Pretentii. Sentința nr. 1347/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1347/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 1347/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI- SECȚIA A V-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ 1347
Ședința publică de la 06.11.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. C. B.
GREFIER: C. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta M. P. și pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – DIRECȚIA PENTRU COORDONAREA APLICĂRII LEGII NR. 10/2001, C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, având ca obiect anulare act-contestație.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual, împrejurarea că procedura de citare a fost legal îndeplinită, după care:
Tribunalul pune în discuție excepțiile invocate de către pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, excepția prematurității acțiunii având ca obiect plata despăgubirilor și asupra excepțiilor invocate de către pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv excepția neccompetenței funcționale sau materiale a Tribunalului București și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Bucuresti.
Reprezentantul reclamantei arată instanței că față de excepția necompetenței materiale a Tribunalului București solicită a se avea în vedere răspunsul la întâmpinarea formulată de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților –Direcția Pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001.
Reprezentantul reclamantei învederează că este competent material și funcțional să soluționeze acțiunea Tribunalul București și nu Curtea de Apel, potrivit prevederilor art. 20 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea 247/2005, așa cum a fost modificat prin Legea 2/2013.
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepției prematurității acțiunii.
Reprezentantul reclamantei învederează instanței că nu se poate vorbi de o prematuritate a acțiunii, având în vedere decizia Primarului General din luna septembrie 2007.Astfel, dosarul întocmit conform actului normativ în vigoare la acea dată, a fost depus la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților- respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în luna august 2007. Față de această împrejurare, legea civilă 165/2013 invocată de către pârâte nu are aplicabilitate în cauză, întrucât lega civilă nu este retroactivă, acțiunea fiind sub egida HG 361/2005, HG 1095/2005 și Decizia nr. 425/30.08.2005. Totodată, arată că potrivit dispozițiilor art. 18 ultimul punct din Legea 165/2013, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare. De asemenea, arată că pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinarea după data de 24.04.2015. Or, potrivit punctului 7 din art. 20 din Legea 165/2013 pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, conform noilor competențe avea obligația să evalueze aceste imobile până la data de 01.01.2015. Reprezentantul reclamantei arată că au trecut 7 ani de când A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost sesizată, iar în situația în care ar intra în vigoare un alt act normativ, reclamanta nu va mai primi niciodată despăgubiri, astfel că în niciuna dintre aceste situații nu poate fi invocată prematuritatea acțiunii.
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Reprezentantul reclamantei arată instanței că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, având competențe și atribuții specifice în materie, pe care în mod nejustificat nu le-a respectat.
Tribunalul reține spre soluționare excepțiile invocate în cauză.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 28.09.2015 sub nr._, reclamanta M. P. a chemat în judecată pe pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr.10/2001 și M. E. și Finanțelor - C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâților la emiterea către reclamantă a unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București, .), nr 30, sectorul 4, conform dispoziției nr. 8889 din 23 octombrie 2007, emisă de Primarul General al Municipiului București, precum și despăgubirile efective stabilite prin acest titlu.
Solicită de asemenea, să fie obligați și la daune cominatorii de 1000 lei/zi întârziere până la emiterea deciziei; să se stabilească un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pentru plata despăgubirilor cuvenite precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, se arată că prin dispoziția nr. 8889 din 23 octombrie 2007 emisă de Primarului General al Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 298 mp situat în București, .), nr. 30, sector 4, persoanei îndreptățite M. M., decedată la data de 24.11.2009, a cărei unică moștenitoare legală este reclamanta.
Dispoziția împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia a fost înaintată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, dosarul fiind înregistrat la C. Centrală - secretariatul CCSD cu nr._/CC/2008.
C. Centrală trebuia să analizeze dosarul și să elibereze decizia reprezentând titlul de despăgubire conform dispoziției sus menționate, dar, deși, au trecut mai mult de 5 ani, dosarul a rămas nesoluționat.
Se arată de către reclamantă că, deși a făcut numeroase demersuri la ANRP nu a fost emis titlul pentru despăgubiri, încălcându-i-se astfel în mod flagrant dreptul de proprietate și dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv.
Se susține că, deși dosarul a fost înaintat la ANRP din anul 2008, această instituție invocă Legea nr.165/2013 și susține că aceasta urmează să fie soluționat în următorii 5 ani, deși la momentul la care dosarul a fost înaintat la această instituție această lege nu apăruse, dosarul său neintrând astfel sub incidența acestei legi, ci sub incidența legii vechi, în raport de care termenul de soluționare era de 45 de zile.
Consider că autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil la care se referă art.6 din CEDO, care cuprinde și durata procedurilor administrative precum și faptul că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire, pârâtele aduc atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil iar împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor sale constituie culpa acestora, și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului său.
În drept, au fost invocate dispozițiile titlului VII din legea 10/2001, legea 247/2005, HG 1095/2005, modificată și completată prin HG 128/2008, precum și dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.6 paragraf I din CEDO).
Pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta M. P. prin care invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește emiterea titlului de despăgubire și excepția prematurității acțiunii în ceea ce privire plata despăgubirilor.
În susținerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului București se arată că cererea este îndreptată împotriva unei autorității aparținând administrației publice centrale și anume A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, situație în care, față de prevederile art.96, pct.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, competența de soluționare a petitelor îndreptate împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților revine Curții de Apel București-Secția C. Administrativ și Fiscal.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în ceea ce privește capătul de cerere referitor la emiterea titlului de despăgubire, se arată că în cuprinsul art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității.
În privința aplicării Legii nr.10/2001, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr.10/2001, republicată.
De asemenea, A. a asigurat organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (având în vedere dispozițiile Titlul VII din Legea nr. 247/2005), iar în prezent asigură Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 165/2013.
Potrivit Legii nr. 165/2013 s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).
Conform art.21 al. 6, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezenței legi de către Secretariatul Comisiei Naționale.
Numai în situația în care dosarul este validat de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin. (9) din lege).
Pe de altă parte, conform art. 31 și art. 41 din lege, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titlurile de plată în condițiile stabilite de Legea nr. 165/2013.
Astfel, conform art. 31 și 41 din Legea 165/2013 sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
Astfel, nu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților va evalua imobilul conform grilei notariale și nu va emite decizia de compensare, ci C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Referitor la excepția prematurității acțiunii având ca obiect plata despăgubirilor, se arată că, drept urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.
Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezenței
Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.
Astfel, potrivit prevederilor art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri), iar ANRP emite titlurile de plată ulterior soluționării dosarelor de despăgubire de către CNCI (prin emiterea unui titlu de despăgubiri/deciziei de compensare)
Sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
Față de aceste considerente, este prematură formularea de către reclamant a unei cereri care să vizeze să vizeze plata, în lipsa unui titlu de plată și a unei decizii CNCI.
Cu privire la solicitarea de plată a daunelor cominatorii în sumă de 1000 lei pe zi de întârziere de la data introducerii acțiunii și până la data emiterii titlului de despăgubire, se arată că în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. H, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept său interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cererii, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea dreptului sau interesului legitim.
În cauza dedusă judecății, nu poate fi vorba de refuzul Comisiei Centrale de a emite titlul de despăgubire, având în vedere suspendarea operată prin O.U.G nr.4/2012 aprobată prin Legea nr.117/2012.
În același context, se arată că, potrivit dispozițiilor art.903 din Noul Cod de Procedură Civilă, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare prin încheiere irevocabilă să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, fiind constrâns la îndeplinirea obligației prin aplicarea unei amenzi civile, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese.
Prin urmare, raportat la textele legale mai sus menționate, solicitarea de obligare la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004 republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, OUG nr. 4/2012, Lg.165/2013 modificată cu completări prin Lg 368/2013, art. 205-208 din Codul de Procedură Civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 248 al. 1 C.p. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Procedând la examinarea excepțiilor invocate în cauză, potrivit dispozițiilor art. 248 C.p. civ., Tribunalul reține următoarele:
1. Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului București se constată că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile Legii 165/2013, cererea de chemare în judecată fiind introdusă după . acestui act normativ.
În ceea ce privește competența de soluționare a cererilor formulate împotriva actelor emise de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor precum și împotriva nesoluționării în termen a cererilor, art. 35 din actul normativ mai sus menționat prevede că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 ( dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ) din lege pot fi atacate de persoane care se consideră îndreptățite la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării, respectiv în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
Având în vedere dispozițiile din legea specială care reglementează competența și o stabilește în favoarea Tribunalului în ceea ce privește cererile de contestare a deciziile emise de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv a nesoluționării de către aceasta a dosarelor administrative în termenul legal, Tribunalul urmează să respingă ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile legale invocate de pârâtă în susținerea excepției.
2. În ceea ce privește excepția prematurității, invocată în ceea ce privește primul capăt de cerere, prin raportare la prevederile Legii 165/2013, Tribunalul reține următoarele :
Procedura declanșată prin notificarea pe care persoana îndreptățită trebuie să o adreseze persoanei juridice deținătoare a imobilului, pentru obținerea restituirii în natură, în condițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reprezintă o procedură prealabilă sesizării instanței.
În cadrul acesteia, unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, după cum dispunea art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001.
Instanța devenea competentă să soluționeze contestația împotriva deciziei sau dispoziției de restituire în natură (art. 26 alin. 3), precum „și în cazul când unitatea deținătoare a imobilului nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege, prin decizie, respectiv dispoziție motivată, cu privire la pretențiile reclamantului care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege”, așa cum s-a stabilit prin decizia în interesul legii pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție nr. XX/2007.
