Contestaţie la executare. Decizia nr. 187/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 1959/269/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 187/R
Ședința publică de la 15 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător Sevastița S.
Judecător P. I. A.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurent-intimat B. E. Judecătoresc T. G. împotriva Sentinței Civile nr. 1403/2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator B. S.A. și intimatul M. G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 11 decembrie 2014 recurentul a depus în original dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei stabilită prin încheierea din data de 27.11.2014, prin care s-a admis cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul B. E. Judecătoresc „T. G.”; se mai învederează că la aceiași dată același recurentul a depus concluzii scrise și înscrisuri, după care:
Tribunalul, ia act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei precum și de dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei stabilită prin admiterea cererii de reexaminare formulată de recurent, și din oficiu ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița sub nr._, contestatoarea B. S.A. BUCUREȘTI (cu sediul în mun. București, .. 6 A, sector 2) și sediul procesual ales în mun. București, .. 15–17, Bucharest Tower Center, etaj 20, sector 1) a formulat în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECĂTORESC T. G. (cu sediul în mun. București, Splaiul Unirii, nr. 35, ., ., sector 3) și M. G. (cu domiciliul în comuna Vasilați, .) contestație la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini actele de executare silită în dosarul nr. 635/2012, refuz manifestat în mod expres prin transmiterea adresei, reprezentând Anexa nr. 1 la prezenta contestație, solicitând în principal obligarea B. T. G. să continue executarea silită în dosarul de executare menționat, urmând ca acesta să recupereze cheltuielile de executare de la debitor și anularea adresei menționate, iar în subsidiar, în situația în care intimata va aprecia că reclamanta – creditoare ar fi obligată să achite în avans cheltuielile solicitate de B. T. G., diminuarea cuantumului acestora și, pe cale de consecință, anularea în parte a proceselor verbale din data de 6.07.2012 și 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare reprezentând Anexa nr. 2, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
In termen legal, intimatul T. G. executor judecătoresc în cadrul B. „T. G.” a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Oltenița și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr. 1403/29.08.2014, Judecătoria Oltenița a respins excepția de necompetentă teritoriala a instanței si excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei emise de B. „T. G.” în dosarul nr. 635/2012 din data de 08.05.2014 invocate de intimatul B. „T. G.” prin întâmpinare.
A admis in parte contestația la executare formulată de contestatoarea B. S.A. București in contradictoriu cu intimații B. E. JUDECĂTORESC „ T. G.” și M. G..
A obligat pe intimatul B. „T. G.” sa continue executarea silită împotriva debitorului M. G., executare ce face obiectul dosarului nr. 635/2012 și a respins capătul de cerere privind anularea adresei emise de intimatul B. „T. G.” în dosarul nr. 635/2012, ca neîntemeiat.
A obligat pe intimatul B. T. G. la 100 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Conform dispozițiilor art. 137 VCPC, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra celor două excepții, ordinea de soluționare fiind cea în care au fost invocate.
Astfel, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oltenița având în vedere, în primul rând, temeiul de drept invocat de contestatoare, respectiv art. 399 C.pr.civilă și calificarea dată de aceasta cererii - contestație la executare, față de care a constatat că Judecătoria Oltenița este competentă să judece cererea, conf. dispoz. art. 400 VCPC, potrivit cărora contestația se introduce la instanța de executare și dispoz. art. 373 alin. 2 VCPC conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, ținând cont că domiciliul debitorului urmărit este în circumscripția acestei instanțe, instanță care a și încuviințat executarea silită.
In al doilea rând, instanța de fond reține că dispoz. art. 56 alin. 2 din Lg. nr. 188/2000 care au fost invocate de intimat și care au fost modificate prin Lg. nr. 76/2012, anterior sesizării instanței de judecată cu prezenta contestație, nu sunt aplicabile în cauză. Aceste dispoziții invocate reglementează plângerea formulată împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini atribuțiile prev. de art. 7 lit. b)- i) din Lg. nr. 188/2000 care vizează notificarea de acte, aplicarea măsurilor asiguratorii etc., fiind excluse atribuțiile de la lit. a) ale aceluiași articol care vizează activitatea de executare silită, astfel că în materia executării silite singura cale procedurală rămasă împotriva refuzului executorului este contestația la executare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr. 561/2012, instanța de fond a reținut că mijlocul procedural prin care partea interesată poate ataca orice act de executare, precum și actul care încorporează refuzul executorului judecătoresc de a efectua un act de executare, obținând anularea acestora, este contestația la executare.
