Obligaţie de a face. Decizia nr. 661/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 661/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 2243/328/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILĂ Nr. 661/R/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător D. C.
Judecător A.-S. S.
Grefier O. A.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta reclamantă S.C. „Orizont R.” S.R.L., în contra Sentinței civile nr.480/19 Martie 2014, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimații pârâți G. T. și G. S., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
La data de 6 octombrie 2014, recurenta a depus prin serviciul registratură al instanței, la dosarul cauzei note de ședință (filele 60-65).
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 01 octombrie 2014, când părțile au pus concluzii prin reprezentanți conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, reține că:
Prin Sentința civilă nr. 480/2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții G. T. și G. S., având ca obiect revendicare și grănițuire; s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții G. T. și G. S. și pe cale de consecință a fost obligată reclamanta să lase în deplină proprietate și liniștită folosință terenul în suprafață de 94 mp identificat în anexa 6 prin punctele D, C,B, 5,6,A,11,D, din raportul de expertiză intocmit de ing. Varo G.-L. care face parte integrantă din hotărâre.
S-a anulat în parte Încheierea nr. 9460 din 16 iunie 2003 din CF 6300 mp și s-a dispune radierea din CF 6300 Câmpia Turzii a suprafeței de 200 mp delimitată în anexa 4 prin punctele 2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,D,E,2, din raportul de expertiză intocmit de ing. Varo L..
S-a respins ca nefondată cererea pârâților de readucere în CF nr. 2193 Câmpia Turzii a terenului în suprafață de 200 mp, delimitată în anexa 4 prin punctele 2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,D,E,2, din raportul de expertiză întocmit de ing. Varo G.-L..
A fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâților a sumei de 975,56 lei cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În speță, instanța fiind investită cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 V.C.C identic cu art. 453 N.C.C, calitatea procesuală pasivă revine celui care stăpânește, ca posesor sau chiar ca detentor, bunul revendicat. Societatea reclamantă este proprietară asupra imobilului înscris în CF 6300 Câmpia Turzii, nr. top 603/2/4/1, 605/2/4/1, 605/1/2/4/1, 605/1/4/1, 602/3/3/4/1 în suprafață de 1263 mp, imobil dobândit în urma divizării societăți . . dobândit dreptul de proprietate inclusiv asupra acestei suprafețe în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr.0091 din 26.02.1998 emis de Consiliul Județean Cluj.
Pârâților li s-a emis Ordinul prefectului nr.620 din 29.10.2002 în baza Hotărârii nr.255/2002 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.18/1991 pentru suprafața de 249 mp, ./3/4/1 precum și Titlul de proprietate nr._/1400/07.11.2002 ./3/4/3 pentru suprafața de 248 mp.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat că, imobilul în suprafață de 249 mp obținut de pârâți prin Ordinul Prefectului nr.620 din 29.10.2002 are suprafața din măsurători de 200 mp și se suprapune faptic pe toată suprafața de 200 mp cu imobilul în suprafață de 1872 mp dobândit de reclamantă în baza Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate . nr.0091 din 26.02.1998.
Expertul a precizat că terenul în suprafață de 1872 mp atribuit prin Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate . nr.0091 din 26.02.1998 se identifică corect în regim de carte funciară cu: parte din imobilul cu nr. 603/2/4/1, 605/2/4/1, 605/1/2/4/1, 605/1/4/1, 602/3/3/4/1 înscris în CF nr.6300 Câmpia Turzii, mai precis se identifică doar cu suprafața de 1001 mp (1263 mp-262 mp), suprafața de 262 mp fiind greșit înscrisă în favoarea reclamantei, deoarece nu a fost identificată corect, aflându-se în afara conturului în suprafață de 1872 mp aprobat prin certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate . nr.0091 din 26.02.1998; parte din imobilul cu nr, top 605/1/5 mai precis se identifică cu suprafața de 871 mp.
Mai precis, suprafața din imobilul în suprafață de 249 mp., obținut de pârâți prin Ordinul Prefectului nr.620 din 29.10.2002 are suprafața din măsurători de 200 mp și se suprapune faptic pe toată suprafața de 200 mp cu imobilul înscris în CF 6300 Câmpia Turzii sub nr. top 603/2/4/1, 605/2/4/1, 605/1/2/4/1, 605/1/4/1, 602/3/3/4/1.
