Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 373/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 373/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 373/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 373 A
Ședința din Camera de Consiliu din 25.01.2016
Tribunalul compus din:
Președinte: S. M. P.
Judecător: C. M.
Grefier: M. V.
Pe rol soluționarea apelului civil de față formulat de apelanta-creditoare B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., împotriva încheierii din data de 24.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Tribunalul, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 alin.1 pct. 2 NCPC, în urma verificării actelor, constata cauza in stare de judecata si o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată:
Prin încheierea de ședință de la termenul din data de 24.09.2015, Judecătoria Sectorului 3 București a respins ca neîntemeiată cererea de investire cu formulă executorie formulată de creditoarea BCR S.A. – prin mandatar COFACE ROMANIA Credit Management Services.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut disp. art.641 NCPC, conform cărora titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt investite cu formulă executorie, această procedură fiind necesară pentru demararea executării silite. Potrivit art. 84 alin. 1 NCPC, persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.
Prima instanță a reținut că cererea care face obiectul prezentei cauze a fost formulată însă în numele B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA de un mandatar convențional, COFACE ROMANIA Credit Management Services, dar nu personal, prin reprezentantul legal, nu prin consilier juridic, nu prin avocat cu mandat direct din partea B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA și având în vedere că procedura specială a învestirii se completează cu procedura generală numai în măsura în care nu este incompatibilă cu aceasta, că procedura învestirii cu formulă executorie este o procedură urgentă incompatibilă cu acordarea unor termene pentru respectarea dispozițiilor legale de către petent și că art. 640/1 alin. 3 prevede că instanța de investire trebuie să verifice și dacă sunt respectate alte cerințe anume prevăzute de lege și, implicit, dacă aceste cerințe nu sunt respectate, că cererea trebuie respinsă, prima instanță a respins cererea formulată cu încălcarea prevederilor art. 82 NCPC.
Împotriva încheierii de la fond a formulat apel creditoarea BCR S.A., apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 11.11.2015, sub nr._ .
Prin motivele de apel, apelanta creditoare a solicitat instanței admiterea apelului și schimbarea încheierii apelate, iar pe fond, investirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. 1226/18.08.2003, contractul de ipotecă nr. 965/18.08.2003.
În motivarea apelului, apelanta creditoare a învederat instanței că prin procura autentificată prin încheierea de autentificare nr. 2020/25.11.2009, BCR S.A., în calitate de creditor, a mandatat COFACE ROMANIA Credit Management Services să acționeze pentru bancă pe toate căile legale în vederea recuperării creanțelor pe calea executării silite, să execute toate actele în cadrul procedurii de executare silită, să depună orice cereri în fața autorităților competente, să recunoască cererile efectuate, să renunțe la cereri.
Astfel, a arătat apelanta, raportat la motivul de respingere a cererii creditoarei prin mandatar, există un mandat din partea creditoarei pentru ca mandatarul să poată îndeplini actele juridice pe seama mandantului (banca), acest mandat respectând condițiile de formă (ad validitatem) pentru a produce efecte. Totodată, s-a mai arătat că procura prin care mandatarul este împuternicit este una specială, mandatarul putând să acționeze în sensul de a îndeplini toate actele în cadrul procedurii de executare silită, implicit să solicite investirea contractului de credit, astfel încât cererea de investire nu depășește limitele puterii sale de reprezentare.
În susținerea apelului, apelanta a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar copie de pe încheierea apelată, copie de pe cererea de investire cu formulă executorie, copie procură specială, copie plic.
Apelul a fost legal timbrat.
Examinând apelul formulat de apelanta-creditoare BCR S.A., tribunalul constată că petenta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA a formulat la fondul cauzei cerere de investire cu formula executorie a contractului de credit nr. 1226PF/18.08.2003 și a contractului de ipotecă nr. 965/18.08.2003, titlu executoriu, arătând că reiterează mandatul acordat societății COFACE ROMANIA credit management Services pentru depunerea cererii și a titlurilor executorii în vederea investirii acestora cu formula executorie, conform procurii aut. cu nr. 2020/25.11.2009 BNP M. E..
Tribunalul constată că în mod corect a respins instanța de fond cererea de investire, reținând că potrivit art. 84 alin. 1 NCPC, persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii, or, în speță, mandatara petentei nu este avocat sau consilier juridic, ci este o societate comercială, pentru care s-a emis o procură autentificată.
Așa fiind, tribunalul va înlătura criticile apelantei (conform cărora există un mandat din partea creditoarei pentru ca mandatarul să poată îndeplini actele juridice pe seama mandantului (banca), acest mandat respectând condițiile de formă (ad validitatem) pentru a produce efecte, procura prin care mandatarul este împuternicit fiind una specială, iar cererea de investire nu depășește limitele puterii sale de reprezentare) și va respinge apelul ca nefondat în baza art. 480 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-creditoare B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București, .. 5, sector 3, împotriva încheierii din data de 24.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2016.
Președinte Judecător Grefier
S. M. P. C. M. M. V.
Red. C.M.
Dact.M.V.
3 ex.
Judecătoria Sectorului 3 București
Judecător fond: R. S.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 140/2016. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 175/2016. Tribunalul... → |
|---|








