Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 194/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 194/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 2414/277/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 194/2014
Ședința publică de la 12 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător A. E. D.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. O.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de reclamanții - recurenți G. E. și G. A., ambii cu domiciliul în satul Unguriu, . si pârâtii - recurenți P. C. și P. M., ambii cu domiciliul în satul Unguriu, . având ca obiect, constatare nulitate act juridic (contract de vânzare – cumpărare cu clauză de uzufruct viager) împotriva sentinței civile nr 1155/01.11.2013 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul civil nr_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentii G. E. si G. A. personal asistați de avocat Ș. F., recurenta intimata P. M., personal, asistată de avocat T. M. A., lipsă fiind recurentul- intimat P. C. reprezentat de avocat T. M. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, la dosar reprezentantul recurenților intimați depune prin serviciul registratură al instanței o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, după care,
Avocat Ș. F. pentru recurentii G. E. si G. A. depune la dosar răspuns la întâmpinare. Îi înmânează un exemplar si reprezentantul recurenților intimați
Apărătorul ales al recurenților intimati - avocat T. M. precizează instanței că au depus o cerere de renunțare la judecarea recursului promovat pentru că instanța de fond nu a indicat în integralitate cheltuielile de judecată fiind nevoiți să formuleze o cerere de recurs si o cerere de îndreptare a erorii materiale.
Avocat Ș. F., având cuvântul, precizează instanței că se impune efectuarea unei expertize de specialitate pentru că la instanța de fond nu s-a clarificat ceea ce s-a vândut în anul 1990 si ceea ce s-a vândut în anul 2004, solicită ca o probă în recurs.
Reprezentantul recurenților intimați se opune acestui probatoriu, precizând că, la instanța de recurs se încuviințează numai proba cu înscrisuri. Așa cum a arătat prin întâmpinare că părțile adverse formulează apărări si cereri noi în fata instanței de recurs ceea ce este inadmisibil. Arată că nu mai are alte cereri de formulat
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond
Apărătorul ales al recurenților având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Mai arată că prin cererea de chemare în judecată au solicitat anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 2078/24.09.2004 prin care recurentul G. A. a semnat un act din care rezultă că reprezintă acord de voință, situație în care a semnat si pentru recurenta fără să aibă cunoștință ce semnează. Astfel că situația de fapt a fost susținută de toate probele administrate în cauză dar mai ales cele de notar de unde se poate observa că s-a deplasat la fața locului în vederea autentificării unui contract de donație. Ea nu putea dona decât cota sa, însă nu a mai fost întocmit acel act de donație s-a întocmit act de vânzare - cumpărare. Astfel că pârâții au recunoscut in fata instanței de fond că recurenta locuiește într-o parte a imobilului care nu a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare a cărui anulare au solicitat-o. Se poate observa că recurentul G. A. se află într-o eroare distructivă de voință care împiedică forma actului crezând că semnează un act juridic. În ceea ce privește recurenta G. E. aceasta nu a semnat acel act juridic si constituie o nulitate. Situația de fapt a fost dovedită inclusiv cu cercetare la fața locului, de asemenea la filele 7,9,10 se află răspunsul la interogatoriu, unde intimatul a refuzat să se prezinte la interogatoriu. Solicită instanței să se aibă în vedere depozițiile martorilor D. C. prin care arată că din acte, rezultă că s-a vândut tot imobilul, iar din probe rezultă că s-a vândut doar jumătate, astfel că denumirea este greșită în cuprinsul actului, în sensul că se menționează „imobilul casă de locuit”, în realitate, fiind vorba de partea din imobil compusă din: două dormitoare, bucătărie, cămară, cameră de zi și două holuri, împreună cu suprafața de 151 m.p. teren curți – construcții.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Avocat T. M. pentru intimați, având cuvântul, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Se poate observa că au formulat recurs împotriva încheierii, în sensul de a le fi acordate în totalitate cheltuielile de judecată, în cuantum de 1980 lei. Au renunțat la judecată pentru motivele invocate în fața instanței de fond. Astfel că prin cererea introdusă, recurenții au modificat de mai multe ori cererea de chemare in judecată, evitând să definească motivarea in fapt si drept pentru că, prin încheierea din 15.03.2013 precizează că motivele de nulitate absolută ar fi eroare asupra naturii actului care se încheie pentru că recurenta G. E. nu a fost prezentă si nu știe cine a semnat contractul de vânzare - cumpărare. Există o schimbare de neseriozitate s-a semnat nu s-a făcut nici o probă privind eroarea negoțului, pentru că recurenții au înțeles foarte bine care este obiectul vânzării și scopul urmărit. În cuprinsul actului, rezultă voința părților și ceea ce au înțeles să convină. Există procesul verbal de cercetare la fața locului, s-au opus, dar sunt constatările care spun clar că părțile au avut în vedere situația de fapt a imobilului, deoarece o parte era cuprinsă în certificatul de moștenitor si contractul de vânzare - cumpărare anterior, iar pentru cealaltă parte in care locuiesc reclamanții recurenți nu există acte de proprietate. Este evident că acea parte de imobil nu a făcut parte din contractul de vânzare - cumpărare, tocmai pentru că nu existau acte de proprietate asupra acestuia, si nu a fost prins în contract si terenul respectiv. Solicită să se aibă în vedere si răspunsul la interogatoriu unde recurenta G. E. recunoaște că există o parte de imobil în care locuiesc și nu îi deranjează nimeni. Solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
Avocat Ș. F. având cuvântul precizează instanței că renunță la acest recurs împotriva încheierii prin care au fost obligați la cheltuieli de judecată, însă recurentul personal, având cuvântul, precizează că nu renunță la acesta.
