Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 405/2013. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 322/242/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 405/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.-S.
Judecător D.-I. T.
Grefier A. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelant R. P.-G., apelant R. A.-O. împotriva Încheierii civile nr. 195/22.04.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, și pe intimat B. DE C. FUNCIARĂ HUEDIN, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta R. A.-O., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că apelul este declarat în termen legal, este motivat, este legal timbrat.
Nemaifiind alte cereri, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apelanta solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin Încheierea civilă nr. 195/22.04.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin a fost respinsă plângerea împotriva Încheierilor de CF nr. 158/2013, nr. 159/2013 nr. 160/2013 ale OCPI Cluj – BCPI Huedin, formulată de petenții R. P. G., Și R. A.-O..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Încheierea de respingere nr. 9706 dispusă în Dosarul nr. 9706/01.11.2012 al OCPI Cluj – BCPI Huedin (f. 99) s-a respins cererea cu privire la imobilul cu nr. top 193/1/1 înscris în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a) UAT Huedin având proprietarii R. A. O. în cotă de ½ parte de sub B. 2, R. P. G. în cotă de ½ se sub B. 1, R. P. G. în cotă de ½ parte de sub B. 2; imobilul cu nr. cadastral 917 înscris în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin), UAT Huedin având proprietarii R. A. O., R. P. G. în cotă de 1/1 de sub B. 1; s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin sub B. 2 din CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin); s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin sub B. 3 în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a);s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF 1985 de evidență cu nr. top 193/1/2, 193/1/3 și 194/1.
Prin Încheierea de respingere nr. 9707 dispusă în Dosarul nr. 9707/01.11.2012 al OCPI Cluj – BCPI Huedin (f. 100) s-a respins cererea cu privire la imobilul cu nr. top 193/1/1 înscris în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a) UAT Huedin având proprietarii R. A. O. în cotă de ½ parte de sub B. 2, R. P. G. în cotă de ½ se sub B. 1, R. P. G. în cotă de ½ parte de sub B. 2; imobilul cu nr. cadastral 917 înscris în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin), UAT Huedin având proprietarii R. A. O., R. P. G. în cotă de 1/1 de sub B. 1; s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin sub B. 3 din CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin); s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin sub B. 4 în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a);s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF 1985 de evidență cu nr. top 193/1/2, 193/1/3 și 194/1.
Prin Încheierea de respingere nr. 9708 dispusă în Dosarul nr. 9700/01.11.2012 al OCPI Cluj – BCPI Huedin (f. 101) s-a respins cererea cu privire la imobilul cu nr. top 193/1/1 înscris în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a) UAT Huedin având proprietarii R. A. O. în cotă de ½ parte de sub B. 2, R. P. G. în cotă de ½ se sub B. 1, R. P. G. în cotă de ½ parte de sub B. 2; imobilul cu nr. cadastral 917 înscris în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin), UAT Huedin având proprietarii R. A. O., R. P. G. în cotă de 1/1 de sub B. 1; s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin sub B. 4 din CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin); s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin sub B. 5 în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a);s-a dispus notarea respingerii pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF 1985 de evidență cu nr. top 193/1/2, 193/1/3 și 194/1.
Motivele de respingere sunt comune tuturor celor 3 Încheieri de respingere și au avut în vedere mai multe considerente. Astfel, întrucât nu s-au adus completările necesare în termenul stabilit prin adresa de înaintare a notei de completare, documentația de întabulare a fost respinsă. De asemenea, s-a constatat că din cuprinsul documentației lipsesc anexele 5 la Ordinul 634/2006 a tuturor beneficiarilor lucrării (Claie M., Claie I., Cheti A.), copii de pe actele de identitate ale acestora, precum și certificatele fiscale pentru imobilele deținute de aceștia. S-a apreciat că s-au încălcat și dispozițiile art. 58 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, art. 13 alin. 1 lit. c și o din Ordinul 634/2006 și art. 55 alin. 1 din Ordinul 633/2006.
Urmare a cererii de reexaminare formulată împotriva Încheierilor nr. 9706/2012, nr. 9707/2012 și nr. 9708/2012 (f. 102-104), au fost emise Încheierile de respingere nr. 158/2013, nr. 159/2013 și nr. 160/2013, atacate prin plângerea ce formează obiectului prezentului dosar.
