Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 413/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 413/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 24769/211/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 413/A/2014
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător F. S. B.
Grefier C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe apelant B. (fostă P.) F. TINCUȚA și pe pârât P. A., intimat C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ N., intimat B. C. DE R., SUCURSALA CLUJ N., intimat P. A., având ca obiect apelul declarat împotriva Sentinței civile nr._ din 20.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., dosar având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc la data de 27 mai 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii fiind ulterior amânată prin încheierea de amânare a pronunțării hotărârii din data de 3 iunie 2014, încheieri care fac parte integrantă din decizia ce se va pronunța.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2013, Judecătoria Cluj-N. a admis in parte actiunea principala completata, precizata si extinsa formulata de reclamanta B. F. TINCUTA ( fosta P.) impotriva paratilor P. A., C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ-N. si B. C. R. SA –Sucursala Cluj-N. avand ca obiect: partaj bunuri comune.
A admis in parte cererea reconventionala extinsa si precizata formulata de paratul P. A. si in consecinta:
- a constatat ca in masa bunurilor de impartit dobandita cu contributia egala a partilor, P. A. si B. F. Tincuta se afla: autoturismul Dacia L. Ambiance, . UA_ si imbunatatirile aduse imobilului-proprietatea paratului, situat in Cluj-N., .. 5 A . de 7500 lei.
- a dispus sistarea comunitatii de bunuri in sensul ca atribuie autoturismul in favoarea paratului, cu obligarea acestuia la plata unei sulte in favoarea reclamantei in suma de 2698,25 lei la care se adauga sulta aferenta imbunatatirilor aduse apartamentului-proprietatea paratului, in suma de 3750 lei, in total 6448,25 lei.
- a respins cererea reclamantei, ca neintemeiata, cu privire la constatarea calitatii de bun comun al apartamentului, la stabilirea cotei sale de contributie ca fiind de 2/3 parte si a paratului de 1/3 parte, de atribuire in favoarea sa a apartamentului si compensarea sultei, de radiere din CF a dreptului de proprietate al paratului asupra apartamentului si intabularea sa ca unica proprietara, de constatare a lucrarilor efectuate din bani proprii.
- a respins cererea paratului de compensare a sumei reprezentand cota de ½ parte din valoarea ratelor ramase de achitat incepand cu aprilie 2010 si pana in prezent si cele ce urmeaza a fi achitate pe viitor de catre el cu sumele de bani pe care el le datoreaza reclamantei ca urmare a dreptului acesteia de creanta privind ½ parte din ratele de pret ale apartamentului platite din bani comuni, sulta datorata pentru autoturism si pentru imbunatatiri.
- a admis cererea reclamantei privind stabilirea unui drept de folosinta a reclamantei asupra apartamentului pana la plata sultei stabilita in sarcina paratului.
- a compensate cheltuielile de judecata efectuate de reclamanta si paratul P. A..
Din ansamblul probator, instanta a retinut urmatoarele:
Partile s-au casatorit la data de 19.08.2000, casatorie desfacuta la data de 08.07.2010.
La data de 05.08.1996 a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare preliminar nr.169 intre . Cluj in calitate de mandatar al C. L. al mun.Cluj-N. si P. A. si sotia (de la acel moment) P. M.-S., avand ca obiect: apartamentul nr.32 situat in Cluj-N., ..5 A etaj VII (f.12-13) pentru ca in ianuarie 2000 sa fie incheiat contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate cu nr.226 . S-a aratat in cap.III faptul ca pretul locuintei este de_ lei din care a fost achitat un avans in suma de 18.995.275 lei in 1996 respectiv in 1999, diferenta de pret urmand a fi achitata in rate lunare pe un termen de 20 de ani (f.8-10).
La data de 24.05.2002 a fost inscris in CF nr._-C1-U3 Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._) dreptul de proprietate al paratului P. A. asupra imobilului cu nr.top._/2/XXXII precum si interdictia de instrainare si grevare in favoarea paratului C. L. al mun.Cluj-N. (f. 29-30).
Avand in vedere faptul ca dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost dobandit de catre parat anterior incheierii casatoriei cu reclamanta, rezulta ca acesta este bunul propriu al paratului, neavand relevanta perioada de concubinaj a partilor anterior incheierii casatoriei, intrucat acesta nu se asimileaza niciodata regimului juridic al comunitatii de bunuri, astfel cum a invocat reclamanta. Pentru ratele achitate de catre parti impreuna, atat anterior casatoriei cat si pe durata casatoriei, reclamanta nu poate invoca decat un drept de creanta, drept pe care reclamanta nu l-a solicitat, marginindu-se a invoca constant dreptul sau de proprietate asupra acestui apartament. In mod similar, si pentru perioada de dupa desfacerea casatoriei, reclamantei nu i se poate recunoaste decat un drept de creanta pentru ratele achitate si nicidecum o contributie la dobandirea dreptului de proprietate, indiferent de intentia cu care reclamanta a achitat ratele, respectiv de a dobandi un drept de coproprietate sau de faptul ca locuieste cu minorul in aceasta locuinta. Ca urmare a faptului ca, reclamanta nu a solicitat recunoasterea si cuantificarea acestui drept de creanta, instanta nu se poate pronunta asupra acestuia, neputandu-se pronunta decat asupra cererilor formulate de catre parti si in limita acestora.