Apărătorul ales al intimaților avocat T. M. solicită respingerea recursului împotriva încheierii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului recurs civil, se constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătîrlagele sub nr._ din 28.12.2012, reclamanții G. E. și G. A. au chemat în judecată pe pârâții P. C. și P. M., solicitând instanței să dispună anularea contractului de vânzare – cumpărare, cu clauză de uzufruct viager, autentificat sub nr. 2078 din 24.09.2004 la B.N.P. „M M. T.”- B..
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții, împreună cu def. N. E., au dobândit în cote egale de câte ½ părți indivize, nuda proprietate dintr-o casă de locuit și suprafața de 151 m.p. teren, situate în comuna Unguriu, ., ca efect al contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.703 din 18.06.1990.
Cu ocazia demersurilor pentru întocmirea cărții funciare, au constatat că, potrivit contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de uzufruct viager autentificat sub nr.2078 din 24.09.2004, ar fi vândut împreună cu N. E., imobilul menționat pârâților P. M. (sora reclamantului G. A. ) și P. C. (soțul lui P. M.).
S-a susținut de către reclamantul G. A. că în toamna anului 2004, pârâții au chemat un notar la locuința surorii sale G. E., întrucât aceasta era grav bolnavă și netransportabilă și cu acea ocazie, reclamantul a semnat un act pentru a renunța la drepturile cuvenite în urma decesului lui G. E., neștiind că semnează un act de vânzare – cumpărare.
Mai mult decât atât, reclamanta G. E. arată că nu a semnat acel contract și nu a fost de față la întocmirea acestuia, semnătura fiind făcută de G. A..
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.953, 954 Cod civil.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Pe cale de excepție s-a invocat netimbrarea și nulitatea cererii de chemare în judecată.
S-a invocat de asemenea, prescripția dreptului la acțiune, raportat la motivele invocate de către reclamanți, care se circumscriu în nulitățile relative al cărui regim juridic presupune prescriptibilitatea dreptului la acțiune în termen de trei ani.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că susținerile reclamanților nu sunt reale, nefiind adevărat că vânzarea – cumpărarea ar viza și partea de locuință folosită de către aceștia.
Pentru termenul de judecată din data de 22.02.2013 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor, arătând că cerința timbrării a fost satisfăcută, cererea de chemare în judecată cuprinde toate elementele obligatorii prev. de art.112 Cod procedură civilă, iar nulitatea de care este afectat actul de vânzare – cumpărare în opinia reclamanților este absolută, dreptul la acțiune în acest caz fiind imprescriptibil extinctiv.
La termenul de judecată din data de 15.03.2013, când părțile au fost prezente și asistate de apărător, s-a pus în discuție temeiul de drept al acțiunii, reclamanții precizând că înțeleg să atace contractul de vânzare – cumpărare cu acțiune în nulitate absolută, motivul acestei nulității fiind eroarea obstacolului ( distructivă de voință) mai precis - error in negoțio (asupra naturii actului ce se încheie), reclamantul G. A. considerând că semnează un alt act juridic iar nu un contract de vânzare – cumpărare.
S-a mai invocat nulitatea constând în faptul că reclamanta G. E. nu a semnat contractul de vânzare – cumpărare, în locul său semnând G. A..
S-a precizat că nu se invocă alte acte de nulitate referitoare la preț și nici rezoluțiunea contractului.
Față de precizările formulate, pârâții au renunțat la excepțiile invocate.
Pentru lămurirea situației imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare atacat cu acțiunea în nulitate, instanța din oficiu, a propus și a administrat proba cu cercetarea la fața locului, aceasta desfășurându-se la data de 21.10.2013, constatările fiind menționate în cuprinsul procesului – verbal întocmit în acest scop.
Părțile au uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba testimonială.
