Expropriere. Sentința nr. 222/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 222/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 222/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 222
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.02.2016
TRIBUNALUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: M. F. P.
GREFIER: M. M. Ț.
Ministerul Public – parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost reprezentat de procuror Reincke C..
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții M. București, prin Primarul G., C. G. al M. București și Primăria M. București, având ca obiect „Expropriere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul M. București prin Primarul G., prin apărător ales B. Grabowski, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 03.02.2016, reclamanta . a depus o cerere de renunțare la judecată, obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care:
Tribunalul acordă cuvântul cu privire la competența materială și teritorială exclusivă de soluționare a cauzei.
Pârâtul M. București prin Primarul G., prin avocat, arată că Tribunalul București este competent material și teritorial în soluționarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că Tribunalul București este competent material și teritorial în soluționarea cauzei.
Tribunalul constată că, față de dispozițiile art. 131 C.pr.civ., este competent material și teritorial exclusiv în soluționarea cauzei.
Acordă cuvântul cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta ..
Pârâtul M. București prin Primarul G., prin avocat, solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
Reprezentantul Ministerului Public de asemenea solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
Tribunalul reține cauza spre soluționare cu privire la cererea de renunțare la judecată, care a fost depusă înaintea primului termen de judecată.
TRIBUNALUL,
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 22.06.2015 și înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul G., C. G. al M. București și Primăria M. București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la exproprierea terenului in suprafață de 124 mp situat in Bucureși, ., ., să realizeze în totalitate procedura de expropriere, să fie obligați in solidar la plata sumei de 20.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 03.06.2012 – 02.06.2015.
În data de 3.02.2016, reclamantul a depus la dosar prin serviciul registratură cerere de renunțare la judecata cererii (fila 56).
Primul termen de judecată stabilit în cauză a fost cel de azi, 22.02.2016.
Potrivit disp. art. 406 alin. 1 NCPC, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.
Întrucât cererea de renunțare la judecată a fost depusă înaintea primului termen de judecată, tribunalul constată aplicabile dispozițiile art. 406 alin.3 și 4 c.pr.civ., constatând că reclamantul poate renunța la judecată fără acordul tacit sau expres al pârâților. De asemenea, se constată că pârâții nu au cerut obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 406 NCPC, tribunalul va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Conform art. 406 C., ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul în Voluntari, .. 45, Județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., C. G. AL M. BUCUREȘTI ȘI PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, toți cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.F. P. M.M. Ț.
Red./Tehnored. M.F.P./M.M.T.
6 EX./ 03.03.2016
| ← Partide politice. Decizia nr. 26/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 828/2016. Tribunalul... → |
|---|








