Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 136/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 136/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 1414/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 264
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. C.
Judecător Sevastița S.
Grefier G. O.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta D. E. E. împotriva sentinței civile nr. 136/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații I. G. și P. CĂLĂRAȘI, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru intimatul reclamant I. G., av. A. M., conform împuternicirii existente la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. A. M., pentru intimatul reclamant, având cuvântul, invocă excepția netimbrării apelului și solicită respingerea apelului ca netimbrat. Fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 25.02.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul I. G. (cu CNP_, domiciliat în Călărași, . 9, ., jud. Călărași) a chemat în judecată pe pârâta D. E. E. (cu CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la Cabinet Av. G. M. G., cu sediul în București, .. 2, .) solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se stabilească ca autoritatea părintească cu privire la minorul G. Ricardo, născut la data de 26.09.2008, să fie exercitată de ambii părinți, locuința acestuia să fie la el, corelativ cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere, calculată la venitul realizat.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în urma relațiilor de concubinaj pe care le-a avut cu pârâta a rezultat minorul G. Ricardo, născut la data de 26.09.2008. A mai precizat că s-au despărțit în luna aprilie 2010, când pârâta a rămas în Spania împreună cu minorul, el întorcându-se în țară și că în luna iunie a aceluiași an aceasta l-a contactat, spunându-i că nu mai are bani pentru a întreține minorul. A mai adăugat că pârâta a venit în țară în luna august, el trimițându-i bani, bilete de avion și o procură pentru a putea veni cu minorul, stabilindu-se în domiciliul lui. A mai arătat că după cca. 5 zile, sub motivația că are de rezolvat o problemă legată de fiica sa, rezultată dintr-o altă relație, pârâta a plecat lăsând minorul împreună cu el, în domiciliul bunicilor paterni, însă ulterior l-a sunat și i-a comunicat că nu se mai întoarce, întrucât pleacă împreună cu fiica sa în Anglia. A mai precizat că din luna august 2010 minorul s-a aflat în grija sa exclusivă, fiind ajutat de părinții săi, în perioadele în care este la serviciu, însă nu s-a opus niciodată ca el să țină legătura cu mama lui, ba din contră și în acest moment țin legătura prin intermediul internetului. A mai menționat că are suficiente condiții pentru a-i asigura minorului un trai decent și că acesta este înscris atât la grădiniță, cât și la diverse cursuri extrașcolare, pian, dans, canto.
A solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți, locuința minorului să fie la el, având în vedere dorința copilului, iar pârâta să-i plătească o pensie de întreținere în raport de veniturile realizate.
Cererea a fost legal timbrată .
În drept, a invocat prev. art. 397, 400, 499 rap. la art. 529 Cod civ .
Pârâta D. E. E., prin apărător, a depus întâmpinare – cererea reconvențională, prin care a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună respingerea acțiunii reclamantului și să se stabilească ca autoritatea părintească cu privire la minorul G. Ricardo, născut la data de 26.09.2008 să fie exercitată exclusiv de ea, locuința acestuia să fie tot la ea, corelativ cu obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere, calculată la venitul realizat. În subsidiar, a solicitat să i se încuviințeze să aibă legături personale cu minorul.
În motivare, a arătat că din relația de concubinaj avută cu reclamantul a rezultat minorul G. Ricardo, născut la 26.09.2008, în Spania. A mai precizat că despărțirea de reclamant s-a produs după nașterea acestui minor, când acesta a început să aibă un comportament nejustificat și denaturat, pe fondul consumului de alcool și narcotice, condiții în care a rămas și fără loc de muncă, astfel că s-a întors în țară. A mai precizat că susținerile reclamantului referitoare la faptul că nu avea venituri pentru a întreține minorul sunt nereale, întrucât a lucrat în mod stabil și în prezent a găsit un loc de muncă în Anglia, cu un salariu convenabil. A mai adăugat că de comun acord cu reclamantul și părinții acestuia a lăsat minorul în grija acestuia, un timp, până își va stabili reședința în Anglia, cu condiția să-l poată lua înapoi. A mai precizat că tot timpul a ținut legătura cu minorul la telefon, pe internet, a trimis aproape în fiecare lună bani pentru întreținerea lui, l-a vizitat anual în concediu.