În urma probelor administrate, Judecătoria Pătîrlagele a pronunțat sentința civilă nr. 1155/01.11.2013, prin care a respins acțiunea formulată de reclamanții G. E. și G. A., așa cum a fost precizată la termenul din 15.03.2013, ca fiind neîntemeiată și a obligat reclamanții, în solidar, la 1108 lei cheltuieli de judecată către pârâți în solidar, reprezentând onorariu de avocat (988 lei) și cheltuieli deplasare apărător (120 lei).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.512 din 03.11.1983, urmare decesului autorului G. C., s-a reținut în masa succesorală cota parte de ½ indiviză, din casa de locuit și din 250 m.p. teren aferent, reținându-se că aceste imobile au fost dobândite în cote și părți egale de defunct cu soția supraviețuitoare G. I. în timpul căsătoriei.
Restul de 1/2 parte din casă și teren s-a reținut a fi partea din bunul comun a soției supraviețuitoare G. I..
Moștenitori ai defunctului au fost reținuți G. I. în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 2/8 parte indiviză din masa succesorală, G. G., F. I., G. A., P. M., R. J., sandală E., în calitate de fii și fiice cu cote egale de câte 1/8 fiecare din masa succesorală.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.703 din 18.06.1990 la notariatul de Stat Pătârlagele, fila 6 din dosar, moștenitorii G. I., G. G., F. I., R. J. și P. M., vând numiților G. A. (căsătorit cu G. E.) și S. E. ( de asemenea moștenitori ai defunctului G. C. conform certificatului de moștenitor menționat mai sus), cotele părți indivize preluate prin moștenire, G. I. rezervându-și uzufructul viager pe cota de 5/8 din casa și terenul ce a făcut obiectul tranzacției.
Vânzarea s-a făcut în cote părți indivize egale pentru fiecare cumpărător.
S-a reținut de către prima instanță din interpretarea contractului de vânzare – cumpărare nr.703 din 18.06.1990 că urmare a acestei tranzacții, G. A. (împreună cu soția G. E.) și S. (N.) E. au devenit proprietari în indiviziune cu cote egale asupra întregului imobil casă de locuit provenit de la părinții G. C. și G. I..
Deși aceștia nu au ieșit din indiviziune, și-au partajat în fapt imobilul casă de locuit și terenul aferent, G. E. folosind jumătate din acest imobil (partea dinspre S – E) respectiv partea din dreapta a imobilului privit din față dinspre drum, iar familia lui G. A., locuind în partea din stânga a imobilului privit din față ( dinspre N-V), imobilul fiind delimitat pe mijloc de un zid despărțitor și fiind construit „în oglindă” cu două unități locative distincte, sub același acoperiș.
Această situație rezultă din recunoașterea pârâtei P. M. prin răspunsurile la interogatoriu (întrebările 9,10), răspunsurile pârâtului P. C. la aceleași întrebări din interogatoriu, coroborate cu declarațiile martorului D. C. A., declarațiile martorului I. C. și cu constatările făcute de instanță cu ocazia cercetării la fața locului și consemnate în procesul – verbal .
Instanța de fond a mai reținut că și în prezent imobilul aflat sub același acoperiș este împărțit în două unități locative, reclamanții folosind partea dinspre N – V, pe care au deținut-o înainte de încheierea contractului 2078/2004, iar pârâții folosesc partea de imobil dinspre S – E, ce fusese folosită până la deces de către N. E..
Din analiza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2078/24.09.2004, atât prin prisma descrierii bunului ce a făcut obiectul vânzării cât și a schiței corpului de proprietate, releveului locuinței vândute și raportată la situația constatată în teren cu ocazia cercetării locale, instanța a reținut în mod indubitabil că obiectul contractului l-a constituit numai partea din locuință ce era folosită la data încheierii actului de către N. E..
Această situație rezultă în primul rând din descrierea bunului vândut, chiar dacă denumirea este greșită în cuprinsul actului, în sensul că se menționează „imobilul casă de locuit”, în realitate, fiind vorba de partea din imobil compusă din: două dormitoare, bucătărie, cămară, cameră de zi și două holuri, împreună cu suprafața de 151 m.p. teren curți – construcții.
Conform schiței de plan anexată contractului și releveului locuinței ce a făcut obiectul convenției, rezultă că părțile au înțeles să vândă și respectiv să cumpere partea din imobil folosită de N. E., însă aflată în indiviziune în cote părți egale cu G. A. și G. E. ( părțile nesistând starea de indiviziune), așa cum, tot în indiviziune se afla și partea din locuință folosită de familia G. A., dar care nu a făcut obiectul înstrăinării.
Sub acest aspect nu există nici o neconcordanță între situația reținută în contract și situația de fapt, pârâții înțelegând limita bunului cumpărat prin acel contract, așa cum și exercită folosința în prezent.
Așa cum s-a reținut cu ocazia cercetării locale, pe latura dinspre NV- SE în continuare se găsește partea din imobil aflată în folosința actuală a reclamanților, parte ce nu a făcut obiectul vânzării prin contractul menționat mai sus.
