Pretenţii. Sentința nr. 1198/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1198/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 7755/202/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 120
Ședința publică de la 17 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I.
Judecător N. P. C.
Judecător M. V. P.
Grefier M. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta P. M. împotriva sentinței civile nr.1198/13.05.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., intimatul intervenient P. M. și intimata chemată în garanție ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal s-au prezentat avocat A. T. pentru recurenta reclamantă – în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și avocat A. N. pentru intimata pârâtă . – conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se înmânează apărătorului recurentei reclamante un exemplar întâmpinare depusă de intimata pârâtă C. A. SRL.
Avocat A. T. pentru recurenta reclamantă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 673 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune în acest sens la dosar proces verbal de predare-primire amplasament din care rezultă că în vara acestui an suprafața de teren a fost găsită cultivată de către intimați cu grâu; înmânează un exemplar intimatei pârâte C. A. SRL prin apărător.
Avocat A. N. pentru intimata pârâtă având cuvântul, față de proba solicitată de recurentă, se opune, considerând că nu are nicio relevanță înscrisul depus raportat la obiectul recursului; este un document care atestă că terenul este cultivat cu grâu, fără a se putea determina cine l-a cultivat, în ce condiții.
Avocat A. T. pentru recurentă având cuvântul, în susținerea probei solicitate, arată că se intenționează să se facă dovada că a intenționat să replanteze cultura de viță-de-vie însă a fost în imposibilitate întrucât în prezent terenul este cultivat cu grâu de către intimata pârâtă împotriva căreia a formulat și plângere penală.
Tribunalul, cu privire la proba solicitată, încuviințează depunerea la dosar a acestui înscris.
Părțile prezente având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri, probe sau excepții de formulat și consideră cauza în stare de judecată.
Tribunalul ia act că nu mai sunt alte cereri, probe sau excepții de formulat, constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pentru dezbateri în fond.
Avocat A. T. pentru recurenta reclamantă având cuvântul, arată că primul motiv de recurs vizează cuantumul pretențiilor la care a fost obligată pârâta intimată în favoarea recurentei, iar cel de-al doilea motiv vizează cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește primul motiv de recurs critică sentința instanței de fond nr.1198/13.05.2014 motivat de faptul că a analizat în mod greșit probatoriul administrat, cenzurând pretențiile solicitate de reclamantă, ce reprezintă c/val. culturii de viță de vie ce urma să fie obținută pe următorii 3 ani de la data cultivării. Deși în cauză s-a solicitat și admis efectuarea unei expertize de specialitate și a unei contraexpertize, din raportul de expertiză rezultă care este c/val. culturii de viță-de-vie care ar fi putut fi obținută pe o perioadă de 4 ani de zile de la data când aceasta urma să fie plantată, această sumă, conform raportului de expertiză suplimentar, se ridică la valoarea de 22.800 ron cu care reclamanta a fost de acord, având în vedere faptul că expertul de specialitate a analizat atât cantitatea de struguri care urmează să fie obținută de pe suprafața de teren de 1000 mp, cât și c/val. unui kg de struguri.
În mod greșit instanța de fond a cenzurat această sumă, apreciind și luând în considerație probatoriul administrat în cauză, în sensul că din depozițiile martorilor rezultă cantitatea de struguri care a fost obținută în anul 2012, pentru că imediat după recoltare a fost defrișată această suprafață, apreciind totodată că aceasta cantitate poate fi obținută în următorii 4 ani. Apreciază, așa cum a precizat și expertul de specialitate, că producția este influențată de mai mulți factori, nu numai de întreținerea suprafeței de teren cultivată, cât și de condițiile atmosferice și prețul la care urmează să fi vândută cantitatea de struguri. Deși intimata s-a apărat în sensul că în mod legal a defrișat cultura de viță-de-vie, din probe rezultă că în mod abuziv a defrișat suprafața de teren. În cauză nici nu s-a declarat recurs împotriva acestei sentințe, singurul recurs este cel promovat de către reclamantă. În ceea ce privește acest prim motiv de recurs, solicită admiterea și modificarea sentinței atacate în sensul că pârâta intimată urmează să fie obligată la suma de 22.800 lei reprezentând c/val. producției de viță-de-vie ce urma să fie produsă în următorii 4 ani, având în vedere concluziile raportului de expertiză.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, consideră că și acesta este întemeiat întrucât în mod nelegal instanța de fond a cenzurat cheltuielile de judecată întrucât s-au achitat atât taxe de timbru cât și expertiză, contraexpertiză, onorariu avocat.
Solicită admiterea și acestui motiv de recurs.
Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în faza de recurs, urmând să depună chitanța la dosar.
Avocat A. N. pentru intimata pârâtă C. A. SRL având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și să se mențină hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică, având în vedere faptul că primul motiv de recurs invocat de recurentă este neîntemeiat și nefondat, instanța de fond apreciind și descriind în detaliu în considerentele hotărârii atacate modalitatea în care a determinat pe baza probatoriului administrat, atât pe baza declarațiilor martorilor cât și pe baza celor două expertize, utilizând prețurile care au fost stabilite de experți în cele două expertize și determinând un preț mediu al kg de struguri la momentul când a determinat prejudiciul, utilizând și concluziile din probatoriul cu martori, în sensul că trebuia determinată starea culturii la momentul în care s-a susținut că a fost defrișată această cultură, iar cu privire la cel de-al doilea motiv, apreciază că, cheltuielile de judecată au fost determinate în conformitate cu art.274-276 C., acțiunea fiind admisă în parte, deci cheltuielile de judecată fiind împărțite corespunzător.
Avocat A. T. pentru recurenta reclamantă având cuvântul în replică, arată că probele s-au solicitat și s-au admis întrucât pârâta s-a apărat în sensul că a fost defrișată suprafața de teren întrucât pe această suprafață erau numai buruieni, însă recurenta a dovedit cu martori faptul că, cultura de viță-de-vie era pe producție. Pretențiile sale au constat numai în c/val. producției de struguri obținută, nu și a cheltuielilor care urmau să se facă cu plantarea, întrucât la dosar a depus o dovadă din care rezultă că oricum nu se mai poate planta același soi de viță care a fost. Nu se mai permite de către direcția agricolă să se planteze soiul acela vechi, trebuie plantat un soi nou care necesită mult mai multe cheltuieli, reclamanta având posibilitatea și fiind în termen să formuleze o altă acțiune în pretenții în sensul de a fi obligați și la c/val. cheltuielilor pe care urmează să le facă cu plantația.
Avocat A. N. pentru intimata pârâtă C. A. SRL având cuvântul în replică, cu privire la aceste dispoziții, arată că Uniunea Europeană nu mai permite să se mențină astfel de culturi de viță-de-vie hibrid și trebuie să fie înnoite cu culturi corespunzătoare, deci oricum reclamanta nu mai putea menține acea cultură de viță-de-vie.