Susținerile în sensul că o „adresă” nu poate fi anulată nu poate fi reținută, întrucât în realitate nu denumirea pe care emitentul actului o dă acestuia are importanță, ci conținutul și efectele acelui act. Astfel, orice act poate fi anulat, indiferent de denumirea pe care o poartă, dacă este susceptibil de a produce efecte proprii, nulitatea vizând tocmai înlăturarea acestor efecte.
În speță, adresa emisă de executorul judecătoresc, pe lângă o . informări ale contestatoarei ce redau conținutul unor acte de executare și care nu produc alte efecte decât cele pe care actele respective de executare le-au produs, cuprinde și refuzul motivat al executorului judecătoresc de a continua executarea silită până la achitarea de către creditoare a cheltuielilor de executare din procesele verbale de cheltuieli.
Pe cale de consecință, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei menționate, ca neîntemeiată, acesta urmând a fi analizat pe fond.
Pe fondul cauzei, analizând înscrisurile de la dosar, instanța a reținut că prin încheierea din 25.06.2009 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită împotriva intimatei debitoare M. G. în temeiul titlului executoriu contract de credit consum nr. 758CiS_/13.09.2007, la cererea contestatoarei – creditoare . executor bancar M. F. – L..
In cadrul dosarului de executare, executorul a emis înștiințare către intimata – debitoare și a emis adrese de înființare a popririi asupra eventualelor conturi deținute de debitoare la ., BCR, B. POST SA și PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA.
De asemenea, au fost solicitate relații cu privire la bunurile mobile sau imobile aparținând debitoarei Primăria sect. 1 – 6 București și Primăriei ..
Actele de executare au fost emise în urma contractului privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 încheiat între contestatoare și cei doi executori judecătorești asociați T. G. și M. O., având ca obiect, printre altele, continuarea activității de executare silită pentru dosarele aflate în derulare, din stadiul în carte acestea urmau a fi preluate de la executorul bancar.
Conf. art. 4.2 alin. 1 din contract, cheltuielile, inclusiv cele avansate de creditoare cât și onorariile, vor fi recuperate de la debitori pe măsură ce se recuperează debitele. De asemenea, potrivit art. 4.2 alin. 2 și 3 din contract în cadrul fiecărui dosar de executare se va determina procentul de onorariu menționat în anexa nr. 2 care va fi aplicat pentru fiecare sumă recuperată, până la recuperarea integrală a creanței băncii, diferența până la procentul total stabilit conform prevederilor legale fiind invocată de executorul judecătoresc din executare după realizarea integrală a creanței băncii. Suma rezultată prin aplicarea acestui procent asupra fiecărei sume recuperate va reveni executorului judecătoresc iar diferența creditoarei.
In art. 4.4 alin. 1 din contract se prevede că banca creditoare va avansa executorului judecătoresc o sumă de bani, conform anexei nr. 2, reprezentând cheltuieli/onorariu pentru fiecare dosar transmis acestuia în vederea declanșării sau continuării executării silite, iar în alin. 4 se prevede că executorul nu va pretinde, iar creditoarea nu va fi obligată să achite nicio altă sumă suplimentară pe durata desfășurării silite.
Totodată, în art. 31 din contract se menționată că organul de executare silită nu își asumă riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului, al imposibilității executării, al desființării titlului executoriu, etc.
In anexa 2 lit. A la contract se prevede cuantumul cheltuielilor pentru fiecare tip de act de executare precum și faptul că B. POST SA se obligă să avanseze suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de executare.
In aceeași anexă (lit. B) se prevede că onorariul pentru serviciile prestate de executor, pentru dosarul de executare pentru care la data predării către executor s-a obținut încuviințarea executării silite onorariul cuprinde: onorariu fix avans 60 lei la alocarea dosarului și un procent fix de 2 % din fiecare sumă recuperată.
