prin contractul de întretinere încheiat între P. I., în calitate de beneficiar al obligatiei de întretinere si U. M. si U. P., autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 524 din 10.04.2013 defunctul P. I. a înstrăinat nuda proprietate asupra apartamentului nr. 14, situat în Bucuresti ., ., ., cu rezerva dreptului de uzufruct viager asupra apartamentului ce face obiectul acestui înscris.

În contractul de întretinere astfel încheiat se prevede expres că defunctul-înstrăinător P. I. era necăsătorit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare si că acest imobil a fost dobândit prin cumpărare, necăsătorit fiind, în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ din data de 01.04.1992 având procesul-verbal de predare-primire inclus, act încheiat cu . corectat prin actul aditional nr._ din data de 17.06.2002, apartament achitat integral de către P. I., astfel cum rezultă din adresa nr._ din 08.11.2000 emisă de PMB-DGAFI.

În contract se mentionează că obligatia de întretinere si îngrijire asumată de către soti să constea în achitarea tuturor utilitătilor aferente imobilului, efectuarea menajului întregii gospodării, respectiv asigurarea conditiilor corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar a locuintei defunctului, efectuarea cumpărăturilor de hrană, îmbrăcăminte si medicamente, gătit, spălat, îngrijire personală si asigurarea tratamentului familial pe toată durata vietii uzufructuarului.

Astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie . nr._ din data de 08.08.1958, defunctul P. I. s-a căsătorit cu P. GHERGHITA, aceasta din urmă decedând la data de 16.11.2009, astfel cum rezultă din certificatul de deces . nr._ (fil. 122). Din înscrisurile existente la dosarul cauzei (datele trimise privind eventualele modificări ale stării civile), se retine că nu au existat asemenea modificări, de la data încheierii căsătoriei si până la data decesului numitei P. G. defunctul P. I. fiind căsătorit cu aceasta.

Din certificatul de calitate nr. 18 din data de 05.09.2013 (la dosar, fil. 119) rezultă că apelantele-reclamante sunt moștenitoarele defunctului, în calitate de nepoate de fiu predecedat.

Din declaratia martorului VOTIS P. (fl. 170), tribunalul retine că acesta a fost foarte bun vecin cu defunctul P. I. si că de îngrijirea defunctului s-a ocupat nora lui, iar începând cu anul 2012 si pârâtul U. M.. De asemenea, martorul a relatat că pârâtul venea la defunct si dimineata si seara, iar singura boală pe care a avut-o P. I. a fost bătrânețea si singurătatea. A mai relatat martorul faptul că defunctul a locuit singur vreo 10 ani, iar din 2011 a venit nora lui si a locuit cu el, defunctul nu avea voie să bea alcool. Totodată, din declaratia martorului rezultă că acesta nu le cunostea pe relamante, că le-a văzut pentru prima dată în instantă, precum si faptul că pârâta a plătit restantele la întretinere.

În ceea ce priveste declaratia martorului B. A., se retine că acesta este vecin cu pârâtii si nu le cunoaste pe reclamante, a fost vecin si cu defunctul si că în ultimii doi ani din viata acestuia de îngrijirea lui s-a ocupat pârâtul. De asemenea, martorul a relatat faptul că nu cunoaste ca defunctul să fi fost bolnav si nu stie în ce măsură acesta consuma alcool, pentru că nu îl vizita; de asemenea, a învederat faptul că cu 3-4 ani înainte de deces cu defunctul s-a mutat si nora acestuia, pârâtul fiind cel care a achitat restanta de 100 milioane si ceva a defunctului la întretinere.