Tribunalul declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
După dezbateri, înainte de a se trece la deliberări, avocat A. T. pentru recurenta reclamantă a depus la dosar chitanță reprezentând onorariu de avocat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 18.12.2012, sub nr._ , reclamanta P. M., prin procurator P. C. și avocat A. T., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. A. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor estimate de reclamantă la suma de 5000 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea introductivă reclamanta a arătat că despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea culturii de viță-de-vie, precum și a producției nerealizate pentru viitorii 3 ani de pe o suprafață de 1000 mp.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietar al suprafeței de 1000 mp teren situată în tarlaua 50/1, . titlului de proprietate nr._ emis de CJPSDP Călărași la 10.01.1997, teren pe care a cultivat o plantație de viță-de-vie.
A susținut că în toamna anului 2012 pârâta a intrat abuziv cu buldozerul pe proprietatea reclamantei și a defrișat plantația de viță de vie. A arătat că această acțiune a pârâtei o obligă pe reclamantă la cheltuieli de înființare a unei noi culturi și i-a răpit posibilitatea de a obține recolte cel puțin pentru următorii 3 ani.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1381 și urm. C.civ. și art. 274 C.pr.civ.1865.
În dovedirea cererii a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiza și a atașat titlul de proprietate nr._/10.01.1977.
Cererea a fost inițial timbrată taxa judiciară de timbru în sumă de 50 lei și timbru judiciar în cuantum de 3 lei, iar la primul termen de judecată reclamanta a depus dovada achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 361 lei, astfel cum i s-a pus în vedere prin citație.
La data de 05.06.2013, reclamanta a depus cerere la dosarul cauzei, prin care și-a restrâns obiectul acțiunii, arătând că solicită obligarea pârâtei doar la contravaloarea producției de struguri nerealizată pentru perioada necesară intrării pe rod a unei noi culturi.
Prin întâmpinarea la cererea principală formulată, pârâta a solicitat respingerea acesteia.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 115 C.pr.civ. și art. 1349 C.civ.
În susținerea întâmpinării a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul și proba testimonială și a atașat declarația de defrișare și cerere pentru eliminarea parcelei defrișate din Registrul plantațiilor viticole. A reluat solicitările de administrare a probelor prin cererea de probatorii depusă la 08.02.2013.
Pârâta a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane care au aceleași interese cu reclamanta, prin care a solicitat introducerea în cauză a intervenientului forțat P. M..
În motivarea cererii, a arătat că intervenientul a formulat cererea scrisă „Declarație de defrișare” în calitate de cumnat al reclamantei, iar în baza acestei cereri, Primăria . pârâtei defrișarea terenului proprietatea reclamantei.
Pârâta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 1369 și 1382 C.civ. și art. 57 C.pr.civ. și a solicitat să se stabilească răspunderea intervenientului cu privire la prejudiciul invocat de reclamantă.
La cerere a atașat în copie cererea principală a reclamantei și întâmpinarea pentru a fi comunicate intervenientului.
Pârâta a timbrat cererea de chemare în judecată a altei persoane cu 411 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Ulterior, după efectuarea primei expertize în cauză, reclamanta și-a majorat pretențiile la valoarea stabilită de expert și a completat taxa de timbru cu suma de 311 lei.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a Primăriei ..
În motivarea cererii de chemare în garanție, a arătat că a procedat la defrișarea terenului reclamantei la cererea verbală a primarului localității Roseți, în temeiul uzanțelor stabilite în zonă.
În drept a invocat prevederile art. 1369 și art. 1382 C.civ. și art. 56 C.pr.civ.
La cerere a atașat în copie cererea principală a reclamantei și întâmpinarea pentru a fi comunicate intervenientului.
Pârâta a timbrat cererea de chemare în garanție cu 411 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.
La termenul din 10.05.2013, pârâta, prin avocat, a precizat cererea de chemare în garanție sub aspectul părților și a arătat că prin Primăria . de fapt . a chemat în judecată ..
Instanța a dispus rectificarea citativului și citarea chematului în garanție sub această titulatură, având în vedere faptul că indiferent de denumire, chematul în garanție este reprezentat prin Primarul comunei Roseți care, împreună cu aparatul administrativ al primăriei, exercită drepturile și execută obligațiile comunei Roseți ca unitate administrativ teritorială. Distincția este irelevantă și prin prisma obiectului cererii, întrucât în cauză nu este pus în discuție un element din patrimoniul UAT, ci o eventuală faptă ilicită producătoare de prejudicii atribuită Primarului.
La termenul din 08.02.2013, instanța a dispus comunicarea întâmpinării și cererilor formulate de pârâtă și reclamantă către părțile din cauză.
La 26.02.2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea de chemare în garanție, în care a arătat că pârâta a recunoscut prin întâmpinare fapta imputată și a precizat că plantația aflată pe terenul său nu era abandonată, ci a fost întreținută și s-a cules producția în fiecare an, iar pârâta i-a oferit o despăgubire de 1000 lei, mult sub prejudiciul cauzat.
La aceeași dată, reclamanta a depus întâmpinare și la cererea de chemare în judecată a altor persoane, în care a arătat că intervenientul P. M. nu este cumnatul, ci fiul său și că acesta nu are niciun drept de a dispune defrișarea plantației existente pe terenul proprietatea reclamantei.
La data de 14.03.2013, chematul în garanție a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, în care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a comunei Roseți/Primăriei . fond, respingerea cererii principale ca neîntemeiată.
În drept a invocat prevederile art. 115-118 C.pr.civ.
În susținere a atașat adresa nr. 919/05.04.2012 (f.67), declarația de defrișare (f.68), adresa 1547/06.03.2013 (f.69), adresa 447/12.03.2013 (f.70) și tabel (f.71).
Prin sentința civilă nr. 1198/13.05.2014, Judecătoria Călărași a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de pârâta S.C. C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intervenientul forțat P. M. și cu reclamanta P. M..
A admis în parte cererea principală formulată de reclamanta P. M. împotriva pârâtei S.C. C. A. S.R.L., în contradictoriu cu chematul în garanție . și intervenientul forțat P. M..
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.220 lei, reprezentând contravaloarea producției de struguri care ar fi putut fi obținută de reclamantă pe durata necesară ajungerii la maturitate a unei noi plantații de viță-de-vie, prejudiciu produs prin defrișarea plantației de viță-de-vie situată în extravilanul comunei Roseți, tarlaua 50/1, .> A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1191,60 lei cheltuieli de judecată compuse din taxa de timbru și timbrul judiciar corespunzător pretențiilor admise, jumătate din onorariile de expertiză achitate experților și onorariul avocațial achitat de reclamantă.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. C. A. S.R.L. împotriva chematului în garanție ..
Pentru a se pronunța astfel, cu privire la excepțiile procesuale invocate în cauză, instanța a reținut următoarele:
La data de 28.03.2014, pârâta a formulat note scrise, prin care a răspuns la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție.
În combaterea susținerilor acestuia, a arătat că, chematul în garanție a fost promotorul și cel care a demarat și a coordonat demersurile în vederea defrișării suprafeței în discuție.