În mod corect la încheierea contractului, în calitate de vânzători au fost atât N. E., cât și soții G. A. și E., chiar dacă se vindea numai jumătate din casa de locuit (partea folosită de N. E.) deoarece și această jumătate se afla în indiviziune între vânzători, existând doar o înțelegere cu privire la folosință.
Referitor la motivele de nulitate invocate de către reclamanți, instanța a reținut că acestea nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În speță, nu s-a făcut nici o dovadă că reclamanta G. E. nu a semnat contractul în calitate de vânzătoare și că semnătura aparține soțului său, susținerile în acest sens fiind contrazise de către pârâți și de constatările notarului public din încheierea de autentificare a contractului, în care se face vorbire de prezența părților și semnarea contractului după exprimarea consimțământului asupra actului juridic încheiat.
Nu s-a putut reține nici existența motivului de nulitate constând în eroarea obstacol „error in negoțio” în condițiile în care actul juridic s-a încheiat în fața notarului public care potrivit legii este dator să explice părților consecințele juridice ale respectivului act, înainte de a verifica existența consimțământului și semnarea înscrisului.
Îndeplinirea acestor obligații se prezumă în condițiile în care contractul de vânzare a fost autentificat, procedura de autentificare presupunând constatarea de către notarul public a unui consimțământ liber și neviciat, al părților care încheie un act juridic.
Consimțământul neviciat presupune exclusiv absența erorii ca viciu de consimțământ, pornit de la forma cea mai gravă a acesteia – eroarea obstacol și până la forma cea mai simplă, care este eroarea indiferentă, însemnând falsa reprezentare a unor împrejurări puțin importante la încheierea actului juridic.
Față de aceste considerente, s-a apreciat că, sub rezerva denumirii greșite a obiectului contractului și al interpretării acestuia sub acest aspect, așa cum s-a reținut mai sus și, cum de altfel rezultă și din descrierea imobilului vândut, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2078 din 24.09.2004 de B.N.P.”M. T.” nu este afectat de nicio nulitate și nu pot fi reținute motivele de nulitate absolută invocate în acțiunea precizată ulterior de către reclamanți.
Așa fiind, instanța de fond a respins acțiunea precizată, ca fiind neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, reclamanții au fost obligați să suporte cheltuielile de judecată, situație în care, în baza art.274 Cod procedură civilă, instanța i-a obligat pe aceștia, în solidar, să plătească pârâților în solidar, suma de 1108 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (988) lei și cheltuieli de deplasare la instanță a apărătorului pârâților în sumă de 120 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții G. E. și G. A., cât și pârâții P. M. și P. C..
Recurenții-reclamanți G. E. și G. A. au criticat atât încheierea de îndreptare eroare, cât soluția primei instanțe pentru nelegalitate solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivare, au arătat recurenții-reclamanți, că prin cererea de chemare în judecată, au solicitat anularea contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de uzufruct viager, autentificat sub numărul 2078 din 24.09.2004 la BNP M. T., întrucât nu au avut cunoștință de existența acestui contract de vânzare - cumpărare, în sensul că G. E. nu a semnat acest contract de vânzare - cumpărare și nu a fost de față la semnarea acestuia, iar G. A. a știut că semnează un act de vânzare - cumpărare prin care era de acord ca N. E. să își vândă partea sa din imobilul dobândit prin același contract ca și ei.
Instanța de fond, a respins acțiunea așa cum a fost precizată la termenul din 15.03.2013, ca fiind nefondată întrucât a apreciat că, sub rezerva denumirii greșite a obiectului contractului și al interpretării acestuia sub acest aspect, cum de altfel rezultă și din descrierea imobilului vândut, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 2078 din 24.09.2004 la BNP M. T., nu este afectat de nicio nulitate și nu pot fi reținute motivele de nulitate absolută invocate în acțiunea precizată.
În opinia lor, arată recurenții, ansamblul probelor administrate în cauză, au dovedit fără putință de tăgadă, temeinicia și legalitatea acțiunii.
Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 703 din 18.06.1990, la Notariatul de . au dobândit jumătate din casa bătrânească, construită de părinții lor. Întrucât ei nu aveau carte funciară pentru imobilul pe care îl aveau în folosință și proprietate, la sfârșitul anului 2012, au mers la Primăria comunei Unguriu pentru a solicita actele necesare întocmirii cărții funciare, ocazie cu care au aflat că nu mai sunt proprietarii cotei de l/2 din imobilul dobândit în anul 1990 și că partea aceasta a fost înstrăinată printr-un contract de vânzare - cumpărare încheiat în anul 2004.
