Acţiune posesorie. Decizia nr. 1114/2013. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1114/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 3422/328/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 1114/R/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L.
Judecător D.-I. T.
Judecător M. O.-S.
Grefier E. C.
Pe rol este pronunțarea cauzei civile privind recursul declarat de recurent V. C., împotriva Sentinței civile nr. 1567/23.05.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat R. M. T., intimat R. T., având ca obiect acțiune posesorie .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul constată că prin serviciul registratură, la data de 19 nov. 2013, s-au depus la doar concluzii scrise de către recurenta V. C..
Se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe recurs al părților prezente, au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de 12 nov.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Prin Sentinta civila nr. 1567/23.05.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. a fost admisa excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R. T., invocată de către pârâtă, și în consecință:
A fost respinsa acțiunea formulată și precizată de reclamantul R. T., în contradictoriu cu pârâta V. C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă;
A fost admisă acțiunea formulată și precizată de către reclamanta R. M.-T., în contradictoriu cu pârâta V. C., și în consecință:
A fost obligată pârâta să înceteze actele de tulburare de posesie cu privire la terenul agricol în suprafață de 21 arii (0,21 ha), situat în localitatea Săcel, . numit „Dealul Păduceilor”, între vecinii: L. T., Ș. I., V. I. și Ș. S. și să lase reclamantei netulburată posesia acestui teren;
A fost obligată pârâta să se abțină în viitor de la orice acte de tulburare a posesiei reclamantei cu privire la terenul mai sus menționat;
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală calculată asupra acestei sume până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1352,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului R. T.:
Față de sfera persoanelor care justifică o calitate procesuală activă în a promova acțiunea posesorie, prin prisma art. 949 NCciv, instanța a apreciat că reclamantul R. T. nu stăpânește imobilul în cauză ca un veritabil posesor, lipsindu-i elementul animus – în concret, el nu se comportă ca un veritabil proprietar, cu intenția de a-și aroga acest titlu, ci acționează practic în virtutea calității sale de soț al reclamantei R. M. T., al cărei drept de proprietate dobândit prin moștenire îl acceptă și nicidecum nu îl contestă.
Mai mult, reclamantul R. T. nu este nici un veritabil detentor precar, ci, așa cum s-a arătat anterior, acționează practic în virtutea calității sale de soț al reclamantei R. M. T., prin prisma acestei calități, fără vreun drept concret asupra terenului în cauză.
Față de cele de mai sus, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R. T., invocată de către pârâtă.
Asupra fondului cauzei:
Instanța a reținut că reclamanta R. M. T. este titulară a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, drept dobândit cu titlu de moștenire și justificat cu actele de stare civilă și extrasul CF depuse în probațiune la filele 42-44, 57-65 dos.
Dreptul de proprietate conferă titularului său, printre altele, și atributul posesiei, în acest sens trebuind coroborate ar.555, alin.1 și art.916, alin.1 NCciv. Astfel fiind, titularul dreptului de proprietate are la dispoziție, pentru a-și apăra atributul posesiei, atât o acțiune petitorie – cum este acțiunea în revendicare, cel mai radical mijloc de apărare a dreptului de proprietate, cât și o acțiune posesorie - în concret, în cauza de față s-a optat pentru această din urmă cale legală. Este fără îndoială libertatea proprietarului de a opta pentru una sau alta dintre acțiuni. În acest sens s-a conturat de altfel atât o doctrină, cât și o jurisprudență constantă, inclusiv doctrina elaborată în considerarea dispozițiilor Noului cod civil (Fl. A. Baias, E. C., R C., I. M. – Noul Cod civil – comentariu pe articole, art. 1-2664, Ed. C.H. B., București, 2012, fila 992).
Se impune în continuare a se verifica dacă în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile legale ale promovării acțiunii posesorii, prin prisma art. 949 și urm. NCciv și raportat la reclamanta R. M. T..
În aprecierea instanței, reclamanta a dovedit în cauză că are animus, ca element subiectiv al posesiei, ea comportându-se în mod constant ca un proprietar al terenului în cauză. Din răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei V. C. (cu precădere întrebările 3 și 4 – filele 70-71 dos.) rezultă indubitabil că, în raporturile cu pârâta, reclamanta s-a comportat ca un veritabil proprietar al terenului în cauză și tot astfel a perceput-o și pârâta pe reclamantă de vreme ce pârâta a negociat cu reclamanta tocmai în considerarea faptului că o percepea ca un proprietar.
