Plângere contravenţională. Decizia nr. 1649/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1649/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 13904/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1649/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Judecător E. I.
Judecător F. M.
Grefier C. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului contravențional declarat de petentul D. G. domiciliat în B. cart.D. II ..18 jud B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în Bucuresti ..401 A sect.6 Bucuresti,împotriva sentinței civile nr.4396/26.03.2012 pronunțată de Judecătoria B. in dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul petent D. G. si intimata CNADNR CESTRIN
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită după care:
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului contravențional de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4396/26.03.2012 Judecătoria B. a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul D. G., cu domiciliul în municipiul B., cartier D. II, ., jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/ 31.05.2011, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401 A a menținut amenda contravențională aplicată petentului și a dispus înlăturarea tarifului de despăgubire de 114,13 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța fondului a reținut următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/ 31.05.2011 ( dosar, fila 8 ) petentul D. G. a fost sancționat cu amenda in cuantum 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despagubire in cuantum de 114,13 lei, intrucat la data de 02.12.2010, la orele 19.10, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, care circula fără a deține rovinietă valabilă.
Conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevede ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Pentru vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, limitele amenzii sunt de la 250 lei la 500 lei, iar tariful de despagubire este de 28 euro.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, instanța fondului a constatat că acesta respectă condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/ 2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că din probele administrate în cauză, nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal menționat, de natură a înlătura răspunderea contravențională a petentului.
In acest sens, din plansa fotografica inaintata de catre intimata ( dosar, fila 20 ), rezulta ca, la data de 02.12.2010, la orele 19.10, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe reteaua de drumuri nationale.
Din conținutul rovinietei cu valabilitate 17.06.2011 – 16.06.2012 și bonului fiscal nr. 168/ 17.06.2011 ( dosar, fila 9 ) a rezultat faptul ca aceasta a fost achizitionata pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, cu o valabilitate de 1 an.
In aceste conditii, instanta a constatat ca, la data la care s-a retinut in procesul verbal ca petentul a savarsit fapta contraventionala – 02.12.2010, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ nu era achizitionata rovinieta in termen de valabilitate, iar faptul ca el a achitat-o ulterior savarsirii abaterii poate avea eventual incidenta in ceea ce priveste sanctiunea sau cuantumul sanctiunii aplicate, aspecte care vor fi analizate subsecvent.
In ceea ce priveste tariful de despagubire de 114,13 lei, instanta a retine ca, potrivit art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, in cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
În aceste condiții, instanța a constatat că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, prin aceea că a circulat pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, astfel încât sancționarea lui apare ca fiind întemeiată.
Având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/ 2001, conform cărora sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, instanța a apreciat că agentul constatator a făcut o individualizare corectă a sancțiunilor aplicate, respectiv amenda în cuantum minim, ținând cont de gravitatea faptei comise.
Potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001 avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Față de solicitarea petentului în subsidiar, de a se dispune înlocuirea sanctiunilor aplicate cu avertismentul, instanța a apreciat că fapta acestuia prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, de natură a impune sancționarea sa cu amendă.
Astfel, din probele administrate în cauză reiese că, cel puțin în intervalul 02.12.2010 - 17.06.2011, petentul nu a achiziționat rovinietă pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, deși a utilizat rețeaua de drumuri naționale, și nici nu a făcut dovada că ar fi deținut o rovinietă cu valabilitate anterioară, deși a formulat astfel de apărări.
Pe de alta parte, faptul ca acesta a achitat rovinieta valabila pe o perioada de 1 an, la un interval de mai mult șase luni dupa ce a comis abaterea, nu face decat sa demonstreze . si suportarea taxei legale de utilizare a drumurilor, fara a avea consecinte fata de atitudinea ei anterioara.
În aceeași ordine de idei, plata amenzii și a tarifului de despăgubire stabilite prin procesul verbal de contravenție . nr._/ 15.06.2011, conform facturii nr._/ 20.06.2011 și chitanțelor . nr._/ 20.06.211 și . nr. 3793/ 20.06.211 ( dosar, filele 10 – 12 ) demonstrează numai îndeplinirea benevolă a obligațiilor stabilite în sarcina petentului prin alt act sancționator, de natură a evita executarea sa silită, fără a avea consecințe față de atitudinea sa ulterioară.
In aceste conditii, petentul a utilizat drumurile naționale fără a deține rovinietă, demonstrând indiferență față de disciplina rutieră și evitând achitarea tarifului impus de lege, faptă de natură a aduce prejudicii atât de natură patrimonială, față de intimată, cât și materiale, asupra structurii drumurilor.
