Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 7222/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I C.
DECIZIA C. NR. 2642/2015
Ședința publică de la 22 mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: N. M.
Judecător: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de contestatoarea I. M., domiciliată în .. B., împotriva sentinței civile nr._/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimații „N. L. IFN” S.A., cu sediul ales pentru corespondență la SCA A. & ASOCIAȚII, din mun. București, .. 33-35, ., S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., COSOREANU ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în mun. București, .. 18, ., B. R. DE DEZVOLTARE (BRD) SUCURSALA B., cu sediul în mun. B., .. 2, jud. B., C. B. SUCURSALA B., cu sediul în mun. B., . IJK și 15, jud. B., și „E. B.” S.A., cu sediul în mun. București, .. 7, ., sectorul 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelanta fiind reprezentată de avocat C. O..
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după parcurgerea etapei de verificare și regularizare a cererii, după care:
Apărătorul apelantei susține că nu i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de creditoare.
Instanța constată că la dosar există dovada că respectiva întâmpinare a fost comunicată către apelantă.
Instanța pune în discuție excepția netimbrării și a tardivității apelului, invocate de intimata N. L. IFN SA și a autorității de lucru judecat, invocată de intimata S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., COSOREANU ȘI ASOCIAȚII.
Avocat C. O., pentru apelantă, susține că la dosar a fost depusă dovada achitării sumei de 500 lei, respectiv jumătate din taxa de timbru achitată la prima instanță.
Față de data introducerii contestației la executare, tribunalul constată că, în privința timbrării cererii, erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 146/1997, iar taxa judiciară de timbru datorată în apel era de 97 lei, potrivit art. 2 alin. 2, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997. Apelanta a achitat suma de 500 lei cu acest titlu, având posibilitatea să solicite restituirea diferenței plătite în plus. Constatând că cererea de apel a fost legal timbrată, respinge excepția netimbrării apelului, invocată de intimata N. L. IFN S.A.
Referitor la excepția tardivității cererii de apel, apărătorul apelantei susține că a intervenit o situație mai specială, deoarece hotărârea atacată nu i-a parvenit apelantei. Conform practicii, hotărârea se comunică și reprezentantului ales, dar aceasta nu a fost comunicată biroului avocațial, ci doar apelantei, prin depunere la cutia poștală în 20.01.2015. Învederează că, în data de 19.01.2015, apelanta s-a îmbolnăvit și, fiind în vârstă și locuind singură, a fost luată de fiul său la București, întorcându-se zilele acestea, astfel că documentele nu i-au parvenit. În cazul în care se apreciază că procedura este legal îndeplinită, este nevoită să formuleze cerere de repunere în termenul de declarare a apelului, pe care o depune la dosar, însoțită de adeverința medicală din 19.01.2015. Susține că este de notorietate faptul că bătrânii care locuiesc singuri sunt luați în domiciliul copiilor.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a apelului și asupra excepției netimbrării.
După deliberare,
INSTANȚA
constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 30.04.2013, sub nr._, contestatoarea I. M., în contradictoriu cu intimații N. L. IFN S.A., S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., C. și ASOCIAȚII, BRD SUCURSALA B., C. B. SUCURSALA B., E. B. S.A., a formulat contestație la executare prin care a solicitat: anularea executării silite însăși, care face obiectul dosarului de executare silită nr. 355/2013 înregistrat la S. C. Profesională De Executori Judecătorești D., C. și Asociații, anularea actelor de executare constând în înființarea popririi asupra sumelor de bani din conturile bancare ale contestatoarei, deschise la BRD SUCURSALA B. și C. B. sucursala B., precum și în înființarea popririi asupra titlurilor de participare deținute la diverse societăți comerciale, anularea tuturor măsurilor de executare silită luate în dosarul de executare nr. 355/2013, anularea încheierii de încuviințare a executării, suspendarea executării silite până la soluționarea în mod definitiv a contestației la executare.
Prima instanță a pronunțat sentința civilă nr._/16.09.2014, prin care a respins excepția lipsei calității de creditor a N. L. IFN S.A., contestată prin cererea de chemare în judecată, și a respins contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea I. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare.
Intimata N. L. IFN S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării și tardivității apelului, iar S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., C. & ASOCIAȚII, a invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 2646/26.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Instanța a determinat ordinea de soluționare a excepțiilor, conform art. 248 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, în raport de natura și efectele acestora, ca fiind următoarea: excepția netimbrării, care a fost respinsă la primul termen de judecată, excepția tardivității și excepția autorității de lucru judecat.