Astfel, instanța a reținut că pârâții G. T. și G. S., deținând parte din imobilul cu nr. top 603/2/4/1, 605/2/4/1, 605/1/2/4/1, 605/1/4/1, 602/3/3/4/1, justifică legitimare procesuală activă, sens în care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îi privește.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că între terenurile proprietatea părților există o suprapunere faptică pentru o suprafață de 200 mp. Întrucât în prezenta speță ambele părți exhibă un titlu de proprietate asupra suprafeței de 200 mp, instanța a procedat la analizarea titlurilor acestora urmând să dea eficiență celui mai caracterizat.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 6300 Câmpia Turzii, nr. top 603/2/4/1, 605/2/4/1, 605/1/2/4/1, 605/1/4/1, 602/3/3/4/1 în suprafață de 1263 mp, ca urmare a divizării societăți . anul 2003. Societatea . dobândit dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr.0091 din 26.02.1998 emis de Consiliul Județean Cluj în baza Legii nr.15/1990 și a HG nr.834/1991 (f.132-134). Parte din terenul în suprafață de 1263 mp și anume suprafața de 462 mp a fost proprietatea pârâților T., înscrisă în CF 2154 Câmpia Turzii sub nr. top nr. 603/2/4/1, 605/2/4/1 de la care a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 168 din 18 aprilie 1963.
Prin Decretul de expropriere nr. 168 din 18 aprilie 1963 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române s-a expropriat și s-a trecut în proprietatea statului imobilul proprietatea tabulară a pârâților în vederea construirii unui complex comercial în Câmpia Turzii.
Potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Instanța a reținut că la data emiterii decretului de expropriere era în vigoare Constituția R.P.R din 1952 care prin art. 12 prevedea că „Dreptul de proprietate personală a cetățenilor Republicii Populare Române asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriilor auxiliare pe lângă casă…sunt ocrotite de lege”.
La acea data erau in vigoare si dispozitiile art. 481 C.Civ., care prevăd ca: "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire". La fel, Declaratia Universala a Drepturilor Omului (adoptata de Adunarea Generala O.N.U. la 10.12.1948), la care si Romania era parte semnatara, prevede in art. 17, pct.1 si 2 ca « orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in asociere cu altii » si « nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.
Față de prevederile legale invocate, instanța a constatat că preluarea imobilului în proprietatea statului prin actul de expropriere s-a facut în mod abuziv, încălcându-se prevederile legale în vigoare-Constituția și Codul civil, astfel că pârâții, în calitate de foști proprietari sunt îndreptățiți la redobândirea proprietății lor. Astfel, constatându-se nevalabilitate titlului de preluare a imobilului, instanța a constatat, cu efect retroactiv dreptul de proprietate al pârâților asupra imobilului, care nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate din patrimoniul lor.
Actiunea in revendicare este actiunea prin care cel ce se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stapanirea materiala a acestuia, il cheama in judecata pe cel care are stapanirea materiala a bunului. Astfel, pentru admiterea unei acțiuni în revendicare imobiliară privind un teren este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: reclamantul să fie proprietarul terenului, reclamantul să nu mai aibă posesia asupra acestui teren și pârâtul să fie cel ce exercită posesia asupra respectivului teren. Cu alte cuvinte, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În concursul dintre reclamantă și pârâți, se va da preferabilitate titlului pârâților ca fiind cel originar și mai bine caracterizat, provenind de la proprietarul inițial, în timp ce titlul reclamantei provine de la stat și dreptul acesteia nu poate fi preferabil în raport cu titlul adevăratului proprietar, pentru că, în speță, trecerea bunului în proprietatea statului a fost abuzivă. Cu alte cuvinte, titlul există dar nu este valabil, iar dreptul de proprietate nu s-a strămutat niciodată la stat, ci a rămas în patrimoniul titularului său.
Instanța a mai reținut că terenul litigios, în suprafață de 200 mp, este liber nefiind afectat de construcții, nefiind efectuate ale amenajări de utilitate publică pe acesta, aspect care rezultă din expertiza tehnică întocmită în cauză. Totodată, Decretul de expropriere se impune a fi înlăturat, având în vedere că acesta înfrânge în mod flagrant dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin aceea că a avut ca efect instituirea unei privări de proprietate ce nu respectă exigențele prevăzute de textul convențional în discuție, atât sub aspectul limitelor exproprierii (suprafața expropriată fiind mai mare decât cea afectată de obiectivul realizat), cât și în ceea ce privește necesitatea acordării unei despăgubiri juste și prealabile, care să compenseze pierderea dreptului de proprietate asupra bunului expropriat (despăgubirea nu a fost acordată).
Din preambulul Deciziei nr. 578/1963 rezultă că aceasta a fost emisă în baza dispozițiilor Decretului 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului avându-se în vedere adresa Direcției Comerciale regionale Cluj nr. 3437/1963 și solicitarea Organizației Comerciale locale „Alimentara Interraională „T., terenul expropriat fiind transmis în administrarea O.C.L Alimentara Interraională T..
