Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1153/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1153/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 1079/116/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1153/2014
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I.
Grefier E. G. M.
Pe rol rejudecarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de petentul Baroul București în numele creditorului P. D. prin reprezentant legal Glowacka M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2014 și au fost consemnate în încheierea din aceea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,a amânat pronunțarea la data de 05.12.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 17.06.2014 sub numărul_ formulată de petentul Baroul București la cererea creditorului P. D. prin reprezentant legal Glowacka M. cu domiciliul în .-170 Rejowiec Fabryczny, Polonia a solicitat:
- încuviințarea executării silite împotriva debitorul P. M., domiciliat în Municipiul Oltenița .-63, ., ., județul Călărași în baza titlului executoriu - Hotărârea poloneză nr. XI RC 168/13 din 05.08.2013, pronunțată de Judecătoria Zamosc, din Republica Polonă, în ceea ce privește pensia de întreținere lunară în cuantum de 500 PLN, stabilită în beneficiul minorului P. D..
- acordarea ajutorului public judiciar în formele prevăzute de art. 6 lit. a) și c); art. 8 ind. l și art. 26 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, respectiv plata onorariului de avocat și a onorariului executorului judecătoresc, precum și scutirea de Ia plata taxelor judiciare de timbru datorate în faza judecății și a executării silite, pentru executarea hotărârii până la împlinirea vârstei de 18 ani a creditorului minor (inclusiv cu investigarea periodică a veniturilor/bunurilor debitorului), și anume: formularea cererii de executare; încuviințarea executări silite la Judecătoria Călărași și înființarea popririi, cu sprijinul unui executor judecătoresc, în conformitate cu art.1106, coroborat cu art.665, respectiv art.781-782 din Noul Cod de Procedură Civilă, precum și inițierea oricăror ale măsuri de executare silită;
În motivarea cererii de încuviințare a executării silite s-a arătat că prin hotărârea nr. XI RC 168/13 din 05.08.2013, pronunțată de Judecătoria Raională Zamosc, Secția a XI-a Extrateritorială pentru Familie și Minori din Krasnystaw, P. M. în calitate de tată al minorului P. D., născut la 17.10.2008, a fost obligat să plătească lunar suma de 500 PLN, cu titlu de pensie de întreținere majorată în beneficiul minorului, către mama acestuia, Glowacka M., cu începere de la data de 25.04.2013 până la majoratul acestuia.
Se arată că hotărârea este definitivă și executorie în statul membru de origine, de la data pronunțării acesteia în ceea ce privește obținerea pensiei de întreținere. Polonia este stat membru al Uniuni Europene, iar hotărârea polonă nr. XI RC 168/13 din 05.08.2013, pronunțată de Judecătoria Raională Zamosc, Secția a Xl-a Extrateritorială pentru Familie și Minori din Krasnystaw, nu este supusă proceduri de exequatur deoarece, conform art.75 alin.(2) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18.12.2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere,aceasta a fost pronunțată după data aplicării Regulamentului (18.06.2011), în baza unei acțiuni introduse, de asemenea, după data aplicării Regulamentului
Se mai arată că s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă a cauzei, în ceea ce privește recuperarea creanței de întreținere (adresa nr. 1976/2013 din 24.01.2014 a Ministerului Justiției, Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, emisă către pârâtul P. M.), inclusiv prin informarea acestuia cu privire la avantajele medierii, însă demersurile au rămas fără niciun rezultat.
Astfel, având în vedere că debitorul se sustrage de la plata pensiei de întreținere stabilită de instanța polonă și că până în prezent nu a achitat nici o sumă din debitul restant, solicită ca în temeiul prevederilor art.28-38 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18.12.2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, dispoziții puse in aplicare prin art.19 din Legea nr. 36/2012, admiterea cererii astfel cum a fost formulată, încuviințarea executării silite pe teritoriul României a hotărârii nr.XI RC 168/13 din 05.08.2013, pronunțate de Judecătoria Raională Zamosc, Secția a Xl-a Extrateritorială pentru Familie și Minori din Krasnystaw, în ceea ce privește pensia de întreținere.
Datoriile debitorului față de minor fiind în sumă totală de 6.600 PLN, din care 3.600 PLN pentru perioada aprilie- noiembrie 2013 [(1 lună x 100 PLN/lună + 7 luni x 500 PLN/lună)]și 3.000 pentru perioda decembrie 2013 - mai 2014 (6 luni x 500 PLN/lună), echivalentul a 7.005,24 lei (1 PLN = 1,0614 lei), la care urmează să se calculeze dobânda legală pentru întârziere la plata pensiei.
S-a mai arătat că Tribunalul Călărași este competent material și teritorial în baza art. 1098, 1102 c.p.c., art. 27 din Regulamentul 4/2009 și art. 19 din Legea 36/2012.