In baza contractului menționat, la data de 28.06.2012, creditoarea adresează executorului judecătoresc cererea de continuare a executării silite și înregistrare dosar, împotriva debitoarei M. G. solicitând continuarea executării silite împotriva acesteia până la recuperarea debitului restant de 8.830,74 lei cu care aceasta figura în evidențe la data de 18.06.2012, formându-se astfel dosarul de executare nr. 635/2012.
La data de 6.07.2012, executorul judecătoresc întocmește procesul verbal de cheltuieli nr. 635/2012 în cuprinsul căruia se stabilește cuantumul onorariului executorului în sumă de 883,07 lei, 100 lei procesele verbale de eliberare sume din care 50 lei cheltuieli de transmitere prin poștă, 20 lei redactare adrese și 30 lei arhivare dosar. Se menționează în cuprinsul acestuia că până la data întocmirii, creditoarea a achitat suma de 60 lei reprezentând avans onorariu și 100 lei reprezentând avans cheltuieli de executare.
Urmare cererii contestatoarei, executorul a emis adresele de înființare a popririi și a solicitării relațiilor de la Primăria ., a Primăriei de la sectoarele 1-6 București menționate mai sus.
La data de 10.04.2013 contestatoarea a încheiat cu B. T. G. și M. O. actul adițional nr. 1 la contractul nr. 51.6A/4732 privind efectuarea activității de executare silită, în care se prevede printre altele, modificarea procentului prevăzut în anexa 2 la contrat cu titlu de onorariu executor de la 2 % la 5 % (art. 5).
La data de 10.03.2014, creditoarea adresează executorului judecătoresc T. G. o cerere prin care solicită continuarea executării silite, din adresele comunicate de primăriile de sector și Primăria . debitoarea nu figurează în evidențe cu bunuri mobile sau imobile, iar din adresa Raiffeisen Bank rezultând că nu are disponibil în cont.
Ulterior acestei cereri, la data de 27.03.2014, executorul judecătoresc emite un nou proces verbal de cheltuieli suplimentar, stabilind următoarele cheltuieli de executare: 197,54 lei onorariu executoriu și 24 lei alte cheltuieli de executare.
La data de 8.05.2014, executorul judecătoresc emite adresa nr. 635/2012 către creditoare, înregistrată la aceasta la data de 13.05.2014 prin care o informează cu privire la actele de executare întocmite până în prezent, inclusiv cu privire la procesele verbale de cheltuieli și îi pune în vedere să achite, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii, suma de 1144,61 lei reprezentând restul de cheltuieli stabilite prin procesele verbale de cheltuieli, cu mențiunea că neîndeplinirea acestei obligații de a avansa cheltuielile de executare, cu consecința împiedicării desfășurării normale a activității executorului judecătoresc, va constitui temeiul închiderii dosarului, lipsa de stăruință urmând a fi calificată ca o manifestare tacită de renunțare la executare.
Potrivit art. 399 alin. 1 VCPC „Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație ….și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prev. de lege.”
Conf. art. 371 /7 VCPC (1) „Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuieli se avansează de către creditor. (2). Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației silite în titlul executoriu prin reutilizarea obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. (3) Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată în condițiile legii. (4). Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul verbal constituie titlu executoriu.”
Din teza I-a alin. 1, rezultă că orice parte care solicită îndeplinirea unui act sau a unei activități care interesează executarea silită trebuie să plătească sumele necesare în acest scop, nu numai creditorul. Deoarece debitorul nu a executat de bună voie obligația stabilită în sarcina sa este în culpă pentru declanșarea procedurii de executare silită astfel încât va fi nevoit să suporte cheltuielile de executare, prin aplicarea în mod similar a regulii înscrise în art. 274 lin. 1 VCPC pentru prima fază a procesului civil. Debitorul este ținut să suporte și cheltuielile de executare făcute chiar de la data înregistrării, înainte de a-i fi fost comunicată somația, întrucât el este în culpă pentru declanșarea urmăririi silite. Chiar dacă execută voluntar obligația înainte de comunicarea somației, textul își găsește aplicare, pentru că debitorul trebuia să execute obligația voluntar, înainte de sesizarea organului de executare. In condițiile alin., 3 executorul stabilește pe baza dovezilor prezentate de partea interesată cheltuielile la care este îndreptățită această parte. Procesul verbal întocmit în acest sens reprezintă titlul executoriu și pentru onorariul cuvenit, „în condițiile legii” executorului și neachitat acestuia întrucât atitudinea părții nu ar trebui să determine un regim juridic diferit pentru procesul verbal, în funcție de persoana creditorului, astfel încât executorul să fie nevoit să se adreseze instanței pentru a obține un titlu executoriu.
