Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 132/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 25954/211/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 132/2014
Ședința publică de la 21 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte O. R. G.
Judecător D.-I. T.
Grefier D. I. D.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe apelant-pârât C. A. și pe intimații-reclamanți M. A., M. V., împotriva Ordonanței președințiale nr._/09.12.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentanta apelantului-pârât, avocat T. M. C. și reprezentanta intimaților-reclamanți, avocat E. P., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială (fila 31).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că apelul este declarat în termen, comunicat, legal timbrat, depunându-se la dosarul cauzei de către reprezentanta apelantului dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 10 lei (fila 30).
La data de 09.01.2014 prin Serviciu Registratură s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare de către intimații-reclamanți.
La data de 17.01.2014 s-a depus la dosarul cauzei de către apelantul-pârât răspuns la întâmpinare, comunicându-se un exemplar reprezentantei intimaților-reclamanți.
La întrebarea instanței, reprezentanta apelantului-pârât precizează că apelantul este de acord ca minorul să aibă legături personale cu bunicii materni, dar nu în varianta propusă de aceștia. Precizează că în prezent minorul nu dorește să rămână cu bunicii.
Reprezentantele părților învederează instanței că minorul și bunicii materni s-au întâlnit.
Se arată de către reprezentanta intimaților-reclamanți că în dosarul de fond instanța a propus părților ca până la termenul din data de 19.03.2014 minorul și bunici materni să se întâlnească de două ori pe săptămână, pentru ca apoi, dacă programul de vizitare decurge normal până la termenul din data de 19.03.2014, minorul să poată rămâne și peste noapte la bunici.
Reprezentantele părților învederează instanței că până în prezent minorul nu a rămas peste noapte la bunici.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta apelantului-pârât pune concluzii de admitere a apelului și, în principal, de modificare a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, modificarea programului de vizitare în varianta propusă de apelant, respectiv, de trei ori pe lună, miercurea și un week-end pe lună cu bunicii, dacă minorul va dori. Se precizează că în prezent minorul nu dorește.
Cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimaților-reclamanți pune concluzii de respingere a apelului și de menținere a ordonanței președințiale ca legală și temeinică.
Se precizează că legătura minorului cu bunicii materni nu a fost ruptă din cauza acestora, ci din cauza tatălui.
Cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată că prin Ordonanța președințială nr._ din 09.12.2013, instanța a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții M. A. si M. V., în contradictoriu cu pârâtul C. A. și în consecință a stabilit pentru reclamanții M. A. și M. V., in mod temporar, pana la soluționarea dosarului civil nr. 25._ al Judecătoriei Cluj-N., având ca obiect stabilirea legături personale cu minorul C. M. D. A., următorul program de vizitare:
- in fiecare săptămâna, o zi, pentru 3 ore, cu anunțarea in prealabil a paratului, cu luarea acestuia de la grădinița/reședința tatălui la domiciliul reclamanților;
- in ultimul week-end din fiecare luna, de vineri orele 18,00 pana duminica la orele 18,00 la domiciliul reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Pârâtul Căienar A. și fiica reclamanților M. A. și V. au fost căsătoriți timp de 7 ani, căsătorie din care a rezultat minorul Căienar M. D. A., născut la data de 28.06.2008, în Madrid. Pe perioada căsătoriei pârâtul și soția împreună cu reclamanții locuiau toți, în Spania, Madrid într-un apartament cumpărat prin credit ipotecar, până la momentul la care, datorită unor tensiuni între pârât și soția acestuia, reclamanții împreună cu pârâtul și cu minorul Căienar M. D. A. s-au întors în România unde au locuit de asemenea împreună, reclamanta fiind cea care se ocupa în principal de minor – îi făcea de mâncare, îl ducea/aducea de la grădiniță – iar reclamantul și pârâtul mergeau la muncă.
Prin Certificatul de Divorț nr. 9408 eliberat la data de 04._ de B.N.P. F. H. A. a fost constatată desfăcută prin acordul soților căsătoria încheiată la data de 11 octombrie 2005 între pârâtul Căienar A. și M. A.-M.. Prin același certificat s-a luat act de acordul părților cu privire la minorul Căienar M. D. A., căruia i s-a stabilit domiciliul la tată, autoritatea părintească să fie exercitată în comun, mama fiind obligată la pensie de întreținere și stabilindu-i-se modalitatea de a avea legături personale cu minorul astfel: săptămânal – în cursul anului școlar, iar în timpul vacanțelor – două săptămâni în vacanța de vară, o săptămână în vacanța de primăvară și o săptămână în vacanța de iarnă.
