Uzucapiune. Decizia nr. 2035/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2035/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 2035/2015
DOSAR nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A V- A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2035 R
Ședința publică de la data 24 noiembrie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte: V. S.
Judecător: C. M. B.
Judecător: S. C.
Grefier: M. F. T.
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții pârâți S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 2918/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E., prin procurator B. M. și cu intimații pârâți C. L. al M. București și L. D. R., având ca obiect „uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă, prin avocat G.-N. M., care depune la dosar împuternicirea avocațială ., nr._/2015, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Intimata-reclamantă, prin avocat, depune la dosar întâmpinare și solicită ca aceasta să fie catalogată ca note scrise, totodată declară că nu mai are cereri de formulat ori probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe recurs.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de recurentul Municipiul București apreciind că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de acesta, este neîntemeiată având în vedere că este instituția administrativ teritorială în raza căruia se află construcția a cărei accesiune imobiliară se solicită, astfel că recurentul ale calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul doi din cererea de chemare în judecată și nu are calitate pe primul capăt de cerere. Mai arată că recurentul a mai invocat, în susținerea recursului faptul că, imobilul ce face obiectul dedus judecății, ar fi proprietate publică, dar din niciun înscris aflat la dosar nu rezultă acest lucru, din contră acesta s-a aflat tot timpul în domeniul privat.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, intimata-reclamantă, prin avocat, apreciază că acesta este admisibil, în cauză nefiind vorba de o succesiune vacantă, astfel că S. R. nu are calitate procesuală pasivă. Concluzionând, solicită respingerea recursului formulat de Municipiul București, iar în ceea ce privește recursul formulat de S. R. arată că înțelege să lase soluționarea lui la aprecierea instanței, totodată declarând că nu solicită cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art.150 din Codul de procedură civilă, Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 08.06.2012, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția Civilă, sub nr._/300/2012 reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, C. L. al M. București și Municipiul București, prin Primar a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani, cu joncțiunea posesiilor, asupra terenului în suprafață de 240 m.p. situat în ., sector 2, dobândit cu chitanță sub semnătură privată în data de 03.01.1968 precum și asupra terenului vecin în suprafața de 250 m.p., situat în București, . nr. 128, sector 2, dobândit cu chitanța sub semnătură privată în data de 15.10.1976.
Totodată, a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin accesiunea imobiliară artificială asupra construcției edificată pe terenul în suprafață de 240 m.p., situat în București, ., cu destinația „casa de locuit”, compusă din patru camere și dependințe, construită din cărămidă, încălzire cu gaze, în suprafața de 30 m.p. și anexe în suprafață de 8 m.p., edificată fără autorizație de construire.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civila și art. 1847, art. 1890 din vechiul Cod Civil, respective pe dispozițiile art. 111 C.proc.civila și art. 577, art. 578 alin (2) și art. 579 alin (1) Cod Civil.
In motivarea cererii, reclamanta arată că la data de 03.01.1968 împreună cu soțul său, B. M., prin chitanță sub semnătura privată, au cumpărat de la A. G., terenul în suprafață de 240 m.p. situat în București . (fosta nr. 61/fosta ., sector 2) „cu fundația turnată, teren cu următoarele dimensiuni: 12/ 20 ml și vecinătăți: Est – B. C., Vest – I. A. P., Sud – . N.”.
Mai arată că A. G. a cumpărat acest teren de la C. Slave N., prin chitanța sub semnătura privată din 22.02.1958, în legătură cu aceasta fiind pronunțată sentința judecătorească nr. 2723/17.05.1960 de către Tribunalul Popular al Raionului „1 Mai”, București, care ține loc de act de vânzare-cumpărare autentic.
Ulterior, la data de 15.10.1976, împreună cu soțul său au cumpărat și terenul vecin în suprafață de 250 m.p., din spatele casei lor, tot prin chitanța sub semnătură privată, de la vânzătorul Tutu N., acesta fiind situat în . nr. 128, sector 2, „teren cu următoarele dimensiuni: 12/20 m.l. și vecinătăți: la Est - N. V. și N. F., la Vest - Tutu N., la Sud - . și la Nord - . F.N.”.