Din probele administrate în cauză a rezultat fără putință de tăgadă că la data de 24.09.2004 G. A. a semnat un act despre care a înțeles că reprezintă doar un acord, în sensul ca N. E. să își vândă cota sa din casa bătrânească, pe care o dobândise prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 703 din 18.06.1990, situație în care a semnat și pentru soția sa.
Această situație de fapt descrisă anterior a fost susținută nu numai de ei, ci de toate probele administrate în cauză, dar mai ales de mențiunea făcută pe verso la contractul de vânzare - cumpărare nr. 2078 din 24.09.2004, din care rezultă că notarul s-a deplasat la locuința defunctei N. E., la cererea acesteia, în vedere autentificării unui act de donație.
Din motive necunoscute, acest act de donație pe care defuncta N. E. intenționa să îl facă, nu a mai avut loc și s-a transformat într-un contract de vânzare - cumpărare și nu numai pentru cota pe care defuncta N. E. o avea în proprietate ci pentru întreg imobilul construit de autorii noștri.
Susțin recurenții că nu aveau niciun interes să își vândă cota lor din imobilul cumpărat în anul 1990, întrucât nu aveau unde să locuiască în altă parte. În ultimii ani din viață, N. E. a fost îngrijită de pârâți și din acest motiv defuncta intenționa să le doneze partea sa din locuința bătrânească.
Dacă ei, prin contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de uzufruct viager nr. 2078 din 24.09.2004, ar fi dorit să își vândă cota lor din casa bătrânească, pârâții nu i-ar fi tolerat foarte mulți ani și ar fi cerut evacuarea lor din imobilul în care locuiesc de o viață.
Mai mult decât atât, autorii care au edificat imobilul casă de locuit și descendenții acestora, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1990, au dorit ca în casa bătrânească să rămână și ei și defuncta N. E..
Dacă pârâții au recunoscut prin întâmpinare și interogatoriu că recurenții în prezent locuiesc în partea de imobil care nu a făcut obiectul tranzacției din anul 2004, atunci care parte din imobil a făcut obiectul tranzacției din anul 2004, logic ar fi ca partea deținută de N. E..
Din toate probele administrate în cauză, a rezultat că atât ei, cât și pârâții, nu sunt de acord cu obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 2078 din 24.09.2004, sau cel puțin nu recunosc întinderea acestui obiect al contractului a cărui anulare ei au solicitat-o.
Față de situația descrisă anterior, rezultă în mod cert că G. A., s-a aflat în eroare, eroare obstacol, numită și distructivă de voință, care este cea mai gravă formă a erorii, împiedică formarea actului juridic, eroarea fiind asupra naturii actului care a fost încheiat (eror in negoțio) întrucât G. A. a crezut că semnează un anumit act juridic și de fapt a semnat alt act juridic.
Susține recurenta G. E. că i-a lipsit total consimțământul, întrucât nu a semnat acel act juridic, or această absență nu poate fi confundată cu un viciu de consimțământ, ci constituie o cauză de nulitate absolută care poate fi invocată oricând de orice persoană interesată.
Consideră că situația de fapt descrisă în cererea de chemare în judecată fost dovedită cu absolut toate probele administrate în cauză, inclusiv cercetarea la fața locului, cu care pârâții nu au fost de acord, răspunsul pârâtei la întrebările nr. 7, 9, 10 și 11 din interogatoriul luat acesteia la termenul din 12.04.2013, cu refuzul nejustificat al pârâtului de a se prezenta la interogatoriu, aplicându-se astfel dispozițiile art. 225 C. proc. civ., dar mai ales prin declarațiile martorilor D. C., I. C. și a martorilor propuși de ei.
Din acte rezultă în mod cert că s-a vândut tot imobilul iar din probe și din poziția pârâților în întâmpinare rezultă că s-a vândut doar jumătate din acest imobil.
Această neconcordanță nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității contractului sau modificării acestuia, dar pârâții nu sunt de acord cu niciuna din variantele propuse de ei.
Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.
Față de încheierea de îndreptare eroare materială, recurenții au apreciat că în mod eronat s-a dispus admiterea acesteia fără a se constata că onorariul avocatului ales este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii și valoarea muncii prestate de apărător sens în care trebuia să se dea eficiență prev. art, 274 alin. 3 Cod proc. civilă.
În drept, recursurile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ.
Recurenții-pârâți P. M. și P. C., au invocat ca motive de recurs prevederile art. 304, al. 9, Cod pr. civilă cu referire și la dispozițiilor art. 304/1 Cod pr. civilă, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul de a le fi acordate în totalitate cheltuielile de judecată, în cuantum de 1980 lei.
În motivarea recursului, se arată că deși a fost respinsă cererea introductivă de instanță și s-a dispus să li se acorde în totalitate cheltuielile de judecată, în loc de suma de 1980 lei, dintre care 1860 lei onorariu avocat și 120 lei cheltuieli transport, li s-a acordat doar suma de 1108 lei.