În cauză nu s-a făcut dovada că la data emiterii respectivei decizii, terenul în discuție se afla în proprietatea statului, în baza unui titlu obținut în condițiile stabilite de prevederile legale în vigoare la momentul respectiv. Prin urmare, această decizie este lipsită de eficiență juridică în ceea ce privește transmiterea legală a terenului și includerea acestuia inițial în patrimoniul societății . ca urmare a divizării, în patrimoniul societății ..
Intrucât instanța a constatat nevalabilitatea titlului reclamantei, a respins cererea de chemare în judecată formulată de aceasta având ca obiect revendicare, ca nefondată. Din raportul de expertiză rezultă că reclamanta ocupă o suprafață de 96 mp din terenul proprietatea pârâților pentru care a fost emis Ordinul Prefectului nr.620 din 29.10.2002, astfel că în baza art.480 Vechiul Cod civil, art. 563 Noul cod civil a obligat reclamanta să lase în deplină proprietate și liniștită folosință terenul în suprafață de 94 mp identificat în anexa 6 din raportul de expertiză prin punctele D, C, B, 5, 6, A, 11, D. Apărările reclamantei în sensul existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate a Decretului de expropriere nr.168/1963 și a Deciziei nr.378/1968 se impun a fi înlăturate întrucât dosarul cu nr._ a avut ca obiect nelegalitatea actului administrativ și nu fondul dreptului dedus judecății. Respectiva soluție de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a actelor administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004 nu are nicio relevanță în soluționarea prezentului dosar
Apoi, semnarea procesului verbal de vecinătate aflat la fila 6, de către pârâtul G. T., nu echivalează cu renunțarea acestuia la dreptul său subiectiv de proprietate asupra terenului de care a fost expropriat.
Totodată, în baza art.34 pct.1 din Decretul nr.115/1938 raportat la art.80 din Legea nr.71/2011 potrivit caruia ”cererile de inscriere, precum și acțiunile în justitie intemeiate pe dispozitiile Legii nr.7/1996, republicata, indiferent de data introducerii lor, vor fi solutionate potrivit normelor materiale in vigoare la data incheierii actului juridic, instanța a admis cererea de rectificare formulată de pârâții vătămați prin înscriere, întrucât înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile, cum este cazul unei înscrieri întemeiate pe un act lovit de nulitate absolută, acțiunea în rectificare fiind imprescriptibilă, sub rezerva prescripției acțiunii de fond. Pe cale de consecință, instanța a anulat în parte Încheierea nr. 9460 din 16 iunie 2003 din CF 6300 mp și a dispus radierea suprafeței de 200 mp delimitată în anexa 4 prin punctele 2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,D,E,2 din CF 6300 Câmpia Turzii, din raportul de expertiză rezultând că pentru suprafața de 200 mp au fost emise două acte de proprietate (pentru reclamantă Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.0091 din 26.02.1998) iar pentru pârâți Ordinul prefectului nr.620 din 29.10.2002.
Cu privire la cererea pârâților de readucere a terenului în suprafață de 200 mp, identificat mai sus, în CF nr. 2193 Câmpia Turzii instanța a respins-o ca nefondată, întrucât în respectivul CF este înscrisă suprafața de 1263 mp, în această suprafață fiind inclusă și suprafața de 200 mp, potrivit concluziilor expertului.
In baza art.274 C.pr.civil a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâților a sumei de 975,56 lei cheltuieli de judecată constând in taxa de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta ORIZONT R. S.R.L. în temeiul art. 282 ind. 1 și art. 299 din C.proc. civ. solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile nr.480 din 19 martie 2014 a Judecătoriei T. în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și respingerea cererii reconvenționale formulată de către intimații G. T. și G. S., cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate atât în recurs, cât și în fața instanței de fond.
În motivarea cererii se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală întrucât instanța s-a pronunțat extrapetita.
Mai întâi este de observat că instanța a acordat mai mult decât i s-a cerut, dispunând anularea încheierii de carte funciară nr. 9460 2003 prin care s-a realizat înscrierea dreptului de proprietate al recurentei în cartea funciară. Nici prin cererea reconvențională, nici prin precizări ulterioare, pârâții, reclamanți reconvenționali nu au solicitat anularea încheierii de CF nr. 9460 din 16 iunie 2003, astfel că instanța nu avea cum să dispună anularea acesteia, prevederile art. 304 pct. 6 C.pr.civ. fiind categorice în această privință. În lipsa unui astfel de petit expres formulat pentru anularea încheierii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, prima instanță trebuia să respingă cererea intimaților de radiere din Cartea Funciară a dreptului subscrisei, deoarece radierea este doar consecința anulării înscrierii, anulare care nu a fost solicitată de către intimați.
