Întoarcere executare. Decizia nr. 191/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 191/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
Decizia civilă nr.191R
Ședința publică din data de 15.02.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte – M. M. P.
Judecător – T. S.
Judecător – C. V.
Grefier – I. T.
Pe rol judecarea recursului formulat recurenta - contestatoare A. N. P. R. P., în contradictoriu cu intimații G. A., G. V. și G. L., împotriva sentinței civile nr.8918/02.07.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații, prin avocat, lipsă fiind recurenta contestatoare.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Intimații, prin avocat, depun la dosar motivele de recurs care le-au fost comunicate.
Nefiind cereri formulate sau probe de administrat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Intimații, prin avocat, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată, pentru considerentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar.
Tribunalul reține în pronunțare recursul declarat.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului formulat, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimații G. A., G. V. și G. L., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr.1658/2012 al SCPEJ D., C. & Asociatii, solicitându-se totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
Prin sentința civilă nr.8918/02.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a hotărât: respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. N. P. R. P. în contradictoriu cu intimații G. A., G. V. și G. L.; respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În considerentele sentinței civile pronunțate, prima instanță a reținut:
În urma cererii creditorilor intimați G. A., G. V. și G. L. din data de 26.11.2012, SCPEJ D., C. & Asociatii a format dosarul de executare nr. 1658/2012 pentru punerea în executare a titlului reprezentat de Hotărârea nr. 180/15.12.2006 emisă de Comisia Județeană T. de aplicare a Legii nr. 290/2003 – Instituția Prefectului – Județul T., împotriva debitoarei contestatoare A.N.R.P., pentru plata sumei de 607.994,71 lei, actualizată cu indicele de inflație.
Prin această hotărâre s-a stabilit valoarea compensațiilor cuvenite intimaților în temeiul Legii nr. 290/2003 la suma de 607.994,71 lei.
Prin încheierea pronunțată la data de 17.12.2012 de către Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012 s-a încuviințat executarea silită împotriva contestatoarei A. Națională pentru R. Proprietăților.
La data de 22.01.2013, SCPEJ D., C. & Asociatii a întocmit un proces-verbal prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 22.128,65 lei iar suma de 607.994,71 lei reprezentand despagubiri a fost actualizată cu indicele prețurilor de consum precizat pe site INSSE pentru perioada ianuarie 2007-decembrie 2012 rezultand suma de 841.343,07 lei. La data de 29.10.2013 SCPEJ D., C. & Asociatii a dispus înființarea popririi asupra conturilor contestatoarei deținute la terțul poprit Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică, până la concurența sumei de 863.471,72 lei, compusă din debitul actualizat cu indicele de inflație și cheltuielile de executare silită.
Analizand apărările contestatoarei cu privire la modalitatea de plată a despăgubirilor, instanța constată că, potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006, astfel cum erau în vigoare atât la momentul emiterii Hotărârii nr. 373/17.04.2008, dar și la momentul începerii executării silite, plata compensațiilor trebuia efectuată eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
În raport de aceste dispoziții legale, instanța constată că, deși a expirat termenul de plată, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita despăgubirile.
Referitor la actualizarea creanței, instanța constată că, potrivit art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Analizând aceste prevederi legale, instanța apreciază că din interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006 reiese că acestea își aveau aplicabilitate numai în ipoteza în care despăgubirile ar fi fost plătite voluntar de către contestatoare, cu respectarea termenelor stipulate la art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006.
În caz contrar, așa cum reiese prin analogie și din considerentele deciziei nr. 21/19.03.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța apreciază că, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, creditorii au dreptul de a obține actualizarea întregii sume stabilite cu titlu de compensații în raport cu indicele de inflație calculat începând cu momentul stabilirii acestora.
În raport de aceste considerente, instanța reține că actualizarea creanței s-a făcut în mod legal în cadrul dosarului de executare contestat.
Pe cale de consecință, față de considerentele mai sus expuse și întrucât nu există nici alte motive de nelegalitate a actelor de executare contestate care să fie analizate din oficiu de instanță, în temeiul art. 711 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Împotriva sentinței civile nr.8918/02.07.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, a declarat recurs contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților, recurs înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 09.12.2015, recurs prin care s-a solicitat modificarea sentinței recurate și admiterea contestației la executare formulate.
În motivarea recursului, recurenta – contestatoare a arătat:
Referitor la modalitatea de actualizare adoptată de către B.E.J D. C. și D. A. C. în dosarul de executare nr. 1658/2012, învederează instanței faptul că alin.(6) al aceluiași art.18 din H.G. nr. 1120/2006 prevede că „Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior".
