Obligaţie de a face. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2014

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 1326/277/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 129/2014

Ședința publică de la 19 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător G. I. R.

Judecător M. C. F. R.

Grefier M. H.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta ., cu sediul în ., nr. 92, județul B., împotriva sentinței civile nr. 996/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Patarlagele in dosarul nr._ – având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu pârâții U. (P.) M. L., domiciliată în orașul Pâtârlagele, județul B., R. I., domiciliat în orașul Pâtârlagele (la U. M. L.), județul B. și ȘUGĂ A., domiciliat în orașul Pâtârlagele, județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul recurentei . - administrator P. I., și intimata U. M. L. – asistată de avocat C. F., lipsă fiind intimații R. I. și Șugă A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este insuficient timbrat, după care:

Reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța nr._/19.02.2014 – prin care face dovada achitării timbrului judiciar de 3 lei, și arată că nu mai are cereri de formulat, solicitând judecarea recursului.

Avocat C. F. depune împuternicire avocațială pentru intimata U. M. L., arătând că nu a formulat în cauză întâmpinare, urmând să-și facă apărările în cuvântul pe fond. Nu are cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Nemaifiind cereri, excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei ., având cuvântul, arată că motivele de recurs au fost în parte prezentate în scris, însă va face anumite precizări.

Susține că până în anul 2009, utilajele achiziționate au fost în perfectă stare de funcționare. Își bazează această afirmație pe faptul că în anul 2007, în două rânduri, ofițeri ai organelor de poliție din B., la cererea Finanțelor Publice, au verificat aceste utilaje și au constatat că ele se găseau într-o stare perfectă. Această afirmație este întărită, încă o dată, și de faptul că aceste utilaje sunt verificate de Finanțele Publice, împreună cu avocatul N., și pârâta, care a fost prezentă și a semnat acel act și a luat cunoștință că utilajele erau puse sub sechestru. Pârâta susține că nu a existat fapta delictuală. Aceasta a fost însă confirmată prin faptul că, deși nu era obligată să asigure paza utilajelor, din anul 2009, când a aflat că ele au fost vândute reclamantului P. I. – respectiv recurentei, abia după acea dată s-a făcut descompletarea utilajelor. Până la acea dată utilajele nu au fost încuiate, nu au fost păzite de nimeni, dar erau în stare de funcționare, deoarece nu se cunoștea situația de fapt. Atunci nu se știa ale cui sunt, că sunt ale Finanțelor Publice, sau ale Statului. Când s-a aflat că sunt ale recurentei, porțile au fost zăvorâte, asigurate cu lacăte și nu s-a mai permis accesul.

În speță au fost chemate în judecată 3 persoane, dar la dosar nu există nicio declarație luată pârâtului R. I., care era factorul cheie în acest dosar. Consideră că acesta este un viciu de procedură.

Arată că în cauză a fost audiat martorul D. C., care s-a „bâlbâit” în fața instanței și a avut o pierdere totală de memorie. În ziua în care au fost audiați martorii, dosarul a fost lăsat la a doua strigare, și când a revenit în sala de judecată, martorul D. C. era în stare de ebrietate, astfel că s-a pierdut și a avut o pierdere totală de memorie. Asupra acestui aspect, pârâta i-a formulat o plângere penală și pentru elucidarea cauzei a fost chemat R. C., care plecase în Spania și nu a putut fi adus la audieri.

Solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru completarea probatoriilor. În speță este vorba de valori mari, de peste 1 miliard lei.

Avocat C. F., având cuvântul pentru intimata U. M. L., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că instanța de fond a făcut o analiză justă și, prin respectarea principiului disponibilității, nu a făcut altceva decât să se raporteze la cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată. Această cerere conține un capăt principal, prin care s-a solicitat restituirea unor bunuri pretins a fi în posesia pârâților, fiind vorba de acel principiu care guvernează executarea în natură a obligațiilor civile, astfel că, în condițiile în care exista această posibilitate, reclamantul era legat de acest principiu și, în opinia sa, nu putea să formuleze capătul doi de cerere, care este subsidiar și condiționat de existența capătului unu de cerere. Prin capătul doi de cerere reclamantul a solicitat contravaloarea acestor bunuri, dar aceste capete de cerere nu pot coexista. Susține că reclamantul, prin modalitatea în care a formulat acțiunea, a avut de la început o poziție procesuală ezitantă, nesigură, care poate duce la netemeinicia cererii. Și în ceea ce privește cadrul procesual creat, respectiv cu 3 pârâți, care se solicită a fi obligați în solidar, de asemenea este un argument care poate duce la netemeinicia acestei acțiuni. Toate aspectele invocate au fost avute în vedere de instanța de fond, care a analizat judicios probatoriul administrat.

Consideră că în cauză reclamantul nu a făcut dovada certă a dreptului de proprietate. La dosar au fost depuse niște documente emise la nivelul anului 2007, dar de atunci au fost depuse și alte documente, chiar în fața instanței de recurs, prin care se invocă o situație de coproprietate, pentru că sunt acte ce atestă că s-a desfăcut căsătoria și că ar exista anumite bunuri comune. Ori în condițiile în are instanța nu a fost convinsă, iar partea reclamantă nu și-a făcut probe cu privire la dreptul de proprietate asupra acestor bunuri care au făcut obiectul acțiunii, este evident că instanța de fond a analizat în raport de probatoriul administrat.

