Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 361/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI

Decizia nr. 361/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 2386/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI - SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 361/2014

Ședința publică din 05.06.2014

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE- Ș. G.

JUDECĂTOR- I. C.

GREFIER - T. M.

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare . încheierii pronunțată de Judecătoria Călărași la data de 23.04.2014 în contradictoriu cu intimatul-debitor .” SRL având ca obiect executare silită.

La apelul nominal efectuat în ședința publică s-a prezentat cons. jur. E. M. pentru apelantă, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, după care;

Cons. jur. E. M. având cuvântul pentru apelantă, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.

Tribunalul ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru susținerea apelului.

Cons. jur. E. M. având cuvântul pentru apelantă, solicită admiterea apelului motivat de faptul că în mod eronat s-a respins cererea de încuviințare a executării silite motivat că din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă care este valoarea debitului principal. Arată că debitul principal este de 71 415,03 lei la care urmează a se adăuga penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data scadentă până la data plății efective respectiv 85.866,76 lei calculate până la data de 31.03.201), 41,5 lei cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare (taxa timbru) aspect pe care l-a menționat și prin cererea de executare adresată biroului executorului judecătoresc . Față de aceste considerente solicită admiterea apelului formulat, desființarea încheierii atacate urmând a se dispune admiterea cererii de încuviințare a executării silite.

Tribunalul reține cauza în pronunțare iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție.

TRIBUNALUL;

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea formulată la data de 01.04.2014, B.E.J S. I. a solicitat Judecătoriei Călărași, încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.687/ 22.01.2013 a Judecătoriei Cornetu, definitivă și irevocabilă la data de 11.02.2014 precum și recuperarea onorariului și cheltuielile de executare.

Cererea de încuviințare a executării silite a fost legal timbrată cu suma în cuantum de 20 lei, potrivit art.10 alin.1 din O.U.G.nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru și se circumscrie dispozițiilor art. 622 alin. 2 C.pr.civilă conform cărora în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, dacă legea specială nu prevede altfel.

Prin încheierea pronunțată la data de 23.04.2014 Judecătoria Călărași a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de către B. S. I..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă care este valoarea debitului principal, astfel că, nu se poate verifica dacă suma solicitată de creditoare, în cuantum de 71 415, 03 lei constituie debit principal sau include și accesorii în concluzie dacă are caracter cert, lichid și exigibil.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel în termen legal apelanta-creditoare .-o pentru nelegalitate și netemeinice, arătând că, prin cererea de executare adresată Biroului Executorului Judecătoresc a făcut mențiunea că la data cererii .” SRL (fostă .) datorează apelantei suma de 71 415,03 lei la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,1 %/zi calculate de la data scadentă până la data plății efective respectiv 85 866,76 lei calculate până la data de 31.03.2014, 41,5 lei cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare (taxă de timbru). A arătat apelanta și modul cum s-a stabilit suma de 71 415,03 lei ca debit principal, respectiv din debitul de

135 415,03 lei stabilit de către instanță, debitoarea a achitat prin compensare suma de 64 000 lei la data de 01.03.2013 astfel încât la data cererii .” SRL (fostă .) datorează apelantei suma de 71 415,03 lei la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,1 %/zi calculate de la data scadentă până la data plății efective respectiv 85 866,76 lei calculate până la data de 31.03.2014 41,5 lei cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare (taxă de timbru).

Față de motivul de apel invocat, apelanta a solicitat admiterea apelului, desființarea încheierii atacate și admiterea cererii de încuviințare a executării silite.

Intimatul-debitor .” SRL, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând încheierea apelată în raport de criticile formulate, tribunalul constată fondat apelul având în vedere că din cererea de executare silită adresată B. de către creditoare rezultă care este valoarea debitului principal.

Astfel, din cererea de executare silită rezultă că la data formulării cererii, debitoarea .” SRL, datorează creditoarei . de 71 415,03 lei la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,1 %/zi calculate de la data scadentă până la data plății efective respectiv 85 866,76 lei calculate până la data de 31.03.2014, 41,5 lei cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare.

În cuprinsul cererii de executare silită creditoarea a arătat și modul cum s-a stabilit suma de 71 415,03 lei ca debit principal.

Astfel a arătat că din suma de 135 415,03 lei stabilită de către instanță, debitoarea a achitat prin compensare suma de 64 000 lei, la data de 01.03.2013 așa încât la data formulării cererii de executare silită debitoarea .” SRL datora creditoarei . de 71 415,03 lei. La acest debit se adăuga penalități de întârziere de 0,1 %/zi calculate de la data scadentă până la data plății efective, respectiv 85 866,76 lei calculate până la data de 31.03.2014 41,5 lei cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare

Sub acest aspect criticile formulate în apel sunt întemeiate, având în vedere că din cererea de executare silită formulată de creditoarea . care este valoarea debitului principal și, ca atare creanța solicitată de creditoare este certă, lichidă și exigibilă, conform art. 662 alin.2-4 C.pr.civilă.

Pentru considerentele arătate și dispozițiile legale mai sus analizate, tribunalul în baza art. 480 (2) C.pr.civilă urmează a admite apelul declarat de apelanta-creditoare . încheierii pronunțată de Judecătoria Călărași la data de 23.04.2014 în contradictoriu cu intimatul-debitor .” SRL, pe care o va schimba în tot și rejudecând va admite cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea . debitoarei .” SRL pentru suma de 71 415,03 lei reprezentând debit principal pentru penalități contractuale de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi întârziere, calculate în raport de debitul restant și până la data plății efective, la care se adaugă suma de 41,5 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE;

Admite apelul declarat de apelanta-creditoare . încheierii pronunțată de Judecătoria Călărași la data de 23.04.2014 în contradictoriu cu intimatul-debitor .” SRL, pe care o schimbă în tot și rejudecând:

Admite cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea . debitoarei .” SRL pentru suma de 71 415,03 lei reprezentând debit principal pentru penalități contractuale de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi întârziere, calculate în raport de debitul restant și până la data plății efective, la care se adaugă suma de 41,5 lei cheltuieli de judecată.

„Noi, Președintele României

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită,iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 05.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER

Ș. G. I. C. T. M.

Pentru judecător G. Ș. aflat

în C.O prezenta s-a semnat de noi,

Vicepreședinte

N. D.

Red. IC/ dact.TM

Jud. fond. C.C.

Ex.4/ 03.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 361/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI