Evacuare. Decizia nr. 311/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 311/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 2467/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 311/2014
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier V. P.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanții C. TUDORIȚA domiciliata in municipiul Buzau, ., A. P. domiciliata in municipiul Buzau . D, etaj 2 ., D. VICTORIȚA domiciliata in municipiul Buzau, ., . și I. E. domiciliata in municipiul Buzau, cartierul Dorobanti,. împotriva sentinței civile nr. 1365 din 27.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu paratii I. M., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, I.( M.) I., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, M. I., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau D. (F. P.) E., domiciliata in municipiul Buzau, .,judetul Buzau, pârât D. V., domiciliat in comuna Posta Cilnau, . D. T., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, P. M., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, intervenient forțat M. (F. C.) TINCUȚA, domiciliata in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au avocat G. A., pentru recurenții reclamanți și intimații pârâți D. (fostă P.) E., personal, D. V., personal, P. M., personal, lipsă fiind intimații D. T., M. Tincuța, I. M. și M. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al doilea termen de judecată, că la primul termen din 21.05.2014 a fost amânat pentru lipsa de procedură cu intimata M. Tincuța.
La întrebarea instanței dacă pârâtul P. M. a declarat recurs, având în vedere cererea de recurs aflată la fila 10 dosar, presupus formulată de către P. M., intimata pârâtă D. (fostă P.) E. arată că este mama lui P. M. ăi precizează, în calitate de curator, că acesta nu a declarat recurs și că cererea aflată la fila 10 dosar nu este scrisă de el, că acesta nu știe să scrie decât pe litere.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare, astfel că instanța constată încheiată cercetarea procesului, acordându-le pe rând cuvântul, pe recurs, pentru dezbateri.
Avocat G. A., pentru recurenții reclamanți C. Tudorița, A. P., D. Victorița și I. E., solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină posesie și proprietate suprafața de 532 mp care întregește suprafața de 1110 mp teren situat în B., ., județul B..
Astfel, arată că reclamanții dețin titlu de proprietate asupra imobilului conform sentinței civile nr. 6988/12.07.1994 iar pârâții ocupă abuziv acest imobil.
Arată că, întrucât ne aflăm în fața unei acțiuni în revendicare, instanța trebuia să evalueze titlurile de proprietate prezentate de părți cu privire la terenul în litigiu și să dea prioritate celui mai bine caracterizat.
Mai arată că în cauză, deși a fost dispusă efectuarea unei expertize, aceasta nu s-a putut efectua întrucât pârâții nu au permis accesul expertului pe terenul stăpânit fără drept de ei, iar instanța fondului în mod greșit a apreciat că nu poate fi administrată această probă.
Intimata pârâtă D. (fostă P.) E., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Astfel, arată că mama ei a cumpărat terenul în anul 1992, de la numitul T. Zaria, că au acte de stare civilă încheiate pe această adresă, că plătește diferite utilități, curent, etc., ceea ce dovedește faptul că sunt proprietari.