În mod corect instanța de fond a reținut că nu există inadvertențe între declarațiile martorilor, apreciind că nu sunt subiective și se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Cu privire la proba cu interogatoriul, tribunalul reține că reclamanta P. A. A. a învederat că nu avea cunostiinta de faptul că pârâtii se ocupă de defunct, aflând acest aspect a doua zi după deces. De asemenea, reclamanta a arătat că s-a întâlnit cu bunicul ei de multe ori la restaurantul unde acest mânca. A învederat de asemenea că a păstrat legătura cu bunicul său. În ceea ce o privește pe reclamanta P. A. A., se retine că aceasta a învederat faptul că a aflat în ziua decesului lui P. I. de faptul că pârâtii se ocupau de îngrijirea acestuia.

Din interogatoriul luat pârâtului U. M., se retine că acesta locuia în apartamentul defunctului de aproximativ 1 an si jumătate - 2 ani înainte de data decesului. De asemenea, pârâtul a învederat că nu i-a permis defunctului să consume băuturi alcoolice, iar în ziua decesului nu a mai fost timp să sune la serviciul de urgentă 112, întrucât defunctul nu dădea semne că ar putea interveni decesul.

Față de susținerile apelantelor-reclamante în sensul că există contradicții între cele declarate de pârâtul U. M. la interogatoriu și cele arătate prin întâmpinare, tribunalul reține că situația de fapt se stabilește în funcție de probele administrate în cauză, respectiv în funcție de răspunsul la interogatoriu, iar nu în raport de cele arătate prin întâmpinare.

Tribunalul mai reține că instanța de fond a acordat valoare probatorie declarațiilor martorilor și a analizat și actele medicale depuse de reclamante.

Astfel, contrar susținerilor apelantelor, instanța de fond a reținut că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei (înscrisuri privind starea medicală si istoricul medical al defunctului) rezultă că într-adevăr acesta suferea de o . afectiuni (suferise inclusiv un AVC care ar fi putut să conducă la agravarea stării generale cu trecerea timpului).

Potrivit scrisorilor medicale din 2005 și din 10.09.2007 defunctul a fost diagnosticat cu tulburări afectiv-depresive; potrivit scrisorii medicale din data de 13.10.2008 defunctul suferea de tuberculoză pulmonară obstructivă cronică, iar potrivit scrisorilor medicale din 22.01.2009 și 29.09.2011 defunctul suferea de sechele AVC ischemic, arteroscleroză cerebrală, cardiopatie eschemică, boală hemoroidală.

Cu toate că defunctul suferea de o . afectiuni, inclusiv un AVC care ar fi putut să conducă la agravarea stării generale cu trecerea timpului, față de declaratiile martorilor audiati si răspunsurile la interogatoriu ale reclamantelor ( reclamanta P. A. A. se întâlnea cu bunicul său la restaurantul unde mânca), tribunalul apreciază că în mod corect instanta de fond a retinut că afectiunile de care suferea defunctul P. I. nu au condus la lipsirea totală a discernământului acestuia la momentul încheierii contractului, pentru ca acesta să nu mai aibă prefigurarea faptelor sale.

Se au în vedere si faptul că afirmatiile făcute de către reclamante în cererea introductivă de instantă referitoare la consumul de alcool nu îsi au corespondent în realitate, nefiind administrată nici o probă în acest sens, martorii declarând că defunctul nu consuma băuturi alcoolice nici înainte de încheierea contractului și nici ulterior până la decesul acestuia.

Instanța de fond nu a reținut răspunsul afirmativ al defunctului la întrebarea „Ați simțit vreodată că ar trebui să nu mai beți" consemnat în riscograma individuală completată în 2007, având în vedere că aceasta s-a întocmit cu mai mult de 5 ani înainte de data încheierii contractului de întreținere.

Se va avea în vedere si faptul că CD-ul cu înregistrarea momentului perfectării contractului a fost vizionat în sala de judecată si din acest CD rezultă că defunctul a citit contractul si a semnat fără ca o tertă persoană (în spetă pârâtul să fi semnat pentru el). Sustinerile reclamantelor privind faptul că nu se poate vedea din înregistrare dacă s-a citit în întregime contractul de către P. I. sau dacă acesta avea reprezentarea a ceea ce semnează nu pot fi luate în considerare, având în vedere că defunctul a citit contractul și l-a semnat.

