Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 245/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 245/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 332/114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 245
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. C. P.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cererii formulată de reclamanta B. A. L. cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat P. N. din B., cartier Broșteni, ..18, județul B., având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine), în contradictoriu cu pârâtul B. I. S., domiciliat în B., cartier Broșteni, ..2, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. N., pentru reclamanta B. A. L., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind pârâtul B. I. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: la dosarul cauzei s-a depus, la data de 11.02.2013, Certificatul menționat de art. 37 al.1 lit.b) și de art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, ia act de faptul că s-a depus la dosar Certificatul menționat de art. 37 al.1 lit.b) și de art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, solicitat reclamantei prin încheierea din 4.02.2013, constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat P. N., pentru reclamanta B. A. L., solicită admiterea acțiunii, respectiv să se dispună recunoașterea în România a sentinței cu numărul 152/09, pronunțată de Judecătoria de primă instanță numărul 7 Torrejon de Ardoz (Spania), la data de 11.11.2009, în dosarul de divorț prin contencios nr. 68/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I) Circumstanțele cauzei
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția I civilă la data de 14.01.2013 sub nr. de dosar_, reclamanta B. A.-L., în contradictoriu cu pârâtul B. I. S., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună recunoașterea în România a sentinței nr. 152/2009, pronunțată de Judecătoria de primă instanță nr. 7 Torrejon de Ardoz la data de 11.11.2009 în dosarul nr. 68/2009.
2. În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile relevante ale Regulamentului CE nr. 2201/2003 și ale Legii nr. 191/2007, s-a arătat că, prin hotărârea menționată mai sus, s-a dispus desfacerea prin divorț a căsătoriei încheiate între părți și cu privire la încredințarea minorelor, pensie de întreținere pentru acestea și stabilirea programului de vizitare, că sunt îndeplinite toate cerințele legale pentru a se dispune recunoașterea în România a acestei hotărâri, precum și că recunoașterea este necesară pentru transcrierea hotărârii de divorț în registrele de stare civilă și pentru obținerea pașapoartelor copiilor minori.
3. În dovedirea acțiunii, au fost depuse unele înscrisuri, respectiv sentința a cărei recunoaștere se cere și acordul de reglementare a divorțului consensual, în copii traduse în limba română de un traducător autorizat și în limba spaniolă, actele de identitate ale reclamantei și ale pârâtului (filele 4-32-dosar), precum și, la solicitarea instanței, certificatul prevăzut de art. 37 alin. 1 lit. b) și de art. 39 din Regulamentul nr. 2201/2003 (filele 36-40–dosar).
4. În temeiul art. 172 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, instanța a apreciat că nu se impune citarea pârâtului, care, conform susținerilor făcute de reclamantă, are, în prezent, rezidența în Spania.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
II) Considerentele reținute de Tribunal în fundamentarea soluției adoptate în cauză
5. Tribunalul, în baza prevederilor art. 126 din Constituția României, republicată, ale art. 2 pct. 1 lit. i) C.proc.civ. și ale art. I3, art. 1 alin. 1 din OUG nr. 119/2006, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 191/2007, constată că – sub aspectul competenței generale, materiale și teritoriale - este instanța competentă să soluționeze prezenta acțiune.
6. În fapt, trebuie observat că, prin sentința cu numărul 152/2009, pronunțată de Judecătoria de primă instanță nr. 7 din Torrejon de Ardoz (Spania) la data de 11.11.2009 în dosarul nr. 68/2009– depusă la dosar atât în limba spaniolă (filele 16-26), cât și în copie tradusă de un traducător autorizat de Ministerul Justiției (filele 5-15)-, constatându-se îndeplinirea condițiilor impuse de art. 769, de art. 90 și de art. 81 din Codul Civil spaniol:
- s-a dispus desfacerea prin „divorț de comun acord” a căsătoriei încheiate de reclamanta B. A.-L. cu pârâtul B. I. S. la data de 15.02.2003 la B. (România);
- s-a aprobat propunerea de convenție regulatoare depusă și semnată de părți la data de 15.09.2009.