Admiterea acțiunii în revendicare și a cererilor derivate din aceasta se impunea, societatea fiind proprietara de carte funciară asupra imobilului. În mod greșit a respins instanța cererea de revendicare și cererile derivate din aceasta, întrucât recurenta, în calitate de proprietar de carte funciară este singurul proprietar al imobilului și singurul îndrituit la promovarea acțiunii. Astfel conform art. 31 din Legea 7/1996 fiind înscris dreptul de proprietate în cartea funciară recurenta se bucură de toate prerogativele proprietății, inclusiv acela de a poseda și folosi bunul asupra căruia poartă dreptul reclamantei. Ca atare, în temeiul art. 555 C.civ., art. 563 și urm. C.civ., instanța ar fi trebuit să admită acțiunea în revendicare în calitate de titulari ai dreptului de proprietate.
În mod greșit prima instanță a admis cererea reconvențională de revendicare a intimaților recurgând la compararea unor titluri de proprietate, deoarece prima instanță nu putea să recurgă la compararea titlurilor de proprietate, ci trebuia să se cantoneze la regulile de carte funciară care guvernează regimul proprietăți imobiliare. Acțiunea în revendicare este recunoscută doar proprietarului imobilului, ori conform înscrierii de carte funciară, recurenta deținea un drept de proprietate consacrat printr-un titlu înscris în cartea funciară. Potrivit art. 31 din Legea nr.7/1996 cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară.
Prima instanță a trecut în mod greșit la compararea titlurilor, o asemenea operațiune nefiind admisibilă în sistemul de publicitate al cărților funciare. Pârâții reclamanți reconvenționali ar fi trebuit să indice și să solicite - în măsura în care contestau dreptul nostru de proprietate - o cauză de nulitate privitoare la dreptul reclamantei și pe această bază rectificarea înscrierii dreptului de proprietate al recurentei în cartea funciară, răsturnând în acest fel prezumțiile conferite de înscriere subscrisei. Simplul fapt al solicitării de către intimați a radierii din cartea funciară a dreptului recurentei nu este suficient pentru a întemeia admiterea unei acțiuni în rectificare, cum greșit a procedat prima instanță.
Prin recurgerea la compararea titlurilor în condițiile în care dreptul de proprietate al subscrisei este înscris în cartea funciară, prima instanță lipsește de eficiență juridică sistemul de carte funciară, care are tocmai menirea de a acorda prevalentă înscrierilor tabulare.
Instanța de fond a admis cererea reconvențională cu încălcarea prevederilor art.34 din Legea nr.7/1996. Prin cererea reconvențională formulată intimații au solicitat instanței să dispună radierea din CF 6300 Câmpia Turzii a imobilului cu nr. topo 602/3/3/4/1 înscris în favoarea subscrisei și readucerea acestuia în CF 2193 Câmpia Turzii.. Numai în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat una dintre situațiile prevăzute la art 34 din Legea nr.7/1996, se poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară.
Intimații reclamanți reconvenționali nu au formulat în prezenta cauză un petit prin care să fi solicitat constatarea unuia dintre cazurile prevăzute de textul de lege, astfel încât să aibă posibilitatea legală de a solicita pe cale de consecință rectificarea cărții funciare. Așa cum se arată în literatura juridică, acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară este o acțiune accesorie, grefată pe acțiunea principală care constituie suportul său juridic, respectiv pe acțiunea care însoțește dreptul subiectiv lezat sau vătămat de înscrierea nevalabilă sau inexactă."
Nulitatea titlului sau a înscrierii noastre în cartea funciară nu putea fi tranșată de către instanță în lipsa învestirii sale exprese de către intimații reclamanți reconvenționali cu un astfel de petit, distinct de cel prin care se solicită radierea din cartea funciară. Numai ca urmare a stabilirii acestor aspecte și numai pe baza unui astfel de petit, instanța avea posibilitatea de a se pronunța, ca și o consecință a constatării ipotezei prevăzute de art.34 pct.1 din legea nr. 7/1996, asupra petitului privind radierea dreptului subscrisei din cartea funciară, petit care are doar un caracter subsecvent unei astfel de cereri.
În consecință, în mod greșit prima instanță a admis cererea în rectificare, pronunțându-se direct asupra petitului prin care s-a solicitat radierea din CF 6300 a suprafeței de 200 mp, atâta timp cât nu a fost investită în prealabil cu un petit care să permită constatarea faptului că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, conform cerinței impuse de art 34 punctul 1 Legea nr.7/1996.
Nu în ultimul rând arată că prima instanță a admis în mod greșit o cerere de rectificare a intimaților și sub aspectul faptului că aceștia nu au făcut dovada cerințelor punctului 1 art. 34 din legea nr.7/1996. Instanța a admis cererea de rectificare a intimaților cu motivarea că înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile, cum este cazul unei înscrieri întemeiate pe un act lovit de nulitate absolută (pag. 6 al.3 din Sentința atacată).