Ulterior, spre sfârșitul anului 2013 și începutul anului 2014 între reclamanți și pârât au început să apară neînțelegeri - pe fondul lipsei de comunicare, a unor reproșuri legate de folosința banilor comuni câștigați și probabil a împrejurării, dureroase pentru reclamanți, că pârâtul a început o relație de prietenie cu o altă femeie, cu care ulterior s-a căsătorit și s-a mutat în casa acesteia – toate culminând cu părăsirea de către reclamanți a locuinței pe care o foloseau împreună cu pârâtul și minor situată în Cluj-N., ., ..
În prezent, minorul locuiește cu tatăl său și soția actuală a acestuia, care se ocupă împreună de el și este înscris la Grădinița cu Program Normal Și Prelungit Sânnicoara, la program prelungit, conform adeverinței nr.168/23.09.2013.
Un prim aspect care trebuie lămurit în prezenta cauză este verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prev. de dispoz. art. 996 N.C.P.C., pe care-și întemeiază reclamanții cererea și care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale.
Astfel, se pune întrebarea dacă în materia raporturilor de familie este admisibilă o astfel de cerere întemeiată pe dispoz. art. 996 N.C.P.C..
În practica judiciară s-a stabilit în mod frecvent că, în măsură în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, ordonanța președințială poate fi folosită și pentru stabilirea unui program provizoriu de vizitare a minorului până la definitivarea procesului pe fond.
În materia raporturilor de familie, existența urgenței este prezumată chiar de lege, astfel încât partea nu trebuie să mai facă această dovadă.
În prezenta cauză, urgența rezultă, așa cum s-a reținut în practica judiciară, din chiar textele legale în vigoare, care permit întreținerea unor relații permanente personale și efective ale minorului cu rudele părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, relații, care le-au fost refuzate reclamanților și care, având în vedere vârsta minorului, i-ar putea afecta în mod evident relația cu bunicii materni – care de altfel până deunăzi reprezentau o permanență în viața minorului, esențială pentru evoluția armonioasă a unui copil.
Din dispozițiile art. 263 Cod civil, coroborat cu prevederile Legii nr. 272/2004, instanțele judecătorești nu trebuie să piardă din vedere că interesul copiilor minori reprezintă criteriul principal în legătură cu ocrotirea lor, iar ca și criteriu de apreciere a intereselor copilului minor trebuie avut în vedere și modalitatea de tratament a minorului sub aspect afectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 261 Noul Cod Civil, părinții sunt datori să îngrijească de copil, asigurând condiții necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională. De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004: ‚’’ copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții și rudele sale, are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, iar părinții nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii copilului.’’
Este de reținut în prezenta cauză că, - fapt rezultat fără echivoc din declarațiile martorilor audiați: C. G. și D. G., coroborate cu recunoașterile părților și înscrisurile anexate - în mod cert, între părți există la momentul de față o stare tensionată și vădite neînțelegeri, declanșate pe de o parte de nemulțumirea generală a reclamanților față de fostul ginere – care s-a recăsătorit și nu a înțeles să se mai gospodărească cu aceștia – iar pe de altă parte de neînțelegerile cu privire la stabilirea unui program de vizită pentru bunici, fapt confirmat de încercările acestora de a-l invita la mediere și notificările comunicate.
Or, având în vedere dispozițiile legale menționate și atitudinea pârâtului, care invocând certurile sale cu reclamanții a refuzat acestora dreptul de a avea legături cu minorul, instanța a apreciat că în prezenta cauză condiția urgenței este pe deplin justificată.
În ceea ce privește îndeplinirea celeilalte condiții prevăzută de textul legal, aceea a vremelniciei măsurii dispuse, instanța a constatat că și această condiție este îndeplinită, reclamanții solicitând luarea acestei măsuri până la soluționarea irevocabila a Dosarului nr._/211/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-N., având ca obiect "stabilire ore vizită".