Cât privește corpus, ca element material al posesiei, acesta nu presupune, așa cum constant s-a subliniat atât în doctrină, cât și în jurisprudență, un contact nemijlocit și permanent între bunul posedat și posesor.
Cu certitudine, faptul că reclamanta nu a cultivat într-un anume fel terenul în cauză, nu poate conduce la concluzia că nu avea corpus (sau animus) – posesia nu înseamnă nicidecum valorificarea bunului într-un anumit grad, iar faptul de a lăsa să crească doar iarbă pe un teren nu înseamnă ipso facto a nu te comporta ca un proprietar față de respectivul teren.
Totodată, existența unor dubii în ceea ce o privește pe reclamantă cu privire la limitele exacte ale terenului nu este de natură să infirme ideea de posesie, cu atât mai mult cu cât, prin răspunsul la întrebarea 9 din interogatoriul luat reclamantei (fila 69 dos.), aceasta explică faptul că nu mai detecta limitele exacte urmare a tăierii de către pârâtă a semnelor care marcau hotarele.
Cert este că în prezent reclamanta a pierdut corpus ca urmare a deposedării pe care a realizat-o pârâta, drept pentru care a și promovat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
Din întreg probatoriul administrat în cauză, văzând și înscrisurile de la filele 34-37 dos. care atestă că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile fiscale ce revin celui ce se comportă ca un proprietar al unui imobil pentru o perioadă mai mare de un an prealabil deposedării, instanța a apreciat îndeplinită condiția legală ca reclamanta să fi posedat terenul în cauză cel puțin un an înainte de a fi tulburată în posesie.
Din răspunsul pârâtei la întrebarea 4 la interogatoriu (fila 71 dos.) coroborat cu declarația martorului B. V. rezultă că deposedarea s-a produs cu mai puțin de un an înainte de a fi promovată acțiunea ce face obiectul prezentului dosar. Astfel, este îndeplinită și condiția impusă de art. 951 NCicv. ca acțiunea posesorie să fie introdusă în termen de cel mult un an de la data tulburării sau deposedării.
Cât privește temeinicia petitelor 1 și 2 cu care a fost învestită instanța, trebuie reținut că pârâta admite că nu a avut niciodată acordul reclamantei în a-i folosi acesteia terenul. Pârâta arată (întrebarea 3 și 4 – filele 70-71 dos.) că reclamanta nu a refuzat-o expres, dar nici nu i-a dat expres acordul, precum și că cel care i-a data acordul este numitul B. V. – or, acesta din urmă nu avea niciun drept în acest sens și nici nu a dovedit că avea mandat din partea reclamantei să exprime voința sa în raporturile cu terții. Din aceste motive, implicarea numitului B. nu poate avea valoarea decât cel mult a unor “bune oficii”, fără consecințe juridice concrete.
Deși îi lipsea acordul reclamantei de a folosi terenul în cauză și deși avea reprezentarea faptului că folosește terenul reclamantei (așa cum rezultă din răspunsurile pârâtei la interogatoriu), pârâta a cultivat în cursul anului 2012 terenul în cauză cu mure și zmeură. Ca o consecință a modului de a proceda al pârâtei, reclamanta a fost lipsită de folosința acestui teren, iar îmbogățirea pârâtei cu echivalentul murii și zmeurei cultivate s-a realizat pentru cei 2100 mp în cauză în detrimentul reclamantei.
Or, potrivit art. 949, alin.1, teza finală NCciv., posesorul este îndreptățit la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate lui de cel care l-a tulburat sau deposedat.
Așa cum rezultă din raportarea suprafeței de 2100 mp a terenului în cauză la valorile medii de producție și de preț la mure și zmeură aferente anului 2012 comunicate de către Direcția pentru agricultură a județului Cluj prin adresa nr.1163/9.05.2013(fila 92 dos.), pârâta a obținut de pe terenul reclamantei un beneficiu de 5512 lei dacă a cultivat doar mure, respectiv de 5418 dacă a cultivat doar zmeură.