Astfel, prin Încheierea de respingere nr. 158/2013 dispusă în Dosarul nr. 158/10.01.2013 al OCPI Cluj – BCPI Huedin (f. 38) s-a respins cererea de reexaminare cu privire la imobilul cu nr. top 193/1/1 înscris în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a) UAT Huedin având proprietarii R. A. O. în cotă de ½ parte de sub B. 2, R. P. G. în cotă de ½ se sub B. 1, R. P. G. în cotă de ½ parte de sub B. 2; imobilul cu nr. cadastral 917 înscris în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin), UAT Huedin având proprietarii R. A. O., R. P. G. în cotă de 1/1 de sub B. 1; s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9706/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF_; s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9706/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin); s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9706/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF 1985 de evidență Huedin.
Prin Încheierea de respingere nr. 159/2013 dispusă în Dosarul nr. 159/10.01.2013 al OCPI Cluj – BCPI Huedin (f. 39) s-a respins cererea de reexaminare cu privire la imobilul cu nr. top 193/1/1 înscris în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a) UAT Huedin având proprietarii R. A. O. în cotă de ½ parte de sub B. 2, R. P. G. în cotă de ½ se sub B. 1, R. P. G. în cotă de ½ parte de sub B. 2; imobilul cu nr. cadastral 917 înscris în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin), UAT Huedin având proprietarii R. A. O., R. P. G. în cotă de 1/1 de sub B. 1; s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9707/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF_; s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9707/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin); s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9707/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF 1985 de evidență Huedin.
Prin Încheierea de respingere nr. 160/2013 dispusă în Dosarul nr. 160/10.01.2013 al OCPI Cluj – BCPI Huedin (f. 40) s-a respins cererea de reexaminare cu privire la imobilul cu nr. top 193/1/1 înscris în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 4533/a) UAT Huedin având proprietarii R. A. O. în cotă de ½ parte de sub B. 2, R. P. G. în cotă de ½ se sub B. 1, R. P. G. în cotă de ½ parte de sub B. 2; imobilul cu nr. cadastral 917 înscris în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin), UAT Huedin având proprietarii R. A. O., R. P. G. în cotă de 1/1 de sub B. 1; s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9708/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF_; s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9708/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF_ (provenită din CF de pe hârtie cu numărul 5730 Huedin); s-a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a Încheierii nr. 9708/2012 pentru întabularea Sentinței civile nr. 486/2012 din 05.03.2012 emisă de Judecătoria Huedin în CF 1985 de evidență Huedin.
Soluția de respingere a cererii de reexaminare, comună celor 3 Încheieri, a fost fundamentată pe mai multe motive. La verificarea documentației cadastrale s-a constatat că aceasta nu a fost întocmită conform dispozitivului Sentinței civile nr. 486/2012 (comasare imobile înscrise în cartea funciară, rectificare suprafață, dezlipire imobil), astfel că lucrarea nu a putut fi recepționată raportat la dispozițiile art. 10 alin. 4 din Ordinul 634/2006. Prin cererea de înscriere depusă la BCPI Huedin s-a solicitat prima înscriere, întabulare drept de proprietate și înscriere construcții. Prin Sentința civilă nr. 486/2012 s-au dispus mai multe operațiuni de carte funciară (comasare imobile înscrise în cartea funciară, rectificare suprafață, dezlipire imobil). Pentru ca dispozitivul sentinței să poată fi operat în cartea funciară sunt necesare înscrisuri suplimentare, respectiv documentația cadastrală trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor instanței judecătorești. Din coroborarea dispozițiilor art. 58 alin. 3 di Legea nr. 7/1997 republicată cu dispozițiile art. 880 alin. 1 C. civil, rezultă că documentația cadastrală trebuia să respecte etapele impuse în hotărârea instanței, acesta fiind de altfel și motivul pentru care a fost respinsă recepția documentației cadastrale. Cum aceasta nu a fost recepționată, imobilul nu a primit identificatorul unic (număr cadastral) și nu se poate dispune prima înscriere și întabularea dreptului de proprietate.
În termen legal petenții au formulat plângere împotriva Încheierilor de CF nr. 158/2013, nr. 159/2013 nr. 160/2013 ale OCPI Cluj – BCPI Huedin.
Analizând plângerea prin prisma înscrisurilor care au stat la baza pronunțării celor 3 Încheieri de respingere, a motivelor invocate de petenți, a motivelor ce au stat la baza respingerii cererii de reexaminare și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată.