La termenul din 29.03.2013 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție invocată de acesta, pentru motivele expuse în încheierea de ședință de la acel termen.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție a fost reiterată de reclamantă la termenul din 10.05.2013, fiind respinsă pentru motivele prezentate în încheierea de la acel termen și de chematul în garanție prin cererea depusă la 10.10.2013, inițial unită cu fondul, iar apoi respinsă la termenul din 08.11.2013 pentru motivele prezentate în încheierea de la acel termen.
La termenul din 10.05.2013, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a procuratorului reclamantei motivată de faptul că reclamanta nu putea da procură notarială acesteia întrucât este nevăzătoare, excepție respinsă de instanță pentru motivele arătate în încheierea de la acel termen.
Instanța a admis și administrat toate probele solicitate de părți în măsura în care au fost respectate prevederile legale incidente pentru administrarea acestora.
La termenul din 10.05.2013 au fost admise proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul pentru reclamantă și pârâtă și proba cu înscrisuri și martori pentru chematul în garanție, fiind prorogată proba cu expertiza, după administrarea celorlalte probe. S-a pus în vedere părților să depună lista martorilor a căror audiere se solicită și să se prezinte pentru administrarea probei cu interogatoriul.
Chematul în garanție, pârâta au depus lista martorilor, iar instanța a dispus citarea acestora.
La termenul din 19.04.2013, reclamanta a arătat în fața instanței că va aduce personal martorii pe care îi propune.
La același termen, pârâta a fost decăzută din proba cu interogatoriul reclamantei și intervenient, întrucât aceasta nu a depus în termen întrebările la interogatoriu.
Reclamanta a renunțat la proba cu interogatoriul pârâtei.
La termenul din 10.05.2013, instanța a procedat la audierea martorului D. M. propus de reclamantă, a martorilor D. V. și S. F. propuși de pârâtă și a martorei D. V. propusă de chematul în garanție, iar la termenul din 31.05.2013 a procedat la audierea martorului T. T. propus de reclamantă, declarațiile acestora fiind tehnoredactate, semnate și atașate la dosarul cauzei.
Întrucât intervenientul forțat a fost prezent la termenul din 10.05.2013, astfel că administrarea probei nu a condus la amânarea judecății, instanța a revenit asupra probei cu interogatoriul acestuia, pe care l-a administrat la acel termen.
La termenul din 21.06.2013, instanța a admis cererea reclamantei privind efectuarea în cauză a unei expertize agro. La termenul din 18.07.2013, instanța a stabilit expertul și obiectivele expertizei având în vedere obiectivele propuse de părți, variantele susținute de pârâtă și reclamantă (plantație deteriorată sau plantație întreținută) și obiectul acțiunii astfel cum a fost restrâns prin cererea din 05.06.2013. Raportul de expertiză inițial a fost depus de expert la 04.09.2013, iar raportul final elaborat în urma analizării obiecțiunilor părților a fost depus la 05.11.2013.
Întrucât ambele părți au contestat raportul de expertiză întocmit de primul expert, iar reclamanta a solicitat la termenul din 13.12.2013 efectuarea unei contraexpertize, părțile fiind de acord cu această solicitare, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize de către un alt expert cu aceleași obiective. Raportul inițial a fost depus la 21.01.2014. Întrucât expertul nu a respectat regulile procedurale la efectuarea expertizei, instanța a dispus refacerea expertizei cu citarea legală a părților, pentru motivele arătate în încheierea de la termenul din 14.02.2014. Raportul final a fost depus la dosarul cauzei la 14.03.2014.
La 28.11.2013, reclamanta depus „Note de ședință” prin care a completat proba cu înscrisuri și s-a înscris în fals cu privire la înscrisurile „Declarația de defrișare” și tabelul cu persoanele care au depus declarații de defrișare depuse de chematul în garanție la filele 68 și 71 cu cele aflate în posesia D.G.A. Călărași. În susținere s-au depus înscrisurile deținute de DGA Călărași.
Instanța a respins cererea de înscriere în fals cu privire la declarația de defrișare pe care intervenientul și-a însușit-o la interpelarea instanței cu ocazia interogatoriului. A constatat că declarația depusă de reclamantă cuprinde mențiuni suplimentare în rubricile destinate completării de către DGA care nu aveau cum să apară în înscrisul deținut de chematul în garanție.
Cu privire la cel de-al doilea înscris defăimat ca fals, instanța a pus în vedere chematului în garanție să precizeze dacă înțelege să se folosească de acest înscris în proces. Întrucât chematul în garanție nu a răspuns la solicitarea instanței în termenul acordat, ci tardiv, instanța a înlăturat înscrisul „tabel”, în temeiul art. 182 alin. 2 C.pr.civ.1865.
La termenul din 19.04.2013, instanța a pus în vedere părților, conform art. 131 alin. 1 C.pr.civ., să facă demersurile necesare pentru a verifica dacă este posibilă împăcarea părților. În temeiul aceluiași text de lege, întrucât părțile au arătat că este posibilă o împăcare și au solicitat amânarea, instanța a acordat două termene de judecată la 18.03.2014 și 08.04.2014.
La termenul la care au avut loc dezbaterile părțile au formulat concluzii orale și au depus concluzii scrise.
Din analiza materialului probator administrat, instanța a reținut următoarele:
Având în vedere faptul că reclamanta și-a restrâns obiectul acțiunii prin cererea formulată oral în fața instanței, la termenul din 31.05.2013, consemnată în încheierea de la acel termen și prin cerere scrisă depusă la dosar la data de 05.06.2013, iar celelalte părți nu s-au opus acestei modificări a acțiunii, instanța a analizat probatoriul administrat și s-a pronunțat exclusiv asupra prejudiciului reprezentat de contravaloarea producției de struguri nerealizată pe perioada ajungerii la maturitate a unei noi culturi, conform principiului disponibilității reglementat de art.129 alin. 6 C.pr.civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 18.12.2012, înainte de . Codului de procedură civilă aprobat prin Legea 134/2010, astfel că la judecarea și soluționarea cauzei instanța a avut în vedere prevederile Codului de procedură civilă 1865, conform interpretării per a contrario a prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Întrucât în cauză au fost formulate 3 cereri distincte, înainte de a le soluționa, instanța a stabilit ordinea soluționării acestora și cadrul procesual al fiecăreia dintre ele, având în vedere scopul urmărit de părți și normele procedurale aplicabile.
Legiuitorul a permis ca aceste cereri distincte să poată fi judecate împreună pe de o parte în interesul părților, pentru a micșora cheltuielile părților implicate de susținerea succesivă a 3 procese și pentru scurtarea duratei în care se realizează drepturile invocate de părți, iar pe de altă parte pentru o bună administrare a justiției, prin aducerea în fața aceleiași instanțe a tuturor persoanelor implicate direct sau indirect în raportul juridic dedus judecății, fapt ce poate contribui la administrarea unitară a probatoriilor, aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Mai mult decât atât, pronunțarea a 3 soluții succesive, între părți diferite și cărora nu le sunt opozabile soluțiile date în procesele la care nu au participat, poate presupune readministrarea probatoriilor, ceea ce mărește suplimentar costurile și durata litigiului.