Coroborând aceste dispoziții cu clauzele contractului nr. 51.6A/4732/15.05.2012 încheiat între contestatoare și intimatul B. Asociat T. G. și M. O. rezultă că refuzul executorului judecătoresc de a efectua actele de executare, în condițiile legii, până când creditoarea nu îi va achita onorariul stabilit prin cele două procese verbale, este neîntemeiat.
La art. 38 din contractul menționat se prevede că „Prin semnarea prezentului contract-părțile declară prin reprezentant, pe propria răspundere că și-au exprimat în mod serios, liber și în cunoștință de cauză consimțământul privind încheierea prezentului contract, au înțeles pe deplin clauzele sale pe care le-a citit integral și care le-au acceptat în mod expres, fiecare clauză fiind negociată, dețin experiență și cunoștințe suficiente în vederea încheierii prezentului contract.” In aceste condiții, în care toate clauzele contractuale au fost negociate, intimatul nu poate invoca nulitatea acestuia pentru cauză ilicită (nulitate invocată nu ca o excepție ci ca apărare de fond.).
De asemenea nu poate fi reținută nici apărarea intimatului în sensul că nu îi poate fi opus contractul nr. 51.6A/4732/15.05.2012 întrucât a fost încheiat de contestatoare cu B. T. G. și M. O..
Executorii judecătorești, își exercită personal atribuțiile (art. 36 din Lg. nr. 188/2000) iar biroul în cadrul căruia își desfășoară activitatea este doar o structură funcțională. In speță, contractul nr. 51.6A/4732/15.05.2012 este semnat și de executorul judecătoresc T. Gama și toate actele de executare sunt întocmite de acest executor, atât anterior, cât și ulterior datei de 1.07.2013 la care a încetat asocierea între executorii O. M. și G. I. T..
In orice caz, biroul individual executor judecătoresc T. G., este succesorul biroului executorilor judecătorești asociați T. G. și M. O. cu care a fost încheiat contractul nr. 51.6A/4732/15.05.2012, preluând drepturile și obligațiile acestuia, asumate prin semnătură, împrejurare care rezultă și din Actul adițional nr. 1 la contractul de asociere nr. 4/27.04.2012/27.05.2013 (fila 70) și anexa nr. 1 la actul adițional.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța de fond a admis în parte contestația la executare și a obligat pe intimatul B. T. G. să continue executarea silită împotriva debitoarei M. G. în dosarul de executare nr. 635/2012 și, ca urmare, a respins capătul de cerere privind anularea adresei emise de intimat în dosarul nr. 635/2012/8.05.2014, ca neîntemeiat.
Adresa emisă în dosarul nr. 635/2012/8.05.2014, cuprinde o . informări ce redau conținutul unor acte de executare nu se produc alte efecte decât cele pe care actele respective de executare le-au produs dar și refuzul motivat al executorului de a continua executarea silită până la achitarea de către creditoare a cheltuielilor de executare.
Constatând că refuzul executorului judecătoresc nu este justificat și obligând organul de executare să continue executarea silită împotriva debitoarei M. G., este neîntemeiată cererea de anulare a adresei menționate.
Pentru aceleași considerente, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere subsidiar.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată, a obligat pe intimatul B. T. G. la plata acestora, neputându-se reține o culpă procesuală în sarcina intimatei M. G..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul B. T. G..
Se arată de către recurent că instanța de fond în mod greșit a respins excepția necompetenței teritoriale, competență dată de art. 56 al. 1-6 din Legea nr. 188/2000 și de art. 17 C.pr.civ., în sensul că fiind o plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, competența aparține sediului pârâtului - Judecătoria Sector 3 București.