Deși aparent motivele care au stat la baza pronunțării Încheierilor nr. 9706/2012, nr. 9707/2012 și nr. 9708/2012 ale BCPI Huedin diferă de cele care au stat la baza pronunțării Încheierilor de respingere împotriva cărora s-a formulat plângerea dedusă judecății, în realitate sunt același, fiind doar pe larg explicitate și însoțite de textele legale incidente în cauză în încheierile de respingere.
Instanța a reținut că prin Sentința civilă nr. 486/05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții R. P. G. Și R. A.-O. în contradictoriu cu pârâții Cheți A., Claie M., Claie M. și pârâții proprietari neidentificați în CF 1985 Huedin de sub B 45. După efectuarea mai multor operațiuni de carte funciară, respectiv comasări de parcele, rectificări de suprafață și sistare indiviziune, s-a dispus ca ultimă etapă înscrierea în CF a parcelei comasate 193/1/1/1, 193/1/2/1, 193/1/3/1, 194/1/1, nr. cad 917, curți, construcții 250 mp, cu casă pe fundație de piatră, zidărie din lemn și cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 4 camere, hol, cămară, în favoarea reclamanților R. P. G. Și R. A.-O..
Potrivit art. 58 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 republicată, reținut în cuprinsul tuturor încheierilor pronunțate și explicitat în încheierile de respingere a cererilor de reexaminare, în cazul înscrierii unei construcții, a dezmembrării sau alipirii unui corp funciar înscris într-o carte funciară întocmită în baza Decretului-lege nr.115/1938, pentru imobilul desprins se va deschide o nouă carte funciară, potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 880 alin. 1 NCC prevede, de asemenea, că în caz de alipire sau dezlipire, imobilele rezultate se vor transcrie în cărți funciare noi, cu menționarea noului număr cadastral pentru fiecare imobil, iar cartea funciară sau, după caz, vechile cărți funciare se vor închide, fără a mai putea fi redeschise pentru alte înscrieri.
Documentația cadastrală pentru întabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în cartea funciară trebuie să cuprindă înscrisurile, planurile, tabloul de mișcare parcelară, etc. prevăzute în art. 13 din Ordinul nr. 634/2006 cu modificările ulterioare al ANCPI.
În speță, lucrarea nu a putut fi recepționată raportat la dispozițiile art. 10 alin. 4 din Ordinul 634/2006, fiind incorect întocmită. Este real că, prin notele de completare li s-a pus în vedere petenților să completeze documentația cadastrală doar cu anexa 5 a tuturor beneficiarilor lucrării (Claie M., Claie I., Cheti A.), însă plângerea acestora nu poate fi primită și nici nu se poate dispune înscrierea în CF câtă vreme documentația cadastrală nu este corect întocmită, nu a primit identificator unic, etc.
Așa cum anterior s-a menționat, prin Sentința civilă nr. 486/05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._ s-au dispus mai multe operațiuni de carte funciară, respectiv comasări de parcele, rectificări de suprafață și sistare indiviziune, documentația cadastrală trebuind să cuprindă toate aceste etape pentru a putea fi respectate dispozițiile art. 58 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 republicată și art. 880 alin. 1 NCC anterior citate. Nefiind efectuată în conformitate cu dispozitivul sentinței, documentația cadastrală nu poate fi recepționată, așa cum în mod corect s-a apreciat în speță de OCPI Cluj - BCPI Huedin.
Instanța a reținut că și petenții sunt în culpă. Respingerea cererii întemeiată pe lipsa anexelor 5 la Ordinul 634/2006 a tuturor beneficiarilor lucrării (Claie M., Claie I., Cheti A.), a copiilor de pe actele de identitate ale acestora, precum și certificatelor fiscale pentru imobilele deținute de aceștia a fost parțial întemeiată. Este reală susținerea petenților că nu dețin actele de identitate ale celorlalți beneficiari și, respectiv certificate fiscale și nici nu pot semna anexele în locul lor, însă, așa cum se observă din cererea de înscriere formulată de G. A., s-a solicitat întabularea nu numai în ceea ce privește parcelele de teren ce au revenit petenților în baza sentinței menționate, ci și a cotelor-părți ce au revenit numiților Claie M., Claie I., Cheti A., astfel că era inevitabilă solicitarea BCPI Huedin.
Chiar și în cuprinsul plângerii de față petenții solicită “să se dispună admiterea cererii de înscriere…în favoarea reclamanților...și…în favoarea numiților Claie M., Claie I., Cheti A.”.
