Obligaţie de a face. Decizia nr. 353/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 353/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 27408/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 353/2014
Ședința publică de la 03 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de pârâta E. R. SERVICES IFN SA cu sediul în București, sector2, . 6A,. sentinței civile nr 6565/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr_, având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu reclamantul F. GH. V. domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, intimatul F. GH V. fiind reprezentat de av L. A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, prin serviciul registratură la data de 01.09.2014, pârâta a depus al dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 Ron printr-un ordin de plată.
Av L. A. pentru intimat depune la dosar împuternicire avocațială BZ/_/2014 și arată că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei
Pentru intimatul F. Gh. V., apărătorul ales având cuvântul precizează că în ceea ce privește afirmația făcută de recurentă cum că intimatul aluat la cunoștință de termenii generali din contract și nu și-a manifestat intenția de a negocia una din clauzele contractuale, arată că clauze nu au fost negociate direct cu consumatorul. Instanța nu poate primi argumentul pârâtei în sensul că ar fi existat posibilitatea negocierii clauzei contestate și că nu a obligat pe intimat să se supună unor condiții contractuale, fata de dispozițiile art 4 alin 2 din Legea 193/ 2000, și față de evidența caracterului standard preformulat al contractului depus la dosar.
Cu privire la cea de-a doua susținere a recurentei cum că respectiva clauză prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ în drepturile și obligațiile consumatorului, arată că în ceea ce privește clauzele abuzive comisionul în suma de 1310 lei este o dobândă mascată care lezează interesul consumatorului și reprezintă o îmbogățire fără justă cauză în defavoarea consumatorului.. Invocă art 145 din Legea 296/2004.
Așa cum se poate observa din concluziile raportului de expertiză rezultă clar că pentru creditul făcut de intimat în suma de 7052 lei pentru cumpărarea unor bunuri, recurenta a înregistrat un comision pentru plata întârziată, chiar daca intimatul a efectuat plata corect la timp, rezultând că valoarea acestui comision este de 495 lei față de 900 lei cât a înregistrat recurenta. Prin aplicarea acestor comisioane abuzive de plată întârziată și de depășire de limită de credit s-a ajuns la o datorie de_,76 lei față de datoria corectă de_,79 lei, din care reclamantul a achitat suma de_ lei, astfel cum a fost detaliat în raportul de expertiză. intimatul nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni și de a negocia o clauză, deoarece contractul de credit este un contract de adeziune fiind preformulat de bancă și semnat de către consumatori, fiind evident că aceste clauze cu comisioane pentru depășirea limitei de card sau transformat în credit si comisioanele de plată întârziată, nu au fost negociate direct cu consumatorul. Ca urmare nerespectarea dispozițiilor imperative de ordine publică ale art 1 alin 3 din Legea 193/2000 și ale art 4 alin 1 din Legea 993/2000,atrage nulitatea clauzelor abuzive, constând în calcularea comisioanelor pentru depășirea limitei de card ce s-au transformat în credit cat și a comisioanelor de plată întârziate. Solicită respingerea recursului în tot ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate de judecătoria B. ca fiind legală și temeinică
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs, se constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._/12.10.2012 reclamantul F. Gh. V. a chemat în judecată pe pârâta E. R. Services IFN SA, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care sa se dispună obligarea paratei să înainteze instanței contractul de credit încheiat în anul 2008 la STAER B. pentru reclamant și . aferent cardului nr._, pentru achiziționarea unor obiecte de mobilier și, pe baza probelor ce se vor administra, să se stabilească dacă mai datorează vreo suma de bani pârâtei având în vedere existența unor clauze abuzive din acest contract.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat obiecte de mobilier cu plata în rate, încheindu-se un contract de credit cu ., cu o rata lunara de 195 lei, rată achitata la casieria băncii, iar după câteva luni a primit prin posta un card cu care a plătit ratele lunare la bancomatul din interiorul băncii.
A achitat sume mult mai mari decât rata stabilita lunar pentru a termina mai repede acest împrumut, insa a constatat ca facturile lunare pe care le primea după ce achita rata erau mai mari ca cele de pe luna anterioara.
