Fond funciar. Decizia nr. 385/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 385/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 460/282/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 385/2014
Ședința publică de la 17 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier: D. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de petenta M. C. C., domiciliată în com. Ulmu, ., împotriva sentinței civile nr. 609/22.03.2013, pronunțată de Judecătoria Pogoanele, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. L. RUȘEȚU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., și C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun. B., jud. B., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că arhiva instanței a întocmit referat prin care a solicitat repunerea dosarului pe rol în vederea perimării, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs civil se constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pogoanele, petenta M. C. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. locală Rușețu și C. județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, anularea Hotărârii nr.427/27.11.2012 a intimatei C. județeană B. prin care s-a respins cererea sa cu nr. 458/30.11.2005 de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,25 ha pășune situată în .> În motivarea plângerii, petenta a învederat că prin Decretul nr. 303/1955 privind organizarea,administrarea și folosirea pășunilor și a Instrucțiunilor pentru aplicarea acestuia, terenul pășune deținut în proprietate indiviză împreună cu pășunea comunală, proprietate de stat, au trecut în administrarea Sfatului popular comunal, că în baza HCM nr.629/1963 islazul comunei Rușețu, însumând 1.137,55 ha, a trecut în folosință și fără plată la CAP Rușețu și că în aplicarea prevederilor Legii nr.18/1991, prin Decizia nr.71/10.04.1992 a Prefecturii județului B. întreaga suprafață de izlaz comunal, inclusiv suprafața de 268,50 ha proprietatea indiviză a locuitorilor comunei, însumând 1.110 ha, din care 574 ha pășune și 536 ha arabil, a fost trecută în proprietatea privată a comunei Rușețu și în administrarea Consiliului local.
De asemenea, petenta a învederat că în baza prevederilor Legii nr.247/2005 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,25 ha pășune ce a aparținut autoarei sale, Vîlasan T. S., până în anul 1955 și că prin Hotărârea nr.427/27.11.2012 C. județeană B. a respins cererea, hotărârea adoptată fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
1. C. județeană a constatat că anexa 17 întocmită de C. locală Rușețu este greșită întrucât nu întrunește condiția cerută de art. 31 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 pentru că suprafața de 180,65 ha cuprinsă în anexă nu se afla la data intrării în vigoare a Legii nr.18/1991 în proprietatea statului și în administrarea consiliului local, ci a fost restituită în condițiile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 18/1991 în proprietatea comunei Rușețu și administrarea primăriei, conform Deciziei Prefecturii nr.71/10.04.1992; mai susține C. județeană că Decizia nr. 71/1992 a fost anulată prin Ordinul prefectului nr. 88/15.09.1993, reconstituirea urmând să se facă prin aplicarea Legii nr. 18/1991.
Petenta subliniază însă că dreptul de proprietate al comunei Rușețu asupra terenurilor cu destinație pășune a fost recunoscut prin Decizia nr. 71/10.04.1992 emisă de Prefectura B., în temeiul art. 40 din Lg. nr. 18/1991. Atât timp cât legile ulterioare de modificare a Lg. nr. 18/1991 au prevăzut valabilitatea actelor de proprietate emise cu respectarea dispozițiilor legale, nu mai poate fi pusă în discuție legalitatea acestora.
Mai mult, în speță, prin Decizia civilă nr. 8616/01.11.2005, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 4622/2003 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate industrială, se arată că decizia nr. 71/1992 a Prefecturii B. nu a fost anulată, ea reprezentând un act valabil care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.
2. În motivarea respingerii cererii, C. județeană B. a mai susținut că anexele 2A și 3, precum și celelalte anexe, privind terenul agricol, prevăzute de Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005, nu fac referire la terenurile deținute în devălmășie de foștii proprietari.
Petenta arată că în cauză nu este vorba de teren agricol, ci de teren izlaz, iar devălmășia nu este altceva decât o formă de proprietate specifică obștilor sătești, astfel că nemenționarea în cuprinsul anexelor invocate nu înseamnă că nu i se aplică regulamentul respectiv.
3. A mai susținut C. județeană B. că nu sunt emise norme juridice în legislația funciară cu privire la modul în care se vor stabili vecinătățile suprafețelor de teren deținute de foștii proprietari în devălmășie, fiind astfel imposibilă ieșirea din indiviziune.
A mai arătat petenta că acest argument este lipsit de relevanță din moment ce retrocedarea urmează să se facă în indiviziune, pe vechile amplasamente, care sunt libere, iar o eventuală ieșire din indiviziune nu se pune în discuție decât după punerea în posesie și îi privește exclusiv pe proprietarii devălmași.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, republicată.
Intimatele, legal citate, nu au formulat întâmpinare, conform prevederilor art. 115-118 Cod proc. civilă, însă au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat respingerea plângerii.
Urmarea probatoriului administrat, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.609/22.03.2013 prin care a admis plângerea și a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 427/27.11.2012 a Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietatate privată asupra terenurilor, în ceea ce o privește pe petentă, cu obligarea intimatelor să reconstituie dreptul de proprietate al petentei M. C. C., în calitate de moștenitoare a defunctei V. T. S., decedată la 03.03.1984, asupra unei suprafețe de 0,25 ha pășune situate pe raza comunei Rușețu, județul B..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în baza prevederilor Legii nr.18/1991, petentei M. C. și numitelor V. I., R. M. și P. T. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,6486 ha teren situat în . titlul de proprietate nr._-_ din 15.10.1994, printre terenurile pentru care dreptul a fost reconstituit neregăsindu-se și teren categoria pășune – fila 16 dosar.
Din extrasul testamentul aflat la fila 19 dosar reiese că în anul 1931 V. T. S., mama petentei, a avut în proprietate suprafața de 0,25 ha pășune.
Prin cererea formulată în baza prevederilor Legii nr.247/2005 și înregistrată la Primăria comunei Rușețu sub nr. 458 din 30.11.2005, petenta s-a adresat primarului comunei și a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,25 ha pășune, ce a fost proprietatea mamei sale, V. T. S., decedate la 31.03.1984 - fila 14.
C. locală Rușețu pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a întocmit documentația necesară pe care a înaintat-o spre validare Comisiei județene B., iar aceasta din urmă, prin art. II/8 și II/9 din Hotărârea nr. 427/27.11.2011, invalidând anexa 17 întocmită pentru un nr. de 384 de poziții cu suprafața totală de 180,67 ha și respectiv anexa 2a suplimentară pentru un nr. de 16 poziții cu suprafața de 5,59 ha și anexa nr. 3 suplimentară pentru un nr. de 368 de poziții cu suprafața de 175,06 teren, pentru următoarele motive:
Anexa nr.17 la Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 se întocmește în baza art.41 din Legea nr.18/1991, republicată și actualizată, care prevede că terenurile fără construcții, instalații, amenajări de interes public, intrate în proprietatea statului și aflate în administrarea primăriilor la data prezentei legi, se vor restitui foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, fără a depăși suprafața de 10 ha în echivalent arabil.
Art. 31 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 prevede că persoanelor sau după caz moștenitorilor acestora, al căror teren agricol, până la . legii fondului funciar, era în proprietatea statului și în administrarea consiliilor locale, la cerere, li se vor restitui terenurile prevăzute la art.41 din Legea nr.18/1991,republicată. Persoanele care se încadrează în această categorie se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr.17.
C. a reținut că: Anexa 17 întocmită de C. locală Rușețu este greșită întrucât nu întrunește condiția cerută de art. 31 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 pentru că suprafața de 180,65 ha cuprinsă în anexă nu se afla la data intrării în vigoare a Legii nr.18/1991 în proprietatea statului și în administrarea consiliului local, ci a fost restituită în condițiile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 18/1991 în proprietatea comunei Rușețu și administrarea primăriei, conform Deciziei Prefecturii nr.71/10.04.1992, făcând parte din suprafața de 1.100 ha teren izlaz comunal; mai susține C. județeană că Decizia nr. 71/1992 a fost anulată prin Ordinul Prefectului nr. 88/15.09.1993, reconstituirea urmând să se facă după definitivarea aplicării Legii nr. 18/1991.