În consecință, suma de 1500 lei pretinsă de reclamantă ca despăgubiri este mult sub beneficiul realizat de către pârâtă, fapt pentru care instanța va admite petitul 3 al acțiunii, astfel cum a fost precizat. Asupra acestei sume se vor acorda și dobânzi legale, în considerarea art. 1381, alin.1 și 2 NCciv. și art.1385, alin.1 și 3 N.C.civ., doar astfel fiind posibilă repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă. Cât privește indexarea cu rata inflației, aceasta se va realiza în condițiile art. 371 ind.2 alin.3 C.p.c.
Concluzionând, instanța a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
În temeiul art. 274 C.p.c., reținând că pârâta a căzut în pretenții și se află în culpă procesuală, instanța a obligat la plata către reclamantă a următoarelor cheltuieli de judecată: 3,6 lei – timbru judiciar (fila 13 dos.), 149 lei – taxă judiciară de timbru (fila 14 dos.), 1200 lei – onorariu avocațial (filele 83-84 dos.) – în total 1352,6 lei.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta V. C. solicitând in principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, raportat la lipsa calitatii procesuale pasive a recurentei, iar in subsidiar, admiterea recursului cu consecinta modificarii hotararii de fond in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
Pentru admisibilitatea cererii de chemare în judecată, este esențial ca aceasta să fie îndreptată împotriva persoanei obligate în cadrul raportului juridic dedus judecății. In cazul acțiunii posesorii, aceasta în mod obligatoriu trebuie să fie îndreptată împotriva persoanei ce se face vinovată de acte de tulburare sau deposedare asupra bunului în posedat în trecut de altul.
In cazul de față, recurenta niciodată nu a efectuat acte de tulburare sau deposedare asupra terenului în discuție, întrucât terenul reclamat a fi în proprietatea reclamantei este folosit de societatea comercială ..
Astfel, această societate își desfășoară activitatea comercială pe raza localității Săcel, în zona numită „Dealul Păduceilor", zonă unde reclamanta susține că ar fi dobândit cu titlu de moștenire teren în suprafață de 2100 mp.
Așadar, câtă vreme recurenta nu desfășoara vreo activitate pe terenul reclamat a fi în proprietatea reclamantei, nu există nici un temei sau vreo rațiune pentru care recurenta să fie obligată să înceteze acte de tulburare sau deposedare.
Cu alte cuvinte, acțiunea promovată de reclamantă este greșit îndreptată împotriva recurentei, motiv pentru care înțelege sa se prevaleze de excepția lipsei calității procesuale pasive - excepție absolută, peremptorie și de fond, fiind deci posibilă invocarea ei direct în calea de atac a recursului.
Este adevărat că recurenta a încheiat o . contracte de arendă în zonă, însă pe seama ., societate deținută de un apropiat al recurentei, pentru ca această societate să-și poată desfășura activitatea în zonă în bune condiții.
S-a mai arătat că acțiunea promovată de reclamantă este neîntemeiată - nefiind întrunite condițiile impuse în mod imperativ de art. 949 din NCC.
Specificul acțiunii posesorii rezidă în faptul că aceasta pune în discuție posesia exercitată de reclamant, posesia privită ca stare de fapt.
Analizând nu mai departe de prima condiție de admisibilitate acțiunii, privind exercitarea posesiei vreme de cel puțin un an înainte de tulburare sau deposedare, examinând probatoriul administrat în cauză, reiese cât se poate de neechivoc faptul că reclamanta nu a exercitat niciodată posesia asupra acestui teren.
Astfel, din declarația martorului B. V. (propus chiar de către reclamantă) rezultă că respectivul teren nu a fost folosit vreme de 30 de ani, arătând totodată faptul că reclamanta în prezența acestuia și-ar fi dat acordul verbal cu privire la folosirea terenului de către recurentă.
De asemenea, chiar reclamanta în cuprinsul răspunsului la întrebarea 6 din interogatoriu arată că .. prin anul 2007 pe terenul in cauză creștea iarba", fiind deci o pășune, arătând totodată la întrebarea 10 că ..nu am cosit, nu am arat, nu am îngrădit".
Coroborând aceste probe, rezultă că respectivul teren nu a fost cultivat sau folosit în vreun fel de o perioadă îndelungată de timp, iar reclamanta nu a exercitat în niciun fel posesia asupra acestuia.