De asemenea, nu s-a făcut dovada pazei juridice a pârâților, pentru că există un singur proces-verbal din anul 2012, care nu poate avea forță juridică. Nu se poate avea în vedere că în anul 2012 s-au lăsat în paza juridică a pârâtei aceste bunuri, iar pe de altă parte, martorul care a fost inserat în acel înscris a fost audiat în fața instanței și a declarat că nu a citit procesul-verbal, deci este clar că nu a confirmat existența acestui document.

În aceste condiții, în care nu s-au făcut dovezi clare cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor, nu s-a făcut dovada pazei juridice a pârâtei, și a opoziției clare a pârâtei în acest demers de a lua acele bunuri, este evident că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă și legală și, pe cale de consecință, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentului recurs civil, constata:

Prin acțiunea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei Patarlagele, reclamanta S.C. C. F. S.R.L., prin reprezentantul său legal, i-a chemat în judecată civilă pe pârâții: U. (P.) M.-L., R. I., Șugă A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să o oblige pe pârâta U. (P.) M.-L. să-i predea în bună stare de funcționare: două tractoare marca U 650, fabricate în anul 1970, având seriile de motor_, și respectiv_; un autoturism marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, toate acestea rămânând la domiciliul pârâtei după despărțirea acesteia de pârât; a solicitat, în cazul în care utilajele sunt nefuncționale, obligarea celor trei pârâți în solidar la plata contravalorii acestora, având în vedere că împreună au dezmembrat și valorificat, în interesul lor, componente ale utilajelor (valoare provizorie 2125lei); cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că, în cadrul procedurii de insolvență pentru societatea F. EXPO S.R.L., al cărei administrator a fost, s-a instituit sechestrul pe bunurile mobile ale societății; printre bunurile sechestrate se aflau și cele trei utilaje identificate la domiciliul pârâtei în stare de funcționare, iar în anul 2009 acestea au fost vândute prin licitație publică societății reclamante, al cărei administrator este; întrucât nici după licitație nu i s-a permis accesul la locul în care se aflau utilajele (terenul fiind proprietatea pârâtei), a fost în imposibilitatea de a le ridica; in cursul lunii ianuarie 2012, s-a prezentat împreună cu numiții R. G. și D. C. pentru a ridica utilajele, dar acestea erau dezmembrate, din cercetările efectuate vinovați de producerea acestei pagube făcându-se cei trei pârâți.

In drept, si-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1349, 1367-1371 Cod civil.

A depus la dosar: certificat de înregistrare ORC de pe lângă Tribunalul B.; încheiere nr. 1C_/24.06.2008 a Tribunalului B., două facturi, un înscris sub semnătură privată intitulat proces-verbal, proces-verbal de sechestru încheiat la 11.08.2004 de către DJFP B., precum și un titlu executoriu emis de aceasta instituție.

La primul termen de judecată (24.09.2012) reclamanta, prin apărător, a arătat că bunurile ce fac obiectul acțiunii nu mai sunt în stare de funcționare, fiind dezmembrate, iar piesele rezultate fiind vândute, dar nu poate preciza cine anume a făcut aceasta.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii.

Au arătat că, potrivit procesului-verbal de sechestru depus de către P. I. la filele 11,12,13, reiese clar că bunurile sechestrate i-au fost lăsate în grija reclamantului la vremea respectivă, acesta nici nu i-a spus ce se va întâmpla cu fosta societate, sau cu bunurile acesteia. În toți acești ani, reclamantul a continuat să presteze activitate de exploatare forestieră în diferite locuri, folosindu-se de tractoare, drujbe, etc. La fila 13 din dosar, unde sunt precizate bunurile sechestrate, se precizează și starea lor, de exemplu: caroseria Dacia 1310, ARO M 461 (în stare de funcționare ) tractor U 650 (fără a se menționa starea lui).

Niciunul dintre cei chemați în judecată în acest dosar nu are cunoștință de procedurile de punere sub sechestru, din luna august 2004, unde a avut loc și între cine și cine și nici de răscumpărarea lor în 28.02.2009.

Ulterior, la termenul din 04.03.2013, pârâta a depus la dosar „notă de ședință”, prin care a invocat următoarele excepții, în cazul în care utilajele sunt nefuncționale, obligarea celor trei pârâți în solidar la plata contravalorii acestora, având în vedere că împreună au dezmembrat și valorificat în interesul lor componente ale utilajelor. (valoare provizorie 2125lei).

Pe fond, a solicitat suspendarea acțiunii, întrucât, în cadrul procedurii de insolvență pentru societatea F. EXPO S.R.L., al cărei administrator a fost, s-a instituit sechestrul pe bunurile mobile ale societății. Printre bunurile sechestrate se aflau și cele trei utilaje identificate la domiciliul pârâtei în stare de funcționare, iar în anul 2009 acestea au fost vândute prin licitație publică societății reclamante, al cărei administrator este.

Întrucât nici după licitație nu i s-a permis accesul la locul în care se aflau utilajele (terenul fiind proprietatea pârâtei), a fost în imposibilitatea de a le ridica.