Precizează că soțul său, B. M., a decedat la data de 04.09.1988, iar unica moștenitoare legală a rămas reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, întrucât toți cei trei copii ai lor, B. C., B. M. și Mangata M. au renunțat la succesiunea de pe urma tatălui lor, conform certificatului de moștenitor nr. 50/10.03.2006, eliberat de BNP „M. Smantana-P.”.
Reclamanta arată că a posedat împreuna cu soțul său B. M., până în anul 1988, data decesului acestuia, fiecare deținând o cota de 50% în devălmășie cele două terenuri, iar după aceasta dată și până în prezent, reclamanta a posedat ca unică moștenitoare legală, deținând în cota de 100% posesia asupra celor două terenuri.
Înțelege să invoce joncțiunea posesiilor (art. 1859 și 1860 din vechiul Cod civil), respectiv unirea propriei posesii (de 50% din 1968/1976 - 1988 și de 100% din 1988 - la zi), cu posesia asupra cotei devălmașe a soțului său de 50%, din 1968/1976 – 1988, arătând totodată că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de 30 de ani: posesia este exercitată public, asupra ambelor terenuri, încă din 03.01.1968 pentru terenul din ., respectiv din 15.10.1976 - pentru terenul din . nr. 128; posesia este exercitată neîntrerupt timp de peste 30 de ani; posesia este exercitată în mod util, nefiind afectată de nici un viciu: este o posesie continuă, netulburată, publică, sub nume de proprietar.
Precizează, de asemenea, că cei doi vânzători de la care a dobândit cele două terenuri, respectiv dl. A. G. și dl. Tutu N. au decedat, fără moștenitori, sens în care solicită instanței sa constate îndeplinirea condițiilor uzucapiunii de 30 de ani și transformarea posesiei utile într-un drept de proprietate din chiar momentul începerii posesiei asupra celor două terenuri, dobândind astfel protecția judiciară necesara.
Subsecvent primului capăt de cerere, solicită să se constate dobândirea dreptului de proprietate, de la data edificării, prin accesiunea imobiliara artificială asupra construcției ridicată pe terenul situat în București, ., cu destinația „casa de locuit”, compusă din patru camere și dependințe, construită din cărămida, încălzire cu gaze, în suprafața de 30 m.p. și anexe în suprafața de 8 m.p., fără autorizație de construire, arătând că aceasta casă a fost edificată împreuna cu soțul său, B. M., încă din 01.01.1979 pe fundația existentă deja la data achiziționării terenului, în care a locuit împreună cu soțul său și în continuare, după decesul acestuia, până în prezent.
Precizează că a declarat spre impozitare terenul din ., precum și construcția aferenta (anexa nr. 7).
Întrucât, atât dl. A. G., cât și dl. Tutu N. sunt decedați, fără moștenitori înțelege sa se judece în contradictoriu cu statul R., prin reprezentanții săi.
P. cererea precizatoare formulată la data de 24.10.2013 reclamanta a solicitat introducerea în cauza a doamnei L. D. R., în calitate de unica moștenitoare a pârâtului decedat A. G..
P. încheierea de ședință din data de 17.01.2014 instanța a dispus disjungerea capătul de cerere având ca obiect terenul în suprafață de 240 m.p. situat în București, ., dobândit cu chitanța sub semnătură privată în data de 03.01.1968, formându-se dosarul nr._ cu termen de judecată la data de 28.03.2014.
P. sentința civilă nr. 2918/13.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._ , s-a admis cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, C. L. al M. București, Municipiul București, prin Primar și L. D. R.; s-a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune suprafața de 258 m.p. de teren situați în București, ., sector 2 identificat prin raportul de expertiză efectuat de domnul expert I. S. și s-a constatat că aceasta a dobândit prin accesiune construcția aflată pe acest teren identificată prin raportul de expertiză efectuat de domnul expert P. V. A. D..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Intre A. G., pe de o parte, și B. M., pe de altă parte, s-a încheiat la data de 3 ianuarie 1968 un înscris sub semnătură privată prin care părțile se înțelegeau să vândă terenul în suprafață de 240 m.p. situat în București, ., Sector 2, astfel cum rezultă din chitanța aflată la fila 9 din dosar. Terenul intrase în patrimoniul lui Andreeascu G. și E., conform sentinței civile nr. 2723/17 mai 1960 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București în Dosarul 3132/1960 (fila 12).