Cu privire la tardivitatea cererii de apel, apelanta a depus la dosar, la 22.05.2015, o cerere de repunere în termenul de declarare a căii de tac, susținând că, în perioada 19.01._15, a avut probleme de sănătate. Instanța constată că apelul a fost depus la data de 10.02.2015, fără ca la aceeași dată să se formuleze și cerere de repunere în termen. Potrivit art. 186 alin. 2 din Codul de procedură civilă, partea care a pierdut un termen procedural trebuie să îndeplinească actul procedural în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării, cerând totodată și repunerea în termen. Cum cererea de repunere în termen a fost formulată după promovarea apelului și cu mult peste termenul de la care se susține că a încetat împiedicarea, instanța va anula cererea, în temeiul art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, fiind un act de procedură făcut peste termenul legal.
Referitor la excepția tardivității apelului, instanța reține dispozițiile art. 468 din Codul de procedură civilă, care constituie regula în ceea ce privește termenul de declarare a apelului și care prevăd că „termenul de apel este de 30 de zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel”. Hotărârea apelată a fost pronunțată în materia contestației la executare, reglementată în Capitolul VI al Titlului I din Cartea a V-a a Codului de procedură civilă. La art. 650, intitulat „instanța de executare”, alin. 2, se prevede că „instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”, iar la alin. 3 al aceluiași articol se dispune că „hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel”.
Fiind o normă specială în privința termenului de declarare a apelului împotriva unei hotărâri pronunțate în contestația la executare, derogatorie de la regula ce constituie dreptul comun în materia termenului de apel, cuprinsă la art. 468 din Codul de procedură civilă, aceasta se aplică în cauză, situație în care apelantul era obligat, sub sancțiunea decăderii prevăzute de art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmată de nulitatea actului de procedură efectuat peste termen, să promoveze calea de atac în termen de 10 zile de la data la care hotărârea i-a fost comunicată.
Potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, termenele socotite pe zile se raportează la zile libere, fără a fi luate în calcul nici ziua în care termenul începe să curgă, nici cea în care se împlinește.
Așa cum rezultă din conținutul dovezii de înmânare aflate la fila 588 din dosarul primei instanțe, sentința apelată a fost comunicată reclamantei la data de 20.01.2015, situație în care ultima zi a termenului de apel de 10 zile a fost data de 02.02.2015 (prima zi lucrătoare după împlinirea termenului). Cât privește dovada de comunicare, aceasta îndeplinește toate cerințele prevăzute de art. 164 din Codul de procedură civilă, sub sancțiunea nulității, iar comunicarea hotărârii s-a făcut în mod corect la domiciliul reclamantei, indicat în contestația la executare, iar nu la sediul reprezentantului, cât timp apelanta nu a indicat alt domiciliu pentru transmiterea actelor de procedură, conform art. 158 din Codul de procedură civilă.
Raportat la cele de mai sus, depunerea cererii de apel la judecătorie, la data de 10.02.2015, așa cum rezultă din rezoluția de la fila 3 din dosarul de apel, se situează peste termenul prevăzut de lege, astfel că apelanta este decăzută din dreptul de a mai exercita calea de atac, iar actul de procedură este nul.
În aceste condiții, tribunalul va admite excepția și va anula, în temeiul art. 480 alin. 1, cu aplicarea art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ca fiind tardiv formulat, apelul, fără să mai analizeze excepția autorității de lucru judecat, neputând cerceta nici motivele invocate.
Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează cererea de repunere în termen, formulată de apelantă, ca fiind tardiv formulată.
Admite excepția tardivității apelului, invocată de intimata N. L. IFN S.A., și anulează apelul declarat de contestatoarea I. M., domiciliată în .. B., împotriva sentinței civile nr._/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimații „N. L. IFN” S.A., cu sediul ales pentru corespondență la SCA A. & ASOCIAȚII, din mun. București, .. 33-35, ., S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., COSOREANU ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în mun. București, .. 18, ., B. R. DE DEZVOLTARE (BRD) SUCURSALA B., cu sediul în mun. B., .. 2, jud. B., C. B. SUCURSALA B., cu sediul în mun. B., . IJK și 15, jud. B., și „E. B.” S.A., cu sediul în mun. București, .. 7, ., sectorul 1, ca fiind tardiv.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 mai 2015.
Președinte, N. M. | Judecător, M. A. | |
Grefier, C. C. |
Red. N. M.
Tehn. H.M./N.M.
8 ex./19.06.2015
Dosar prima instanță:
_ – Judecătoria B.
Judecător prima instanță
A. L. A.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 08-05-2015, Tribunalul... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








