Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 846/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 846/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 5208/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 846/2014
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. T.
Judecător P. I. A.
Grefier C. V.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta creditoare S.C. G. A. S.A. PRIN .. împotriva Încheierii din data de 02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași în dos.nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor B. C., având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelanta creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține apelul în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea formulată la data de 06.08.2014, B. C., T. și I. a solicitat instanței încuviințarea executării silite prin toate formele de executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RQ_60/04.11.2010, pentru plata sumei de 5.351,70 lei reprezentând debit, la care se va adăuga suma rezultată din actualizarea debitului pe baza dobânzii legale la data plății efective.
Cererea de încuviințare a executării silite a fost legal timbrată cu suma în cuantum de 20 lei, potrivit art. 10 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Soluționând cauza, Judecătoria Călărași, prin Încheierea din data de 02.09.2014, a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de către B.E.J.A. C., T. și I., privind pe creditoarea S.C. G. A. S.A. prin .. și debitorul B. C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cererea de încuviințare a executării silite pe baza înscrisurilor depuse, instanța a considerat că sunt incidente disp. art. 622 alin. 2 C.pr.civ., conform cărora în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, dacă legea specială nu prevede altfel.
Potrivit art. 662 alin.1 C. proc. civilă executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă, or, din înscrisurile depuse și anexate cererii nu rezultă structura creanței (credit restant, dobânzi calculate pentru depășirea termenelor scadente etc.), motiv pentru care va respinge cererea.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru că instanța a reținut greșit că nu deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă, în condițiile în care la dosar a depus ordinul de plată cu care a făcut dovada achitării debitului către CEC, inclusiv creanța datorată de B. C., caz în care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii și admiterea cererii de încuviințare a executării silite și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedirea apelului, a depus înscrisuri în copie.
În drept, a invocat art.95 pct.2, art.470 și următoarele, art.665 alin.6, art.466 C...
A solicitat judecarea apelului în lipsa sa, conform art.223 C...
Debitorul intimat nu a depus întâmpinare în termen legal.
Analizând apelul declarat în cauză în raport de criticile formulate și probele administrate în cauză, tribunalul urmează a admite apelul declarat în cauză având în vedere că instanța în mod nelegal a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea ., deși la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că debitul pentru care a formulat cererea de executări silite, reprezintă o creanță o certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de 662 alin.1- 4 C..
Din cuprinsul încheierii atacate, se constată de tribunal că nu rezultă motivul pentru care instanța a apreciat că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța pentru care s-a solicitat de creditoare începerea executării silite, hotărârea instanței de executare fiind practic, nemotivată.
Nu este suficient ca instanța să facă trimitere la dispozițiile legale incidente speței, în condițiile în care are obligația să prezinte considerentele care au condus la pronunțarea unei soluții de respingere a cererii creditoarei, considerente care lipsesc cu desăvârșire.
Din probele administrate în cauză se reține că între creditoare și CEC a fost încheiat contractul de asigurări nr. RF 438/2010 modificat prin acte adiționale succesive depuse în copie la dosar, iar în baza relațiilor contractuale creditoarea a achitat cu ordinul de plată depus la dosar în copie, valoarea daunelor evidențiate în borderoul nr.7, inclusiv cea rezultată din contractul încheiat de debitorul B. C., conform poziției nr.14 din acest document întocmit de CEC Bank SA.
Pe cale de consecință, tribunalul apreciază că în mod nelegal a fost respinsă cererea de începerea executării silite, motiv pentru care în baza art.480 alin.1 C., urmează a admite apelul declarat de apelanta creditoare S.C. G. A. S.A. împotriva încheierii din data de 02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași pe care o va schimba în tot și rejudecând:
Urmează a admite cererea de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc I. C. A. din cadrul B.E.J.A. C., T. și I., în numele creditoarei S.C. G. A. S.A.
Urmează a dispune încuviințarea executării silite și autorizează creditoarea S.C. G. A. S.A. să treacă la executarea silită a debitorului B. C. pentru suma de 5.351,70 lei reprezentând credit neachitat în baza contractului de credit RQ_60, a dobânzilor legale precum și cheltuielilor de executare aferente dosarului de executare silită nr.4431/C/2014.
În baza art.453 alin.1 C., urmează a obliga debitorul către creditoare la plata sumei de 30 lei (20 lei fond și 10 lei apel) reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru).
Cererea de apel a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta creditoare S.C. G. A. S.A. împotriva încheierii din data de 02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași pe care o schimbă în tot și rejudecând:
Admite cererea de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc I. C. A. din cadrul B.E.J.A. C., T. și I., în numele creditoarei S.C. G. A. S.A.
Dispune încuviințarea executării silite și autorizează creditoarea S.C. G. A. S.A. să treacă la executarea silită a debitorului B. C. pentru suma de 5.351,70 lei reprezentând credit neachitat în baza contractului de credit RQ_60, a dobânzilor legale precum și cheltuielilor de executare aferente dosarului de executare silită nr.4431/C/2014.
Obligă debitorul către creditoare la plata sumei de 30 lei (20 lei fond și 10 lei apel) reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru).
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014.
Președinte, N. M. T. | Judecător, P. I. A. | |
Grefier, C. V. |
Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul contractul de credit nr.RQ_60/04.10.2010, pentru care s-a pronunțat prezenta Decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.N.T./08.12.2014
Jud.fond M.S.
Tehnored.N.T./C.V.
Ex.4/08.12.2014
2 .
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1153/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 557/2014. Tribunalul... → |
---|