Prin Ordinul Prefectului nr. 202/27.04.2012 s-a atribuit în proprietatea privată a comunei Rușețu suprafața de 441 ha teren pentru reîntregirea islazului comunal, fără ca pentru diferența de 669 ha să se stabilească regimul juridic.
Prin Legea nr.267/2011 s-a abrogat art.1 din Legea nr.1/2000 care prevedea că pentru aplicarea legii comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale.
Anexele 2A și 3, precum și celelalte anexe, privind terenul agricol, prevăzute de Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005, nu fac referire la terenurile deținute în devălmășie de foștii proprietari.
Nu sunt emise norme juridice în legislația funciară cu privire la modul în care se vor stabili vecinătățile suprafețelor de teren deținute de foștii proprietari în devălmășie, fiind astfel imposibilă ieșirea din indiviziune.
În termenul procedural de 30 de zile, prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, petenta s-a adresat instanței de judecată cu prezenta plângere, care este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Terenul pășune aflat până în anul 1955 în proprietatea locuitorilor comunei Rușețu a fost dobândit de aceștia prin legile de împroprietărire din anii 1867 și 1879, așa după cum intimata C. locală Rușețu a susținut, iar intimata C. județeană B. nu a contestat, acesta fiind trecut în proprietatea statului și în administrarea comitetului executiv al sfatului popular, fără nicio despăgubire, împreună cu pășunea comunală, prin Decretul nr.303/1955 privind organizarea, administrarea și folosirea pășunilor, loturilor zootehnice și stațiunilor de montă comunale.
Ulterior, prin art.3 din HCM nr.629/1963, pășunile comunale aflate în administrarea comitetelor executive ale sfaturilor populare s-au transmis, cu titlu gratuit, în folosință fără termen, gospodăriilor agricole colective, întreaga suprafață de teren de 1.100 ha fiind predată către GAC Rușețu, așa cum reiese din convenția datată 18.06.1964 și depusă la dosar.
Prin Decizia Prefecturii județului B. nr.71/10.04.1992 suprafața de 1.110 ha teren a fost trecută în proprietatea privată a comunei Rușețu, din aceasta 770 ha fiind preluate de la fosta CAP Rușețu și 340 ha fiind preluate din terenurile transmise unităților de stat, din total 536 ha fiind arabil și 574 ha fiind pășune.
Prin art. 4 din Hotărârea nr. 38/29.04.1993 C. județeană B. stabilește reconstituirea islazului comunal în suprafață de 1.100 pentru . fi nominalizate resursele ce vor întregi suprafața de izlaz deja existentă, iar prin Ordinul Prefectului județului B. nr.88/15.09.1993 Decizia nr.71/1992 a fost anulată, la art.3 din act prevăzându-se că reconstituirea islazului comunal pentru . până când comisia de împroprietărire va definitiva aplicarea Legii nr.18/1991.
În legătură cu o suprafață de 340 ha de teren, ce face parte din suprafața de 1.110 ha la care am făcut mai sus referire, . un proces ce a făcut în final obiectul dosarului nr.4622/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a pronunțat decizia nr. 8616/1.11.2005, prin care instanța supremă a admis recursul în anulare promovat de Procurorul General, a casat decizia nr. 553/1.07.2002 a Tribunalului B. și decizia nr.2263/5.11.2002 a Curții de Apel Ploiești și a menținut sentința civilă nr.128/3.04.2002 a Judecătoriei Pogoanele, prin care s-a admis acțiunea reclamantei . ADS București și . au fost obligate să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 340 ha situat în ., așa cum reiese din considerentele hotărârii, făcuse parte din islazul comunal.
Din aceleași considerente reiese că instanța supremă a stabilit că Decizia nr.71/1992 reprezintă un act valabil care a intrat în circuitul civil.
De altfel, întreaga suprafață de teren ce a făcut obiectul deciziei mai sus arătate se află în prezent în patrimoniul privat al comunei Rușețu, așa după cum intimata C. locală a susținut pe parcursul judecății, în . reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit legilor funciare, fiind definitivat.
Terenul s-a aflat și la dispoziția Comisiei locale de fond funciar, art.3 alin.1 din Legea nr.1/2000 prevăzând că pentru aplicarea prevederilor legii comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unității administrativ-teritoriale.
