Partide politice. Hotărâre din 05-02-2016, Tribunalul BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 16 DEC

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.02.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: E.-G. P.

Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul București a fost reprezentat de către procuror M. T. D.

Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către petenții C. M., B. G., C. C. și C. S., având ca obiect „partide politice – acordare personalitate juridică”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 21.01.2016 petenții au depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură cerere de judecare a cauzei în lipsă, după care:

Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și apreciind că dosarul se află în stare de judecată, Tribunalul acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Tribunalul declară dezbaterile încheiate și reține dosarul spre soluționare.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, la data de 05.02.2016, motiv pentru care,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 05.02.2016

Pronunțată în ședință publică, azi 03.02.2016

PREȘEDINTE GREFIER M. S. E.-G. P.

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ NR. 16

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.02.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: E.-G. P.

Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul București a fost reprezentat de către procuror M. T. D.

Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către petenții C. M., B. G., C. C. și C. S., având ca obiect „partide politice – acordare personalitate juridică”.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2016, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.02.2016, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 29.09.2015 sub nr._, petenții C. M., B. G., C. C. și Chileandra S., în calitate de membri fondatori ai Partidului Renașterea Săcălazului, au solicitat înregistrarea Partidului Renașterea Săcălazului în Registrul partidelor politice.

În drept, au fost invocate prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 14/2003.

La dosarul cauzei, în susținerea demersului lor, petenții au depus, actul constitutiv și statutul Partidului Renasterea Sacalazului, proces-verbal cu privire la listele de semnături, declaratie cu privire la sediu și dovada deschiderii contului bancar, programul politic al partidului, iar la solicitarea Tribunalului au fost depuse declaratii potrivit carora petentii nu fac parte din alta formatiune politica, precum si caziere judiciare.

Cererea a fost legal timbrată.

Verificând actele dosarului, Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 18 și urm. din Legea partidelor politice nr. 14/2003, cererea de înregistrare a Partidului Renașterea Săcălazului fiind însoțită de: statutul și programul partidului, actul de constituire împreună cu lista semnăturilor de susținere a membrilor fondatori, declaratie cu privire la sediu și dovada deschiderii contului bancar.

În ceea ce privește statutul partidului, Tribunalul constată că acesta este în acord cu prevederile art. 10 din Legea nr. 14/2003, la dosarul cauzei regăsindu-se, de asemenea, programul partidului, conform art. 9 și 18 lit. c din același act normativ.

De asemenea, a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 18 alin. 2 și 3 din lege, cererea de înregistrare fiind afișată la sediul Tribunalului București timp de 15 zile, anunțul cu privire la aceasta fiind publicat într-un ziar central de mare tiraj.

Referitor la listele cu semnăturile de susținere, din procesul-verbal atașat la fila 21 din dosar, Tribunalul observă că îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 19 din legea partidelor politice.

În raport de toate considerentele ce preced și temeiurile de drept invocate, Tribunalul va admite cererea și va dispune înregistrarea Partidului Renașterea Săcălazului, (PRS), care dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, și va dispune înscrierea în Registrul partidelor politice aflat la grefa Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea formulată de petenții C. M. cu domiciliul în jud. T., com. Săcălaz, ., CNP_, B. G., cu domiciliul în jud. T., com. Săcălaz, ., CNP_, C. C. cu domiciliul în jud. T., com. Săcălaz, . CNP_ și C. S. cu domiciliul în jud. T., com. Săcălaz, ._.

Dispune înregistrarea partidului politic P. Renașterea Săcălazului.

P. Renașterea Săcălazului dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

Dispune înscrierea în Registrul partidelor politice aflat la grefa Tribunalului București.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

M. S. E. G. P.

Red. M.S./Dact. M.S./10.02.2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partide politice. Hotărâre din 05-02-2016, Tribunalul BUCUREŞTI