Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 673/2013. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 939/328/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 673/R/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 IUNIE 2013
INSTANȚA ALCĂTUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D.-I. T.
JUDECĂTOR: E. L.
JUDECĂTOR: M. O.-S.
GREFIER: G.-C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul recurent P. JUDEȚULUI CLUJ împotriva Sentinței civile nr. 1027/21.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimații D. V., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, C. L. DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, . COMUNEI A., având ca obiect completare/lămurire dispozitiv dosar_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimaților C. locală de aplicare a Legii nr. 18/91 și . V. în substituirea avocatului ales V. R., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care tribunalul reține că recursul este declarat în termen legal, este motivat și comunicat.
La data de 18 iunie 2013, înainte de începerea dezbaterilor, prin faxul instanței s-a depus la dosar din partea intimatelor C. locală A. și . care arată că nu se opun admiterii recursului.
La acest termen reprezentanta intimatelor C. locală A. și . dosar originalul întâmpinării trimise prin fax, împuternicirea avocațială și delegația de substituire.
Tribunalul din oficiu invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului în ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a Prefectului Județului Cluj, având în vedere că nu a atacat sentința pe fond, ci doar hotărârea de completare.
Reprezentanta intimatelor C. locală A. și . aprecierea instanței excepția invocată, iar pe fond solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 1027/21.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria T. a admis cererea formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâții C. Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, C. L. de fond funciar A., . Comunei A. și P. jud. Cluj, și în consecință:
A dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3963/2012 pronunțată de către Judecătoria T. în Dosarul civil nr._ după cum urmează: „obligă pârâții la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1540 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3963/2012, pronunțată de către Judecătoria T. în Dosarul civil nr._, instanța a admis acțiunea formulată de către reclamantul D. V.. Totodată, în finalul considerentelor, instanța a arătat: „În temeiul art.274 C.p.c., reținând că pârâții sunt în culpă procesuală și au căzut în pretenții, instanța îi va obliga la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1540 lei (fila 69, fila 115 dos.) reprezentând onorariu expert”.
Este adevărat însă că instanța a omis a insera în dispozitivul Sentinței civile nr. 3963/2012 obligația concretă a pârâților căzuți în pretenții de a suporta suma de 1540 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Întrucât instanța se pronunță asupra aspectelor deduse judecății – printre care și cheltuielile de judecată – prin dispozitiv, nu (doar) prin considerente, absența din dispozitivul Sentinței civile nr. 3963/2012 a unei dispoziții cu privire la cheltuielile de judecată echivalează cu o omisiune a instanței de a se pronunța asupra lor. Devine astfel incidentă procedura completării dispozitivului hotărârii judecătorești, reglementată de art. 281 ind.2 C.proc.civ.
Pe cale de consecință, întrucât în dosarul civil nr._ reclamantul a avansat cheltuieli de judecată de 1540 lei, iar acțiunea sa a fost admisă, pârâții căzând în pretenții și aflându-se în culpă procesuală, instanța a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 3963/2012 în sensul obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1540 lei.
Împotriva sentinței menținate a declarat recurs pârâtul P. Județului Cluj, solicitând modificarea acesteia în privința soluției date de instanță prin care obligă Instituția Prefectului Județului Cluj la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului.
Pe cale de excepție recurentul a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, în temeiul prevederilor art. 12, art.52 din Lg 18/1991 privind fondul funciar, art.6 din HG 890/2005, art2 din Legea 340/2004, art.6 din H.G.nr. 460_. Potrivit prevederilor art. 12 din Legea 18/1991 coroborat cu prevederile art. 4, art. 6 din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, C. Județeană își desfășoară activitatea conform atribuțiilor stabilite în sarcina sa și este condusă de prefect în calitate de președinte al comisiei județene.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă). C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu, ca element distinct al personalității juridice având doar atribuții administrativ-jurisdicționale, în conformitate cu prevederile art.12, art.52 din Legea 18/1991 privind fondul funciar republicată.
De asemenea, în acest context, invocă și prevederile art.52, alin 2 din Legea 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia în litigiile având ca obiect fond funciar, C. județeană are calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă fiind reprezentată legal prin prefect în calitate de președinte.
