Contestaţie la executare. Decizia nr. 125/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 125/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 125/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
Tribunalul București Secția a V a Civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 125A
Ședința publică din data de 18.01.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. R.
JUDECĂTOR: E. D.
GREFIER: C. M.
Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de către apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.8293/18.08.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ /2015 având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, în contradictoriu cu intimatul contestator M. D. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2014, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția Civilă, sub nr._, contestatorul M. D. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., să se anuleze toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 1439/2014 al B. T. G., respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 02.09.2014 în dosarul nr._/300/2014, cu cheltuieli de judecată. Totodată, a solicitat și suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat, în esență, că titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție este nelegal întocmit și a fost nelegal comunicat.
În dovedirea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 711 și urm. C.proc.civ. și scutite de plata taxei judiciare de 50,00 lei + 85,82 lei prin admiterea cererii de ajutor public judiciar, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
A arătat în motivare că prevederile art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 nu se aplică în speță, iar procesul-verbal de contravenție ar fi trebuit să fie contestat pe calea plângerii contravenționale.
Prin sentința civilă nr. 8293/18.08.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă a admis în parte contestația la executare privind pe contestatorul M. D. D., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București; a respins capătul de cerere privind desființarea titlului executoriu, ca inadmisibil; a desființat toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 1439/2014 al B. T. G., respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 02.09.2014 în dosarul nr._/300/2014.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând întregul material probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
În fapt, la cererea intimatei creditoare, C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, înregistrată la organul de executare la data de 16.07.2014, B. T. G. a declanșat împotriva contestatorului debitor, M. D. D., executarea silită în dosarul execuțional nr. 1439/2014, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/26.07.2011, fiind încuviințată executarea silită la data de 02.09.2014 prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014.
În ce privește admisibilitatea contestației la executare, conform art. 712 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept cu privire la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede o altă cale de atac.
S-a apreciat că prezenta contestație este admisibilă, întrucât, față de data intrării în vigoare a pretinsei norme contravenționale mai favorabile, în speță 27.07.2012, contestatorul nu se mai afla în cadrul termenului de 15 zile pentru introducerea plângerii contravenționale, procesele-verbale de contravenție fiind comunicate acestuia la începutul anului 2012, astfel încât unicul mijloc procedural prin care se poate deduce judecății această apărare de fond este contestația la executare.
În drept, conform art. 662 alin. 1 C.proc.civ., executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
În speță, având în vedere că prin art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 s-a desființat instituția tarifului de despăgubire pentru contravențiile comise împotriva regimului juridic al O.G. nr. 15/2002, iar conform art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, executarea silită s-a declanșat în mod nelegal pentru îndestularea unei creanței al cărui caracter cert a încetat să mai existe odată cu . acestei norme contravenționale mai favorabile.
Prevederea de la art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 este o normă contravențională, astfel încât aplicarea ei în timp trebuie să se supună principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală.
Obligativitatea cuprinderii în cadrul procesului-verbal de contravenție a tarifului de despăgubire pentru repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată de comiterea contravenției, este prevăzută de art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
Or, în speță prin intermediul normei speciale de la art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 legiuitorul a înțeles să înlăture tariful de evaluare a pagubei, astfel încât procesul-verbal de contravenție nu va mai cuprinde acest tarif, atât pentru viitor, însă și pentru trecut, cu efect retroactiv.
În al doilea rând, s-a reținut că executarea silită este nelegală și pentru că s-a declanșat în baza unui proces-verbal de contravenție nelegal comunicat, care, astfel, nu a devenit titlu executoriu. Potrivit deciziei în interesul legii nr. 6/2015 a ICCJ, procesele-verbal generate și semnate electronic ar fi trebuit să fie comunicate tot electronic, or în speță contestatorului i s-a comunicat un înscris obișnuit, iar nu un exemplar electronic al procesului-verbal de contravenție.
Pentru aceste considerente, în baza art. 711 C.proc.civ. instanța de fond a admis în parte contestația la executare, a respins capătul de cerere privind desființarea titlului executoriu, ca inadmisibil și a desființat toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 1439/2014 al B. T. G., respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 02.09.2014 în dosarul nr._/300/2014.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel creditparea C. NAȚIONALA DE AUTOSTRAZI și DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA - S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri București.
