Contestaţie la executare. Decizia nr. 137/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 137/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 27839/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 137/2014
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător A. M.
Judecător M. Ș.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea recursului civil și a cererii de suspendare a efectelor hotărârii recurate, ambele formulate de intimata-recurentă P. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ..29-31, sector 1, împotriva sentinței civile nr._/3.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorul G. I., domiciliat în B., ..4, jud.B. și terțul poprit BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, ..5, sector 3, B. T. SA, cu sediul în Cluj N., ..8 jud.Cluj, B. G. SOCIETE GENERALE, cu sediul în București, ..1-7, . și R. B., cu sediul în București, ..9 – 9A, sector 2.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul G. I. - personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este motivat, legal timbrat cu suma de 100 lei taxă de timbru achitată cu O.P. nr.2570/12.02.2014, intimatul G. I. a formulat întâmpinare, recurenta nu a depus la dosar dovada achitării cauțiunii în sumă de 256 lei, stabilită în sarcina sa prin încheierea din 12.02.2014, după care:
Intimatul G. I. susține că a solicitat strigarea cauzei deoarece a formulat întâmpinare, iar recurenta nu a depus un răspuns cu privire la aceasta.
Instanța constată că în cauză a fost formulată întâmpinare, care a fost depusă la dosar în data de 19.02.2014, nefiind necesară comunicarea acesteia în raport de prevederile art.129 al.1 C.pr.civ. conform căruia părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. Față de lipsa recurentei P. B. ROMÂNIA SA și a intimatelor BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, B. T. SA, B. G. SOCIETE GENERALE și R. B., lasă dosarul la a doua strigare, la ordinea listei.
La reluarea cauzei, a răspuns intimatul G. I. - personal, lipsă fiind celelalte părți.
Instanța constată că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării cauțiunii în sumă de 256 lei pentru soluționarea cererii de suspendare a efectelor hotărârii recurate, stabilită în sarcina sa de Tribunalul B. prin încheierea din 12.02.2014.
Intimatul G. I. arată că nu are cereri de formulat, excepții de invocat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul G. I. lasă la aprecierea instanței cererea de recurs, apreciind că soluția instanței de fond este temeinică și legală.
INSTANȚA
Asupra prezentului recurs civil.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul G. I., în contradictoriu cu pârâta PIREUS B. România S.A si tertii popriti B. C. Română SA, B. T. SA, B. G. Societe Generale, R. B., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite de B. L. F. pentru suma de 9,153,47 RON în dosarul 1224/2012 prin care solicită anularea tuturor formelor de executare.
În fapt, arată reclamantul că a încheiat cu pârâta PIREUS B. România S.A în data de 01.10.2007 Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._22127 prin care a împrumutat suma de 7.140 RON pe o perioadă de 60 de luni cu o rată a dobânzii de 13,06% și dobână anuală efectivă de 16,71%.
Începând cu sfârșitul anului 2009 a fost în imposibilitate de a mai achita ratele lunare întrucât a rămas fără loc de muncă și pentru că ratele lunare au început să crească nejustificat de mult.
În data de 04.10.2012 a primit o Somație emisă de Biroul Executorului Judecătoresc L. F. prin care era somat ca în termen de o zi să achite suma de 9,153,47 RON, din care sumă de 8220,15 RON iar suma de 933,32 RON cheltuieli de executare.
Susține reclamantul că suma de 8220,15 Ron nu este o sumă certă sub aspectul întinderii debitului, întrucât pe de o parte actele execuționale nu sunt însoțite de documente justificative, care să arate în ce mod intimata a înțeles să stingă debitele restante, din ce erau compuse acestea, care a fost suma restantă și modalitatea de calcul a dobânzilor.
Consideră că o parte din clauzele inserate în contractul de împrumut sunt abuzive și au rolul de a mări nejustificat debitul.
Astfel, la art. 3.2 din Contractul de împrumut se specifică faptul că „dobânda este variabilă și revizuibilă. [...] Rata dobânzii este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adaugă marja variabilă a băncii [...JDobănda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și/sau a marjei, aceasta din urmă variind, conform deciziei băncii. în cazul în care indicele de referință și/sau a marjei, aceasta din urmă variind, conform deciziei băncii. în cazul în care indicele de referință și/sau marja băncii variază cu minim 10% (în plus/ minus) față de valoarea inițial a acestuia/ la cea mai recentă modificare după caz, B. poate modifica dobânda în consecință, în orice moment conform deciziei sale. In cazul ratei de dobândă variabilă, noul procent se aplică asupra soldului existent al împrumutului la data modificării acesteia".
Clauza mai sus citată precum și clauza de la punctual 3.3 sunt clauze ce nu au putut fi negociate, întrucât Contractul de împrumut mai sus menționat este un contract preformulat ce nu a putut fi real negociat.
Consideră că aceste prevederi contractuale sunt abuzive, deoarece creează un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților contrar cerințelor bunei-credințe. Dezechilibrul contractual pe care îl generează aceste clauze este evident întrucât cuantumul dobânzii de referință este lăsat la discreția intimatei.
Aceasta componență a dobânzii permite băncii ca în mod arbitrar să modifice cuantumul dobânzii, întrucât nu se poate ști cu precizie întinderea debitului în momentul semnării contractului, suma rambursabilă nemaifiind una certă.
Solicită a se avea în vedere faptul că intimata, în temeiul clauzei mai sus menționate, poate să modifice unilateral cuantumul dobânzii având astfel posibilitatea de a modifica într-un mod discreționar acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit. De fapt, aceasta clauză contractuală vine în contradicție nu numai cu dispozițiile legislației de protecție a consumatorilor, ci și cu prevederile art. 948 pct. 3 si art. 964 C.civ.
Conform acestor texte legale, obiectul actului juridic (în cazul de față dobânda) trebuie să fie determinat sau determinabil.
Astfel, contractele de credit cu dobândă variabilă trebuie să conțină clauze care să confere dobânzii caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca părțile angrenate în contract să poată, la momentul exigibilității obligației ce reprezintă obiectul contractului, să determine în mod obiectiv întinderea acesteia (în cazul de față cuantumul dobânzii).