De asemenea, recurentul critică respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității anulării adresei, arătând în esență că executorul judecătoresc nu a întocmit proces verbal de refuz pentru continuarea executării, iar emiterea adresei nu semnifică nici măcar tangențial ipoteza refuzului de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.
Mai susține recurentul că instanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că înscrisul contestat denumit adresa nu este act de executare. Atâta vreme cât executorul nu a întocmit un proces verbal de închidere a dosarului de executare, nu a întocmit și comunicat un proces verbal de refuz pentru continuarea executării silite, consideră că instanța a tratat cu superficialitate conținutul înscrisului cât și actele efectuate de executor in dosarul de executare.
Precizează recurentul că adresa cu privire la care instanța de judecată a apreciat că ar constitui un refuz al executorului judecătoresc reprezintă în realitate corespondența dintre executor si contestatoare, prin această adresă executorul îndeplinindu-și obligația prevăzută de art. 3731 alin. 9 din vechiul C.pr.civ., coroborat cu art. 3717 alin. 1 din același Cod, respectiv i-a pus în vedere părții care solicită îndeplinirea unui act de executare să-și îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare.
Apreciază recurentul că ne-am afla în situația unui refuz daca creditorul ar fi indicat executorului judecătoresc bunuri sau conturi ale debitorului și ar fi avansat sumele aferente cheltuielilor ce se nasc din aceste demersuri, iar executorul ar fi refuzat să emită actele de executare aferente. Intimata B. nu a detaliat dacă adresa invocată este sau nu dovada unui refuz ori dacă acest ipotetic refuz este sau nu justificat, nu a indicat ce acte de executare au fost refuzate a fi îndeplinite de către executor.
Mai arată, în esență, că în raport de vechimea dosarului și de lipsa de bunuri a debitorului, contestatoarea solicită în continuare efectuarea de noi demersuri generatoare de cheltuieli, cu scopul de a nu închide dosarul, în perspectiva unui câștig viitor datorat acumulării de dobânzi și penalități sau de a cesiona creanța rezultată din credit.
O altă critică a recurentului vizează faptul că hotărârea instanței de fond este dată cu greșita aplicare a legii, având în vedere faptul că aceasta apreciază că se poate deroga prin contractul privind efectuarea activității de executare silită încheiat între creditoare și executor de la normele de ordine publică prevăzute de Codul de procedură civilă, de Legea nr. 188/2000, de Ordinul MJ nr. 2550/2006 în ceea ce privește plata cheltuielilor de executare silită, a cuantumului și modalității de plată a onorariului executorului judecătoresc.
Apreciază recurentul că raționamentul instanței de judecată este cu atât mai absurd și contrar dispozițiilor legale cu cât înțelege să oblige executorul să continue executarea silită a debitoarei în condițiile în care nu a existat un refuz în acest sens și să suporte în continuare cheltuielile aferente procedurii, transferând în acest fel riscul executării silite de la creditor la executorul judecătoresc.
Mai susține, în esență, că în speță nu poate fi vorba de un abuz al executorului judecătoresc sau de o rotunjire a veniturilor, atâta vreme cât constatatoarea, creând o aparență a diligențelor sale, refuză să-și asume riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului sau al imposibilității continuării executării, astfel cum și l-a asumat conform aceluiași contract invocat în speță, obligând executorul să țină la nesfârșit dosarul pe rolul biroului sau.
Precizează că solicitarea contestatoarei de a-l obliga pe executor sa continue executarea silita fără ca aceasta (B.) să achite cheltuielile de executare (inclusiv onorariul), urmând ca acesta sa recupereze cheltuielile de la debitor este contrară atât normelor imperative prevăzute de codul de procedură civilă cât și celor din contactul încheiat între creditor și executor (art. 4.2, art. 5, 6 și 31).
