Contestaţie la executare. Decizia nr. 346/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 346/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 2224/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 346
Ședința publică de la 01 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător I. M.
Grefier E. D.
Pe rol judecata apelului declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul procesual ales la Secția de Drumuri Naționale B., ., județ B., împotriva sentinței civile nr.8411 din 14.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ – având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorul C. D., domiciliat în ., ., județ B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul C. D., a lipsit apelanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul se află la primul termen de judecată, cererea de apel a fost comunicată intimatului care, la data de 25.07.2014, a depus întâmpinare la dosar, după care:
Procedura de citare legal îndeplinită.
Intimatul C. D. arată că l-a avut angajat pe avocat G. G. doar pentru redactarea motivelor din întâmpinare, nu are alte solicitări. La cererea instanței, prezintă CI . nr._ eliberat de Poliția municipiului B.. I se restituie actul de identitate.
Nemaifiind cereri, excepții, probe, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbaterea apelului formulat.
Având cuvântul, intimatul C. D. solicită respingerea apelului declarat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 150 lei, reprezentând onorariu avocat.
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art.394 alin.1 Cod pr.civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
După deliberări,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.02.2014 sub numărul_, contestatorul C. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, anularea actelor de executare și înființării popririi, emise în dosarul de executare nr. 2211/2013 al B. A. A..
În motivare se arată că executarea silită a început la solicitarea creditoarei CNADNR S.A. – CESTRIN, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.03.2011, însă procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat de CNADNR, din dovada de comunicare rezultând că acesta a fost comunicat la o altă adresă decât adresa de domiciliu a petentului.
Susține petentul că a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție, context în care, în măsura în care acesta va fi anulat, titlul executoriu va fi desființat și se impune anularea executării silite.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 638, 711, 713, 719, 722 și 723 NCPC.
Au fost administrate probatorii cu înscrisuri și a fost înaintat, în copie certificată, dosarul de executare nr. 2211/2013.
Prin sentința civilă nr. 8411/14.05.2014, Judecătoria B. a admis contestația la executare formulată de contestatorul C. D., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN, a anulat executarea silită însăși și toate formele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2211/2013 al B. A. A. și a obligat intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei, constând în onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la cererea intimatei creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, pe rolul B. A. A. a fost format dosarul de executare nr. 2211/2013, având ca obiect executarea silită a sumei de 28 euro echivalent în lei, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/25.03.2011.
S-a constatat că, prin sentința civilă nr. 5198/24.03.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ devenită irevocabilă prin neapelare, a fost anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.03.2011, iar potrivit dispozițiilor art. 702 alin.1 pct.4 NCPC, executarea silită încetează dacă a fost desființat titlul executoriu.
În cauză, s-a constatat că a fost desființat însuși titlul executoriu ce a stat la baza dosarului de executare silită nr. 2211/2013 al B. A. A., având ca efect încetarea executării silite.
Pe cale de consecință, având în vedere că executarea silită a început în baza unui titlu executoriu ulterior desființat, instanța de fond a constatat întemeiată contestația la executare, cu consecința anulării executării silite însăși și a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2211/2013 al B. A. A..
Au fost aplicate dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC în privința cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 250 lei, conform chitanței nr. 25/18.03.2014.
În privința taxei de timbru în cuantum de 47 lei achitată în cauză, s-a reținut că, potrivit art. 45 alin.1 lit. f din OUG 80/2013, contestatorul are posibilitatea de a solicita restituirea ei după rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, criticând pentru netemeinicie hotărârea exclusiv sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată către contestator.
A învederat apelanta că anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.03.2011 - titlul executoriu și, implicit, admiterea contestației la executare a avut la bază decizia în interesul legii nr. 10/2013 pronunțată de ÎCCJ, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin.2 și art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001, decizie ce este ulterioară datei la care s-a realizat comunicarea procesului-verbal către petent, apreciind că nu se află în culpă procesuală.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 717 NCPC.
Intimatul contestator C. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, întrucât dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC în privința cheltuielilor de judecată au fost aplicate corect de prima instanță. Totodată, intimatul a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel, constând în suma de 150 lei - onorariu avocat.
Examinând sentința apelată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că apelul pendinte este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
În speță, executarea silită în privința sumei de 28 euro în echivalent lei, a fost pornită la cererea creditoarei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.03.2011, după încuviințarea începerii executării, prin încheiere, la 11.12.2013.
Procesul-verbal de contravenție a fost însă contestat de către contravenient - intimat în calea de atac pendinte, și apoi anulat de către Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 5198/24.03.2014 (f. 30-32 fond), pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin neapelare.
În condițiile desființării titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/25.03.2011, Tribunalul constată că prima instanță a aplicat în mod corect în cadrul contestației la executare dispozițiile art. 702 alin.1 pct.4 NCPC, întrucât executarea silită a încetat. Așa fiind, executarea silită începută în baza unui titlu executoriu ulterior desființat a determinat anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2211/2013 al B. A. A..
Pe cale de consecință, au fost corect aplicate dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC în privința cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 250 lei, achitat de contestator conform chitanței nr. 25/18.03.2014, depusă în dosarul de fond.
Indiferent de considerentele sentinței civile nr. 5198/24.03.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, precum și de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin.2 și art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001 dată de ÎCCJ prin decizia în interesul legii nr. 10/2013, în speță apelanta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN a căzut în pretenții, executarea silită fiind încetată ca urmare a desființării titlului executor (anularea acestuia prin hotărârea sus menționată având efect retroactiv).
Or, în privința cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, în condițiile art. 452 NCPC s-a făcut dovada existenței și întinderii sumei, iar, potrivit art.453 alin.1 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Dispozițiile art.451-455 NCPC referitoare la cheltuielile de judecată privesc întregul proces civil, fiind incidente și în faza de executare silită.
Normele menționate se coroborează și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ce atestă faptul că se impune rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României), ținându-se cont și de faptul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată - în care este inclus și onorariul apărătorului părții ce a avut câștig de cauză - îl reprezintă culpa procesuală a părții adverse, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului.
Așa fiind, tribunalul observă că apelanta, intimată la fond, s-a aflat în culpă procesuală, iar rambursarea cheltuielilor de judecată poate fi obținută în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, în cauză fiind făcută pe deplin această dovadă, astfel încât va constata nefondat apelul pendinte judecății.
Având în vedere considerentele reținute și în conformitate cu prevederile art. 480 alin.1 NCPC, tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul pendinte judecății.
Văzând și prevederile art. 483 alin.2 teza finală NCPC,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul procesual ales la Secția de Drumuri Naționale B., în municipiul B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr.8411 din 14.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ – având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorul C. D., domiciliat în ., ., județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2014.
Președinte, D. R. | Judecător, I. M. | |
Grefier, E. D. |
Red. I.M./ 4 ex/13.10.2014
Judecătoria B.
Dosar fond:_
Judecător fond: N. G.
| ← Actiune in regres. Decizia nr. 492/2014. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 527/2014.... → |
|---|