Clauza care permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor, conține o condiție pur potestativa pentru banca, în calitatea sa de debitor al obligației de a calcula corect și transparent cuantumul dobânzii.
Aceasta modalitate de cuantificare a dobânzii (dobânda de referința a băncii plus marja fixa) intra in contradicție flagranta si cu alte prevederi legale. Astfel:
1.conform art. 54 din Codul consumului (Legea nr. 296/2004), „vânzătorul (în cazul de față banca) trebuie să informeze consumatorii (adică împrumutatul) despre prețul final al produsului (creditul acordat) și să ofere toate informațiile și documentele tehnice care trebuie să însoțească produsul".
Prin raportare la definiția pe care o da art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992 intimata la momentul încheierii contractului, era obligată să mă informeze cu privire la cuantumul total al dobânzii sau, în cel mai rau caz, trebuia sa ofere informații exacte în legătură cu modalitatea în care se va forma cuantumul dobânzii, întrucât prin aceasta omisiune, banca și-a încălcat obligația de informare.
2. conform art. 93 lit. g) pct. 1 si 3 din OG nr. 21/1992, „variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract", iar „formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract cu precizarea periodicității și/sau condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării cât și în sensul reducerii acesteia". în plus, pct. 3 al lit. g) din OG nr. 21/1992 impune necesitatea indicării în contract a unei formule în funcție de care se calculează cuantumul dobânzii.
3. atat Legea nr. 193/2000, cât și în Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene conțin o listă a clauzelor care sunt considerate de iure abuzive.
In aceasta lista, la alin. (1) litera p), respectiv litera 1) se menționează că este abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii (cum este cazul băncii) să crească prețul. Alineatul (2) al acelorași acte normative la lit. a) respectiv c) statuează o . exceptări de la aplicarea caracterului abuziv, stabilind ca modificarea prețului in funcție de modificarea unei rate de pe piața financiara pe care furnizorul nu o poate controla nu este clauza abuziva.
per a contrario, daca modificarea dobânzii nu are legătura cu un indice de pe piața financiară, înseamnă că ne aflăm în fața unei clauze abuzive.
Reclamantul solicită să se dea eficiență art. 129 Cod procedură civilă, care stipulează faptul că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, și să dispună ca intimata să depună la dosarul cauzei înscrisuri și precizări lămuritoare care să arate din ce este compusă creanța principală, comisioanele care au intrat în formarea ratelor, cum au fost acestea calculate, dobânzile și penalitățile pentru a putea formula eventuale noi precizări și apărări.
În concluzie, solicită lămurirea întinderii creanței pretinse de către intimata creditoare ținându-se cont de perioada de rambursare a creditului raportat la clauzele abuzive inserate în contractual de împrumut.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._22127 din 01.10.2007, grafic de rambursare, somație emisă de Biroul Executorului Judecătoresc L. F. în data de 25.09.2012, proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită, a se vedea filele 9 – 19 dosar.
La solicitarea instanței Biroul Executorului Judecătoresc L. F. a înaintat copie de pe actele din dosarul de executare nr.1224/2012 – a se vedea filele 24 – 54 dosar.
Intimata P. B. ROMANIA S.A. in temeiul art. 115 – 118 C.pr.civ. a formulat întâmpinare fata de contestația la executare formulata de Gavriluta I., invocând excepția de nulitate pentru lipsa obiectului determinat, urmând ca apărările pe fondul cauzei să le formuleze după precizarea cererii de chemare in judecata:
Conform art. 112 pct. 3 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul ei, iar potrivit art. 133 alin. 1 C.proc.civ., cererea care nu cuprinde, intre altele, obiectul, va fi declarata nula.
Obiectul acțiunii este imprecis si contradictoriu formulat.
Astfel, cererea de chemare in judecata a fost denumita contestație la executare deși în cuprinsul contestației nu sunt arătate actele de executare care ar fi în opinia contestatorului nelegale si s-ar impune îndreptarea/anularea lor.
Motivarea contestației este de fapt o cerere prin care se solicită a se constata existența unor clauze contractuale abuzive, respectiv a clauzelor privind dobânda contractuală, cerere inadmisibila in cadrul unei contestații la executare.
In concluzia contestației, contestatorul solicita lămurirea întinderii creanței pretinse de intimată in procedura executării silite.
Mai mult, fata de cele mai sus arătate nu se poate stabili nici măcar instanța competenta sa judece prezenta cauza.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Pentru aceste motive, in lipsa precizării acțiunii, solicită admiterea excepției de nulitate pentru lipsa obiectului determinat si sa se declare nulă acțiunea.
A precizat intimata ca apărările pe fondul cauzei le va depune după precizarea cererii de chemare in judecata in funcție de temeiul de fapt si de drept invocat de contestator.
In drept: art. 115 si urm. C.proc.civ.
Prin notele de ședință depuse la dosar la termenul din data de 16.11.2012 contestatorul G. I. a solicitat respingerea excepției de nulitate pentru lipsa obiectului determinat ca netemeinică, admiterea contestației la executare formulată în sensul lămuririi întinderii creantei pretinse de intimată ținându-se cont de perioada de rambursare a creditului raportat la clauzele abuzive inserate în contractul de împrumut. A arătat că prin contestația la executare a solicitat lămurirea sumei de 8.110,15 ron în sensul debitelor din care este alcătuită și să se precizeze de intimată modul în care a înțeles să-și stingă debitele restante și cum sunt acestea calculate din perspectiva unor clauze abuzive care sunt inserate în contractul de împrumut.
Potrivit art.399 (1) împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prev. de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
(3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Solicită să se constate că la baza executării silite se află un titlu executoriu ce nu este emis de o instanță judecătorească și apărările formulate sunt apărări de fond prin care contestă întinderea sumei și dorește lămurirea acesteia și nu contestă titlul în sine sau faptul că nu este ținut de un debit față de intimată.