Intimatul D. V., având cuvântul, arată că terenul a aparținut lui D. A..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr_ /21.02.2011 reclamanții C. TUDORIȚA, A. P. ( fosta C.), D. VICTORIȚA ( fosta C.) și I. E. ( fostă C.) au solicitat în contradictoriu cu pârâții D. E. ( fostă P.), D. V., D. T., P. M. și intervenientul forțat M. TINCUȚA ( fostă C.) pe calea acțiunii în revendicare obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 532 mp care întregește suprafața de 1110 mp teren situat în mun B., . jud B. și a imobilului corp casă de locuit construit pe acesta degradat în prezent, evacuarea pârâților de pe imobilul revendicat, cu cheltuieli de judecată
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanții au învederat că împreună cu intervenientul forțat sunt moștenitorii lui C. P. potrivit certificatului de moștenitor nr 238/17.02.1995 moștenind de la acesta ½ din imobilul locuință cu două corpuri de casă și suprafața aferentă de 1100 mp situate în mun B., ., restul de ½ din acest imobil aparține soției supraviețuitoare, reclamanta C. Tudorița, imobilele au fost dobândite prin hotărârea judecătorească nr 6988/1994 pronunțată de Judecătoria B. și încheierea de rectificare din 20.09.1994
În primul corp de casă locuiește reclamanta C. Tudorița, în perioada 1997-1998 a permis pârâtei D. E. soțului și copiilor săi să locuiască în corpul 2 de casă fiind impresionați de faptul că nu avea unde să locuiască la acel moment, anterior și mama pârâtei, D. A. a fost tolerată în imobil până în 1995
Datorită faptului că în curtea de 1110 mp era construit un gard, așa a fost dobândit imobilul de la vechiul proprietar, care împărțea in două această gospodărie a permis pârâtei să folosească suprafața de teren de 400 mp urmând ca reclamanții să folosească restul
În vara anului 2010 pârâții au mutat gardul spre interiorul suprafeței pe care o foloseau reclamanții, tăind pomi, distrugând bunuri impunând prin forță noua delimitare de folosință a proprietății, au dorit tot în vara anului 2010 să măsoare terenul din curte în vederea întocmirii documentației de carte funciară însă nu au permis accesul fiind nevoit să întocmească un plan de amplasament numai cu privire la suprafața de teren pe care o pot folosi de 578 mp, pe restul suprafeței deși au titlu de proprietate nu își pot exercita dreptul
Au mai arătat reclamanții că pârâții mai folosesc și o construcție modulară amplasată pe terenul ocupat ce a fost pusă la dispoziție de o fundație, pe același teren mai este construit un imobil al cărui proprietar nu îl cunosc
În drept au fost invocate art 480 C. civ
Prin precizările depuse la filele 33-34 dosar, reclamanții au completat acțiunea solicitând introducerea în cauză și a pârâților I. M. și I. ROSCAN solicitând în baza art 494 C. civ aceștia să fie obligați să-și ridice construcțiile de pe terenul în litigiu, pe cheltuiala lor, obligarea pârâților D. E., D. V., D. T. și P. M. să-și ridice construcția modulară de pe terenul revendicat, renunță la capătul de cerere prin care solicită să le fie lăsat în deplină proprietate și posesie imobilul casă de locuit construit în incinta celor 532 mp teren revendicat
Prin cererea depusă la fila 40 dosar reclamanții au arătat că numele corect al pârâtului este M. I. și nu M. Roscan ( I.)
Instanța a desemnat în cauză pentru pârâtul minor P. M. un curator special respectiv pe mama acestuia, pârâta D. E..
Pârâții D. E. și D. V., prezenți în instanță, fila 38 dosar, au solicitat verbal respingerea acțiunii
Ceilalți pârâți, legal citați nu au formulat întâmpinare potrivit art 115 și urm C.p.civ
Instanța a reținut la termenul din 20.01.2014 că se află în imposibilitatea administrării probei cu expertiză topo ce fusese încuviințată anterior, ca urmare a atitudinii procesuale a pârâtei.
Urmarea probatoriului administrat, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.1365/27.01.2014 prin care a respins acțiunea .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr 6988/12.07.1994 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat că autorul reclamanților și intervenientului forțat a cumpărat de la numitul Rafaila G. A. un imobil casă de locuit și terenul în suprafață de 1110 mp situate în mun B., ., filele 14-15 dosar. Prin încheierea din 20.09.1994 pronunțată de Judecătoria B. în aceeași cauză, în temeiul art 281 C.p.civ au fost înscriși vecinii imobilului: la N- depozitul de combustibil, la E- .- S. Costicăși N. N., la V- I. A., 2 imobile situate la aceeași adresă, fila 16 dosar.
Din nici o probă administrată în cauză, deși sarcina acesteia incumba reclamanților nu a rezultat dacă imobilele de mai sus nu au ieșit din patrimoniul autorului sau acestora până în prezent, dacă l-au înscris la rolul lor fiscal, în registrul agricol ori la OCPI B..