A fost contactat de salariații paratei, care i-au comunicat telefonic ca mai are de plătit suma de 4000 lei, încercând sa negocieze sa mai plătească timp de un an suma de 170 lei lunar.
Contractul are mai multe clauze abuzive de care nu a fost informat si pe care nu le-a negociat după cum urmează: clauza ce nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract ,creează in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, fiind obligat sa plătească de 7-8 ori suma împrumutata; clauza se considera ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără sa dea posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv; faptul ca anumite clauze au fost sau nu negociate direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, in cazul in care o valoare globala a acestuia evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Parata a formulat întâmpinare prin care a arătat ca, in activitatea sa, acorda deținătorilor de carduri o limita maxima de creditare potrivit condițiilor generale pentru emiterea si utilizarea Cardului Euroline.
Ulterior efectuării primei tranzacții deținătorul cardului poate utiliza linia de credit acordata in vederea efectuării si a altor tranzacții .
A precizat ca reclamantul a încheiat la 21.07.2008 un contract de credit având ca obiect emiterea unui card, ca urmare a solicitării formulate, iar contractul de credit semnat de reclamant constituie titlu executoriu potrivit art. 120 din OUG 99/06.12.2006, valoarea totala a tranzacției fiind de 11.645,82 lei rambursabil in 60 de rate lunare.
Creanța este certa, lichida si exigibila, iar referitor la existenta clauzelor abuzive, din interpretarea art. 4 din Legii nr.193/2000 rezulta ca pentru determinarea caracterului abuziv, al unei clauze trebuie avute in vedere mai multe elemente care trebuie îndeplinite in mod cumulativ.
Instanța de fond a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate, raportul de expertiză fiind întocmit de expert A. M..
Prin sentința civilă nr. 6565/09.04.2014, instanța a admis acțiunea, a omologat raportul de expertiza A. M. în varianta a II-a, a constatat ca reclamantul mai are de achitat către parata suma de 1108,79 lei, înlăturând ca abuzive comisioanele pentru depășirea limitei de card ce s-au transformat în credit, cât și comisioanele de plata întârziată.
A obligat parata la plata către reclamant a sumei de 408,30 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 1 alin 3 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, interzic comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 alin 1 din același act normativ stipulează că o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților; art. 4 alin 2 stabilește când o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul, si anume daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive prevede ca sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ,ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabila, daca exista o motivație întemeiata, in condițiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta ,celelalte parți contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prevederile contractuale ce fac obiectul cererii, nu au fost negociate direct cu consumatorii, in sensul dispozițiilor legale de mai sus, contractele încheiate in dosarul cauzei fiind preformulate, standard, eventualele diferențe nefiind datorate negocierii cu clienții ci particularității fiecărui credit si fiecărui client in parte.
Instanța nu a primit argumentul paratei in sensul ca, ar fi existat posibilitatea negocierii clauzei contestate si ca nu a obligat pe reclamant sa se supună unor condiții contractuale, fata de disp. art. 4 alin 2 din Legea nr.193/2000 ,si fata de evidenta caracterului standard, preformulat al contractului depus la dosar.
F. de acest aspect, deși legea nu interzice, însăși încheierea de contracte preformulate, din textele sus amintite rezulta ca, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
Din concluziile raportului de expertiza s-a reținut că pentru creditul angajat de reclamant în suma de 7052 lei pentru cumpărarea unor bunuri de la magazinul Staer parata a înregistrat comision pentru plata întârziata, chiar daca reclamantul a efectuat plata corect rezultând ca valoarea acestui comision este de 495 lei fata de 990 lei cat a înregistrat parata.
În ceea ce privește comisionul pentru depășire limita de credit, care este prevăzut in contract in procent de 5%, s-a constatat ca nu este stabilita limita de credit, iar in avertismentele de plata emise de parata nu se face nici o referire cu privire la depășirea limitei de creditare si nici la înregistrarea comisionului pentru depășire limita credit.
