Pensie întreţinere. Decizia nr. 2689/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2689/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 17531/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2689
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător I. M.
Grefier E. D.
Pe rol, judecata apelurilor declarate de reclamantul B. C., domiciliat în comuna Lopătari, ., de minorul B. I., domiciliat în comuna Lopătari, . și pârâta N. F., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr.578 din data de 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta N. F., au lipsit apelanții B. C. și B. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul se află la primul termen de judecată, cererile de apel au fost comunicate, la data de 10.04.2015, s-au formulat întâmpinări de către apelanții B. I., B. C. și N. F., după care:
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apelanta N. F. arată că reclamantul B. C. nu s-a putut prezenta la acest termen de judecată, deoarece nu a fost învoit de la serviciu. Își menține punctul de vedere exprimat în scris, la dosar. Menționează că minorul are vârsta de 15 ani.
Tribunalul pune în discuție excepția lipsei de interes în ceea ce privește apelul declarat de reclamantul B. C., având în vedere vârsta copilului, acțiunea fiind formulată de tată și nu de acesta, deși are capacitate restrânsă de exercițiu.
Având cuvântul, apelanta N. F. lasă la aprecierea instanței excepția invocată. Pe fond, pune concluzii de admitere a apelurilor declarate atât de aceasta cât și de minorul B. I., astfel cum au fost formulate.
Tribunalul reține cauza în pronunțare. După deliberări,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, la data de 19.08.2014, reclamantul B. C. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei N. (fostă S.) F. la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorului B. I..
În motivare, reclamantul a arătat că minorul B. I., născut la data de 21.02.1999, este rezultat din relația de concubinaj pe care a avut-o cu pârâta, copilul fiindu-i încredințat lui spre creștere și educare prin sentința civilă nr.4116/10.06.2009 a Judecătoriei B..
A mai susținut că a promovat acțiunea întrucât pârâta refuză să contribuie de bună-voie la cheltuielile de întreținere a minorului, urmând a fi stabilită obligația de întreținere în sarcina acesteia raportat la venitul minim pe economie.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 402 Cod procedură civilă.
În probațiune au fost depuse înscrisuri: proces-verbal mediere nr.88/19.08.2014, confirmare de primire, invitație mediere, certificat de nastere . nr._, carte de identitate . nr._, sentința civilă nr.4116/10.06.2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La data de 30.09.2014, pârâta a formulat întâmpinare prin care a menționat că actualmente se numește N. și că în anul 2009, în urma unei înțelegeri cu fostul său soț, a fost de acord ca minorul B. I. să-i fie încredințat tatălui, fără a fi obligată la pensie de întreținere. A mai susținut că minorul are condiții improprii de trai în locuința tatălui și a solicitat citarea minorului pentru a relata personal condițiile de trai.
A învederat că mai are în întreținere doi copii minori din altă căsătorie, iar în situația sa financiară i-ar fi imposibil să achite pensie de întreținere, întrucât un are nici bunuri materiale, nici mijloace financiare.
În drept, cererea un a fost motivată.
În dovedirea celor susținute în cerere, pârâta de pus copie cărții de identitate.
La solicitarea primei instanțe, P. comunei Mânzălești a înaintat sub nr.53/12.01.2015, ancheta socială întocmită la domiciliul reclamantului, iar pârâta a depus adeverință de venit pe anul 2015 și copii de pe certificatele de naștere ale celor două minore pe care le mai are în întreținere.
Prin sentința civilă nr.578/14.01.2015, Judecătoria B. a admis acțiunea formulată de reclamantul B. I., cu acordul ocrotitorului legal B. C., împotriva pârâtei N. F. și a obligat pârâta la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului B. I., născut la data de 21.02.1999, în cuantum de 1/6 din venitul minim net pe economia națională, începând cu data introducerii acțiunii (19.08.2014) și până la majoratul copilului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, din relația reclamantului B. C. cu pârâta N. F., la data de 21.02.1999, s-a născut minorul B. I.. Prin sentința civilă nr.4116/10.06.2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a dispus încredințarea minorului B. I. către tatăl său, B. C., și s-a dispus sistarea pensiei de întreținere la care fusese obligat tatăl, fără a se dispune nimic cu privire la pensia de întreținere pe care ar fi trebuit să o presteze mama.