Intimata B. T. SA, sucursala B. a formulat întâmpinare, în calitate de terț poprit, arătând următoarele:
In fapt, in baza adresei de înființare a popririi înregistrata la B. T. SA sub nr._/09.10.2012, emisa de executorul Judecătoresc L. F., cu sediul in Mun. B., Bld. Unirii, nr. 8, ., mezanin, jud. B., in dosarul execuțional nr. 1224/2012, contul deschis la B. T. SA Sucursala B. al cărei titular este G. I. a fost indisponibilizat pana la concurenta suinei de 9153,47 lei, suma ce reprezintă creanța conform titlurilor executorii anexate la adresa de înființare a popririi menționata mai sus, precum si cheltuielile de executare.
Menționează ca sumele încasate de contestatorul Gavriluta I. in contul deschis la B. T. SA Sucursala B. pana la aceasta data reprezintă alocații de stat pentru copii si au fost puse la dispoziția contestatorului întrucât acestea nu pot fi urmărite in conformitate cu prevederile art. 409, alin. 7 Cod procedura civila.
F. de motivele contestației invocate de contestatorul Gavriluta I. in contradictoriu cu creditoarea Pireus B. România SA, apreciază ca acestea sunt critici cu privire la derularea contractului de credit nr._22127/01.10.2007 încheiat de contestator cu Pireus B. România SA, critici ce nu vizează B. T. SA Suc. B..
F. de cele arătate mai sus, apreciază ca B. T. SA Suc B. a respectat întocmai prevederile art. 454 si următoarele din Cod proc civ.
In concluzie, in calitate de terț poprit, funcție de soluția ce se va pronunța pe baza probelor administrate in cauza, va menține, suspenda sau desființa poprirea dispusa de Executorul judecătoresc L. F. in dosarul execuțional nr. 1224/2012.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedura civila.
În susținerea întâmpinării a depus la dosar adresa de înființare a popririi nr._/09.10.2012 emisa in dosarul execuțional nr. 1224/2012 si titlurile executorii in baza cărora a fost emisa.
Intimata P. B. ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare fata de cererea precizatoare formulata de Gavriluta I. prin care solicita respingerea contestației astfel cum a fost precizată, având in vedere următoarele argumente:
În fapt, prin contestația la executare astfel cum a fost precizata Gavriluta I. solicită lămurirea sumei de 8220,15 RON in sensul debitelor din care este alcătuita.
Intimata consideră neîntemeiată această cerere, având in vedere ca din coroborarea dispozițiilor contractuale rezulta cu claritate care este suma pe care o datorează debitorul Gavriluta I..
Astfel, prin contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._22127/01.10.2007, P. B. România SA a acordat un împrumut pentru nevoi personale contestatorului Gavriluta I..
Prin Actul Adițional nr.1 urmare a solicitării împrumutatului perioada creditului a fost majorata cu o perioada de 12 luni.
Debitorul Gavriluta I. are calitatea de împrumutat in acest contract de credit așa cum rezulta din Capitolul I al contractului de credit.
Având in vedere ca debitorul nu si-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de credit, respectiv nu a achitat, sumele scadente, prin Notificarea din data de 23.11.2010 a fost înștiințat de rezilierea contractului.
Efectul legal al rezilierii fiind exigibilitatea anticipata a tuturor sumelor datorate Băncii, debitorul a fost înștiințat ca la data de 23.11.2010 suma totala pe care o datorează conform contractului este de 6.079.14 RON.
Având in vedere ca B. deținea o creanța certa lichida si exigibila a solicitat Corpului Executorilor Bancari ai P. B. ROMÂNIA SA declanșarea executării silite, fiind format dosarul de executare nr._/2011.
Prin încheierea din data de 23.09.2011 pronunțata in dosarul nr._/200/2011, Judecătoria B. a încuviințat executarea silita asupra debitorului Gavriluta I..
Urmare a intrării in vigoare a legii 188/2000, dosarul de executare astfel format a fost. transmis B. „L. F."" si înregistrat cu nr. 1224/2012, in vederea continuării executării silite.
La data de 25.09.2012 a fost întocmita Somația de Plata conform art. 497 Cod Procedura Civila prin care i se aduce ia cunoștința contestatorului ca datorează suma de 9,153.47 Ron compusa din suma restanta la contractul de credit in cuantum de 8.220,15 Ron {ia data de 12.06.2012) si suma de 933,32 Ron reprezentând onorariu si cheltuieli de executare.
Precizează ca suma de 8.220,15 Ron este calculata in perioada 01.06._12 conform clauzelor contractuale si este compusa din:
Ratele lunare efective restante in cuantum de 6,056.10 Ron = 5324.04 Ron principal restant + 732,06 Ron dobânda restanta; Penalitate principal: 2,162.05 Ron;Penalitate dobânda: 2 Ron
D. urmare, este evident ca in urma unui simplu calcul matematic rezulta cu claritate sumele datorate de debitorul Gavriluta I..
Mai mult decât atât, la pct. 9.3 din contract s-a stipulat ca prin semnarea prezentului contract împrumutatul recunoaște si declara ca înaintea semnării contractului a avut un termen rezonabil de reflectare asupra produselor Băncii, a tuturor condițiilor de creditare prevăzute in contract, inclusiv asupra costurilor împrumutului si a garanțiilor constituite, acestea fiind negociate si agreate de ambele parți.
La pct. 13.14 din contract contestatorul a declarat ca a înțeles pe deplin conținutul acestui document, incluzând condițiile împrumutului pentru nevoi personale așa cum sunt menționate in prezentul contract si a menționat ca semnează acest document după ce a acceptat termenii acestui contract.
Termenii contractului se completează cu termenii Condițiilor Generale de Afaceri ale băncii, de care, prin semnarea contractului Împrumutatul declara ca a luat cunoștința si i-a acceptat (pct. 13.16 din contract).