În motivarea apelului hotărârea este criticată pentru următoarele motive:
În primul rând, apelanta consideră că sentința este lovita de nulitate întrucât instanța de judecată si-a depășit competenta, motivând aspecte de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu care puteau fi invocate numai în cadrul plângerii contravenționale.
În acest sens, se arată că în speța de față executarea silita s-a efectuat în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca și prin urmare motivele invocate de către contestatoare în contestația formulata reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate în considerare, întrucât în legătură cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuala specifica pentru desființarea lui.
Prin urmare, consideră că motivele reținute de prima instanță constituie motive ce puteau fi analizate pe calea plângerii contravenționale, aceste aspecte neputând fi analizate pe calea contestației la executare.
În al doilea rând, se arată că instanța de fond s-a aflat în eroare, reținând în mod nefondat pe de o parte ca procesul verbal de constatare a contravenției contestat nu poarta semnătură olografa a agentului constatator și prin urmare este lovit de nulitate absoluta, iar pe de alta parte faptul ca tariful de despăgubire stabilit prin titlul executoriu contestat a fost abrogat de dispozițiile Legii nr. 144/2012.
Conform art.37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum și hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționai plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
Prin urmare, debitorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului - verbal contestat posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Or, debitorul nu a apelat la aceasta cale procesuala și prin urmare până la desființarea acestuia, titlul executoriu își menține puterea executorie.
Prin urmare, cât timp procesul verbal de contravenție adresat pe seama debitorului nu a fost contestat în termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare a acestuia, deține un titlu executoriu apt de executare silita pentru valorificarea creanței prevăzută în actul sancționator, care a intrat în putere de lucru judecat.
În ceea ce privește dispozițiile art. I, pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002, învederează faptul ca în speța de față acestea nu se aplica.
Astfel, solicită instanței de apel să constate faptul ca dispozițiile invocate se aplica de la data intrării în vigoare a Legii, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după aceasta dată.
Prin urmare, în ceea ce privește titlul executoriu contestat, precizează faptul că dispozițiile prevăzute de Legea nr. 144/2012 nu au aplicabilitate, întrucât fapta contravențională a fost săvârșita anterior datei la care aceasta a intrat în vigoare.
În ceea ce privește dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002, învederează faptul ca în speța de față nici acestea nu se aplică.
Astfel, conform dispozițiilor sus invocate, legiuitorul a statuat în mod evident faptul ca „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (...) aplicate și contestate în instanța până la data intrării în rigoare a prezentei legi se anulează.”.
Prin urmare, reiese în mod evident faptul ca legiuitorul a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanța tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituita de art. II din Legea nr. 144/2012 având natura contravenționala, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat în instanța.
Aceste considerente sunt clar reglementate de principiul de drept civil „daca Ieșea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul sa o interpreteze
Mai mult decât atât, în temeiul art. 20 NCPC judecătorul are îndatorirea sa asigure respectarea și sa respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
În acest sens, învederează ca începând cu data comunicării procesului - verbal în cauza, contestatorul a avut la dispoziție posibilitatea formulării plângerii împotriva acestuia în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001.
Or, contestatorul nu a apelat la aceasta cale procesuala, la momentul respectiv, adică în urma cu aproximativ 3 ani, deși comunicarea procesului - verbal în cauza s-a efectuat conform dispozițiilor legale și «fin urmare în cazul de față nu au aplicabilitate prevederile art. II din Legea nr. 144/2012.
De asemenea, precizează faptul ca în speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silita a creanțelor rezultata dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat în instanță.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșita înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabilă în speța, întrucât Legea nr. 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinieta valabila, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
Analizând apelul prin raportare la criticile formulate de apelant, care fixează limitele devoluțiunii, Tribunalul constată următoarele:
Apelul este nefondat. Astfel, în plus față de argumentele primei instanțe și contrar susținerilor apelantei, Tribunalul reține că executarea s-a făcut nelegal în temeiul unui înscris care nu are caracter executoriu, precum și că intimatul contestator nu a fost în măsură să formuleze plângerea contravențională, întrucât procesul verbal nu i-a fost legal comunicat, acesta fiind afișat în prezența unor martori.