Atât cererea de chemare în judecată a unei alte persoane, cât și cererea de chemare în garanție, sunt cereri incidentale care ar putea fi formulate pe calea unei acțiuni separate, prima anterior procesului în care se judecă cererea principală, pentru ca hotărârea pronunțată să fie folosită ca probă în judecarea cererii principale, iar cea de-a doua ulterior judecării cererii principale, sub forma unei acțiuni în regres în cadrul căreia hotărârea pronunțată pe cererea principală va fi folosită ca probă a prejudiciului.
Analizând prevederile art. 57 alin. 1 C.pr.civ.1865 și doctrina elaborată pe baza acestei reglementări, instanța a reținut că formularea de către pârât a unei cereri de chemare în judecată a altor persoane constituie o formă de apărare distinctă de cele care pot fi invocate prin întâmpinare, prin care partea introduce în procesul civil o persoană care ar putea invoca același drept ca și reclamantul și care primește calitatea procesuală de intervenient forțat.
Scopul formulării unei astfel de cereri în situații precum cea din cauza de față este acela de a paraliza pretențiile reclamantului, prin dovedirea în cadrul aceluiași proces a faptului că dreptul invocat de acesta aparține în realitate intervenientului forțat, soluție care să fie opozabilă reclamantului.
Față de motivele expuse, o astfel de cerere trebuie soluționată înaintea cererii principale, iar pentru a fi opozabilă reclamantului, soluția va fi pronunțată și în contradictoriu cu acesta.
Din analiza prevederilor art. 60 C.pr.civ, instanța a reținut că oricare dintre părțile în procesul civil poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Având în vedere faptul că soluția cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, chematul în garanție putând fi obligat către pârât la acoperirea prejudiciului doar dacă pârâtul este la rândul său obligat la acoperirea prejudiciului reclamantului, această cerere a fost analizată după ce s-a analizat cererea principală, iar soluția a fost pronunțată exclusiv între pârâtă și chematul în garanție.
Pe fondul cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtă în contradictoriu cu intervenientul forțat P. M., instanța a reținut din răspunsurile intervenientului la interogatoriu că acestuia i-a fost încredințată plantația de viță-de-vie pentru a o lucra în urmă cu 12-15 ani (întrebarea 2), că acesta a lucrat această plantație și a cules fructele în perioada 2000-2006 (întrebările 3, 4) și că nu a mai lucrat această plantație din anul 2007.
Având în vedere cele reținute din interogatoriul intervenientului, se constată că, chiar dacă acesta a avut un drept de folosință asupra plantației și un drept de a culege fructele acesteia, acordate de reclamantă și de soțul său defunct, intervenientul a renunțat benevol la aceste drepturi cel mai târziu în anul 2006, când a încetat să lucreze plantația.
În aceste condiții, intervenientul forțat nu ar mai putea pretinde pentru sine dreptul invocat de reclamantă și anume acela de a dobândi producția de struguri rezultată din exploatarea plantației după anul 2012, pe perioada necesară ajungerii la maturitate a unei noi plantații, astfel că din acest punct de vedere este neîntemeiată cererea formulată de pârâtă conform art. 57 C.pr.civ.1865.
Argumentele invocate de pârâtă privind stabilirea răspunderii intervenientului forțat în producerea prejudiciului produs reclamantei ca urmare a completării de către acesta a declarației de defrișare au fost analizate de instanță ca apărări de fond pe cererea principală, având în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul nu se poate introduce în cauză un nou pârât, precum și faptul că această apărare a fost formulată și prin întâmpinarea la cererea principală.
Întrucât reclamanta a participat la judecarea acestei cereri, având posibilitatea să propună probe și să invoce excepții, iar scopul formulării cererii în acest proces a fost tocmai acela de a face soluția opozabilă reclamantei, instanța a pronunțat o soluție opozabilă și reclamantei.
Analizând fondul cererii principale, instanța a reținut în primul rând că aceasta a fost motivată în fapt și în drept pe temeiurile răspunderii civile delictuale. Astfel, cererea reclamantei are ca obiect stabilirea răspunderii pârâtei pentru o faptă ilicită constând în defrișarea plantației de viță de vie aflată în patrimoniul reclamantei, prin care s-a produs un prejudiciu constând în contravaloarea producției acestei plantații pe o durată egală cu cea a înființării unei noi culturi.
În consecință, instanța a analizat măsura în care cererea reclamantei este întemeiată, pe baza criteriilor răspunderii civile delictuale desprinse din interpretarea art. 1357 alin. 1 Cod civil.
Conform art. 1349 alin. 1 C.civ., „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar conform alin. 2 al aceluiași text de lege, „Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.” Cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în art. 1357 alin. 1 cod civil se arată că „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”
Din prevederile legale menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu –prejudiciu care trebuie să fie cert, adică sigur sub aspectul existenței sale și al posibilităților de evaluare și să nu fi fost reparat încă de pârât; existența unei fapte ilicite – adică orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Sarcina probei cu privire la îndeplinirea în speță a acestor condiții cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, revine victimei prejudiciului, potrivit art.1169 C.civ.1864, în vigoare la data introducerii cererii, care dispunea că “cel ce face o propunere în fața judecății are obligația să o dovedească”, respectiv, în cauză, această probă incumbă reclamantei.
Dintre condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a analizat cu prioritate existența și, eventual, întinderea prejudiciului, având în vedere că în absența unui prejudiciu produs reclamantei nu se poate vorbi de răspunderea civilă a pârâtei pentru o faptă prejudiciabilă.
Prin modificarea cererii introductive, reclamanta a invocat existența unui prejudiciu constituit din contravaloarea producției de struguri pe care ar fi realizat-o din exploatarea plantației de viță de vie în perioada necesară constituirii unei noi plantații, respectiv de la plantare și până la . noii plantații.
Astfel, pentru a stabili dacă în cauză există un prejudiciu și valoarea acestuia, deoarece plantația nu mai există în realitatea obiectivă, iar producția potențială a acesteia nu mai poate fi stabilită prin examinare fizică directă, instanța a avut în vedere prevederile art. 1385 alin. 2 și 4 C.civ., în care se arată că se pot acorda despăgubiri pentru prejudicii viitoare dacă producerea acestora este neîndoielnică, iar dacă aceasta nu este supusă unei anumite probabilități de producere, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări.
În concret, instanța trebuie să stabilească dacă plantația reclamantei era productivă la momentul defrișării, care era producția pe care reclamanta ar fi putut-o obține în perioada următoare și care este perioada în care reclamanta ar putea obține o nouă plantație pentru a o înlocui pe cea defrișată.