Potrivit art. 516 din Noul Cod Civil, obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. În acord cu prevederile art. 525 din Noul Cod Civil, are drept de întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale. Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, astfel cum atestă art. 499 alin.1 Noul Cod Civil.
Art. 36 din Legea nr. 272/2004, republicată, stipulează că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor și că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
În conformitate cu prevederile art. 47 alin.1 din Legea nr. 272/2004, republicată, copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. Potrivit alin.2 al aceluiași articol, s-a reținut că părinților le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuință, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională.
Totodată, prima instanță a constatat că toate măsurile cu privire la un minor se raportează și trebuie să fie luate în conformitate cu interesul superior al acestuia.
Juridic, s-a reținut că interesul copilului este configurat de totalitatea drepturilor sale fundamentale, astfel cum rezultă din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și Constituția României, cu titlu de exemplu fiind menționate: dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, dreptul la identitate, dreptul la liberă exprimare și dreptul la libertatea de gândire, dreptul la protecția împotriva oricăror forme de violență, vătămare, abuz fizic sau mintal, abandon și neglijență, dreptul la învățătură.
Rezultată din utilizarea conceptului legal de interes superior al copilului, „superioritatea” interesului copilului trebuie înțeleasă, astfel cum rezultă și din art. 2 din Legea nr. 272/2004, în sensul că spre realizarea acestor drepturi trebuie să conveargă, să se subordoneze și la aceste drepturi trebuie să se raporteze acțiunile tuturor factorilor ale căror responsabilități generale, sectoriale ori specifice implică relația cu copilul - de la părinți la sistemul de învățământ, sistemul medical, societatea în ansamblul ei. Interesul copilului, dincolo de respectarea drepturilor fundamentale și care sunt inerente oricărei persoane, este un concept al cărui conținut trebuie stabilit prin raportare la fiecare copil; interesul diferă în funcție de individualitatea fiecărui minor: de vârstă, de dezvoltare fizică și stare de sănătate, dezvoltare intelectuală, temperament, sensibilitate, relații afective, aptitudini și talente, profilul socio-moral, material etc. al mediului în care s-a născut și a crescut, relații de rudenie etc. Cu alte cuvinte, fiecare copil este un univers în sine, interesul fiecăruia este unul concret, individual, iar nu unul general valabil și abstract, iar „regulile” evoluției sale sunt stabilite doar pentru sine, iar nu după modele predeterminate. Nu mai puțin, interesul copilului trebuie să aibă în vedere contextul în care această problemă se pune, și anume materia pentru care este analizat: instituirea sau modificarea unei măsuri de protecție, stabilirea unei pensii de întreținere, schimbarea felului învățăturii, încuviințarea căsătoriei minorului etc.
În speță, prima instanță a apreciat că minorul, prezent în sala de judecată, este influențat de mamă și, nedorind să își supere acest părinte, a declarat că nu dorește pensie de întreținere de la aceasta, motivând că, indiferent cu care dintre cei doi părinți ar locui, nu ar solicita pensie de la celălalt.
Această poziție procesuală a fost înlăturată de instanța de fond care a avut în vedere că minorul nu are bunuri proprii producătoare de venituri, că nu a împlinit vârsta legală pentru a se putea angaja și nici nu realizează singur venituri, iar potrivit art. 41 alin.2 Cod procedură civilă, minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă având nevoie de încuviințarea părintelui său pentru exercitarea actelor de dispoziție. Luând în considerare și faptul că tatăl are resurse modice de existență, dând eficiență și prevederilor art. 514 și art. 515 Cod procedură civilă, prima instanță a apreciat că este în interesul superior al minorului ca acesta să beneficieze de pensie de întreținere de la ambii părinți.