Cu privire la apararile invocate de petent, instanta retine ca acestea sunt neintemeiate. Astfel, afirmatia potrivit careia autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ nu a circulat pe rețeaua de drumuri nationale la data respectivă, fiind folosit numai pe raza mun. B., a ramas la nivelul unei simple sustineri subiective, intimata proband prin plansa fotografică faptul ca autovehiculul in speta a circulat pe sectorul de drum respectiv, la data si ora indicate in procesul verbal de contraventie.
În aceeași măsură, apărările potrivit cărora el ar fi deținut în permanență rovinietă pentru autovehicul și că are o situația sa financiară grea, având în întreținere un copil student la o facultate din Austria, care nu beneficiază de o bursă privată, au ramas la nivelul unei simple sustineri subiective, nefiind dovedite, deși potrivit art. 1169 cod civil lui îi incumba sarcina probe din acest punct de vedere.
Referitor la sancționarea sa repetată pentru aceeași faptă, instanța apreciază că nu se impune a fi analizate abaterile petentului prin prisma notiunii de contraventie continua, care, potrivit art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001 presupune situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Astfel, fata de elementul material al contraventiei retinute in sarcina petentului, acela de a circula fără a deține rovinietă valabilă, instanta a constatat ca ea poate fi considerata a avea natura continua numai pe parcursul efectuarii unei deplasari, de la punctul de plecare, pana la cel de destinatie, situatie in care, pe respectivul traseu contravenientul comite o singura fapta sanctionata de legea contraventionala. Odata ce se ia hotararea de a se efectua o noua deplasare, care este pusa in practica, se comite o noua contraventie.
F. de aceste considerente, cum nici nu este plauzibil ca autovehiculul detinut de petent a fost . inca de la prima abatere pentru care el a fost sanctionata si pana la momentul in care a fost inregistrat si sanctionat pentru fapta care face obiectul prezentei cauze, instanta nu poate retine ca acesta a comis o contraventie continua, ci contraventii de sine – statatoare, carora li se pot aplica in mod individual sanctiunile specifice.
Pe de altă parte, în ceea ce privește tariful de despăgubire, instanța a reținut că, potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.
Totodata, art. 23 alin. 1 din acest ultim act normativ prevede ca, in cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
Conform art. 31 al.1, impotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. A.. 2 stipuleaza ca partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.
In aceeasi masura, art. 34 alin. 1 prevede ca instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Din interpretarea coroborata a acestor prevederi legale, se constata ca despăgubirea stabilita prin actul sanctionator nu poate fi contestata exclusiv de partea vătămată, ci si de catre contravenient, partea vătămată putand face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea.
In aceste conditii, petentul, in calitate de persoana sanctionata contraventional, in sarcina careia s-a stabilit si plata unui tarif de despagubire, promovand calea de atac a plangerii contraventionale, are deschis accesul la justitie inclusiv cu privire la despagubire.
In altă ordine de idei, prin instituirea tarifului de despagubire, legiuitorul a urmarit a acoperi uzura materiala a suprafetei carosabile determinata de folosirea repetata a drumurilor nationale de catre autovehicule, pentru o parte dintre ele nefiind achitat in prealabil tariful de utilizare. Este evident ca, in concret, gradul de uzura generat de fiecare autovehicul este influentat de o . variabile, printre care masa autovehiculului, gradul de incarcare a acestuia si distanta parcursa. Dintre toate acestea, legiuitorul, in vederea cuantificarii tarifului de despagubire, a luat in calcul numai masa autovehiculului, structurand valoarea tarifului in functie de ea, cu privire la celelalte nemaifacand referire.
Pe de altă parte, desi valoarea tarifului de utilizare a drumurilor nationale pe o perioada de 12 luni este aceeasi cu valoarea tarifului de despagubire, ele sunt institutii juridice diferite, ce au finalitate diferita, astfel incat achitarea unui tarif de despagubire ca urmare a savarsirii unei contraventii nu semnifica plata tarifului de utilizare care sa permita contravenientului sa foloseasca reteaua de drumuri nationale timp de 1 an.
In acest sens, in timp ce tariful de utilizare reprezinta o sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale, tariful de despagubire este destinat sa acopere pagubele cauzate retelei de drumuri prin săvârșirea contravenției.
Cu toate acestea, în cauza de față, instanța constată că, după cum s-a arătat mai sus, anterior sancționării sale prin procesul verbal . nr._/ 31.05.2011, pe numele petentului D. G. s-a încheiat procesul verbal de contravenție . nr._/ 15.06.2011, prin care i s-a aplicat amendă de 250 lei și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire de 28 de euro, pentru săvârșirea unei contravenții similare, respectivul tarif fiind plătit de petent.