În cursul lunii ianuarie 2012, s-a prezentat împreună cu numiții R. G. și D. C. pentru a ridica utilajele, dar acestea erau dezmembrate, din cercetările efectuate vinovați de producerea acestei pagube făcându-se cei trei pârâți.

La termenul din 01.04.2013, instanța a dispus unirea excepțiilor cu fondul. La același termen reclamanta a depus la dosar răspuns la „nota de ședință”, prin care solicită respingerea excepțiilor, arătând că în care utilajele sunt nefuncționale, obligarea celor trei pârâți în solidar la plata contravalorii acestora, având în vedere că împreună au dezmembrat și valorificat în interesul lor componente ale utilajelor. (valoare provizorie 2125lei).

În cauză, s-au administrat următoarele probe: înscrisuri, depoziții de martori, două expertize tehnice de specialitate, interogatoriu luat pârâtei.

Prin răspunsul la interogatoriu, pârâții au aratat că reprezentantul reclamantei nu a solicitat să ridice bunurile în litigiu și că pârâta nu a refuzat să permită ridicarea acestora; că, deși a solicitat evacuarea reprezentantului reclamantei din imobilul proprietatea pârâtei, acțiunea judecătorească a fost respinsă.

În cauză au fost audiați martorii D. C., D. M., S. S., B. M.. Primii doi martori au aratat că, personal, au constatat că reprezentantul reclamantei a dus la domiciliul pârâtei U. ”două tractoare” și un autoturism marca Dacia 1300, acesta fiind în stare de funcționare.

Niciunul dintre martori nu a mai văzut ulterior subscrisele bunuri.

Martorul D. a aratat că, în anul 2006, la cererea reprezentantului reclamantei, a semnat un proces-verbal, dar, întrucât nu l-a citit, nu-i cunoaște conținutul.

Martora B. a relatat că a văzut, în gospodăria pârâtei U., un tractor și un autoturism, ambele dezmembrate; ca nu cunoaște cine e proprietarul acestora, când au fost aduse și în ce stare.

Prin cele două rapoarte de expertiză întocmite în cauză s-a constatat că atât cele două tractoare, cât și autoturismul, au fost găsite în curtea pârâtei U., fiind dezmembrate, lipsind mai multe componente (nominalizate în rapoartele de expertiză).

Prin s.c. nr. 996/03.10.2013, Judecatoria Patarlagele a respins, ca neîntemeiate, excepțiile privind inadmisibilitatea și prematuritatea introducerii acțiunii, invocate de către pârâtă; a respins, ca neîntemeiată, excepția privind prescripția dreptului de a introduce acțiunea; a respins acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții U. (P.) M. L., R. I. și ȘUGĂ A., în totalitate, ca neîntemeiată, inclusiv cererea de acordare a cheltuielilor de judecată; a obligat reclamanta la plata către pârâta a sumei de 1502,4 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: reclamanta a intrat în proprietatea tractoarelor marca U 650 și a autoturismului marca Dacia indicate în acțiune conform facturilor nr. 6 și 8 din 28.02.2009, prin cumpărare de la S.C. F. Expo SRL, societate în faliment.

Aceste bunuri fuseseră sechestrate încă din anul 2004, prin proces-verbal de sechestru nr. 43/11.08.2004.

Prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză, s-a constatat identitatea bunurilor cumpărate, cu bunurile dezmembrate.

Instanța a constatat că reprezentantul reclamantei s-a căsătorit cu pârâta, iar locuința lor comună a fost la domiciliul pârâtei, în localitatea Pătârlagele, județul B., unde reclamanta a adus și bunurile ce fac obiectul prezentei acțiuni.

Ulterior, căsătoria acestora s-a desfăcut, iar reprezentantul reclamantei a părăsit fostul domiciliu comun, stabilindu-se în localitatea Siriu, lăsând însă bunurile în litigiu la locuința pârâtei U..

În conformitate cu situația de fapt reținută, instanța a constatat următoarele: În legătură cu obiectul acțiunii, reclamanta a solicitat:

a) obligarea pârâtei U. (P.) M. să-i predea în bună stare de funcționare cele două tractoare și auto marca Dacia;

b) în cazul în care bunurile sunt nefuncționale, obligarea, în solidar, a pârâților la plata contravalorii acestora.

Urmează a se constata, așadar, că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei și la restituirea bunurilor în ipoteza în care se va constata că acestea sunt nefuncționale.

În legătură cu pretențiile reclamantei, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată pe disp. art. 1349 și 1357-1371 Cod civil, deci reclamanta a invocat răspunderea pentru faptă proprie. Pentru a opera raspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, pârâții ar fi trebuit să încalce disp. art. 1349 Cod civil, respectiv înțelegerea de a respecta regulile de conduită și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor altor persoane.

De asemenea, pârâta ar fi trebuit să cauzeze reclamantei un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție.

Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale subscrise, deoarece:

Reclamanta, prin reprezentantul său, a dus bunurile în litigiu în curtea (grădina) locuinței pârâtei U., dar niciodată nu a predat acestei pârâte paza juridică sau materială asupra bunurilor.

Nu s-a făcut nicio dovadă că pârâta ar fi primit bunurile, ar fi constatat integritatea acestora, le-ar fi folosit în vreun fel sau ar fi dispus de ele.

Paza juridică și materială a bunurilor a rămas în sarcina reclamantei, chiar și atunci când reprezentantul reclamantei, ca urmare a desfacerii căsătoriei, a părăsit locuința pârâtei.