A mai precizat că reclamantul poate fi incriminat pentru părăsirea minorului timp de 2 ani, fără a lua legătura cu el, dar și pentru faptul că este un consumator de narcotice, alcool și la acest moment nu poate dovedi un domiciliu stabil.
În plus, a precizat că îi poate oferi în Anglia copilului nu numai un mediu de viață decent, dar și afecțiunea și dragostea de care are nevoie.
Ca atare, a solicitat să i se acorde autoritatea părintească exclusivă, iar locuința copilului să fie la ea, iar în subsidiar să i se încuviințeze să păstreze legăturile personale cu el.
În drept, a invocat prev. art. 398, 400, 402 și urm. C civ., Leg. 274/2004, art. 205, 309, 351 C. pr. civ.
Cererea a fost legal timbrată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr. 136/16.01.2014, Judecătoria Călărași a admis acțiunea formulată de reclamantul I. G. împotriva pârâtei D. E. E. și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă D. E. E. împotriva reclamantului pârât I. G..
A stabilit ca autoritatea părintească cu privire la minorul G. Ricardo, născut la data de 26.09.2008, să fie exercitată în comun de ambii părinți, iar locuința lui să fie la reclamant.
A obligat pârâta către reclamant la plata în favoarea minorului G. Ricardo a unei pensii de întreținere în sumă de 200 lire sterline lunar, în echivalent lei din data plății, începând de la data introducerii acțiunii (25.02.2013) și până la majoratul acestuia.
A încuviințat pârâtei, luând act și de acordul reclamantului, să ia minorul în locuința ei din România 2 săptămâni în cursul lunii august și să-l viziteze în locuința lui oricând dorește în tot restul anului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în urma relațiilor de concubinaj dintre părți a rezultat minorul G. Ricardo, născut la data de 26.09.2008.
Conform art. 503 C. civ., părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, iar conform art. 505 din același act normativ, în situația în care copilul din afara căsătoriei are stabilită filiația față de ambii părinți, iar aceștia nu conviețuiesc împreună, cum este în cazul de față, sunt aplicabile dispozițiile similare din materia divorțului.
Regula generală instituită de prevederile legale mai sus menționate, coroborate cu disp. art. 397 C. civ, arată că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, ea putând fi exercitată doar de un singur părinte, conform art. 398 C civ, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului.
În speță, pârâta a încercat să demonstreze că ar trebui să exercite singură autoritatea părintească, motivat de faptul că reclamantul și-ar fi abandonat copilul pe care l-a lăsat în grija părinților săi, fiind un consumator de droguri și alcool.
Instanța de fond apreciază însă că probatoriul administrat în cauză, respectiv referatul de anchetă socială de la domiciliul reclamantului, declarațiile tuturor martorilor audiați, arată faptul că din august 2010 minorul locuiește împreună cu tatăl și bunicii paterni, în domiciliul acestora din urmă, unde sunt condiții decente de trai, iar pârâta l-a vizitat doar de 2 ori în cursul anului 2013, când a locuit la el. Nu numai că reclamantul nu și-a abandonat copilul, ci s-a îngrijit în mod constant de acesta, ajutat de părinții săi, minorul fiind înscris la grădiniță și desfășurând cu succes și o . activități extrașcolare, respectiv fotbal, dans, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 155-167. În plus, din descrierea făcută minorului de educatoarea lui, reiese că din 2011 și până în prezent, de situația preșcolară s-au interesat doar tatăl și bunicii paterni, că acesta are talente artistice, iar tatăl îl încurajează înscriindu-l la diverse activități, că este un copil stabil emoțional și cu un comportament adecvat vârstei.