In ceea ce priveste imbunatatirile aduse imobilului, potrivit raspunsului la interogatoriu al partilor, din bani comuni au fost realizate urmatoarele investitii: racordarea la incalzirea centrala, cumpararea si montarea geamurilor termopan, cumpararea si montarea usii metalice la . paratului la intrabarea nr.6 la interogatoriu-f.254) iar conform recunoasterii reclamantei prin raspunsurile la intrebarile 5, 6, 7 si 9 din interogatoriu-f.251-252, paratul este cel care a realizat montarea parchetului melaminat din bucatarie, inchiderea cu cornier si geam a balconului de la bucatarie, precum si montarea geamului termopan de la bucatarie.
Conform raportului de expertiza efectuat de expert S. Craciunas, valoarea actuala a lucrarilor de imbunatatire la apartament, necontestata de catre parti, este in suma de 7500 lei.
Cu privire la imbunatatirile pe care reclamanta sustine ca le-a facut din bani proprii, instanta a retinut ca acestea nu au fost dovedite, martorul propus neputand relata nici un cuantum ci doar ca ar fi auzit ca au fost dati niste bani de catre parintii reclamantei, el apreciind, in lipsa altor elemente, ca banii au fost dati ambilor soti, pentru centrala termica respectiv geamuri. Or, cu privire la acestea, chiar reclamanta a aratat ca au fost realizate din bani comuni. Ca urmare a faptului ca veniturile realizate de parti pe durata casatoriei, sunt bunuri comune, nu se poate considera un bun ca fiind propriu doar pe considerentul ca un sot a cumparat din salariul sau un bun.
In aceste conditii, nu se poate considera decat ca aceste imbunatatiri au fost realizate de catre parti, printr-o contributie ..
Aceasta coroborat cu faptul ca din inscrisurile depuse la dosar ( fise fiscale, carnet de munca, adeverinta) rezulta ca pe parcursul casatoriei partile au realizat venituri relativ egale, existand perioade in care paratul a avut venituri mai mari si perioade in care reclamanta a avut venituri mai mari, astfel incat raportat la intreaga perioada a casatoriei si la ceea ce s-a dovedit de catre parti, se poate concluziona ca partile au avut cota de contributie egala . Aspectele legate de veniturile realizate de reclamanta si din alte activitati, nu au fost dovedite decat prin fisele fiscale depuse.
In timpul casatoriei, la data de 14.03.2005 a fost achizitionat de catre parti, autoturismul Dacia L. Ambiance, . UA_, in valoare de 5800 euro, in baza unui contract de credit incheiat cu B. C. R. SA sub nr.695/07.03.2005 pentru o durata de 10 ani (f.72-79), care pentru considerentele aratate anterior, se apreciaza o cota de contributie, de asemenea, egala, de 50% fiecare.
Dupa despartirea in fapt a partilor, aprilie 2010, autoturismul a ramas in posesia paratului, el fiind si cel care a achitat ratele aferente creditului, astfel incat reclamanta este indreptatita la jumatate din contravaloarea ratelor achitate de catre parti pana la aceasta data (2698,25 lei) precum si la cota de ½ parte din valoarea imbunatatirilor realizate pe durata casatoriei, la imobilul proprietatea paratului, respectiv 3750 lei.
In consecinta, instanta in temeiul art. 30 C.fam a constatat ca in masa bunurilor de impartit, cu contributia egala a partilor, P. A. si B. F. Tincuta se afla: autoturismul Dacia L. Ambiance, . UA_ si imbunatatirile aduse imobilului-proprietatea paratului, situat in Cluj-N., .. 5 A . de 7500 lei.
In temeiul art. 36 C.fam va dispune sistarea comunitatii de bunuri in sensul ca atribuie autoturismul in favoarea paratului, cu obligarea acestuia la plata unei sulte in favoarea reclamantei in suma de 2698,25 lei la care se adauga sulta aferenta imbunatatirilor aduse apartamentului-proprietatea paratului, in suma de 3750 lei, in total 6448,25 lei.
Cu privire la solicitarea de obligare a paratului la continuarea platii ratelor aferente autoturismului, instanta a aratat ca nu poate dispune asupra acestui aspect, in sensul inlaturarii reclamantei intrucat pe de o parte aceasta ar presupune o imixtiune in contractul partilor, fata de care instanta este un tert, iar pe de alta parte, parata BCR SA s-a opus oricarei modificari care ar interveni in contract, creditul fiind acordat in considerarea ambilor platitori. Dar, aceasta nu inlatura obligatia paratului, de achitare a ratelor, ca si titular al contractului, cu atat mai mult cu cat bunul se afla in posesia sa. Cat priveste cererea paratului de compensare a sumei reprezentand cota de ½ parte din valoarea ratelor ramase de achitat incepand cu aprilie 2010 si pana in prezent si cele ce urmeaza a fi achitate pe viitor de catre el cu sumele de bani pe care el le datoreaza reclamantei ca urmare a dreptului acesteia de creanta privind ½ parte din ratele de pret ale apartamentului platite din bani comuni, sulta datorata pentru autoturism si pentru imbunatatiri, instanta arata ca nu poate fi admisa intrucat pe de o parte, obligatia de plata a ratelor ii revine in principal lui, in calitate de imprumutat (reclamanta fiind coplatitor) iar pe de alta parte reclamanta nu a solicitat stabilirea unui drept de creanta ci a invocat constant un drept de proprietate, astfel incat in lipsa solicitarii acesteia nu se poate constata si cuantifica dreptul de creanta.
A respins cererea reclamantei, ca neintemeiata, cu privire la constatarea calitatii de bun comun al apartamentului, la stabilirea cotei sale de contributie ca fiind de 2/3 parte si a paratului de 1/3 parte, de atribuire in favoarea sa a apartamentului si compensarea sultei, de radiere din CF a dreptului de proprietate al paratului asupra apartamentului si intabularea sa ca unica proprietara, de constatare a lucrarilor efectuate din bani proprii.
