Curatelă. Decizia nr. 2/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 2/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 3498/287/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2

Ședința din Camera de Consiliu de la 22 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător M. N.

Judecător F. C. P.

Grefier V. P.

Pe rol soluționarea recursului declarat de petentul M. C., domiciliat în B., .. 14 J, . împotriva încheierii din 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. V. O., domiciliat în comuna Robeasca, ., având ca obiect curatelă.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns recurentul petent M. C., lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, că procedura de citare este legal îndeplinită, că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 15.02.2013, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei.

Se identifică recurentul petent M. C., care prezintă C.I. . nr._, domiciliat în B., . și care semnează, în fața instanței, recursul declarat. Precizează recurentul că nu mai are alte cereri de formulat, apreciind recursul în stare de judecată.

Instanța, după ce dispune, în baza art. 336 alin. 5 C.proc.civ., ca judecarea recursului să se facă în camera de consiliu, fiind vorba de o procedură necontencioasă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul petent M. C., critică încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului așa cum a fost motivat, modificarea, în tot, a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de instituirea curatelei și numirea sa în calitate de curator, privind pe bolnavul L. V. O., unchiul său.

Precizează că este de acord cu numirea sa în calitate de curator și că a formulat această cerere pentru ca bolnavul L. V. O., unchiul său, persoană cu handicap și având o vârstă înaintată, respectiv de 87 de ani, să beneficieze de prevederile legale în această materie.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I) Circumstanțele cauzei

A) Obiectul acțiunii

1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei B. – Secția civilă la data de 04.09.2012 sub nr. de dosar_/200/2012, petentul M. C. a solicitat instituirea curatelei și numirea sa în calitate de curator privind pe bolnavul L. V. O., unchiul petentului.

În motivarea cererii, s-a arătat , în urma reevaluării stării de sănătate a intimatului în data de 16.08.2012, Direcția Județeană pentru Persoanele Adulte cu Handicap a procedat la încadrarea acestuia ca persoană cu handicap de gradul I cu însoțitor, persoana asupra căreia se solicită instituirea curatelei, din cauza vârstei și a handicapului, este netransportabilă și alegerea petentului drept curator s-a făcut de către membrii familiei, cu acordul persoanei în cauză.

În dovedirea cererii, petentul a depus unele înscrisuri (filele 4-17-dosar fond nr._/200/2012), respectiv certificat de încadrare în grad de handicap, anchetă socială, acte de stare civilă, adresă eliberată de DGASPCA.

B) Hotărârile pronunțate în cauză

2. Prin sentința civilă nr._/18.09.2012, pronunțată de Judecătoria B. – Secția civilă în dosarul nr._/200/2012, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Sărat.

3. Pe rolul acestei din urmă instanțe, dosarul a fost reînregistrat cu nr._ la data de 26.10.2012.

Prin încheierea din data de 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria Râmnicu-Sărat în dosarul nr._ , s-a respins cererea având ca obiect instituire curatelă cu privire la bolnavul L. O., formulată de petentul M. C. și s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 300 lei (avocat B. G.) să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Motivând soluția, s-a reținut, în esență, de prima instanță că petentul a formulat cerere pentru numirea sa în calitate de curator pentru unchiul său, L. V. O., persoană cu handicap de gradul I cu însoțitor, petentul, la termenul din data de 6.11.2012, a depus cerere de amânare a cauzei, cerere admisă de instanță, , însă, la data soluționării pe fond a cauzei, petentul nu s-a mai prezentat și , față de lipsa nejustificată a petentului, se impune a se respinge cererea ca nesusținută.

C) Recursul exercitat de către petent

4. Împotriva acestei încheieri, petentul, cu respectarea termenului legal, a declarat recurs, înregistrat la data de 03.01.2013, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii atacate, în sensul de a se admite cererea de instituire a curatelei cu privire la bolnavul L. O. și a se dispune numirea petentului în calitate de curator.

5. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 C.proc.civ., s-a învederat, în esență, , la termenul la care s-a pronunțat încheierea atacată, recurentul nu a mai cerut judecarea în lipsă, considerând că acțiunea poate să-și urmeze cursul, având în vedere că este implicat și un apărător din oficiu, nu poate fi un motiv de respingere a acțiunii faptul că nu s-a indicat temeiul de drept al acesteia, precum și , respingând acțiunea, instanța nu a făcut decât să îngrădească drepturile persoanei cu handicap de a beneficia de prevederile legale, lipsindu-l de prerogativele pe care curatorul le poate exercita în numele său.

D)Procedura la instanța de recurs

6. Petentul (recurent), prezent personal la termenul din data de 22.02.2013 în fața instanței de recurs, a semnat cererea de recurs și a menționat că este de acord cu numirea sa în calitate de curator al intimatului L. O., care este unchiul său și care este încadrat ca persoană cu handicap de gradul I.

Instanța, în baza art. 336 alin. 5 C.proc.civ., a dispus judecarea recursului în Camera de consiliu, fiind vorba de o procedură necontencioasă judiciară.

II) Considerentele reținute de tribunal care au fundamentat soluția dată recursului

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Tribunalul reține că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care succed:

7. Obiectul prezentei cauze, declanșate de către petentul M. C. în contradictoriu cu intimatul L. V. O., vizează instituirea curatelei intimatului și numirea petentului în calitate de curator privind pe bolnavul sus-amintit, unchiul petentului.

Deși nu este indicat temeiul în drept al unei astfel de acțiuni, trebuie relevat că, în mod corect, s-a reținut, în considerentele sentinței civile nr._/ 18.09.2012, pronunțate de Judecătoria B., că o atare solicitare se întemeiază pe dispozițiile art. 178 lit. a) Cod civil.

8. Într-adevăr, conform acestor prevederi – aplicabile în speță în raport de dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .” și ținând seama că certificatul de încadrare în grad de handicap ce justifică în fapt formularea cererii pendinte a fost emis la data de 16.08.2012, după data intrării în vigoare a Codului civil -, „În afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: a) dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator”.

Rezultă, așadar, că, pentru a se dispune de instanța de tutelă instituirea curatelei, este necesară îndeplinirea mai multor condiții cumulative, respectiv:

- să fie cerută instituirea curatelei față de o persoană capabilă, cu capacitate deplină de exercițiu;

- persoana cu privire la care se cere instituirea curatelei să nu poată să-și administreze personal bunurile sau să-și apere interesele în condiții corespunzătoare;

- cauzele acestei imposibilități să fie bătrânețea, boala sau o infirmitate fizică;

- din motive temeinice persoana vizată să nu își poată numi un reprezentant sau un administrator.

9. Or, în speță, este important de reliefat că, contrar celor reținute în mod extrem de lapidar de prima instanță în încheierea recurată, aceste condiții legale pentru instituirea curatelei cu privire la intimatul L. V. O. sunt îndeplinite.

Cu alte cuvinte, se constată că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea legii, fiind incident, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

10. Astfel, trebuie observat, în primul rând, că, referitor la intimatul sus-menționat, nu există vreo dovadă în sensul că acesta ar fi fost pus sub interdicție ori că ar fi decedat.

Or, în aceste condiții, întrucât, din buletinul de identitate depus la fila 5-dosar fond nr._/200/2012, reiese că intimatul L. V. O. s-a născut la data de 25.03.1925, fiind în vârstă de 87 ani, cu privire la acesta sunt pe deplin incidente dispozițiile art. 35 și ale art. 38 Cod civil, fiind vorba de o persoană cu capacitate de folosință și cu capacitate de exercițiu deplină.

11. Apoi, în al doilea rând, se cuvine remarcat că, astfel cum reiese din referatul de anchetă socială nr. 1044/2.08.2012, întocmit de Primăria Robeasca (filele 13-16-dosar fond nr._/200/2012), persoana cu privire la care se cere instituirea curatelei, respectiv intimatul L. V. O., a fost diagnosticat cu retard mintal sever și personalitate tulburantă pe fond mixt, este dependent integral de ajutorul unei alte persoane pentru realizarea unor activități simple și are dificultăți serioase de deplasare și de comunicare, putându-se înțelege foarte greu cu alte persoane.