Nu s-a dovedit din nici o probă administrată de pârâtă că reclamantul ar fi un tată iresponsabil, ba din contră a rezultat că acesta, deși a lipsit la rândul său din țară, câte 3-4 luni pe an, pentru a lucra în străinătate, a păstrat permanent legătura cu copilul, a trimis bani pentru întreținerea lui, iar relația dintre cei doi este foarte bună. Nu s-a dovedit nici faptul că reclamantul ar fi consumator de droguri sau alcool, ba mai mult aceste aspecte au fost contrazise de buletinul toxicologic depus la dosar de reclamant, dar și de afirmațiile martorului, audiat la cererea pârâtei, care a menționat că niciodată nu l-a văzut pe acesta abuzând de alcool.
În plus, o dovadă a faptului că pârâta a fost mulțumită de situația pe care a găsit-o atunci când și-a vizitat copilul în martie 2013 este și aceea că a fost de acord, așa cum rezultă din declarația autentificată sub nr. 721 din 8.03.2013 de BNP Ș. A. V., ca autoritatea părintească să se exercite în comun, iar locuința lui să fie la tată.
Pe de altă parte, arată instanța de fond, deși pârâta nu și-a vizitat copilul decât de 2 ori în 3 ani, a păstrat permanent legătura cu acesta, aspect confirmat de martorii audiați și a contribuit, conform înscrisurilor depuse la dosar, în perioada 2011-2012, cu diverse sume de bani la întreținerea lui, ceea ce dovedește afecțiunea sa față de acesta.
Având în vedere situația de fapt mai sus reținută, ca și dispozițiile legale amintite, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă, stabilind ca autoritatea părintească cu privire la minorul G. Ricardo, născut la data de 26.09.2008, să fie exercitată de ambele părți, iar locuința acestuia să fie la reclamant, conform art. 400 C. civ.
La exercitarea autorității părintești de ambele părți, instanța a avut în vedere interesul superior al copilului. Astfel, minorul este la o vârstă încă fragedă, de doar 5 ani, când are nevoie de o grijă și o atenție specială, dar și de stabilitate, pe care i le poate oferi la acest moment doar părintele cu care a crescut efectiv și care i-a fost alături în perioada de creștere și conștientizare. Este însă în interesul copilului să păstreze legăturile cu ambii părinți, iar aceștia să hotărască în comun ce este mai bine pentru el, cu atât mai mult cu cât pârâta este atașată de fiul ei și a păstrat legătura cu el, după despărțirea în fapt de reclamant, contribuind sporadic la întreținerea lui. Pârâta, deși a solicitat ca minorul să locuiască împreună cu ea, nu a făcut decât dovada veniturilor, nu și a condițiilor de trai pe care le are efectiv în Anglia, pentru a se putea aprecia dacă într-adevăr acestea sunt superioare celor pe care i le oferă reclamantul. De altfel, nici veniturile lunare ale pârâtei, de aprox. 1200 lire pe lună, nu sunt foarte mari având în vedere că trebuie să-și plătească utilitățile, chiria și să-și întrețină copilul dintr-o altă relație, aflat cu ea în Anglia.
Ca atare, instanța de fond a respins solicitarea pârâtei de a se stabili exclusiv autoritatea părintească în favoarea ei și locuința minorului la ea.
Având în vedere că ambii părinți sunt datori să contribuie la întreținerea copiilor lor minori, ale căror nevoi sunt prezumate de lege, în baza art. 499 C civ rap. la art. 529 al. 2 C.civ., instanța de fond a obligat pârâta către reclamant, în favoarea minorului, la plata unei pensii de întreținere în sumă de 200 lire sterline lunar, în echivalent lei din data plății, începând de la data introducerii acțiunii (25.02.2013) și până la majoratul acestuia.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere veniturile realizate de pârâtă, conform înscrisului depus la dosar, dar și faptul că aceasta mai are un alt copil în întreținere.
Prevederile art. 401 C.civ stipulează că și părintele separat de copilul său are dreptul de a păstra legăturile personale cu acesta și de a veghea la creșterea și educarea lui profesională.
