Plângere contravenţională. Decizia nr. 843/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 843/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 11312/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 843/2013

Ședința publică de la 26 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I.

Judecător F. M.

Judecător I. G.

Grefier C. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petentul C. B., domiciliat în București, sect.3, . LUKOWICZ CRINGUREANU & PARTNERS, nr. 2, .. 5, . împotriva sentinței civile nr. 2533 din 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul fiind motivat și scutit de plata taxei de timbru¸s-a depus la dosar întâmpinare de către CNADNR, după care:

Instanța, socotindu-se lămurită în ceea ce privește pricina dedusă judecății, reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului contravențional de față.

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria B. sub nr._, petentul C. B. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN anularea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse.

Prin procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită în sarcina petentului s-a reținut pretins comiterea contravenției din OG.15/2002 constând în aceea că în ziua de 22.02.2012 petentul a circulat cu autovehiculul cu număr de înmatriculare_ pe DN2 km115+80 pe raza localității Mărăcineni fără a deține rovignietă valabilă astfel că i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei, fiind obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.

Petentul a invocat nulitatea absolută a procesului verbal întrucât acesta a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din OG.2/2001 lipsind semnătura agentului constatator, susținând totodată că procesul verbal nu i-a fost comunicat în termen de o lună de la întocmirea sa.

Ulterior, respectiv la 13.08.2012 petentul și-a completat acțiunea arătând că a mai fost sancționat contravențional, respectiv la o zi după întocmirea procesului verbal a cărui anulare o solicită.

Intimata nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosar următoarele înscrisuri: planșa foto privind înregistrarea săvârșirii abaterii, certificatul de calitate și autorizația de control a agentului constatator.

Prin sentința civilă nr. 2533 din 13.02.2013 Judecătoria B. a admis în parte plângerea petentului și a anulat tariful de despăgubire în cuantum de 121,35 lei, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție ., nr._ din 22.02.2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut următoarele:

Instanța fondului a analizat temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție reținând că procesul verbal de contravenție a fost emis prin Sistemul Informatic, iar petentul în calitate de utilizator a fost identificat prin interogarea bazei de date a M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.

Planșa foto anexată la dosar – fila 19, a făcut dovada contravenției reținute în sarcina petentului care nu a înlăturat-o prin nici un mijloc de probă.

Cât privește legalitatea procesului verbal de asemeni s-a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG.2/2001 cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității.

Opinia petentului, invocată de altfel și la fond – lipsa semnăturii agentului constatator a fost de asemenea analizată de instanța fondului, reținând că este un document generat și semnat electronic conform L.455/2001 și HG.1259/2001, iar semnătura electronică este asimilată în ceea ce privește condițiile și efectele sale cu înscrisul sub semnătură privată.

Se constată astfel că sentința fondului este temeinică și legală iar criticile aduse acesteia prin prisma celor mai sus reținute vor fi înlăturate, astfel că în art. 312 c.proc.civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către petentul C. B., domiciliat în București, sect.3, . LUKOWICZ CRINGUREANU & PARTNERS, nr. 2, .. 5, ., împotriva sentinței civile nr. 2533 din 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Aprilie 2013

Președinte,

M. I.

Judecător,

F. M.

Judecător,

I. G.

Grefier,

C. B.

Red. F.M./03.06.2013d.f. nr._

Dact. C.B./2ex.j.f. N. G.

04.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 843/2013. Tribunalul BUZĂU