Cum obligația de a contribui la creșterea, educarea și îngrijirea copilului revine ambilor părinți, s-a reținut că pârâta, în calitate de mamă a minorului, are îndatorirea de a contribui la întreținerea acestuia până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Conform art. 529 alin.1 și 2 Cod civil, corelat cu înscrisurile depuse la dosar, potrivit cărora mama mai are în întreținere încă doi copii minori, și ținând seama că partea nu figurează înregistrată cu venituri impozabile, prima instanță a stabilit în sarcina pârâtei și în favoarea minorului B. I. obligația de plată a pensiei de întreținere în cotă de 1/6 din venitul minim net pe economia națională, reținut ca fiind în sumă de 680 lei, în condițiile în care salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 975 lei/lună, începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin art. 1 din HG nr. 1091/2014, iar din acest cuantum se scad impozitul pe venit și celelalte contribuții obligatorii potrivit legii. S-a reținut că reclamantul va presta în natură întreținere minorului, în temeiul art. 530 Noul Cod civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul B. C., pârâta N. F. și minorul B. I. în vârstă de 16 ani, având capacitate de exercițiu restrânsă.
Prin cererea de apel reclamantul B. C. a solicitat anularea sentinței primei instanțe, prin care s-a stabilit pensie de întreținere în sarcina pârâtei N. F. (fostă S.), arătând că s-a împăcat cu aceasta și, împreună, au ajuns la o înțelegere în privința prestării întreținerii în favoarea fiului lor minor B. I..
La rândul său, minorul B. I., născut la data de 21.02.1999, a solicitat, prin apelul declarat, anularea hotărârii instanței de fond, arătând că instanța nu a ținut seama de declarația sa prin care a învederat că nu dorește obligarea mamei sale la plata pensiei de întreținere. Totodată, a reiterat prin motivele de apel că nu este de acord cu aspectul stabilirii pensiei de întreținere în sarcina mamei sale.
Prin apelul declarat de pârâta N. F. s-a învederat că prima instanță a pronunțat sentința atacată fără să țină cont de faptul că minorul nu și-a exprimat acordul în privința acțiunii și că, audiat fiind, acesta a declarat că nu dorește ca mama lui să fie obligată la plata pensiei de întreținere.
Prin întâmpinările depuse ulterior în cauză, fiecare dintre apelanți și-a exprimat acordul cu privire la calea de atac declarată de ceilalți.
La primul termen de judecată, stabilit în ședința publică din data de 03.06.2015, tribunalul a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția lipsei de interes în privința apelului declarat de reclamantul B. C., a cărui acțiune a fost admisă de către prima instanță prin sentința atacată.
Asupra excepției, examinată prioritar conform art. 248 Cod procedură civilă, tribunalul constată că interesul - condiție de exercitare a acțiunii civile, reprezintă folosul practic ce se urmărește a fi obținut prin promovarea acțiunii, respectiv căii de atac, iar, potrivit dispozițiilor art. 33 Cod procedură civilă acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul observă că reclamantul apelant nu justifică un interes legitim, personal, născut și actual în exercitarea căii de atac împotriva hotărârii primei instanțe, prin care i-a fost admisă în totalitate acțiunea promovată, constatând ca întemeiată excepția invocată.
În consecință, calea de atac exercitată de această parte urmează a fi respinsă ca lipsită de interes.
Examinând sentința apelată sub aspectul criticilor formulate de către apelanții B. I. și N. F., raportat și la dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că apelurile acestora sunt fondate și vor fi admise pentru următoarele considerente:
Codul civil reglementează prin art. 34 capacitatea de folosință a persoanei ca fiind aptitudinea acesteia de a avea drepturi și obligații civile, stabilind prin art. 35 că ea începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, iar prin art. 37 reglementează capacitatea de exercițiu ca fiind aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.
Potrivit art. 38 Cod civil, capacitatea de exercițiu deplină începe la data când persoana devine majoră, și anume la împlinirea vârstei de 18 ani.
Capacitatea de exercițiu restrânsă este reglementată prin art. 41 alin.1-3 Cod civil, stabilindu-se că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercițiu restrânsă, precum și că actele juridice ale minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviințarea părinților, iar în cazurile prevăzute de lege, și cu autorizarea instanței de tutelă, aceasta putând fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului. Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor.
În speță, acțiunea introductivă a fost promovată la 19.08.2014 pe rolul primei instanțe de către reclamantul B. C., tatăl minorului B. I., născut la data de 21.02.1999, părinte căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare prin sentința civilă nr. 4116/10.06.2009, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Se observă că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată minorul B. I. avea vârsta de 15 ani și dispunea de capacitate de exercițiu restrânsă, potrivit dispozițiilor art. 41 Cod civil, redate mai sus.