In fine, solicitarile reclamantei de stabilire a unui drept de folosinta gratuita a reclamantei cu privire la apartament pana la plata sultei de catre parat sau sa se dispuna atribuirea provizorie in folosinta a apartamentului-reclamantei, pana la solutionarea irevocabila a partajului, instanta va admite cererea privind stabilirea unui drept de folosinta a reclamantei asupra apartamentului pana la plata sultei stabilita in sarcina paratului, avand in vedere ca aceasta a locuit si locuieste si in prezent impreuna cu minorul, in aceasta locuinta, fiind necesara asigurarea unei stabilitati in acest sens, in favoarea copilului, cel putin pana la achitarea sultei de catre parat.
In temeiul art. 276 C.pr.civ. avand in vedere ca ambele cereri formulate de parti au fost admise doar in parte, a compensat cheltuielile de judecata efectuate de acestia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. (fosta P.) F. TINCUȚA solicitând a se constata, ca sentința apelata este nelegala si netemeinica si pe cale de consecința sa dispună modificarea ei in totalitate in sensul admiterii cererii introductive de instanța asa cum aceasta a fost formulata, completata si precizata si, totodată, al respingerii de plano a cererii reconventionale ca fiind neîntemeiata.
De asemenea, solicită obligarea paratului/reclamant reconventional intimat la plata cheltuielilor de judecata pe care le voi preciza cu ocazia dezbaterilor asupra fondului acestui apel.
Un prim aspect de nelegalitate si de neteminicie a sentinței recurate consta in statuarea instatei de fond asupra faptului ca apartamentul obiect al partajului constituie bun propriu al paratului, iar nu bun comun al celor doua part/.
In condițiile in carte intre parti a existat o relație de concubinaj inca din septembrie 1999, părțile fiind percepute ca o adevărata familie care dobândea venituri comune care mai apoi erau cheltuite împreuna, inclusiv pentru achiziționarea imobilului obiect al partajului, nu se poate susține faptul ca apartamentul in discuție reprezintă bun propriu al paratului intimat.
Astfel, arată ca apartamentul in litigiu formează obiectul contractelor de vanzare-cumparare nr.169/05.08,1996 si respectiv nr. 226/ ianuarie 2000. Cel dintâi dintre aceste contracte a avut un caracter preliminar si fiind lipsit de efect translativ a dreptului de in favoarea paratului. Cel de-al doilea contract a fost încheiat in ianuarie 2000 când paratul si reclamanta se aflau in concubinaj care a precedat căsătoria lor efectuata in luna august 2000.
Prin probele administrate in prima instanța s-a dovedit existenta intre parti a unei relații de concubinaj asimilata căsătoriei inca din septembrie 1999, contribuția reclamantei recurente la dobândirea fiecărui bun litigios si voința . a dobândi coproprietatea bonurilor litigioase fiind mai mult decât clara.
Faptul ca anterior contractului propriu-zis nr.226/ianuarie 2000, in anul 1996 s-a incheiat un contract cu caracter preliminar nu are nicio relevanta in cazul dat având in vedere faptul ca acest contract nu a fost translativ de proprietate.
In condițiile in care instanța a analizat inscrisurle depuse la dosarul cauzei, trebuia sa observe faptul ca ambele parti au avut venituri inca din perioada concubinajului.
Este adevărat faptul ca art.30 dinC.familiei reglementează numai regimul legal al bunurilor dobândite in timpul căsătoriei si ca acest regim nu este aplicabil, de regula, si relațiilor de concubinaj, consecința neaplicarii acestui regim fiind aceea ca in cazul concubinilor nu se aplica prezumția de comunitate privind bunurile dobândite de aceștia.
Din moment ce art.3O Cfam nu este aplicabil in prezenta speța, rezulta doar ca, concubinii nu sunt considerați in baza legii proprietari in codevalmasie asupra bunurilor dobândite in perioada conviețuirii in comun(concubinaj) si nu pot fi deci considerați in virtutea legii codevalmasi ai bunurilor dobândite in aceasta perioada.
Totuși, aceasta nu împiedica insa constatarea existentei unor drepturi de proprietate in indiviziune a concubinilor asupra bunurilor dobândite de ei, in funcție de contribuția fiecăruia.
Relațiile dintre parti au fost unele similare căsătoriei, părțile fiind percepute ca si o adevărata familie, aceștia alocând împreuna o parte din veniturile fiecăruia pentru dobândirea apartamentului obiect al partajul ui, respectiv pentru achitarea ratelor de credit a fost o realitate necontestata de către paratul intimat.
Astfel, stabilindu-se, pe baza probelor administrate, ca intre parti au existat relații de concubinaj si ca apartamentul obiect al partajului a fost dobândit in acessta perioada, ca părțile au achitat atât in perioada concubinajului cat si ulterior încheierii căsătoriei, pana in 2010, r|atele pentru acest apartament împreuna, ulterior-din 2010 pana in prezent- reclamanta apelanta achitând singura ratele, rezulta fara niciun dubiu ca acest apartament aparține ambelor pârtii, nefiind un bun propriu al paratului intimat, instanța de fond trebuind sa aprecieze asupra contribuției concubinilor/soților la dobândirea acestui imobil apartament.
Jurisprudenta a statuat in mod constant ca atunci când concubinajul este urmat de căsătoria partenerilor perioada, cu participarea la bunurile dobândite de unul dintre ei in aceasta financiara a celuilalt partener devin bunuri comune in indiviziune ale acestora, cotele lor de proprietate urmând a fi stabilite raportat la contribuția fiecăruia dintre Astfel, prin decizia nr.213/R/2007 Curtea de Apel Cluj "(publicata pe site-ul: idrept.ro) a statuat ca pentru bunurile dobândite de concubini anterior căsătoriei "... trebuie sa se stabilească in concret contribuția fiecărei parti la dobândirea bunurilor, urmând ca apoi sa fie raportat ca si semnificație procentuala la valoarea de circulație a bunurilor".