Invocă recurentul și faptul că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale precum și cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, judecătorul având îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces. Mai precis, instanța de fond a dispus obligarea executorului la continuarea executării silite, fără a indica în concret care act de executare a fost refuzat a fi îndeplinit de către executorul judecătoresc și la ce acte de executare îl obligă în continuarea executării. De altfel, instanța nu este competentă să stabilească demersurile pe care va trebui ca executorul judecătoresc să le întreprindă pentru a pune în executare titlul executoriu, competenta instanței de judecată fiind limitată la a verifica, din punct de vedere al legalității, actele executorilor judecătorești, în condițiile art. 399 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ. raportat la art. 57 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, iar pe de alta parte, potrivit art. 59 din același act normativ, din punct de vedere profesional, atribuțiile de control revin altor instituții.
În sfârșit, recurentul critică dispoziția de obligarea a sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru în cuantum de 100 lei, apreciind greșită această măsură în condițiile în care art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013 prevede că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie după caz, integral sau parțial, la cererea petiționarului „când contestația a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă."
Față de motivele de recurs invocate, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și rejudecând respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 art. 3041 V. Cod de procedură civilă, art. 45 lit. f din OUG 80/2013.
În dovedirea cererii de recurs a depus înscrisuri.
Intimata creditoare B. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării a arătat că plângerea reglementată de Legea 188/2000 nu poate fi formulată împotriva refuzului executorului judecătoresc de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii, un astfel de refuz putând fi contestat doar în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.
A mai arătat, în esență, că argumentele invocate de recurent cu privire la inadmisibilitatea anulării „adresei” sunt netemeinice, întrucât anularea adresei se impune pentru a evita închiderea dosarului de executare silită, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.
Intimata creditoare a arătat și că obligația de a suporta cheltuielile legate de executarea silită revine în întregime debitorului urmărit, doar în situații excepționale, strict prevăzute de lege, creditorul putând fi obligat la plata acestora.
Mai arată că susținerile intimatului cu privire la faptul că normele de ordine publică sunt încălcate de clauzele contractuale agreate de părți sunt nefondate și nemotivate. Însuși recurentul a semnat, negociat și agreat toate clauzele contractuale în baza cărora s-au desfășurat raporturile dintre cele două părți, astfel că susținerea unei eventuale cauze imorale la mai bine de 2 ani de la încheierea contractului nu ar reprezenta din partea recurentului decât o înfrângere a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Precizează intimata și faptul că executorul judecătoresc nu a întreprins toate demersurile necesare, nu a identificat bunuri și nu a recuperat sumele datorate, iar aceste aspecte nu pot fi imputabile intimatei creditoare.
În final, a mai adăugat că față de refuzul exprimat de către B. T. G., B. a formulat un număr de 205 contestații la executare, înregistrate la diferite instanțe de executare.
B. T. G. nu a considerat necesar să aștepte soluția care urma să fie pronunțată de aceste instanțe, începând deja executarea silită împotriva B. în mai multe dosare de executare, chiar dacă, la acest moment, multe instanțe au pronunțat deja sentințe prin care au admis contestația, constatând că B. T. G. nu poate condiționa continuarea executării silite de achitarea în întregime a sumelor stabilite prin procesele verbale, așa cum este și cazul în speță.
Față de cele expuse, intimata creditoare solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.
Deși legal citată, intimata M. G. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Recurentul B. G. T. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, tribunalul constată următoarele:
În privința legii procesuale civile aplicabile în cauza de față, în raport de dispozițiile tranzitorii ale art. 3 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, potrivit cărora dispozițiile noului cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., instanța apreciază că pricina urmează a fi soluționată potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865.
Astfel, tribunalul apreciază că primul motiv de recurs, referitor la respingerea excepției necompetenței teritoriale, este în mod vădit nefondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente. În acest sens, se observă în primul rând că temeiul de drept al cererii introductive indicat de contestatoare, care fixează cadrul procesual, este art. 399 C.pr.civ., text de lege care atât la data încuviințării executării silite, ca de altfel și la data emiterii actului contestat, respectiv la data sesizării instanței, prevedea posibilitatea formulării contestației la executare inclusiv în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, în virtutea acestei calificări juridice a cererii introductive (contestație la executare), competența teritorială se impune a fi stabilită prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă, aceasta revenind instanței de executare definită la art. 373 al.2 din același cod – în speță Judecătoria Oltenița.