De asemenea, conform art.18 alin.(6) din H.G. nr. 1120/2006, achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Cităm, în acest sens, dispozițiile legale mai sus amintite, potrivit cărora: "compensațiile (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat,
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Totodată, se impune a menționa că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat.
Cu privire la punerea în executare a obligațiilor de plată stabilite în sarcina Autorității Naționale pentru R. Proprietăților, vă precizăm următoarele:
În realizarea funcțiilor sale, A. Națională pentru R. Proprietăților gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. Națională pentru R. Proprietăților trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român.
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă este blocarea conturilor Autorității Naționale pentru R. Proprietăților, fapt pune instituția în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.
Din acest motiv, în ultima perioadă, A. Națională pentru R. Proprietăților s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Cu referire la termenul rezonabil, C.E.D.O. a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație, iar acest principiu trebuie aplicat in funcție de fiecare situație particulară.
În aceste condiții, vă rugăm să constatați că în absența disponibilităților bănești ale statului, s-ar în momentul de față în sarcina A.N.R.P. o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament recunoscut atât pe plan intern cât și pe plan european. Din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
Totodată, învederăm instanței faptul că, SCPEJ D., C. și Asociații încalcă prevederile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu toate modificările și completările ulterioare.
Învederăm onoratei instanțe faptul că, aeasta poprire a fost înființată cu nerespectarea dispozițiilor menționate mai sus ale O.G. nr. 22/2002 care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, urmărirea silită se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit art. 2, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
De asemenea, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Rezultă cu claritate că, în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, această fază procesuală are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun care îl reprezintă normele Codului de procedură civilă.
În aceste condiții, precizăm faptul că prevederile art. 3 din ordonanța amintită stabilesc în mod expres că „în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie."
Având în vedere cele mai sus precizate, vă solicităm, onorată instanță, în temeiul art. 302 C. proc. civ., să admiteți recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 8918 din data de 02.07.2015 în sensul admiterii contestației la executare formulate.
Intimații G. A., G. V. și G. L. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, în esență, intimații au arătat:
In dosarul de executare nr.1658/2012 aflat pe rolul B.E.J/"D., Cosoreanu si D." a fost declanșata procedura de executare silita pentru suma ce reprezenta despăgubirii acordata de statul roman,cu titlu de despăgubiri prin titlul executoriu reprezentat de către Hotărârea nr. 180/2006 emisa de Comisia Județeană T. pentru aplicarea prevederilor Legii 290/2003 .
Apreciem ca simplul capăt de cerere, in lipsa precizării unor motive reale pertinent si concludente nu este de natura sa determine nici instanța si nici partea adversa sa aducă argumentele care stau la baza unei astfel de solicitări.
Va rugam sa observați ca Legea nr.290/3006 este un act normativ cu caracter compensatoriu menita sa asigure o justa despăgubire pentru cetățenii ale căror bunuri au fost abandonate si trecute in proprietatea U.R.S.S ca urmare a stării de război si aplicării Tratatului de P. intere România si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947
Hotărârea nr.180/2006 este un act administrativ cu caracter unilateral care isi poate produce pe deplin efectele inca de la momentul emiterii sale.
De asemenea, prin interpretarea Deciziei nr. XXI/19.03.2007 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție- Secțiile Unite in RECURSUL IN INTERESUL LEGII se poate concluziona ca sumele stabilite in baza Legii 290/2003 devin exigibile la data emiterii hotărârii Comisiei.
Hotărârea nr.180/2006 este un act administrativ individual in sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004: act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Astfel, caracterul executoriu poate lipsi doar daca legea prevede expres aceasta, ceea ce nu este cazul in speța de fata.
Pe langa aceste argumente, in cazul actelor administrative operează o prezumție de legalitate, având ca efect producerea imediata a consecințelor juridice si deci posibilitatea executării directe astfel cum a statuat si I.C.C.J. prin Decizia nr. 852/17.02.2009- Secția C. Administrativ:
Astfel, in contradictoriu cu practica instanțelor de judecata care au admis caracterul executoriu al hotărârilor emise in baza legii 290/2003 in mod eronat A.N.R.P. a apreciat ca hotărârea nu ar constitui un titlu executoriu deoarece nu s-ar găsi printre inscrisurile prevăzute de lege ca fiind titluri executorii.
In realitate, textele legale mai sus invocate, practica jurisprudentiala si doctrina in cvasi-unanimitate recunosc caracterul de act administrativ emis in aplicarea Legii 290/2003.