S-a mai arătat că Baroul București a fost desemnat pentru a exercita atribuțiile de instituție intermediară în baza art.2 din Legea nr. 26/1991 pentru aderarea României la Convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, încheiată la New York la 20 iunie 1956. Competența materială și teritorială revine Tribunalului Călărași, în temeiul art. 1098 si art. 1102 din Noul Cod de procedură civilă, art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 și art. 19 din Legea 36/2012, iar cererea este scutită de taxă de timbru în baza art. 38 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 și art. 13 din Legea 36/2012.
În privința capătului II de cerere privind acordarea ajutorului public judiciar, s-a arătat că potrivit art. 81 din O.U.G. nr. 51/2008, modificată și aprobată prin Legea nr. 193/2008, ajutorul judiciar se acordă „,independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistență judiciară sau dreptul la asistență juridică gratuită, ca măsură de protecție, în considerarea unor situații speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut și altele asemenea. în acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoașterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situația specială care a justificat recunoașterea, prin lege, a dreptului la asistență judiciară sau la asistență juridică gratuită".
Potrivit art. 8 alin. 3 din O.U.G. nr. 51/2008: „Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel dm România
În aprecierea condițiilor prevăzute de art. 8 coroborat cu art. 8 alin 3 din O.U.G. nr. 51/2008 trebuie avut în vedere și faptul că scopul Regulamentului (CE) nr. 4/2009 este acela de a facilita obținerea pensiei de întreținere, în raport de „urgența soluționării problemei umanitare care se pune pentru persoanele în nevoie al căror susținător legal se află în străinătate.”.
Avansarea cheltuielilor de executare de către creditorul pensiei de întreținere ar constitui în situația concretă a creditorului o piedică în asigurarea unui acces efectiv la justiție, care cuprinde și faza de executare silită, ajungându-se la o încălcare a art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Starea de nevoie trebuie, de asemenea, raportată și la faptul că debitorul se sustrage de la plata obligației de întreținere.
Față de motivele arătate s-a solicitat admiterea cererii de acordare a ajutorului public judiciar în formele prevăzute de art. 6 lit. a) și c), art. 8 ind. l si art. 26 din O.U.G. nr. 51/2008, cu solicitarea de a soluționa cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma plății onorariului executorului judecătoresc odată cu soluționarea capătului I de cerere, care se referă la încuviințarea executării silite a hotărârii instanței străine.
În drept au fost invocate dispozițiile: Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18.12.2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere; Legea nr. 36/2012 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente și decizii ale Consiliului Uniunii Europene precum și instrumente de drept internațional privat în domeniul obligațiilor de întreținere; O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, modificată și aprobată prin Legea nr. 193/2008; PROTOCOL - privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperare judiciară internațională în materie penală - încheiat între Ministerul Justiției (nr. l_/2008) și Uniunea Națională a Barourilor din România (nr.l693/2008), în anul 2008; ORDIN nr.2.555/C din 14.11.206 - privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești; Convenția Europene a Drepturilor Omului; Legea nr.51/1991 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse: scrisoare de conciliere din 24.01.2014 adresată debitorului; extras hotărâre în materie de obligații de întreținere; formular de cerere de recunoaștere, de încuviințare a executării sau executarea unei hotărâri în materie de obligații de întreținere (art. 56 și 57 din Regulamentul CE nr. 4/2009); hotărârea instanței polone, în limba polonă; calculul restanțelor pensiei alimentare.
La termenul din 25.06.2014 tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Soluționând cauza, Tribunalul Călărași prin sentința civilă nr. 137/2014 a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Oltenița.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița sub nr._ .
La termenul din 22.08.2014 debitorul, prin apărător a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oltenița.
Judecătoria Oltenița prin sentința civilă nr. 1377/2014 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oltenița, invocată de către debitor, a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Curtii de Apel Bucuresti în vederea solutionării conflictului negativ de competență.
Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 96/F/29.09.2014, având în vedere dispozițiile art. 1102 N.C.P.C. și ale 135 alin. 1 și alin. 4 N.C.P.C. a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.
Analizând înscrisurile depuse la dosar tribunalul constată că prin hotărârea XIRC168/05.08.2013 pronunțată de Judecătoria Raională Zamosc, Secția a XI-a Extrateritorială pentru Familie și Minori din Krasujstaw, Polonia, debitorul P. M., domiciliat în Mun. Oltenița, a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunare de 500 zloți, în favoarea minorului P. D., născut la 17.10.2008.
Pensia trebuie plătită mamei minorului Glowacka M. domiciliată în Polonia.
La suma stabilită cu titlu de pensie de întreținere se aplică dobânda legală de 13% începând cu 26.04.2013.
Hotărârea este executorie.
Cererii de încuviințare a executării silite i-au fost anexate documentele prevăzute de art.20 din Regulamentul 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperare în materie de obligații de întreținere.