Din această perspectivă, în mod legal instanța de fond a reținut inaplicabilitatea prevederilor art. 56 din Legea 188/2000, întrucât acest text de lege, în forma în vigoare la data sesizării instanței, reglementa calea de atac împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b) - i) din lege. Or, în speță, calea de atac vizează atribuțiile prevăzute de art.7 lit. a din lege - punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii – ceea ce determină aplicarea dreptului comun, respectiv contestația la executare conform Codului de procedură civilă.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la respingerea excepției inadmisibilității anulării adresei, nu poate fi primit. Sub acest aspect, se reține că în dreptul procesual civil sancțiunea inadmisibilității intervine atunci când partea uzitează de un mijloc procedural nepermis de lege sau atunci când sesizarea instanței este condiționată de îndeplinirea unei proceduri prealabile, în speță neaflându-ne în vreuna din cele două ipoteze. După cum s-a arătat în motivarea respingerii celei dintâi critici, refuzul executorului de a continua executarea poate fi dedus judecății pe calea contestației la executare, în sprijinul admisibilității cererii putând fi invocate chiar și prevederile art. 61 din Legea 188/2000. De altfel, în raport de motivele invocate în susținerea acestei excepții, faptul că adresa atacată constituie sau nu un refuz al executorului de a continua executarea reprezintă o problemă ce ține de analiza pe fond a cauzei, această apărare neputând fi valorificată pe calea excepției inadmisibilității.
În ceea ce privește motivele de recurs vizând soluția pronunțată pe fondul cauzei, recurentul susține în primul rând că B. nu a solicitat motivarea presupusului refuz, iar executorul nu a întocmit proces verbal de refuz, astfel încât înscrisul contestat nu poate fi asimilat unui refuz motivat de a continua executarea silită. Tribunalul reține însă că o astfel de procedură nici nu se impunea să fie urmată în cauză, dat fiind că solicitarea motivării refuzului este reglementată exclusiv în cazul aplicării art. 56 din Legea 188/2000, iar nu și în cazul contestației la executare.
Totodată, deși nu ne aflăm în prezența unui proces-verbal încheiat în condițiile art. 388 C.pr.civ., adresa contestată înglobează refuzul executorului de a continua executarea în ansamblul său până la achitarea de către creditoare a cheltuielilor din procesele-verbale de cheltuieli, după cum a reținut și instanța de fond. Forma pe care o îmbracă acest refuz – corespondență după cum susține recurentul – iar nu proces verbal este irelevantă, ceea ce interesează din perspectiva contestației la executare fiind manifestarea de voință producătoare de consecințe juridice, indiferent de titulatura actului. Sub acest aspect, se constată și faptul că adresa contestată succede procesele verbale de cheltuieli suplimentare din 06.07.2012 și 27.03.2014, la rândul lor contestate prin capătul subsidiar al cererii introductive, ceea ce întărește constatarea potrivit căreia adresa menționată reprezintă un veritabil refuz de continuare a executării.
Mai susține recurentul că ne-am afla în situația unui refuz dacă creditorul ar fi indicat executorului judecătoresc bunuri sau conturi ale debitorului și ar fi avansat sumele aferente cheltuielilor ce se nasc din aceste demersuri, iar executorul ar fi refuzat să emită actele de executare aferente. Nici această susținere nu este justificată, având în vedere că nu subzistă vreun temei legal care să impună creditorului obligația identificării și indicării bunurilor susceptibile de executare.
Nici afirmația potrivit căreia contestatoarea solicită în continuare efectuarea de noi demersuri generatoare de cheltuieli, cu scopul de a nu închide dosarul nu este relevantă, având în vedere că în ipoteza în care executarea silită nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri, aceasta încetează conform art. 3715 C.pr.civ., executorul putând proceda în acest sens în măsura în care constată starea de insolvabilitate a debitorului, independent de stăruința creditorului.
Nici împrejurarea că instanța de fond nu a indicat în concret care act de executare a fost refuzat a fi îndeplinit de către executorul judecătoresc și la ce acte de executare îl obligă în continuarea executării nu este de natură să atragă nelegalitatea sentinței atacate. În condițiile în care adresa contestată materializează refuzul de a continua executarea în ansamblul său, dispoziția instanței este dată în consecință, nefăcând decât să înlăture refuzul echivalent în speță cu o sistare a executării, rămânând la aprecierea executorului oportunitatea efectuării în concret a actelor de executare.