Având în vedere prevederile art. 274, NCPC, probele existente dosarul cauzei și soluția adoptată, consideră că se impune admitere recursului, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenții P. M. și P. C. au formulat în cauză și întâmpinare cu privire la recursul declarat de reclamanții G. E. și G. A., prin care au solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței atacate, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor judecată, pentru următoarele motive:
Recurenții-reclamanți formulează apărări și cereri noi în fața instanței de recurs, aspect inadmisibil și, pe cale de consecință, solicită să nu fie puse în discuția părților aceste cereri noi.
Învederează că recurenții-reclamanți au modificat de mai multe ori cererea de chemare în judecată, evitând să definească motivarea în fapt și în drept, pentru ca la data de 15.03.2013 să precizeze că motivele de nulitate absolută ar fi eroarea-obstacol, respectiv eroarea asupra naturii actului care se încheie, după cum au arătat și că reclamanta G. E. n- a semnat contractul de vânzare-cumpărare.
Consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se poate pune problema unei erori in negotium, deoarece părțile adverse au înțeles foarte bine care era obiectul vânzării și scopul urmărit. Faptul că există o eroare materială, în sensul că în cuprinsul încheierii de autentificare se face referire la contract de donație, nu poate avea nicio influență, deoarece, oricând, oricare dintre părțile semnatare pot cere îndreptarea acestei erori materiale.
Important este că din cuprinsul actului rezultă voința părților și ceea ce au înțeles să convină.
Vânzătorii trebuiau să dea dovadă de diligența unui bun gospodar, așa după cum precizează Codul civil. În acest caz, era aproape imposibil să nu se observe că era vorba despre înscrierea mențiunii unui preț, după cum nu puteau să nu observe nici titlul contractului.
Consideră, astfel, că este o dovadă de rea-credință, așa cum se pot da alte exemple, în ceea ce-i privește pe reclamanții-recurenți și încercarea de a specula o eroare materială.
De asemenea, rezultă cu claritate că părțile au avut în vedere situația de fapt a imobilului, deoarece o parte era cuprinsă în certificatul de moștenitor și contractul de vânzare-cumpărare anterior, iar pentru cealaltă parte, în care locuiesc reclamanții-recurenți, nu există acte de proprietate. Este evident că acea parte de imobil nu a făcut parte din contractul de vânzare-cumpărare, tocmai pentru că nu existau acte de proprietate asupra acestuia.
Instanța a constatat că imobilul este folosit în modul în care a fost înstrăinat, neexistând niciun pericol ca părțile adverse ca fie evacuate, după cum pretind.
Pentru rezolvarea situației acelei părți de imobil urmează să se efectueze alte demersuri pentru ca părțile să poată ieși din indiviziune asupra imobilului respectiv, asupra căruia reclamații-recurenți nu au un drept de proprietate exclusiv, așa cum pretind, urmând să fie partajată între toții moștenitorii. Este adevărat că o asemenea soluție nu convine, dar aceasta nu înseamnă că trebuie anulat un contract de vânzare-cumpărare pentru că după opt ani de la încheierea contractului și după ce au văzut că nu pot fi proprietari exclusivi ai restului de imobil, părțile adverse încearcă să obțină anularea unui act despre care au avut perfectă cunoștință de cauză.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încheierea de ședință din data de 3.12.2013, consideră că și acest motiv reprezintă tot o dovadă de rea-credință a părților adverse. Dacă acestea erau nemulțumite de cuantumul cheltuielilor de judecată, trebuiau să formuleze recurs împotriva sentinței inițiale, ceea ce nu au făcut, astfel încât criticile lor referitoare la modificarea onorariului de avocat nu mai pot fi analizate.
Instanța nu a admis cererea de îndreptare a erorii materiale prin discutarea eventualului cuantum al onorariului, ci au constatat că au existat greșeli de calcul, cu mențiunea că nici părțile adverse nu contestă că modul de calcul nu este cel corect.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului reclamanților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, pentru motive invocate mai sus.
Recurenții-reclamanți G. E. și G. A. au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivare, au arătat că prin cererea de chemare în judecată au solicitat anularea contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de uzufruct viager, autentificat sub numărul 2078 din 24.09.2004 la BNP M. T., întrucât ei nu au avut cunoștință de existența acestui contract de vânzare - cumpărare, în sensul că G. E., nu a semnat acest contract de vânzare - cumpărare și nu a fost de față la semnarea acestuia iar G. A. a știut că semnează un act de vânzare-cumpărare prin care erau de acord ca N. E. să își vândă partea sa din imobilul dobândit prin același contract ca și ei.
Susțin recurenții-reclamanți că ei nu au formulat apărări și cereri noi în fața instanței de recurs.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 703/18.06.1990 la Notariatul de Stat Județean B., ei au dobândit jumătate din casa bătrânească pe care au construit-o părinții lor.