Ca urmare a decesului domnului B. M. a rămas ca moștenitor B. E., conform certificatului de moștenitor nr. 50/10.03.2006 emis de BNP M. S. P. (f. 18).
Ca urmare a decesului domnului A. G., patrimoniul a fost transmis soției supraviețuitoare, A. E., care, la rândul său l-a transmis fiicei sale, L. D. R. (fila 67).
Începând cu data de 21.01.1980, imobilul situat în București, Păsărani, nr. 61, Sector 2 a figurat în evidențele fiscale ca făcând parte din patrimoniul impozabil al defunctului B. M., astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul reclamantului(f. 53).
Din declarațiile martorilor N. D. și O. E., rezultă că terenul cu suprafața de aproximativ 250 m.p. a fost stăpânit începând cu 1969 de către familia B., care a fost considerată proprietar necontestat asupra imobilului care a rămas în aceeași împrejmuire de la dobândire până în prezent. Martorii au mai arătat că reclamanta și soțul acesteia nu au fost tulburați în exercitarea posesiei nici de vânzător, și nici de alte persoane fiind cunoscuți ca proprietari de către locuitorii cartierului.
Terenul care formează obiectul cauzei a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, efectuată de către domnul expert I. S., care a stabilit că suprafața totală a terenului stăpânit de către reclamanți este de 258 m.p. și se învecinează la nord - est cu imobilul pe care tot ei îl stăpânesc, la sud este cu proprietari din ., la sud – vest cu . nord – vest cu proprietarii din . astfel cum rezultă din schița anexată raportului de expertiză (f. 151).
Potrivit art.1890 C.civ., cel care invocă uzucapiunea ca mod de dobândire al proprietății trebuie (singur sau prin joncțiune) să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume 30 de ani, iar posesia sa să fie utilă, în sensul că aceasta nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului. De asemenea, este necesar ca lucrul să fie susceptibil de a fi uzucapat.
Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al cererii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și condițiile prevăzute de lege.
În cauză, prin declarațiile martorilor, s-a dovedit posesia ca element material al uzucapiunii. în privința elementului subiectiv al uzucapiunii, instanța a constatat că reclamanții s-au comportat cu privire la teren ca proprietari ai acestuia, plătind impozite cu privire la teren. Ca urmare a aplicării prezumției instituite de art.1854 C.civ., care prezumă pe baza elementului material al posesiei dovada existentei lui animus sibi habendi, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamantul a probat posesia exercitată de peste 30 de ani, fiind astfel dovedită în cauză prima condiție a uzucapiunii de 30 de ani pentru dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață ce face obiectul cauzei.
Cu referire la cea de-a doua condiție a uzucapiunii de 30 de ani, instanța a reținut că posesia exercitată de reclamantă este utilă, fiind exercitată în mod continuu, public și fără echivoc, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, precum și în mod pașnic, nefiind administrate în cauză probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violență.
Referitor la condiția cerută pentru a se putea uzucapa, respectiv existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat, instanța a constatat-o de asemenea îndeplinită. În acest sens, a reținut că pot fi uzucapate bunurile proprietate privată, indiferent de titular, fiind exceptate bunurile aparținând domeniului public, ce sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, astfel cum prevede art.5 al.2 din Legea nr.18/1991. Terenul în litigiu nu face parte din domeniul public, neîncadrându-se în prevederile art.5 al.2 din actul normativ anterior menționat și cele ale art.3 al.4 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, mai sus analizate.
În raport de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafața de 258 m.p. de teren, situat în București, ., sector 2 identificat prin raportul de expertiză efectuat de domnul expert I. S..
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că, potrivit art.492 Cod civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.
Din declarațiile celor doi martori, coroborate cu înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar instanța a reținut că, reclamanții au construit pe terenul cumpărat clădirea identificată de domnul expert P. V. A. D..
În raport de aceste considerente, precum și de faptul că s-a făcut dovada posesiei utile asupra terenului pe o perioadă de 30 de ani de către reclamanți, în baza art.492 Cod civil, instanța a constatat dreptul de proprietate al acestora asupra construcției, edificate pe terenul în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerii acțiunii, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În motivare se arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
Se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând faptul că potrivit art. 5 alin. 8 din H.G.nr.731/04.07.2007 privind aprobarea Normei metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privata a statului: „în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații și sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii succesorale.”