Întrucât locuința copilului se află la reclamant, instanța de fond i-a încuviințat pârâtei să păstreze legăturile personale cu minorul, luând act și de acordul tatălui și să-l ia în locuința sa, din România, 2 săptămâni în cursul lunii august și să-l viziteze în locuința lui oricând dorește, în tot cursul anului.
La stabilirea programului de vizitare, instanța a avut în vedere interesul superior al copilului, care constă în faptul că trebuie să mențină legătura și cu mama sa, precum și probele administrate în cauză, potrivit cărora și aceasta este un părinte responsabil, care se poate ocupa de fiul său în perioada în care acesta locuiește la ea și îi poate asigura condiții corespunzătoare unui trai decent. De altfel, pentru copil va fi extrem de benefic să stea împreună cu mama sa, făcând împreună cu aceasta diverse lucruri de natură a cimenta relația normală între o mamă și fiul său.
Instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată, întrucât reclamantul nu le-a solicitat, iar pârâta nu a făcut dovada acestora.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel D. E. E., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate, respectiv cu privire la stabilirea domiciliului minorului, cât și a autorității părintești.
Arată apelanta că are domiciliul de reședință și serviciul în Anglia, motiv pentru care a solicitat stabilirea autorității părintești de către un singur părinte, respectiv mama minorului, cu stabilirea domiciliului la adresa de domiciliu al mamei/ respectiv Anglia.
Pentru dovedirea solicitărilor, reclamantul a probat cu martori, a depus poze cu minorul - care în fapt nu pot argumenta preocuparea și îngrijirea minorului, fiind doar momente ocazionale când s-a aflat în preajma minorului, acesta/reclamantul fiind plecat din țară mai multe luni anual și necomunicând cu minorul cca 2-3 ani, practic netrimițându-i / neasigurându-i cele necesare subzistenței, astfel încât minorul fiind părăsit și lăsat în seama și îngrijirea bunicilor paterni.
Pentru susținerea cererii reconvenționale, pârâta reclamantă D. E. E. a depus la dosar dovezi cum că "tatăl minorului când se afla în Spania, nu a acordat nici un ajutor material, cheltuind banii prin tot felul de nevoi personale, fără a acorda atenția cuvenită familiei ori concubinajului în care era un minor. Din mărturia singurului martor al pârâtei - persoana colegă de muncă cu reclamantul în Spania, a rezultat că acesta practica fumatul unor plante interzise" dar instanța nu a reținut clar acest lucru", situație care poate fi dovedită prin unele comunicări internet, ce urmează a fi prezentate. Aceste comportamente total dăunătoare minorului și pot influența într-o măsură copilul. Martorul pârâtei a spus după proces că știa și alte situații de comportament mai grave ale reclamantului, cum că "acesta a înșelat unele persoane și se ascundea de ei ori consuma droguri, dar se teme să le spună", astfel încât urmează să completeze probatoriul cu alt martor cu care a lucrat în Spania.
Pârâta a depus de asemenea dovezi pentru preocuparea față de minor, constând în sume trimise lunar în cuantum de 100 Euro, suma care depășește valoarea alocației, cât și dovezi de convorbiri periodice prin telefon și chat/net săptămânal cu minorul, iar în vizitele făcute anual în concediu aducându-i haine și alte bunuri.
Pârâta a dovedit venituri lunare/ anuale câștigate prin munca permanentă cu contract în Anglia venit de cca 7500 Lire, având și un alt copil în întreținere cu pensie alimentară de 1900 Lire /copil cu rezultate de învățământ foarte bune, cât de asemenea dovedind și deținerea unui spațiu cu 2 camere în chirie cu condiții foarte bune.
Învederează apelanta că a dovedit suficiente condiții de asigurare a îngrijirii și educării minorului în Anglia, unde poate învăța o . aspecte mai favorabile decât în țară, față de reclamant care nu a adus dovezi de venituri și de locuință, întrucât în locuința părinților unde își are domiciliul acesta împreuna cu minorul, mai locuiesc părinții sau/ bunicii paterni ai minorului, sora reclamantului cu concubinul său, deci încă 4 persoane în 2 camere, fiind un spațiu supraaglomerat.