Din concluziile finale ale rapoartelor de expertiză întocmite în cauză și din considerentele avute în vedere de experți, astfel cum sunt reflectate în rapoartele de expertiză (f.194-196 – expert C. Jolan, f.276-279 – expert M. M. C.), s-a reținut faptul că pe o plantație de viță de vie de tipul celei deținute anterior defrișării de reclamantă în . obține producții estimate de experți la 1,5 kg/butuc/an (expert C.), respectiv 3 kg/butuc/an, în condițiile în care „via ar fi fost foarte bine îngrijită, respectându-se toate verigile tehnologice, inclusiv fertilizatul cu îngrășăminte chimice sau organice ajutate de condițiile climaterice favorabile” (expert C.), respectiv „s-ar fi efectuat regulat lucrările de întreținere a plantației, conform tehnologiei de cultivare” (expert M.).
S-a mai reținut că „la vița de vie se discută despre o întreținere anuală care se rezumă la tăieri, menținerea în stare bună (fără buruieni), astfel încât dacă nu se efectuează tăierile de rodire la vița de vie se poate compromite cultura până la 80%, iar neîngrijirea pe mai mulți ani a plantației conduce la pierderi de 100%” (expert C.), respectiv „în cazul în care nu se respectă tehnologia de cultivare și lucrările de întreținere-îngrijire, pierderile se pot situa în limitele - 50% inițial, până la 100% în final”.
Din cele expuse se observă că, dincolo de stabilirea unei producții maxime posibile diferite pe plantația de viță de vie a reclamantei (fapt absolut explicabil prin aceea că ambii experți au estimat producția pe baza unor elemente contextuale, neavând posibilitatea să examineze direct plantația în cauză defrișată în 2012), experții au avut în vedere la stabilirea producțiilor maximale o plantație pentru care ar fi fost respectate toate cerințele tehnologiei de exploatare și au arătat că această producție scade semnificativ în cazul în care nu se efectuează lucrările arătate în rapoartele de expertiză.
Întrucât plantația nu mai exista la data formulării acțiunii, pentru a stabili starea acesteia, instanța a avut în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză.
Astfel, din declarațiile martorilor D. V. și S. F., rezultă cu certitudine că plantația reclamantei nu era lucrată corespunzător în anul 2012. Instanța nu poate reține totuși din declarațiile acestora faptul că nu mai existau nici butucii, în condițiile în care chiar pârâta a recunoscut că a defrișat o plantație de viță de vie pe acel teren. De asemenea, din declarațiile martorilor nu se poate reține cu certitudine nici faptul că nu au fost efectuate deloc lucrări la plantația reclamantei, în condițiile în care aceștia au fost prezenți doar sporadic în zonă, martorii arătând că nu mai lucrează viile proprii.
Din declarația martorului D. M., martor audiat la solicitarea reclamantei și care a participat la culesul recoltei din anul 2012, instanța a reținut că de pe plantația de viță de vie a reclamantei s-au cules aproximativ 400 kg de struguri în septembrie/octombrie 2012.
În raport de celelalte probe administrate, dar și de aspectele privind legătura martorului cu intervenientul forțat rezultate din declarație, instanța nu a avut în vedere susținerile martorului T. T. privind obținerea unei producții de aproximativ 60 kg de struguri în anul 2012, mai ales că din declarația aceluiași martor rezultă că la cules au fost prezente 3 persoane (P. H., martorul D. M. și martorul T. T.), fapt nejustificat de culegerea acestei cantități de struguri.
Având în vedere declarațiile acestor martori, mai ales pe cea a martorului D. M., dar și estimările experților pentru o plantație pe care au fost respectate cerințele tehnologice ( 1500 kg – expert C., 3000 kg – expert M.), instanța a constatat că în anul 2012 pe plantația reclamantei nu au fost respectate integral cerințele tehnologice de exploatare a unei plantații de viță de vie, obținându-se o producție de struguri de 400 kg.
Întrucât nu rezultă din probele administrate și nici reclamanta n-a invocat faptul că anul 2012 ar fi fost un an atipic din punct de vedere meteorologic sau al lucrărilor efectuate, instanța a considerat că dacă ar fi continuat exploatarea plantației în anii următori, aceasta ar fi făcut-o în aceleași condiții și ar fi obținut o producție similară celei din anul 2012.
În consecință, având în vedere prevederile art. 1385 alin. 2 și 4 C.civ., instanța a constatat că prin defrișarea suprafeței de viță de vie reclamanta a suferit un prejudiciu care constă în producția de struguri pe care aceasta ar fi obținut-o în viitor și că există un grad mare de probabilitate ca această producție să se situeze în jurul unei cantități medii de 400 kg anual.
Cu privire la durata pentru care trebuie să se stabilească acest prejudiciu, instanța a avut în vedere perioada în care reclamanta ar fi putut obține o plantație matură similară. Din rapoartele de expertiză întocmite în cauză, instanța a reținut că o plantație de tipul celei care se afla pe terenul reclamantei intră pe rod în al 4-lea an de vegetație, astfel că reclamanta nu ar obține o producție similară celei anterioare în primii 3 ani de la plantarea viței de vie.
Față de precizările exprese ale expertului M., care a arătat că plantația intră pe rod în al 4-lea an de la plantare, ceea ce înseamnă că în acest al 4-lea an se va obține o producție corespunzătoare celei de pe plantația defrișată, instanța nu poate primi susținerea reclamantei din concluziile pe fondul cauzei și nici concluzia expertului privind calcularea prejudiciului pentru 4 ani, iar nu pentru 3 ani după săvârșirea faptei.
Astfel, întrucât în 2012 reclamanta a cules producția, o cultură de viță de vie plantată în anul imediat următor ar fi dat o producție diminuată pe următorii 3 ani (2013, 2014, 2015), iar în al 4-lea an (2016) ar fi dat o producție echivalentă celei a plantației defrișate. Nu poate fi avut în vedere faptul că reclamanta nu a constituit o nouă plantație în anul 2013, întrucât acest fapt nu poate fi imputat pârâtei.
Având în vedere motivele expuse, instanța a constatat că prejudiciul total suferit de reclamantă este constituit din contravaloarea unei producții de 400 kg struguri anual pe o perioadă de 3 ani.
La stabilirea prețului strugurilor, întrucât nu se poate stabili cu certitudine perioada sau locul în care reclamanta ar fi vândut producția obținută, instanța a constatat că în mod corect ambii experți au avut în vedere un preț mediu al unui kilogram de struguri, evaluat de experți la 1,8 lei/kg (expert C.) și 1,9 lei/kg (f.278 - expert M.). Analizând prețurile din rapoartele de expertiză, instanța a constatat că ambii experți au avut în vedere o limită minimă de 1,2 lei/kg și una maximă de 2,5 lei/kg, ceea ce conduce la concluzia că media exactă calculată este de 1,85 lei/kg, experții rotunjind diferit această valoare.
În consecință, la stabilirea prejudiciului a fost avut în vedere un preț mediu al unui kilogram de struguri de 1,85 lei, ceea ce face ca prejudiciul suferit de reclamantă prin defrișarea plantației de viță de vie să fie în cuantum de 2220 lei (400kg/an*1,85lei/kg*3ani).