Un alt motiv de apel invocat se referă la aprecierea în mod greșit a valabilității contractului raportat la motivele de nulitate invocate.

În ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de întreținere pentru lipsa consimtământului exprimat de reclamante în calitate de mostenitoare ale sotiei predecedate a defunctului, la momentul încheierii contractului, tribunalul reține că prin consimtământ se întelege exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, aceasta fiind o conditie de fond, esentială, de validitate si generală a actului juridic civil.

Din situația de fapt redată mai sus, tribunalul reține că imobilul situat în București, . ., . sector 2, ce face obiectul contractului de întreținere a fost cumpărat de defunctul P. I. prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ din data de 01.04.1992, în timpul căsătoriei cu P. Gherghița (căsătorie încheiată la data de 08.08.1958) care a decedat la data de 16.11.2009.

Potrivit art. 31 Codul familiei bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune aflate în proprietatea devălmașă a soților, iar prin decesul unuia dintre soți, proprietatea devălmașă se transformă în proprietate comună pe cote părți.

Având în vedere că imobilul situat în București, . ., . sector 2 a fost dobândit de defunctul P. I. în timpul căsătoriei cu P. Gherghița, se prezumă potrivit art. 31 Codul familiei că este bun comun al soților.

La data încheierii contractului de întreținere, respectiv 10.04.2013, P. I. deținerea o cotă parte din acest imobil, înțelegând să transfere pârâților nuda proprietate asupra întregului imobil.

Reclamantele au susținut că bunicul lor a înțeles să înstrăineze fără acordul lor nuda proprietate asupra întregului bun.

Or, această susținere va fi înlăturată de tribunal având în vedere că potrivit certificatului de moștenitor nr. 02 din data de 15.01.2014 eliberat de BNP E. A. F., succesiunea după defuncta P. Gherghița s-a dezbătut la data de 15.01.2014, fiind desemnați moștenitori P. I. în calitate de soț căruia îi revine o cotă de ¼ din masa succesorală și P. A., în calitate de fiu cu o cotă succesorală de ¾ din moștenire. Prin urmare, la momentul încheierii contractului nu se cunoșteau moștenitorii soției defunctului.

Potrivit art. 1230 Noul Cod civil bunurile unui terț pot face obiectul unei prestații, debitorul fiind obligat să le procure și să le transmită creditorului sau, după caz, să obțină acordul terțului. În cazul neexecutării obligației, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate.

Art. 1683 alin. 1 și 5 Noul Cod civil prevede că „Dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terț, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător. (5) Atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună și ulterior nu asigură transmiterea proprietății întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea prețului proporțional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluțiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi știut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.”

Din dispozițiile legale redate mai sus, tribunalul reține că după . Noului Cod civil, respectiv după data de 01.10.2011, vânzarea bunului aflat în coproprietate de către unul dintre coproprietari fără acordul celorlalți este valabilă, în sarcina coproprietarului vânzător născându-se o obligație de a face, de rezultat, de a transmite proprietatea întregului bun către cumpărător, iar dacă această obligație nu este îndeplinită, cumpărătorul poate cere pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea prețului proporțional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluțiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi știut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.

Dispozițiile de la vânzare sunt aplicabile și contractului de întreținere.

Având în vedere data încheierii contractului de întreținere, acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1230 și art. 1683 alin. 1 și 5 Noul Cod civil, contractul fiind valabil încheiat, nefiind nul absolut cum susțin apelantele-reclamante.

Motivele de apel referitoare la nulitatea relativă a contractului de întreținere raportat la art. 1207 alin. 1 Cod civil, nu vor fi reținute de tribunal având în vedere dispozițiile art. 478 alin. 1 C.proc.civ. potrivit cu care în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. Or, în fața primei instanței s-a invocat nulitatea absolută pentru lipsa consimțământului, iar nu nulitatea relativă.