Nu s-a făcut nici o dovadă contrară, cum nu s-a dovedit în niciun fel că pârâta ar fi împiedicat reprezentantul reclamantei să își ia bunurile în litigiu la momentul plecării sau ulterior.

Afirmația reclamantului că nu i s-a permis de către pârâta U. să își ridice bunurile în litigiu nu este dovedită în niciun fel.

S-a invocat de reclamantă, în dovedirea acțiunii, un înscris sub semnătură privată, intitulat proces-verbal.

Instanța a constatat că acesta nu este pertinent și concludent, deoarece:

- este întocmit de către reprezentantul reclamantei, semnat de acesta și de martorii R. G., D. C., dar nu a fost adus la cunoștință vreunui pârât, nu este semnat de niciunul dintre aceștia;

- nu se dovedește că starea de fapt consemnată este reală, având în vedere că martorul D. a declarat în instanță că, deși a semnat acest proces-verbal, nu l-a citit în momentul semnării și nu-i cunoaște conținutul.

Instanta de fond a constatat că nu s-a dovedit în niciun fel existența vreunei fapte ilicite comise de către pârâți, respectiv a vreunei acțiuni comise de aceștia prin care să se dezmembreze bunurile în litigiu, să se sustragă piese componente ale acestora, nici în acțiune reclamantul neindicând în concret care dintre pârâți ar fi comis o asemenea faptă, când anume și în ce împrejurări.

Așa fiind, instanța a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

În ce privește excepțiile invocate de pârâta U. prin întâmpinare, instanța a constatat că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Pe fondul cauzei, a constatat că primul capăt de cerere, acela de a fi obligată pârâta să-i predea reclamantei in bună stare de funcționare bunurile în litigiu, urmează a fi respins, întrucât, potrivit rapoartelor de expertiză, bunurile nu sunt în stare de funcționare, iar pârâta nu are nicio culpă că bunurile nu sunt în stare de funcționare, și în plus, a „preda” bunurile, înseamnă că acestea s-ar afla în paza juridică sau materială a pârâtei, sau că aceasta le-ar fi introdus în vreun fel în patrimoniul său și ar refuza să fie restituite reclamantei, ceea ce nu s-a dovedit.

În speță, reclamanta nu a cerut și obligarea pârâtei „a preda” bunurile în litigiu în starea în care se află în momentul introducerii acțiunii, ci „predarea” bunurilor doar dacă acestea sunt în bună stare de funcționare și a indicat expres, că, în ipoteza în care acestea sunt nefuncționale, solicită obligarea pârâților la plata contra valorii acestor bunuri.

A constatat că, potrivit situației de fapt și temeiurilor de drept reținute în considerente în acest capăt de cerere, a fost respins, ca neîntemeiat.

În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă, a fost respinsă cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată și admisă cererea pârâtei, urmând ca reclamanta să fie obligată a plăti pârâtei U. suma de 1502,40 lei, reprezentând contravaloare onorarii avocat și expert.

Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta, care a criticat solutia pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând modificarea in totalitate a solutiei, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.9 Cod procedura civila.

In motivarea recursului, reclamanta a aratat faptul ca, prin cererea formulata, a solicitat: obligarea paratei - U. (P.) M. L. sa-i predea in buna stare de funcționare utilajele si autoturismul identificate la pozițiile 1, 2, 3 din cererea introductiva, ramase la domiciliul acesteia dupa despărțirea in fapt a celor doi soti; obligarea paraților U. (P.) M. L., R. I. si Suga A. la plata contravalorii utilajelor si autoturismului in cazul in care acestea sunt nefunctionale, existând indicii ca impreuna au dezmembrat si valorificat in interesul lor componentele.

Prin sentința civila nr. 996/3.10.2013, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neintemeiata, motivandu-si astfel soluția:

1. "Reprezentantul reclamantei s-a căsătorit cu parata, locuința lor . domiciliul paratei, unde reclamanta a dus si bunurile ce fac obiectul acțiunii"; "Ulterior, căsătoria acestora s-a desfăcut, iar reprezentantul reclamantei a părăsit fostul domiciliu comun, stabilindu-se in localitatea Siriu, lasand bunurile in litigiu la locuința paratei U.".

2. "Instanța constata ca nu sunt indeplinite cerințele răspunderii civile

delictuale, parații neincalcand dispozițiile art.1349 Cod civil"; "reclamanta, prin reprezentantul sau, a dus bunurile in litigiu in curtea locuinței paratei U., dar niciodată nu a predat acesteia paza juridica sau materiala asupra bunurilor"; "nu s-a făcut nicio dovada ca parata ar fi primit bunurile, le-ar folosit sau ar fi dispus de ele si nici ca ar fi impiedicat reprezentantul reclamantei sa isi ia bunurile in litigiu"; "paza juridica si materiala a rămas in sarcina reclamantei, chiar si atunci cand reprezentantul acesteia a părăsit locuința paratei, ca urmare a desfacerii căsătoriei".