Prin Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 278 din_, în vigoare din 20.05.2013),au fost aduse modificări de substanță procedurii de restituire a imobilelor naționalizate, impuse de necesitatea armonizării legislației interne cu cerințele și exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, astfel cum s-a constatat și dispus prin hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României.
Astfel, prin actul normativ menționat, se instituie „un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege”, după cum prevede art. 32 alin. 1.
De asemenea, au fost reglementate noi termene în care entitățile deținătoare să procedeze la analizarea și soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 33 alin. 1 „entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014”.
Conform art. 34 alin. 1 „dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
D. după expirarea termenelor amintite, „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării” (art. 35 alin. 1).
„În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor” (art. 35 alin. 2).
Iar, „în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi” (art. 35 alin. 3).
Potrivit prevederilor art. 4 din același text normativ, „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin decizia nr. 269/2014 pronunțată de Curtea Constituțională s-a statuat că dispozițiile art. 4 teza a II a din Legea 165/2014 sunt constituționale în măsura în care termenul prevăzut de art. 34 din lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a legii.
Având în vedere prevederile legale anterior citate și decizia Curții Constituționale, Tribunalul reține că în cazul acțiunilor care au fost formulate după data de 20.05.2013, respectiv data intrării în vigoare a Legii 165/2013, poate fi analizată excepția prematurității, prin raportare la împrejurarea că procedura administrativă reglementată de lege, astfel cum ea a fost prelungită prin termenele instituite de art. 33 și 34 din lege, nu a fost încă finalizată, unitatea notificată beneficiind de o prelungire legală a termenelor în care are obligația de a soluționa notificările cu care a fost sesizată, iar C.N.C.I. beneficiind de un termen de 60 de luni în care să soluționeze dosarele care fuseseră deja înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanța reține că dreptul reclamantei de a cere realizarea dreptului nu era actual la momentul depunerii cererii de chemare în judecată prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la acel momentdat, respectiv art. 34 și urm. din Legea 165/2013, existând o prorogare legală a termenelor în care unitatea notificată, respectiv C.N.C.I. are obligația de a soluționa cererile cu care a fost învestită, doar în caz de nerespectare a acestor termene instanța de judecată devenind competentă să analizeze pe fond notificarea, respectiv refuzul de nesoluționare a cererii, ca în cayul prezentului dosar, potrivit prevederilor art. 35 al. 1 și 2 din același act normativ.
Tribunalul reține că soluția adoptată de legiuitorul român este în echilibru cu principiile de analiză impuse de CEDO în hotărârea pronunțată în Cauza M. A. contra României, în cuprinsul căreia s-a arătat că « recunoscând că în materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroasele persoane în cauză, Curtea reiterează obligativitatea existenței, în favoarea autorităților naționale, a unei largi marje de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare »
Se reține că prin aceeași hotărâre pilot s-a subliniat faptul că nu trebuie pierdută din vedere împrejurarea că România se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, iar la acest număr mare, se adaugă si cerința unei despăgubiri integrale impusă de legile în vigoare, situație față de care s-a permis statului roman sa aleagă liber, în mod suveran, mijloacele prin care să îndeplinească obligațiile sale juridice, sub controlul Comitetului Miniștrilor.
Reținând, în esență, că adoptarea Legii 165/2013 s-a făcut tocmai în vederea îndeplinirii obligațiilor ce i-au fost impuse statului în cadrul hotărârii pilot anterior menționate, că aceste măsuri legislative au fost instituite în acord cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu principiile ce decurg din jurisprudența Curții edictată în aplicarea Convenției, Tribunalul urmează să constate că măsurile legale dispuse nu aduc atingere drepturilor reclamantei, ele având drept scop tocmai finalizarea unui proces de restituire netransparent și a cărei finalizare nu era previzibilă.
Pentru toate aceste considerente, se va admite excepția invocată și se va respinge primul capăt al cererii de chemare în judecată ca fiind prematur formulat.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâților la plata unor daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, se reține caracterul neîntemeiat al acesteia, pe de-o parte față de soluția pronunțată în ceea ce privește primul capăt de cerere, iar pe de altă parte față de prevederile art. 11 din Legea 76/2012 care fac trimitere la penalitățile reglementate de dispozițiile art. 849 C.p. civ., respectiv la amenda civilă reglementată de dispozițiile art. 905 C.p. civ., cererea urmând astfel a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.
Admite excepția prematurității în ceea ce privește primul capăt de cerere.
Respinge ca prematură cererea având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri formulată de către reclamanta M. P. ( CNP_ ), cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâtele A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - DIRECTIA PENTRU COORDONAREA APLICARII LEGII NR. 10/2001 și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ambele cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1.
Respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtelor la daune cominatorii ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare ( se depune la Tribunalul București)
Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. C. S. C.
red. jud. B.C.M. / 15.02.2016
5 ex./th.red.N.V.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 16-11-2015, Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 4285/2015.... → |
|---|