Nimic nu garantează însă faptul că extrasul de carte funciară depus la dosar vizează terenul în discuție, existând o reală posibilitate ca terenul aparținând bunicului reclamantei să nu fie același cu imobilul teren ce face obiectul prezentei cauze.
Se mai arată că din actele depuse la dosar nu reiese dacă terenul în discuție .făcea parte din masa succesorală, nefăcând dovada transmiterii pe cale succesorală a dreptului „ de proprietate asupra terenului.
Asadar, instanța de fond apreciază în mod complet eronat faptul că reclamanta ar fi făcut dovada dreptului de proprietate, întrucât extrasul cf depus la dosar și actele de stare civilă nu sunt apte să conducă înspre ideea că terenul în suprafață de aprox. 2100 mp situat în Dealul Păduceilor este același teren cu cel din extrasul cf depus la dosar.
Cu privire la considerentele instanței de fond privind întrunirea în persoana reclamantei a elementului corpus și animus ce intră în componența posesiei privită ca stare de fapt, precizează că a purtat discuții cu reclamanta, întrucât oamenii din . acesteia ar fi deținut (nu cunoaștem cu ce titlu) un teren în zona respectivă și a căutat acordul acesteia pentru a nu exista posibilitatea unui eventual litigiu.
Niciodată nu i-a recunoscut în mod vehement calitatea de proprietar reclamantei, cu atât mai mult cu cât aceasta nu era aptă să indice limitele terenului pe care îl reclamă că l-ar deține în proprietate.
Mai mult decât atât, din adresa nr. 3932/09.10.2012 emisă de Primăria Comunei Băișoara rezultă faptul că „numitul șipqs victor (tatăl reclamantei) nu a depus actele doveditoare ale proprietății șl nici nu a depus declarațiile de vecinătate semnate de către vecini referitoare la terenul de 2088 mp situat în locul numit „Dealul Păduceilor", astfel că a fost respinsă cererea sa privind eliberarea titlului de proprietate.
Ținând cont de faptul că tatăl reclamantei nu deține acte doveditoare ale dreptului de proprietate, acesta nu avea cum să-i transmită reclamantei pe cale succesorală un drept pe care nu-l avea, ori pe care nu-l poate dovedi.
Față de toate aceste aspecte, este lesne a observa faptul că reclamanta nu face dovada proprietății respectivului teren și nici dovada posesiei.
Cu privire la elementul corpus învederează instanței de recurs faptul că chitanțele depuse la dosarul cauzei privind plata impozitului pentru bunurile aparținând lui S. V., tatăl reclamantei, nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 2088 mp situat în dealul păduceilor șl nici dovada posesiei. Acestea atestă, simplul fapt că tatăl reclamantei deținea diferite bunuri, între care și terenuri în extravilan, pentru care-și achita periodic impozitele. Nimic nu conduce înspre ideea că terenul din extravilan pentru care s-a achitat impozitul este terenul situat în „Dealul Păduceilor", la care face referire reclamanta în acțiune.
Prin întâmpinarea formulată intimata R. T. M. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Contradicția dintre susținerile reclamantei, prin cele doua scripte întâmpinarea depusa la instanța de fond și respectiv memoriul de recurs, demonstrează pe de-o parte ca parata recurenta are o conduita procesuala de totala rea-credința, iar pe de alta parte lipsa totala de consistenta juridica a apărărilor invocate. Si daca se are in vedere faptul ca respectiva contradicție se regăsește in doua scripte depuse la dosar sub semnătura aceluiași avocat, pune in discuție si o incalcare nescuzabila a regulilor deontologiei profesionale.
Cat privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei recurente solicita a se constata ca aceasta excepție este nefondată.
Formulând aceasta apărare recurenta omite un fapt esențial, anume ca . calitate procesuala pasiva are persoana care a săvârșit acte materiale de tulburare in posesie a reclamantului, iar nu persoana care a incheiat anumite contracte in numele ei sau in numele altor persoane.
Nici apărările pe fond invocate de către parata recurenta nu sunt fondate.