Conform art.969 din codul civil „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Din acest punct de vedere contractul încheiat intre împrumutat si banca reprezintă legea părților
In ceea ce privește susținerea contestatorului in sensul ca unele clauze ar fi abuzive, deși acest aspect excede prezentului cadru procesual, menționează următoarele:
Potrivit art. 4 alin.1 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pârtilor, iar alin 2 al aceluiași articol prevede ca o clauza contractuală va fi considerată ca nefiind negociata direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Considera ca toate clauzele contractuale sunt legale, in conformitate si cu obiectul de activitate si scopul băncii, iar contractele de credit sunt contracte încheiate in mod legal. Clauzele, astfel cum sunt prevăzute in contract au fost analizate si însușite de parți, prin alegerea acestui produs oferit dintr-o varietate de produse si prin încheierea contractului de credit cu P. B. si nu cu o alta banca din cele existente in România. Prin semnarea contractului de credit, părțile s-au obligat sa respecte prevederile acestuia, cu drepturile si obligațiile fiecărei parți. Contractul este legea părților, lege care trebuie respectata. Atât timp cat banca si-a îndeplinit obligațiile, împrumutatul trebuie, la rândul său, să respecte contractul și să-și îndeplinească obligațiile contractuale.
Instanța nu poate interveni in acordul părților, suplinind consimțământul uneia din parți. Contractul poate fi modificat doar de parți.
In același context precizează ca art. 14 din Legea nr. 193/2000 prevede următoarele: "Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu Încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă". Solicită a se avea în vedere ca acest text de lege nu instituie nicio excepție de la regula prevăzuta de art. 969 C.civ, referindu-se la dreptul consumatorilor prejudiciați de a se adresa instanței, ceea ce implica formularea unei acțiuni in pretenții pentru repararea prejudiciului cauzat, iar nu a unor acțiuni de modificare a contractului pe calea contestației la executare.
Mai mult, contractul in speța este un contract reziliat. Or, nu se mai poate solicita modificarea unui contract care nu mai exista
F. de cele menționate, solicită a se avea în vedere ca actele de executare au fost îndeplinite cu respectarea tuturor dispozițiilor legale in materia executării silite iar debitul contestat a fost calculat conform clauzelor contractuale însușite de parți prin semnarea contractului de împrumut.
În concluzie, solicită respingerea contestației astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiata.
Prin adresa nr._/10.12.2012 intimata P. B. ROMANIA S.A. a precizat că debitele solicitate pentru facilitatea de credit_22127/01.10.2007 contractata la P. B. România S.A de către GAVRILUTA I. in cererea de continuare executare silita nr._/14.06.2012 sunt:Principal restant: 5,324.04 RON;Dobânda restanta: 732.06 RON;Penalitate principal restant:2,162.05 RON;Penalitate dobânda restanta:2.00RON;Total:8,220.15 RON
Debitul este calculat pentru intervalul 01.06.2010 (prima rata restanta) - 12.06.2012 (data întocmirii cererii de continuare executare silita către Birou executor Judecătoresc L. F. cu sediul in Mun. B., ., .. B.).
Rata lunara efectiva (principalul restant) solicitat este de 5,324.04 RON.
Dobânda restanta este in valoare de 732.06 RON.
Nu au fost incluse comisioane la data întocmirii cererii către executorul judecătoresc.
Prin sentința civilă nr._/03.12.2013, Judecătoria B. a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul G. I., a anulat în parte actele de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 1224/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc L. F., în ceea ce privește suma de 1057,96 lei, a menținut actele de executare în cerea ce privește executarea sumei de 7162,29 lei, reprezentând debit calculat până la data de 12.06.2012 și a sumei de 933,32 lei reprezentând onorariu și cheltuieli de executare, a obligat intimata P. B. România SA la plata către contestatorul G. I. a sumei de 695,5 9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și la plata către stat a sumei de 800 lei, reprezentând ajutor public judiciar sub forma onorariului de expert de care a beneficiat contestatorul S. C. E..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._22127/01.10.2007, s-a început executarea silită împotriva debitorului G. I., la cererea creditoarei P. B. România SA.
În acest sens s-a format dosarul de executare nr. 1224/2012 al Biroul Executorului Judecătoresc L. F..
Executorul judecătoresc a emis în data de 25.09.2012 somația prin care a fost somat debitorul să achite creditoarei suma de 9153,47 lei din care suma de 8220,15 lei reprezintă debit calculat la data de 12.06.2012 și suma de 933,32 lei reprezintă onorariu și cheltuieli de executare.
Prin procesul verbal din data de 16.07.2012 au fost stabilite cheltuielile de executare în sumă de 933,32 lei.
La data de 22.10.2012 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra veniturilor din muncă încasate de debitorul G. I. de la locul de muncă al acestuia, .. De asemenea s-au emis dispoziții de poprire către mai multe bănci.
Prin contestația la executare, contestatorul solicită anularea executării silite însăși, apreciind că suma executată silit nu este certă, și lichidă, precum și faptul că contractul de împrumut și conține clauze abuzive.
Referitor la contestația împotriva titlului executoriu, prin care contestatorul solicită să se lămurească suma pe care o are de plată, și prin care solicită să se constate nulitatea art. 3.2 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._22127 din 01.10.2007, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 399 alin 3 C.proc.civ., atunci când executarea se face în temeiul unui titlu executoriu neemis de o instanță se poate invoca pe calea contestației la executare apărări de fond împotriva respectivului titlu.
Clauzele înscrise in art. 3.2 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._22127/01.10.2007 se referă la modul de calcul al dobânzii stabilind în esență că dobânda este variabilă în funcție de evoluția pieței financiar bancară făcând trimitere ca capitolul III unde se prevede că la data acordării împrumutului dobânda este de 13,06 % pentru o perioadă de 60 de luni ale creditului. Se prevede se asemenea că pe parcursul contractului banca își rezervă dreptul de a modifica dobânda, noua dobândă se va comunica împrumutătorului care are posibilitatea să declare în termen de 30 de zile că nu este de acord cu noua dobândă.
La stabilirea faptului daca clauzele înscrise în art. 2 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._22127/01.10.2007 sunt sau nu abuzive, trebuie sa se aibă in vedere art. 4 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000.
Acest text de lege prevede ca o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților si ca o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei.