Întrucât a stabilit că reclamanta a suferit un prejudiciu în cuantum de 2220 lei prin defrișarea plantației de viță de vie situată în extravilanul localității Roseți, tarlaua 50/1, . proprietatea sa, instanța a examinat îndeplinirea în cauză a celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale.
Cu privire la fapta imputată pârâtei, instanța a reținut că în întâmpinarea la cererea principală, pârâta recunoaște faptul că în luna noiembrie 2012 a procedat la defrișarea suprafeței de 1000 mp situată în extravilanul localității Roseți, tarlaua 50/1, . este indubitabil că fapta prejudiciabilă există și a fost săvârșită de pârâtă.
Cu privire la caracterul ilicit al acestei fapte, instanța reține că, în conformitate cu titlul de proprietate nr._ din 10.01.1997, în care este menționată existența plantației, precum și cu prezumția instituită de art. 579 alin. 1 C.civ., necombătută de părți, plantația de viță de vie situată în extravilanul localității Roseți, tarlaua 50/1, ., iar pârâta nu a dovedit faptul că reclamanta i-ar fi solicitat să procedeze la defrișarea acesteia. În aceste condiții, având în vedere faptul că distrugerea sau deteriorarea unui bun aparținând altei persoane constituie o faptă prin care se aduce atingere în mod vădit limitelor materiale ale dreptului de proprietate, drept protejat de prevederile art. 555 C.civ. și art. 44 din Constituția României, instanța a constatat că defrișarea plantației de viță de vie aparținând reclamantei este o faptă ilicită.
Pentru a se pronunța asupra condiției existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța consideră că este cert faptul că prin defrișarea plantației de viță-de-vie pârâta a privat-o pe reclamantă de producția de struguri care ar fi fost culeasă de pe acest plantație, producându-i acesteia un prejudiciu egal cu valoarea producției de struguri corespunzătoare unei perioade de 3 ani.
În consecință, este probată legătura directă dintre fapta ilicită săvârșită de pârâtă și prejudiciul dovedit de reclamantă.
Pentru a analiza vinovăția pârâtei raportat la fapta ilicită, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 1357 alin. 2 C.pr.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, iar conform art. 1358 C.civ., pentru aprecierea vinovăției se vor avea în vedere împrejurările în care s-a produs prejudiciul, având în vedere și faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi, atunci când este cazul.
Ori, chiar dacă pretinde în întâmpinare că fapta prejudiciabilă a fost săvârșită în interes public, tot pârâta arată la punctul următor că „uzanța” în baza căreia a procedat la defrișare avea ca scop satisfacerea unui interes „comun”.
Cum interesul său în aceste operațiuni de defrișare consta în protejarea de dăunători a plantațiilor pe care le exploata în calitate de arendaș și, eventual, suplimentarea suprafețelor arendate, astfel cum arată în întâmpinare, instanța a constatat că fapta ilicită a pârâtei a fost săvârșită în calitatea acesteia de profesionist în exploatarea unei întreprinderi, iar nu în interes public cum susține.
În aceste condiții, acționând ca profesionist, în temeiul textelor legale anterior menționate, pârâta putea și trebuia să cunoască faptul că distrugerea sau deteriorarea unui bun al altei persoane constituie o faptă ilicită, iar în calitatea sa de arendaș avea obligația de a cunoaște reglementările legale referitoare la regimul culturilor, mijloacele prin care proprietarii de terenuri puteau fi obligați să-și întrețină sau să-și desființeze plantațiile, atribuțiile și drepturile autorităților locale în raporturile cu proprietarii de terenuri și plantațiile.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a constatat că pârâta, conform propriilor afirmații, a procedat la defrișarea unei plantații în condițiile în care cunoștea faptul că aceasta aparține unei alte persoane. Astfel, din conținutul declarației de defrișare, instanța a reținut faptul că, dacă a avut cunoștință de această declarație anterior faptei ilicite astfel cum susține, pârâta a cunoscut și faptul că intervenientul P. M. nu este proprietarul plantației și că aceasta aparține reclamantei P. M., aspecte înscrise în declarație.
De asemenea, analizând conținutul declarației de defrișare, cunoscând și prevederile legale incidente, pârâta putea și trebuia să cunoască faptul că aceasta nu constituie un consimțământ la defrișarea plantației, ci doar o solicitare după realizarea defrișării privind eliminarea acesteia din Registrul plantațiilor viticole constituit la nivelul Direcției de Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași.
Instanța nu poate reține ca o cauză de înlăturare integrală a vinovăției nici susținerea că fapta ar fi fost săvârșită la solicitarea unei autorități locale, respectiv Primarul . sens, astfel cum s-a arătat anterior, pârâta, în calitate de profesionist, trebuia și putea să cunoască reglementările legale incidente acțiunii pe care a desfășurat-o. Ori în condițiile în care din probe a rezultat că pârâta nu avea consimțământul proprietarului pentru a proceda la defrișarea plantației, este greu de admis faptul că aceasta nu cunoștea faptul că acest consimțământ nu putea fi suplinit doar de solicitarea verbală a primarului, în absența emiterii unui act oficial în temeiul dispozițiilor legale incidente de către autoritatea competentă.
Ori, nici pârâta, nici chematul în garanție nu au susținut sau dovedit că a fost emis un astfel de act oficial și nici că au obținut pe altă cale consimțământul reclamantei pentru defrișarea plantației aparținând acesteia.
În aceste condiții, instanța a constatat că, chiar dacă la săvârșirea faptei ar fi contribuit chematul în garanție (fapt ce a fost analizat la soluționarea cererii de chemare în garanție) sau intervenientul forțat, aceste contribuții nu pot fi privite ca exoneratoare de răspundere, astfel că pârâta a acționat cu vinovăție la săvârșirea faptei ilicite.
Pentru motivele expuse, instanța a constatat că sunt întrunite în persoana pârâtei toate condițiile răspunderii civile delictuale cu privire la prejudiciul în cuantum de 2220 lei produs prin defrișarea plantației de viță de vie situată în extravilanul localității Roseți, tarlaua 50/1, . cale de consecință, instanța a admis în parte cererea principală și a obligat pe pârâtă să repare prejudiciul produs reclamantei prin fapta sa.
Instanța nu poate primi cererea pârâtei de a obliga chematul în garanție în solidar la plata despăgubirilor către reclamantă, întrucât, chiar dacă ar exista un raport de solidaritate pasivă între pârâtă și chematul în garanție, creditorul obligației solidare are dreptul de a alege împotriva cărui debitor solidar să se îndrepte pentru repararea pagubei, iar reclamanta a ales să cheme în judecată pe pârâtă.
Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța a constatat că aceasta a dovedit că a cheltuit în legătură cu procesul de față suma de 2225 lei, compusă din suma de 725 lei reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar (50 lei - f.14, 361 lei - f.19, - 311 lei - f.182 și 3 lei timbru judiciar), suma de 1000 lei reprezentând onorarii de expertiză (500 lei - f.148 și 500 lei - f.238), precum și suma de 500 lei onorariu avocațial (f.13).
