Anulare act. Decizia nr. 237/2013. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 237/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 30138/211/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 237/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Grefier G. P.
S-a luat spre examinare apelul promovat de către reclamanta L. G. în contra Sentinței civile nr._ din 31.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimații D. A. B. (nasc. B.), și G. M. (nasc. B.), având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reprezentanta apelantei, avocat P. I. Ines, cu împuternicirea la fila 4 dosar precum și reprezentanta intimatei G. M., avocat B. A. D., cu împuternicirea la fila 8 dosar, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Reprezentanta apelantei învederează că nu a venit clienta sa și nici nu i-a comunicat că a fost citată cu mențiunea achitării taxelor judiciare.
Tribunalul dispune a se consemna faptul că procedura este îndeplinită, apelanta a fost citata cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru de 4 lei si 0,15 lei timbru judiciar însă, raportat la petitul de constatare a vocației succesorale apreciază că se impune achitarea unei taxe judiciare de timbru de 9,5 lei si 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentanta apelantei arată că se obligă a achita taxele judiciare sens în care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, cerere cu care este de acord reprezentanta intimatei G. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare cauzei dispusă, au răspuns: reprezentanta apelantei, avocat P. I. Ines precum și reprezentanta intimatei G. M., avocat B. A. D., lipsind părțile.
Reprezentanta apelantei, avocat Pirva I. Ines depune dovada achitării timbrajului și arată că nu are alte cereri.
Reprezentanta intimatei G. M., avocat B. A. D. arată și ea că nu are alte cereri.
Așa fiind, Tribunalul declară închisă procedura probatorie și acordă cuvântul pe scurt, asupra apelului.
Reprezentanta apelantei, avocat Pirva I. Ines solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, dezvoltând pe scurt motivele arătate in scris, în speță fiind vorba de interesul practic al reclamantei. Instanța de fond a omis a analiza procedurile necontencioase grațioase, administrative, in cadrul cărora nu era suficient sa se depună simple acte de stare civila câtă vreme exista in circuitul civil certificatul de moștenitor care își producea efectele. Pe de alta parte, instituțiile nu sunt abilitate sa facă succesiuni. Acesta este interesul practic pentru care a solicitat reclamanta constatarea acestei vocații si nimic nu împiedica instanța de fond sa facă aceasta constatare, in condițiile in care aceste instituții au eliberat titlul de proprietate pe baza certificatului de moștenitor. Cu cheltuieli de judecata, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Reprezentanta intimatei G. M., avocat B. A. D. solicita respingerea apelului si menținerea sentinței atacate ca fiind temeinica si legala, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecata sens în care depune chitanța onorariu avocațial.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._ din 31.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. A. B..
S-a admis excepția autorității de lucru judecat a penalului față de civil în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea certificatului de moștenitor nr. 28/10.10.2006, eliberat în dosarul succesoral nr. 47/2006 de BNP F. C. (petitul I din acțiune), față de sentința penală nr. 144/29.11.2011 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1380/30.04.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ambele în dosarul penal nr._ .
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei L. G., invocată de pârâta G. M., ca nefondată.
A fost admisă excepția lipsei de interes în formularea petitului din cerere având ca obiect constarea vocației succesorale a reclamantei (petitul II din acțiune), excepție invocată din oficiu.
S-a respins petitul I din cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 28/10.10.2006, eliberat în dosarul succesoral nr. 47/2006 de BNP F. C., formulat de reclamanta L. G. în contradictoriu cu pârâta G. M., pentru existența autorității de lucru judecat.
S-a respins petitul al II-lea (constarea vocației succesorale a reclamantei) din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L. G., în contradictoriu pârâta G. M., ca lipsit de interes.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta L. G., în contradictoriu cu D. A. B., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a respins capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca nefondat.
S-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Numita B. R. a decedat la data de 21 mai 1993. La data decesului defuncta avea trei moștenitori, descendenți de gradul 1, în viață, și anume pe numitele: B. V., B. A. B. (actualmente D.) și pe G. M.. De asemenea, defuncta a mai avut un fiu, care i-a predecedat, pe numitul B. V.. B. V. a avut ca și fiică pe reclamantă, numita L. G..