Este adevărat că acest text de lege a fost abrogat prin legea nr.267/2011, dar petenta a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în anul 2005, când textul legal era în vigoare, și cele două intimate aveau obligația să procedeze la soluționare, pronunțarea unei hotărâri de respingere a cererii după ce au trecut peste 7 ani de la data înregistrării sale fiind de natură să încalce grav dreptul de proprietate al persoanei îndreptățite la retrocedarea terenului.
Potrivit prevederilor art.8 alin.1 și 2 din Legea nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.
Totodată, potrivit prevederilor art.11 alin. 1, 2 și alin. 2 ind.1 din lege:
(1). Suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.
(2). Dispozițiile alin. (1) se aplica în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membrii cooperatori.
(2 indice 1). Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Din coroborarea acestor dispoziții legale se desprinde principiul potrivit căruia dreptul de proprietate se reconstituie pentru întreaga suprafață de teren, evident în limitele suprafețelor prevăzute de lege, respectiv terenuri aduse în cooperativă sau terenuri care au fost preluate în orice mod de către aceasta, inclusiv în baza unor legi speciale, terenurile preluate abuziv, fără înscriere în cooperativă sau de către stat, revenind de drept proprietarilor.
Autoarea petentei din prezenta cauză a avut în proprietate suprafața de pășune în litigiu, a figurat înscris în registrul agricol comunal, iar statul a înțeles să o preia în proprietatea sa în mod abuziv, fără acordarea unei despăgubiri, așa cum reiese din Decretul nr. 303/1955.
Potrivit prevederilor art.41 din Constituția României dreptul de proprietate este garantat și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Prevederi similare au existat și în Constituția din anul 1948, la art.8 și 10, neregăsindu-se însă și în cea din anul 1952, în vigoare în anul 1955, când terenul în litigiu a fost preluat de către stat, fiind evident că statul socialist nu a mai înțeles să garanteze proprietatea privată și în mod abuziv a preluat bunuri aparținând cetățenilor fără a exista o cauză de utilitate publică și fără a acorda despăgubiri.
Susținerile intimatei C. județeană B. în sensul că înscrierea în anexa 17 a Regulamentului aprobat prin HG nr.890/2005 a cetățenilor care au deținut teren pășune în indiviziune, nu se încadrează în prevederile art.31 din regulament, este întemeiată.
Astfel, potrivit textului, persoanelor sau, după caz, moștenitorilor acestora, al căror teren agricol, până la . legii fondului funciar, era în proprietatea statului și administrarea consiliilor locale, la cerere, li se vor restitui terenurile prevăzute la art. 41 din Legea nr. 18/1991, republicată. Persoanele care se încadrează în această categorie se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 17.
Art.41 din Legea nr.18/1991 prevede că terenurile agricole fără construcții, instalații, amenajări de interes public, intrate în proprietatea statului și aflate în administrarea primăriilor la data prezentei legi, se vor restitui foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, fără a se putea depăși suprafața de 10 ha de familie, în echivalent arabil.
Terenul izlaz comunal și pășune, preluat la stat în anul 1955, a fost predat în anul 1965 cooperativei agricole de producție, care l-a deținut în folosință până la desființarea acesteia, fiind retrocedat comunei după . legii fondului funciar și drept urmare nu se afla la data legii în administrarea primăriei.
Dar, o atare împrejurare nu poate conduce la concluzia că foștii proprietari sau moștenitorii acestora nu sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren pe care l-au avut în proprietate și care le-a fost preluat abuziv, cele două intimate fiind obligate să aplice legea în spiritul ei, acela de măsură reparatorie pentru nedreptățile la care cetățenii au fost supuși în perioada regimului comunist, în acest sens fiind și numeroase hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului prin care România a fost condamnată pentru încălcarea prevederilor art.1 din Protocolul 1 adițional, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dar, așa cum deja am arătat, în baza art.3 alin.1 din Legea nr.1/2000 terenurile ce au revenit în proprietatea privată a localităților s-au aflat la dispoziția comisiilor locale de fond funciar pentru retrocedare și cererii petentei trebuia să i se dea curs într-un termen rezonabil.