Conform prevederilor art. 274 corob. cu art. 276 C.pr.civ.1865, instanța a considerat că din taxa de timbru achitată pârâta trebuie să fie obligată la plata către reclamantă a sumei de 191,60 lei (188,60 lei – taxa de timbru și 3 lei – timbru judiciar) reprezentând taxe de timbru și timbru judiciar proporțional cu pretențiile admise.
În privința onorariilor de expertiză, instanța a constatat că este justificată obligarea pârâtei doar la plata a jumătate din această sumă, respectiv 500 lei, întrucât proba cu expertiza a fost în mod egal utilă pentru ambele părți.
Având în vedere că pârâta nu a formulat cerere de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța nu a putut compensa onorariile avocațiale, astfel că a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă constând în onorariul avocațial în sumă de 500 lei.
În consecință, pârâta a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 1191,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Deoarece intervenientul forțat a participat la judecată și a avut posibilitatea să propună probe și să invoce excepții, soluția pe cererea principală a fost pronunțată și în contradictoriu cu acesta, dar nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere poziția procesuală distinctă și faptul că acesta nu a pretins pentru el dreptul dedus judecății și nu a solicitat administrarea de probe.
Întrucât soluția dată cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, iar chematul în garanție participat la judecată și a avut posibilitatea să ceară administrarea de probe și să invoce excepții pe cererea principală, soluția a fost pronunțată și în contradictoriu cu chematul în garanție pentru a-i fi opozabilă acestuia. În situația chematului în garanție, eventualele cheltuieli de judecată efectuate din culpa procesuală a acestuia revin celui care l-a introdus în proces, fiind desocotite între cel care l-a chemat în garanție și chematul în garanție la soluționarea cererii de chemare în garanție.
Analizând cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, s-a constatat că aceasta pretinde că i s-a solicitat verbal de către primarul localității Roseți să defrișeze plantația de viță-de-vie existentă pe terenul reclamantei și că, în virtutea unei „uzanțe practicate în zonă în această perioadă” a procedat la defrișarea plantației.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 C.civ., uzanța poate fi un izvor de obligații civile, dar conform art. 1 alin. 5 C.civ., partea interesată trebuie să facă dovada existenței și conținutului uzanțelor, cu excepția situațiilor în care este incidentă prezumția instituită de teza a II-a a acestui text de lege.
Conform prevederilor alin. 6 C.civ., în sfera uzanțelor intră și obiceiul (cutuma).
Având în vedere faptul că pârâta invocă existența unei uzanțe locale nepublicate, de care instanța nu poate lua cunoștință din oficiu, din punct de vedere procedural, în temeiul art. 1189 C.civ.1865 în vigoare la data introducerii cererii principale, îi revenea obligația să dovedească existența uzanței pe care o invocă.
În consecință, pârâta trebuia să facă dovada că în . 2012, exista o practică în sensul că proprietarii de terenuri pe care era plantată viță-de-vie împuterniceau pe primarul localității să facă demersurile necesare pentru defrișarea acestor plantații.
Din întâmpinarea formulată de chematul în garanție rezultă că acesta, prin reprezentantul său, a convocat proprietarii de terenuri și le-a adus acestora la cunoștință pașii de urmat pentru radierea plantațiilor din Registrul deținut de Direcția Agricolă.
De asemenea, din întâmpinare se constată că chematul în garanție recunoaște faptul că declarațiile de defrișare au fost depuse la Primăria Comunei Roseți și înaintate către Direcția pentru Agricultură a județului Călărași.
Având în vedere faptul că pârâta a depus la dosarul cauzei declarația de defrișare depusă de intervenientul forțat P. M. la Primăria . de conformitatea dintre formularul depus de pârâtă – f.23 și cel depus de chematul în garanție – f.68, coroborată cu lipsa de pe acesta a mențiunilor completate pe același formular de către destinatarul actului, Direcția pentru Agricultură a județului Călărași – f219), instanța a constatat că pârâta nu putea obține aceste declarații decât de la chematul în garanție.
Acest fapt este confirmat și de declarația martorei S. F., care a completat declarația în scopul defrișării plantației.
În același sens sunt și răspunsurile intervenientului forțat la întrebarea 9 din interogatoriu și la întrebările suplimentare adresate de instanță, din care rezultă că a formulat declarație la Primăria Roseți prin care a solicitat ca plantația să fie defrișată, iar terenul să fie trecut alături de restul suprafețelor arabile, întrucât cultura de viță-de-vie nu era rentabilă.
În temeiul aspectelor de fapt arătate, instanța a constatat că în anul 2012, la nivelul comunei Roseți exista o cutumă în baza căreia cultivatorii unor plantații de viță-de-vie au depus la sediul chematului în garanție declarații de defrișare, iar acesta, prin conducătorul instituției, a întreprins demersurile necesare pentru defrișarea plantațiilor de către arendașii care operau pe raza unității administrativ-teritoriale și radierea acestora din Registrul plantațiilor existent la nivelul Direcției pentru Agricultură al județului Călărași.
De asemenea, instanța a constatat că, în baza acestei cutume, chematul în garanție a înaintat pârâtei declarația formulată de intervenientul forțat.
Totuși, instanța nu poate să considere această circumstanță ca fiind o împrejurare care să conducă la aplicarea automată a prevederilor art, 1369 alin.1 C.civ., pentru că o astfel de interpretare ar conduce la concluzia că răspunderea unei persoane pentru o faptă prejudiciabilă ar fi diminuată prin simplul fapt că o altă persoană i-a cerut să săvârșească fapta.
Pentru a examina dacă acțiunile chematului în garanție puteau atrage o răspundere civilă a chematului în garanție față de pârâtă, având în vedere și calitatea pârâtei de profesionist și considerentele legate de această calitate avute în vedere de instanță la stabilirea vinovăției, instanța a constatat că între pârâtă și chematul în garanție nu exista niciun raport de subordonare sau o relație contractuală.
De asemenea, instanța a considerat că în calitatea sa de profesionist, pârâta trebuia să cunoască faptul că solicitările oficiale ale chematului în garanție sunt supuse unui regim de drept administrativ care necesită emiterea unor acte în forma și conținutul stabilit de lege, iar obiceiul (cutuma) nu poate înlocui prevederi legale imperative.
Față de aceste argumente, instanța a constatat că, la primirea unei eventuale solicitări din partea chematului în garanție, înainte de a proceda la defrișare, pârâta trebuia să se asigure că această operațiune s-ar fi desfășurat cu îndeplinirea condițiilor cerute de lege.
Ori, în cauză este evident faptul că solicitarea verbală a primarului, singură sau însoțită de declarația de defrișare asumată de o altă persoană decât proprietarul bunului și care, conform conținutului, nu este o cerere de defrișare, nu poate constitui temei solid pentru pârâtă să procedeze la deteriorarea sau transformarea unui bun aparținând altei persoane.