Tot astfel, Curtea de Apel București a statuat prin decizia civila nr.737/30.04.2009 ca :" Considerentele jurisprudentiale sunt relevante la fel cum sunt si cele ce pot fi desprinsa din doctrina juridica, au configurat ideea de principiu conform căreia realitatea relațiilor de concubinaj nu mai poate fi ignorata după inlaturarea concepției comuniste asupra relațiilor de căsătorie, impunând necesitatea reglementarii situației juridice a bunurilor coachizite(dobandite in timpul concubinajului), in acest sens, printr-o jurisprudenta constanta, Instanța Suprema a decis ca si bunurile dobândite de concubini pot face obiectul coproprietatii impunandu-se cu necesitate îndeplinirea următoarelor condiții: existenta unui concubinaj notoriu, intenția concubinilor de a dobândi bunurile împreuna si contribuția . (publicata pe site-ul: idrept.ro).
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civila nr.l335/2008-R pronunțata ia data de 30 septembrie 2008"(publicata pe site-ul: idrept.ro)., a statuat ca:"in speța fiind vorba de concubini, sunt-aplicabile regulile ce guvernează proprietatea ., fiind posibila stabilirea unor drepturi de proprietate in indiviziune asupra bunurilor dobândite de aceștia pe timpul concubinajului, in raport de contribuția fiecăruia in parte".
Raportat la aceasta orientare generala a jurtsprudentei, sentința civila apelata face o inexplicabila si totodată discordanta, fiind contrara chiar celor statuate de Curtea de Apel Cluj prin decizia civila mai sus evocata.
Reclamanta si paratul au intrat in relații stabile de concubinaj in septembrie 1999; căsătoria lor a survenit in august 2000; contractul de vanzare-cumparare preliminar privind apartamentul in litigiu încheiat de către parat cu SA Construct Ardealul SRI in 1996 nu a avut caracter proprietate referitor la apartamentul in litigiu, el fiind ca natura juridica un antecontract; din prețul de vânzare al apartamentului in litigiu_ lei, paratul a achitati in 1996 și respectiv 1999) doar un avans de aprox.10% din prețul de vânzare, mai exact suma de 18.995.275 lei;
Contractul de vanzare-cumparare translativ de proprietate privind acest apartament a fost perfectat in ianuarie 2000 când părțile se aflau in
concubinaj notoriu iar intabularea paratului in CF a avut loc abia in 2002, deci 2 ani după încheierea căsătoriei pârtilor;
Vânzarea s-a facut cu plata prețului in rate, iar timp de 10 ani respectiv in perioada 2000-2^009 ratele de preț au fost plătite de către parti(ca soți) din veniturile comune ale familiei;
In perioada concubinajului ratele de preț pentru apartament au fost plătite de către parti(concubini) împreuna, acestea locuind la părinții reclamantei tocmai pentru a putea achita aceste rate lunare;
După despartirea in fapt si respectiv divorțul pârtilor, mai exact de la sfârșitul anului 2009 si pana in prezent aceste rate de preț au fost achitate in totalitate de către reclamanta apelanta, paratul dezinteresandu-se total de plata lor, ceea ce creaza prezumția ca el insusi a considerat apartamentul ca bun comun cu reclamanta, situația in care obligația de plata a respectivelor revenea in solidar ambilor coproprietari.
Toate aceste elemerte ale stării de fapt, daca ar fi fost luate in considerare de către prima instanța, erau indiscutabil de natura sa determine o alta dezlegare data pricinii decât cea care a fost făcuta prin sentința apelata. In mod cu totul nejustificat insa acestea nu au fost analizate si nici coroborate intre ele, astfel incat sentința apelata este in egala masuria nelegala si neteminica din aceasta perspectiva.
Un alt aspect de nelegalitate al sentinței apelate consta in aprecierea făcuta de prima instanța potrivit căreia reclamantei i se poate recunoaște doar un drept de creanța pentru ratele achitate, iar "ca urmare a faptului ca reclamanta nu a solicitat recunoașterea si cuantificarea acestui drept de creanța, instanța nu se poate pronunța asupra acestuia, neputandu-se pronunța decât asupra cererilor formulate de către parti si in limita acestora".
Formulând aceasta apreciere judecătorul fondului nu precizează care este titlu asa-zisului drept de creanța al reclamantei: imprumutul intre concubini si ulterior intre soți), plata nedatorata ir favoarea concubinului si respectiv a soțului, donație in favoarea concubinului si ulterior a soțului, etc.
O atare precizare era necesara in condițiile in care sentința apelata este in contradicție totala cu orientarea generala a jurisprudentei si doctrinei in acest domeniu.
Pe de alta parte, este de subliniat ca prima instanța de-a lungul întregii proceduri de judecata care s-a extins pe un interval de timp de cea.4 ani niciodată nu a pus in discuția pârtilor natura juridica a dreptului pretins de către reclamanta, incalcandu-si astfel obligația instituita prin art.129 alin.4 Cproc.civ.
Potrivit acestor dispoziții normative: " Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invoca în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să te ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și sâ punâ în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare".
