Validare poprire. Decizia nr. 63/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 24966/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 63/2014
Ședința publică de la 28 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: A. M.
Judecător: M. N.
Grefier: A. P.
Pe rol se află judecarea apelului civil formulat de către creditoarea T. E. L., domiciliată în municipiul B., cartierul Broșteni, ., județul B., împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 19.10.2012 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B., cu sediul în municipiul B., . bis, județul B., și T. M. B., cu sediul în municipiul B., ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit apelanta T. E. L. și intimatele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B. și T. M. B..
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că apelul a fost motivat, nu a fost timbrat legal cu suma de 5 lei și timbru judiciar de 3 lei, la data de 18.01.2013 în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, cauza a suspendată pentru lipsa părților legal citate, după care:
Din oficiu, instanța a invocat excepția perimării cauzei și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra excepției perimării apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr. 2_ din data de 21.09.2012, creditoarea T. E. L. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B. și terțul poprit T. M. B., validarea popririi pentru suma de 3609 lei.
Judecătoria B. a admis cererea și a dispus validarea popririi înființate prin dispoziția nr. 752/11.07.2012, până la concurența sumei de 3609 lei, urmând ca executarea să se facă în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, la data de 14.11.2012, creditoarea T. E. L., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din 20.11.2012, fiind recalificată apel, în raport de obiectul cererii.
În ședința publică din 18.01.2013, constatând lipsa părților, legal citate, instanța a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Judecata putea fi redeschisă, în condițiile art. 245 pct. 1 din Codul de procedură civilă, prin cererea făcută de una dintre părți.
Cum însă apelanta, de la data pronunțării încheierii de suspendare, 18.01.2013, și până la împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv până la data de 20.01.2014 (prima zi lucrătoare, termen calculat conform art. 101 alin. 3 din Codul de procedură civilă), nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecății (nu a solicitat redeschiderea judecății), instanța constată că sunt îndeplinite condițiile perimării acțiunii.
Perimarea, conform art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reprezintă o sancțiune procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a opera această sancțiune și care au fost desprinse din prevederile art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă sunt următoarele: să existe o învestire a instanței cu o cerere care a declanșat procedura de judecată; cauza să fi rămas în nelucrare timp de un an; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
Codul de procedură civilă nu a stabilit expres momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, precizare care nici nu a fost considerată necesară de către teoreticienii dreptului, ținându-se cont de faptul că perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părții în desfășurarea procesului. Tocmai de aceea, după cum s-a arătat în doctrină, termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de actele de procedură care trebuiau să urmeze, în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare. Actul de procedură, în acest caz, este încheierea de suspendare a judecății pronunțată în ședința publică din 18.01.2013, din acest moment partea având îndatorirea de a stărui în continuarea judecății.
Față de aceste motive, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile perimării, s-a împlinit termenul de 1 an care se calculează de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, iar pricina a rămas în nelucrare, din vina apelantei, cu mult peste termenul de 1 an, astfel încât, potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va admite excepția perimării și va constata perimat apelul.
Conform art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată perimat, de drept, apelul civil formulat de către creditoarea T. E. L., domiciliată în municipiul B., cartierul Broșteni, ., județul B., împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 19.10.2012 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B., cu sediul în municipiul B., . bis, județul B., și T. M. B., cu sediul în municipiul B., ., județul B..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 februarie 2014.
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | |
Grefier, A. P. |
Red./tehn. M.N.
18.03.2014
5 ex.
Dosar prima instanță:
Judecătoria B. –_
Judecător prima instanță – V.-C. I.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 601/2014. Tribunalul BUZĂU | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|