Astfel, consideră ca prin emiterea hotărârii ni s-a recunoscut dreptul la despagubiri devenind titularii unui drept de creanța si in lumina jurisprudentei C.E.D.O. am dobândit un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Astfel, consideram ca avem o creanța suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul 1 (cauzele Rafinăriile grecești Stran si Startis Adreadi c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. României) iar intarzierea la plata sau refuzul de plata din partea debitoarei-intimate constituie atingeri aduse dreptului de proprietate, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.
In același timp, hotărârea emisa fiind un act administrativ ii revine debitoarei obligația de a crea condițiile punerii ei in executare fara a mai fi necesara intervenția instanței de judecata.
Chiar si in lipsa unei dispoziții legale explicite, hotărârea are caracter executoriu, impunând obligația pentru autoritatea publica de a o pune in executare.
P. aceste prime motive, va rugam respectuos sa dispuneți respingerea recursului formulat de către A.N.RP.
In alta ordine de ideii modalitatea de actulizare a S.C.P.E.J. D., Cosoreanu și Asociații în Dosarul de executare nr. 1658/2012, și nu B. D. C., așa cum eronat a motivat recurenta este una corecta, tinad cont de dispozițiile art. 18 alin 6 /H.G.nr. 1120/2006, pentru ca recurenta ar fi trebuit sa plătească în mod voluntar și nu pe calea coercitiuni, așa cum s-a intamplata, prin urmare este just faptul ca trebuiea sa plătească în funcție de indicele de inflație, începând cu data nașterii obligație, având în vedere și considerentele Decizie nr. 21/19.03.2007 a I.C.C.J . în recursul în interesul legii .
Dealtfel, deși se refera la Legea nr. 9/1993, o situație identica de altfel cu Legea nr. 290/2003, instanța suprema a stabilit următoarele:
Or, principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma abandonării averilor lor in Basarabia, impune ca în momentul plații compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora.
Ca atare, luând in considerare principiul reparării integrale a prejudiciului suferit dar si faptul ca A.N.R.P. nu si-a îndeplinit de bunăvoie obligația legala impusa in sarcina sa chiar de legiuitor, preferând sa amâne la nesfârșit o astfel de obligație care ii revenea, invocând tot felul de motive de neplata, fara a avea invedere si unul din princiipiile de drept, referitor la neretroactivitatea legii, numai in scopul de a tergiversa executarea obligațiilor de plata care ii reveneau, omitand in aceasi timp faptul ca, a fost constituita tocmai in acest scop, a-1 soluționării prin acordarea despagubirlor celor indrepatatiti.
Deasemenea, va rog sa respingeți susținerea contestatoarei cu privire la faptul ca o astfel de Decizie este suspendata, in baza unor reglementarii legale, suspendare care nu si mai are nici un temei juridic, deoarece a fost indeplinit termenul si prin urmare nu mai poate avea nici un efect, in condițiile in care sunt peste 8 ani de când debitoarea -recurenta nu si-a executat in nici un fel obligația care ii revenea, deși ar fi trebuit sa dea dovada de buna -credința .
Cu privire la sustientrea recurentei ca executarea silita făcut prin popriere a fost făcută prin nerespectarea dispoziitilor O.G.nr. 22/2002, recurenta se afla în eroare deoarece în termen de 6 luni ar fi trebuit sa găsească mijloacele financiare în vederea plații obligațiilor pe care și le-a asumat, dar daca în termen de 10 ani nu a găsit, aceste mijloace, se poate deduce concluzia ca a fost cu rea credința în exercitarea obligației care ii revenea.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate și cu art.3041 din C.proc.civ., tribunalul reține:
Prin contestația la executare formulată, contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților a solicitat anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.168/2012 al S.C.P.E.J. D., C. & D., la solicitarea creditorilor G. A., G. V. și G. L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr.180/2006 emisă de Comisia Județeană T. pentru Aplicarea Legii nr.290/2003.
Prin sentința civilă recurată, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată.
Recursul declarat de contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților este nefondat pentru următoarele considerente:
- Motivul de recurs referitor modalitatea de actualizare a despăgubirilor, modalitate prevăzută de art.18 alin.(5) și alin.(6) din H.G. nr.1120/2006 nu este întemeiat.
Astfel, dificultățile economice ale autorităților publice, pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului. Acestea au fost și motivele pentru care art.18 alin.(5) din H.G. nr.1120/2006 prevede: compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica însă absența totală a compensațiilor bănești și nici refuzul sine die al debitoarei de a-și îndeplini obligațiile, tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă nedeterminată de timp și fără o explicație rezonabilă, ducând la ruperea echilibrului dintre interesele generale, ale statului, și interesele particularilor, și constituind o ingerință în dreptul de proprietate al intimatei, ingerință incompatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Condiționarea plății despăgubirilor de existența sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat reprezintă în fapt o condiție pur potestativă care afectează obligația debitoarei; îndeplinirea obligației nu poate fi lăsată însă la aprecierea instituției publice debitoare, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada că ar fi întreprins vreun demers în vederea alocării sumelor necesare plății despăgubirilor sau că sumele alocate ar fi fost într-adevăr folosite potrivit destinației.