7. În cuprinsul acestei sentințe, pronunțate de Judecătoria de primă instanță nr. 7 din Torrejon de Ardoz (Spania) la data de 11.11.2009, se menționează:
- că, față de prevederile art. 769 din Codul civil spaniol, instanța este competentă în raport de ultimul domiciliu al soților B., situat în Spania;
- că părțile din prezenta cauză s-au înfățișat la termenul de judecată fixat și au aprobat atât cererea de divorț prin acord, cât și propunerea de convenție regulatoare înfățișată;
- precum și că se impune a se aproba propunerea de convenție regulatoare depusă și semnată de părți la data de 15.09.2009, întrucât nu rezultă vreun prejudiciu nici față de soți, nici față de copiii lor minori.
8. Trebuie relevat, de asemenea, că, prin această convenție regulatoare, anexată sentinței sus-amintite, reclamanta B. A.-L. și pârâtul B. I. S., „voluntar și de comun acord”, au convenit:
- ca, creșterea și custodia fiicelor minore avute în căsătorie, S. și M., să fie acordată mamei, reclamanta B. A.-L., autoritatea tutelară fiind împărțită de ambii părinți;
- programul detaliat de „vizite, comunicare și vacanțe” al copiilor minori;
- ca tatăl copiilor, pârâtul B. I. S., să fie obligat „să plătească lunar și anticipat, în primele cinci zile ale fiecărei luni, o pensie alimentară, în concept de contribuție pentru asigurarea alimentelor fiicelor sale minore, S. și M., în sumă de 400 euro/lună pentru ambele, deci 200 euro/lună pentru fiecare din fiicele sale”;
- ca locuința care a constituit domiciliul conjugal, situată în Torrejon de Ardoz, carretera de Loeches nr. 13-B, piso 2-C, să fie atribuită „celor două fiice minore și mamei lor de când ar deține tutela și custodia”.
9. Se observă, totodată, din analiza certificatului privind hotărârile în materia căsătoriilor menționate în articolul 39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, depus, la solicitarea Tribunalului, la data de 11.02.2013 (filele 37-40-dosar), că sentința amintită este definitivă și irevocabilă, că nu a fost pronunțată în lipsa părților și că nu poate fi contestată potrivit dreptului statului membru de origine (Spania).
De altfel, trebuie reținut că, în chiar cuprinsul sentinței nr. 152/11.11.2009, se menționează că aceasta este definitivă și nu poate fi formulat vreun recurs împotriva acestei sentințe.
10. Tribunalul subliniază că, așa cum reiese limpede din petitul acțiunii depuse la data de 14.01.2013, obiectul acțiunii pendinte rezidă în recunoașterea în România a efectelor sentinței cu numărul 152/2009, pronunțată de Judecătoria de primă instanță nr. 7 Torrejon de Ardoz la data de 11.11.2009 în dosarul nr. 68/2009, prin care, așa cum am arătat anterior (pct. 6-8), au fost soluționate mai multe capete de cerere.
11. Sub acest aspect, Tribunalul reține, pe de o parte, că, doar cu privire la soluțiile date pe capetele de cerere referitoare la desfacerea căsătoriei părților, la încredințarea copiilor minori rezultați din căsătorie și la stabilirea programului de vizite al minorelor de către pârâtul care nu a primit custodia, sunt incidente dispozițiile cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, o astfel de concluzie rezultând din coroborarea art. 1 alin. 1 lit. a) și a art. 1 alin. 2 lit. a) din acest Regulament.
O astfel de concluzie rezultă din coroborarea art. 1 alin. 1 lit. a) și a art. 1 alin. 2 lit. a) din acest Regulament.