Așa cum s-a arătat, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament, are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, părinților sau reprezentanților legali ai copilului fiindu-le interzis să împiedice relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Prin urmare, fără a pretinde un tratament juridic identic cu cel al părintelui față de copilul său, bunicii materni care au creat, conviețuind o perioadă îndelungată cu nepotul lor, legături de atașament profunde și autentice cu acesta, pot pretinde păstrarea legăturilor personale, relațiile de atașament conferind copilului sentimentul de securitate și contribuind decisiv la dezvoltarea psihologică și emoțională armonioasă în circumstanțele survenirii divorțului părinților și separării acestora. B. maternă constituie pentru nepot o figură de sprijin, persoana de atașament care l-a crescut și îngrijit consecvent perioade îndelungate de timp, astfel încât gestul tatălui, de a-l izola pe copil nu face decât să creeze un dezechilibru cel puțin pe plan afectiv.
Eliminându-se formalismul excesiv, impropriu exigențelor art. 8 al Convenției europene a drepturilor omului și art. 14 și art. 15 din Legea nr. 272/2004, și acordând prevalență interesului superior al minorului de a păstra relația de atașament cu bunicii materni, sentimentele de afecțiune reciprocă nefiind contestate, în detrimentul tensiunilor existente între tată și foștii socri, instanța a reținut că, stabilirea unui program de vizită, în care să aibă loc legăturile personale ale bunicilor cu nepotul lor este singurul care răspunde temporar dezideratului interesului minorului la o viață de familie corespunzătoare, în accepțiunea dată acestei sintagme de art. 8 din Convenția europeană.
Ca atare, se impune protejarea vieții de familie a copilului, în sensul că posibilitatea reclamanților și a copilului de a se bucura reciproc de compania celorlalți reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar relația cu bunicii materni, care l-au crescut pe copil alături de părinți, nu se sfârșește odată cu divorțul părinților. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut existența vieții de familie între copil și familia substitutivă, apreciind că se impune protejarea legăturii efective născute ca urmare a conviețuirii îndelungate a acestora, astfel că și instanța națională va recunoaște și va acorda protecție dreptului copilului de a păstra legături concrete și efective cu bunicii materni, persoane față de care a dezvoltat un puternic atașament, nefiind în interesul superior al copilului să întrerupă această legătură, care reprezintă un element de stabilitate în viața lui.
Un alt aspect care trebuie lămurit în prezenta cauză, - lămurit fiind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale prezentei cereri pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale -, este modalitatea concretă de a stabili în mod provizoriu acest program de vizită.
În cauză este vorba de interesul superior al copilului căruia legislația îi recunoaște dreptul a beneficia de relații personale cu rudele, copilul având dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, art. 27 din Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului, art. 262 si urm. si art. 396 si urm. Noul Cod Civil.
Interesul superior al copilului, în accepțiunea Legii nr. 272/2004 și care se regăsește în egală măsură în Codul civil, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibrul socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat așa cum s-a arătat și prin art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Dovezile administrate au probat că menținerea acestei legături nu este de natură a afecta integritatea copilului, ci, dimpotrivă, contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestuia.
Or, instanța de judecată este datoare să aprecieze interesul superior al copilului în funcție de mai multe criterii, printre care: vârsta acestuia, situația părților, dreptul copilului de a fi crescut și educat de ambii părinți și de a se bucura de prezenta acestora și a rudelor cât mai mult timp posibil pentru a deveni un adult echilibrat psihic și emoțional.
Raportat la criteriile mai sus menționate instanța a apreciat că programul propus de reclamanți este excesiv raportat la interesul manifestat de tată pentru copil, la faptul că și mama are deja stabilit un program de vizită și nu în ultimul rând la vârsta minorului, vârstă, la care se impune ca acesta să aibă un program riguros de masă și de somn, cu atât mai mult cu cât are nevoie de păstrarea unei continuități în programul său de viață și nu s-a dovedit că minorul nu ar fi supravegheată de tată și actuala sa soție în mod corespunzător.