Așadar, părintele, în calitatea sa de reprezentant legal, nu putea promova în numele și pentru fiul său minor cu capacitate de exercițiu restrânsă acțiunea civilă, având doar posibilitatea legală a încuviința actele minorului în vârstă de 15 ani.
Întrucât creditorul întreținerii este copilul potrivit art. 525 alin.1 Cod civil, iar obligația de întreținere are caracter personal, astfel cum se prevede prin art. 514 alin.1 Cod civil, acțiunea prin care se solicită obligarea unuia dintre părinți la plata pensiei de întreținere în bani trebuie să fie promovată de către minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, asistat de către reprezentantul legal (în speță tatăl) în condițiile art. 41 alin.2 Cod civil.
Aceste dispoziții legale trebuie corelate și cu cele ale Codului de procedură civilă, care prin art. 32 alin.1 stabilește condițiile de exercitare a acțiunii civile, reglementând că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes, dar și cu cele ale art. 36, potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Totodată, prevederile mai sus citate trebuie coroborate cu cele ale art. 56 alin.1 Cod procedură civilă, ce reglementează capacitatea procesuală de folosință, stabilind că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, precum și cu cele ale 57 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, privitoare la capacitatea procesuală de exercițiu, conform cărora, cel care are calitatea de parte își poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, iar atunci când instanța constată că actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exercițiu va acorda un termen pentru confirmarea lui (dacă actul nu este confirmat urmând a se dispune anularea), aliniatul 6 al art. 57 stabilind că dispozițiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător și persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă.
Or, în condițiile acțiunii pendinte, cum tatăl a promovat singur acțiunea prin care a solicitat de la celălalt părinte plata întreținerii în bani pentru minorul în vârstă de 15 ani, reținând dispozițiile legale de mai sus tribunalul observă că această cerere trebuia să fie însușită de către minorul cu capacitate (atât civilă cât și procesuală) de exercițiu restrânsă, acesta fiind creditorul întreținerii.
Apoi, tribunalul constată că minorul B. I. a fost citat în dosarul de fond și a fost prezent la termenul de judecată din 14.01.2015, când a învederat instanței că nu dorește obligarea mamei sale, pârâta, la plata pensiei de întreținere în favoarea sa. Se observă astfel că minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă nu și-a însușit acțiunea promovată de către tatăl său, iar acesta din urmă nu este creditorul întreținerii pentru a exercita în justiție un drept propriu, cererea de chemare în judecată apărând ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă raportat la dispozițiile mai sus expuse.
În aceste condiții sunt întemeiate criticile de nelegalitate aduse sentinței primei instanțe de către cei doi apelanți, neputându-se lua în discuție și analiza în speță fondul cererii prin prisma „interesului superior al copilului”, întrucât instanța nu a fost și nu este legal învestită în acest sens în lipsa unei manifestări de voință a titularului dreptului subiectiv civil.
Față de toate considerentele expuse mai sus, reținând prevederile art. 477 alin. 1 și art. 479 alin.1 Cod procedură civilă cu referire la art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite ca fondate apelurile declarate de către minorul B. I., în vârstă de 16 ani la promovarea căii de atac, și de către pârâta N. F..
În consecință, va schimba în tot sentința atacată și va respinge acțiunea, având ca obiect stabilirea pensiei de întreținere, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Văzând și prevederile art. 483 alin.2 teza finală Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca lipsit de interes, apelul promovat de reclamantul B. C., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr.578 din data de 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect pensie de întreținere.
Admite apelurile promovate de minorul, având capacitate restrânsă de exercițiu, B. I., domiciliat în comuna Lopătari, . și de pârâta N. F., domiciliată în comuna Mânzălești., ., împotriva sentinței civile nr.578 din data de 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința atacată și respinge acțiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2015.
Președinte, D. R. | Judecător, I. M. | |
Grefier, E. D. |
Red. I.M./5 ex./10.06.2015
Dosar fond nr._
Judecător fond - N. A.
Judecătoria B.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 03/2015. Tribunalul BUZĂU | Consfiinţire acord mediere. Decizia nr. 22/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