Contrar susținerilor apelantelor-reclamante, chiar dacă din probe reiese că la data încheierii contractului de întreținere defunctul cunoștea că este văduv și că bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei, nu s-a dovedit că pârâtul avea cunoștință de această situație de fapt.

Prin urmare, nu se poate reține intenția frauduloasă a intimaților-pârâți.

În ceea ce privește critica apelantelor referitoare la reținerea în mod greșit de către instanța de fond a faptului că defunctul nu era lipsit de discernământ la momentul încheierii contractului de întreținere, tribunalul o va înlătura față de situația de fapt reținută mai sus, din coroborarea declaratiilor martorilor audiati si răspunsurile la interogatoriu ale reclamantelor ( reclamanta P. A. A. se întâlnea cu bunicul său la restaurantul unde mânca), afectiunile de care suferea defunctul P. I. nu au condus la lipsirea totală a discernământului acestuia la momentul încheierii contractului, pentru ca acesta să nu mai aibă prefigurarea faptelor sale.

Nu sunt astfel incidente dispozițiile art. 1205 și art. 1206 Noul Cod civil invocate de apelante.

În ceea ce priveste critica referitoare la modul de soluționare de către instanța de fond a capătului de cerere referitor la rezolutiunea contractului, tribunalul retine că din probele administrate la dosar rezultă că pârâtii si-au îndeplinit obligatia de întretinere fată de defunct conform prevederilor contractuale.

Astfel, declaratiile martorilor coroborate cu înscrisurile care atestă plăti făcute de către pârât pentru defunct (chitanțele nr. 2157 din 01.07.2013, nr. 2164 din 03.07.2013 care atestă plăți către asociația de proprietari) reliefează o stare de fapt contrară sustinerilor apelantelor-reclamante.

Susținerile apelantelor-reclamante în sensul că intimații-pârâți nu au asigurat medicamentația lui P. I., că nu au asigurat și nu s-au îngrijit ca P. I. să meargă la vizitele medicale necesare stării de sănătate în care se afla, nici nu au încercat să sune la serviciul de urgență 112 pentru a salva viața lui P. I., chiar dacă au recunoscut că au fost prezenți în momentul morții vor fi înlăturate de tribunal întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă realitatea acestor susțineri, or, potrivit art. 10 C.proc.civ. cel ce face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească.

Faptul că decesul lui P. I. a intervenit la patru luni de la perfectarea contractului de întreținere nu duce la concluzia că intimații și-au îndeplinit necorespunzător obligațiile contractuale, fapt ce a grăbit decesul defunctului.

Tribunalul apreciază că pârâtii si-au îndeplinit obligatiile fată de defunct, atât în timpul vietii acestuia, cât si ulterior (înmormânare, parastase etc.), aspect ce rezultă din probele administrate în cauză și redate mai sus.

Contrar susținerilor apelantelor nu intimații-pârâți au obligația să probeze că au prestat întreținere defunctului conform contractului, ci potrivit art. 10 C.proc.civ. sarcina probei revenea apelantelor-reclamante care au susținut că obligația de întreținere nu a fost prestată corespunzător.

Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că sentința apelată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportate la situația de fapt reținută, motiv pentru care, în temeiul art. 480 C. va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantele-reclamante P. A.-A. și P. A.-A., ambii cu domiciliul ales la C.I.A.M. I. N., în București, .-52, ., împotriva sentinței civile nr.9979/29.09.2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți U. M. și U. D., domiciliați în București, sector 2, ., ., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.

P. JUDECĂTOR GREFIER

A. D. B. Constatina V. A. G. S.

RedA V/Tehnored.E.A./2 ex./16.02.2016

Judecătoria Sector 2 București

Judecător fond: G. V.

← Cereri. Decizia nr. 918/2015. Tribunalul BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 4830/2015. Tribunalul BUCUREŞTI →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 3349/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 3349/2015. Tribunalul BUCUREŞTI