Nu este de neglijat nici faptul că reclamanții nu au domiciliul în aceiași localitate cu minorul, solicitarea lor de luare a minorului de trei ori pe săptămână și în două week-end uri pe lună, în vacanțe și de sărbători – când deja mama are un astfel de drept stabilit, apare nu numai exagerată dar și istovitoare pentru un copil de 5 ani, care se vede pus în situația unei persoane lipsite de un domiciliu stabil necesar oricărei persoane.
De altfel, această măsură este dispusă în mod provizoriu prin prezenta cerere.
- Astfel, având în vedere starea de fapt reținută și în baza dispoz. art. 996 N.C.P.C., rap. la celelalte dispoz. legale invocate, instanța a admis dosar în parte ca întemeiată cerea de ordonanță președințială formulată de reclamanți.
În temeiul dispoz. art. 453 alin. 2 N.C. P.C a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Căienar A., solicitând admiterea apelului în baza art. 480 alin. 2 coroborat cu art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 14 din Legea nr. 272/2004, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt întrunite prevederile art. 14 din Legea nr. 272/2004 actualizată, în realitate existând motive temeinice care justifică atitudinea apelantului-pârât. Cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.
În motivare, apelantul a arătat că în motivarea acțiunii intimații au prezentat o stare de fapt diferită față de cea reală, respectiv că apelantul-pârât manifestă dezinteres față de minor, folosește un limbaj neadecvat și refuză să permită bunicilor materni să aibă legături personale cu acesta.
Așa cum au arătat și intimații, prin convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 1862/04.10.2012 de BNP F. H. A., s-a stabilit domiciliul minorului în Cluj-N., ., ., obligația mamei de a achita contribuția pentru creșterea și educare minorului în sumă de 400 lei, precum și un program de vizitare în favoarea mamei M. A. M..
Se arată că apelantul și fiica reclamanților au fost căsătoriți timp de 7 ani, căsătorie din care a rezultat fiul lor minor, Căienar M. D. A., născut la data de 28.06.2008, la Madrid.
Precizează faptul că apelantul, fosta soție și intimații, locuiau împreună, în Spania, Madrid într-un apartament cumpărat prin credit ipotecar, pentru care achitau lunar o chirie în cuantum de 600-700 euro.
Arată că, pentru că fosta soție nu îl mai suporta, a început să facă crize de nervi, chiar l-a amenințat că se aruncă de la etaj împreună cu fiul lor, ceea ce a condus la răcirea relației dintre ei și în cele din urmă a decis să se întoarcă în țară împreună cu fiul lor și cu reclamanții.
F. soție se manifesta extrem de violent verbal față de apelant și părinții săi, în casă era mereu tensiune și certuri, așa încât proprii ei părinți nu mai suportau comportamentul acesteia, îndemnându-l pe apelant să aibă grijă de copilul lor, pentru că mama acestuia nu mai judecă limpede.
În acest context, la solicitarea expresă a fostei soții și pentru a-și proteja copilul, s-a întors în România, împreună cu fiul și socrii, la părinții apelantului în localitatea C. (pentru că locuința lor nu era încă finisată), cu speranța că poate reclamanta se va liniști și vor relua conviețuirea.
Precizează că deși se susține că apelantul nu obținea venit și singurii care participau la costurile întreținerii erau reclamanții, aceste aspecte nu corespund realității. La întoarcerea din Spania, apelantul și părinții fostei soții au adus cu ei suma de 30.000 euro, pentru a se gospodări și pentru a cumpăra încă un imobil în țară, bani care proveneau din economiile lor ca familie, tocmai pentru că se gospodăreau împreună (lucra cu socrul M. V. și strângeau banii împreună).
Mai mult decât atât, apelantul beneficia de ajutor de șomaj în sumă de aproximativ 700 euro/lunar, care se virau în contul deschis în Spania, iar din acești bani se achita rata la creditul pentru apartamentul în care locuiește în prezent reclamanta.
In motivarea soluției, instanța a reținut că se impune un program de vizitare al minorului în maniera stabilită, având în vedere relațiile de afecțiune din trecut, raportat la împrejurarea că bunica materna a participat la creșterea și educarea acestuia de la naștere.