Toate aceste elemente de fapt conturează, cu prisosință, convingerea instanței în sensul că intimatul L. V. O. este în imposibilitate de a-și apăra interesele în condiții corespunzătoare.

12. În al treilea rând, se observă că, potrivit celor relevate în certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4276/16.08.2012 (fila 10- dosar fond nr._/200/2012), persoana cu privire la care se cere instituirea curatelei, respectiv intimatul L. V. O., are deficiență funcțională gravă, cu asistent personal, cu valabilitate permanentă.

Cu alte cuvinte, este fără dubiu faptul că, cauza imposibilității în care se află această persoană de a-și apăra interesele în condiții corespunzătoare este boala gravă de care suferă.

13. În fine, trebuie constatat că toate probele administrate în cauză converg univoc spre concluzia că intimatul nu este transportabil.

Rezultă, așadar, că există motive temeinice care împiedică persoana cu privire la care se cere instituirea curatelei să își poată numi un reprezentant sau un administrator.

14. În consecință, față de considerentele care preced (pct. 8-13), Tribunalul, în baza art. 312 alin. 1, raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite recursul declarat în cauză.

Se va modifica, în tot, încheierea recurată, pronunțată la data de 27.11.2012, în sensul că se va admite cererea ce face obiectul prezentei cauze și va institui curatela pentru bolnavul L. V. O., CNP_.

15. Cu privire la numirea curatorului, instanța apreciază că sunt întrunite cerințele impuse de art. 180 alin. 1 și de art. 182 Cod civil.

Astfel, se observă:

- că petentul M. C., respectiv cel care cere în cauză a fi numit curator, este o persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină;

- că, în speță, instituirea curatelei a fost cerută de o rudă a celui cu privire la care s-a cerut luarea acestei măsuri cu caracter vremelnic pentru ocrotirea unei persoane, din înscrisurile depuse (filele 6-9- dosar fond nr._/200/2012) rezultând că petentul M. C. este nepot de frate al intimatului L. V. O.;

- că nu este posibil a fi dat consimțământul de către cel reprezentat (pus sub curatelă), întrucât, așa cum am arătat anterior (pct. 13), acesta nu este transportabil;

- și că petentul (recurent), prezent personal la termenul din data de 22.02.2013 în fața instanței de recurs, a menționat că este de acord cu numirea sa în calitate de curator al intimatului L. O..

16. Urmează, în consecință, a se dispune numirea petentului M. C., CNP_, ca și curator al intimatului L. V. O..

Având în vedere prevederile art. 183 alin. 2 Cod civil, conform cărora „Dacă sunt aplicabile regulile de la mandat, instanța de tutelă poate stabili limitele mandatului și poate da instrucțiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă” și ținând seama de principiul disponibilității procesului civil, instanța neputând hotărî decât în limitele cererii cu care a fost învestită, Tribunalul va numi pe petentul M. C. ca și curator al intimatului L. V. O. pentru obținerea și încasarea drepturilor cuvenite persoanei cu handicap grav prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată.

17. Prezenta decizie, potrivit art. 182 alin. 3 in fine Cod civil, trebuie comunicată în scris curatorului și trebuie afișată la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat, respectiv la Primăria Comunei Robeasca, județul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petentul M. C. domiciliat în B., .. 14 J, . împotriva încheierii din 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. V. O. domiciliat în comuna Robeasca, ..

Modifică, în tot, încheierea din 27.11.2012, în sensul că admite cererea, instituie curatela pentru bolnavul L. O. - CNP_ și numește curator pe M. C. - CNP_, pentru obținerea și încasarea drepturilor cuvenite persoanei cu handicap grav, prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2013.

Președinte,

I. M.

Judecător,

M. N.

Judecător,

F. C. P.

Grefier,

V. P.

Red.CFP/Th.red.CFP/2 ex./27.02.2013

d.f. nr._ – Judecătoria Rm. Sărat

j.f. C. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Decizia nr. 2/2013. Tribunalul BUZĂU