Posesia este stăpânirea materială a unui lucru, exercitarea unei puteri de fapt asupra acestuia, care da posesorului posibilitatea de a se comporta ca si cum el ar fi adevăratul titular al dreptului de proprietate. Posesia conține doua elemente: un element material, corpus, care presupune contact direct cu lucru si un element psihologic, animus, constând in intenția sau voința celui ce stăpânește in fapt bunul de a efectua acea stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar ori ca titular al altui drept real.
In cazul dat, dupa cum corect argumentează prima instanta prin considerentele sentinței recurate sunt intrunite si dovedite in persoana reclamantei ambele aceste cerințe cu privire la terenul in litigiu.
Intimata subliniază ca moștenitori din clasa descendenților, cum este cazul reclamantei intimate, dobândesc de drept posesia bunurilor succesorale pe data deschiderii succesiuni si ca urmare ei sunt considerați ca fiind posesori ai acelor bunuri chiar daca nu exercita la modul efectiv acte de stăpânire materiala a lor.
In timpul care s-a scurs de la decesul antecesorului reclamantei de la care aceasta a moștenit terenul in litigiu reclamanta s-a comportat referitor la acel teren ca un veritabil proprietar, fiind recunoscuta ca tare chiar de către parata recurenta.
Susținerea paratei recurente potrivit căreia nu a fost dovedit in cauza ca terenul in litigiu a făcut parte din masa succesorala a defunctului S. V., antecesorul reclamantei intimate, este in egala măsura de rea credința si totodată de circumstanța, conditiile in care din răspunsurile la interogator, date de aceeași parata recurenta, rezulta contrariu.
Prin raspunsul la intampinare, recurenta a solicitat admiterea recursului.
Faptul că recurenta a discutat cu B. V. și că acesta i-a comunicat că reclamanta și-ar fi dat acordul în vederea folosirii respectivei parcele, nu certifică faptul că în continuare recurenta ar fi folosit în nume personal imobilul. Dimpotrivă, aceasta a comunicat răspunsul societății ., aceasta din urmă începând să își desfășoare activitatea pe parcelele aflate în respectiva zonă, printre care s ar afla și presupusul imobil a cărei proprietar intimata reclamant pretinde că este. Astfel dată fiind această confuzie făcută de către intimată prin intermediul apărătorului ales, sugerează ca pe viitor acesta să se abțină de la afirmații precum cele care se regăsesc în răspunsul la întâmpinare a acesteia, și prin care se menționează că aceste pretinse contradicții care ar reieși din cele două scripte menționate: „ pune în discuție și o încălcare nescuzabilă a regulilor deontologiei profesionale ".
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pronunțandu-se cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 al.1 C.pr.civ. asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei parate, invocată de aceasta pentru prima dată în recurs, tribunalul o apreciază ca nefondată.
În susținerea excepției s-a invocat faptul că recurenta nu a folosit niciodată terenul în litigiu, acesta fiind utilizat în realitate de ., societate pentru care recurenta a încheiat o . contracte de arendă în zonă.
Această afirmație nu poate fi însă primită, fiind în vădită contradicției cu propriile susțineri ale paratei atat din întampinarea depusă la fond ,în care a menționat că a efectuat lucrări agricole în întreaga zonă, considerand, în urma discuției purtate cu numitul B. V. că reclamanta intimată și-ar fi dat acordul în acest sens, cat și din răspunsul la interogatoriu, arătand că a început să folosească terenul în primăvara anului 2012, și chiar l-a îngrădit, că este irigat și inclus în sera ce a fost ridicată pe mai multe terenuri. În plus, tot cu ocazia răspunsului la interogatoriu recurenta a menționat că este de acord să ridice gardul edificat și să elibereze terenul în litigiu.
Avand în vedere aceste rețineri, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă .
În ce privește fondul cauzei, tribunalul apreciază că prima instanța a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Contrar susținerilor recurentei, în speță au fost corect reținută îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile art.949 NCC privind exercitarea acțiunii posesorii.
În conformitate cu dispozițiile art. 674 C pr civ în cadrul cererilor posesorii nu se poate pune în discuție titlul de proprietate.
Acțiunea în tulburarea posesiei, având un caracter urgent și fiind îndreptată pentru ocrotirea posesiunii de fapt, ceea ce trebuie examinat în această materie este numai faptul posesiunii și al tulburării, fără a se pune în discuție fondul dreptului, care nu se rezolvă decât în cadrul unei acțiuni în revendicare.