Menționează că nu s-a pus problema niciodată în a întrerupe legăturile cu bunicii materni, ci doar s-a indicat un program de vizitare mai deschis, respectiv de trei ori pe lună, câte o zi, 3 ore, cu luarea minorului de la domiciliu sau de la grădiniță până la soluționarea dosarului de fond având ca obiect stabilire program vizitare, urmând ca mai apoi, dacă relațiile vor decurge normal să se stabilească și câte un weekend, cu atât mai mult cu cât și mama minorului are un program de vizitare convențional, pe care și-1 poate exercita oricând.
În plan intern exista lege care permite instanțelor sa limiteze sau chiar sa interzică relațiile dintre bunici si nepoți si anume Legea nr. 272/2004, în măsura în care aceasta ar afecta interesul superior al minorului.
In spiritul bunei-credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți cat si bunicii trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, șantajele, de așa manieră încât minorul să se bucure de prezența, de afecțiunea, de grija și de creșterea din partea acestora.
In același timp, acest text de lege urmărește un scop legitim, protejarea interesului superior al copilului, art. 14 stabilind ca aceste relații pot fi interzise in măsura in care exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.
Or, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune la dosar și din declarațiile martorilor audiați în cauză, în prezent există o stare de tensiune extremă la care este supus minorul, tocmai datorită reacțiilor bunicilor materni, care formulează reclamații peste reclamații împotriva apelantului, scandaluri (inclusiv la grădinița minorului), toate acestea afectând în mod evident minorul din punct de vedere afectiv.
Acest aspect este confirmat și de declarația martorei Desmirean G., care a participat la o astfel de scenă, ocazie cu care minorul a refuzat să plece cu bunicii materni, chiar dacă anterior declanșării stării conflictuale era foarte atașat de aceasta.
Este adevărat că se impune protejarea vieții de familie a minorului și trebuie să existe posibilitatea de a se bucura atât părinții cât și bunicii de compania minorului, însă acesta nu este un obiect de care să dispună după bunul plac, cum încearcă să procedeze intimații.
Intimații au declarat la interogatoriu că doresc să viziteze minorul și să iși petreacă timp cu acesta chiar împotriva voinței acestuia, aspect care reflectă egoismul acestora și ignorarea principiului potrivit căruia primează interesul superior al minorului, în păstrarea relațiile personale cu minorul.
Consideră că instanța a acordat un program de vizitare excesiv raportat la vârsta minorului și programul zilnic al acestuia, cu atât mai mult cu cât există deja stabilit un program de vizitare și în favoarea mamei sale prin convenția nr. 1862/04.10.2012 autentificată de BNP F. A..
Astfel, Convenția privind Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 44/25 din 20 noiembrie 1989, ratificata de România prin Legea nr. 18/1990, recunoaște copilul ca un subiect de drepturi si libertăți fundamentale si asigura faptul ca toate acțiunile ce il privesc sunt călăuzite de nevoile si interesele specifice copilului, însă acestea prevederile legale nu trebuie privite generic, ci apreciate de la caz la caz, în funcție de situația concretă a speței.
Nu poate fi impus apelantului și minorului implicit un program de vizitare atât de extins, în contextul în care mama poate veni oricând să viziteze minorul (nefiind culpa apelantului că nu o face), ocazie cu care ar fi putut și bunicii materni să-și viziteze minorul. Dacă mama își va respecta programul de vizitare, la care se mai adaugă și programul de vizitare al bunicilor materni cum a fost dispus de către instanță, ar însemna să se mute copilul de la un domiciliu la altul, respectiv în fiecare săptămână 3 zile la mama, o zi la bunicii materni, 2 weekend-uri pe lună la mamă, unul la bunicii materni, sărbătorile de mama și cu apelantul, ceea ce ar conduce în mod evident la o destabilizare fizică și psihică, emoțională.
Or, este mai mult decât evident că și în familiile unde părinții nu sunt separați, minorii nu își vizitează bunicii materni/paterni săptămânal, 2-3 weekend-uri, ci având în vedere programul zilnic la minorilor și al părinților, astfel încât să nu îi afecteze dezvoltarea fizică și emoțională a acestuia.
Este lesne de știut că fiecare copil necesită liniște, afecțiune, căldură și stabilitate, toate acestea conducând la o dezvoltare armonioasă, care trebuie apreciată în mod obiectiv de către părinți, bunicii și de către instanța de judecată și nu după propriile orgolii (cum procedează intimații).