De asemenea și CEJ, in cauzele C-240/98, C-241/98, C-242/98, C-243/98 si C-244/98, s-a pronunțat in sensul: “27. Așa cum a observat și Avocatul general în opinia sa, sistemul de protecție oferit de Directiva (nr.2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori) răspunde ideii potrivit căreia situația inegală între consumator și profesionist nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract. Este motivul pentru care art.7 din directivă, la paragraful 1, impune statelor membre să implementeze măsurile necesare, adecvate și eficiente pentru a determina încetarea utilizării clauzelor abuzive, iar la paragraful 2, precizează că măsurile trebuie să cuprindă, printre altele, permisiunea acordata asociațiilor consumatorilor de o instanța de judecată pentru a aprecia dacă unele clauze redactate cu caracter general sunt abuzive și pentru a obține, dacă este cazul, interzicerea lor, chiar și atunci când acele clauze nu au fost utilizate în cadrul unor contracte determinate”. “28.(…) Competența instanțelor de judecată de a examina, chiar din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze, constituie un mijloc corespunzător, pe de o parte, atingerii rezultatului urmărit de art.6 al Directivei, și anume prevenția fata de situațiile in care consumatorii individuali ar fi obligați să respecte o clauză abuzivă, iar pe de altă parte, atingerii obiectivului vizat de art.7, din moment ce însăși analiza instanței poate avea efect desuasiv și poate contribui la prevenirea utilizării de clauze abuzive în contractele încheiate de profesioniști cu consumatorii.” “26. Avocatul general apreciază că a recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive ale unui contract se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.”
CEJ, in cauza Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, consfințește dreptul statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilor decât minimul stabilit de directivă, și permite instanțelor naționale constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil. Astfel, curtea a statuat că: “28 […] directiva nu a realizat decât o armonizare parțială si minimală a legislațiilor interne referitoare la clauzele abuzive, recunoscând totodată statelor membre posibilitatea de a asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protecție decât cel pe care aceasta îl prevede”. “29 Articolul 8 din directivă prevede în mod expres posibilitatea statelor membre de a „adopta sau [de a] menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de […] directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție”. “40 […] statele membre nu pot fi împiedicate să mențină sau să adopte, cu privire la totalitatea domeniului reglementat de directivă, inclusiv articolul 4 alineatul (2) din aceasta, norme mai stricte decât cele prevăzute de directivă, cu condiția ca acestea să asigure consumatorilor un nivel de protecție mai ridicat”.” 44 […] articolul 4 alineatul (2) si articolul 8 din directivă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale […] care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar si inteligibil.”
Totodată instanța a considerat că, pentru a se aprecia caracterul abuziv al clauzelor contractuale, trebuie avut în vedere și modul de calcul al sumelor care fac obiectul urmăririi silite, dacă acestea cuprind dobânzi exagerat de mari care să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Din raportul de expertiză nr. 618/27.03.2013 întocmit în cauză de expert contabil A. M., instanța a reținut că debitul restant înregistrat de contestator în baza titlului executoriu, până la data rezilierii contractului de credit, 22.11.2010, este de 5324,04 lei, credit restant, la data de 22.11.2010, de 655 lei, reprezentând dobândă restantă calculată pentru perioada 01.10._12, iar pentru perioada 22.11._12 intimata a calculat o dobândă penalizatoare de 2178,69 lei, dobândă penalizatoare, calculată de către expert la creditul restant și la dobânda restantă.
În ceea ce privește suma de 655 lei, reprezentând dobândă restantă calculată pentru perioada 01.10._12, instanța a constatat că pentru contractul de împrumut dobânzile calculate de bancă s-au situat între 13,06 % și 20,94 % pe an, prin urmare dobânzile nu au fost exagerat de mari ca să creeze în detrimentul contestatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult conform prevederilor contractuale contestatorul a fost înștiințat despre orice modificare a cuantumului dobânzii și putea să nu fie de acord cu acest cuantum.
În aceste condiții, instanța a constatat că clauzele înscrise in art. 3.2 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._22127/01.10.2007 nu sunt abuzive, întrucât nu au creat în detrimentul contestatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fiind datorate creditoarei ca preț al folosirii banilor împrumutați de către contestator pe o perioadă îndelungată de timp.
Însă, așa cum rezultă din raportul de expertiză, instanța a reținut că pentru perioada 22.11._12 s-a calculat o dobândă penalizatoare de 2178,69 lei, respectiv de 26,26 % pe an dobândă, ce a fost calculată, așa cum rezultă din raportul de expertiză atât la creditul restant și la dobânda restantă. Această dobândă a fost calculată conform art. 8.6 din contractul de credit potrivit cărora, în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile de plată, banca își rezervă dreptul de a percepe și încasa dobânzi penalizatoare de 12,00 % pe an, peste dobânda curentă pentru împrumutul restant sau alte sume restante și de 12% anual pentru dobânda restantă a căror sume se va calcula zilnic, pro rata temporis, începând cu data scadenței sau cu o dată ulterioară datei scadenței, conform deciziei Băncii..
Conform acestor dispoziții contractuale, banca își rezervă dreptul de a percepe dobândă la dobânda neîncasată. Ori o astfel de clauză este într-adevăr abuzivă, întrucât prin recursul in interesul legii soluționat prin Decizia nr. XI din data de 24 oct. 2005 a Curții Supreme de Justiție - secțiile unite s-a stabilit ca in aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 2 și ale art. 3 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu referire la art. 969 alin. 1 din Codul civil, cauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii, respectiva decizie fiind anterioară datei încheierii contractului părților.
Așadar instanța a constatat că art. 8.6 din contractul de credit potrivit cărora, în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile de plată, banca își rezervă dreptul de a percepe și încasa dobânzi penalizatoare de 12,00 % pe an, peste dobânda curentă pentru împrumutul restant sau alte sume restante și de 12% anual pentru dobânda restantă a căror sume se va calcula zilnic, pro rata temporis, începând cu data scadenței sau cu o dată ulterioară datei scadenței, conform deciziei Băncii, are caracter abuziv.
