Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 739/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 739/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 739/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 739A

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 16.02.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: A. M. D.

JUDECĂTOR: M. F. P.

GREFIER: M.-C. VIȚĂ

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A-DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI împotriva Încheierii de ședință pronunțate la data de 12.06.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, având ca obiect învestire cu formulă executorie.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu se prezintă apelanta-creditoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta-creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 223 alin. 3 C.pr.civ., obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care:

Tribunalul constată că nu s-a solicitat administrarea de probe noi în apel și având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând dezbaterile închise, reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, s-a solicitat învestirea cu formula executorie a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012.

Prin încheierea de ședință din data de 12.06.2015, Judecătoria sector 1 București a respins cererea de învestire cu formula executorie privind pe creditoarea CNADNR.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cauză nu a fost făcută de către creditor dovada comunicării procesului-verbal de contravenție către debitor, conform art. 27 teza I din Ordonanța 2/2001.

S-a reținut că împrejurarea că s-a depus dovada îndeplinirii procedurii de comunicare prin afișarea procesului-verbal este irelevantă, întrucât modalitatea de comunicare a procesului-verbal și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, așa cum s-a decis și în Decizia nr. 10/2013 a ICCJ pronunțată în interesul legii.

În consecință, procesul-verbal, nefiind comunicat, nu reprezintă titlu executoriu.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, înregistrat la data de 11.01.2016 pe rolul Tribunalului București – Sectia a IV-a Civilă.

În motivarea cererii de apel, apelanta a susținut ca prim motiv interpretarea greșită a legii de prima instanță, în condițiile în care legea, respectiv disp. art. 27 teza I din OG 2/2001, nu face referire la aplicarea primordială a vreuneia din cele două metode de comunicare, folosind termenul „sau”.

În al doilea rând, apelanta a susținut că procedura învestirii cu formula executorie este una necontencioasă, instanța neputând face alte verificări.

Analizând încheierea apelată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de apel, acestea este neîntemeiat, deoarece instanța nu mai poate proceda la interpretarea textului art. 27 teza I din OG 2/2001 într-o modalitate diferită de cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 10/2013 dată în interesul legii, conform disp. art.517 alin.4 NCPC.

Or, această decizie statuează clar că modalitatea de comunicare a procesului-verbal și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Decizia în interesul legii este obligatorie de la momentul pronunțării, însă statuează asupra modului de interpretare al unui text de lege, astfel încât se aplică interpretării acelui text de la data intrării sale în vigoare.

Și al doilea motiv de apel este neîntemeiat, deoarece, deși procedura învestirii cu formula executorie este una necontencioasă, instanța este obligată, conform disp. art. 641 NCPC, a verifica dacă înscrisul prezentat este titlu executoriu. Or procesul verbal de contravenție devine titlu executoriu doar la data expirării termenului pentru a se formula plângere, termen care curge de la comunicarea valabilă a acestuia.

Prin urmare, apelanta nu poate invoca neformularea plângerii contravenționale, cât timp termenul pentru formularea plângerii nu a început să curgă, procesul-verbal nefiind legal comunicat.

Prin urmare, în baza art. 480 NCPC raportat la disp. art. 641 NCPC, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, cu sediul în Iași, .. 19, J. Iași împotriva Încheierii de ședință pronunțate la data de 12.06.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

A. M. D. M. F. P. M. C. Viță

Red./Tehnored. FMP - 26.02.2016

J.S.1 B.. - Jud. L.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 739/2016. Tribunalul BUCUREŞTI