În sfârșit, nici motivația recurentului în sensul că nu se poate deroga prin contractul privind efectuarea activității de executare silită încheiat între creditoare și executor de la normele de ordine publică prevăzute de Codul de procedură civilă, de Legea nr. 188/2000 și de Ordinul MJ nr. 2550/2006, nu poate fi primită. În acest sens, urmează a aprecia că dispozițiile art. 3717 C.pr.civ., pretins de către recurent a fi încălcate prin convenția părților, nu au caracter imperativ, întrucât nu ocrotesc un interes public, ci reglementează aspecte particulare, private, cu consecința că părțile pot deroga prin convenții legal încheiate. Practic, această chestiune reprezintă principala problemă de drept în speță, asupra căreia de altfel recurentul insistă și în finalul cererii de recurs și care, în măsura în care ar fi acceptată susținerea recurentului, ar fi de natură să conducă la soluția contrară celei pronunțate.
Nici o dispoziție legală imperativă nu se opune însă ca între executorul judecătoresc și creditor să intervină o convenție prin care să se stabilească o anumită manieră de avansare a cheltuielilor de executare, acest lucru fiind pe deplin admisibil și în virtutea caracterului de profesie liberală și independentă a executorului judecătoresc. Pe cale de consecință, recurentul este ținut de convenția încheiată cu creditorul și nu poate pretinde sume ce exced cadrului convențional obligatoriu și opozabil între părți, după cum a reținut și prima instanță, astfel că dispoziția sa de obligare la continuarea executării este legală și temeinică.
Referitor la problema obligării recurentului la cheltuieli de judecată de 100 lei reprezentând taxa de timbru aferentă contestației la executare, tribunalul reține că potrivit art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, “Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului,” „când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;”.
Această dispoziție legală reprezintă o normă specială în raport de dispoziția generală prevăzută de art. 274 Cod procedură civilă de la 1865, care se aplică cu prioritate în baza principiului specialia generalibus derogant.
În cazul admiterii contestației la executare, partea nu are la dispoziție două modalități de recuperare a taxei judiciare de timbru, respectiv prin obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată (în care să fie inclusă și taxa judiciară de timbru), în baza art. 274 Cod procedură civilă sau solicitarea restituirii în baza art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013, modalități între care poate opta.
Un drept de opțiune cu privire la procedura de urmat nu există pentru că se aplică norma cu caracter special cuprinsă în OUG nr. 80/2013. Lipsa acestui drept de opțiune rezultă din faptul că în cazul restituirii taxei de timbru în baza OUG nr. 80/2013 această restituire se face de la bugetul local, unde s-a plătit taxa judiciară, iar în cazul includerii taxei de timbru aferentă contestației la executare în cuantumul cheltuielilor de judecată, conform art. 274 Cod procedură civilă, partea care a pierdut procesul va fi obligată la plata și a taxei de timbru, însă legiuitorul a înțeles ca în cazul admiterii contestației taxa de timbru să fie restituită de către instituția unde această taxă a fost plătită.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă de la 1865, tribunalul va admite recursul declarat de B. T. G. împotriva sentinței civile nr. 1403/29.08.2014 a Judecătoriei Oltenița și va dispune modificarea acesteia cu privire la modul de soluționare a capătului de cerere prin care s-au solicitat cheltuielile de judecată, în sensul respingerii acestui capăt de cerere, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de intimatul B.E.J. T. G. împotriva sentinței civile nr. 1403/29.08.2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița, pe care o modifică în parte și rejudecând înlătură obligarea intimatului B.E.J. T. G. la plata a 100 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2014.
Președinte, G. S. | Judecător, Sevastița S. | Judecător, P. I. A. |
Grefier, A. D. |
Red. S.SEV./7.01.2015
J.FG. V.C.
Dact. D.A./8.01.2015
Ex.5/8.01.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1198/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI | Cereri. Sentința nr. 1387/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI → |
|---|