În anul 2006, după defuncta B. R. s-a deschis dosarul succesoral nr. 47/2006 de către BNP F. C. O.. Prin certificatul de moștenitor nr. 28/10.10.2006, emis în dosarul succesoral anterior menționat, s-au stabilit ca și moștenitori ai defunctei B. R. numiții: G. M., B. A. B. și B. V.. Având în vederea că aceasta din urmă a decedat la data de 06.01.2005, în locul acesteia la moștenire a venit prin reprezentare R. M. C., fiul acesteia.
În ceea ce privește opțiunea succesorală, conform declarației de renunțare autentificată sub nr. 681/12.09.2006 la BNP F. C. O. și a declarației de renunțare autentificată sub numărul 682/12.09.2006 la același biroul notarial, succesibilii B. A. B. și R. M. C. au renunțat la moștenire, rămânând astfel ca unic moștenitor pârâta G. M..
În cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 28/10.10.2006 nu se face nici o referire la B. V., descendentul de gradul întâi al defunctei predecedat, și nici la fiica acestuia, reclamanta L. G..
Prin sentința penală nr. 144/2011 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1380/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea pârâtei D. (fostă B.) A. B. la amendă penală în sumă de 5000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, faptă prev. de art. 292 C. pen., reținându-se că aceasta, în mod intenționat, a omis să declare cu ocazia dezbateri succesorale existența succesibilei L. G., care avea vocația succesorală de a veni la moștenire prin reprezentarea tatălui său, B. V., predecedat.
Prin aceeași sentință penală s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 28/10.10.2006, eliberat în dosarul succesoral nr. 47/2006 de BNP F. C..
Conform art. 137 alin. 1 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetare fondului pricinii. Astfel, înainte de a trece la cercetarea fondului, instanța trebuie să se pronunțe asupra excepțiilor invocate în cauză care impietează cercetarea fondului.
Este de remarcat faptul că în situația în care o instanță este chemată să se pronunțe simultan asupra a două sau mai multe excepții având aceeași natură, respectiv de fond sau de procedură, nu există o normă care să determine ordinea de soluționare a acestora. Raportat la prezenta cauză, toate cele 4 excepții invocate sunt excepții de fond, însă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. A. B. a fost admisă la un termen anterior.
Stabilirea ordinii de soluționarea se face în raport cu caracterul excepțiilor și cu efectele pe care admiterea acestora le produce. Așa fiind, raportat la faptul că instanța s-a pronunța deja asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. A. B., instanța urmează să se pronunțe pe excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul 1, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes a reclamantei cu privire la petitul 2. După cum reiese din excepțiile anterior enunțate, dacă prima și ultima vizează petite principale diferite, cea de-a doua, respectiv calitatea procesuală activă a reclamantei este comună celor două petite principale, motiv pentru care determinarea ordinii de soluționare trebuie să se facă în raport cu aceasta.
Având în vedere că prin admiterea excepției de lucru judecat, nu se mai poate pune în discuție calitatea procesuală activă cu privire la petitul 1 din cererea de chemare în judecată, instanța a analizat mai întâi această excepție.
Totodată, atât calitatea procesuală activă cât și interesul se raportează la dreptul dedus judecății. Cu toate acestea, este posibil ca reclamantul să fie titularul dreptului însă să nu îndeplinească condițiile privitoare la interes. Mai mult, în cazul în care reclamantul nu are calitatea procesuală activă nu se mai poate pune problema interesului acestuia cu privire la cauză. În considerarea acestor elemente instanța de fond a-a pronunțat în al doilea rând pe excepția lipsei calității procesuale active, iar în cele din urmă a analizat excepția lipsei de interes.
1. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat a penalului față de civil.
Articolul 166 C. proc. civ. prevede că excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar în fața instanțelor de recurs, iar conform art. 1201 C. civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Conform art. 22 C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Rezultă din cele anterior expuse că excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, fiind în legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, absolută, fiind reglementată prin norme imperative, și dirimantă, ducând la respingerea cererii în caz de admitere.
Art. 22 C. proc. pen. vizează o formă specială de autoritate de lucru judecat, în cazul căreia, chiar în lipsa tuturor elementelor prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv identitate de părți, obiect și cauză, legiuitorul recunoaște autoritatea soluției pronunțate de instanța penală într-un proces civil subsecvent.