Tot din clauzele contractuale, a rezultat ca au fost stabilite sume minime de 10 lei ce se situau mult sub rata lunara de 194 lei, astfel încât după cel mult 3 luni în care s-ar fi plătit doar suma minima de plata s-ar fi înregistrat un credit de cel puțin 552 lei, suma ce depășește cu mult limita de 300 lei înscrisa in extrasul de cont. În acest fel au fost înregistrate comisioane pentru depășirea limitei de card in suma de 1310 lei ce s-au transformat in credit pentru care s-au calculat dobânzi bancare ,care la rândul lor s-au transformat in credit. In acest mod prin aplicarea acestor comisioane abuzive (de plata întârziata si de depășire limita de credit), s-a ajuns la o datorie de 16.672,76 lei fata de datoria corecta de 13.183,79 lei din care reclamantul a achitat suma de 12.075 lei, existând o datorie în sarcina reclamantului in suma de 1108,79 lei astfel cum este detaliata in raportul de expertiza contabila A. M. omologat de instanță.
Aceste clauze cu comisioanele pentru depășirea limitei de card, ce s-au transformat in credit, cat si comisioanele de plata întârziata nu au fost negociate direct cu consumatorul, contractul de credit fiind un contract de adeziune, fiind preformulat de banca si semnat de către reclamant fără posibilitatea reala de a formula obiecții si de a negocia vreo clauza.
Dezechilibrul economic si informațional existent intre comerciantul profesionist ,care întrebuințează anumite contracte standard preformulate, in relațiile sale contractante, si consumatorul care se întâlnește cu totul ocazional, episodic cu asemenea contracte, si nu este in măsura sa le negocieze punct cu punct ,face ca încheierea contractului sa fie precedata de o simpla opțiune, aceea de a adera sau nu la contractul propus de comerciant (take it or leave it).
Chiar daca anumite aspecte precum rata dobânzii, cuantumul si durata creditului au făcut obiectul unor negocieri, toate celelalte drepturi si obligații ale parților izvorâte din contractul de credit, sunt cuprinse in condițiile standard preformulate; atât condițiile speciale cat si condițiile generale au fost prestabilite de parata ,iar conținutul lor nu a fost negociat efectiv cu reclamantul consumator, in sensul de a-i da posibilitatea reala de a modifica conținutul acestora prin efectul negocierii.
În aceste condiții, instanța a apreciat ca sunt aplicabile prev. art 4 alin 2 din Legea 193/2000, potrivit cu care o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens. Or, asemenea probe este imposibil sa fie prezentate de parata întrucât o asemenea negociere cu privire la comisioanele pentru depășirea limitei de card ce s-au transformat in credit cat si comisioanele de plata întârziata nu a existat.
Instanța a constatat privind caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in condițiile generale ca opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătura in nici un fel realitatea ca, in măsura in care dorește sa beneficieze de serviciile oferite de societatea bancara in cauza, trebuie sa accepte in . aceasta ,încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauza din cuprinsul condițiilor generale.
Împrejurarea ca nu exista monopol pe piața nu este de natura sa înlăture caracterul abuziv al clauzei ,întrucât nici art. 4 din Legea 193/2000 si nici Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii, transpusa in dreptul intern prin Legea clauzelor abuzive nu impun condiția inexistentei unei opțiuni pentru un alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare.
Ca urmare nerespectarea dispozițiilor imperative de ordine publica ale art. 1 alin 3 din Lg 193/2000 si ale art. 4 alin 1 din Legea 193/2000 ,atrage nulitatea clauzelor abuzive constând in calcularea comisioanelor pentru depășirea limitei de card ce s-au transformat in credit cat si comisioanelor de plata întârziata .
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta E. R. Services IFN SA, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Referitor la existența clauzelor contractului de credit considerate abuzive de către prima instanță, recurenta a arătat că, din interpretarea art. 4 di n Legea nr. 193/2000 rezultă că, pentru determinare caracterului abuziv al unei clauze contractuale trebuie avute în vedere mai multe elemente ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să existe o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul și respectiva clauză prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze în detrimentul consumatorului și contrar bunei – credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile consumatorului.