Titlul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea reclamantei în CF 6300 este reprezentat de: Procesul verbal din 7.06.2003, Hotărârea nr.142/17.04.2003 privind divizarea societății . și Protocolul nr. 164/21.05.2003, așa cum rezultă din extrasul de CF 6300. Instanța de fond motivează anularea încheierii de CF nr. 9460/16.03.2003 pe considerentul că pentru aceeași suprafață de teren au fost emise două titluri de proprietate. Acest considerent al instanței nu poate justifica nulitatea încheierii de carte funciară. Nulitatea încheierii de carte funciară trebuie să se raporteze la o neregulă de ordin procedural cu privire la acea încheiere, ceea ce în speță nici nu a fost invocată și nici nu a fost reținută de instanță. Argumentul că pentru aceeași suprafață de teren au fost emise două titluri nu este prin urmare de natură a justifica nulitatea încheierii de carte funciară, după cum emiterea a două titluri nici măcar nulitatea titlului nu este în măsură să o justifice, întrucât titlul de proprietate -bazat pe titlul antecesorului . o dată anterioară (26.02.1998) datei titlului reclamanților (29.10.2002).
Instanța de fond nu era îndreptățită să înlăture efectele decretului de expropriere și a deciziei mai sus menționate, întrucât în speță nu s-a solicitat constatarea nulității acestora, iar excepția de nelegalitate a acestora a fost respinsă ca inadmisibilă în cadrul dosarului_ . Exproprierea este un mod de dobândire care produce efecte chiar și fără înscriere în cartea funciară, astfel că raționamentul instanței că imobilul nu ar fi fost în patrimoniul statului și prin urmare nu ar fi putut fi transmis în proprietatea antecesoarei noastre este lipsit de orice fundament.
Pe de altă parte, la momentul emiterii titlului de proprietate în favoarea intimaților și deci a restituirii bunului, imobilul făcea parte din proprietatea unei societăți comerciale astfel că imobilul nu se mai afla în proprietatea statului pentru a putea constitui obiectul restituirii. In plus de acest aspect, instanța a ignorat prevederile art. 29 alin. 1 din Legea 10/2001, societatea . recurentei, fiind integral privatizată la momentul intrării în vigoare a acestei legi, astfel că intimații, nici măcar în temeiul acestei legi nu puteau emite pretenții cu privire la acest bun, iar dreptul de proprietate al antecesoarei recurentei se găsea astfel consolidat, ca efect și al Legii 10/2001.
Instanța realizează o argumentare contradictorie a soluției sale, reținând ca titlu al intimaților fie chiar dreptul de proprietate anterior exproprierii, ceea ce conform legislației speciale în materie de restituire nu mai este admisibil, fie Ordinul prefectului Cluj nr. 620/2002 pentru a le compara cu titlul de proprietate. Astfel, se arată că, pârâții intimați, în calitate de foști proprietari, sunt îndreptățiți la redobândirea proprietății (ceea ce implică faptul că aceștia au pierdut această proprietate ca urmare a decretului de expropriere), iar în alineatul subsecvent se arată că aceștia nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate din patrimoniul lor.
În drept, pe lângă textele legale invocate, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată de intimații G. T. și G. S., s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, acela că instanța de fond s-a pronunțat extrapetita cu privire la anularea în parte a încheierii nr. 9460/2003, susține că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, făcând o aplicabilitate corectă a dispozițiilor legale în materie.
Apoi, recurenta nu suferă nici o vătămare prin hotărârea pronunțată de instanța de fond în această privință, atâta timp cât instanța de fond a dat eficiență titlului de proprietate, emis anterior încheierii respective.
Așa cum am arătat și prin concluziile puse în fața instanței de fond acțiunea în revendicare este acțiunea deschisă proprietarului neposesor, împotriva posesorului neproprietar. În cazul de față, acțiunea în revendicare nu poate fi primită, deoarece, din probele administrate în cauză rezultă că intimații sunt proprietari asupra terenului din litigiu, respectiv asupra nr.top 602/3/3/4/1, potrivit Ordinul Prefectului nr.620 din 29.10.2002.
Existând acte de proprietate pentru ambele părți ale litigiului, nu se mai poate vorbi despre o acțiune în revendicare, ci despre o comparare a celor două titluri, așa cum au solicitat intimații prin acțiunea reconvențională și cum, în mod corect a analizat instanța de fond.
Din actele de proprietate și din concluziile expertului judiciar rezultă ambele părți ale litigiului au acte de proprietate asupra imobilului nr.top 602/3/3/4/1, ambele părți au posesia unei părți din imobil, reclamanta o suprafață de 96 mp, iar intimații o suprafață de 106 mp.
Astfel, acțiunea principală formulată de către S.C.Orizont R. SRL a fost corect respinsă în întregime.