3. "înscrisul intitulat proces verbal nu este pertinent si concludent

deoarece: este intocmit de reprezentantul reclamantei, semnat de acesta si doi martori, nefiind adus la cunoștința paraților"; "nu se dovedește ca starea de fapt consemnata este, reala având in vedere ca unul din martori a declarat ca nu a citit procesul verbal in momentul semnării"; "nu s-a dovedit in niciun fel ca parații au comis vreo fapta ilicita (dezmembrare si sustragere de componente), neindicand care dintre ei ar fi comis o asemenea fapta, cand anume si in ce imprejurări".

F. de motivele avute in vedere de către instanța, arata următoarele:

1. Desi precizează ca bunurile in litigiu au fost duse la domiciliul paratei (domiciliul comun al soților P.), instanța retine ca, ulterior, dupa desfacerea căsătoriei, reprezentantul reclamantei a părăsit fostul domiciliu comun, situația de fapt fiind cu totul alta. Astfel, in anul 2008, in urma unor plângeri formulate de parata si a promovării unei acțiuni in evacuare, reprezentantul reclamantei a fost nevoit sa se mute in localitatea Siriu. Din anul 2008, reprezentantului reclamantei i s-a interzis accesul la fostul domiciliu comun, fiind amenințat cu alte plângeri penale. Desfacerea căsătoriei s-a făcut prin sentința civila nr. 252/5.03.2012 la o data ulterioara despărțirii in fapt si alungării reprezentantului reclamantei din domiciliul comun.

2 In mod greșit, instanța a constatat ca "nu sunt indeplinite cerințele

răspunderii civile delictuale". Potrivit art. 1349 al. l cod civil "orice persoana are îndatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Încălcarea dispozițiilor art. 1349 al. l Cod civil nu presupune ca parata sa aiba paza juridica a bunurilor, ci prin comportamentul ei (alungarea reprezentantului reclamantei de la domiciliul comun, dezmembrarea si valorificarea componentelor utilajelor), sa aducă atingere patrimoniului reclamantei. Alungarea soțului din domiciliul comun si refuzul de a-i mai permite accesul in curte s-au materializat inainte de pronunțarea instanței in acțiunea de divorț, dovezile administrate arătând ca, din anul 2008, părțile s-au despărțit in fapt, iar reprezentantul reclamantei s-a mutat in . (f. 72, 73), au confirmat ca, dupa lichidarea unui parchet in exploatare, utilajele au fost aduse in stare de funcționare si depozitate la domiciliul paratei. Din anul 2006, asa cum rezulta din procesul verbal al Politiei municipiului B. (f. 56), utilajele au fost depozitate in localitatea Patarlagele, in curtea paratei U. (la acea data căsătorita cu administratorul Societății P. I.), in buna stare de funcționare. Din declarația data de parata la data de 14.05.2008, rezulta ca aceste utilaje se găsesc la domiciliul sau inca din anul 2006. Locul unde se aflau utilajele este confirmat si prin Rezoluția din 9.10.2008 (f. 57). Asa cum a mai arătat, in cursul anului 2008, promovând mai multe plângeri penale (f.83-86) si acțiuni de divorț si evacuare, parata l-a alungat din imobil pe soțul si sau i-a interzis accesul chiar si in curte. Achiziționarea utilajelor de către noua societate infiintata (S.C.C. - F. SRL), conform facturilor nr. 6/28.02.2009 si 8/28.02.2009 (f.8) s-a efectuat prin vizionarea acestora din exteriorul curții si evaluarea dupa evidentele financiar contabile.

3. Analiza intregului probatoriu administrat se limitează la inscrisul

intitulat "proces-verbal" (f.9), pe care instanța il considera ca nefiind

pertinent si concludent. Inscrisul intocmit la 21.01.2012 (f. 9) a fost intocmit in condițiile in care accesul reprezentantului reclamantei a fost interzis pe proprietatea paratei. Constatările privind dezmembrarea celor 3 utilaje se poate face provizoriu si din exteriorul proprietății, identificarea stării de degradare facandu-se numai in urma expertizei. Chiar daca unul din martori declara ca nu a citit procesul verbal in momentul semnării, nu indreptateste instanta sa considere ca starea de fapt consemnata in act nu este reala. Martorii reclamantei au arătat ca, in anul 2006, au adus utilajele in buna stare de functionare in curtea paratei, iar la data semnării procesului verbal mai existau doar carcasele acestora.

Imposibilitatea de individualizare a autorilor faptei ilicite nu poate conduce la concluzia ca parații nu au comis actele de dezmembrare si sustragere a componentelor. Cei trei parați locuiesc impreuna (unul dintre ei fiind fiul paratei), au dezmembrat si valorificat componentele sustrase si, potrivit art. 1370 Cod civil, toate persoanele vor răspunde solidar. Daca din probele administrate instanța poate retine ca cei doi parați (R. I. si Suga A.) nu se fac vinovați de faptele ilicite imputate, instanța putea respinge cererea formulata impotriva acestora.

Intimatii, legal citati cu mentiunea sa depuna intampinare, nu s-au conformat acestei prevederi legale.

Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept: obiectul prezentei cauze rezida in actiunea formulata de reclamanta S.C. C. F. S.R.L., prin reprezentantul său legal, care i-a chemat în judecată civilă pe pârâții U. (P.) M.-L., R. I., Șugă A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să o oblige pe pârâta U. (P.) M.-L. să-i predea în bună stare de funcționare: două tractoare marca U 650, fabricate în anul 1970, având seriile de motor_, și respectiv_; un autoturism marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, toate acestea rămânând la domiciliul pârâtei după despărțirea acesteia de pârât; a solicitat, în cazul în care utilajele sunt nefuncționale, obligarea celor trei pârâți în solidar la plata contravalorii acestora, având în vedere că împreună au dezmembrat și valorificat, în interesul lor, componente ale utilajelor (valoare provizorie 2125lei); cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Impotriva sentintei este exercitat recursul de fata, care urmeaza a fi analizat in cele ce urmeaza.

Pentru a se stabili, în condițiile art. 304 C.proc.civ., limitele învestirii instanței de recurs, tribunalul reține că, prin recursul declarat în prezenta cauză de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 996/03.10.2013, pronunțate de Judecătoria Patarlagele in dosarul nr._, au fost formulate critici doar cu privire la soluția data de prima instanță referitor la obligarea paratilor sa o oblige pe pârâta U. (P.) M.-L. să-i predea în bună stare de funcționare: două tractoare marca U 650, fabricate în anul 1970, având seriile de motor_, și respectiv_; un autoturism marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ ; obligarea celor trei pârâți în solidar la plata contravalorii acestora, având în vedere că împreună au dezmembrat și valorificat, în interesul lor, componente ale utilajelor (valoare provizorie 2125 lei).

Ca atare, nefiind atacate cu recurs, au devenit irevocabile, în condițiile art. 377 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., soluțiile (de respingere) date prin sentința menționată, cu privire la respingerea, ca neîntemeiate, a excepțiilor privind inadmisibilitatea și prematuritatea introducerii acțiunii, invocate de către pârâtă, precum si a excepției privind prescripția dreptului de a introduce acțiunea.

Acest lucru se impune, cu atat mai mult cu cat paratii nu au declarat recurs fata de hotararea primei instante, achiesand la solutia acesteia, astfel incat hotararea judecatoreasca se bucura, fata de acestia, de putere de lucru judecat.

In legatura cu recursul formulat, acesta a fost intemeiat, in drept, pe dispozitiile art. 304 pct. 9 cod de procedura civila.

In primul rand, tribunalul retine faptul ca nu pot fi primite alegațiile recurentei, făcute în motivarea recursului, cum că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul dedus judecății, ori că instanța de fond nu ar fi analizat corespunzător probatoriul administrat în cauză și nu a dat eficiență maximă acestuia.

Motivul de recurs fondat pe art. 304 pct. 8 C.proc.civ., la care recurenta se referă în cuprinsul recursului, nu are nicio legătură cu prezenta cauză.

În realitate, ceea ce susține recurenta, este faptul că prima instanță ar fi realizat o greșită interpretare a probelor.

Or, eronata interpretare a probelor administrate nu constituie un motiv de casare ori de modificare a sentinței atacate, ci ar putea să se circumscrie controlului de temeinicie al hotărârii recurate, posibil în raport de prevederile art. 304¹ C.proc.civ.

Apoi, în al doilea rând, Tribunalul constată că, în mod judicios, instanța de fond a analizat probatoriul administrat și a reținut concluziile corecte în urma acestei analize.

Referitor la lipsa de temei legal sau aplicarea greșită a legii, acest motiv de modificare este reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Instanța de fond a indicat textele legale, astfel că nu se poate reține că hotărârea ar fi lipsită de temei legal, ceea ce contestă recurenta fiind însă aplicarea greșită a acestor norme. Pentru a verifica dacă au fost sau nu aplicate în mod greșit normele legale, urmează ca tribunalul sa analizeze stabilirea situației de fapt de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 304¹ din Codul de procedură civilă.

O hotarare este data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii atunci cand nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci cand interpreteaza gresit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, o instanta ar fi culpabila atunci cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecatii sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le da o gresita interpretare.

Tribunalul apreciaza ca in speta prima instanta a facut o corecta aplicare a legii, nefiind incidente dispozitiile mai sus amintite, avand in vedere faptul ca instanta de fond a tinut cont de obiectul cererii de chemare in judecata, asa cum a fost el stabilit el de catre reclamanta, de intampinarea formulata de parati.

Sunt, în consecință, incidente pricinii prevederile art. 304¹ C.proc.civ., care permit instanței învestite cu judecarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv în privința netemeiniciei, fără a fi limitată la motivele de casare prevăzute în art. 304 C.proc.civ..

Examinand cauza sub toate aspectele, tribunalul retine faptul ca, din analiza motivelor de recurs, asa cum au fost ele prezentate de recurenta, se critica hotararea primei instante sub aspectul ca:

1. Reprezentantul reclamantei nu a parasit domiciliul comun, ci in anul 2008, in urma unor plângeri formulate de parata si a promovării unei acțiuni in evacuare, a fost nevoit sa se mute in localitatea Siriu; din acel an i s-a interzis accesul la fostul domiciliu comun, fiind amenințat cu alte plângeri penale; desfacerea căsătoriei s-a făcut prin sentința civila nr. 252/5.03.2012, la o data ulterioara despărțirii in fapt si alungării reprezentantului reclamantei din domiciliul comun.