Tribunalul are în vedere că prin decizia nr.10/2013 pronunțată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „ în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor art.517 alin.(4) din codul de procedură civilă această interpretare este obligatorie, nu poate fi primit argumentul apelantei, în sensul că nu există o consacrare legală a caracterului prioritar al modalității de comunicare prin poștă, cu aviz de primire față de comunicarea prin afișare.
„În consecință, în lipsa dovezii comunicării, nu sunt aplicabile dispozițiile art.37 din O.G.nr.2/2001, astfel încât procesul verbal nu constituie titlu executoriu. Nu se poate pune problema despre aplicarea retroactivă a acestei decizii în interesul legii, în condițiile în care modalitatea de comunicare era prevăzută de lege la momentul întocmirii și comunicării procesului verbal, decizia în interesul legii interpretând o prevedere legală ce nu a fost modificată până în prezent, stabilind caracterul obligatoriu al comunicării prin poștă, cu aviz de primire, astfel cum era, de altfel, interpretată de majoritatea instanțelor de judecată.
În consecință, în lipsa dovezii comunicării legale, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul verbal nu constituie titlu executoriu.
Pe de altă parte, nu se poate reține că această apărare nu poate fi primită pe calea contestației la executare, în raport de art.712 Cod procedură civilă, Tribunalul reținând că nu este vorba despre o apărare de fond care ar fi putut fi invocată exclusiv pe calea plângerii contravenționale, câtă vreme instanța de executare are abilitatea de a verifica dacă executarea silită se realizează în temeiul unui înscris care constituie, potrivit legii, titlu executoriu, în caz contrar executarea silită fiind nelegală, prin raportare la art. 632 alin.1 Cod procedură civilă.
Nici cel de-al doilea motiv de apel nu poate fi primit. Potrivit art. II din legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 27.07.2012.
În cauza dedusă judecății, se constată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în anul 2011, fiind comunicat contestatorului prin afișare. Având în vedere că această modalitate de comunicare nu este corect realizată, fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, după cum s-a arătat deja, rezultă că debitorul contestator nu a avut posibilitatea de a contesta tariful de despăgubire, anterior intrării în vigoare a legii nr. 144/2012. Prin urmare, unicul mijloc procedural prin care contestatorul poate deduce judecății această apărare de fond este contestația la executare.
Astfel, în mod corect prima instanță a considerat că tariful de despăgubire nu mai putea fi executat după momentul abrogării art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, rămânând valabil făcute doar plățile, voluntare sau silite, efectuate până la acea dată. Cum prevederea de la art. II din Legea nr. 144/2012 este o normă contravențională, aplicarea ei în timp trebuie să se supună principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală.
Tribunalul consideră că această interpretare este în acord cu statuările cuprinse în decizia nr.385/2013 pronunțată de Curtea Constituțională, instanța de contencios constituțional reținând că urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – art. II din Legea nr. 144/2012 conține o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României.
În consecință, observând că în cauza dedusă judecății, în mod nelegal a fost declanșată executarea silită pentru o creanță care nu putea fi executată, deoarece nu există titlu executoriu și a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, în mod legal și temeinic, instanța de fond a dispus anularea actelor de executare, fiind irelevant a se face distincție între dezincriminarea faptei și abrogarea despăgubirii sub formă de tarif, în condițiile în care Curtea Constituțională a statuat că și norma de abrogare este normă contravențională mai favorabilă.
Așa fiind, față de toate argumentele expuse, văzând și disp. art. 480 cod procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI (J/_, C._), cu sediul în București, .. 401 A, sectorul 6, împotriva sentinței civile nr. 8293/18.08.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator M. D. D., cu domiciliul în București, ., ., etj. 3, ..
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. R. E. D. C. M.
Red. G.R.,26.02.16
Dact. GZ /4 ex.
Jud. Sector 2 București – Secția Civilă
Jud. Țari V.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 91/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Încheierea nr. 13/2015.... → |
|---|