Față de aceste dispoziții legale, apreciază că reprezentarea Statului R. este asigurată de către D.G.R.F.P.B. numai în procedura succesorală urmată de către notarul public, procedura ce se finalizează prin emiterea unui certificat de vacanță succesorală.
Insă, prezenta acțiune are ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui teren, iar într-o astfel de cerere are calitate procesuală pasiva numai proprietarul, de vreme ce uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății reprezintă sancțiunea îndreptata împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitate, s-a desesizat de bun, permițând ca acesta sa intre în posesia altei persoane.
In speța de față, calitatea procesuala pasivă a Ministerului Finanțelor Publice nu este justificata, în condițiile în care reclamanta a cumpărat terenul în litigiu de la defunctul A. G., cu o chitanță sub semnătură privată, iar acesta intrase în patrimoniul lui A. G. și E., conform sentintei civile nr. 2723/17.05.1960 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București în dosarul 3132/1960.
Ca urmare a decesului domnului A. G., patrimoniul a fost transmis soției supraviețuitoare, A. E., care, la rândul său l-a transmis fiicei sale, L. D. R.., aceasta fiind așadar moștenitoarea fostului proprietar al imobilului.
Față de această împrejurare, se arată că în cauza nu sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la situația juridică a bunurilor fără stăpân care intra de drept în proprietatea Statului după trecerea unui termen de un an, proprietarul terenului în litigiu fiind pârâta L. D. R., aceasta fiind cea căreia îi revine calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
Se mai susține că și în ipoteza în care nu ar exista moștenitori legali sau testamentari, interesele Statului R. ar fi reprezentate în instanță de către unitatea administrativ-teritoriala în a cărei proprietate privată s-ar afla imobilul în litigiu, nicidecum de către Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției edificate pe teren, consideră, de asemenea, că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 50/1991.
Apreciază ca o astfel de cerere trebuie îndreptată împotriva unității administrativ teritoriale pe raza căreia se afla construcția, care, prin reprezentanții săi, aplică sancțiuni contravenționale pentru efectuarea de lucrări de construcții fără autorizație de construire, iar o dată cu aplicarea amenzii contravenționale dispun și masuri de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori nerespectarea prevederilor acesteia, conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.
De asemenea, potrivit art. 28 alin 2 din același act normativ, decizia menținerii sau desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire se va lua de către autoritatea administrației publice competente.
P. urmare, singura persoana în măsură să afecteze, printr-o dispoziție de desființare, dreptul de proprietate asupra unei construcții realizate fără autorizație de construire de către proprietarul terenului, prezumat a fi și proprietarul construcției, conform art. 492 Cod civil, este unitatea administrativ teritorială abilitată de lege, prin organele sale, să urmărească respectarea disciplinei în construcții în cadrul razei sale teritoriale.
Față de aceste împrejurări și având în vedere și dispozițiile art. 488 și urm. C.p. civ. apreciază că în speța de față calitatea procesuală pasivă a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este justificata, atât timp cât proprietarul terenului și al imobilului construit pe acesta dobândește, prin efectul accesiunii imobiliare și dreptul de proprietate asupra construcției edificata pe acesta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, art. 680 din Codul civil, Legea nr. 50/1991, Legea nr. 18/1991, art. 488, 489, 490 și 492 din Codul civil.
Împotriva aceleiași sentințe civile, în termen legal, a declarat recurs și pârâtul Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, invocând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C,p.civ., și invocând faptul că în cauză nu are calitate procesuală pasivă, atâta timp cât nu există la dosar nicio dovadă că Municipiul București sau C. L. al M. București ar fi proprietarul terenului solicitat.
Mai mult decât atât, calitatea procesual pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și persoana obligată prin raportul juridic născut între părți, fondat pe un act sau fapt juridic, iar în cauyă această această identitate nu există, statul nefiind parte în nici un act translativ de proprietate.
Prevederile Decretului nr. 111/14.07.1951 (care dispunea la art. l lit. c că intră în prevederile sale și bunurile ce provin din succesiuni vacante), H.G. nr. 662/1991 (abrogată prin O.G. nrJ28/19.98) și O.G. nr.l28/229.08J 998.(abrogată prin. O.G. nr. 14/2007), dispun, faptul, că proprietatea bunurilor ce provin din succesiuni vacante o are S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, și nu unitatea administrativ teritorială a locului unde se află bunul respectiv.