Pe lângă elementele legate de latura penală a acțiunii, instanța penală este ținută să se pronunțe și asupra altor elemente care nu vizează componenta penală a cauzei. Astfel, conform prevederilor art. 348 C. proc. pen. instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă în procesul penal se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
Din coroborarea normelor legale anterior enunțate rezultă că art. 22 C. proc. pen. vizează și situația în care instanța penală s-a pronunțat pe latura civilă a cauzei. În caz contrar s-ar ajunge la situații în care același act juridic să fie supus din punct de vedere al valabilității sale analizei subsecvente sau paralele a mai multor instanțe. Mai mult, dacă în latura penală nu avem o identitate perfectă părți, obiect și cauză; în latura civilă lucrurile se schimbă.
Astfel, raportat la prezenta speță, prin sentința penală nr. 144/2011 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1380/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus nu numai condamnarea inculpatei D. A. B., dar și anularea certificatului de moștenitor nr. 28/10.10.2006, eliberat în dosarul succesoral nr. 47/2006 de BNP F. C.. Cu privire la această din urmă soluție instanța de fond a apreciat că aceasta prezintă autoritate de lucru judecat raportat la prezenta cauză, instanțele penale stabilind în mod definitiv că acesta a fost emis cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege.
Pentru aceste motive s-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la primul capăt de cerere, invocată din oficiu, față de sentința penală nr. 144/2011 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1380/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și să dispună respingerea primului capăt de cerere privind anularea certificatului de moștenitor nr. 28/10.10.2006, eliberat în dosarul succesoral nr. 47/2006 de BNP F. C. pentru existența autorității de lucru judecat.
2. În ceea ce privește calitatea procesuală activă
Urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat cu privire la primul petit, respectiv cel de anulare a certificatului de moștenitor nr. 47/2006 de BNP F. C., instanța de fond a analizat calitatea procesuală activă a reclamantei numai prin raportarea la capătul al doilea de cerere, constatarea vocației succesorale eventuale a reclamantei L. G..
Excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond, fiind în legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, absolută, fiind reglementată prin norme imperative, și dirimantă, ducând la respingerea cererii introductive de instanță în caz de admitere.
Calitatea procesuală activă, ca și condiție a acțiunii civile presupune existența unei identități între titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății și reclamant. Condiția privitoare la calitatea procesuală activă derivă din art. 112 C. proc. civ. care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile reclamantului.
Prin indicarea acestor elemente, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui pârât.
Instituția moștenirii legale este concepută ca o moștenire de familie, astfel că în dreptul român au vocație succesorală legală persoanele care sunt în legătură de familie cu defunctul, altfel spus rudele defunctului. Potrivit art. 659-663 C. civ. și 45 C. fam., norme legale în vigoare la data deschiderii succesiunii, rudenia este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană (rudenie în linie dreaptă) sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (rudenie în linie colaterală), iar în ceea ce privește rudenia în linie dreaptă aceasta poate fi ascendentă sau descendentă. Dacă în ceea ce privește colaterală art. 676 C. civ. a limitat vocația succesorală generală la gradul al IV-lea de rudenie, inclusiv, o atare limitare nu există în materia rudeniei în linie dreaptă.
Cu toate acestea, pentru ca o persoană să moștenească nu este suficient să aibă o vocație succesorală generală. Pentru a veni la moștenire este necesară existența unei vocații succesorale concrete, care presupune pe lângă vocația generală și îndeplinirea unei condiții negative: să nu fie înlăturată de la moștenire de o altă persoană cu rang preferabil. Totodată, este necesar să se fi acceptat moștenirea în condițiile și în termenul prevăzut de lege.
În ceea ce privește reprezentarea succesorală, din analiza prevederilor art. 664-668 rezultă că aceasta este un beneficiu acordat unui moștenitor legal într-un grad mai îndepărtat care urcă în locul, gradul și drepturile ascendentului său decedat la data deschiderii moștenirii, pentru a culege parte căruia i s-ar cuveni acestuia din moștenire, dacă s-ar fi aflat în viată la momentul deschiderii succesiunii.
Din actele de stare civilă aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta este rudă de gradul doi cu defuncta B. R., fiind fiica lui B. V., fiul defunctei, predecedat la data deschiderii succesiuni.
Rezultă, așadar că aceasta este titulara dreptului de vocație succesorală, aflându-se în relație de rudenie în linie directă cu defuncta. Elemente legate de neacceptarea în termen a succesiunii invocate de pârâte țin de efectivitatea venirii la moștenire și nu de vocația succesorală eventuală a reclamantei, având în vedere că și în lipsa acceptării moștenirii vocația există însă aceasta nu mai este una efectivă, altfel spus, nu permite titularului vocației să vină la moștenire.
