Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 45/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 06-01-2016 în dosarul nr. 45/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 45 A
Ședința publică din data de 06.01.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte: F. M. P.
Judecător: C. A.
Grefier: M. M. Ț.
Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de apelanta-creditoare C. Națională de A. și D. Naționale din Romania SA prin Direcția Regională de D. și Poduri Iași, împotriva încheierii pronunțată în camera de consiliu la data de 18.06.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. _ , având ca obiect – învestire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu se prezintă apelanta-creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 223 alin. 3 C.pr.civ., obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care;
Tribunalul constată că nu s-a solicitat administrarea de probe noi în apel și având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând dezbaterile închise, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea formulată de petentul C. Națională de A. și D. Naționale din România S.A., prin Direcția Regionala de D. și Poduri Timișoara- Secția D. Naționale Orșova, s-a solicitat investirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/2.05.2012.
Prin încheierea din 18.06.2015 Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată cererea, reținând în esență că prin decizia nr. 10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
S-a mai reținut că în speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contravenție întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., transmiterea către contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea CNADNR criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 16.11.2015, sub nr. de dosar_ .
În motivarea apelului apelanta creditoare a arătat că procesul verbal a fost corect comunicat, iar Decizia ICCJ nr. 10/2013, produce efecte doar pentru viitor, deci ulterior comunicării acestuia. Asa cum se mentioneaza si in cuprinsul deciziei, aspectul comunicarii proceselor verbale de contravenție a generat practica neunitara cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, astfel incat erau primite ambele modalitati de comunicare: comunicare prin posta cu aviz de primire sau afisare.
Analizând încheierea apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar art. 31 alin. 1 prevede că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Art. 27 din același act normativ prevede că procesul-verbal și înștiințarea de plată se comunică prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Rezultă din dispozițiile legale menționate caracterul subsidiar al comunicării prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, respectiv după încercarea comunicării acestuia prin poștă cu aviz de primire.
De altfel, soluția menționată a fost reținută și prin Decizia nr. 10/2013, pronunțată în recurs în interesul legii de Î.C.C.J., prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
Tribunalul mai reține că Decizia nr. 10/2013, pronunțată în recurs în interesul legii de Î.C.C.J. a tranșat diferențele de interpretare cu privire la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, ceea ce însemnă că indiferent de momentul săvârșirii contravenției concluziile primei instanțe rămân valabile, având în vedere că Înalta Curte nu a modificat vreun text de lege, ci a dat interpretarea corectă a acestuia.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Totodată, Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Tribunalul mai reține că potrivit art. 665 alin. 5 NCPC încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu, or în cazul de față una din condițiile cerute pentru ca procesul verbal în discuție să fie titlu executoriu este aceea ca acesta să fi fost comunicat în condițiile legii.
În consecință, în cadrul procedurii încuviințării executării solite trebuie efectuată această verificare.
Or, caracterul de titlu executoriu al procesului verbal de contravenție nu poate fi disociat de posibilitatea sa de a fi atacat, iar dreptul de a formula plângerea contravențională curge de la momentul comunicării valabile a actului.
În consecință tribunalul reține că, verificând formal existența titlului executoriu în cauză, procesul verbal de contravenție nu reprezintă un titlu executoriu în condițiile art. 37 din OG nr. 2/2001, în lipsa efectuării unei comunicări valabile, în accepțiunea celor statuate cu caracter obligatoriu prin Decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nr. 10/2013.
Având în vedere considerentele de mai sus,, tribunalul constată incidența dispozițiilor. art. 665 alin. 5 pct. 2 Cod pr. civ., motiv pentru care în temeiul art.480 c.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMANIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI IAȘI cu sediul în Iași, ..19, Județul Iași, împotriva încheierii pronunțată în camera de consiliu la data de 18.06.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
F.M. P. C. A. M.M. Ț.
Red. +Tehn. CA
3 ex.
9.03.2016
JS1- jud. Ș. C. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3479/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 173/2016. Tribunalul... → |
|---|