În aceste condiții, instanța a dispus refacerea raportului de expertiză, în sensul ca expertul să calculeze dobânzile conform art. 3 din contractul de credit doar pentru suma de împrumut restant la data rezilierii contractului respectiv 22.11.2010, și până la data de 12.06.2012, dată până la care s-a calculat debitul executat silit și menționat în somație. Expertul a calculat dobânda aferentă perioadei 22.11.2010 (data rezilierii contractului de credit) -12.06.2012 (data până la care s-a calculat debitul restant, menționat în somație), conform art. 3 din contractul de credit și nu conform 8.6 din contractul de credit, clauză pe care instanța a apreciat-o ca fiind abuzivă. Astfel, din răspunsul la obiectivele stabilite de instanță la data de 30.04.2013, f. 200-201 din dosar, rezultă că pentru perioada 22.11.2010 (data rezilierii contractului de credit) -12.06.2012 (data până la care s-a calculat debitul restant, menționat în somație) cuantumul dobânzii este de 1182,22 lei, față de 2178,69 lei.
Prin urmare, din răspunsul la obiectivele stabilite de instanță la data de 30.04.2013, instanța a reținut că debitul restant înregistrat de contestator în baza titlului executoriu este de este de 7162,19 lei, fiind puțin mai mică decât suma de 8220,15 lei, urmărită silit, motiv pentru care a dispus anularea actelor de executare pentru suma calculată în plus, de 1057,96 lei, urmând a fi menținută executarea pentru suma de 7162,19 lei - ce este datorată de contestator. Expertul contabil a efectuat calculul sumelor datorate de contestator, în răspunsul la obiectivele stabilite de instanță la data de 30.04.2013, așa cum a fost calculată suma pentru care s-a emis somația, astfel că eventualele plăți efectuate după data începerii executării silite, respectiv reținerile din salariul contestatorului, ca urmare a înființării popririi, vor fi avute în vedere de către executor la executarea creanței.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că este neîntemeiată doar în parte contestația la executare și, în baza art. 399 cod procedură civilă, a admis-o în parte. Pe cale de consecință, a anulat în parte actele de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 1224/2012 al B.E.J. L. F., în ceea ce privește suma de 1057,96 lei, urmând a fi menținute actele de executare în ceea ce privește executarea sumei de 7162,29 lei, reprezentând debit calculat până la data de 12.06.2012 și a sumei de 933,32 lei reprezentând onorariu și cheltuieli de executare.
A dispus ca intimata, fiind în culpă procesuală, întrucât suma pentru care s-a pornit executarea nu a fost corect calculată, să suporte, potrivit art. 274 cod procedură civilă, cheltuielile de judecată efectuate de contestator, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, și onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata P. B. ROMÂNIA S.A., în temeiul dispozițiilor art. 3041, art.304 pct.9, art. 300 alin.2 si 3 C., prin care s-a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare și, totodată, în temeiul dispozițiilor art. 300 alin.2 si 3 C.p.c., suspendarea efectelor hotărârii recurate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3 C.pr.civ., „instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, la cerere și numai după plata unei cauțiuni, suspendarea executării hotărârii recurate, chiar și în alte cazuri decât cele expres reglementate de dispozițiile art. 300 alin. 1 C.pr.civ."
F. de aceste dispoziții, recurenta solicită instanței sa fixeze cauțiunea pe care urmează sa o achite prin raportare la valoarea sumelor ce pot fi puse in executare.
Susține că solicitarea de suspendare a efectelor sentinței recurate este întemeiată, având in vedere că sentința pronunțata de instanța de fond este nelegală, așa cum va dezvolta în cuprinsul motivelor de recurs.
Apreciază recurenta că în mod greșit instanța de fond a admis in parte contestația la executare, in speța fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct.9 C. - hotărâre data cu aplicarea greșită a legii, având in vedere următoarele considerente:
A. In ceea ce privește considerentele instanței de fond, potrivit cărora: "Conform art.399 alin.3 C.p.c., atunci când executarea se face in temeiul unui titlu executoriu neemis de o instanța, se poate invoca pe calea contestației la executare apărări de fond împotriva respectivului titlu", menționează că dispozițiile art. 399 alin. (3) din Cproc.civ. prevăd: „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."
Astfel, legiuitorul a prevăzut posibilitatea invocării unor apărări de fond asupra titlului executoriu numai in situația in care legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Astfel, excepția legiuitorului se refera la situația in care contestatorului nu poate formula o alta acțiune prin care sa invoce aspecte de fond ale titlului executoriu.
Or acest capăt de cerere putea forma obiectul unei acțiuni pe dreptul comun, iar instanța, dând o interpretare greșita textului legal, a apreciat că acest capăt de cerere poate fi soluționat pre calea contestației la executare.
F. de cele acest motiv se impune modificarea sentinței recurate.
B. Instanța de fond a reținut: "... așa cum rezulta din raportul de expertiza, instanța retine ca pentru perioada 22.11._12 s-a calculat o dobânda penalizatoare de 2178,69 lei, respectiv de 26.26 % pe an dobânda, ce a fost calculata, așa cum rezulta din raportul de expertiza atât la creditul restant si la dobânda restanta.
Aceasta dobânda a fost calculata conform art. 8.6 din contractul de credit potrivit cărora, in cazul in care împrumutatul nu îsi îndeplinește obligațiile de plata, banca isi rezerva dreptul de a percepe si incasa dobânzi penalizatoare de 12,00 % pe an, peste dobânda curenta pentru împrumutul restant sau alte sume restante si de 12% anual pentru dobânda restanta a căror sume se va calcula zilnic, pro rata temporis, începând cu data scadentei sau cu o data ulterioara datei scadentei, conform deciziei Băncii..
Conform acestei dispoziții contractuale banca isi rezerva dreptul de a percepe dobânda la dobânda neîncasata. Ori o astfel de clauza este . prin recursul in interesul legii soluționat prin Decizia nr. XI din data de 24 oct. 2005 a Curții Supreme de Justiție - secțiile unite s-a stabilit ca in aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 2 si ale art. 3 alin. 1 si 2 din Ordonanța Guvernului nr. 91/2000, aprobata prin Legea nr. 356/2002, cu referire la art. 969 alin. 1 din Codul civil, cauza penala prin care se stabilește obligația restituirii la scadenta a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuala convenita sau pe lângă dobânda legala, contravine prevederilor legii, respectiva decizie fiind anterioara datei încheierii contractului părților.
