Acţiune în constatare. Decizia nr. 78/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 78/2016
ROMANIA
DOSAR NR._
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV-A CIVILA
DECIZIE CIVILĂ NR. 78 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.02.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE:A. C.
JUDECĂTOR:S. E. P.
JUDECĂTOR: L. I.-C.
GREFIER:C. M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă S. E. împotriva sentinței civile nr._/21.06.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. Ș., cauza având ca obiect acțiunea în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Tribunalul invocă, din oficiu, excepția perimării reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.
După reținerea cauzei spre soluționare, se prezintă recurenta-reclamantă S. E., personal, tribunalul procedând la legitimarea acesteia, datele de identificare ale recurentei-reclamante fiind consemnate în caietulu grefierului de ședință. Totodată, tribunalul aduce la cunoștința recurentei-reclamante faptul că dosarul a fost reținut spre soluționarea excepției perimării recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.02.2012 sub nr._, reclamanta S. E. in contradictoriu cu paratul P. S. a solicitat instantei pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare cumparare prin care sa se constate ca la data de 03.05.2009, paratul i-a vandut suprafata de 150 mp, adica ˝ din suprafata de 308 m.p., conform certificatului de mostenitor nr. 18/21.05.2008 situata in ., sector 1 Bucuresti.
Prin sentința civilă nr._/21.06.2013, Judecătoria Sector 1 a respins actiunea formulată de reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârât P. S., ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă S. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recursul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 07.10.2013.
Cauza a fost repusă pe rol la termenul de astăzi, pentru a pune în discuție excepția perimării cererii de recurs.
Analizând excepția invocată, se reține că în perioada 07.10.2014 – 05.02.2016 părțile neîndeplinind nici un act de procedură, în sensul solicitării repunerii cauzei pe rol, aptă să conducă la continuarea judecății.
Potrivit art.248 c.pr.civ. ”Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.
Întrucât perimarea este o sancțiune procedurală aplicată pentru lipsa de stăruință a părților în judecată, care operează de drept la împlinirea termenului de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, sancțiune care nu poate fi înlăturată prin niciun alt act de procedură îndeplinit după împlinirea termenului perimării, văzând și dispozițiile art. 252 și urm. C.proc.civ, tribunalul va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării.
Constată perimat recursul formulat de către recurenta-reclamantă S. E., cu domiciliul în ., ., J. DÂMBOVIȚA împotriva sentinței civile nr._/21.06.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. Ș., cu domiciliul în sector 1, București, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2016.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A.C. S.E.P. L.I.-C. C.M.P.
Red. AC/ 2 ex
Tehnored. CMP
JS1- jud. S. A.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 102/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 127/2016. Tribunalul... → |
|---|