2.In mod greșit, instanța a constatat ca "nu sunt indeplinite cerințele

răspunderii civile delictuale"; incălcarea dispozițiilor art. 1349 al. l Cod civil nu presupune ca parata sa aiba paza juridica a bunurilor, ci prin comportamentul ei (alungarea reprezentantului reclamantei de la domiciliul comun, dezmembrarea si valorificarea componentelor utilajelor), sa aducă atingere patrimoniului reclamantei; alungarea soțului din domiciliul comun si refuzul de a-i mai permite accesul in curte s-au materializat inainte de pronunțarea instanței in acțiunea de divorț, dovezile administrate arătând ca, din anul 2008, părțile s-au despărțit in fapt, iar reprezentantul reclamantei s-a mutat in . au confirmat ca, dupa lichidarea unui parchet in exploatare, utilajele au fost aduse in stare de funcționare si depozitate la domiciliul paratei; din anul 2006, asa cum rezulta din procesul verbal al Politiei municipiului B., utilajele au fost depozitate in localitatea Patarlagele, in curtea paratei U. (la acea data căsătorita cu administratorul Societății P. I.), in buna stare de funcționare; din declarația data de parata la data de 14.05.2008, rezulta ca aceste utilaje se găsesc la domiciliul sau inca din anul 2006; locul unde se aflau utilajele este confirmat si prin Rezoluția din 9.10.2008; in cursul anului 2008, promovând mai multe plângeri penale si acțiuni de divorț si evacuare, parata l-a alungat din imobil pe soțul si sau i-a interzis accesul chiar si in curte; achiziționarea utilajelor de către noua societate infiintata (S.C.C. - F. SRL), conform facturilor nr. 6/28.02.2009 si 8/28.02.2009, s-a efectuat prin vizionarea acestora din exteriorul curții si evaluarea dupa evidentele financiar contabile.

3. Analiza intregului probatoriu administrat se limitează la inscrisul

intitulat "proces-verbal", pe care instanța il considera ca nefiind

pertinent si concludent; inscrisul intocmit la 21.01.2012 a fost intocmit in condițiile in care accesul reprezentantului reclamantei a fost interzis pe proprietatea paratei; constatările privind dezmembrarea celor 3 utilaje se pot face provizoriu si din exteriorul proprietății, identificarea stării de degradare facandu-se numai in urma expertizei; chiar daca unul din martori declara ca nu a citit procesul verbal in momentul semnării, nu indreptateste instanta sa considere ca starea de fapt consemnata in act nu este reala; martorii reclamantei au arătat ca, in anul 2006, au adus utilajele in buna stare de functionare in curtea paratei, iar la data semnării procesului verbal mai existau doar carcasele acestora; imposibilitatea de individualizare a autorilor faptei ilicite nu poate conduce la concluzia ca parații nu au comis actele de dezmembrare si sustragere a componentelor; cei trei parați locuiesc impreuna (unul dintre ei fiind fiul paratei), au dezmembrat si valorificat componentele sustrase si, potrivit art. 1370 Cod civil, toate persoanele vor răspunde solidar; daca din probele administrate instanța poate retine ca cei doi parați (R. I. si Suga A.) nu se fac vinovați de faptele ilicite imputate, instanța putea respinge cererea formulata impotriva acestora.

Pentru a raspunde acestor critici, tribunalul retine faptul ca bunurile ce formeaza obiectul prezentului litigiu – doua tractoare marca U 650 și autoturism marca Dacia - au intrat in proprietatea reclamantei conform facturilor nr. 6 și 8 din 28.02.2009, prin cumpărare de la S.C. F. Expo SRL, societate în faliment. Aceste bunuri fuseseră sechestrate încă din anul 2004, prin proces-verbal de sechestru nr. 43/11.08.2004. Prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză, s-a constatat identitatea bunurilor cumpărate, cu bunurile dezmembrate.

1. In primul rand, se arata de recurenta faptul ca nu i s-a permis sa vina sa ia utilajele respective. Tribunalul retine ca reprezentantul reclamantei s-a căsătorit cu pârâta, iar locuința lor comună a fost la domiciliul pârâtei, în localitatea Pătârlagele, județul B., unde reclamanta a adus și bunurile ce fac obiectul prezentei acțiuni. Ulterior, căsătoria acestora s-a desfăcut, iar reprezentantul reclamantei a părăsit fostul domiciliu comun, stabilindu-se în localitatea Siriu, lăsând însă bunurile în litigiu la locuința pârâtei U..

Prin probele administrate in cauza, reclamanta nu a făcut nicio dovadă că pârâta ar fi primit bunurile, ar fi constatat integritatea acestora, le-ar fi folosit în vreun fel sau ar fi dispus de ele. De asemeni, nu s-a făcut nicio dovadă contrară, cum nu s-a dovedit în niciun fel că pârâta ar fi împiedicat reprezentantul reclamantei să își ia bunurile în litigiu la momentul plecării sau ulterior, astfel incat afirmația reclamantului că nu i s-a permis de către pârâta U. să își ridice bunurile în litigiu nu este dovedită în niciun fel.

2. Se arata de recurenta ca, in mod greșit, instanța a constatat ca "nu sunt indeplinite cerințele răspunderii civile delictuale"; incălcarea dispozițiilor art. 1349 al. l Cod civil nu presupune ca parata sa aiba paza juridica a bunurilor, ci prin comportamentul ei (alungarea reprezentantului reclamantei de la domiciliul comun, dezmembrarea si valorificarea componentelor utilajelor), sa aducă atingere patrimoniului reclamantei.

