Pretenţii. Decizia nr. 252/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 5010/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 252/2014
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. - A. S.
Pe rol soluționarea cererii de completare dispozitiv formulată de reclamantul intimat D. M. M. cu domiciliu procesual ales în prezenta cerere la cabinet Avocat – T. N., cu sediul în B., ., ., ., a deciziei civile nr.192/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul recurent P. D. domiciliat în ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, intimatul D. M. M. fiind reprezentat de avocat T. N...
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Av. T. N. pentru intimatul D. M. precizează că avocații prin decizie internă au voie să emită în regim propriu chitanță. Arată că s-a terminat chitanțierul și pană la achiziționarea unuia nou, a emis chitanța depusă la dosar la fila 17 dosar.
REFERAT: După strigarea cauzei av. T. N. depune la dosar chitanța nr._/12.03.2014 în valoare de 500 lei reprezentând onorariu avocat, și decizie emisă de UNBR România C. av. T. N..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cereri de completare dispozitiv, se constată următoarele;
Prin cererea formulată în dosarul nr._, reclamantul intimat D. M. M. în contradictoriu cu recurentul pârât P. D., a solicitat, în baza art.281 Cod procedură civilă cerere de îndreptare eroare materială a sentinței civile nr._/2013, respectiv de completare a dispozitivului deciziei civile nr.192/12.03.2014, pronunțată în cauza de mai sus, constând în aceea că, din eroare, în dispozitivul hotărârii, s-a omis obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată către recurent, cheltuieli în sumă de 500 lei în recurs, conform chitanței nr._/12.03.2014 reprezentând onorariu de avocat, înscris depus în original la dosar (emis conform legislației fiscale, în regim propriu, cu decizie internă, neexistând obligativitatea chitanțierelor tip carnet).
În drept,cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art.281, art.281/1 – 281/3 Cod procedură civilă.
La prezenta cerere au fost atașate chitanța nr._/12.03.2014 în valoare de 500 lei reprezentând onorariu avocat, și decizie emisă de UNBR România C.. av. T. N..
Verificând actele si lucrările dosarului, Tribunalul constată că prin decizia civilă nr. 192/12.03.2014, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul recurent P. D., în contradictoriu cu intimatul D. M. M., iar în cuvântul pe fond apărătorul intimatului a solicitat obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
În condițiile în care intimatul a făcut dovada prin chitanța nr._/12.03.2014 a achitării onorariului de apărător în cuantum de 500 lei, Tribunalul constată că sunt întrunite cerințele art. 281 indice 2 alin 1 Cod procedură civilă, întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere accesoriu.
În acest context, Tribunalul va admite cererea formulată ca întemeiată, și va dispune completarea deciziei nr. 192/12.03.2014, în sensul că va obliga recurentul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, conform chitanței atașată la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca întemeiată, cererea de completare dispozitiv formulată de reclamantul intimat D. M. M. cu domiciliu procesual ales în prezenta cerere la cabinet Avocat – T. N., cu sediul în B., ., ., județ B., a deciziei civile nr.192/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul recurent P. D. domiciliat în ., județul B..
Dispune completarea deciziei civile nr. 192/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul B., în sensul că obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată, către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2014.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. GS /Tehnored RAS
2 ex/29.04.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond –_
Judecătoria B.
Jud. fond – N. N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 743/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 345/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|