Mai arată apelanta că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și neîntemeiată, având în vedere că a nesocotit lipsa de probatoriu privind comisia rogatorie pentru referatul de anchetă ce trebuia efectuat la domiciliul pârâtei în Anglia, situație nerezolvată, iar prin aceasta a judecat doar ținând cont de referatul de la domiciliul reclamantului, încălcându-se principiul probatoriu și contradictorialității, principiul aflării adevărului în egalitate de tratament juridic și al unui proces echitabil prev. de legislația în vigoare civilă și de procedură, dar și a prev. Art. 6 pg. 1 CEDO.
Instanța de fond a nesocotit probatoriul pârâtei - reclamante D. E. E., prin care a adus o însemnată contribuție la condițiile de îngrijire și educare a minorului prin sume de bani, legăturile telefonice și chat/net, condiții de locuit și a veniturilor obținute în contradictoriu cu reclamantul care nu a făcut nicio dovadă și a lăsat copilul în seama bunicilor paterni.
Apelanta solicită completarea probatoriului cu martor - Z. I., domiciliat în . completare alt martor în funcție de situație, urmând a se arăta numele și partea (art. 194 lit. e c.pr.civ) și acte și probe auxiliare, care să dovedească în comportamentul reclamantului adevărata situație a reclamantului.
Pe calea apelului, solicită să se dispună admiterea apelul, modificarea în parte a hotărârii atacate, cu privire la stabilirea autorității părintești și domiciliul minorului, efectuarea autorității minorului de către mama minorului și stabilirea domiciliului acestuia la mama copilului, cu cheltuieli de judecată.
În drept, invocă art. 466 urm; art. 476 urm c.pr.civ, art. 487-508 cod civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul I. G. solicită respingerea ca netemeinic și nelegal a apelului și arată că apelanta critică pentru nelegalitate și netemeinicie hotărârea instanței de fond, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, iar în urma rejudecării, solicită exercitarea autorității părintești în exclusivitate și stabilirea locuinței minorului la domiciliul acesteia din Marea Britanie.
Din cuprinsul cererii de apel, se constată că apelanta reia apărările formulate la fond și susține în esență că instanța de fond nu a făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză, afirmând că interpretarea a fost făcută exclusiv în favoarea lui. A prezentat și concluziile ei privind probele administrate în cauză, cu referire expresă la cea testimonială, criticând faptul că deși din mărturia singurului ei martor a reieșit că „a practicat fumatul unor plante interzise” instanța nu a reținut acest lucru.
În baza probelor administrate de instanță, intimatul solicită să se înlăture toate criticile apelantei ca netemeinice și nelegale, urmând să se mențină hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală.
Învederează că de comun acord cu apelanta a promovat acțiunea din dosarul de fond nr._, deoarece era necesar a se clarifica situația copilului lor, ei nemaifiind împreună din anul 2010, dată de la care apelanta a lăsat minorul în îngrijirea lui exclusivă.
Astfel, în urma discuțiilor telefonice purtate cu mama lui, apelanta a hotărât să vină în țară pentru a promova prezenta acțiune. A venit în martie 2013, a locuit și dormit în domiciliul intimatului, unde a constatat că minorul este foarte bine îngrijit și fericit și împreună cu mama lui a mers la notariat unde a dat o declarație, autentificată sub nr. 721 din 08.03.2013, că este de acord cu acțiunea așa cum a fost promovată, în sensul ca autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată în comun de ambii părinți și locuința minorului să fie la domiciliul lui. Acest copil a dispus și dispune în continuare de toate condițiile pentru o dezvoltare armonioasă și echilibrată, este un copil sănătos care nu a avut probleme medicale grave, cu excepția bolilor copilăriei, așa cum rezultă și din adresa de la medicul de familie.