El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”.
Arată faptul că pârâtul Municipiul București și C. M. București nu și-ar justifica calitatea procesuală pasivă decât în măsura în care imobilul ar fi făcut parte din domeniul său privat, aspect care nu rezultă din înscrisurile depuse la dosar, iar simpla împrejurare că imobilul se află pe raza teritoriala a M. București, nu este de natură să îi confere acestui pârât calitate procesuala pasivă.
Pentru considerentele de mai sus, având în vedere ca reclamantul nu justifica legitimarea procesuala pasiva a M. București și a Consiliului M. București deși sarcina probei ii revine în acest sens, față de dispozițiile art. 1169 C Civ potrivit cu care cel care face o propunere în față judecații trebuie sa o dovedească, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. București și a Consiliului M. București.
De asemenea, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C.civ. respectiv acelea ale unei posesii utile, publice, neîntrerupte, continue și sub nume de proprietar asupra imobilului în litigiu, reclamanta fiind doar detentor precar.
De la . Codului civil - în 1864 - practica instanțelor de judecată și doctrina au fost constante în a aprecia că nu pot fi uzucapate în general bunuri inalienabile, deoarece „imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității” (M. B. C.), în actualul sistem legislativ românesc fiind considerate inalienabile bunurile proprietate publică (art. 135 pct. 5 Constituție).
Legea nr. 213/1998 - privind proprietatea publică și regimul acesteia, consfințesc cele trei caractere juridice specifice dreptului de proprietate publică, respectiv inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea (art. 11 alin. 1 Legea nr. 213/1998), iar conform Constituției României din 1991 - proprietatea este publică sau privată (art. 135 pct. 2 ), numai imobilele din domeniul privat fiind supuse dispozițiilor dreptului comun, adică pot fi în ultimă instanță chiar uzucapate.
In ceea ce privește condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de lunga durata, apreciază că în pricina ce constituie obiectul acestui dosar nu s-a făcut în nici un caz dovada unei posesii utile, continue, neîntrerupta, netulburată, așa cum stabilește art. 1847 cod civil în favoarea reclamantei, aceasta fiind în opinia sa un simplu detentor precar al terenului litigios.
P. urmare neexistând o posesie utilă și neechivocă asupra terenului litigios, ci doar o detenție precara (o folosința a terenului), nu se poate aprecia decât în mod eronat existența unei posesii de lungă durată de peste 30 de ani așa cum stipulează art. 1890 cod civ., soluția instanței de fond pe acest capăt de cerere fiind esențialmente nelegală chiar și raportat la probatoriul administrat în cauza.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civilă
P. întâmpinarea formulată, intimata reclamantă B. E., prin procurator B. M., a solicitat respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței civile nr. 2918 /13.03.2015 ca fiind temeinică și legală.
I. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâtul Municipiul București, prin Primar General, solicită respingerea excepției invocate învederând faptul că acesta are calitate procesuala pasivă în ceea ce privește capătul de cerere referitor la accesiunea imobiliară invocata de către intimata asupra construcției aflate pe terenul din ., sector 2.
Se arată că unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se afla construcția ce face obiectul accesiunii are abilitatea, prin reprezentanții săi, de a emite dispoziții în baza art. 28 alin. 1 din Legea 50/1991, în ceea ce privește regimul de construire aplicabil, singura entitate în măsura să afecteze, prin dispoziții ale reprezentanților săi, dreptul de proprietate asupra construcțiilor aflate în raza sa de jurisdicție, ridicate de către proprietarul terenului, prezumat a fi și proprietarul construcției, este unitatea administrativ teritorială abilitată de lege, justificându-se astfel calitatea procesuală pasivă a recurentului Municipiul București, prin Primar General, cu privire la capătul de cerere referitor la accesiunea imobiliară invocată de către intimata asupra construcției din ., sector 2.
Solicită respingerea și a celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prin care recurentul în mod greșit solicită să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C. Civ. cu privire la existența unei posesii utile, publice, neîntrerupte, continue și sub nume de proprietar asupra imobilului în litigiu, respectiv și faptul că proprietatea publică nu poate fi uzucapată.