In alți termeni, potrivit acestui text legal, in condițiile in care prima instanța a apreciat ca dreptul pretind nu este un drept real ci un drept de creanța, in virtutea principiului rolului activ, pentru asigurarea dreptului reclamantei la un proces echitabil consacrat prin art.6 al CEDO, era necesar sa pună in discuția contradictorie a pârtilor natura juridica a dreptului reclamantei asupra apartamentului in litigiu, ceea ce insa nu s-a intamplat. Un alt motiv de nelegalitate si netemienicie a sentinței apelate consta in aprecierea primei instanțe ca îmbunătățirile pe care reclamanta a arătat ca Ie-a făcut din bani proprii nu au fost probate.
In acest sens primaj instanța omite un fapt esențial, anume ca îmbunătățirile aduse apartamentului obiect al partajului, in legătura cu care reclamanta apelanta a susținut si dovedit ca au fost realizate din bani proprii au fost realizate in parte ulterior despărțirii in fapt si divorțului pârtilor, astfel incat nu se putea considera ca aceastea au fost efectuate din banii comuni ai părtilor ca si soți.
Pe de alta parte, referitor la banii primiți de Ia părinții reclamantei apelante, pentru a-si cumpra/instalaj centrala termica si a-si cumpăra geamuri termopan, asa cum a arătat si martorul audiat in acest sens, aceștia bani nu puteau fi considerată ca donație in favoarea ambilor soți decât daca s-ar fi precizat in mod explicit acest aspect,si aceasta cu atât mai mult cu cat cuantumul sumei necesara pentru acoperirea acestor investiții nu era unul derizoriu.
Un alt aspect de, nelegalitate si netemeinicie a sentinței apelante consta in motivarea contradictorie făcuta de către prima instanța.
Astfel, pe de o parte considera ca reclamanta apelanta nu are nicio cota-parte asupra apartamentului obiect al partajului, neluand in considerare faptul ca ambele parti atât in perioada concubinajului cat si in timpul căsătoriei aveau venituri si ca au achitat ratele apartamentului o perioada împreuna iar ulterior numai reclamanta apelanta, iar pe de alta parte, in ceea ce privește îmbunătățirile aduse apartamentului obiect al partajului retine ca "...întrucât părțile au realizat venituri relativ egale, existând perioade in care paratul a avut venituri mai mari si perioade in care reclamanta a avut venituri mai mari...se poate concluziona ca partite au cota de contribuție egala".
In mod regretabil prima instanța omite sa ia in considerare faptul ca din aceeași bani comuni timp de 10 ani au fost plătite si ratele de preț ale apartamentului, iar ulterior, timp de 4 ani ratele apartamentului au fost si sunt achitate si in prezent din banii proprii ai reclamantei.
In fine, un alt aspect de nelegalitate a sentinței apelate, consta in aceea ca prima instanța a omis cu desăvârșire sa ia in considerare sporul de valoare adus apartamentului in litigiu prin îmbunătățirile făcute de către parti, limitandu-se sa stabilească dreptul reclamantei exclusiv in raport de costurile acelor îmbunătățiri.
Aceasta omisiune o prejudiciază in mod grav pe reclamanta întrucât ea trebuie sa beneficieze in egala masura de restituirea contribuției sale la îmbunătățiri cat si de plata a jumătate din sporul subliniat in context ca pri acest aspect iar in soluția de valoare adus apartamentului prin acele îmbunătățiri.
Prețul de achiziție al apartamentului a fost de_ ROL, ceea ce corespunde in prezent sumei de 18.855,88 lei, iar valoarea apartamentului cu îmbunătățirile făcute este in prezent de 288.500 lei{63.800 euro), asa cum rezulta din raportul de expertiza depus la dosarul
cauzei.
In alți termeni, valoarea de circulație a apartamentului îmbunătățit este in prezent de cea.15 ori mai mare decât prețul de achiziție, si aceasta in condițiile in care in prezent se înregistrează q curba descendenta a pietii imobilare.
In armonie ai cele ce preced, rezulta cu puterea evidentei ca sentința apelata este nelegala si netemeinica sub multiplele aspecte învederate, iar drepturile si interesele legitime ale reclamantei apelate au fost grav prejudiciate prin pronunțarea acestei sentințe.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul P. A. a solicitat respingerea apelului formulat ca nefondat și menținerea Sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei Cluj-N., sentință pe care o apreciem ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Prezenta cauză are ca și obiect partajul bunurilor între foștii soți. Conform dispozițiilor art.30 C. fam. în masa comunității de bunuri intră doar bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei. Conform art.31 pct.a C.fam. sunt bunuri proprii ale fiecărui soț bunurile dobândite anterior căsătoriei. Noțiunea de dobândire are înțelesul de transfer al dreptului de proprietate în patrimoniu. în speță apartamentul nr.32 din Cluj-N., ..SA a fost dobândit de către subsemnatul intimat anterior căsătoriei cu apelanta. Contractul preliminar de vânzare cumpărare a fost încheiat în anul 1996, cumpărători fiind intimatul și fosta sa primă soție P. M.-S., fiind achitat în perioada anilor 1996 și 1999 avansul de preț al apartamentului. Contractul definitiv de vânzare cumpărare, având nr.226/ianuarie 2000 a fost încheiat cu C. L. al Mun. Cluj-N. după divorțul meu de fosta mea soție P. M.-S., dar anterior încheierii căsătoriei cu apelanta B. F. Tincuța. Dreptul de proprietate asupra apartamentului s-a transferat în patrimoniul meu anterior încheierii căsătoriei cu apelanta. în consecință, față de dispozițiile imperative ale art.30 și 31 C.fam., în masa comunității de bunuri supusă partajului nu poate intra apartamentul, acesta fiind bunul meu propriu.