Este un copil foarte educat, ocupându-se îndeaproape de educația lui, ajutat fiind de părinții lui, urmează cursurile unei grădinițe și de asemenea este înscris la o . activități la Palatul copilului, pentru care și-a manifestat dorința, cum ar fi: fotbal, My Lab, dans, canto, pictură și pian, sens în care a depus la dosarul cauzei o . diplome de la diferitele concursuri la care minorul a participat.
Mai arată intimatul că a fost alături de copilul său încă din prima zi de viață, nefiind adevărat faptul că i-a lăsat fără ajutor în Spania timp de 1-2 ani, iar pentru a dovedi reaua-credință a apelantei a depus la dosar mai multe fotografii cu el și aceștia din care rezultă că a fost alături de ei până la data despărțirii, respectiv aprilie 2010, când minorul avea vârsta de 1 an și 4 luni. Practic, a stat despărțit de fiul său doar 4 luni, pentru că din august 2010 și până în prezent se află în grija sa exclusivă.
Între el și minor există o strânsă legătură afectivă și arată instanței că a făcut tot posibilul ca minorul să nu știe că mama lui l-a lăsat la el și a plecat. De asemenea, i-a creat toate posibilitățile pentru ca el să poată țină legătura cu mama lui prin intermediul telefonului și internetului (aspect recunoscut chiar de aceasta), spunându-i că este plecată la muncă și de aceea nu poate să stea cu el.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorului la domiciliul acesteia din Londra, intimatul apreciază că este în interesul minorului să locuiască în continuare la el, având nevoie de stabilitate pe care apelanta nu o poate oferi, având în vedere faptul că o perioadă a locuit în Spania, apoi s-a mutat în Marea Britanie, unde a schimbat deja două locuințe. Urmează să se constate că în decursul celor 11 luni cât a durat procesul apelanta nu a reușit să facă dovada locuinței pentru nici unul din domiciliile indicate în acțiune, deși i s-a pus în vedere de către instanță.
Mai arată intimatul că minorul locuiește cu el în domiciliul său și împreună cu părinții lui, făcând dovada atât a veniturilor, cât și a locuinței (apartament cu 3 camere) cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Nu sunt reale nici afirmațiile cum că în acest imobil locuiesc sora sa și soțul acesteia, aceștia au serviciu și locuință în București, așa cum va dovedi cu înscrisurile ce le va atașa la întâmpinare.
Așa cum a dovedit cu probele administrate în cauză, apelanta mai are doi copii din alte două relații diferite, pe care la fel i-a abandonat în grija altor persoane, un băiat ce a fost crescut la casa de copii și minora ce a fost abandonată în grija altor persoane, până la vârsta de 10 ani și pe care a luat-o în Londra în momentul în care a lăsat copilul în vârstă doar de 1 an în grija lui.
Condițiile de viață mai bune la care se referă apelanta se rezumă la o cămăruță de 2/2 într-un imobil, deținută fără forme legale și unde mai locuiesc alte opt familii, cu bucătărie și baie în comun, în țară neavând nici o locuință.
După ce s-a dispus efectuarea anchetei sociale la acest domiciliu, știind că locuiește fără forme legale, apelanta a solicitat instanței efectuarea anchetei la un alt domiciliu, motivând că s-a mutat, acesta fiind adevăratul motiv pentru care nu s-a putut efectua ancheta socială.
Potrivit disp. art. 496 al. 1, 2 și 3 din Noul Cod Civil, copilul minor locuiește la părinții săi. În raport de cele expuse, precum și de poziția apelantei manifestată prin declarația notarială, apreciază că este în interesul minorului să locuiască în continuare cu el, în aceleași condiții și împrejurări cu care s-a obișnuit în decursul timpului, astfel încât stabilirea locuinței la el îi oferă copilului o stabilitate și nu l-ar expune la noi experiențe și la o nouă adaptare.