12. Or, în drept, sub acest aspect, este de relevat:
- că, potrivit art. 21 alin. (1) din acest Regulament - act comunitar, direct aplicabil în România de la data intrării sale în Uniunea Europeană (01.01.2007)-, „hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură”;
- că, conform alin. (2) al art. 21 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, „în special și fără a aduce atingere alineatului (3), nu este necesară nicio procedură pentru actualizarea actelor de stare civilă ale unui stat membru pe baza unei hotărâri pronunțate în alt stat membru în materie de divorț, separare de drept sau anulare a căsătoriei care nu mai poate fi supusă nici unei căi de atac în conformitate cu dreptul respectivului stat membru”;
- că, potrivit alin. (3) al art. 21 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, „Fără a aduce atingere secțiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secțiunea 2 din prezentul capitol, pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii”;
- că ipotezele în care se poate refuza recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie de divorț, respectiv în materia răspunderii părintești sunt enumerate limitativ de art. 22, respectiv de art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003;
- precum și că, potrivit art. 37 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, „partea care solicită sau contestă recunoașterea unei hotărâri judecătorești ori solicită încuviințarea executării trebuie să prezinte: (a) o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale și (b) certificatul menționat la articolul 39.”
13. Trebuie remarcat, totodată, pe de altă parte, că, referitor la soluția dată de instanța spaniolă capătului de cerere privind pensia de întreținere, nu este incident Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, conform art. 1 alin. 3 lit. e) din acest Regulament și că, în această materie, este aplicabil Regulamentul (CE) nr. 44/2001, aspect, de altfel, subliniat și în considerentul 11 din Preambulul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003.
O astfel de concluzie se impune având în vedere data pronunțării hotărârii judecătorești menționate mai sus (care este anterioară datei de 18.06.2011, când s-a pus în aplicare Regulamentul CE nr. 4/2009), dar și în raport cu prevederile art. 1 alin. 1 și ale art. 1 alin. 2 lit. a) din acest Regulament, astfel cum aceste dispoziții au fost interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea, de exemplu, hotărârea din 6 martie 1980, în cauza 120/79, Louise de Cavel împotriva Jacques de Cavel, în care s-a reținut că materia obligațiilor de întreținere se include, prin ea însăși, în noțiunea de „materie civilă” și că nu se regăsește printre excepțiile prevăzute de art. 1 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001).
14. Or, în drept, sub acest aspect, este de evidențiat:
- că, potrivit art. 33 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, „o hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială”;
- că situațiile în care se poate refuza recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate în materia obligațiilor de întreținere sunt enumerate limitativ de art. 34 și de art. 35 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001;
- precum și că, conform art. 53 alin. 1 din același act normativ obligatoriu și direct aplicabil în România, „partea care invocă recunoașterea unei hotărâri sau solicită încuviințarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia”.
15. Raportând aceste prevederi legale incidente la situația de fapt, reiese limpede că, în cauza de față, nu există niciunul dintre cazurile în care s-ar putea refuza recunoașterea în România a efectelor hotărârii menționate anterior.
16. O astfel de concluzie neechivocă se impune, întrucât:
(a) instanța spaniolă care a pronunțat hotărârea menționată mai sus (pct. 6,7) era competentă potrivit art. 3 lit. 1 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, respectiv conform art. 3 pct. 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, în raport cu faptul că locuința părților se afla în Spania, aspect care, de altfel, a și fost constatat de instanța spaniolă la pct. II.1. al hotărârii pronunțate;
(b) pârâtul B. I. S. a fost încunoștințat de existența procesului de divorț, fiind prezent la termenul de judecată în care s-a pronunțat sentința respectivă, ceea ce face să fie exclusă incidența cazurilor de refuz de recunoaștere reglementate de art. 22 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, respectiv de art. 34 pct. 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001;
(c) nu există vreun motiv sau vreo dovadă administrată în cauză, care să poată îndritui concluzia că, prin această recunoaștere, s-ar contraveni în mod evident ordinii publice a statului român;
(d) nu au fost produse probe din care să reiasă că ar fi aplicabile ori incidente cazurile care pot duce la refuzul de recunoaștere conform art. 22 lit. c) și d) și din art. 23 lit. b) și d)-g) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, respectiv potrivit art. 34 pct. 3 și 4 și art. 35 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001;
(e) în speță, reclamanta a atașat actele necesare în baza art. 37 alin. 1 lit. a) și b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, respectiv stipulate de art. 53 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001;
Astfel, au fost depuse sentința pronunțată de instanța spaniolă a cărei recunoaștere se cere, în copie tradusă de un traducător autorizat de Ministerul Justiției, precum și, la data de 11.02.2013, certificatul privind hotărârile în materia căsătoriilor menționate în articolul 39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.