Pentru aceste motive, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei L. G. ca neîntemeiată.
3. Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea petitului 2.
Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, fiind în legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, absolută, fiind reglementată prin norme imperative, și dirimantă, ducând la respingerea cererii în caz de admitere.
Prin interes, ca și condiție a acțiunii civile, se înțelege folosul practic pe care îl urmărește reclamantul prin formularea cererii de chemare în judecată. Din punct de vedere al naturii sale, interesul poate fi patrimonial sau nepatrimonial, moral. În calitate de titular al cererii de chemare în judecată reclamantul este cel care trebuie să justifice existența interesului, iar acesta trebuie să existe atât la data punerii în mișcare a procedurii judiciare cât și pe întreaga durată a derulării acesteia.
Din punct de vedere al condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească, interesul trebuie să fie legitim, altfel spus corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale, să fie născut, actual personal și direct.
O primă și cea mai importantă condiție vizează existența interesului. În acest sens instanța trebuie să aprecieze dacă urmare a cererii de chemare în judecată introduse de reclamant acesta urmărește vreun folos practic.
Prin capătul al doilea de cerere reclamanta L. G. solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să contate vocația sa succesorală generală/eventuală cu privire la moștenirea deschisă după defuncta B. R.. Cu privire la acest aspect, la termenul de judecată din data de 24.05.2011, întrebată fiind de instanță dacă justifică o vocație succesorală concretă sau o vocație succesorală abstractă la succesiunea defuncte B. R., reclamanta a declarat, conform încheierii de judecată de la acea dată (f. 42), că se discută de o vocație succesorală abstractă/generală.
Așa fiind, prin cel de-al doilea petit reclamanta urmărește doar ca instanța să constate că aceasta are o vocație succesorală generală cu privire la succesiune, iar nu o vocație succesorală concretă. Altfel spus, aceasta nu urmărește ca instanța să constate că sunt îndeplinite condițiile pentru a veni efectiv la moștenire, ci doar că îndeplinește una dintre condiții, și anume vocația succesorală generală. Or, așa cum s-a arătat anterior, categoria persoanelor care au vocația generală de a moșteni este stabilită de legiuitor prin raportarea la relația de rudenie existentă cu defunctul. Simplul și singurul fapt al rudeniei este suficient pentru a se realiza această condiție. Astfel, determinarea persoanelor cu vocație generală la moștenire se face în baza legii și nu este necesară constarea acesteia de către instanța de judecată.
Mai mult, doar prin constarea existenței unei vocații generale la moștenire reclamanta nu poate obține nici un folos practic, fie el material sau moral, în urma promovării unei acțiuni judiciare. Din toate aceste elemente rezultă că în ceea ce privește acest capăt de cerere reclamanta nu justifică existența unui interes, dovada vocației sale generale la moștenirea deschisă de pe urma defunctei B. R. realizându-se cu actele de stare civilă.
Pentru aceste motive, instanța de fond a admis excepția lipsei de interes invocate din oficiu cu privire la capătul de cerere vizând constatarea vocației la succesiunea deschisă cu privire la defuncta B. R. și a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes.
Art. 274 alin. 1 C. proc. civ. dispune că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Cum instanța a respins în totalitatea cererea de chemare în judecată, reclamanta este partea căzută în pretenții, motiv pentru care a fost respins petitul privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.
De asemenea, instanța de fond a luat act că pârâtele nu au cerut cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței examinate a promovat apel reclamanta (f.3,9) solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință: respingerea excepției lipsei de interes a reclamantei în formularea celui de al doilea petit din cererea de chemare în judecată și a constata că aceasta are vocație succesorală după bunica paternă, prin reprezentarea tatălui predecedat, cu consecința obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel.
În motivarea cererii apelanta a criticat sentința instanței de fond cu privire la soluția referitoare la lipsa sa de interes, instanța apreciind că doar prin constatarea unei vocații generale la moștenire nu poate obține nici un folos practic însă instanța de fond a omis în primul rând să analizeze acțiunea introductivă în ansamblul său. Astfel, primul capăt de cerere a fost cel a constatării nulității unui certificat de moștenitor, act notarial prin care ceilalți succesibili ai defunctei B. R. au exclus-o pur și simplu de la moștenire. Cel de-al doilea capăt de cerere era strâns legat de primul și probat nu numai cu susținerile reclamantei ci și cu scriptele depuse la dosar.