Prin urmare, consideră că instanța nu a analizat în mod obiectiv starea de fapt existentă, respectiv poziția exprimată de apelant cu privire la un program de vizitare mai restrâns (în fiecare săptămână, o zi, câtre 3 ore, cu luarea minorului de la domiciliu/grădiniță), interesul superior al minorului raportat la modificările intervenite în viața acestuia și atitudinea intimaților, exprimată chiar și în fața instanței (respectiv că doresc să viziteze minorul și să îl ia chiar și dacă acesta nu este de acord), raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 272/2004.
În drept, au fost invocate prevederile art. 451 N.C.pr.civ., art. 8 CEDO, art. 14 din Legea nr. 272/2004.
Prin întâmpinarea formulată, intimații-reclamanți M. A. și M. V. au solicitat respingerea apelului ca nefondat si in consecința, menținerea ca legala si temeinica a Ordonanței președințiale nr._/2013 pronunțata de Judecătoria Cluj-N..
În motivare, a-a arătat că prin cererea de ordonanța presedintiala intimații-reclamanți au solicitat ca apelantul-parat sa le permită, temporar, pana la soluționarea fondului, sa aibă si sa păstreze legaturi personale cu minorul C. M. D. A., dupa programul de vizitare menționat in cerere.
Menționează că au fost obligați sa promoveze atat ordonanța cat si acțiunea introductiva de instanța, datorita refuzului permanent al apelantului-parat de a le permite sa vada si sa păstreze legaturi cu minorul C. M. D. A., nepotul lor.
Precizează că desi au încercat atat amiabil cat si la momentul soluționării ordonanței presedintiale sa ajungă la un numitor comun, acesta dand dovada de rea credința si invocând diverse motive, a refuzat in mod constant sa îi lase sa vada/păstreze legaturi cu nepotul lor.
Consideră soluția instanței de fond este legală si temeinică, sens in care solicită respingerea apelului si menținerea ordonanței pentru următoarele considerente:
Totodată consideră ca motivele de apel invocate de către apelantul-parat nu privesc aspecte care sa nu fi fost dezbătute in fata instanței de judecata si mai ales, nu privesc aspecte legate de solicitarea intimaților-reclamanți de a avea si păstra legaturi cu nepotul lor.
Învederează instanței faptul ca de la momentul despărțirii foștilor soti, apelantul-parat a avut un comportament neadecvat, dezaprobator atat fata de intimații-reclamanți, cat si fata de minor, chiar agresiv si amenințător atat verbal cat si fizic, astfel ca de la părăsirea domiciliului de către acesta, nu le-a permis si nici nu a fost de acord ca bunicii sa vada si sa păstreze legaturi cu nepotul lor, desi afirma ca el nu s-a opus niciodată ca intimații-reclamanți sa poată sa-și viziteze si sa păstreze legaturi cu nepotul lor.
Consideră ca prin ordonanța presedintiala formulata nu au făcut alteceva decât sa solicite instanței sa aibă in mod temporar pana la soluționarea fondului, un program de vizitare a nepotului, datorita refuzului constant/impotrivirii fostului lor ginere, de a le permite vizitarea minorului, dupa un program stabilit de comun acord.
Unul din motivele de apel invocat de catre apelant este acela ca, daca mama minorului va respecta programul de vizitare stabilit prin conventia notariala încheiata la momentul divorțului, minorul va fi mutat de la o casa la alta, ceea ce ar conduce la o destabilizare fizica, psihica si emoționala a acestuia, motiv care nu justifica admiterea apelului.
Menționează ca mama minorului (fiica intimaților-reclamanți), lucrează cu contract legal de munca in Spania, are domiciliul in Spania, are un apartament cumpărat împreuna cu intimații-reclamanți in Spania (la care inca plătesc rate) astfel incat nu se pune problema ca aceasta sa-si respecte in totalitate programul de vizitare stabilit, nu pentru ca nu ar vrea, ci pentru ca este practic in imposibilitate fizica de a face naveta Spania-Romania, săptămânal.