Nu în ultimul rând, a fost corectă reținerea dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Ordinul nr. 633/2006, potrivit cărora cererea de înscriere adresată biroului teritorial trebuie să cuprindă: numele, prenumele/denumirea și domiciliul/sediul solicitantului, actul de identitate, codul numeric personal, obiectul înscrierii, indicarea actului sau a actelor în măsura să justifice cererea, localitatea în care este situat imobilul, numărul cadastral al imobilului și numărul de carte funciară, după caz. Modelul de cerere de înscriere este prezentat în anexa nr. 6 la Ordin. Așa cum se poate observa cererea depusă la BCPI Huedin nu conține nici pe departe elementele menționate.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse instanța a apreciat că plângerea împotriva Încheierilor de CF nr. 158/2013, nr. 159/2013 nr. 160/2013 ale OCPI Cluj – BCPI Huedin, formulată de petenții R. P. G. Și R. A.-O. nu este întemeiată, fiind respinsă.
Împotriva hotărârii au declarat apel petentii R. P. G. și R. A. O. solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii de fond în sensul admiterii plângerii formulate.
Încheierea civilă nr. 195/22.04.2013 pronunțată de către Judecătoria Huedin în dosarul nr._ este nelegală și netemeinică, fiind dată cu interpretarea eronată a probelor administrate în cauză.
Prin documentația cadastrală depusă la BCPI Huedin în dosarele nr. 9706/2012, 9707/2012, 9708/2012 apelanții au solicitat întabularea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de 250 mp, 56 mp în cotă de 1/1 parte în favoarea apelanților cu titlu de moștenire, cumpărare și partaj și asupra suprafeței de 130 mp în cotă de 1/2parte în favoarea apelanților cu titlu de moștenire, cumpărare și partaj și cota de 1/2 parte în favoarea numiților Caie M., Claie I. și Cheți A., cu titlu de drept de moștenire, conform dispozitivului sentinței civile nr. 468/05.03.2012 definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Huedin, prin care apelanții au obținut dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren menționate.
Prin încheierile de carte funciară de respingere nr. 9706/2012, 9707/2012, 9708/2012, fost respinsă solicitarea apelanților de intabulare a dreptului de proprietate obținut prin sentința civilă nr. 468/05.03.2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Huedin pe motiv că nu au depus la dosar cele solicitate prin nota de completare, respectiv anexa nr. 5 a tuturor beneficiarilor lucrării (Claie M., Claie losif, Cheți A.) solicitate în baza ODG nr. 634/2006 actualizat, copie după actele de identitate ale acestora, precum și certificat fiscal pentru imobilele deținute de aceștia.
Având în vedere că toate cele solicitate în nota de completare sunt acte și fapte personale ale numiților Claie M., Claie I., Cheți A. cu care apelanții au fost în litigiu și care refuză orice colaborare cu acestia, bineînțeles că s-au aflat în situația imposibilității de a depune aceste acte sau de a semna anexa 5, fapt pentru care cererile lor au fost respinse.
Împotriva cererilor de respingere, conform prevederilor art. 50 alin (2)
din Legea nr. 7/1996 apelanții au formulat cereri de reexaminare fiind formate dosare noi sub nr. 158/2013, 159/2013 și 160/2013 în care s-au pronunțat sub același număr încheieri de respingere pentru motive identice cu cele din primele încheieri de respingere, plus un argument în plus, respectiv faptul că documentația cadastrală nu a fost întocmită conform dispozitivului sentinței civile nr. 468/05.03.2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al judecătoriei Huedin, în sensul că s-au dispus mai multe comasări de parcele, rectificări de suprafață și sistare de indiviziune iar documentația cadastrală nu cuprinde toate aceste etape.
Față de motivele suplimentare din aceste încheieri de respingere, referitor la faptul că documentația cadastrală nu cuprinde toți pașii menționați în sentința civilă nr. 468/05.03.2012 în primul rând consideră că aceste nu mai puteau fi invocate în această fază, deoarece orice impedimente la întabulare se constată, trebuie comunicate petentului prin nota de completare pentru ca acesta să remedieze toate lipsurile documentației, în această fază apelanții consideră solicitarea ca fiind tardivă și fără vreo justificare legală, iar în al doilea rând, verificând toată documentația care a fost depusă la dosar se poate constata că etapele conținute de documentația topografică extrajudiciară întocmită în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Huedin, respectiv în tabloul de miscare al parcelelor sunt identice cu cele conținute în documentația cadastrală depusă la dosar, astfel încât impedimentele constatate în realitate nu există, nefiind incidente în cauză prevederile art. 13 din Ordinul nr. 634/2006.