Învederează că la sfârșitul anului 2012 au mers la Primăria comunei Unguriu pentru a solicita actele necesare în vederea întocmirii cărții funciare, ocazie cu care au aflat că nu mai sunt proprietarii cotei de ½ din imobilul dobândit în anul 1990 și că partea aceasta a fost înstrăinată printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2004.
Ulterior, precizează recurentul G. A., și-a amintit că a semnat un act despre care a înțeles că reprezintă doar un acord ca N. E. să își vândă cota sa din casa bătrânească, pe care o dobândise prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 703/18.06.1990, situație în care a semnat și pentru soția sa.
Precizează recurenții-reclamanți că s-au referit în cererea de chemare în judecată la eroarea obstacol, numită și distructivă de voință, care este cea mai gravă formă a erorii și împiedică formarea actului juridic, referindu-se mai exact la eroarea asupra naturii actului ce se încheie (error in negotio), întrucât recurentul G. A. a crezut că încheie un anumit act juridic și în fapt a semnat alt act juridic.
De asemenea, arată recurenta G. E., lipsa totală a consimțământului său, nu poate fi confundată cu un viciu de consimțământ, iar această absență constituie o cauză de nulitate absolută care poate fi invocată oricând, de orice persoană interesată.
Susțin că autorii lor, care au edificat imobilul casa de locuit, și descendenții acestora, prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1990, au dorit ca în casa bătrânească să rămână ei și defuncta N. E..
Din acte rezultă în mod cert că s-a vândut tot imobilul, iar din probe și din poziția pârâților din întâmpinare rezultă că s-a vândut doar jumătate din acest imobil.
Arată că pârâții au recunoscut prin întâmpinare și interogatoriu că reclamanții locuiesc în partea de imobil care nu a făcut obiectul tranzacției din anul 2004 și pretind că prin contractul de vânzare-cumpărare semnat în anul 1990, reclamanții ar fi dobândit din casa bătrânească doar partea care a fost vândută de ei împreună cu N. E. în anul 2004, întrucât pentru restul imobilului nu ar fi existat acte, însă din probele aflate la dosar rezultă că aceleași acte au existat pentru întreg imobilul casă de locuit edificat de autorii lor.
Precizarea intimaților în sensul că partea din imobil pe care reclamanții o au în posesie ar fi trebuit partajată între toți moștenitorii, nu este reală și nici nu poate fi dovedită cu vreun mijloc de probă, întrucât din Anexa 24 pentru deschiderea procedurii succesorale după defuncta G. I., rezultă că nu mai există bunuri imobile de partajat.
Această neconcordanță nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității contractului sau modificării acestuia, dar pârâții nu sunt de acord cu niciuna din variantele propuse de reclamanți.
Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.
Anterior închiderii dezbaterilor, recurenții P. M. și P. C. au înaintat la dosar solicitarea de a se lua act că înțeleg să renunțe la judecarea recursului promovat în cauză, întrucât acesta nu reprezintă interes și nu mai are obiect atâta timp cât instanța de fond a soluționat pretențiile lor privind cheltuielile de judecată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale soluționată la data de 03.12.2013, în sensul admiterii acestora.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și evaluarea dovezilor administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 cod pr.civilă, tribunalul apreciază că recursurile formulate de recurenții G. A. și G. E. sunt nefondate, nu există niciunul din motivele prev. de art. 304 cod pr.civilă, nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art. 312 al.1 cod pr.civilă, urmează să le respingă pe următoarele considerente:
Raportat la situația de fapt, Tribunalul reține că recurentul G. A. și intimata P. M., au calitate de frați, fiind moștenitori descendenți ai autorilor G. C. G. I. .
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 703/18.06.1990, ceilalți frați moștenitori au înstrăinat în favoarea recurentului G. A. ( căsătorit cu recurenta G. E. ) și a sorei lor S. ( N. ) E. cotele părți indivize ce li se cuveneau prin moștenire, mama acestora G. I. păstrându-și uzufructul viager pe o cotă de 5/8 din casă și terenul ce a format obiectul tranzacției.
Astfel, din masa succesorală rămasă de pe urma autorului G. C., recurentul G. A. împreună cu soția sa și N. E. au devenit singurii proprietari în indiviziune, cu cote egale asupra imobilului casă de locuit și teren aferent menționat în certificatul de moștenitor nr. 512/03.11.1983, care și-au partajat în fapt proprietățile fără a sista starea de indiviziune.
Din probele administrate de prima instanță, inclusiv cercetarea la fața locului, se constată că imobilul aflat în indiviziune se compune din două unități locative, delimitate pe mijloc de un zid despărțitor, sub același acoperiș, din care recurenții G. folosesc partea dinspre N-V, iar sora recurentului stăpânea cealaltă jumătate dinspre S-E privită dinspre drum, care a decis înstrăinarea cotei sale în favoarea intimatei soră P. M. și soțului său, intimatul P. C..