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr 6718/30.06.1995 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat că autorii pârâtei D. E. sunt proprietarii unui imobil casă de locuit situat în mun B., . compus din 2 camere și antreu dotat cu instalație electrică. În motivarea respectivei sentințe, ce are în prezenta cauză valoare probatorie a unui înscris autentic, s-a reținut că terenul pe care în anul 1982 mama pârâtei a edificat locuința aparține domeniului public al mun B., era afectat de inundație motiv pentru care defuncta a trebuit să aducă pământ și să ridice terenul din jurul casei, fila 85 dosar
În ambele cauze a figurat ca pârât și Municipiul B., prin Primar.
Mai mult, martorul Lacatusu Boboaca a relatat că în anul 1985 a vândut autoarei pârâtei, numita A. D., o casă situată în mun B. lângă Depoul de lemne și terenul aferent pentru care însă nu și-a amintit dacă avea acte autentice de proprietate, fila 83 dosar.
Instanța a înlăturat depoziția martorului S. E. întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Ca urmare, instanța a apreciat că în privința terenului ocupat de pârâții D. E., D. V., D. T., P. M. acesta făcând parte din domeniul public, statul era autorul acestora, locuința devenind proprietatea autoarei acestora prin accesiune asupra edificiului.
Din nici o probă administrată în cauză nu a rezultat că pârâții I. M. și M. I. au ridicat o construcție pe terenul proprietatea reclamanților și intervenientului forțat, că posedă actualmente terenul în litigiu
Reclamantele C. Tudorița A. P. D. V. si I. E. au formulat recurs împotriva sentinței civile nr 1365/27.01.2014, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate si pe fond admiterea acțiunii formulate, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului.
În motivarea recursului, recurenții au reiterat situația de fapt susținută în acțiune și în cursul judecării procesului de față.
Se reliefează, în esență că instanța in mod greșit a apreciat, că reclamanții nu au făcut nicio probă, deși sarcina acesteia incumba acestora, dacă imobilele au ieșit din patrimoniul autorului sau a acestora până în prezent .
Consideră că au făcut dovada calității de proprietari prin sentința civilă nr.6988/12.07.1994 și ca din nici o proba aflata la dosarul cauzei nu rezulta sau nici măcar nu se creează suspiciunea ca nu ar mai fi proprietarii acestor imobile.
Mai mult decât atât din Certificatul de atestare fiscala aflat la dosar,rezulta ca sunt înscriși cu aceasta suprafața de teren la rol nominal unic_.
Arată ca au încercat sa întocmească documentația cadastrala pentru înscrierea la cartea funciara a acestui imobil,insa nu au reușit, întrucât expertul nu a putut măsura întreaga suprafața de 1110 mp teren, intimații-parați, nepermițându-i acestuia sa procedeze la măsurarea terenului aflat in posesia lor,cum de altfel au procedat si cu expertul numit in cauza.
Dovada in acest sens o face Planul de amplasament si delimitare a imobilului, întocmit de expert F. N.,care a evidențiat suprafața stăpânită de ei, zona denumita "teren in litigiu" fiind stăpânită de intimații-parați si neputând fi măsurata in aceasta situație,neputându-se întocmi documentația cadastrala.
In ceea ce privește pe parați, arată că aceștia au înțeles sa depună la dosarul cauzei, sentința civila 6718/30.06.1995,sentința prin care Judecătoria B. constata ca aceștia sunt proprietarii unui imobil casa de locuit situate in municipiul B., ., compus din 4 camere.
Apreciază instanța aceasta sentința are valoarea probatorie a unui înscris autentic si mai apreciază instanța ca, in acel dosar ca parat a figurat Municipiul B. prin Primar,prin urmare in privința terenului ocupat de aceștia,statul era autorul lor, locuința devenind proprietatea lor prin accesiune.