Se arată că susținerile recurentului referitoare la caracterul de bun proprietate publică al terenului în litigiu nu sunt fondate în condițiile în care din probatoriul administrat în cauyă rezultă că acesta este proprietate privată, chiar în considerentele sentinței rețindu-se clar faptul că „terenul în litigiu nu face parte din domeniul public, neîncadrându-se în prevederile art. 5 alin. 2 din Legea 18/1991 și cele ale art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, astfel cum rezulta din probele administrate în cauză. „
Se arată că în cauză au fost dovedite condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, proba posesiei publice, neîntrerupte și utile asupra terenului în cauza fiind făcută cu declarațiile celor doi martori, O. E. și N. D., ambii vecini de peste 30 de ani, care au mărturisit sub jurământ că intimata și soțul său au posedat sub nume de proprietar acest teren, în mod public, netulburați, continuu, chiar din anul 1968, fapt reținut de instanța de fond în considerentele sentinței.
Totodată, în privința elementului subiectiv al uzucapiunii, în sentința este menționat faptul că “reclamanții s-au comportat cu privire la teren ca proprietari ai acestuia, plătind impozite cu privire la teren.
Ca urmare a aplicării prezumției instituite de art. 1854 C. Civ., care prezumă pe baza elementului material al posesiei dovada existenței lui animus sibi habendi, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauza printr-o dovadă contrară, reclamantul a probat posesia exercitată de peste 30 de ani pentru dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul cauzei.
Analizând recursurile formulate, prin raportare la argumentele invocate în susținerea acestora, având în vedere apărările formulate prin întâmpinare, materialul probator administrat în cauză precum și dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice:
Uzucapiunea reprezintă un mod original de dobândire a dreptului de proprietate, prin efectul posedării neîntrerupte a lucrului un timp determinat și în condițiile impuse de lege, starea de fapt a posesiei transformându-se prin efectul prescripției achizitive în stare de drept.
Condiția esențială pentru a opera uzucapiunea reprezintă existența unei posesii utile și neviciate pe perioada de timp prescrisă de lege. Posesia trebuie să fie, așadar, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, potrivit dispozițiilor art. 1847 din Codul civil din 1864 și să fie exercitată pe durata a 30 de ani.
Tribunalul are în vedere că cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune se soluționează în contradictoriu cu adevăratul proprietar al terenului, instituția uzucapiunii fiind o sancțiune împotriva celui care nu a fost diligent și prin pasivitatea lui a făcut ca timp îndelungat, bunul să se afle în posesia altei persoane care s-a comportat ca proprietar sau titular al unui alt drept real.
Aceste aspecte se răsfrâng și asupra cadrului procesual legal în situația în care instanța de judecată este învestită cu cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate în această modalitate, în sensul că o atare acțiune se poate soluționa, prin definiție, numai în contradictoriu cu proprietarul originar față de care se vor recunoaște efectele uzucapiunii, singurul care, prin apărările formulate, este în măsură, fie să conteste utilitatea posesiei reclamantului, fie să facă dovada unor cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului necesar pentru a uzucapa.
Față de specificul acestor cauze, întrucât între părți nu există un raport juridic preexistent, dat fiind faptul că posesia reprezintă o stare de fapt, apare firesc ca legitimarea procesuala pasivă să aparțină proprietarului originar (moștenitorilor legali ori legatarilor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular numai dacă legatul privește acel bun individual determinat) al cărui patrimoniu se va diminua cu dreptul de proprietate asupra imobilului, dobândit în mod corelativ de reclamantul care s-a comportat ca un adevărat proprietar.
In cauză, intimata reclamantă a justificat inițial legitimarea procesuală pasivă a pârâtului S. R., reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin faptul că persoana fizică proprietară a terenului în discuție, A. G. a decedat, fără moștenitori, ceea ce implică trecerea patrimoniului acestuia în proprietatea statului pe calea vacanței succesorale.
În cauza de față însă nu se pune probelema unei succesiuni vacante și nici a unui bun fără stăpân pentru a justifica participarea în cauză, în calitate de pârât a Statului R., din probatoriul administrat în cauză rezultând că imobilul în legătură cu care se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate a fost dobândit prin chitanță sub semnătură privată de la fostul proprietar A. G., al cărui moștenitor este pârâta L. D. R., aceasta fiind, prin urmare, succesorul ultimului proprietar și cea căreia îi revine calitatea procesuală pasivă în cauză.