Deși se dorește a se sublinia faptul că apelanții nu au respectat dispozițiile art. 58 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, consideră că prin documentația cadastrală depusă la dosar au respectat întru totul aceste prevederi legale, documentația cadastrală fiind efectuată pentru toate parcelele de teren care le-au revenit în proprietate.
Consideră că atâta timp cât dreptul lor de proprietate a fost consfințit printr-o hotărâre judecătorească în care sunt cuprinse toate datele părților din litigiu, inclusiv poziția lor procesuală, acești fiind de acord cu admiterea acțiunii nu se impune să mai depună și alte acte referitor la părțile din proces, cu atât mai mult cu cât în cartea funciară care urmează să se deschidă aceste date nu sunt trecute.
Apelanții au solicitat prin documentația cadastrala întabularea doar a curții comune, nu și a celorlalte imobile care potrivit sentinței civile nr. 468/05.03.2012 aparțin exclusiv numiților Claie M., Claie I., Cheți A., deoarece, logic, curtea comună nu pot să o intabuleze doar pe numele apelanților.
În situația în care nu s-ar admite apelul promovat de apelanți ar însemna că sentința civilă care s-a pronunțat în cauză după mai bine de un an de judecată nu poate fi întabulată pentru că „pârâții" în continuare înțeleg să stea în pasivitate tocmai pentru a bloca demersul lor de intrare în legalitate.
Dacă cele de mai sus ar fi reale, toată această situație ar duce la concluzia absurdă și ireală că sentința civilă nr. 468/05.03.2012 nu are nici o putere legală, legile care reglementează modalitatea de întocmire a documentațiilor cadastrale guvernează dreptul, român și nu există posibilitatea de interpretare a acestora în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.
Toate datele numitilor Claie M., Claie I., Cheți A., au fost consemnate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Huedin și în acest dosar iar BCPI Huedin nu poate cenzura întabularea în CF a unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă.
Astfel, apelantii consideră că sunt îndeplinite și condițiile legale prevăzute de art. 47 și 48 din Legea nr, 7/1996, dreptul lor de proprietate este constituit în mod valabil, consfințit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, de care nu se poate face abstracție la întabularea în cartea funciară.
Analizând apelul declarat, în raport cu dispozițiile legale invocate, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Prin încheierile de carte funciară de respingere nr. 9706/2012, 9707/2012 și 9708/2012,a fost respinsă solicitarea apelanților de intabulare a dreptului de proprietate dobandit prin sentința civilă nr. 468/05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul civil nr._ .
Împotriva acestor încheieri apelanții au formulat cereri de reexaminare care au fost de asemenea respinse, pronunțandu-se încheierile nr. 158/2013, 159/2013 și 160/2013, iar împotriva acestora din urmă apelanții au promovat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
Prima critică a apelanților vizează împrejurarea că se află în imposibilitate de a depune anexa 5 a tuturor beneficiarilor lucrării, așa cum li s-a solicitat de către biroul de carte funciară, întrucat este vorba despre acte și fapte personale ale numiților Claie M., Claie I. și Cheți A., persoane cu care apelanții nu pot colabora, fiind cei cu care au purtat litigiul finalizat prin Sentința civilă nr. 468/05.03.2012 a Judecătoriei Huedin.
Această critică nu poate fi însă primită prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză.
Astfel, prin cererea de înscriere formulată de p.f. A. Gzorgy s-a solicitat întabularea în cartea funciară a tuturor parcelelor rezultate în temeiul Sentinței civile nr 486/2012 a Judecătoriei Huedin, așadar și a cotelor părți ce au revenit numiților Claie M., Claie I. și Cheți A. și nu numai în privința loturilor apelanților. În același sens este formulată și cererea dedusă judecății,așa cum corect a observat și prima instanță și în plus, chiar și în cuprinsul motivelor de apel se arată că s-a solicitat întabularea curții comune, care a rămas, potrivit sentinței menționate, în indiviziune. Ca urmare, solicitarea de a se depune anexa 5 și pentru aceste persoane este perfect justificată.
În plus, se reține că, în urma operațiunilor de comasare, rectificare și sistare indiviziune dispuse prin Sentința civilă nr 486/2012 a Judecătoriei Huedin a rezultat o parcelă, respectiv curtea în suprafață de 121 mp., care a rămas în indiviziune în cotă de ½ parte în favoarea apelanților și ½ parte în favoarea numiților Claie M., Claie I. și Cheți A.. În aceste condiții este evident că întabularea dreptului de proprietate al apelanților asupra acestei parcele presupune, în același timp și întabularea dreptului de proprietate al numiților Claie M., Claie I. și Cheți A., perspectivă din care se impune de asemenea îndeplinirea condiției depunerii de către aceștia din urmă a anexei 5 din Ordinul nr.634/2006.