Deși, după cum s-a arătat mai sus, tariful de despăgubire reprezintă o instituție juridică diferită de tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale, instanța apreciază că, de vreme ce, în urma comiterii unei contravenții de natura celei pentru care a fost sancționat petentul, acesta a achitat tariful de utilizare și, în plus, un tarif de despăgubire care, valoric, este echivalent celui necesar folosirii rețelei de drumuri naționale timp de un an, ar fi excesiv ca, pentru fapte similare ulterioare, săvârșite pe parcursul unui an, contravenientul să fie obligat să suporte în mod repetat alte tarife de despăgubire.
În acest sens, nivelul tarifului de utilizare, impus în funcție de categoria de autovehicul, este destinat a acoperi uzura materiala a suprafetei carosabile determinata de folosirea drumurilor nationale într-o anumită perioadă de timp, astfel cum este structurată de legiuitor, prin anexele O.G. nr. 15/ 2002. Or, în aceste condiții, instanța apreciază că, prin plata unui tarif de despăgubire echivalent valoric unui tarif de utilizare aferent unei perioade de un an, cumulată cu plata rovinietei pentru autovehiculul în cauză, petentul D. G. a acoperit contravaloarea uzurii materiale a suprafetei carosabile determinata de folosirea drumurilor nationale de catre autovehiculul său în intervalul 02.12.2010 – 17.06.2011.
F. de situatia de fapt concreta, instanta a apreciat ca obligarea petentului la suportarea tarifului legal de despagubire ar fi excesiva si nu ar corespunde spiritului legii, impunandu-se inlaturarea sa.
Față de cele expuse, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța fondului a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul D. G. împotriva procesului verbal . nr._/ 31.05.2011, a menținut amenda contravențională aplicată petentului si a înlăturat tariful de despăgubire de 114,13 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul D. G. considerând-o nelegală și netemeinică,solicitând admiterea recursului modificarea sentinței recurate iar pe fond admiterea plângerii,anularea procesului verbal de contravenție si a măsurilor dispuse prin acesta.
În motivarea recursului petentul susține că agentul constatator avea obligația să întocmească un singur proces verbal de contravenție prin care să aplice o singură amendă,întocmind un număr nelimitat de procese verbale si sancționând nelimitat petentul pentru săvârșirea aceloraș gen de contravenții constituie un abuz de drept.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, conform art. 304 raportat la art. 312 alin. 1 Cod Pr. Civilă, precum și sub toate aspectele comform art. 304 indice 1 C., Tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Instanța de fond reține în mod corect că procesul-verbal . nr._ din 31.05.2011 este întocmit cu respectarea dispozițiilor articolului 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, fapta este suficient descrisă, fiind posibilă încadrarea acesteia în textul legal sancționator așa cum prevede art. 19 din OG 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că petentul se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, privind introdicerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, fiind sancționat conform art. 8 alin. 3 din același act normativ, din probele administrate nereeșiind o altă situație de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal menționat, de natură a înlătura răspunderea contravențională.
În acest sens s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv planșa fotografică înaintată de către intimată (fila 20dosar fond), din care rezultă că la dta de 02.12.2010, la orele 19.10, recurentul a circulat pe DN 2, Km 115+80 m, pe raza loc. Mărăcineni, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ folosind rețeaua de drumuri naționale.
Din probele administrate rezultă indubitabil faptul că la data de 02.12.2010, recurentul nu deținea rovinietă valabilă pentru autoturismul înmatriculat sub nr._, aceasta fiind achiziționată la data de 17.06.2001, cu valabilitate de 1 ani, respectiv până la 16.06.2012, astfel că la de 02.12.2010 recurentul a săvîrșit fapta pentru care a fost sancționat.
În concluzie reiese că recurentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute art. 8 alin. 1 din O.G. 2/2002, nefăcând dovada achitării rovinietei valabile pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_, instanța de fond reținând corect că această obligație îi revine acestuia.
Cum recurentul nu a administrat nicio probă din care să reiasă contrariul celor reținute în procesul-verbal, susținerile acesteia din motivarea recursului, din care ar reiașii că a fost sancționat de mai multe ori nu poate fi primită.
Ca urmare în considerarea tuturor acestor argumente, în baza art. 304 raportat la prevederile Art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, Tribunalul va respinge recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 4396/26.03.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul contravențional declarat de petentul D. G. domiciliat în B. cart.D. II ..18 jud B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în Bucuresti ..401 A sect.6 Bucuresti,împotriva sentinței civile nr.4396/26.03.2012 pronunțată de Judecătoria B. in dosarul civil nr._ .
Irevocabila
Pronunțată în ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Președinte, G. A. | Judecător, E. I. | Judecător, F. M. |
Grefier, C. P. |
Red IEJudecătoria Buzau
TehnodactDosar nr._
2ex/21.10.2013jud.f.O.I.
| ← Somaţie de plată. Decizia nr. 717/2013. Tribunalul BUZĂU | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