Această manifestare de voință s-a materializat prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 2078/24.09.2004 ce formează obiectul prezentei cauze semnat nu doar de vânzător N. E. și cumpărătorii P. M. și C., ci și de recurenți, în contextul în care partea înstrăinată se afla în indiviziune cu proprietatea acestora.
Raportat la motivele de recurs formulate, Tribunalul constată că acestea reiau în integralitate motivele de nulitate expuse și în cererea introductivă referitoare la lipsa consimțământului recurentei G. E. și eroarea obstacol față de recurentul G. A..
Față de lipsa consimțământului invocată de recurenta G. E., Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a înlăturat acest motiv de nulitate, raportat la consemnările notarului public în înscrisul contestat care se bucură de prezumția de legalitate atâta timp cât nu a fost declarat fals și care menționează prezența inclusiv a acestuia la semnarea actului.
Din acest punct de vedere vor fi înlăturate dispozițiile martorilor M. N. și C. V., propuși de reclamanți, pe acest aspect față de interdicțiile impuse de art. 1191 alin.1 și2 cod civil în ce privește această probă peste consemnările unui act autentic.
În ceea ce privește cea de-a doua critică și implicit motiv de nulitate, respectiv eroarea obstacol, Tribunalul constată că nici acesta nu are fundament, pe de o parte raportat la aceleași argumente cu privire la consemnările din înscrisul autentic în care s-a menționat că notarul public a dat citire acestuia și a luat act de consimțământul părților înainte de a proceda la semnarea contractului, iar pe de altă parte față de poziția procesuală a intimaților.
Astfel, atât la fond, cât și în recurs, pârâții- intimați nu contestă faptul că au dobândit prin cumpărare doar cota indiviză ce a aparținut numitei N. E., dovadă fiind că stăpânesc partea de S-E a acesteia, iar recurenții pe cea care au folosit-o dinaintea încheierii actului, respectiv dinspre N-V, cum a fost convenția fraților.
În contextul în care nu există divergențe cu privire la obiectul vânzării – cumpărării din actul autentic contestat, faptul că există erori materiale în acest înscris sau neclarități în consemnarea expresă a cotei părți indivize înstrăinate, nu justifică atacarea acestuia în instanță pe diverse nulități, atâta timp cât există posibilitatea remedierii acestora tot în fața notarului public, cu atât mai mult cu cât din descrierea imobilului ce a format obiectul vânzării, cât și din schița corpului de proprietate rezultă clar că acesta vizează doar partea folosită de N. ( G. ) E. .
Din acest punct de vedere, recurenții nu pot invoca eroarea obstacol în condițiile în care ce s-a înstrăinat coincide cu voința acestora și a intimaților, notarul public a făcut cunoscut situația reală a vânzării cotei indivize, a fost descrisă în concret acestă cotă, materializarea voinței părților fiind eronată atâta timp cât există starea de indiviziune între recurent și sora sa și un partaj de folosință convenit.
Față de recursul formulat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, Tribunalul reține nelegalitatea acestuia, în contextul în care s-a dat eficiență prevederilor art.274 al.1 Cod proc. civilă reținându-se culpa procesuală a recurenților, iar cuantumul solicitat coincide cu cel materializat prin înscrisurile doveditoare și s-a remediat greșeala de calcul, conform art.281 Cod proc. civilă.
Sub ansamblul celor evocate, Tribunalul constată nelegalitatea motivelor de recurs invocate de recurenți și în consecință, în temeiul art. 312 alin 1 Cod proc. civilă, va respinge ca nefondate recursurile formulate, întrucât sentința și încheierea de îndreptare eroare materială pronunțate de instanța de fond sunt legale și temeinice.
În conformitate cu art. 274 Cod proc civilă, Tribunalul va obliga recurenții la 1560 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată P. M., reprezentând onorariu apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanții - recurenți G. E. și G. A., ambii cu domiciliul în satul Unguriu, . si pârâtii - recurenți P. C. și P. M., ambii cu domiciliul în satul Unguriu, . având ca obiect, constatare nulitate act juridic (contract de vânzare – cumpărare cu clauză de uzufruct viager) împotriva sentinței civile nr 1155/01.11.2013 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul civil nr_ .
Obligă recurenții la 1.560 lei cheltuieli de judecată către intimata P. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2014.
PREȘEDINTE,
G. S.
Judecători,
A.-M. D. A. E. D.
Grefier,
R. O.
Red. GS/17.03.2014
Tehn.CS/2 EX.
Judecătoria Pătârlagele/judecător fond-M. Ș.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
| ← Fond funciar. Decizia nr. 696/2014. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 754/2014.... → |
|---|