Instanța de fond a procedat în mod corect la compararea celor două titluri de proprietate. Astfel, ori de câte ori instanța va constata că ambele părți invocă titluri de proprietate va proceda la compararea titlurilor, dând eficiență titlului mai bine caracterizat, lucru realizat de către instanța de fond.
Nu sunt fondate susținerile recurentei referitor la calitatea acestora de terț, precum și dobândire cu bună credință a unui drept real. Recurenta nu este un terț, deoarece aceasta este succesoarea fostei Alimentara, devenită S.C.Orizont SA, care, prin divizare a transmis o parte din patrimoniul său către S.C.Orizont R. SRL. Practic, prin efectul divizării recurenta a dobândit o parte din patrimoniul S.C.Orizont SA, care cuprinde și imobilul din litigiu înscris în certificat de atestare a dreptului de proprietate . Nr.009l din 26.02.1998 emis de Consiliul Județean Cluj. Acest imobil a fost dobând de către S.C.Orizont SA potrivit prevederilor HG 834/1991, de la Statul Român care nu deținea un titlu valabil asupra imobilului, cel puțin asupra părții din imobil care este proprietatea intimaților.
Instanța de fond în mod corect a procedat la analiza valabilității titlului Statului Român, prin analiza legalității titlului la data emiterii acestuia. În conformitate cu prevederile art.6 din Legea 213/1998, terenurile dobândite de Statul Român în perioada comunistă sunt considerate ca fiind preluate cu titlu valabil dacă au fost respectate prevederile constituționale în vigoare la acea dată.
În conformitate cu prevederile alin.3, art.6 din Legea 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului. Orice excludere din sfera de competenta a instanței a posibilității de a cenzura un astfel de titlu echivalând cu încălcarea dreptului de acces la instanța reglementat de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului(cauza Brumarescu contra României).
In virtutea acestei competente, instanța de fond a analizat titlul de preluare a imobilului in litigiu si a constatat ca Decretul nr. 168/1953 nu reprezintă un titlu valabil, întrucât acesta contravenea dispozițiilor Constituției din anul 1952, dispozițiilor art.480 si art.481 Cod civil, si tratatelor internaționale la care România era parte la acea data.
În plus, orice privare de proprietate trebuia insotita de o dreapta si prealabila despăgubire, conform acestor norme constituționale, despăgubire ce nu s-a plătit. Terenul din litigiu a fost expropriat de la subsemnații prin Decretul de Expropriere nr.168 din 18.04.1063 și Decizia nr.378/1963 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului Câmpia Turzii. Cele două acte au fost emise cu nerespectarea prevederilor Constituției României din 1952, în vigoare la data exproprierii, fiind vorba despre o casă de locuit și anexe gospodărești.
ART. 12 „Dreptul de proprietate personală a cetățenilor Republicii Populare Romane asupra veniturilor și economiilor provenite din munca, asupra casei de locuit si gospodăriei auxiliare pe lângă casa, asupra obiectelor casnice și de uz personal, cat și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege. "
Intimații nu au primit nici o sumă cu titlu de despăgubire.
După cum se poate observa, nu se puteau expropria terenurile aferente casei de locuit și gospodăriei auxiliare, deci titlul Statului Român nu este valabil.
Mai mult, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului nu poate crea ori constata, cu efect retroactiv, un drept de proprietate, relevanta sa juridica depinzând de existenta unui titlu valabil de preluare a imobilului in favoarea statului, privit ca autor al societatii comerciale rezultate din reorganizarea, în temeiul Legii nr. 15/1990, a fostei intreprinderi de stat, astfel încât acesta nu poate reprezenta un titlu valabil.
Înainte de expropriere, intimații au fost proprietari asupra următoarelor imobile, reprezentând casă de locuit și anexe gospodărești, în suprafață totală de 806 mp. nr.top.602/3/3/4/1, reconstituit prin Ordinul Prefectului nr.620/2002, în suprafață de 249 mp; nr.top.602/3/3/4/2, pe care s-a aflat casa de locuit, rămas în proprietate, în suprafață de 309 mp; nr. top.602/3/3/4/3, reconstituit prin Titlul de Proprietate nr. nr._/1400/07.11.2002, pentru suprafața de 248 mp.
Instanța de fond, prin instituția comparării titlurilor, a dat eficiență titlului de proprietate al intimaților.
Prin Decizia nr.8 03/2012, Curtea de Apel Cluj reține următoarele: „...în mod evident instanțele de fond comparând titlurile părților care provin de la autori diferiți, a dat câștig reclamantei, titlul ei fiind mai caracterizat deoarece a dobândit dreptul de proprietate de la un autor mai preferabil: N.I. care la rândul ei l-a dobândit în baza dispoziției Primarului T. nr. 1104 din 4.12.2003 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, comparativ cu titlul pârâtei S.C. C. SA Cluj-N., întrucât acesta se referă numai la construcție, nu și la teren și provine de la pârâta ., care la rândul ei l-a dobândit în baza hotărârii Guvernului, așadar de la un non dominus care l-a preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 218/1960 de la proprietarul tabular L.E. căsătorită D., antecesoarea numitei N.I."