Așadar instanța constată că art. 8.6 din contractul de credit potrivit cărora, in cazul in care împrumutatul nu isi îndeplinește obligațiile de plata, banca isi rezerva dreptul de a percepe si incasa dobânzi penalizatoare de 12,00 % pe an, peste dobânda curenta pentru împrumutul restant sau alte sume restante de 12% anual pentru dobânda restanta a căror sume se va calcula zilnic, pro rata temporis, începând cu data scadentei sau cu o data ulterioara datei scadentei, conform deciziei Băncii.., are caracter abuziv."
Prin aceasta motivare instanța de fond apreciază ca in speța, in cadrul unui contract comercial, clauza penala este nula.
Recurenta susține că clauza penala este o stipulație sau prevedere contractuala, prin care părțile stabilesc de comun acord, anticipat si prin apreciere, cuantumul despăgubirilor ce vor fi datorate de partea in culpa, in cazul neîndeplinirii ori împlinirii necorespunzătoare a obligațiilor asumate. Această clauză prezintă pentru creditor avantajul că acesta nu mai trebuie să dovedească existenta si cuantumul prejudiciului, in cazul in care debitorul nu-si executa obligațiile conform prevederilor contractuale.
In contractele economice, clauza penala are caracter obligatoriu; penalitățile sunt de regula, stabilite de lege, caz in care nu pot fi nici înlăturate si nici micșorate, dar părțile sunt in drept sa le majoreze or sa stabilească penalități pentru situații neprevăzute in lege.
De asemenea, in contractele economice creditorul are dreptul si obligația de a solicita despăgubiri pana la repararea integrala a prejudiciului in cazul in care acesta nu este acoperit prin plata de penalități.
Raportul juridic dedus judecații este un raport juridic de drept comercial, conform reglementarilor cuprinse in art.3, art.4 prin raportare la art.5 din C.. data încheierii contractului de credit).
Decizia XI/2005, la care face trimitere instanța de fond, se refera exclusiv la împrumuturile civile.
Astfel, in considerentele Deciziei XI/24.10.2005, instanța suprema retine:
- „In același sens, in reglementarea data prin art. 1089 alin. 2 din Codul civil, "clauza prin care, de mai înainte si in momentul promovării unei convenții alta decât o convenție comerciala, se va stipula dobânda la dobânzile datorate pentru un an sau pentru mai puțin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nula".
Ca urmare, prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 356/2002, potrivit cărora "părțile sunt libere sa stabilească, in convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești", nu îngăduie decât practicarea de dobânzi limitate in raporturile civile, conform prevederilor art. 5 alin. 1 din aceeași lege, la posibilitatea de a depăși dobânda legala cu cel mult 50% pe an.
Rezulta deci că nu există temei legal care să permită stabilirea, in cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an, sau de sancțiuni constând in penalități de întârziere.
Așa cum se poate observa cu certitudine, Decizia XI/2005, se refera doar la contractele de împrumut civile, or in speța, este vorba despre un contract comercial, căruia nu ii sunt aplicabile dispozițiile cu privire la nulitatea clauzei penale.
Față de cele mai sus arătate, se poate conchide că interpretarea dată de instanța de fond Deciziei XI/2005 pronunțată de ICCJ in RIL este eronată.
Totodată, învederează instanței de recurs că în mod greșit instanța de fond a reținut că P. B. România SA a calculat dobânda la dobânda neachitată, având în vedere că potrivit dispozițiilor contractuale, după data la care contractul de credit nr._22127/01.10.2007 a fost reziliat, respectiv, 22.11.2010, nu au mai fost calculate dobânzi, au fost calculate penalități conform CAP II art. 8.6, B. rezervându-și dreptul de a incasa penalități de 12.00 %, peste dobânda curenta, astfel penalitățile percepute fiind după cum urmează: 14.26 % (rata de dobânda de la data rezilierii) + 12.00% = 26.26 %.
C. In ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu de avocat, taxa de timbru si onorariu de expert, consideră că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata acestor cheltuieli, față de următoarele considerente:
Dispozițiile art. 276 C. arata: "Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai in parte, instanța va aprecia in ce măsura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putând face compensarea lor."
Față de aceste dispoziții si față de situația mai sus prezentată, este evident că in mod greșit instanța de fond a obligat P. B. România SA la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată.
In ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata reprezentând taxa de timbru, învederează că în mod greșit instanța de fond a pus în sarcina ei aceste cheltuieli, date fiind dispozițiile art. 23 alin.1 lit.e) din Legea 146/1997 potrivit cărora: "(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă;"
Astfel, contestatorul poate solicita restituirea taxei de timbru in cazul in care contestația a fost admisa iar hotărârea este irevocabila, sumele reprezentând taxa de timbru neputând fi puse in sarcina intimatului.
În concluzie, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare.
Contestatorul-intimat G. I., a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Prin recursul formulat, recurenta consideră nefondată motivarea instanței cu privire la admisibilitatea contestație, motivat de faptul că art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, care prevede faptul că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu neemis de o instanță, a fost interpretat în mod greșit, în sensul că legea prevede o altă cale de atac împotriva titlului executoriu, anume acțiunea pe calea dreptului comun.
Consideră nefondată această apărare, întrucât contestația la executare a fost făcută împotriva executării silite pornite de Biroul Executor Judecătoresc Luperdean F. și a modului în care aceasta a fost făcută. Practic, arată intimatul, a contestat nu titlul executoriu în esența sa, ci întinderea sumelor calculate în baza acestui titlu executoriu, precum și temeiurile nelegale în baza căruia s-a făcut calcularea, în sensul că acestea au fost calculate greșit, cu încălcarea legii, așa cum corect a apreciat și instanța fondului.
De asemenea, consideră că recurenta greșit încearcă să limiteze efectele Deciziei XI/2005 pronunțată de instanța supremă, prin care obligația restituirii la scadenta a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenita sau pe lângă dobânda legală, contravine dispozițiilor legii.