Consideră că motivarea este greșita si din acest punct de vedere in condițiile care, la acel moment-30.06.1995-proprietar asupra celor 2 imobile casa de locuit situate in municipiul B., ., era autorul reclamanților conform sentinței civile 6888/12.07.1994.
Chiar daca la acel moment parat in cauza a fost Municipiul B. prin Primar, imobilul casa de locuit la acel moment era proprietatea lor, așa cum rezulta din înscrisurile menționate ,însă acest imobil nu se mai exista in materialitatea sa, întrucât a fost deteriorat si apoi dărâmat de către intimații - parați, motiv pentru care au si renunțat la acest capăt de cerere.
De asemeni,apreciază nelegala soluția instanței, in condițiile in care parații nu au prezentat nici un act de proprietate de suprafața de 532 mp teren ocupata de aceștia și ,că singurii care au dovedit ca dețin un titlu de proprietate asupra acestei suprafețe de teren au fost ei, recurenții - reclamanți.
Apreciază ca aflându-se in fata unei acțiuni in revendicare, instanța trebuia sa evalueze titlurile de proprietate prezentate de părți cu privire la terenul in litigiu si sa dea prioritate celui mai bine caracterizat.
Ori in situația de fata, așa cum a mai arătat in motivarea prezentului recurs,au fost singurii care au prezentat un titlu de proprietate pentru terenul in litigiu, intimații - pârâți neputând justifica nici un drept legal asupra acestuia.
In ceea ce privește martorii audiați in cauza, recurenții apreciază ca in mod greșit instanța fondului a păstrat declarația numitei Lacatusu Boboaca si a înlăturat-o pe cea a numitei S. E..
Martora a cărei declarație instanța a reținut-o, arata ca ar fi vândut un imobil casa de locuit autoarei numitei D. E.,fără a demonstra ca ea însuși ar fi fost proprietara acestui imobil,fapt ce vine insa in contradicție cu sentința civila 6718/30.06.1995 in care instanța retine ca D. A., autoarea paratei D. E. a edificat imobilul si nu ca l-ar fi cumpărat de la martora audiata in prezenta cauza.
De asemeni, in cauza a fost dispusa efectuarea unei expertize,care insa nu s-a efectuat întrucât parații nu au permis accesul expertului pe terenul stăpânit fara drept de ei, rezultând si de aici reaua credința a acestora.
In aceste condiții,mult prea ușor instanța fondului a apreciat ca nu poate fi administrate o astfel de proba.
In aceste condiții au solicitat suplimentarea probatoriului cu inca un martor,pentru a putea suplini neefectuarea expertizei,insa cererea a fost respinsa.
Intimații nu au formulat întâmpinare, dar, cei prezenți la judecată, prin concluziile susținute au solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată, în raport cu motivele de recurs și având în vedere prevederile art 3041 Cod proc civ, Tribunalul reține următoarele:
Obiectul prezentului litigiu declarat de recurenții reclamanți în contradictoriu cu intimații pârâți rezidă în cererea vizând obligarea intimaților de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 532 mp care întregește suprafața de 1110mp situată în mun B., ..
Se observă că, prin sentința recurată Judecătoria B. a respins acțiunea cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada că pârâții le-ar fi cotropit vreo suprafață de teren sau că au ridicat vreo construcție pe terenul acestora.
Or, analizând această soluție, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art 3041 Cod proc civ, Tribunalul apreciază că a fost pronunțată o sentință nelegală și netemeinică.
Astfel, se cuvine reliefat că recurenții reclamanți au invocat ca titlu sentința civilă nr 6988/12 iulie 1994 pronunțată în dosar nr 6111/1994 al Judecătoriei B. prin care s-a constatat vânzarea cumpărarea de către autorul recurenților a imobilului casă este locuit și a terenului aferent în suprafața de 1110 mp situate în ., B. .
Totodată prin încheierea din 20. 09.1994 pronunțată în același dosar, în temeiul art 281 Cod proc civ, s-au menționat și vecinii terenului: N- depozitul de combustibil, E – . C. și Negoită N., V- I. A. .