Relațiile de concubinaj care au existat între părți nu aveau cum să aducă în masa viitoarei comunități de bunuri apartamentul care a fost achiziționat de mine anterior căsătoriei și, mai mult, cu privire la care a fost încheiat un contract preliminar în anul 1996 în timpul căsătoriei intimatului cu prima mea soție P. M.-S.. De asemenea este de
subliniat faptul că pe perioada concubinajului cu apelanta reclamantă, a făcut singur toate plățile privind ratele la apartament, apelanta neavând nici o contribuție în acest sens, contrar celor afirmate de apelantă în motivele de apel.
Apelanta nu a solicitat stabilirea unui drept de creanță privind sumele de bani plătite cu titlu de rate la apartament pe perioada căsătoriei noastre și ulterior. în Completarea motivelor de apel apelanta critică hotărârea primei instanțe care statuează faptul că apelanta reclamantă nu a solicitat stabilirea unui drept de creanță pentru sumele achitate cu titlu de rate la apartament și se arată în această completare la motivele de apel că o astfel de solicitare a existat în scriptul depus la dosar în 11 mai 2011, In realitate solicitarea apelantei reclamante la care aceasta face referire constă tot în stabilirea unei cote părți din imobil, specificându-se că în principal se solicită atribuirea în natură a unui lot iar în subsidiar contravaloarea cotei de 2/3 parte din imobil. în concret apelanta reclamantă a solicitat tot stabilirea unei cote din imobil, cota de 2/3 parte, nefiind nicăieri vorba de un drept de creanță. Ceea ce încearcă apelanta reclamantă este formularea unei cereri noi în apel,o schimbare parțială a obiectului litigiului în apel, împrejurare interzisă prin dispozițiile art.294(l) C.pr.civ.
Tot o solicitare care excede cadrul procedural al apelului, în contradicție cu dispozițiile art.294(l)C.pr.civ. este și solicitarea apelantei de a se stabili sporul de valoare al apartamentului ca urmare a investițiilor efectuate în apartament. Pe lângă faptul că o astfel de cerere este inadmisibilă în apel, este de observat faptul că investițiile efectuate de părți(și nu doar de apelanta reclamantă) în apartament sunt de mică importanță și nu au cum ele însele să aducă un spor de valoare de 1440% așa cum în mod exagerat se menționează în motivele de apel.
Îmbunătățirile aduse apartamentului și care au făcut obiect al litigiului au fost realizate din bani comuni, în timpul căsătoriei cu apelanta, el efectuând personal și lucrări legate de aceste îmbunătățiri, lucrări menționate în sentința apelată, respectiv a montat parchetul melaminat în bucătărie, a închis cu cornier și geam balconul din bucătărie, a montat geamul termopan de la bucătărie, fiind pentru o lucrare ajutat și de martorul B. A., audiat în fața primei instanțe.
Apreciază apelul în totalitate nefondat, iar susținerile din motivele de apel ca neprobate și nefondate.
Solicită menținerea Sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o consider legală, temeinică și corect motivată.
Apelanta B. F. TINCUȚA a depus la dosar COMPLETARE A MOTIVELOR DE APEL.
Prin sentința civilă apelată, Judecătoria Cluj N. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către subsemnata, având ca obiect partaj bunuri comune, în sensul sistării stării de indiviziune asupra bunurilor aflate în devălmășie ca urmare a regimului comunității de bunuri din timpul căsătoriei, respingând cererea subsemnatei cu privire Ia constatarea calității de bun comun a apartamentului situat în Cluj-N., ., 5A, ., dar și cererea prin care am precizat acțiunea civilă în sensul recunoașterii dreptului de creanță al apelantei constând în contravaloarea a 2/3 din prețul imobilului, aebitat de mine(din venituri comune in periada concubinajului si in perioada căsătoriei, precum și din venituri proprii după despărțirea în fapt a părților).
Față de acest aspect, sentința civilă apelată este netemeinică și nelegală, instanța de judecată pronunțând această hotărâre ca urmare a interpretării greșite date dreptului meu de creanță constând în contravaloarea procentului din prețul imobilului, născut prin achitarea ratelor de către subsemnata în timpul concubinajului, în timpul căsătoriei și apoi după despărțirea în fapt a soților, reducând acest drept de creanță la sulta ce mi se cuvine pentru îmbunătățirile aduse imobilului. Această interpretare greșită a instanței fondului este mai ales consecința ignorării de către aceasta a precizării de acțiune depuse la data de 11.05.2011, precizare prin care a solicitat recunoașterea acestui drept de creanță, care în opinia greșită a instanței "nu a fost solicitat". Analizând considerentele sentinței civile, dar și dispozitivul acesteia, rezultă contradictorialitatea concluziilor expuse, dar și omisiunea analizării solicitărilor subsemnatei, raportat la acest drept de creanță.
Astfel, în considerentele sentinței apelate, instanța arată că imobilul situat în Cluj-N., .. 5A, ., fiind dobândit înainte de încheierea căsătoriei părților, este bunul propriu al pârâtului, iar "pentru ratele achitate împreună, atât anterior căsătoriei cât și pe durata căsătoriei, reclamanta nu poate invoca decât un drept de creanță, drept pe care reclamanta nu 1-a solicit a tf...)". în același registru, instanța arată că "reclamanta nu a solicitat recunoașterea și cuantificarea acestui drept de creanță" și drept urmare "nu se poate pronunța asupra acestuia, neputându-se pronunța decât asupra cererilor formulate de către părți și în limita acestora".