Cele reținute prin decizia de mai de către Curtea de Apel Cluj pot fi similar cu cauza de față după cum urmează: societatea pârâta a dobândit proprietatea de la un non dominus care l-a preluat în mod abuziv (situație similarii, în cazul nostru, recurentei); intimații dețin un titlu preferabil, mai caracterizat, deoarece proprietatea a fost a noastră anterior exproprierii și ne-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe baza Legii 1/2000; decretul nr.409/1955, avut în vedere la emiterea Deciziei nr.378/1963, a fost declarat neconstituțional și contravine ordinii de drept, prin Legea 158/2004.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate si a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:
1.În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului Prefectului Cluj nr. 620/29.10.2002 invocată de recurenta .., aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Ordinul Prefectului nr. 620/29.10.2002, prin care se dispune atribuirea în proprietatea numitului G. T. suprafața de 249 mp teren situat în Câmpia Turzii .. 70 cu nr. CF 2193 nr. top. 602/3/3/4/1 este un act administrativ de autoritate cu caracter individual, reprezentând manifestarea de voință care creează, modifică sau stinge drepturi și obligații în beneficiul și respectiv, în sarcina unei persoane dinainte determinate.
Acest act a fost emis la data de 29.10.2002, respectiv anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar recurentul își întemeiază excepția pe disp. art. 11 din Legea nr. 29/1990.
Potrivit textului legal invocat, „instanta, solutionând acțiunea, poate, după caz, sa anuleze, în total sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativă sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris. Instanta este competenta sa se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecații. În cazul admiterii cererii, instanta va hotărî și asupra daunelor materiale și morale cerute”.
Se observă că Legea nr. 29/1990 nu reglementa exceptia de nelegalitate, actul individual putand fi cenzurat numai pe cale principala, in interiorul termenului de decadere. Prin urmare nu se poate proceda la înlăturarea, cu caracter retroactiv, a efectelor decăderii care opera in mod absolut, iar cenzurarea actului administrativ era posibilă numai pe cale principală.
Pe de altă parte, excepția de nelegalitate este reglementată doar prin Legea nr. 544/2004 . Însă și din această perspectivă, excepția de nelegalitate apare ca inadmisibilă.
În mod constant, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a adoptat soluția de principiu potrivit căreia este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ, raportat la faptul că Legea contenciosului administrativ nu poate fi aplicată unor raporturi juridice născute anterior apariției sale întrucât ar conduce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, principiu consacrat in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului .
Prin urmare, analiza legalitatii unui act emis sub regimul Legii nr. 29/1990, pe calea noului mijloc procedural, nu este permisă, atât timp cât aceasta echivalează cu afectarea retroactiva a unui regim juridic preexistent al actului administrativ.
Tribunalul va reține că dispozițiile art. 4 din Legea 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 CEDO, precum și de art.47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice, care se regăsește implicit în totalitatea articolelor convenției și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept .
2. În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că instanța s-a pronunțat extra petita, acestea sunt apreciate ca fiind întemeiate, în condițiile în care s-a dispus de instanța de fond anularea Încheierii nr. 9460 din 16 iunie 2003 din CF 6300 mp, deși niciuna dintre părți nu a învestit instanța cu o astfel de cerere.
În condițiile în care prin încheierea din data de 18.12.2013 s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale cuprinzând pretențiile în acest sens, instanța de fond nu mai era învestită cu cererea în anulare a încheierii și cererile derivate din aceasta (f. 19, 258 și 260 din dosarul de fond).
De asemenea, tribunalul va reține că petitele de radiere din CF 6300 Câmpia Turzii a suprafeței de 200 mp delimitată în anexa 4, precum și cu cererea de readucere în CF nr. 2193 Câmpia Turzii a terenului în suprafață de 200 mp, delimitată în anexa 4 prin punctele 2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,D,E,2, din raportul de expertiză întocmit de ing. Varo G.-L. sunt subsecvente cererii disjunse și prin urmare nu puteau fi soluționate decât în raport de aceasta.
Prin urmare, tribunalul va reține că prima instanță s-a pronunțat asupra unor cereri ce nu au făcut obiectul cauzei.
De altfel, prin Sentința civilă nr. 259/2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul_ s-au și soluționat cererile pârâților dispunându-se anularea în parte a Încheierii nr. 9460 din 16 iunie 2003 din CF 6300 mp, precum și înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în favoarea pârâților.