Contractul de împrumut este unul civil în esența sa, mai ales din perspectiva faptului că el este consumator și nu profesionist, iar relațiile contractuale sunt de natură civilă.
În ceea ce privește raportul de expertiză un lucru este cert, suma pentru care s-a pornit executarea, este una greșit calculată și în consecință nu este certă. Față de acest aspect, consideră că instanța fondului în mod corect a apreciat faptul că intimata se află în culpă procesuală și a dispus anularea în parte a actelor de executare.
Față de starea de fapt și de drept arătată, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de P. B. România S.A, împotriva sentinței civile nr._/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ și, pe cale de consecință, să se mențină această hotărâre ca temeinică și legală.
Raportat la cererea de suspendare a efectelor sentinței civile nr._/3.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ , conform art. 300 al.3 cu referire la art. 403 al.4 c.pc.c, având în vedere suma ce poate fi pusă în executare, Tribunalul, prin Încheierea din 12.02.2014 a stabilit în sarcina recurentei o cauțiune în sumă de 256 lei, ce nu a fost achitată de către aceasta până la termenul de judecată din 24.03.2014.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată,, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041c.p.c, Tribunalul apreciază că recursul este întemeiat, în parte, astfel că în temeiul art. 312 al.1 c.p.c. urmează să îl admită, pentru următoarele motive:
Cererea de suspendare a efectelor hotărârii recurate va fi respinsă de Tribunalul, întrucât, potrivit art. 300 al.2 c.p.c., la cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1, iar aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părților în camera de consiliu .
Din economia textului de lege mai sus menționat reiese că, pentru a hotărî cu privire la suspendarea executării hotărârii, una din condițiile obligatorii este depunerea cauțiunii. Cum instanța a stabilit, prin Încheierea din 12.02.2014, în sarcina recurentei obligația de plată a unei cauțiuni în sumă de 256 lei, iar aceasta nu și-a îndeplinit-o, Tribunalul urmează a respinge cererea de suspendare a efectelor hotărârii recurate.
Critica recurentei, potrivit căreia instanța fondului a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii este nefondată.
Este adevărat că potrivit art. 399 alin. 3 c.p.c, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac, însă tot atât de adevărat este faptul că, potrivit art. 129 c.p.c, instanța este obligată să se pronunțe asupra celor solicitate de părți, să califice cererea formulată de către acestea.
Ori, în mod corect instanța fondului a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de intimat a avut două capete ce cerere, respectiv contestația la executare și un al doilea capăt de cerere privind legalitatea contractului de împrumut încheiat între părți, chiar dacă acestea nu au fost explicit redate în cuprinsul cererii, acest aspect reieșind din chiar motivarea cererii de chemare în judecată.
Nici critica privind greșita interpretare a dispozițiilor Deciziei XI/2005 nu este fondată.
Prin Decizia XI /2005 ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a hotărât că în aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 2 și ale art. 3 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu referire la art. 969 alin. 1 din Codul civil, stabilesc: Clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.
Articolul 3 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9 /2000, aprobată prin Legea 356/2002, prevede că: - Dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României; iar potrivit art. 7 din Codul comercial, sunt comercianți cei care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale.
În consecință, în mod corect a apreciat instanța fondului că dispozițiile deciziei mai sus menționate sunt aplicabile și contractelor comerciale și nu numai celor civile.
Cât privește critica, potrivit căreia instanța fondului a reținut în mod greșit că ar fi calculat dobândă la dobânda neachitată, nici aceasta nu este fondată, întrucât în mod corect instanța a reținut că din raportul de expertiză efectuat în cauză, reiese că pentru perioada 22.11._12 s-a calculat o dobândă penalizatoare de 2178,69 lei, respectiv de 26,26 % pe an, ce a fost calculată, atât la creditul restant cât și la dobânda restantă, conform art.8.6 din contract. Cum recurenta a perceput dobândă la dobânda neîncasată, în mod corect instanța fondului a apreciat această clauză ca fiind una abuzivă.
Tribunalul, apreciază ca fiind întemeiată, critica privind obligarea sa la plata tuturor cheltuielilor de judecată .
Potrivit art. 276 c.p.c., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Conform art. 23 alin. 1 lit.e din Legea 146/1997 sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța fondului, în mod corect a introdus în plata cheltuielilor de judecată și taxa de timbru, întrucât, taxa de timbru se restituie doar la solicitarea petiționarului, și cum intimatul contestator nu a solicitat restituirea, ci obligarea recurentei la plata acesteia, recurenta nu s-a apărat la fondul cauzei, invocând dispozițiile legale mai sus menționate și punând în discuție aplicabilitatea acestora.
Cum însă pretențiile intimatului contestator au fost admise doar în parte, în proporție de 12, 87 %, recurenta trebuia obligată doar la 24,96 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, în total 29,96 lei.
În ceea ce privește onorariul de expert, acesta va fi reținut în integralitate, dat fiind faptul că pentru stabilirea sumei de plată în sarcina intimatului, era necesară efectuarea expertizei.
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul, în baza art. 312 c.p.c, urmează a admite recursul și a modifica în parte sentința recurată, în sensul că suma cu titlu de cheltuieli de judecată, la care este obligată recurenta este de 529,96 lei; menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a efectelor hotărârii recurate.
Admite recursul formulat de intimata-recurentă P. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ..29-31, sector 1, împotriva sentinței civile nr._/3.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorul G. I., domiciliat în B., ..4, jud.B. și terțul poprit BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, ..5, sector 3, B. T. SA, cu sediul în Cluj N., ..8 jud.Cluj, B. G. SOCIETE GENERALE, cu sediul în București, ..1-7, . și R. B., cu sediul în București, ..9 – 9A, sector 2.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că suma cu titlu de cheltuieli de judecată la care este obligată recurenta este de 529,96 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2014.
Președinte, E. P. | Judecător, A. M. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, C. C. |
Red. E.P.
Thred. M.H./E.P.
2 ex./ 25.03.2014
d.f. nr._ – Judecătoria B.
j.f. – E. P.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 762/2014.... → |
|---|