Din aceste expuneri, coroborate, rezultă că instanța de judecată a ignorat și drept consecință a omis să analizeze și să se pronunțe asupra acțiunii precizate prin memoriul din data de 11.05.2011 unde la pct. 5 subsemnata am solicitat, ca în cazul în care instanța va aprecia că imobilul nu este un bun comun, să oblige pârâtul Ia plata în favoarea reclamantei a echivalentului în lei a contravalorii cotei de V* parte din imobil, conform evaluării date în expertiza judiciară (...)•
Este netemeinic și nelegal modul în care instanța de judecată înțelege să nu recunoască acest drept de creanță, considerând în mod greșit că nu a fost solicitat sau cuantificat.
Prin această precizare a acțiunii civile, a procedat în mod cert la solicitarea contravalorii a 2/3 din valoarea imobilului, reprezentând dreptul său de creanță și de asemenea, și-a cuantificat pretențiile solicitând ca valoarea în lei a acestui procent să se calculeze potrivit valorilor date imobilului, prin raportul de expertiză judiciară.
D. urmare, instanța de apel este datoare a proceda la analiza acestei precizări, iar în ceea ce privește cuantumul în lei al dreptului meu de creanță, se impun a fi avute în vedere mai multe aspecte:
-imobilul apartament din litigiu a fost achiziționat în anul 2000, prețul acestuia fiind de_ lei, respectiv 18.854,8842 ron, plătibil în rate lunare pe un termen de 20 de ani.
-valoarea de circulație a acestui imobil, așa cum a fost evaluată prin raportul de expertiză dispus în cauză este de 60.000 EUR.
- s-a probat în fața instanței de fond și a fost recunoscut de către pârât la interogator că a doua rată din avansul de 1.899,5275 lei și ratele lunare plătite în timpul căsătoriei (19.08._10) au fost achitate de către noi părțile în timpul concubinajului și în timpul căsătoriei, iar după despărțirea în fapt dar și după desfacerea căsătoriei, până în prezent, ratele sunt platătite de ea.
Din modul în care s-au derulat lucrurile în ceea ce privește plata prețului apartamentului, dar mai ales coroborat cu atitudinea pârâtului intimat, care s-a dezis de achitarea ratelor din momentul despărțirii în fapt, de faptul că subsemnata am continuat să plătesc ratele și să locuiesc în acest apartament, alături de fiul nostru, rezultă că stabilirea cuantumului dreptului meu de creanță trebuie să se facă raportat la valoarea de circulație a apartamentului, iar nu prin actualizarea valorii ratelor achitate.
Calcularea dreptului său de creanța la valoarea actualizată a ratelor achitate, iar nu la valoarea de circulație a apartamentului, ar naște o îmbogățire fără justă cauză, un avantaj nejustificat, inechitabil intimatului, care ar profita singur de sporul de valoare al bunului, datorat creșterii valorii de circulație a imobilului. Aceasta în condițiile în care subsemnata am contribuit (în timpul căsătoriei, achitând ratele în considerentul că locuința familială este un bun comun al soților) și contribui în continuare la plata sa, în ultimii 4 ani din bani proprii.
O interpretare contrară este nu numai nedreaptă, dar și în contradicție cu însăși ideea de justiție și cu scopul acesteia, având în vedere și scopul pe care părțile l-au urmărit atunci când bunul a fost dobândit. în situația noastră deși imobilul a fost dobândit în timpul concubinajului, s-a avut în vedere de către ambele părți faptul că acest imobil este dobândit în considerarea căsătoriei (identic cu cauza însuși actului juridic de cumpărare a acestui imobil) care s-a încheiat la câteva luni ulterior, destinația imobilului fiind locuința familiei.
Acesta a fost și cauza/mobilul achitării de către apelantă a ratelor, aceea de a plăti prețul locuinței familiei, atât în timpul concubinajului, cât și în timpul căsătoriei și ulterior despărțirii în fapt. Pentru acest motiv se impune ca și acum, direct proporțional, dreptul meu de creanță să fie cuantificat raportat la valoarea imobilului din momentul judecării cauzei, luând în considerare scopul pentru care a fost achiziționat și plătit.
Instanța de fond avea datoria să facă aceste calcule, raportat la prețul actual al imobilului și la contravaloarea ratelor achitate de către mine fie din bani proprii, fie din bani comuni, în intervale de timp distincte (în timpul concubinajului, în timpul căsătoriei și după despărțirea în fapt), calculând contravaloarea contribuției mele de 2/3 din valoarea totală a imobilului, aceea de 60.000 euro. Este un simplu calcul matematic, care determină că subsemnata am un drept de creanță în sumă de 40.000 euro, chiar dacă instanța are în vedere că acest imobil este bunul propriu al pârâtului.
Trecând la soluționarea apelului având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, tribunalul reține următoarele:
În fapt, tribunalul reține că la data de 05.08._96 a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare preliminar nr.169 intre . Cluj in calitate de mandatar al C. L. al mun.Cluj-N. si P. A. si sotia P. M.-S., avand ca obiect: apartamentul nr.32 situat in Cluj-N., ..5 A etaj VII (f.12-13) pentru ca in ianuarie 2000 sa fie incheiat contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate cu nr.226 . S-a aratat in cap.III faptul ca pretul locuintei este de_ lei din care a fost achitat un avans in suma de 18.995.275 lei in 1996 respectiv in 1999, diferenta de pret urmand a fi achitata in rate lunare pe un termen de 20 de ani
Apelanta critică hotărârea primei instanțe susținând că în mod greșit s-a statuat că apartamentul obiect al partajului constituie bun propriu al pârâtului, iar nu bun comun al celor două părți.
Tribunalul reține că potrivit dispozițiilot art. 30 C. familiei, bunurile devin comune dacă sunt „ dobândite” în timpul căsătoriei.
În speță, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr. 169/05.08.1996 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 226/2000, imobilul din litigiu a fost dobândit anterior căsătoriei părților, casatorie care a avut loc la data de 19.08.2000.