3. În ceea ce privește admiterea acțiunii în revendicare formulată de pârâți, tribunalul va reține că susținerile privind specificul publicității imobiliare cu referire directă la principiul forței probante a intabulării dreptului de proprietate, în temeiul art. 31 din Legea nr. 7/1996 și care ar paraliza acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, nu pot fi primite, dat fiind că la data înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, Legea nr. 7/1996, nu avea caracter constitutiv de drepturi.
Instanța de fond corect a reținut că terenul in suprafata de 462 mp, parte din terenul în suprafață de 1263 mp, a fost proprietatea pârâților T., înscrisă în CF 2154 Câmpia Turzii sub nr. top nr. 603/2/4/1, 605/2/4/1 de la care a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 168 din 18 aprilie 1963.
Ulterior, s-a emis Ordinul prefectului nr.620 din 29.10.2002 în baza Hotărârii nr.255/2002 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.18/1991, pentru suprafața de 249 mp, ./3/4/1, precum și Titlul de proprietate nr._/1400/07.11.2002 ./3/4/3 pentru suprafața de 248 mp.
Din raportul de expertiza întocmit de ing. Varo G.-L. rezultă că imobilul atribuit reclamantei prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0091 din 26.02.1998 nu a fost identificat corect în cartea funciară, deoarece suprafața de 262 mp din cei 1263 mp a imobilului cu nr. top 603/2/4/1, 605/2/4/1, 603/1/2/4/1, 605/1/4/1, 602/3/3/4/1 se află în afara conturului în suprafața de 1872 mp aprobat prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate menționat. Totodată expertul a arătat că terenul din titlul de proprietate nr._/1400/2002 ( ./4/3 în suprafață de 248 mp), este identic cu parte din imobilul cu nr. top 603/2/4/1, 605/2/4/1, 603/1/2/4/1, 605/1/4/1, 602/3/3/4/1 din CF_ Câmpia Turzii, mai exact cu porțiunea din terenul înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis reclamantei și despre care s-a arătat că nu este identificat corect (f. 239 și 248).
Prin urmare, pârâții au făcut dovada că au un titlu valabil pentru terenul în litigiu, în contradicție cu reclamanta care nu a făcut dovada existenței unui titlu pentru acest teren.
Tribunalul apreciază că, în acest context, instanța de fond nu trebuia să procedeze la verificarea valabilității titlurilor prezentate de păți, în condițiile în care reclamanta nu are un titlu pe terenul în litigiu și nu mai justifica vreun interes, spre deosebire de pârâți.
Reclamanta folosind acest teren fără titlu, prin prisma faptului că certificatul de atestare al dreptului de proprietate emis reclamantei nu privește terenul reclamanților, se află în situația de a avea doar stăpânirea materială a bunului imobil, spre deosebire de pârâții care, deși nu folosesc bunul, au un titlu valabil.
Prin urmare în mod corect s-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantă și s-a admis în parte, cererea reconvențională formulată de pârâți, având ca obiect revendicare.
Având în vedere cele de mai sus, raportat la disp art. 312 alin. 1 – 3 coroborat cu disp. art. 304 (1) pct 6 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile nr. 480/2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., pe cere o modifică în sensul că: înlătură dispozițiile privind anularea în parte a încheierii nr. 9460/2003, radierea din CF 6300 Câmpia Turzi a suprafeței de 200 mp și respingerea cererilor pârâților de readucere în CF nr. 2193 Câmpia Turzii a terenului în suprafață de 200 mp delimitată în anexa 4 prin punctele 2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,D,E,2, din raportul de expertiză întocmit de ing. Varo G.-L.. Raportat la acestea se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă, fiind admis recursul reclamantei în sensul arătat, intimații vor fi obligați să plătească acesteia cheltuieli de judecată proporțional cu pretențiile admise, în cuantum de 1000 lei în recurs, constând în parte din onorariul avocatului (f. 50, 51).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului Prefectului Cluj nr. 620/29.10.2002 invocată de recurenta ..
Admite recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile nr. 480/2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., pe cere o modifică în sensul că: înlătură dispozițiile privind anularea în parte a încheierii nr. 9460/2003, radierea din CF 6300 Câmpia Turzi a suprafeței de 200 mp și respingerea cererilor pârâților de readucere în CF nr. 2193 Câmpia Turzii a terenului în suprafață de 200 mp delimitată în anexa 4 prin punctele 2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,D,E,2, din raportul de expertiză întocmit de ing. Varo G.-L..
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimații să plătească recurentei cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014.
Președinte, D. T. | Judecător, D. C. | Judecător, A.-S. S. |
Grefier, O. A. |
Red. D.C./tehnored. G.Ț/24.11.2014/2 ex.
Judecător fond C. R. C. – Judecătoria T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 323/2014. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 190/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