17. În fine, este esențial de subliniat că normele comunitare, respectiv art.26 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 și art. 36 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, interzic revizuirea pe fond a hotărârii străine, respectiv examinarea temeiniciei și a legalității hotărârii a cărei recunoaștere se solicită, pronunțate de instanța străină.
Aceasta înseamnă că fondul cauzei nu poate fi pus în discuție de instanța învestită cu prezenta cauză.
Totodată, Tribunalul relevă și că, la pronunțarea soluției în cauza pendinte, este necesar a se avea în vedere regula menționată expres în Regulamentul amintit anterior, potrivit căreia recunoașterea hotărârii pronunțate în alt stat membru, în materiile pe care le reglementează, se realizează de plin drept, fără a fi necesară o procedură specială.
O astfel de regulă este stabilită în considerarea obiectivului Uniunii Europene de menținere și dezvoltare a unui spațiu de libertate, securitate și justiție și în aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare ca piatră de temelie pentru crearea unui spațiu judiciar veritabil.
III) Soluția Tribunalului
18. Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite cererea, formulată de reclamanta B. A.-L., în contradictoriu cu pârâtul B. I. S..
În consecință, în baza Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și a Regulamentului (CE) nr. 44/2001, se vor recunoaște în România efectele hotărârii judecătorești reprezentate de sentința cu numărul 152/09, pronunțată de Judecătoria de primă instanță numărul 7 Torrejon de Ardoz (Spania) la data de 11.11.2009 în dosarul de divorț prin contencios nr. 68/2009.
Se va lua act, totodată, că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
19. Tribunalul subliniază că, prin această hotărâre, nu a fost încuviințată executarea în România a soluției pronunțate de sus-amintita instanță spaniolă cu privire la capătul de cerere privind obligația de întreținere.
Într-adevăr, este de observat, pe acest aspect, că instanța română nu a fost învestită cu o cerere în acest sens, din modul de formulare al acțiunii și din precizările făcute de reprezentantul (avocat) al reclamantei inclusiv la termenul din data de 18.02.2013 rezultând că se urmărește doar a se recunoaște hotărârea instanței spaniole pe teritoriul României.
Reclamanta are, însă, posibilitatea ca, în măsura în care justifică un interes, decurgând, de exemplu, din refuzul pârâtului de a executa dispozitivul sentinței pronunțate de instanța spaniolă, să promoveze o cerere vizând încuviințarea executării, cu respectarea prevederilor incidente în materie, inserate în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (respectiv art. 38 alin. 1, art. 39, art. 41-art.45, art. 53-art.56).
20. Conform art. I3, art. 1 alin. 2 din OUG nr. 119/2006, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 191/2007, prezenta sentință poate fi atacată, în termenul general, de 15 zile de la comunicare, cu recurs, care se depune la Tribunalul B. și se judecă de Curtea de Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea, formulată de reclamanta B. A. L. cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat P. N. din B., cartier Broșteni, ..18, județul B., având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine), în contradictoriu cu pârâtul B. I. S., domiciliat în B., cartier Broșteni, ..2, ..
În consecință, dispune recunoașterea în România a efectelor hotărârii judecătorești reprezentate de sentința cu numărul 152/09, pronunțată de Judecătoria de primă instanță numărul 7 Torrejon de Ardoz (Spania) la data de 11.11.2009 în dosarul de divorț prin contencios nr. 68/2009.
Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, în ziua de 18.02.2013.
Președinte, F. C. P. | ||
Grefier, V. P. |
Red.P.C.F/Teh.red.P.C.F/4 ex.
19.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1649/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 1229/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