Reclamantul intimat a declarat că a luat cunoștință de termenii generali din contract și nu a avut nicio obiecție la data respectivă, nu și-a manifestat intenția de a negocia vreo clauză contractuală, iar la momentul încheierii contractului de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului în funcție de varianta cea mai avantajoasă.
Consumatorul avea opțiunea de a încheia sau nu contractul, nefiind obligată să accepte în . creditor, având posibilitatea reală de a negocia orice clauză, iar în situația în care nu se reușește negocierea, să încheie contract de credit cu orice alt creditor, în condiții mai avantajoase.
Condițiile generale aplicabile contractelor de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele fiecărui tip de dobândă și modul în care variază.
Clientul este informat asupra comisioanelor și dobânzii percepute atât prin intermediul contractului cât și prin intermediul extraselor de cont transmise lunar debitorului la adresa menționată în cererea pentru emiterea unui card de credit. Astfel, extrasul lunar are rolul de a informa clientul asupra soldului inițial, tranșei lunare de plată precum și data scadentă a acesteia, eventualele penalități de întârziere, precum și rata dobânzii pentru retragere de numerar prin intermediul cardului Euroline.
Cu privire la faptul că respectiva clauză prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze în detrimentul consumatorului și contrar bunei – credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile consumatorului, recurenta a învederat că potrivit Legii nr. 193/2000 cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o clauză din contractul de credit să poată fi apreciată ca fiind abuzivă, lipsa uneia din cele două condiții excluzând caracterul presupus abuziv al respectivei clauze.
Referitor la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților este necesar a fi produs în detrimentul consumatorului, este de menționat că acesta trebuie să existe ca urmare a rea – credinței celeilalte părți contractante.
Astfel, la momentul încheierii contractului și pe tot parcursul derulării relațiilor contractuale cu debitorul recurenta a manifestat bună – credință, executându-și întocmai obligațiile asumate prin contract, însă intimatul a refuzat nejustificat executarea benevolă a obligațiilor corelative de plată, acesta efectuând plata tranșelor lunare în majoritatea cazurilor cu depășirea datei scadente a acestora, în evidențele contabile fiind înregistrate numeroase penalități de întârziere, precum și refuzul de achita debitul restant către subscrisa.
De asemenea, dezechilibrul la care face referire Legea nr. 193/2000 nu trebuie apreciat între prestațiile economice ale părților, ci conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000, în funcție de natura serviciilor care fac obiectul contractului, precum și factorii care au determinat încheierea contractului de creditare.
Astfel, clauzele abuzive trebuie interpretate în contextul întregului contract și având în vedere faptul că oferă servicii de creditare deținătorilor cardului, scopul acestuia la încheierea contractului fiind în primul rând asigurarea posibilității recuperării creditului, precum și obținerea de profit din plata de către împrumutat a unui preț în schimbul serviciilor oferite.
Conform contractului, împrumutatul se obliga să plătească în schimbul prestării serviciilor de creditare o compensație, aici fiind inclusă dobânda agreată de părți, precum și comisionul de administrare cont.
A menționat că, pe parcursul derulării relațiilor contractuale, au fost păstrate aceleași valori ale dobânzii cuprinse în tabelul din contractul de credit, valori pe care reclamantul le-a agreat la momentul semnării contractului de creditare.
A apreciat că instanța de judecată nu poate interveni unilateral în acordul de voință al părților prin stabilirea unor obligații de plată a uneia dintre părți către cealaltă parte ca urmare a existenței clauzelor abuzive, acest fapt afectând grav principiul forței obligatorii a contractului între părți.
Tribunalul, verificând sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate, constată că este nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Recurenta, prin motivele de recurs, nu a invocat alte motive de nelegalitate ale sentinței recurate, susținând aceeași apărare cu aceea din întâmpinare.