Potrivit art.42 din Regulamentul 4/2009 hotărârea judecătorească pronunțată într-un stat membru nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond în statul membru în care se solicită recunoașterea, încuviințarea executării sau executarea, ceea ce înseamnă că instanța din statul solicitat nu poate analiza hotărârea pronunțată dar nici debitorul nu poate invoca apărări cu privire la fondul cauzei.
Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art.17 și 41 din Regulamentul 4/2009 a fost admisă cererea de încuviințare a executării.
A fost admisă și cererea de acordare a ajutorului public judiciar așa cum a fost formulată.
Au fost avute în vedere dispozițiile art.44 din Regulamentul 4/2009 potrivit cărora “Părțile care sunt implicate într-un litigiu care intră sub incidența prezentului regulament au acces efectiv la justiție într-un alt stat membru, inclusiv la procedurile de executare și de atac, în conformitate cu condițiile prevăzute de prezentul regulament.”
Potrivit art.45 lit.c asistența judiciară acordată desemnează asistența necesară pentru a permite părților să își cunoscă și să își valorifice drepturile iar acesată asistență acoperă exonerarea totală sau parțială de la plata cheltuielilor de judecată, a onorariilor persoanelor împuternicite să exeute anumite acte în timpul procedurii.
Potrivit art.46 alin. 1 din Regulament “Statul membru solicitat acordă asistență judiciară gratuită în cazul tuturor cererilor cu privire la obligațiile de întreținere care decurg dintr-o relație părinte-copil [...]”.
De asemenea, potrivit art. 46 alin. 2 din Regulament “Fără a aduce atingere alineatului (1) o parte care, în statul membru de origine, a beneficiat integral sau parțial de asisitență judiciară sau de scutire de taxe și cheltuieli, are dreptul de a beneficia în cadrul oricărei proceduri de recunoașterea, de încuviințare a executării sau de executare, de asistență judiciară cea mai favorabilă sau de scutirea cea mai extinsă prevăzută de legea statului membru de executare ”.
Potrivit art.6 lit.a,c și d din OUG 51/2008 care reglementează ajutorul public judiciar se poate acorda ajutorul public sub forma plății onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și după caz a apărării, printr-un avocat numit sau ales, plății onorariului executorului judecătoresc și scutirii, reducerii sau eșalonării de la plata taxelor judiciare de timbru.
În baza acestor dispoziții legale tribunalul a apreciat întemeiată cererea de ajutor public judiciar creditorul obligației de întreținere fiind îndreptățit să beneficieze de un acces efectiv la justiție și la procedura de executare a hotărârii pronunțate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
S-a dispus acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru datorate în faza judecății și a executării silite, plata onorariului de avocat și a plății onorariului executorului judecătoresc.
Pentru soluționarea prezentei cereri de încuviințare a executării silite potrivit art.10 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru se datora o taxă judiciară de timbru de 20 de lei.
S-a stabilit un onorariu avocat pentru faza executării în sumă de 500 lei, care va fi plătit din fondul Ministerului Justiției având în vedere Protocolul nr._/2008 privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperare judiciară internațională în materie penală - încheiat între Ministerul Justiției (nr. l_/2008) și Uniunea Națională a Barourilor din România (nr.l693/2008), în anul 2008.
S-a stabilit onorariu pentru executor judecătoresc în sumă de 500 lei, care va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în baza Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/2006 privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
La stabilirea onorariilor s-a avut în vedere creanța cu titlu de pensie de întreținere ce urmează a fi recuperată.
Potrivit art.26 din OUG nr. 51/2008 s-a dispus comunicarea prezentei camerei teritoriale a executorilor judecătorești din circumscripția teritorială a instanței pentru desemnarea unui executor judecătoresc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de Baroul București în numele creditorului P. D. reprezentat legal de Glowacka M..
Încuviințează executarea silită a hotărârii nr. XI RC 168/13 din 05.08.2013 pronunțată de Judecătoria Zamosc, Polonia prin care debitorul P. M. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 500 zloți în favoarea minorului P. D. și a dobânzii legale de 13% pe an cu începere de la data de 26.04.2013.
Dispune acordarea creditorului obligației de întreținere a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru datorate în faza judecății și a executării silite, plata onorariului de avocat și a plății onorariului executorului judecătoresc.
Stabilește onorariu avocat pentru faza executării în sumă de 500 lei, care va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Stabilește onorariu pentru executor judecătoresc în sumă de 500 lei, care va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Dispune comunicarea prezentei camerei teritoriale a executorilor judecătorești din circumscripția teritorială a instanței pentru desemnarea unui executor judecătoresc.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2014.
Președinte, L. I. | ||
Grefier, E. G. M. |
Red. L. Il.
Tehnored. E.M.
4 ex./12.12.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 104/2014. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 846/2014.... → |
|---|