În consecință, în mod corect a reținut prima instanță faptul că regimul comunitatii de bunuri nu se aplică concubinilor, situație în care se aflau și părțile la data dobândirii imobilului din litigiu.
Nu pot fi reținute susținerile apelantei în sensul că jurisprudența ar fi statuat constant în sensul că atunci când concubinajul este urmat de căsătoria părților, bunurile dobândite de unul dintre ei devin bunuri comune, ci faptul că în jurisprudență s-a decis că viitorii soți pot conveni că un imobil construit pe numele unuia dintre ei, dar cu contribuția ambilor, să intre în regimul comunitatii de bunuri la data căsătoriei, situație în care nu se regăsesc părțile din prezenta cauză.
În raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun, care reglementează proprietatea pe cote părți, or instanța în prezenta cauză a fost investită cu cererea formulată de către reclamantă prin care se solicită stabilirea calității de bun comun al imobilului.
Al doilea motiv de apel invocat de apelantă vizează nelegala apreciere făcută de prima instanță potrivit căreia reclamantei i se poate recunoaște doar un drept de creanță fără să precizeze care este titlul acestui drept și nici nu a pus în discuția părților natura juridică a dreptului pretins încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. 4 C. proc. civ.
Cu privire la aceste critici, tribunalul reține că procesul civil este guvernat atât de principiul disponibilității părților, cât și cel al exercitării rolului activ al judecătorului.
Astfel, instanța se pronunță asupra cererilor cu care a fost investită, în baza principiului disponibilității părților și doar atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la modul în care au fost formulate, respectiv temeiul juridic invocat, instanța în baza rolului activ le pune în discuția părților. Or, cererea formulată de către reclamantă nu necesită a fi precizată în condițiile în care a solicitat în mod expres stabilirea calității de bun comun al imobilului din litigiu. În ipoteza în care instanța ar fi pus în discuția părților natura juridică a dreptului reclamantei asupra apartamentului din litigiu ar fi echivalat cu o antepronunțare și o încălcare a principiului exercitării rolului activ al judecătorului, potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.
Al treilea motiv de apel invocat în constituie nelegalitatea sentinței apelate raportat la aprecierea primei instanțe că îmbunătățirile pe care reclamanta a arătat că le-a făcut din banii proprii nu au fost probate, o parte fiind făcute după despărțirea în fapt și divorțul părților, iar o parte în perioada căsătoriei, dar din bani primiți de la părinți.
Tribunalul reține că, contrar susținerilor din apel, prin întrebarea 6 din interogatoriul luat pârâtului, aceasta afirmă efectuarea din bani comuni a investițiilor în apartament, constând în racordarea la încălzirea centrală, cumpărarea și montarea geamurilor termopan, aspect recunoscut de către pârât prin răspunsul dat la această întrebare.
În ceea ce privește susținerea apelantei referitoare la efectuarea de investiții după despărțirea în fapt și desfacerea căsătoriei, tribunalul reține că din probele de la dosar nu rezultă efectuarea unor astfel de investiții de către apelantă.
Apelanta mai critică hotărârea primei instanțe susținând că în mod greșit nu s-a reținut sporul de valoare adus apartamentului din litigiu prin îmbunătățirile făcute de părți.
Această critică este neîntemeiată având în vedere cadrul procesual și limitele investirii instanței cu cererile formulate de către părți prin acțiune și cererea reconvențională.
Prin completarea motivelor de apel apelanta mai critică hotărârea primei instanțe susținând că în mod greșit nu s-a pronunțat și nu a analizat capătul de cerere subsidiar prin care a solicitat ca pârâtul să-i plătească cu titlu de drept de creanță contravaloarea de 2/3 parte din bunurile achiziționate în timpul căsătoriei.
Analizând susținerea apelantei, tribunalul apreciază aceste susțineri ca fiind neîntemeiate întrucât prin modul în care a fost formulat prin precizarea de acțiune depusă la data de 06.05.2011 ( f. 203 dos. fond), la petitul 5, petit alternativ se solicită „ ca în cazul în care nu este posibilă partajarea în natură așa cum s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamentei a echivalentului în lei a contravalorii de 2/3 parte din aceste bunuri și stabilirea unui drept de folosință gratuită exclusivă cu privire la apartament până la data când pârâtul va plăti acesteia întreg dreptul de creanță care va fi stabilit în favoarea ei cu titlu de contribuție la dobândirea apartamentului și autoturismului ca bunuri comune ale soților.
Se constată că prin petitul 5 alternativ, se solicită doar cu titlu subsidiar o altă modalitate de partaj, nu stabilirea unui drept de creanță, motiv pentru care tribunalul apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că nu a fost investită cu un capăt de cerere vizând stabilirea unui drept de creanță în favoarea reclamantei.
Ținând seama de consecințele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul constată că hotărârea primei instanțe este temenică și legală, urmând ca în baza art. 296 C. proc. civ. să respingă ca nefondat apelul declarat de B. F. Tincuța împotriva Sentinței civile nr._ din 20.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o păstrează în totul.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. va obliga apelanta să plătească intimatului suma de 3000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de B. F. Tincuța împotriva Sentinței civile nr._ din 20.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o păstrează în totul.
Obligă apelanta B. F. Tincuța să plătească intimatului P. A. suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2014.
Președinte, D. T. | Judecător, F. S. B. | |
Grefier, C.-G. H. |
C.H. 23 Iunie 2014
Red FSB/CH/04.09.2014/4 ex
JUD FOND:N. F. B.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul CLUJ | Evacuare. Decizia nr. 76/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