A rezultat, din probatoriul administrat, că în privința contractului încheiat de părți, acesta cade sub incidența dispozițiilor Legii nr.193/2000, ce prevede în art.4 că „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
Nerespectarea dispozițiilor imperative ale textului de lege atrage nulitatea clauzelor contractuale în discuție.
Referitor la comisioanele pentru plată întârziată și pentru depășirea limitei de creditare, acestea au fost considerate abuzive, tocmai datorită faptului că nu au fost negociate direct cu consumatorul, contractul de credit fiind un contract de adeziune, preformulat.
Motivele recurentei în sensul că reclamantul intimat a declarat că a luat cunoștință de termenii generali din contract, nu și-a manifestat intenția de a negocia vreo clauză contractuală, având opțiunea de a încheia sau nu contractul, au fost susținute și prin întâmpinare, ca apărare la instanța de fond, care, în mod corect, nu a avut-o în vedere, în raport de caracterul evident preformulat, standard al contractului.
Chiar dacă aceste clauze, privind comisioanele, sunt cuprinse în condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului, așa cum a susținut recurenta, nu înseamnă că au și fost negociate cu intimatul.
Instanța de fond a reținut, în mod corect, că, fiind în prezența unui contract preformulat și întrucât pârâta recurentă nu a făcut dovada certă a negocierii clauzelor contractuale, acestea nu sunt dintre cele negociate direct cu reclamantul intimat.
Erau aplicabile dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr.193/2000, potrivit cu care o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Daca un comerciant pretinde ca o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cauză, recurenta pârâtă nu a făcut dovada concretă a negocierii comisioanelor respective.
În enumerarea clauzelor considerate abuzive, la litera i din anexa Legii nr.193/2000 este și clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
Raportat la aceste dispoziții s-a constatat natura abuzivă a prevederilor din contract, privind comisioanele pentru plată întârziată și pentru depășirea limitei de creditare. De asemenea, instanța de fond având în vedere și concluziile raportului de expertiză, întocmit de expert A. M., rezultând înregistrarea unui comision de plată întârziată, chiar și în situația unei plăți corecte efectuată de reclamant.
În ceea ce privește comisionul de 5%, chiar dacă a fost cuprins în condițiile generale ale contractului, în contract nu este stabilită care este această limită de creditare.
Nu sunt fondate nici motivele recurentei, potrivit cărora nu este îndeplinită una dintre condiții, pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, dezechilibrul neexistând ca urmare a relei sale credințe, întrucât a manifestata bună credință, a informat, între altele, consumatorul cu privire la comisioane și dobânzi prin extrasele de cont transmise lunar, însă acesta a efectuat plata, în majoritatea cazurilor cu depășirea datei scadente, în condițiile în care, prin probatoriul administrat, nu a făcut dovada negocierii concrete a clauzelor, informarea la care a făcut referire nefiind echivalentă cu o astfel de negociere.
Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr.93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare și numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
Nu se poate considera că ar fi încălcat principiul forței obligatorii a contractului între părți și că instanța ar interveni unilateral în acordul de voință al părților prin stabilirea unor obligații de plată a uneia dintre părți către cealaltă parte ca urmare a existenței clauzelor abuzive, tocmai față de cele reținute mai sus, în sensul că nu a fost dovedită negocierea părților cu privire la clauzele contractuale, reținute ca abuzive.
În interpretarea Curții Europene de Justiție(cauza Murciano Quintero, C - 240/98), s-a reținut că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13, privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, presupune ca instanța națională să poată verifica, chiar, din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Curtea a statuat că „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.”
Ca urmare, față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta E. R. SERVICES IFN SA cu sediul în București, sector 2, .. 6A, . sentinței civile nr. 6565/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu reclamantul F. GH. V. domiciliat în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2014.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. - A. S. |
Red.AMD
Thred. AMD/DP
2 ex./02.10.2014
Dosar nr._ al Judecătoriei B.
Judecător fond D. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 248/2014. Tribunalul BUZĂU | Fond funciar. Decizia nr. 359/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