Față de împrejurarea că S. R. nu are calitate procesuală pasivă în cauză nu se mai impune analizarea motivului de recurs referitor la persoana care îl reprezintă în litigiile având ca obiect constatarea vacanței succesorale.
2. În ceea ce privește recursul formulat de către recurentul Muncipiul București, reprezentat prin Primar General, se reține de către Tribunal faptul că intimata reclamantă justifică participarea acestuia în cauză față de capătul de cerere având ca obiect accesiunea în ceea ce privește construcția existent pe teren.
Cazurile de accesiune imobiliară artificială sunt reglementate de art. 493 și 494 C.civ, ipoteza primului text legal indicat vizând construcțiile edificate de proprietar pe terenul său, dar cu materialele de construcție ale altuia, iar cel de-al doilea text legal enunțat face referire la situația celui care construiește cu materialele sale pe terenul altuia.
În cauza de față reclamanta a fost proprietarul materialelor de construcție folosite la edificarea pe terenul altuia a constucției în legătură cu care invocă accesiunea, însă Municipiul București, prin Primar, nepretinzând nici un drept asupra terenului pe care s-a edificat construcția sau asupra materialelor care au fost folosite la edificarea acesteia, argumentul folosit de reclamantă potrivit căruia această autoritate administrativă ar avea atribuții în domeniul eliberării autorizațiilor de construire nejustificând calitatea procesuală a acestuia, din perspectiva temeiului juridic invocat de către reclamantă.
În ceea ce privește M. București, prin Primar General, singura împrejurare care ar justifica participarea acestuia în proces în calitate de pârât ar fi ca imobilul pe care s-a edificat construcția să aparțină domeniului privat al unității administrativ teritoriale, ori aceasta nu este situația în cauză, în cauză fiind dovedită împrejurarea că proprietarul terenului a fost A. G..
Nici împrejurarea că acesta eliberează autorizația de construire nu îi conferă calitatea procesuală în litigiile prin care se încearcă valorificarea faptului construirii și obținerea unui eventual titlu de proprietate asupra construcției, în condițiile în care nu a fost urmată procedura necontencioasă de obținere a autorizației de construire, potrivit Legii 50/1991, a admite altfel însemnând a permite ca prin alegerea procedurii contencioase de constituire a unui titlu de proprietate asupra construcției să se eludeze întreaga legislație în domeniul autorizării și executării construcțiilor.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul urmează a reține că pârâtul Municipiul București, prin Primar General, nu are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția invocată prin recurs urmând a fi astfel admisă.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la inalienabilitatea și la caracterul imprescriptibil al bunurilor din domeniul public, Tribunalul reține caracterul nefondat, din probele administrate în cauză și corect analizate de către prima instanță, rezultând faptul că terenul în litigiu nu a fost niciodată proprietate public, el aflându-se în proprietate privată și putând face obiectul uzucapiunii.
Nici critica referitoare la neîndeplinirea în cauză a condițiilor cerute de lege pentru a uzucapa în persoana intimatei reclamante nu sunt fondate, susținerile generice ale recurentului pârât referitoare la faptul că aceasta ar fi stăpânit bunul în calitate de detentor precar și nu sub nume de proprietar fiind contrazise de probatoriul administrat în cauză, recurentul pârât neindicând nici un element de ordin factual care să justifice acest motiv de recurs invocat.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Tribunalul, în temeiul art. 312 C.p. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.p. civ. urmează a dispune admiterea celor două recursuri formulate în cauză și să modifice sentința recurată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și a M. București și al respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul S. R. și cu Municipiul București ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite ambele recursuri formulate de recurenții pârâți S. R. P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și MUNICIPIUL BUCUREȘTI P. PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 2918/13.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. E., prin procurator B. M. și intimații pârâți L. ROINA R. și C. L. AL M. BUCUREȘTI.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a M. București.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R. și Municipiul București, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. V. M. C. B. S. C.
GREFIER,
M. F. T.
Red. jud. M.C.B./ 15.02.1016
Dact. G.Z.
Jud. Sector 2 București – Secția Civilă / Jud. O. E. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4305/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 4783/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