Astfel, așa cum a demonstrat, ca o consecință a dezbaterii succesiunii după defuncta B. R. în modalitatea excluderii sale de la succesiune, au fost promovate numeroase acțiuni, atât contencioase cât și necontencioase, miza finală reprezentând-o reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparținut anterior cooperativizării numitei B. R., actele cu privire la aceste demersuri fiind depuse la dosarul de fond.
Așa cum a arătat și în acțiunea introductivă, era imperios necesar pentru reclamantă ca instanța de judecată să desființeze certificatul de moștenitor și să constate vocația sa succesorală generală după defunctă prin reprezentarea tatălui predecedat, fie pentru a stopa procedurile administrative existente deja în derulare în fața diferitelor instituții abilitate de lege privitor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor fie a interveni în cadrul acestor proceduri, acest lucru neputându-se întâmpla doar pe baza actelor de stare civilă justificative ale vocației sale succesorale.
Acesta este așadar interesul practic, născut, actual și legitim care a determinat reclamanta să promoveze prezenta cerere de chemare în judecată și a arătat în fața instanței de fond că pentru a se putea stabili vocația succesorală concretă nu dispunea de suficiente informații cu privire inclusiv la bunurile care intrau în masa succesorală întrucât pentru unele se obținuseră fie sentinței judecătorești aflate în diferite stadii procesuale, fie titluri de proprietate, fie erau în derulare proceduri administrative de reconstituire a dreptului de proprietate.
Legiuitorul a instituit în cadrul devoluțiunii legale a moștenirii o anumită ordine de chemare concretă la moștenire a rudelor defunctului iar pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moștenire în temeiul legii, să aibă vocație succesorală concretă, nu este suficient ca ea să facă parte din categoria moștenitorilor legali cu vocație generală. Trebuie îndeplinită și o condiție negativă și anume aceea ca persoana în cauză să nu fie înlăturată de la moștenire de o alta, cu vocație generală dar chemată de lege în rg preferabil.
Prin urmare, apreciază apelanta că, dacă instanța de fond ar fi analizat toate scriptele despre care a făcut vorbire nu ar fi putut decât să ajungă la concluzia existenței unui interes născut, actual și legitim al reclamantei de a-i fi constatată vocația succesorală generală după defuncta sa bunică.
Prin întâmpinarea formulată (f.17) intimata G. M. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate a fiind legală și temeinică.
În susținerea poziției procesuale s-a arătat că în speță, deși au trecut aproape 20 de ani de la decesul bunicii, reclamanta nu a făcut nici un demers în sensul acceptării sau dezbaterii succesiunii după aceasta din care să rezulte dorința și interesul acesteia de a primi moștenirea după bunica paternă și mai mult până în prezent reclamanta nu a înțeles să accepte moștenirea nici măcar după tatăl său.
În ciuda manifestării vehemente a interesului exclusiv patrimonial arătată prin motivele de apel, reclamanta nu a uzat de niciuna dintre ocaziile oferite de legile succesive cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru a formula cereri în acest sens în calitate de moștenitoare a defunctei sale bunici. Independent de altă acceptare anterioară, tacită sau expresă, a succesiunii după B. R., legile privind reconstituirea dreptului de proprietate îi ofereau ocazia de a profita de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii. Cum nu a putut face dovada unei astfel de solicitări către autoritățile îndreptățite, rezultă că nu a înțeles să accepte succesiunea și oricum aceste cereri neformulate în termen, decad moștenitorul de a mai beneficia de dreptul de reconstituire asupra proprietăților antecesorilor.
În ce privește vocația succesorală, astfel cum a arătat și instanța de fond, vocația generală este doar una potențială, vizând posibilitatea de principiu de a moșteni patrimoniul persoanei decedate. Numai vocația concretă, determinată prin devoluțiunea succesorală legală, va atrage culegerea efectivă a moștenirii. Așadar instanța nu poate stabili vocația generală decât în condițiile în care se dovedește acceptarea succesiunii în termenul legal și dacă se dovedește un interes material sau moral. Dar opțiunea reclamantei a fost în sensul stabilirii vocației abstracte/generale.