În legătură cu pretențiile reclamantei, tribunalul se va raporta la temeiul de drept invocat de aceasta, respectiv disp. art. 1349 și 1357-1371 Cod civil, care reglementeaza răspunderea pentru faptă proprie. Pentru a opera raspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, pârâții ar fi trebuit să încalce disp. art. 1349 Cod civil, respectiv înțelegerea de a respecta regulile de conduită și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1357 cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Conform art. 1381 cod civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparație; dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, iar art 1385 prevede ca prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Tribunalul retine ca reclamanta, prin reprezentantul său, a dus bunurile în litigiu în curtea (grădina) locuinței pârâtei U., dar niciodată nu a predat acestei pârâte paza juridică sau materială asupra bunurilor, astfel incat paza juridică și materială a bunurilor a rămas în sarcina reclamantei, chiar și atunci când reprezentantul reclamantei, ca urmare a desfacerii căsătoriei, a părăsit locuința pârâtei.

In privinta pazei juridice, literatura si practica judiciara sunt unanime in a constata ca aceasta apartine intotdeauna proprietarului lucrului. De cele mai multe ori, cel care are paza juridica are si paza materiala a lucrului; dar, in realitate, se poate intampla ca paza juridica sa apartina unei persoane, iar paza materiala sa se asigure de o alta persoana.

Tragerea la raspundere a celui care are paza materiala, pentru prejudiciul cauzat de lucru, este si ea posibila, pe temeiul raspunderii pentru fapta proprie, cu dovedirea elementelor pe care le implica raspunderea civila delictuala, respectiv prejudiciu, fapta ilicita, vinovatie, legatura de cauzalitate; simpla dovada ca lucrul se afla in paza materiala a altuia nu inlatura calitatea de paznic juridic a proprietarului

Conditiile cerute in acest caz sunt: dovedirea pazei materiale asupra bunului in persoana ce se solicita a fi trasa la raspundere, in cazul nostru paratii intimati; indeplinirea cumulativa a cerintelor privind antrenarea raspunderii civile delictuale, respectiv producerea unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia autorului faptei respective; respectarea principiului in conformitate cu care despagubirea trebuie sa fie unica, nefiind posibil ca invocandu-se temeiuri juridice diferite, sa se obtina mai multe despagubiri, pentru acoperirea aceluiasi prejudiciu.

In speta, in urma administrarii unui probatoriu complex, in mod corect a retinut instanta de fond că nu s-a dovedit în niciun fel existența vreunei fapte ilicite comise de către pârâți, respectiv a vreunei acțiuni comise de aceștia prin care să se dezmembreze bunurile în litigiu, să se sustragă piese componente ale acestora, nici în acțiune reclamantul neindicând în concret care dintre pârâți ar fi comis o asemenea faptă, când anume și în ce împrejurări.

Așa fiind, instanța a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

De asemeni, trebuie avut in vedere si faptul ca nu poate fi obligată pârâta să-i predea reclamantei, in bună stare de funcționare, bunurile în litigiu, întrucât, potrivit rapoartelor de expertiză, bunurile nu sunt în stare de funcționare, iar pârâta nu are nicio culpă că bunurile nu sunt în stare de funcționare, și în plus, a „preda” bunurile, înseamnă că acestea s-ar afla în paza juridică sau materială a pârâtei, sau că aceasta le-ar fi introdus în vreun fel în patrimoniul său și ar refuza să fie restituite reclamantei, ceea ce nu s-a dovedit.

F. de aceste aspecte, tribunalul apreciaza ca si acest motiv de recurs este nefondat.

3. In legatura cu ultimul motiv de recurs, tribunalul apreciaza ca, in mod corect, instanta de fond a apreciat ca inscrisul intitulat "proces-verbal", intocmit la 21.01.2012, nu este pertinent și concludent, deoarece: este întocmit de către reprezentantul reclamantei, semnat de acesta și de martorii R. G., D. C., dar nu a fost adus la cunoștință vreunui pârât, nu este semnat de niciunul dintre aceștia; nu se dovedește că starea de fapt consemnată este reală, având în vedere că martorul D. a declarat în instanță că, deși a semnat acest proces-verbal, nu l-a citit în momentul semnării și nu-i cunoaște conținutul.

Așa fiind, față de considerentele reținute mai sus, întrucât în speță nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinței recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul pendinte judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta ., cu sediul în ., nr. 92, județul B., împotriva s.c. nr. 996/03.10.2013, pronunțata de Judecătoria Patarlagele in dosarul nr._, in contradictoriu cu pârâții U. (P.) M. L., domiciliată în orașul Pâtârlagele, județul B., R. I., domiciliat în orașul Pâtârlagele (la U. M. L.), județul B. și ȘUGĂ A., domiciliat în orașul Pâtârlagele, județul B., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014.

Președinte,

D. R.

Judecător,

G. I. R.

Judecător,

M. C. F. R.

Grefier,

M. H.

Red./Thred.D.R.

2 ex./25.02.2014

d.f. nr._ – Judecătoria Pătîrlagele

j.f. – T. N.

← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 690/2014....		Contestaţie la executare. Decizia nr. 137/2014. Tribunalul BUZĂU →

Obligaţie de a face. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul BUZĂU