Tribunalul reține de asemenea că prin Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Birourilor de cadastru și Publicitate Imobiliară, se stipulează în cuprinsul art.55 al 1 că “Cererea de înscriere adresată biroului teritorial va cuprinde: numele, prenumele/denumirea și domiciliul/sediul solicitantului, actul de identitate, codul numeric personal, obiectul înscrierii, indicarea actului sau a actelor în măsura să justifice cererea, localitatea în care este situat imobilul, numărul cadastral al imobilului și numărul de carte funciară, după caz. Modelul de cerere de înscriere este prezentat în anexa nr. 6”.Ori, aceste acte nu au fost depuse de apelanți în privința tuturor persoanelor al căror drept de proprietate s-a solicitat a se întabula.
Susținerea petenților în sensul că persoanele cu care au purtat litigiul finalizat prin Sentința civilă nr.486/2012 a Judecătoriei Huedin refuză orice colaborare, nu a fost dovedită, iar pe de altă parte, dacă consideră abuzivă această conduită, apelanții au posibilitatea de a acționa pe căile legale pentru a înlătura acest pretins abuz.
Sunt nerelevante și afirmațiile referitoare la faptul că, în condițiile respingerii apelului, Sentința civilă nr.486/2012 nu ar avea nicio putere legală, întrucat depunerea hotărârii judecătorești irevocabile prin care se dispune intabularea dreptului real al apelanților reprezintă doar una dintre condițiile înscrierii,existand și alte cerințe legale care trebuie respectate așa cum s-a arătat anterior.
Tribunalul reține totodată, contrar criticilor a apelanților, că motivele avute în vedere la pronunțarea încheierilor inițiale cu nr.9706/2012, 9707/2012 și 9708/2012 nu sunt diferite de cele ce au stat la baza soluției de respingere a plangerilor formulate împotriva acestora. Există o diferență de formulare și de detaliere a dispozițiilor legale aplicabile, însă în esență, este vorba despre aceleași temeiuri, respectiv prevederile art. 58 al.3 din Legea nr.7/1996 rep., art.13 al.1 lit.c) și o), anexa 5 din Ordinul nr.634/2006, art.55 al.1 din Ordinul nr.633/2006.
Astfel, conform dispozițiilor art. 58 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, republicată, în cazul în cazul înscrierii unei construcții, al dezlipirii sau alipirii unor imobile înscrise în cărți funciare întocmite în baza Decretului-lege nr. 115/1938 și pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor de restituire a proprietăților funciare, se va întocmi o documentație cadastrală în vederea deschiderii unei noi cărți funciare, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b din Ordinul nr. 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, documentațiile cadastrale stau la baza înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobile care necesită documentație pentru prima înscriere și al imobilelor care necesită documentație pentru dezlipire.
Această documentație cadastrală trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art.13 din Ordinul nr.634/2006 între care declarația pe proprie răspundere cu privire la înstrăinarea și identificarea imobilului măsurat, conform anexei nr. 5 ( lit. c) și certificatul fiscal (lit.o).
În condițiile în care lucrarea cadastrală nu a cuprins toate aceste mențiuni, ea nu a putut fi recepționată, și ca atare nu s-au putut efectua în cartea funciară operațiunile solicitate.
Chiar dacă este adevărat că petenților li s-a pus în vedere să atașeze documentației cadastrale doar anexa 5 pentru toți beneficiarii lucrării, obligație pe care oricum nu au îndeplinit-o, în condițiile în care documentația cadastrală nu a fost întocmită cu respectarea cerințelor anterior arătate, nu a putut fi recepționată, așa încat demersul apelanților este neîntemeiat.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul apreciază ca neîntemeiate criticile formulate și urmează a respinge ca nefondat apelul declarat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală, a sentinței atacate.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de petentii R. P. G. si R. A. O. împotriva Încheierii civile nr. 195/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
F. cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013.
Președinte, M. O.-S. | Judecător, D.-I. T. | |
Grefier, A. P. |
A.P. 16 Septembrie 2013
Red. OSM/tehn .
Jud fond – S. J. M.
← Anulare act. Decizia nr. 237/2013. Tribunalul CLUJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|