Astfel reclamantul nu are obligația de a face dovada, anevoioasă de cele mai multe ori, a dreptului de proprietate sau a altui drept real al său.
Ca atare, din această perspectivă, sunt lipsite de relevanță criticile recurentei referitoare la faptul că în speță nu s-ar fi dovedit cu certitudine că terenul în litigiu a fost proprietatea antecesorului intimatei, Ș. V., că a intrat în masa succesorală rămasă de pe urma acestuia și a devenit apoi proprietatea intimatei.
Exercitarea acțiunii posesorii presupune că instanța poate cerceta aparența de drept în raport de titlurile prezentate, fără ca prin aceasta acțiunea să se transforme în petitorie.
Ceea ce trebuie examinat în această materie este numai faptul posesiunii și al tulburării, ambele elemente fiind de altfel judicios abordate și tratate de către judecătorul fondului.
În acest sens,în mod corect s-a reținut că intimata a dovedit întrunirea ambelor elemente ale posesiei, corpus și animus, comportandu-se ca un veritabil proprietar .
Elocvente în acest sens au fost răspunsurile la interogatoriu ale părților care au condus la concluzia că inclusiv recurenta avea reprezentarea faptului că terenul în litigiu aparține intimatei . Tocmai în acest context recurenta a purtat discuții cu intimata asupra posibilității încheierii unui contract de arendă.
Mențiunile cuprinse în adresa nr.3932/09.10.2012 a Primăriei comunei Băișoara sunt prezentate trunchiat de către recurentă, și scoase din context întrucat, analizand întregul conținut al acesteia, reiese că antecesorul intimatei, S. V., deținea o suprafață de teren de 2088 mp. în locul Dealul Păduceilor, între vecinii S. I. și L. T., care nici ei, nu dețin titlu de proprietate și că, prin adresa nr.3931 intimata a fost înștiințată să se prezinte pentru punerea în posesie.
Împrejurarea că intimata nu a cultivat terenul și nu l-a îngrădit nu înseamnă nu a exercitat elementul corpus, întrucat, așa cum s-.a statuat în practica și doctrina în materie, posesorul nu trebuie să se afle în contact permanent și direct cu bunul.
Contrar criticii recurentei, este corectă aprecierea primei instanțe și în privește faptul că, așa cum reclamanta a arătat, nu a fost în măsură să indice limitele terenului, tocmai din pricina conduitei recurentei care, preluand posesia terenului, a îndepărat semnele de demarcație, aspect necontestat de recurentă.
Toate acestea, coroborate cu faptul achitării obligațiilor fiscale pe un interval de timp mai mare de un an anterior deposedării ce a avut loc, conform propriilor afirmații ale paratei în primăvara anului 2012, atestă că intimata a exercitat posesia asupra terenului în litigiu în condițiile impuse de art.949 NCC.
În consecință, pe temeiul art 949 al.al.1 teza finală, intimata este îndreptățită și la plata de despăgubiri, aceasta cu atat mai mult cu cat, răspunzand la interogatoriu, recurenta a menționat expres că este de acord să achite despăgubiri intimatei.
Sub aspectul cuantumului acestora, se reține că instanța le-a stabilit în mod corect în raport de probele administrate, de altfel, recurenta neaducand critici în recurs în această privință.
Așa fiind, raportat la considerentele arătate, nefiind dat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ., tribunalul în temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat și va menține în întregime dispozițiile sentinței atacate, cu mențiunea că s-a dat eficiență și dispozițiilor art.304 1 C.pr.civ., hotărarea atacată nefiind supusă apelului.
Avand în vedere că la dosar nu s-a depus de către intimați dovada efectuării cheltuielilor de judecată pretinse în recurs, tribunalul va respinge solicitarea intimaților în această privință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDRE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta V. C. împotriva Sentinței civile nr. 1567 din 2013, pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Respinge cererea intimaților de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19.11.2013.
Președinte, E. L. | Judecător, D.-I. T. | Judecător, M. O.-S. |
Grefier, E. C. |
E.C. 20 Noiembrie 2013
Jud fond – C. M. M.
Red. OSM/tehn .
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1179/2013. Tribunalul CLUJ | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 673/2013.... → |
|---|