Consideră intimatul că această măsură corespunde interesului superior al copilului, principiu ce se regăsește înscris în disp. art. 263 al. 1 din Noul Cod Civil, apreciind că se impune ca minorul să se bucure de ocrotirea și dragostea părintească măcar a unui părinte în condițiile în care mama este plecată în străinătate și nu se ocupă corespunzător de minor, dând dovadă de grave carențe în această privință.
În ceea ce privește exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorului I. G. Ricardo de către apelantă, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile limitativ prevăzute de lege, pentru următoarele considerente:
Având în vedere poziția apelantei manifestată prin declarația notarială dată, precum și faptul că a lăsat copilul în grija lui când încă era bebeluș, iar din august 2010 și până în martie 2013 nu a venit nici măcar odată să vadă copilul, nu a petrecut Paștele sau Crăciunul cu copilul ei, nu a fost nici măcar la o serbare sau aniversare a copilului, prin silogism, apreciază că apelanta este cea care și-a abandonat și lăsat copilul fără ajutor. Este adevărat că apelanta a trimis anumite sume de bani, însă o mare parte au fost pentru procurarea de medicamente pentru ea și fiica acesteia, aspect ce l-a dovedit cu înscrisurile depuse la instanța de fond de la Poșta Română și DPD.
De asemenea, pe parcursul procesului, aceasta a manifestat un dezinteres total neprezentându-ne nici o dată în fața instanței deși i s-a pus în vedere să se prezinte la interogatoriu, solicitând numeroase termene de amânare pentru a face dovada veniturilor și a locuinței și ceea ce este cel mai important nu și-a vizitat copilul nici măcar o dată de la introducerea acțiunii și până în prezent.
Potrivit Principiului 3:11 - Exercițiul comun din Principiile Dreptului European cu Privire la Autoritatea Părintească elaborate de Comisia Europeană privind Legislația Familiei, principiu ce este integrat în art. 483 al. 3 din Noul cod civil părinții care au autoritatea părintească ar trebui să aibă în mod egal dreptul și obligația de a o exercita și de câte ori este posibil, ar trebui să facă acest lucru împreună, iar potrivit Principiul 3:32 - Retragerea autorității părintești, principiu ce este integrat în art. 508 și art. 509 din Noul Cod Civil, ce se referă la decăderea din drepturile părintești, autoritatea competentă ar trebui să retragă autoritatea părintească deținătorului ei, în totalitate sau parțial, atunci când comportamentul său sau neglijarea constituie un risc considerabil la adresa persoanei sau a bunurilor copilului.
Totodată art. 507 din noul cod civil prevede limitativ situațiile în care exercitarea autorității părintești se face de către un singur părinte, respectiv când unul din părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești, sau dacă, din orice motiv se află în neputință de a-și exprima voința.
Ori, în speță, apelanta nu a făcut dovada cazurilor prevăzute limitativ de lege, si in special cele prevăzute de Legea 272/2004 modificata, deși a încercat pe toate căile să inducă ideea că este consumator de droguri și alcool.
Învederează intimatul că minorul se afla în grija lui din anul 2010, dată de la care s-a ocupat în exclusivitate de minor ajutat fiind de părinții săi, acesta dispunând de toate condițiile necesare unei dezvoltări armonioase și echilibrate, fapt dovedit cu probele administrate în cauză, din care rezultă în mod indubitabil că a fost alături de minor, că acesta nu "a fost abandonat de el fără să-i asigure subzistența" așa cum susține apelanta cu rea-credință în motivarea cererii, fără să facă dovada celor afirmate.
Apelanta este o fire foarte violentă și instabilă din punct de vedere emoțional, acest lucru rezultând și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv cazierul judiciar (fiind condamnată pentru fapte de violență) și declarațiile notariale prin care inițial este de acord cu acțiunea promovată de el, în sensul că autoritatea părintească să fie exercitată în comun, iar locuința minorului să fie stabilită la domiciliul lui, ca mai apoi să retracteze și să solicite pe calea cererii reconvenționale autoritatea exclusivă și locuința minorului la domiciliul său din Londra.