C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor județului Cluj nu face parte din Instituția Prefectului Județului Cluj și nici nu este subordonată, simplul fapt că aceasta își desfășoară activitatea în sediul Instituției Prefectului Județului Cluj (n.n. prefectura), nu poate da dreptul nici unei alte instituții să presupună că subscrisa are atribuții și în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Se face distincție între atribuțiile Prefectului în calitate de președinte al comisie județene de fond funciar și atribuțiile Prefectului în calitate de reprezentant al Instituției Prefectului județului Cluj.
Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, iar atribuțiile sale principale, în această calitate, sunt stabilite prin prevederile art. 19 din același act normativ.
Întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății și având în vedere cadrul legal prezentat mai sus, reclamanta nu justifică sau probează calitatea procesuală pasivă a Prefectului Județului Cluj. Conform prevederilor art. 52, alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, C. județeană are, în limitele competenței sale și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentată legal prin prefect sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
Mai mult, conform prevederilor art. 64 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar primarul poate fi obligat sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la punerea efectivă în posesie dacă se constată de către instanță refuzul comisiei locale în acest sens, primarul fiind obligat să execute de îndată această obligație.
In concluzie, pentru motivele arătate mai sus, solicită admiterea excepției invocate și pe cale de consecință, admiterea prezentului recurs și înlăturarea obligației de plata a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina Prefectului Județului Cluj ca fiind nefondate.
Prin întâmpinarea formulată de intimatele C. locala pentru stabilirea drepturilor de proprietate privata asupra terenurilor A. si . Primar au arătat că nu se opun admiterii recursului.
În ședința publică din 18.06.2013 tribunalul din oficiu a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs privind soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.3963/04.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria T. a admis acțiunea formulată, precizată și extinsă de către reclamantul D. V., în contradictoriu cu pârâții C. Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj, C. L. de fond funciar A., . Comunei A., și P. jud. Cluj, și în consecință:
A constatat nulitatea absolută parțială, pentru suprafața de 5973 mp. corespunzătoare terenului cu nr.top.484, 485, 487, 488, 489, 491, 494 din CF 328 R., a Ordinului Prefectului Județului Cluj nr.441/21 iunie 2002 și a Hotărârii nr.98/23 mai 2002 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj și în consecință,
A obligat pârâta C. locală de fond funciar A. să reconstituie reclamantului dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 5973 mp., corespunzătoare imobilului cu nr.top. 484, 485, 487, 488,489, 491, 494 din CF 328 R.;
A obligat pârâtele comisii de fond funciar să efectueze formalitățile necesare pentru punerea reclamantului în posesie cu terenul descris mai sus, pe vechiul amplasament și să-i elibereze titlu de proprietate pentru acest teren.
La data de 21.01.2013 reclamantul D. V. a formulat cerere de completare a sentinței menționate, în privind cererii sale de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, cerere soluționată prin sentința civilă nr. 1027/21.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria T., atacată prin prezentul recurs.
Față de cele ce preced, tribunalul constată că sentința civilă nr.3963/04.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. nu a fost atacată, astfel încât, în condițiile în care acțiunea reclamantului a fost admisă în întregime, inclusiv în contradictoriu cu pârâtul P. județului Cluj, calitatea sa procesuală a fost stabilită cu putere de lucru judecat, fiind inadmisibil să fie invocată excepția lipsei calității procesuale în prezentul recurs.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut în mod corect că toți pârâții au căzut în pretenții, astfel încât în temeiul dispozițiilor art.274 C.proc.civ. se impune obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru motivele expuse mai sus, tribunalul urmează să admite excepția inadmisibilității motivelor de recurs privind soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive și în baza art.304 pct.9 și art.312 alin.1 C.proc.civ. să respingă recursul și să mențină sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității motivelor de recurs privind soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive.
Respinge recursul declarat de pârâtul P. județului Cluj împotriva sentinței civile nr. 1027/21.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, D.-I. T. | JUDECĂTOR, E. L. | JUDECĂTOR, M. O.-S. |
GREFIER, G.-C. Ț. |
Red. D.T./C.Ț./25.06.2013
Jud. fond: C. M. M.
← Acţiune posesorie. Decizia nr. 1114/2013. Tribunalul CLUJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 48/2013. Tribunalul CLUJ → |
---|