D. urmare, chiar dacă intimata C. locală Rușețu a completat un înscris – anexă - care nu se încadra strict în prevederile regulamentului în materie, C. județeană B. putea solicita completarea anexei corespunzătoare și apoi validarea hotărârii luate de comisia locală de retrocedare a terenului pășune în indiviziune către foștii proprietari sau moștenitorii acestora.
Art.33 alin.1 din Legea nr.18/1991 prevede că terenurile provenite din fostele izlazuri comunale - pajiști și arabil - care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție - trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Și din acest text de lege rezultă cu prisosință că legiuitorul a înțeles să repare și o atare nedreptate prin care locuitorii satelor au fost privați de pășunile comunale necesare creșterii animalelor. Faptul că textul nu face referire și la terenul pășune ce a aparținut cetățenilor și care, odată cu preluarea la stat și predarea în folosința CAP, a fost înglobat în suprafața totală de pășune existentă, nu poate echivala cu negarea dreptului de proprietate al foștilor proprietari și nu poate conduce la respingerea cererilor de retrocedare întemeiate pe prevederile Legii nr.247/2005.
Instanța nu poate primi concluziile intimatei C. județeană B. în sensul că anexele 2a și 3 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 nu fac referire la terenurile deținute în devălmășie de proprietari și că nu sunt emise norme juridice în legislația funciară cu privire la modul în care sunt trecute vecinătățile terenurilor, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se pentru suprafața de teren ce a fost deținută de fiecare proprietar, în indiviziune, fiind de notorietate că însăși intimata a emis o multitudine de titluri de proprietate în care s-au înscris terenuri fără menționarea vecinătăților, cu mențiunea-în indiviziune – chiar pentru pășuni.
Judecătorul învestit cu soluționare unei cereri nu o poate refuza pe motiv că legea nu prevede sau este neîndestulătoare, fiind obligat să aplice principiile generale ale dreptului și să țină seama de cerințele echității. Prin urmare, instanța a apreciat că plângerea dedusă judecății este întemeiată, sens în care a admis-o.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta M. C C. prin care a solicitat daune cominatorii pentru întreaga perioadă de 22 ani de tergiversare a soluționării cererii sale, respectiv 35% din contravaloarea producției medie obținută la hectar și eliberarea titlului de proprietate.
La termenul de judecată din 05.06.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.Pr. civilă, pentru lipsa părților legal citate.
Tribunalul constată că recursul de față este perimat.
Astfel potrivit art 248 prin cererea de chemare în judecată, contestație, apel sau recurs, revizuire sau orice alte cereri de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.Din modul de redactare a textului de lege se reține că excepția perimării este o excepție de procedură fiind în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind procedura de judecată, este dirimantă întrucât scopul admiterii excepției este stingerea procesului în forma în care se găsește și este absolută pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai în interesul părților ci și în interesul asigurării unei bune administrări a justiției.
În speță, întrucât de la data de 16.01.2013 de când s-a dispus suspendarea cauzei conform art 155 indice 1 cod procedură civilă s-a împlinit termenul de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina ambelor părți, care nu au depus stăruință prin mijloace procedurale, în judecarea pricinii, Tribunalul urmează a da eficiență sancțiunii prevăzute de legiuitor în conținutul textului de lege în discuție.
Excepția perimării poate fi contestată și din oficiu, conform art 252 alin 1 cod procedură civilă, astfel că admiterea acesteia face inutilă examinarea criticilor aduse hotărârii prin prisma recursului de față.
Ca atare, în baza art. 248 cu referire la art. 252, Tribunalul, va constata perimat recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de petenta M. C. C., domiciliată în com. Ulmu, ., împotriva sentinței civile nr. 609/22.03.2013, pronunțată de Judecătoria Pogoanele, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. L. RUȘEȚU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., și C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun. B., jud. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 septembrie 2014.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier,
D. P.
RED.A.E.D
Tehnored A.E.D 2 ex/26.09.2014
J. f Pogoanele, J.F C. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 317/2014. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 478/2014.... → |
|---|