Raportat la petitele acțiunii introductive, reiese interesul patrimonial al reclamantei respectiv moștenirea cotei legale din certificatele de acționar înscrise în acest certificat de moștenitor. C. urmare anulării acestui certificat de moștenitor, urmează a se constata că finalitatea urmărită de reclamantă nu poate fi atinsă, urmare neacceptării succesiunii în termen. Așadar, și din acest punct de vedere, interesul reclamantei în susținerea prezentei acțiuni este inexistent.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 296 C.pr.civ. îl va respinge, pentru următoarele considerente:
În justificarea interesului formulării petitului de constatare a vocației succesorale a reclamantei după defuncta B. R., singurul capăt de cerere care face obiectul căii de atac promovate, aceasta invocă faptul că demersul judiciar inițiat în acest sens are ca și finalitate stoparea procedurilor contencioase, precum și a celor administrative necontencioase existente deja în derulare în fața diferitelor instituții abilitate de lege privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii fondului funciar precum și intervenirea în cadrul acestor proceduri, acestea neputându-se realiza doar pe baza actelor de stare civilă justificative ale vocației sale succesorale în condițiile în care instituțiile în discuție nu au competențe atribuite de lege pentru a dezbate succesiunea sau a reface procedurile ca urmare a apariției unui nou moștenitor.
Așa cum s-a arătat de către judecătorie, condițiile cerute de lege pentru a putea moșteni sunt acelea ca persoana respectivă să aibă capacitate succesorală și să nu fie nedemnă pentru a moșteni, la acestea doctrina adăugând încă una, și anume aceea a vocației sau chemării la moștenire.
Această din urmă cerință este conferită de lege sau de voința lui de cujus prin testament sau contract de donație de bunuri viitoare.
Reclamanta ar fi îndreptățită să solicite constatarea vocației sale succesorale chiar dacă aceasta este conferită de lege, în contextul în care ar justifica un interes legitim, născut și actual, personal și direct însă, raportându-ne la motivația redată în cuprinsul motivelor de apel la care s-a făcut referire anterior, Tribunalul apreciază că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, reclamanta invocă două situații, respectiv aceea a reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar în favoarea defunctei B. R. ca urmare a propriilor cereri formulate de către aceasta din urmă (filele 18, 19 și 25 dosar fond) și cea a demersurilor efectuate de ceilalți succesori ai acestei defuncte evident după decesul acesteia (filele 21, 22, 24, 26 dosar fond) care fie s-au finalizat prin emiterea titlului de proprietate, fie sunt în curs de soluționare.
În ceea ce privește prima situație simpla constatare a vocației succesorale este lipsită de interes deoarece pentru ca reclamanta să culeagă moștenirea după defuncta B. R. este necesar ca aceasta să fi acceptat în termenul de opțiune succesorală moștenirea.
În plus certificatul de moștenitor eliberat după această defunctă prin care a fost exclusă reclamanta a fost anulat pe cale penală, ceea ce presupune reluarea acestei proceduri succesorale de către notar sau instanță care vor analiza toate condițiile pentru ca aceasta să succeadă la moștenire nefiind necesară o statuare a instanței în acest sens.
Cât privește cea de a doua situație, conform art. 13 alin. 1 și 2 din Legea 18/1991 calitatea de moștenitori a celor care formulează cereri de reconstituire se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau hotărârii judecătorești definitive ori în lipsa acestora prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii. Moștenitorii care însă nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, fiind considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Cu alte cuvinte, legitimarea participării unei persoane în cadrul procesului de fond funciar se realizează printr-o cerere formulată în temeiul legii menționate, care se impune a fi însoțită de actele arătate. D. în măsura în care s-a realizat un asemenea demers, persoana respectivă poate emite pretenții la reconstituirea dreptului de proprietate opunându-le și altor persoane interesate. Ori, reclamanta potrivit susținerilor sale din acțiunea introductivă nu a formulat asemenea cereri în temeiul legii fondului funciar.
În atare situație simpla constatare a vocației este lipsită de relevanță.
Față de cele ce preced, tribunalul va menține soluția judecătoriei ca fiind temeinică și legală.
În baza art. 274 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a apelantei, o va obliga să plătească intimatei G. M. (nasc. B.), suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței . nr. 261 din 25.04.2013 eliberate de avocat B. A. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de către reclamanta L. G. în contra Sentinței civile nr._ din 31.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o păstrează în întregime.
Obligă apelanta să plătească intimatei G. M. (nasc. B.), suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013.
Președinte, O.-C. T. | Judecător, A.-F. D. | |
Grefier, G. P. |
G.P. 03 Mai 2013
OT/GP 16 Mai 2013/ 5 ex.
Judecător fond G.-R. F.-H.-Judecătoria Cluj-N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 576/2013. Tribunalul CLUJ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