În anul 1995 a fost întocmit și un plan amplasament de către tehnician autorizat în care sunt respectate vecinătățile menționate în sentința civilă nr 6988/12 iulie 1994 și cu mențiunea efectuată de expert că măsurătorile si vecinătățile sunt cele existente în ianuarie 1995 ( filele 19-23 dosar fond ).
Intimații pârâți au depus la dosar sentința civilă nr 6718/30 iunie 1995 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr 2464/1995 prin care s-a constat că reclamantele P. E. ( D. E. din prezenta cauză ) A. A. sunt proprietarele unui imobil casa de locuit situat în mun B., . de 400 mp aparținând de domeniul privat al Primăriei B..
De observat că locația este aceeași, în ambele sentințe, respectiv . B., și că în ambele dosare a figurat ca pârât și Consiliul Local al mun B. sau Primăria B..
Recurenții au susținut de la început că și terenul pe care și-au construit imobilul intimații ( și care în prezent nu mai este ci se află un modul de locuit donat de un ONG) le aparține și face parte integrantă din cele 1110 mp cumpărați și că aceștia au avut statut de tolerați îngăduindu-le să locuiască într-un imobil aflat pe suprafața de 400mp, parte integrantă din cei 1110 mp . Instanța de fond nu a lămurit acest aspect, dacă terenurile din cele 2 sentințe se suprapun, mai ales că au aceiași locație, ., și în caz afirmativ, de suprapunere, dacă suprafața de 400 mp poate avea două regimuri juridice diferite, respectiv, aflat în proprietatea recurentelor sau făcând parte din domeniul privat al Primăriei. În acest sens trebuie solicitate relații de la Primăria B., cine figurează în evidențe ca proprietar al suprafeței de 1110 mp în . B., și dacă Primăria are teren proprietate privată în aceiași locație .
Se constată astfel că instanța nu a făcut cercetări pe fondul cauzei sub acest aspect .
Se impunea în acest context a se cerceta fondul cauzei, în sensul de a se stabili dacă hotărârile judecătorești împreună cu celelalte acte invocate de recurenți, (certificat de moștenitor) privesc aceeași suprafață de teren, în materialitatea ei și în caz afirmativ, a se proceda la compararea titlurilor deținute de părți și individualizarea terenurilor.
Pentru aceste considerente, Tribunalul în baza art 312 pct 5 Cod proc civ, va admite recursul, va casa sentința cu trimitere spre rejudecare pentru clarificarea situației juridice a terenului din litigiu, identificarea în concret a suprafeței revendicate, urmând ca instanța de fond să administreze probe ce se impun pentru lămurirea aspectelor reținute în recurs .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamanții C. TUDORIȚA domiciliata in municipiul Buzau, ., A. P. domiciliata in municipiul Buzau . D, etaj 2 ., D. VICTORIȚA domiciliata in municipiul Buzau, ., . și I. E. domiciliata in municipiul Buzau, cartierul Dorobanti,. împotriva sentinței civile nr. 1365 din 27.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu paratii I. M., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, I.( M.) I., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, M. I., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau D. (F. P.) E., domiciliata in municipiul Buzau, .,judetul Buzau, pârât D. V., domiciliat in comuna Posta Cilnau, . D. T., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, P. M., domiciliat in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, intervenient forțat M. (F. C.) TINCUȚA, domiciliata in municipiul Buzau, ., judetul Buzau, ca fondat.
Casează sentința cu trimitere spre rejudecare pentru clarificarea situației juridice a terenului din litigiu, identificarea în concret a suprafețelor revendicate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2014.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, V. P. |
Red.A.E.D../Th.red AED/RAS. /2 ex./07.07.2007
d.f. nr._ – Judecătoria B.
j.f. F. N. P.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 47/2014.... | Succesiune. Decizia nr. 482/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|