Referitor la actualizarea despăgubirilor, tribunalul reține că executorul judecătoresc are, în temeiul art.3712 alin.(3) din C.proc.civ., competența de a proceda la actualizarea creanței, în funcție de rata inflației, pentru întreaga perioadă cuprinsă între data exigibilității creanței și data plății efective a obligației.
Art.18 alin.(6) din H.G. nr.1120/2006 prevede expres posibilitatea creditorilor despăgubirilor de a solicita reactualizarea cuantumului despăgubirilor. Această prevedere legală, constituind un beneficiu acordat debitoarei, este de strictă interpretare, și deci aplicabilă doar în situația achitării compensațiilor bănești în termenele prevăzut de alin.(5) al aceluiași articol, nu și în ipoteza refuzului de executare.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXI/19.03.2007 dată într-un recurs în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 (o lege privind acordarea de compensații similară Legii nr.290/2003), a stabilit că normele prin care au fost reglementate compensațiile au fost elaborate în spiritul principiului reparării integrale a prejudiciului, și că despăgubirile trebuie să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății.
În consecință, tribunalul reține că executorul judecătoresc a procedat la actualizarea despăgubirilor datorate intimatei cu respectarea art.18 alin.(6) din H.G. nr.1120/2006 și a principiului reparării integrale a prejudiciului care caracterizează legile privind acordarea de despăgubiri sau compensații.
- Nici motivul de recurs privitor la imposibilitatea recurentei de a plăti în mod voluntar despăgubirile, într-un termen rezonabil nu este fondat.
Recurenta - contestatoare nu a prezentat nicio dovadă în sensul că refuzul de executare a obligației de plată a despăgubirilor a fost determinat de lipsa fondurilor bugetare, și că a întreprins demersuri în vederea obținerii fondurilor necesare achitării despăgubirilor.
În condițiile în care recurenta – contestatoare nu a probat starea de insolvabilitate învederată, nu pot fi primite susținerile acesteia potrivit cărora executarea silită demarată ar determina blocarea conturilor instituției și imposibilitatea plății voluntare a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr.9/1998 și al Legii nr.290/2003, iar limitarea sau eșalonarea la plată a creanțelor ar fi justificată.
- Nici motiv de recurs referitor la efectuarea actelor de executare cu nerespectarea dispozițiilor O.G. nr.22/2002 nu poate determina admiterea căii de atac declarate.
Potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate în acest scop prin bugetele acestora, iar art.2 din același act normativ prevede că, în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni (termen care începe să curgă la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul de executare competent, la cererea creditorului) să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată.
Instituția publică debitoare beneficiază de termenul de 6 luni iar executarea silită trebuie să respecte art.2 din O.G. nr.22/2002 nu în mod automat, ci numai în ipoteza în care debitoarea face dovada absenței fondurilor bugetare destinate stingerii creanțelor stabilite prin titluri executorii. Dacă instituția are la dispoziție astfel de fonduri, întârzierea îndeplinirii obligației de plată nu are nicio justificare legală iar actele de executare silită efectuate mai devreme de termenul prevăzut de O.G. nr.22/2002 nu sunt lovite de nulitate.
În cauză, deși recurenta - contestatoare a invocat beneficiul prevăzut de art.2 din O.G. nr.22/2002, nu a făcut dovada faptului că refuzul de executare a obligației de plată a despăgubirilor a fost determinat de lipsa fondurilor bugetare, și nici proba demersurilor întreprinse în vederea obținerii fondurilor necesare achitării despăgubirilor.
În concluzie, tribunalul reține că termenul de 6 luni stabilit de O.G. nr.22/2002 nu își găsește aplicare în cauză.
P. considerentele prezentate, reținând caracterul neîntemeiat al motivelor de recurs invocate și legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în temeiul art.3041 din C.proc.civ., tribunalul
.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - contestatoare A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimații G. A., G. V. și G. L., împotriva sentinței civile nr.8918/02.07.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.02.2016.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. M. P. T. S. C. V.
Grefier,
I. T.
Red. Jud. M.M.P
Thred. M.M.P. și A.M. - 2 ex./17.03.2016
Judecătoria Sectorului 4 București
Judecător fond: R. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 806/2016. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 315/2016. Tribunalul... → |
|---|