Motivul invocat de pârâtă și chematul în garanție privind interesul public nu poate conduce nici el la transferul parțial de culpă de la pârâtă la chematul în garanție, în condițiile în care acest interes public a fost realizat într-un mod vădit contrar legii, prin lezarea unui drept legitim de proprietate, iar pârâta putea să cunoască această împrejurare.
Mai mult decât atât, astfel cum s-a reținut deja, pârâta nu a acționat în scopul satisfacerii unui interes public care ar fi „profitat” și chematului în garanție, ci exclusiv pentru satisfacerea interesului personal de a evita infestarea culturilor proprii și, eventual, de a majora suprafețele arendate.
Față de motivele expuse, instanța a constatat că acțiunile chematului în garanție în legătură cu defrișarea plantației de viță-de-vie aparținând reclamantei nu pot justifica nici măcar parțial acțiunea pârâtei constând în defrișarea plantației reclamantei, astfel că nu se poate reține o faptă delictuală a acestuia față de pârâtă.
În consecință, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Întrucât cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală în care se rezolvă pretenții reciproce ale pârâtului și chematului în garanție, fără influență asupra drepturilor reclamantei sau intervenientului forțat, soluția pe cererea de chemare în garanție a fost pronunțată între pârâtă și chematul în garanție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
- Instanța de fond a analizat greșit probatoriul administrat în cauză, înlăturând neîntemeiat concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, dar și depozițiile martorilor care au arătat că și în anul 2012 cultura de viță de vie era pe rod având producție de struguri (chiar dacă în cantitate foarte mică).
Expertiza de specialitate a stabilit faptul că valoarea producției de struguri ar fi fost în sumă totală de 22.800 lei, însă instanța a eliminat această concluzie și a luat în considerație o declarație de martor care nu a apreciat corect producția obținută în ultimul an.
Instanța de fond a reținut și faptul că nu a fost replantată cultura de viță de vie dar nu și faptul că acest lucru nu s-a putut face din două motive: terenul nu mai era liber deoarece pârâta l-a însămânțat cu rapiță, iar o viță de vie hibrid (cum era cea deținută anterior) nu ar mai putea fi plantată în prezent din cauza aplicabilității unor norme europene care interzic acest lucru.
- Instanța de fond a luat în calcul în mod greșit doar taxa de timbru aferentă despăgubirilor admise întrucât i-a fost pus în vedere – sub sancțiunea anulării cererii – să timbreze la valoarea pretențiilor stabilite prin prima expertiză agro efectuată (a expertului C. Jolan) iar ulterior a fost admisă o nouă expertiză și o contraexpertiză ale căror onorarii nu au fost luate în considerație.
În dovedirea recursului s-au solicitat probele cu înscrisuri și martori.
În drept au fost indicate art.3041 C., art.304 pct.8 și 9 C..
Prin întâmpinarea depusă în cauză intimata pârâtă . a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
La termenul din 17.09.2014 a fost depus la dosar procesul-verbal de predare-primire amplasament al imobilului situat în T 50/1 ..06.2014 în care este menționat de către persoana fizică autorizată să efectueze lucrări de cadastru Nicușor S. faptul că la momentul înțărușării pe teren exista cultura de grâu.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, precum și din oficiu conform art.3041 C., tribunalul constată următoarele:
Primul motiv de recurs care privește neomologarea raportului de expertiză agro care a stabilit valoarea producției de struguri ce putea fi obținută de pe suprafața de teren proprietatea reclamantei ca fiind de 22.800 lei este neîntemeiat întrucât valoarea din expertiza respectivă a fost stabilită ipotetic avându-se în vedere de către experta M. C. o cultură medie obținută de pe plantații cu o vechime identică celei deținute de reclamantă, arătându-se totodată că suma stabilită se putea obține doar dacă ar fi fost efectuate regulat lucrări de întreținere a plantației conform tehnologiei de cultivare.
Tribunalul reține că această valoare pur ipotetică stabilită prin prima variantă din expertiză nu putea și corect nu a fost acordată reclamantei întrucât plantația ce-i aparținuse acesteia nu era în cea mai bună stare la momentul defrișării sale deoarece nu mai fusese întreținută și lucrată corespunzător de aceasta din anul 2007 de când renunțase să o mai lucreze intervenientul P. M., toți martorii audiați în cauză precizând acest aspect care nu a fost combătut de recurenta reclamantă în niciun mod.
Cât privește cantitatea medie stabilită de către instanța de fond la 400 kg de struguri/an tribunalul constată că a fost reținută în raport de depoziția unuia din martorii reclamantei - D. M. - care a participat efectiv la culesul de struguri din anul anterior defrișării plantației, iar depoziția acestuia a fost apreciată obiectivă și avută în vedere tocmai din cauza faptului că martorul respectiv a perceput în mod direct situația existentă la momentul respectiv, ceilalți martori fiind impreciși și evazivi în depozițiile pe care le-au dat în fața Judecătoriei Călărași.
Văzând că sentința a fost pronunțată prin coroborarea probatoriilor administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză agro (luat în integralitatea sa și nu numai primele două concluzii ale acestuia) dar și depozițiile unora din martorii audiați, tribunalul constată neîntemeiat primul motiv de recurs invocat, instanța de fond calculând corect c/val. prejudiciului produs reclamantei doar pe o perioadă de 3 ani (și nu patru ca în expertiză) întrucât în cel de-al patrulea an plantația (ipotetic) înființată de aceasta ar fi intrat pe rod deci prejudiciul invocat nu ar mai exista la acel moment, calculul instanței fiind riguros și bazat în totalitate pe probatoriile administrate și nu arbitrar, cum greșit se arată prin recursul declarat.
Cât privește cea de-a doua critică privitoare la calculul greșit al cheltuielilor de judecată, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.276 C. din 1865 compensând în parte cheltuielile făcute de reclamantă numai în măsura admiterii pretențiilor acesteia deoarece diferența de taxă de timbru achitată la valoarea stabilită prin prima expertiză nu putea fi pusă în sarcina pârâtei din moment ce aceasta nu a căzut în pretenții cu suma respectivă, iar expertiza a fost apreciată o probă utilă ambelor părți, impunându-se suportarea în proporții egale de către fiecare parte a sumei achitate cu titlu de onorarii totale datorate experților desemnați.
Pentru toate aceste considerente tribunalul urmează să respingă recursul declarat de recurenta P. M. în contradictoriu cu intimații . – Roseți, P. M. și . împotriva sentinței civile nr.1198/13.05.2014, pronunțată de Judecătoria Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta P. M. în contradictoriu cu intimații . – Roseți, P. M. și . împotriva sentinței civile nr.1198/13.05.2014, pronunțată de Judecătoria Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2014.
Președinte, L. I. | Judecător, N. P. C. | Judecător, M. V. P. |
Grefier, M. S. |
Red.N.C.
j.f.L.P.N.
tehnored.M.S./2 expl./16 Octombrie 2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 557/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 187/2014. Tribunalul... → |
|---|