Totodată, este de notorietate faptul ca bunicii, fie ei materni sau paterni, sunt omniprezenți atat in viata copiilor cat si in viata nepoților, fiind de mare ajutor in viata de zi cu zi, mai ales la menajul treburilor casnice cat si la creșterea si educarea nepoților, in speța de fata, intimații-reclamanți au fost mai mult decât prezenți in viata minorului inca de la nașterea acestuia, conviețuind impreuna, ajutandu-și copiii atat la menajul treburilor casnice, la cumpăraturi, la mancare, la crescut copilul si nu in ultimul rand la plata multor cheltuieli făcute cu întreținerea familiei.
Astfel că, desi intimații-reclamanți au solicitat un program mai vast de vizitare, instanța tinand cont ca aceasta măsura este dispusa doar in mod provizoriu, le-a acordat un program destul de restrictiv, program cu care au fost in pricipiu de acord, mai ales ca este stabilit doar in mod provizoriu si pentru a-l reintroduce treptat in viata intimaților-reclamanți.
În drept, au invocat prevederile art. 205 si urm. din NCPC.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, a actelor dosarului și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține următoarele:
Susținerile apelantului că, potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004 și datorită situației existentă în prezent, când relațiile dintre părți sunt tensionate, s-ar impune respingerea cererii reclamanților de stabilire a unui program de vizitare al minorului, nu pot fi primite.
Este adevărat că, potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, relațiile dintre minor și alți membri ai familiei pot fi interzise, în măsura în care există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, dar în speță nu s-a dovedit că prin păstrarea relației dintre minor și bunicii materni s-ar primejdui dezvoltarea minorului.
Conform art. 14 din Legea nr. 272/2004: “(1) Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
(2) Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
(3) Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.”
Ori, în speța de față, astfel cum au arătat atât reclamanții cât și pârâtul, minorul a locuit împreună cu părinții săi și împreună cu bunicii materni, copilul crescând astfel cu bunicii, care s-au ocupat de el, așa cum rezultă din declarația martorei C. G., care, audiată la fond, a arătat că bunica maternă se ocupa de minor, părinții fiind la serviciu.
Nu s-a susținut și nu s-a dovedit că bunicii nu sunt în măsură să se ocupe de minor.
Tribunalul reține că, din dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004, rezultă că legiuitorul a avut în vedere că păstrarea legăturii dintre minor și membrii familiei sale este benefică pentru dezvoltarea minorului, motiv pentru care doar în situațiile în care minorul este pus în pericol, aceste legături pot fi restrânse.
Ori, așa cum s-a arătat anterior, minorul nu este în pericol în prezența bunicilor materni.
Apelantul a susținut că minorul este afectat de certurile dintre el și bunici, aspect relatat și de martora Desmirean G., audiată de instanța de fond, dar în această privință tribunalul reține că stă în puterea adulților să nu implice minorul în disputele lor, cât timp fiecare dintre părți afirmă că urmărește interesul minorului. În plus, tensiunile dintre părți nu pot duce la îngrădirea relațiilor dintre minor și bunici.
În subsidiar, apelantul a solicitat acordarea unui program de vizitare mai redus, apreciind că programul stabilit de prima instanță este excesiv, raportat la vârsta minorului și programul zilnic al acestuia, cu atât mai mult cu cât există deja un program stabilit în favoarea mamei.
În această privință, tribunalul apreciază că programul stabilit de prima instanță nu este excesiv raportat la vârsta minorului, dat fiind că minorul a împlinit 5 ani și că a locuit și anterior cu bunicii materni.
De asemenea, se reține că minorul nu va fi pus în situația de a se muta de la un domiciliu la altul, așa cum a invocat apelantul, întrucât programul stabilit în favoarea mamei nu se execută în fapt, mama locuind în Spania, distanța făcând imposibilă vizitarea săptămânală a minorului.
Pentru toate aceste considerente și în baza art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Căienar A. împotriva Ordonanței președințiale nr._ din 09.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în apel, nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Căienar A. împotriva Ordonanței președințiale nr._ din 09.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.02.2014.
Președinte, O. R. G. | Judecător, D.-I. T. | |
Grefier, D. I. D. |
Dact: D.D./ 24.02.2014
Red: O.R.G./ 26.02.2014/5 ex.
Jud. fond: A. M.
| ← Contestatie la executare. Decizia nr. 54/2014. Tribunalul CLUJ | Nulitate/anulare act. Sentința nr. 6313/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