De asemenea, arată că apelanta a formulat plângere penală împotriva sa pentru abandon (în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale), unde de asemenea l-a acuzat că este consumator de băuturi alcoolice și de droguri, fiind obligat să facă analize medicale pentru a dovedi atât instanței cât și organelor de urmărire penală reaua-credință a acesteia.
Cum apelanta a susținut că a ținut în permanență legătura cu copilul, cu siguranță ar fi știut dacă acest copil se află în nevoi și este lăsat fără ajutor și atunci se pune problema ce fel de mamă este aceasta dacă a lăsat copilul în vârstă de 1 an în grija tatălui "consumator de droguri și alcool" și a stat în pasivitate timp de 3 ani, lăsându-și copilul în pericol.
Solicită să se înlăture criticile apelantei referitoare la conținutul declarației martorului M. M. G., în condițiile în care obiecțiunile privind relatările acestuia trebuiau formulate la data administrării lor, mai ales că apelanta a fost reprezentată de avocat și acesta putea să pună întrebări martorului și să solicite instanței consemnarea răspunsurilor. Realitatea este că martorul apelantei a declarat că nu l-a văzut niciodată consumând droguri sau alcool, așa cum în mod corect a reținut și instanța, iar acest fapt poate fi verificat întrucât declarația acestuia este înregistrată.
În consecință, față de cele expuse și motivate în fapt și în drept, solicită respingerea apelului și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 136 din 16.01.2014, ca fiind legală și temeinică.
În drept, invocă art. 205 NCPC.
La termenul de judecată din data de 06.05.2014, intimatul – reclamant I. G., prin apărător, a invocat excepția netimbrării căii de atac, instanța reținând cauza în pronunțare asupra excepției.
Analizând excepția invocată cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din OUG 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se plătesc anticipat, conform art. 33 din același act normativ.
În cazul în care taxele de timbru nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, dispoziție legală prevăzută de art. 33 alin. 2 din OUG 80/2013.
Conform art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Pentru termenul de judecată din 06.05.2014, apelanta pârâtă a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea de apel cu 8 lei taxă judiciară și 0,15 lei timbru judiciar însă, deși legal citată, nu s-a conformat dispoziției instanței.
Tribunalul reține că stabilirea unei taxe de timbru în sarcina apelantei, în conformitate cu prevederile OUG 80/2013, corespunde exigențelor art. 6 la CEDO și nu aduce atingere dreptului la un tribunal. De altfel, Curtea Europeană de la Strasbourg a decis constant în jurisprudența sa că în interesul unei bune administrări a justiției poate fi justificată impunerea unei restricții financiare în cazul accesului unei persoane la instanță (Cauza Wissman și alții împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2006 și - Miloslavsky contra Regatului Unit, Hotărârea din 13 iulie 1995).
O astfel de limitare a dreptului de acces la instanță corespunde exigențelor art. 6 alin. (1) din Convenție, în cazul în care urmărește un scop legitim și dacă există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Ori, în cauză se reține că taxa de timbru stabilită de instanță are un fundament legal, cuantumul acesteia a fost stabilit în funcție de obiectul acțiunii, iar instanța a dat posibilitatea apelantei să achite această taxă până la închiderea dezbaterilor. Sub acest ultim aspect, în virtutea caracterului imperativ al dispozițiilor art.394 al.3 C.pr.civ., tribunalul nu poate lua în considerare dovada plății taxei de timbru depusă ulterior momentului închiderii dezbaterilor, în caz contrar ajungându-se la o ipoteză similară cu cea din cauza CEDO G. împotriva României.
În consecință, constatând întemeiată excepția netimbrării invocată de intimat, urmează a fi anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelanta pârâtă D. E. E. în contradictoriu cu intimatul I. G. împotriva sentinței civile nr. 136/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta pârâtă D. E. E. împotriva sentinței civile nr. 136/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 06 Mai 2014.
Președinte, N. C. C. | Judecător, Sevastița S. | |
Grefier, G. O. |
Red. SS
Dact.OG
Ex.5/14.05.2014
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 753/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI | Curatelă. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI → |
|---|
